Accesiune. Decizia nr. 1496/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1496/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1496/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1496R
Ședința publică de la data de 20.09.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - S. G.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 118/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. C. și S. M. și cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „uzucapiune, accesiune”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât M. București prin Primarul General, reprezentat de consilier juridic M. E. L. cu delegație, intimații-reclamanți T. M. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, lipsind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentanta intimaților-reclamanți depune la dosar precizări, precum și un set de înscrisuri, un exemplar îl comunică reprezentantei recurentului-pârât.
În continuare, arată că nu s-a dezbătut vacanța succesorală și din acest motiv a investit Judecătoria sector 2 București, cu o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat constatarea vacanței succesorale. Având în vedere că ultimul domiciliu al defuncților C. T. și C. A. R., a fost în sectorul 4, Judecătoria Sector 2 a declinat competența judecării capătului de cerere privind constatarea vacanței succesorale către Judecătoria Sector 4 București, suspendând celelalte două capete de cerere până la soluționarea vacanței succesorale.
Solicită, în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sector 4, din punctul său de vedere soluția ce se va da în acel dosar depinde de soluția care se va da în prezentul dosar.
Reprezentanta recurentului-pârât M. București depune la dosar delegația de reprezentare, față de faptul că recursul vizează cadrul procesual, respectiv calitatea procesuală a Municipiului București, și față și de susținerile reprezentantei intimaților-reclamanți, consideră că s-ar impune suspendarea prezentei cauze, față de lipsa unui certificat de vacanță succesorală. Dispozițiile OG nr. 14/2007 stabilesc în ceea ce privește bunurile, că acestea sunt valorificate de S. R. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și numai printr-o hotărâre a guvernului, ar putea să fie transmise în administrarea Municipiului București.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare a recursului până la soluționarea dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sector 4, având în vedere că o acțiune cu petit asemănător și același cadru procesual a fost promovată de aceeași reclamanți pe rolul Judecătoriei sector 4 București, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3168/2009, care nu a fost apelată de reclamanți și prin urmare problema de drept privind cadrul procesual a rămas definitiv dezlegată prin neapelare, astfel încât consideră că suspendarea recursului de față până la soluționarea noii acțiuni promovate de reclamanți ar conduce la tergiversarea soluționării cauzei.
Reprezentanta intimaților-reclamanți solicită amânarea cauzei pentru a se da posibilitate părților pe care le reprezintă să renunțe la acțiunea aflată pe rolul Judecătoriei Sector 4.
Revine și arată că nu mai solicită termen.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în prezenta cauză.
Recurentul-pârât M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În susținerea motivelor de recurs, arată că ambele instanțe anterioare în mod greșit au stabilit cadrul procesual cu M. București, nefiind depus certificat succesiune vacantă, care să justifice calitatea procesuală pasivă a Municipiului București. La data promovării acțiunii era în vigoare OG nr.14/2007.
Intimații-reclamanți S. C. și S. M. prin avocat solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind temeinică și legală. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr._, reclamanții S. M. și S. C. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
1. să se constate vacanța succesorală de pe urma defuncților C. T. și C. A. R.,
2. să se constate că au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, .. 32B, sectorul 2 și prin accesiune asupra construcției de pe acesta.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că, din anul 1967, S. M. și soția sa, S. T., au stăpânit terenul în discuție, în baza unei chitanțe de mână încheiate cu numita C. R., că au construit o casă și au stăpânit imobilul până în prezent. La data de 04.03.2004 a decedat S. T., moștenitori fiind reclamanții.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1836 și urm. C.civ.
Reclamanții au formulat cerere precizatoare prin care au arătat că solicită, la primul capăt de cerere, să se constate calitatea de moștenitor a Statului R. prin MFP, ca urmare a succesiunii vacante rămase de pe urma defuncților C. T. și C. A. R..
Prin sentința civilă nr. 429/19.01.2009 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția de necompetență teritorială a capătului de cerere privind dezbaterea succesiunii și constatarea succesiunii vacante de pe urma defuncților C. T. și C. A. R. și în consecință a declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere formulat de reclamanții S. M. și S. C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General, în favoarea Judecătoriei sector 4 București. De asemenea, a disjuns capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate în baza uzucapiunii și accesiunii imobiliare pentru soluționarea căruia s-a format dosarul nr._ .
Pârâtul M. București prin Primarul General a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a susținut, în privința capătului de cerere privind uzucapiunea, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C.civ., în sensul că anterior anului 1991 prescripția nu putea să curgă împotriva statului.
