Obligaţie de a face. Decizia nr. 1411/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1411/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1411/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1411
Ședința publică de la 26.09.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă P. L., împotriva deciziei civile nr. 66 A din 23.04.2013, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. M. și cu intimații pârâți N. N., C. L., N. S. și N. M..
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă P. L. personal și asistată de avocatul V. A. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocatul L. L., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante A. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimații pârâți N. N., C. L., N. S. și N. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentei pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe care instanța le anulează.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, solicită modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință a respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că la baza litigiului de față stă un antecontract de vânzare cumpărare și a cărui valoare este de 9500 euro, însă, în baza acestui act recurenta pârâtă a fost obligată să plătească daune interese de 38.000 euro.
Din punctul său de vedere, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, nestăruind prin orice mijloace pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză. În acest sens, apreciază că instanța de apel trebuia să stăruie în administrarea probei testimoniale, singura probă care era pertinentă, concludentă și utilă pentru a elucida cărei persoane îi aparține culpa în neîncheierea contractului de vânzare cumpărare.
Curtea pune în vedere recurentei pârâte, prin apărător ales, să precizeze cine nu a dovedit rol activ în administrarea probei testimoniale.
Avocatul recurentei pârâte arată că, la momentul la care trebuia administrată această probă, a învederat instanței de judecată o situație obiectivă și anume faptul că martorul propus de către recurentă era fostul viceprimar al comunei Ciorogârla și consilier în cadrul acestei primării și nu a dorit să fie citat, astfel încât partea s-a obligat să îl prezinte personal. Însă, la termenul la care martorul trebuia să fie audiat, acesta a anunțat-o pe recurentă că are o ședință de consiliu și nu se poate prezenta în fața instanței. Nu crede că împieta cu nimic desfășurarea procesului dacă instanța ar mai fi acordat un termen pentru imposibilitatea de prezentare a acestui martor. În situația în care partea pe care o reprezintă a fost anunțată chiar în ziua procesului că martorul nu se poarte prezenta, a fost în imposibilitate de a face această dovadă. Este și motivul pentru care susține că instanța nu a stăruit în administrarea acestei probe, culpa nefiind a recurentei pârâte.
Învederează faptul că depoziția acestui martor era foarte importantă, întrucât toate discuțiile relevante dintre părți s-au purtat în prezența domnului viceprimar, acesta cunoscând cine se face vinovat de neîncheierea contractului de vânzare cumpărare.
Consideră că hotărârea recurată este nelegală și prin faptul că instanța nu a analizat înscrisurile administrate la ultimul termen de judecată, printre care se regăsește o procură autentificată la aceeași dată cu antecontractul de vânzare cumpărare, având număr subsecvent acestuia. Arată că această procură atestă faptul că recurenta pârâtă a înțeles să mandateze pe chiar fratele intimatei reclamante să se ocupe de procurarea actelor prealabile încheierii contractului de vânzare cumpărare. Prin urmare, era clară voința părților la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, în sensul că intimata reclamantă, prin prepușii săi, trebuia să se ocupe de întocmirea dosarului cadastral, iar faptul că nu s-a ocupat niciodată de acest lucru, dovedește că intimata și-a pierdut interesul, așa cum recurenta a susținut pe întreaga perioadă a cercetării judecătorești, iar motivul pentru care partea adversă și-a pierdut interesul a fost pentru că a descoperit că terenul ce face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare nu avea ieșire la autostradă. Astfel, intimata reclamantă a înțeles să se folosească de clauza penală tocmai pentru a nu fi obligată să suporte pierderea avansului achitat cu ocazia încheierii antecontractului.
O altă critică esențială și pe care a invocat-o prin motivele de recurs vizează nesocotirea dispozițiilor art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Referitor la acest aspect, solicită a se observa că hotărârea recurată nu este în nici un fel motivată în privința respingerii argumentelor esențiale ale recurentei în ceea ce privește caracterul inoperant al clauzei penale și care a fost valorificată de către instanța de fond. A susținut faptul că este ineficientă clauza penală, câtă vreme ea este condiționată de plata unui avans, iar în baza antecontractului nu s-a plătit nici un avans. Învederează faptul că acest aspect a fost invocat inclusiv prin notele scrise.
