Anulare act. Decizia nr. 1567/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1567/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1567/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1567R
Ședința publică din data de 27.09.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - M. A. M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 204/01.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. T. S. și S. E. A., cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul – reclamant B. T. S. personal și asistat de avocat Ș. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, intimata – reclamantă S. E. A. – reprezentată de același avocat, lipsind recurentul – pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței că, în cauză s-a solicitat în scris, prin motivele de recurs, de către recurentul – pârât, judecarea cauzei, în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimaților – reclamanți depune la dosar împuternicirea avocațială, la care a anexat chitanța în original, privind onorariul de avocat și arată că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, având în vedere că, s-a solicitat de către recurent, prin motivele de recurs, judecarea cauzei, în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Intimații – reclamanți B. T. S. și S. E. A., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, precizând că Legea nr.165/16.05.2013, a fost adoptată și a intrat în vigoare posterior sentinței civile recurate, astfel că, potrivit prevederilor codului civil, inclusiv noului cod de procedură, legea civilă nu retroactivează.
Totodată, art. 4 din Legea nr.165/2013, se referă exclusiv la cauzele nesoluționate, cum este cazul dosarului de față.
Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V a Civilă, la data de 24.07.2008, sub nr._ , reclamanții B. T. S. și S. E. A. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 9886 din 18.03.2008, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a unui teren de 1.000 m.p., echivalent celui din București, Calea Griviței nr. 411; acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul - construcție ce a fost demolat de pe terenul de 1.000 m.p. din Calea Griviței nr. 411; stabilirea valorii reale a terenului de 1.000 m.p. și a construcției demolate, pe calea unei expertize tehnice de specialitate; soluționarea de către instanța de judecată a solicitării formulate de către notificatoarea S. E. A. cu nr. 2766/2001, în sensul celor de mai sus.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin Dispoziția nr. 9886 din 18.03.2008 emisă de Primarul General al Municipiului București, a fost soluționată notificarea nr.2766/18.03.2011, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în Calea Griviței nr.411, sector 1, în suprafață de 1.000 mp, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru teren și s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată ca nedovedită.
S-a precizat că, prin această dispoziție, nu s-a luat nici o măsură față de solicitarea formulată prin notificare de către reclamanta S. E. A..
S-a mai arătat că, susținerea formulată la art.2 al 2 din dispoziție, cum că nu a fost dovedită „demolarea” construcției contravine flagrant faptului că această probă se afla la îndemâna emitentului acestei dispoziții, respectiv Decretul de expropriere și demolare pentru construirea acestor blocuri noi pe Calea Griviței, precum și documentele existente la Direcția de Impozite și Taxe Locale în dosarul fiscal al imobilului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat și li s-a încuviințat proba cu înscrisuri, cu expertiză topografică și cu expertiză de evaluare a proprietății imobiliare.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanții au depus la dosar, în copie, următoarele: Dispoziția nr.9886/18.03.2008 și dovada înmânării acestei dispoziții reclamantului (filele 5,6); notificarea nr. 2766 din 5 noiembrie 2001 și dovada de înregistrare a acestei la P.M.B(fila 7); lista de acte originale și copii legalizate depuse la Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001(fila 8).
La data de 05.11.2008, Primăria Municipiului București - Direcția Juridic, C., Legislație a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii dispoziției contestate, acestea fiind atașate la dosar (filele 13-76).
Raportul de expertiză topo întocmit de expertul S. G. a fost depus la dosar la data de 03.05.2010, fiind atașat la filele 100-107, 109-113.
Raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare întocmit de expertul Hintea E. a fost depus la dosar la data de 08.11.2012, fiind atașat la filele 294-309.
Prin sentința civilă nr.204/1.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a-V-a Civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții B. T. S. și S. E. A., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General;s-a anulat în parte Dispoziția nr. 9886/18.03.2008 emisă de pârât, în sensul că se va propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, reclamanților B. T. S. și S. E. A. pentru imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 411, sector 1, compus din teren în suprafață de 1.000 mp și construcție (demolată), formată din pivniță în suprafață de 257 mp, parter în suprafață de 257 mp și etaj în suprafață de 155 mp;s-a menținut dispoziția din actul atacat referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a terenului;a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea nr. 2766/05.11.2001 comunicata Primăriei municipiului București prin intermediul B. Casagranda-S. A., reclamanții B. T. S. și S. E. A. au solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, Calea Griviței nr.411, sector 1 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată.