Prin sentința civilă nr. 9279/04.07.2011 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Sectorului 2 București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. București prin Primarul General; a admis cererea formulată de reclamanții S. M. și S. C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General; a constatat că reclamanții au dobândit, prin prescripție achizitivă, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 255,4 mp situat în București, .. 32 B, sectorul 2, astfel cum a fost identificat în anexa 3 a raportului întocmit de domnul expert A. V., a constatat că reclamanții au dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate pe terenul arătat mai sus, astfel cum au fost identificate în anexa 3 a raportului întocmit de domnul expert A. V..
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General, că ultimii proprietari ai terenului în cauză au fost numiții C. A. R. și C. T., decedați în anul 2000. Până în prezent nu a fost înregistrată procedura succesorală privind pe defuncții C. A. R. și C. T..
Conform art. 680 C.civ., în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
Lipsa moștenitorilor nu înseamnă doar inexistența fizică a acestora, ci și lipsa succesorilor care să îndeplinească toate condițiile legale pentru a moșteni. Printre aceste condiții se numără și cea a acceptării moștenirii într-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii, conform art. 700 al. 1 C.civ.
În cauză, plecând de la faptul cunoscut că din anul 2000 și până la data de 28.04.2009 (data emiterii certificatului de către Camera Notarilor) nu a fost solicitată deschiderea procedurii succesorale notariale privind pe defuncții C. A. R. și C. T., prin mecanismul prezumției simple, instanța a concluzionat că defuncții nu au moștenitori care să îndeplinească toate condițiile legale pentru a moșteni.
Față de dispozițiile art. 26 al. 1 teza I din Legea nr. 18/1991 și față de faptul că ultimii proprietari ai terenului în cauză au decedat fără moștenitori, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, formulată de pârâtul M. București prin Primarul General.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții, împreună cu autoarea lor, S. T., au stăpânit terenul în cauză din anul 1967. Momentul de început al posesiei reiese din conținutul înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță” și încheiat între reclamantul S. M. și soția acestuia, în calitate de „cumpărători”, și C. A. R. și C. T., în calitate de „vânzători”. S. T. a decedat la data de 04.03.2004, reclamanții fiind moștenitori.
Pe terenul în cauză, reclamanții au edificat construcții, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de dl. expert A. V..
Continuitatea stăpânirii imobilului reiese din istoricul de rol fiscal coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
Condițiile prevăzute de art. 1846 C.civ. și art. 1847 C.civ. sunt îndeplinite în cauză, în sensul că reclamanții și autoarea lor au posedat mai bine de 30 de ani terenul în discuție, comportându-se ca adevărați proprietari, prin plata impozitelor și prin folosirea efectivă a bunului. Totodată, posesia a fost publică față de pârâți și față de autorii acestora și netulburată de aceștia.
Conform art. 492 C.civ., orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
În cauză, prezumția instituită de textul de lege amintit este întărită de celelalte probe administrate, reieșind fără echivoc faptul că reclamanții și autoarea lor au construit casa și celelalte anexe aflate pe teren.
Prin urmare, instanța a constatat că reclamanții au dobândit, prin accesiune imobiliară artificială, dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate pe terenul arătat mai sus, astfel cum au fost identificate în anexa 3 a raportului întocmit de domnul expert A. V..
Împotriva sentinței civile nr. 9279/2011 au formulat recursuri pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pârâtul M. București prin Primar General. La data de 7.02.2013 Tribunalul București Secția a III-a civilă a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind apelul.
În motivarea căii de atac, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut că simplul fapt ca succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacantă.
Totodată, s-a arătat că, în măsura în care nici o altă persoană nu justifică existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra unui teren aflat în raza teritorială a unei anumite unități administrative, bunul imobil, prin efectul prevederilor art. 26 alin. 1 și art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, se regăsește în patrimoniul și în administrarea Municipiului București.
Cu privire la constatarea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor edificate pe teren, apelantul-pârât S. R. consideră, de asemenea, că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că, potrivit Legii nr. 50/1991, o astfel de cerere trebuie îndreptată împotriva unității administrativ teritoriale pe raza căreia se afla construcția.
În motivarea căii de atac, pârâtul M. București a susținut că la dosar nu s-au depus suficiente probe din care să reiasă că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Municipiului București. Apelantul-pârât a susținut că nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului in litigiu, cu atât mai mult cu cât reclamanții au cumpărat terenul în baza unui înscris sub semnătură privată de la persoană fizică.
Potrivit art. 680 Cod civil, moștenirea vacantă este culeasă de către stat, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind singurul beneficiar și titular în plan procedural al dreptului de a cere să se constate vacanța succesorală.
Pe capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, potrivit art.492 Cod civ. apelantul M. București a arătat că reclamanții sunt proprietari atât ai terenului cât și ai construcției și a materialelor folosite la ridicarea acesteia, fapt ce nu e contestat, instituția apelantă fiind terț față de reclamanți și nu are cu aceștia raporturi juridice în ceea ce privește terenul, construcția sau materialele folosite.