Din punctul său de vedere, hotărârea instanței de fond nesocotește prevederile art. 969 și art. 1298 din Codul civil, câtă vreme a validat o clauză penală care este ineficientă, pentru că așa cum rezultă din voința părților, cuprinsă în antecontractul de vânzare cumpărare, activarea clauzei penale era condiționată de plata unui avans, însă în speța de față nu s-a plătit niciodată un avans, ci s-a plătit prețul integral. Prin urmare, nu se poate interpreta clauza penală în sensul obligării recurentei pârâte la de patru ori plata prețului integral. Deși nu s-a plătit un avans în baza antecontractului, ci s-a plătit un avans anterior încheierii antecontractului de vânzare cumpărare în baza unei chitanțe de mână, spune că se putea cel mult dispune obligarea recurentei la plata unor daune interese raportat la acel avans de 1000 dolari ș nu raportat la prețul integral al antecontractului de vânzare cumpărare.
Susține încălcarea dispozițiilor art. 1298 din Codul civil, câtă vreme legiuitorul a înțeles să limiteze valoarea daunelor interese tocmai pentru a împiedica operațiunile speculative, situație care se regăsește și în cauza de față prin promovarea prezentei cereri.
Solicită obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat potrivit chitanței și facturii fiscale pe care le depune la dosar.
Avocatul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Solicită a se avea în vedere faptul că instanța de apel a apreciat în mod corect toate probele administrate în cauză. În ceea ce privește proba testimonială, urmează a se observa faptul că recurenta pârâtă nu a prezentat martorul pentru audiere și nici nu a produs vreo dovadă în sensul imposibilității de prezentare a acestuia. În plus, martorul pe care recurenta dorea să îl audieze nu a fost prezent la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare.
Cu privire la obligarea recurentei la de patru ori suma plătită cu titlu de avans, urmează a se avea în vedere că părțile au stipulat această clauză în antecontractul de vânzare cumpărare.
Solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4350 lei reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr.14 din 23.09.2013, pe care o depune la dosar, însoțită de concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 29.03.2010, reclamanta A. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea paraților N. N., P. L., N. S., C. L., N. S. si N. M. la restituirea sumei de 38 000 euro (sau echivalentul in lei la data plății), ca urmare a neexecutării obligației stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.667/22.03.2005 de BNP D. F. și la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că în fapt, paratul N. N. si defuncta N. A. s-au obligat sa-i vanda prin antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.667/22.03.2005, terenul arabil extravilan in suprafața de 3600 mp., situat in ., ., prețul fiind de 9500 euro, preț achitat integral in avans la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Numita N. A. a decedat la data de 15.07.2008, moștenitori fiind, pârâții conform Certificatului de calitate de moștenitor nr. 114/31.11.2008.
In acel antecontract părțile s-au obligat sa încheie contractul de vânzare-cumpărare, în termen de doua săptămâni de la data efectuării dosarului cadastral și a intabulării, fiind stipulata în mod expres și clauza conform căreia în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu se va încheia în forma autentica, din vina promitenților vânzători, aceștia vor restitui promitentului cumpărător de patru ori suma plătita cu titlu de avans, iar în caz de deces al uneia din părți, obligațiile se transmit moștenitorilor, acesta fiind motivul pentru care a formulat aceasta acțiune.
Profitând de faptul ca nu locuiește în tara, cu toate ca i-a lăsat procura speciala fratelui său pentru autentificarea actului, promitenții vânzători au neglijat efectuarea dosarului cadastral și intabulării terenului în vederea autentificării actului pentru imobilul ce face obiectul prezentului dosar.
Văzând ca nu are niciun răspuns de la fratele său, căruia i-a lăsat procura în vederea reprezentării la perfectarea actului de vânzare-cumpărare, la data de 11.03.2008, a trimis pârâților N. N. și N. A., o notificare prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, pe care o anexează prezentei acțiuni, prin care i-a rugat sa urgenteze obținerea actelor în vederea autentificării actului de vânzare-cumpărare .