Prin Dispoziția nr.9886/18.03.2008 emisă de Primarul General al Municipiului București a fost respinsă cererea reclamantului B. T. S. privind restituirea în natură a terenului din București, Calea Griviței nr.411, sector 1, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantului pentru acest teren și a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată, ca nedovedită.
Împotriva acestei dispoziții au formulat contestație reclamanții B. T. S. și S. E. A., conform art.26 alin 3 din Legea nr.10/2001, solicitând restituirea în natură a unui teren de 1.000 mp, echivalent celui din București, Calea Griviței nr. 411; acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată; stabilirea valorii reale a terenului de 1.000 mp și a construcției demolate; soluționarea de către instanța de judecată a solicitării formulate de către reclamanta S. E. A..
Examinând dispoziția atacată prin prisma criticilor invocate, a probelor administrate si a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat că cererea reclamanților este, în parte, întemeiată.
S-a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.408/1905 de Tribunalul I. - Secția notariat, numiții B. E. și B. D. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, Calea Griviței nr.411, compus din teren în suprafață de 1.000 mp.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1938 de Tribunalul I. - Secția Notariat, B. E. a transmis numitei B. V. cota sa de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, Calea Griviței nr.411.
Pe acest teren, B. D. și B. V. au edificat o construcție, formată din pivniță în suprafață de 257 mp, parter în suprafață de 257 mp și etaj în suprafață de 155 mp, în baza autorizației de construire nr.45G din 12.10.1938 emisă de Primăria Sectorului IV V..
Imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 411 a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950; astfel, în anexa la decret, la poziția 688 au fost înscriși foștii proprietari B. D. și B. V. cu 18 apartamente preluate, situate în Calea Griviței nr.411 și ..14.
Construcția existentă pe terenul din București, Calea Griviței nr.411 a fost demolată în baza Deciziei nr. 5299/1960 emisă de Sfatul Popular al Capitalei Comitetul Executiv,astfel cum rezultă din adresa nr._/1541/21.07.2011 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.94/10.08.2007 emis de BNP Asociați C. S. & N. A., de pe urma defunctului B. D., decedat la data de 27.12.1983 au rămas ca moștenitori reclamanții B. T. S. și S. E. A., în calitate de descendenți (copii).
Potrivit certificatului de moștenitor nr.1981/20.10.1992 emis de Notariatul de Stat Sector 1 București, de pe urma defunctei N. (fostă B.) V., decedată la data de 29.12.1991 au rămas ca moștenitori reclamanții B. T. S. și S. E. A., în calitate de descendenți (copii).
Prin raportul de expertiză topo efectuat de expertul S. G. a fost identificat terenul situat în București, Calea Griviței nr.411, sector 1, în suprafață de 1.000 mp și s-a stabilit că acesta este afectat de construcții (. de sistematizare, inclusiv rețele subterane (apă, canalizare, termoficare, electricitate, gaze, telefonie).
În conformitate cu art.1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile acestei legi, iar conform art. 2 alin. 1 lit. a) din același act normativ, reprezintă imobile preluate în mod abuziv imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001,de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Potrivit art.10 alin 1 din Legea nr.10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate,iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Potrivit art.10 alin 2 din Legea nr.10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Raportat la situația de fapt reținută mai sus și văzând dispozițiile legale amintite, tribunalul a constatat că reclamanții B. T. S. și S. E. A. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, Calea Griviței nr.411, sector 1, compus din teren în suprafață de 1.000 mp și construcție (demolată).
S-a reținut că, prin dispoziția contestată, pârâtul a omis să soluționeze notificarea formulată de reclamanta S. E. A., pronunțându-se numai asupra notificării formulate de reclamantul B. T. S..