Prin decizia civilă nr. 118A/07.02.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 9279/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. M., și S. C., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a menținut restul dispozițiilor și a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 9279/ 04.07.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. M. și S. C..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că apărările formulate de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt întemeiate.
Uzucapiunea este o sancțiune civilă aplicată adevăratului proprietar al unui imobil, care lasă bunul său în posesia unei terțe persoane, ce face acte de posesie sub nume de proprietar, într-un termen defipt de lege. Adevăratul proprietar este, deci, singura persoană care ar putea face apărări împotriva posesorului neproprietar, care pretinde dobândirea dreptului de proprietate prin intermediul prescripției achizitive. Astfel, calitate procesuală pasivă în litigiu poate avea numai adevăratul proprietar.
Pe de altă parte, organele administrației publice locale au atât atribuții fiscale, cât și atribuții privind ținerea evidenței imobilelor existente în raza lor teritorială și emiterea autorizațiilor de construire, iar faptul existenței unui imobil construit de reclamanți poate fi opus acestor organe pentru a produce efecte juridice, intimații-reclamanți având astfel interes să le facă opozabil dreptul lor, în lipsa unui titlu.
Calitatea procesuală pasivă a apelantului-pârât M. București, ca unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică, derivă din caracterul provocatoriu al acțiunii în constatare formulată de reclamanți, judecata făcându-se în contradictoriu cu persoanele ce au posibilitatea de a tulbura pe aceștia în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
Potrivit art. 6 fraza finală din Legea nr. 18/1991, terenurile din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale sunt supuse dispozițiilor de drept comun, această normă fiind preluată și de dispozițiile art. 123 alin. 2 din Legea nr. 205/2001.
Prin urmare, regimul juridic de drept comun este aplicabil și bunurilor ce fac parte din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, fiind în opoziție cu cel privind bunurile proprietate publică declarate inalienabile, insesizabile și imprescriptibile din punct de vedere achizitiv, conform art. 136 alin. 1 și 4 din Constituție.
Față de prevederile art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, în situația în care se invocă dobândirea unui drept de proprietate asupra unui bun imobil aflat în patrimoniul Municipiului București, numai acesta din urmă are calitate procesuală pasivă în proces.
Probele administrate în cauză cu privire la situația juridică a imobilului din litigiu nu au condus la identificarea unor terțe persoane care ar putea afirma vreun drept real asupra terenului din litigiu și a construcției ridicate, astfel încât tribunalul a constatat că, în prezenta cauză, numai M. București are calitate procesuală pasivă atât pe capătul de cerere privind uzucapiunea cât și pe cel privind accesiunea imobiliară.
Împotriva deciziei civile nr. 118A/2013 a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, în motivarea căruia a învederat următoarele critici de nelegalitate:
Instanța de judecată a constatat dreptul de proprietate al reclamanților în contradictoriu cu M. București prin Primarul General fără a analiza, în raport de probatoriul administrat și de dispozițiile legale în materie, calitatea procesual pasivă a municipalității.
Uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent.
Recurentul pârât arată că, pentru ca reclamanții să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în contradictoriu cu acesta, trebuiau sa facă mai întâi dovada că municipalitatea este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Sarcina probei, atât a calității procesuale active cât și a celei pasive, incumba reclamanților.
Or, prin actele depuse la dosarul cauzei, inclusiv situația juridică, nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului in litigiu.
Reținerea calității procesuale pasive a municipalității prin raportare la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 18/1991 sau din Legea nr. 213/1998 este total neîntemeiată, în condițiile în care reclamanții nu au prezentat un certificat de succesiune vacantă, care ar fi justificat calitatea procesuală pasivă a recurentului în speța de față.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în prezenta cauză, motiv pentru care, recurentul pârât solicită admiterea excepției invocate.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că, pentru a se constata dreptul de proprietate al reclamanților trebuie îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art.1846 și urm C.civ. și art. 1890 C.civ., fiind necesar ca reclamanții să dovedească existența unei posesii utile, a bunei credințe și a termenului cerut de lege.
Conform art. 1847 C.civ., este considerată utilă posesia continuă neîntreruptă netulburată, publică și sub nume de proprietar exercitată cu bună credință, iar termenul cerut de lege pentru a prescrie este de 30 de ani.
În cazul de față, deși s-a folosit terenul timp de 30 de ani, reclamanții nu au exercitat o posesie utilă în sensul legii, fiind doar detentori precar. Pentru a exista posesia, persoana care o invocă trebuie să dovedească că întrunește ambele elemente ale posesiei respectiv animus și corpus.