Întrucât nici de aceasta data nu a avut nici un răspuns, a revenit în țară, le-a făcut o notificare paraților N. N. și N. A. pentru a se prezenta la notariat în vederea autentificării actului de vânzare-cumpărare și a încercat să noteze antecontractul ca sarcina la Serviciul de Cartea Funciara I., de unde a aflat ca imobilul ce face obiectul antecontractului a fost vândut numiților C..
Conform încheierii de certificare nr.3753/20.05.2008, pârâții promitenți vânzători nu s-au prezentat la notariat pentru autentificarea actului de vânzare-cumpărare.
După ce au primit notificarea de la reclamantă, pârâții promitenți- vânzători N. N. și N. A., cu rea credința au vândut, terenul ce face obiectul prezentului dosar respectiv, terenul în suprafața de 3600 mp., situat în ., în tarlaua 20/8/1, cu vecinătățile: la nord-autostrada București - Pitești, la est - C. P., la sud - Dl 20/9/1, la vest - Hc 94, către alte persoane ;
Potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ. „Conventiile legal facute au putere de lege intre părțile contractante”, dispoziție aplicabila și antecontractului care face obiectul prezentului dosar .
Mai mult interpretarea contractelor se face în concordanta cu principiul voinței partilor, aplicarea acestui principiu fiind inlesnita de faptul ca actul este autentificat de un notar public, care obligatia ca, inainte de a lua consimtamantul partilor, sa le intrebe daca au inteles continutul actului și daca acesta cuprinde vointa partilor inclusiv sub aspectul efectelor juridice care urmeaza a se produce (art. 60 raportat la art. 45 din Legea 36/1995).
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 și 1073 C. Civ .
Pârâta P. L. au formulat întâmpinare conform art. 115-118 Codul de procedură civilă, solicitând respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
A fost încuviințata pentru reclamanți proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Reclamanta a răspuns la interogatoriul propus de pârâta P. L..
La interogatoriile propuse de reclamantă a fi luate pârâților a răspuns doar pârâta P. L..
Prin sentința civilă nr.4068/30.11.2011, Judecătoria Cornetu a admis cererea și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 38.000 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând clauza penală pentru neîndeplinirea obligației; a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.305 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr.667/22.03.2005 autentificat de BNP D. F., semnat de părți în data de 22.03.2005, părțile s-au înțeles să încheie în formă autentică vânzarea-cumpărarea imobilului în suprafață de 3.600 mp, situat în extravilanul ./18/1, județul I., pentru care reclamanta a achitat întreg prețul convenit, în cuantum de 9.500 euro, iar în cazul în care nu se realiza perfectarea vânzării, în termen de două săptămâni de la efectuarea dosarului cadastral și a întabulării, promitenții-vânzători prin înapoierea a de patru ori suma primită, iar promitentul-cumpărător prin pierderea avansului achitat.
Instanța, față de probatoriul administrat, a constatat că partea din culpa căreia nu s-a încheiat vânzarea imobilului în forma cerută de lege sunt pârâții, care nu au dat dovadă de diligență pentru îndeplinirea obligației asumate, astfel că reclamanta este îndreptățită să solicite aplicarea clauzei penale inserate în contract, privind prejudiciul suferit pentru nefinalizarea vânzării, conform prevederilor art.1298 C.civ..
Împotriva sentinței civile nr. 4068/30.11.2011, a formulat recurs pârâta solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare fiind utilă administrarea de probe noi ce nu pot fi administrate în recurs, respectiv proba testimonială și în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta pârâtă a criticat sentința apelată pentru netemeinicie și nelegalitate arătând, referitor la cadrul procesual în care pretențiile intimatei reclamante puteau fi solicitate, că reclamanta trebuia să solicite mai întâi rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare, întrucât prin clauzele contractuale părțile nu au convenit ca în cazul neexecutării obligațiilor de oricare dintre ele, urmează a opera desființarea contractului de plin drept, fără somație sau chemare în judecată.