Astfel cum s-a reținut în cele ce preced, reclamanta S. E. A. are, alături de reclamantul B. T. S. calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, Calea Griviței nr.411, sector 1, compus din teren în suprafață de 1.000 mp și construcție (demolată), ambii având calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului, B. D. și N. (fostă B.) V..
În ceea ce privește construcția de pe teren, s-a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra acesteia, fiind depusă la dosar autorizația de construire nr.45G din 12.10.1938 emisă de Primăria Sectorului IV V..
Referitor la solicitarea reclamanților de a le fi acordat în compensare un alt teren, tribunalul a reținut că, potrivit art.1 alin 2 din Legea nr.10/2001 „În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite,sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
În conformitate cu art.26 alin 1 din Legea nr.10/2001 „Dacă restituirea în natură nu este posibilă,deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.25 alin 1 să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”.
Din economia textelor de lege enunțate mai sus rezultă că legiuitorul a instituit o ordine de prioritate a măsurilor reparatorii prin echivalent, ce pot fi acordate persoanei îndreptățite, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent este prioritară și permite entității învestite cu soluționarea notificării să ofere persoanei îndreptățite orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține, aflate în circuitul civil și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.
Prin urmare, acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
În speță, reclamanții nu au administrat nici o probă din care să rezulte că M. București dispune de terenuri pe care le-ar putea oferi în compensare pentru terenul în litigiu, imposibil de restituit în natură. Câtă vreme reclamanții au optat pentru această formă de reparație le revenea sarcina de a proba existența în patrimoniul deținătorului imobilului ce nu poate fi restituit în natură a unor terenuri disponibile, conform art.1169 C.civ, o astfel de dovadă nefiind făcută în cauză.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind stabilirea de către instanță a valorii măsurilor reparatorii prin echivalent(despăgubiri), tribunalul a constatat că nici aceasta nu este întemeiată.
S-a reținut că odată cu adoptarea Legii nr.247/2005, procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent a fost scindată în două etape distincte, egal obligatorii.
Într-o primă etapă, reglementată de Legea nr.10/2001,unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluționarea notificării analizează notificarea, verifică dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită, dacă preluarea imobilului a fost abuzivă și dacă imobilul poate fi restituit în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă emite decizie sau dispoziție prin care propune acordarea de despăgubiri persoanei îndreptățite, decizia sau dispoziția putând fi atacată de cel care se consideră îndreptățit la Secția Civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
În cea de-a doua etapă, reglementată de Legea nr.247/2005 - Titlul VII, deciziile sau dispozițiile emise de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării prin care s-a propus acordarea de despăgubiri sunt trimise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care numește evaluator, iar după întocmirea raportului de evaluare emite decizie reprezentând titlul de despăgubire, după care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de conversie și/sau de plată, pe baza opțiunii persoanei îndreptățite.
În cadrul primei etape a procedurii administrative, prevăzută de Legea nr.10/2001, instanța competentă să exercite controlul judecătoresc cu privire la deciziile/dispozițiile emise de unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluționarea notificării nu este abilitată să verifice decât calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, preluarea abuzivă și natura măsurilor reparatorii propuse. Cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate nu poate fi verificat decât de instanța de contencios administrativ, care potrivit Legii nr.247/2005 are căderea să exercite controlul asupra modului de desfășurare al celei de-a doua etape a procedurii administrative.
În sensul acestei interpretări a fost pronunțată și Decizia LII/2007 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat: „Prevederile cuprinse în art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001,astfel cum a fost modificată prin Legea nr.147/2005”.
per a contrario, notificările soluționate ulterior adoptării Legii rn.247/2005 sunt supuse prevederilor art.16 din Titlul VII, cum este cazul în speță. Anterior modificării Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005, dispozițiile de drept material din art.24 (în redactarea atunci în vigoare) prevedeau obligația unității deținătoare, care constata imposibilitatea restituirii în natură, de a face ofertă de restituire sub forma despăgubirilor bănești, aspect care intra în competența instanței civile, astfel încât era posibilă fie cenzurarea cuantumului efectiv al acestora în cadrul contestației împotriva dispoziției sau deciziei motivate conținând o atare propunere, fie chiar să le stabilească instanța însăși, în cadrul unei acțiuni de sancționare a refuzului nejustificat de a se emite decizia sau dispoziția.