Recurentul susține că reclamanții au dovedit doar faptul că au exercitat elementul corpus, dar nu a reieșit din probatoriul administrat și faptul că folosința exercitată asupra bunului litigios s-a făcut sub nume de proprietar.
Așadar, consideră recurentul pârât, folosința exercitată asupra bunului nu s-a făcut sub nume de proprietar, iar pe parcursul timpului nu s-a intervertit precaritatea în posesie conform art.1857 C.civ. și ca atare posesia exercitată de către reclamantă nu a fost una utilă pentru a prescrie achizitiv bunul.
În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate asupra construcției, recurentul pârât, consideră că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 489 Cod civil, în sensul că materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, că aceasta ar pretinde vreun un drept asupra lor sau că ar pretinde un astfel de drept.
Pe de altă parte, recurentul pârât precizează că, în astfel de spete în care prin eludarea dispozițiilor legale se încearcă . obținerea unei autorizații de construcție, singura autoritate care ar putea opune vreun drept reclamantei în privința dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate, este Primăria de sector care, potrivit O.G. nr. 5/2002 este autoritatea publică competentă în eliberarea autorizațiilor de construire, iar nu M. București.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în speță, ca atare legitimitatea procesuală pasivă a municipalității nu poate fi justificată nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la dispozițiile Legii nr.215/2001.
În consecință, recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimații-reclamanți S. M. și S. C. și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu au formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prin care recurentul-pârât M. București invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului ca efect al uzucapiunii de lungă durată, este nefondat, Curtea constatând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, potrivit cărora domeniul privat al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, care este alcătuit din terenurile dobândite de acestea prin modurile prevăzute de lege, este supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998, bunurile care nu fac parte din domeniul public alcătuiesc domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
Față de dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, în redactarea în vigoare la data promovării acțiunii (potrivit cărora: terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor) și ale dispozițiilor art. 36 alin. 1 din același act normativ (potrivit cărora terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26) – dispoziții legale care au fost invocate de către pârâtul S. R. prin apelul formulat împotriva sentinței de fond, Curtea constată că tribunalul a stabilit în mod corect regimul juridic al terenului în litigiu, constatând că a făcut parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, prin efectul prevederilor legii fondului funciar.
Curtea nu va reține cel de-al doilea motiv de recurs, prin care recurentul-pârât critică hotărârea pe fondul capătului de cerere referitor la constatarea intervenirii uzucapiunii, susținând că posesia exercitată de reclamanți nu a fost utilă, deoarece folosința exercitată de reclamanți nu s-a făcut sub nume de proprietar, deoarece se constată că această critică a hotărârii de fond este formulată omisso medio, întrucât prin motivele de apel pârâtul M. București a susținut, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea intervenirii uzucapiunii, un singur motiv de critică, respectiv faptul că în cauză nu s-ar fi făcut dovada apartenenței la domeniul privat al Municipiului București a terenului în litigiu. Neformulând, prin motivele de apel, critici pe fondul capătului de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii, recurentul-pârât nu le poate invoca pentru prima dată în recurs, deoarece controlul judiciar al instanței de recurs este limitat la ceea ce apelantul-pârât M. București a dedus judecății instanței de apel.
În ceea ce privește critica prin care recurentul-pârât M. București susține lipsa calității sale procesuale pasive pe capătul de cerere privind constatarea accesiunii artificiale; Curtea o va respinge; constatând că în mod corect a reținut tribunalul că acțiunea prin care reclamanții urmăresc constatarea calității lor de proprietar asupra construcției edificate pe terenul ce a devenit proprietatea lor ca efect al prescripției achizitive de lungă durată, este o acțiune interogatorie; iar în condițiile art. 482 din vechiul Cod civil, calitate procesuală pasivă în acțiunea în constatare interogatorie o are persoana ce contestă dreptul de proprietate al proprietarului terenului asupra construcțiilor edificate pe acesta.
Or, având în vedere că, din probele administrate în cauză, care nu pot fi reevaluate judiciar de către instanța de recurs, tribunalul a reținut că terenul în litigiu a aparținut domeniului privat al Municipiului București, reiese că singura autoritate care ar putea contesta dreptul de proprietate al intimaților-reclamanți asupra construcțiilor, este recurentul-pârât M. București.
Aspectele referitoare la necesitatea existenței unei autorizații de construire în temeiul normelor legale în vigoare la momentul edificării nu au nicio relevanță din punctul de vedere al legitimării procesuale pasive, ci exclusiv pe planul raporturilor de natură administrativă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., constatând că nu este întemeiat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 118A/07.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. C. și S. M. și cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.09.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. S. Z. D. S. G.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC
2 ex./18.10.2013
Jud. apel: C. P.
I. I.
| ← Revendicare mobiliară. Decizia nr. 1494/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1406/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