În ceea ce privește cuantumul daunelor interese recurenta pârâtă a considerat că nu este datorat, întrucât perfectarea contractului nu s-a putut realiza nu din culpa promitenților vânzători ci datorită refuzului promitentei – cumpărătoare, nu a dorit achiziționarea terenului dacă acesta nu are ieșire la autostrada București – Pitești.
În mod nelegal, în opinia recurentei instanța de fond a respins încuviințarea probei cu martori pentru a stabili existența sau inexistența culpei pârâților la neexecutarea obligaților contractuale, deși utilitatea și pertinența acestei probe a reieșit din:
- administrarea înscrisurilor depuse (documentația cadastrală care atesta faptul că terenul are forma unui triunghi și nu care ieșire la autostrada București – Pitești, precum și din corespondența purtată între părți din care intimata – reclamantă arată faptul că nu dorește perfectare contractului de vânzare cumpărare dacă terenul nu are ieșire la autostradă.
- administrarea interogatoriului luat reclamantei A. M., care a evidențiat o altă situație de fapt decât cea existentă în momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare.
- pentru a stabili culpa, judecătorul fondului avea obligația să stabilească corect situația de fapt pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.
A mai susținut recurenta pârâtă că deși a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru lămurirea în întregime a procesului, în mod nelegal au fost respinse de judecător în ședința din 30.11.2011 fără nici un fel de motivare, instanța nesocotind disp. art. 129 C.proc.civ. neavând rol activ în vederea stabilirii corecte a situație de fapt, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală.
În drept au fost invocate disp. art. 304/1, 312 C.proc.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 19.03.2013, Tribunalul în temeiul disp. art. 2821 C. proc. civ. a calificat calea de atac ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr.66A/23.04.2013 Tribunalul I. - Secția Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă P. L., cu obligarea sa la plata către intimată a sumei de 4.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de apel s-a invocat faptul că în mod greșit prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, având în vedere că reclamanta avea obligația de a solicita mai întâi rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, în cuprinsul acestuia nefiind inserat un pact de comisoriu de gradul IV. Această critică nu poate fi primită întrucât, în aprecierea tribunalului soluționarea cererii de acordare a pretențiilor solicitate nu este condiționată de solicitarea prealabilă a rezoluțiunii antecontractului încheiat între părți, iar stabilirea culpei pentru neîncheierea contractului poate fi realizată și în absența unei cereri de rezoluțiune.
Apelanta a mai susținut că daunele-interese nu sunt datorate, deoarece perfectarea contractului nu s-a putut realiza nu din culpa promitenților-vânzători, ci datorită refuzului promitentei-cumpărătoare, care nu a dorit achiziționarea terenului dacă acesta nu are ieșire la autostrada București - Pitești.
Tribunalul a reținut că prin antecontractul autentificat cu nr.667/22.03.2005, părțile s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere, un teren în suprafață de 3.600 mp. situat în ., tarlaua 20/8/1, la prețul de 9.500 de euro, achitat integral la data încheierii antecontractului. Părțile urmau să se prezinte în fața notarului public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în termen de două săptămâni de la data efectuării dosarului cadastral și a intabulării. Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1768/16.04.2008, pârâtul N. N. și defuncta N. A., au înstrăinat imobilul în cauză către pârâtul C. B.. Prin urmare, devine evidentă nerespectarea obligației asumate de către pârât și defunctă, din moment ce au înstrăinat imobilul în cauză către o altă persoană decât cea față de care își asumaseră obligația de a-l vinde.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că în mod nelegal prima instanță a respins cererea de administrare a probei cu martori pentru stabilirea culpei în neîncheierea contractului, deși utilitatea acesteia reieșea din administrarea înscrisurilor depuse la dosar.
Tribunalul a constatat că la termenul de judecată din data de 09.12.2010 s-a acordat părților cuvântul asupra probelor propuse, iar pârâta P. L., prin avocat, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei. Prin urmare, nu a solicitat la acest termen de judecată încuviințarea probei cu martori ci abia la ultimul termen de judecată din data de 17.11.2011 (la aproape un an de la momentul încuviințării probelor) a solicitat suplimentarea probei cu înscrisuri și un martor, această cerere fiindu-i în mod legal respinsă de către prima instanță, având în vedere că etapa procesuală a încuviințării probelor se finalizase. Pe de altă parte, din cuprinsul încheierii de la data de 17.11.2011 reiese faptul că în cauză nu era incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art.138 alin.1 Cod procedură civilă, care ar fi acordat posibilitatea pârâtei de a solicita administrarea altor probe în afara celor deja încuviințate.
Apelanta a mai susținut că intimatei îi revine culpa pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare întrucât nu a mai dorit să perfecteze actul dacă terenul în cauză nu are ieșire la autostradă. Această situație de fapt nu reiese din materialul probator administrat în cauză. Dimpotrivă, din cuprinsul sentinței civile nr.2608/27.10.2009 reiese faptul că intimata i-a chemat în judecată pe apelantă și pe ceilalți intimați solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, solicitare ce i-a fost respinsă, având în vedere că aceștia din urmă deja înstrăinaseră terenul în cauză.
Împotriva acestei decizii, la data de 27.06.2013, a declarat recurs pârâta P. L. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 02.07.2013.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a arătat că decizia a fost data cu nesocotirea dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă privind obligația judecătorilor de a stărui prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeala in aflarea adevărului in cauza, întrucât, deși a decăzut-o pe recurenta din dreptul de a administra proba testimoniala solicitata in apel, ulterior instanța a respins apelul tocmai cu argumentul inexistentei la dosar a unor probe care sa lămurească culpa intimatei-reclamante.
După cum rezulta din actele dosarului, una din principalele critici expuse in apel, făcea referire la împiedicarea parții parate, P. L., de a administra materialul probator in măsura sa dovedească culpa promitentei-cumpărătoare pentru neîncheierea actului de vânzare-cumpărare in forma autentica.
In mod corespunzător, proba testimoniala a fost principala proba solicitata in dovedirea apelului, ea fiind încuviințata de Tribunalul I. tocmai in considerarea faptului ca eventuala culpa a promitentei-cumpărătoare la neîncheierea contractului reprezintă in esența sa, o stare de fapt ce nu ar putea fi dovedita prin alt mijloc de proba.
Raportat la aceasta situație si la dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, apreciază ca instanța avea obligația de a insista in administrarea probei cu martori propusa de recurenta-parata, chiar daca la termenul fixat in acest sens, din motive obiective, martorul propus nu a fost prezent si nici nu a putut fi adus. Chiar și în contextul în care proba nu a fost solicitata in termen procedural sau martorul nu a putut fi adus la termenul fixat pentru audiere, rolul activ al instanței si principiul aflării, adevărului trebuiau sa primeze în fața sancțiunilor aplicabile părții în culpă, iar proba trebuia administrata pentru lămurirea pe deplin a cauzei.
Referitor la culpa proprie a promitentei-cumpărătoare, in baza aceluiași rol activ exercitat sub forma unei atente evaluări a materialului probator administrat, instanța de apel trebuia sa observe ca recurenta si-a probat oricum toate susținerile.
Trebuia astfel observat ca atașat notelor de ședința depuse la termenul din 16.04.2013, recurenta a depus pentru a fi avute in vedere la soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 4068/2011 a Judecătoriei Cornetu, următoarele înscrisuri: procura speciala autentificata sub nr.668/22.03.2005 de BNP D. F., prin care N. N. si N. A. au împuternicit cu puteri depline pe fratele intimatei-reclamante, numitul A. C., sa se ocupe de întocmirea dosarului cadastral, intabularea terenului in Cartea Funciara si efectuarea tuturor celorlalte formalități necesare pentru vânzarea terenului din ., tarlaua 20/8/1 către numita A. M., dovada întocmirii Planului parcelar al tarlalei 20/8/1 încă din anul 2007; dovada efectuării cadastrului si a intabulării dreptului de proprietate direct de către proprietarii N. N. si N. A..
Așa cum s-a arătat încă de la acel moment, aceste înscrisuri dovedesc dezinteresul intimatei-reclamante de a mai cumpăra terenul in suprafața de 3.600 mp din Corn. Ciorogarla, Jud. I., tarlaua 20/8/1, după ce a aflat ca acesta nu are deschidere la autostrada.
Astfel, deși Planul parcelar al tarlalei 20/8/1 a fost întocmit încă din anul 2007, iar reclamanta prin mandatar a fost împuternicita cu puteri depline sa se ocupe de întocmirea dosarului cadastral si de intabulare, nu a efectuat niciodată, niciunul dintre aceste demersuri.
In condițiile arătate, instanța de apel trebuia sa observe ca recurenta-parata nu poate fi obligată la plata daunelor interese prevăzute de contract pentru faptul ca nu s-a născut dreptul reclamantei la despăgubire, aceasta din urma fiind ea însăși in culpa cu privire la neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Potrivit Precontractului autentificat sub nr. 667/22.03.2005 de BNP D. F., promitenții vânzători sunt datori sa restituie promitentului cumpărător de patru ori suma plătita cu titlu de avans, numai în cazul în care contractul de vânzare cumpărare nu se încheie in forma autentica din vina lor.
Decizia a fost data și cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, privind obligația motivării in fapt si in drept a hotărârilor cu privire la soluția de respingere a tuturor cererilor si argumentelor părților, întrucât instanța de apel nu a motivat in niciun fel soluția data din perspectiva ineficientei juridice a clauzei penale convenită de părți.
De asemenea, decizia a fost data cu încălcarea dispozițiilor art. 969 Cod civil, raportat la art.1298 Cod civil, privind puterea de lege a înțelegerii parților, inclusiv in privința clauzelor care reglementează clauza penala si activarea acesteia, întrucât raportat la înțelegerea parților si la succesiunea plaților făcute de promitenta-cumpărătoare, instanța a ignorat in mod nepermis ineficienta clauzei penale cuprinsa in antecontractul autentificat sub nr. 667/22.03.2005.
Sub acest aspect instanța trebuia sa observe ca recurenta-pârâta nu poate fi obligata la despăgubiri întrucât clauza penală este ineficientă, respectiv este limitata în cel mai rău caz la valoarea avansului de 1.000 EUR achitat conform chitanței sub semnătura privată, sau la dublul acestui avans, conform art.1298 Cod civil.
In ce privește ineficienta clauzei penale cuprinsă în Precontractul autentificat sub nr.667/22.03.2005 de BNP D. F., trebuia observat ca această clauză este condiționata de plata unui avans (adică a unei părți din preț); or, in baza Precontractului nu s-a plătit nici un avans, ci s-a plătit prețul integral.
Chiar și dacă s-ar aprecia ca clauza penala nu este ineficienta, întrucât un avans s-a plătit, chiar daca nu in baza Precontractului, ci a chitanței anterioare în valoare de 1.000 EUR, hotărârea recurată tot s-ar dovedi nelegala, întrucât partea in culpa ar putea fi obligata la cel mult de doua ori valoarea acestui avans.
Menționează ca potrivit dispozițiilor art.1298 Cod civil: "Daca vinderea nu s-a executat prin culpa uneia din părțile contractante, aceasta va pierde arvuna dată sau o va întoarce îndoită [. . .]. "
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Nu s-a administrat înscrisuri noi.
Examinând decizia recurată si actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenta a criticat decizia printr-un prim motiv de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civilă, Curtea remarcând însă că critica vizează, pe de o parte, o pretinsă vătămare adusă părții prin refuzul administrării probei testimoniale în apel, în condițiile obligațiilor procesuale care i-ar reveni judecătorului în aplicarea art. 129 C.proc.civilă, vătămare ce trebuie analizată de instanța de recurs – conform art. 306 alin.3 C.proc.civilă – și din perspectiva motivului prev. de art. 304 pct.5 C.proc.civ.; pe de altă parte, se invocă încălcarea acelorași prevederi legale care consacră rolul activ al judecătorului, rol care trebuia exercitat, în opinia recurentei, printr-o evaluare atentă a materialului probator administrat, astfel încât să se observe ca recurenta si-a probat toate susținerile.
Analizând toate aceste critici, Curtea constată că motivele de recurs invocate nu sunt incidente în cauză.
Văzând aspectele ce fac obiectul criticilor de recurs formulate în cauză care pun în discuție interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor procedurale privind încuviințarea și administrarea probei testimoniale, Curtea reține în prealabil că o asemenea critică a fost formulată și in fața instanței de apel, unde s-a criticat refuzul primei instanțe de a mai încuviința proba cu martori solicitată după aproape un an de la momentul procesual al discutării și încuviințării probatoriului în fond.
Fiind devolutiv, apelul este calea de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel. Potrivit art. 292 alin.1 C.proc.civilă, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, instanța de apel putând încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, iar în conformitate cu prevederile art. 295 C.proc.civilă, instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.
Se constată că în faza procesuală a apelului părțile au beneficiat în mod efectiv și concret de mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor apreciate de ele ca fiind necesare în vederea apărării propriilor interese.
Trebuie astfel remarcat că aspectul necesitații completării probatoriului a făcut obiectul unor dezbateri contradictorii în apel, iar tribunalul a încuviințat în ședința publică din data de 19.03.2013 proba testimonială cu un martor pentru apelantă și proba cu înscrisuri.
Curtea reține că în mod corect tribunalul a stabilit că apelanta că, recurentă in speță, căreia i se încuviințase proba testimonială nu au respectat dispozițiile instanței de a indica numele și adresa martorilor în vederea citării, sancțiunea decăderii din probă putând fi aplicată în aceste condiții, potrivit art. 170 C.proc.civilă, deoarece nerespectarea obligației a împiedicat instanța să procedeze la citarea cu mandat de aducere a martorilor.
Potrivit art. 186 alin.4 C.proc.civilă (aplicabil și în apel, conform art. 298 C.proc.civilă), decăderea din dovada cu martori se acoperă dacă aceștia se înfățișează la termenul fixat pentru ascultarea lor, or, partea nu a asigurat nici prezența în fața instanței a celui propus să depună ca martor.
În consecință, în raport de aceste constatări, nu se poate concluziona faptul că, în lipsa completării probatoriului cu martori în calea de atac a apelului, în condițiile sus menționate, s-ar fi încălcat drepturile procesuale ale părților recurente, instanța de apel, procedând la analiza criticilor formulate de către apelant în limitele stabilite prin cererea de apel, analiza care, în mod corect a vizat modul de apreciere și evaluare a probatoriului administrat anterior în cauză, completat cu înscrisuri în apel.
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și cel al contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.
Altfel spus, rolul activ nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art. 129 alin.1 Cod proc.civilă.
Nu se poate reține deci nici aplicarea greșită în cauză a prevederilor art. 295 C.proc.civ., aceste prevederi legale, acordând facultatea instanței de apel de a aprecia asupra probatoriului, respectiv asupra dispunerii din oficiu a probelor noi, în funcție de necesitatea lor pentru soluționarea cauzei.
In ceea ce privește exercitarea rolului activ în sensul dorit de recurentă, al unei atente analize a probatoriilor administrate astfel încât instanța să rețină probarea tuturor susținerilor legate de lipsa sa de vinovăție în derularea raporturilor contractuale, Curtea constată că prin această critică se tinde la reevaluarea situației de fapt stabilită de instanță pe baza probelor, partea expunându-și în mare parte, propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere asupra probelor administrate în cauză.
Or, o asemenea critică nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează recursul, întrucât recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.proc.civ., motive care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita deci doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
Privitor la celelalte susțineri vizând interpretarea clauzelor contractuale și a voinței părților exprimată prin convenție Curtea le va examina în cadrul analizei incidenței motivului de modificare prev. de art. 304 pct.8 C.proc.civ., invocat de recurentă, alături de cel prev. de art . 304 pct.9 C.proc.civilă.
Recurenta a criticat decizia și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.proc.civilă, arătând că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care s-a respins argumentul adus de aceasta referitor la caracterul inoperant al clauzei penale.
Curtea nu reține însă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 C.proc.civilă, vizat de această critică, având în vedere motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii susținute prin apelul declarat în cauză (filele 5-6 dosar tribunal), motive între care nu se regăsește expusă expres critica mai sus menționată vizând ineficacitatea clauzei penale.
Curtea constată în aceste împrejurări că susținerea privitoare la nemotivarea hotărârii și neluarea în discuție a criticilor formulate în apel fiind contrazisă de conținutul deciziei atacate, în care se regăsesc argumentele care susțin soluția instanței, cu referire punctuală asupra criticilor aduse prin motivele de apel.
Instanța de apel a analizat probele administrate în cauză, împrejurarea că a dat acestora o altă valoare decât cea pretinsă de parte neputând avea semnificația ignorării criticilor formulate.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct.8 din Codul de procedură civilă, invocat și acesta de recurentă, Curtea reține că respectivul text legal sancționează o hotărâre care a nesocotit principiul înscris în art. 969 din Codul civil, trecând peste voința părților exprimată în convenție (actul juridic încheiat de acestea).
Așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudență și în literatura de specialitate, instanța schimbă natura contractului dacă va califica eronat un contract în raport de voința părților exprimată la perfectarea acestuia și comite o denaturare atunci când, supunând actele juridice din cauză interpretării sale, le atribuie un alt înțeles, pe care termenii și textul lor, în loc să îl sprijine, îl exclud în mod clar și vădit neîndoielnic. Dacă însă, din probele administrate, ar rezulta un dubiu în privința naturii juridice sau conținutului actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi atacată în recurs, deoarece motivul de modificare nu permite.
Tribunalul a reținut că prin antecontractul autentificat cu nr.667/22.03.2005, părțile s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere, un teren în suprafață de 3.600 mp. situat în ., tarlaua 20/8/1, la prețul de 9.500 de euro.
Recurenta nu contestă că aceasta ar fi fost voința părților exprimată în sensul producerii de efecte juridice, necontestând astfel nici că părțile urmau să se prezinte în fața notarului public pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în termen de două săptămâni de la data efectuării dosarului cadastral și a intabulării.
Curtea reamintește că ineficiența clauzei penale nu a constituit motiv de critică în apel, astfel încât nu poate fi analizat direct în faza recursului.
In ceea ce privește nașterea dreptului la despăgubire a reclamantei în temeiul raporturilor contractuale fundamentate pe antecontractul de vânzare-cumpărare perfectat de părți, Curtea constată că recurenta susține că actele aflate la dosar dovedesc dezinteresul intimatei-reclamante de a mai cumpăra terenul in suprafața de 3.600 mp din Corn. Ciorogarla, Jud. I., tarlaua 20/8/1, după ce a aflat ca acesta nu are deschidere la autostrada.
Cum deja s-a arătat, în calea de atac a recursului nu mai este posibilă repunerea în discuție a situației de fapt și nici rediscutarea probatoriului administrat.
Or, tribunalul a stabilit culpa recurentei reținând că, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1768/16.04.2008, pârâtul N. N. și defuncta N. A., au înstrăinat imobilul în cauză către pârâtul C. B. –imobilul în cauză fiind înstrăinat către o altă persoană decât cea față de care promitenții-vânzători își asumaseră obligația de a-l vinde.
Curtea constată la rândul său că, cu mai puțin de o lună înainte de perfectarea actului de înstrăinare, contrar susținerilor referitoare la dezinteresul reclamantei formulate de recurenta-pârâtă, aceasta din urmă a fost notificată de promitenta-cumpărătoare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare (înscrisul fiind depus la dosarul primei instanțe – fila 6-7).
In recurs pârâta nu a depus înscrisuri noi pe baza cărora să poată fi reținute alte împrejurări de fapt care să contrazică aspectele arătate de instanțele de fond în aprecierea probelor administrate în fazele procesuale anterioare.
In consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc. civilă, incidente în raport de culpa procesuală reținută în sarcina recurentei, va fi obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă P. L. împotriva deciziei civile nr. 66 A din 23.04.2013, pronunțată de Tribunalul I. - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. M. și cu intimații-pârâți N. N., C. L., N. S. și N. M..
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER
M. C.
Red. M.A.N.G.
Tehnored. C.S./M.
Ex.2/10.12.2013
Tribunalul I. - M.E.
- A.D.
Jud. Cornetu - V. B.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1567/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