Pentru considerentele reținute în cele ce preced, în baza disp.art.26 alin 1 și 3 din Legea nr.10/2001, tribunalul va admite în parte cererea formulată de reclamanți și va anula în parte Dispoziția nr. 9886/18.03.2008 emisă de pârât, în sensul că se va propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, reclamanților B. T. S. și S. E. A. pentru imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 411, sector 1, compus din teren în suprafață de 1.000 mp și construcție (demolată), formată din pivniță în suprafață de 257 mp, parter în suprafață de 257 mp și etaj în suprafață de 155 mp; va fi menținută dispoziția din actul atacat referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a terenului.
În baza art.274 alin 1 C.pr.civ, tribunalul va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul expertului topo ( 700 lei - chitanța nr._/1/02.03.2009, fila 83) și onorariu de avocat (2.000 lei - chitanța nr.82/18.07.2008, fila 7, vol.II).
Împotriva sentinței civile nr.204/01.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a-V-a Civilă a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, recurentul pârât critică sentința pentru următoarele motive:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.:"Hotărâre pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Se consideră că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în opinia sa, instanța în mod greșit a constatat calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri pentru imobil situat în București, Calea Griviței nr.411, sector 1, despăgubiri ce se acorda în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.700 Lei, pentru următoarele argumente:
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.
Conform art.1alin.1și alin.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, s-a învederat următoarele:
S-a considerat că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală aparții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției.
În cazul în care se va respinge motivarea Municipiului București, se va solicita să se facă aplicarea dispozițiilor art.274 alin. 3. Cod procedura civila.
Față de cele învederate se va solicita să se admită recursul să se schimbe în tot hotărârea recurată, iar pe fond să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor, nu s-a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
În calea de atac a recursului, nu a fost propusă și nici administrat vreun mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la imposibilitatea acordării de măsuri reparatorii în condițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
La data pronunțării sentinței civile nr. 204/01.02.2013 de către Tribunalul București – Secția a-V-a civilă erau în vigoare dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, astfel încât prima instanță, în mod corect, a soluționat cauza dedusă judecății în raport de normele juridice menționate.
Legea nr.165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial, la data de 17.05.2013, astfel încât Tribunalul București nu avea cum să țină cont de un act normativ care nu exista la data soluționării cauzei în primă instanță.
În prezent, instanța de recurs constată că a intrat în vigoare Legea nr.165/2013, care a abrogat dispozițiile art. art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuțională prin dispozițiile art.21 din Legea nr.165/2013.
În prezent, având în vedere normele tranzitorii reglementate în art.4 din Legea nr.165/2013 (care consacră principiul aplicării imediate a legii noi în cauzele aflate în procedura execuțională), precum și dispozițiile art.50 lit.c din Legea nr.165/2013 (care abrogă dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005), Curtea învederează că procedura execuțională va fi guvernată de dispozițiile Legii nr.165/2013.
Acest aspect nu are relevanță asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de către prima instanță, deoarece Tribunalul București a statuat, prin sentința pronunțată, asupra calității de persoană îndreptățită și asupra drepturilor intimaților-reclamanți de a obține măsuri compensatorii pentru construcția demolată, ținând cont de dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.10/2001, în vigoare și aplicabile în cauza de față.
Numai valorificarea acestor drepturi se vor realiza, prin procedura instituită de Legea nr.165/2013.
Pentru aceste motive, se constată că nu este întemeiată critica formulată.
Cu privire la cea de-a doua critică referitoare la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea învederează că această critică nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a aplicat, în mod corect, dispozițiile art.274 din Codul de Procedură Civilă, deoarece demersul judiciar al intimaților-reclamanți a fost considerat întemeiat prin pronunțarea sentinței civile recurate, care a fost menținută de către instanța de control judiciar.
Culpa procesuală a recurentului este determinată de soluționarea greșită a notificării cu privire la acordarea măsurilor compensatorii pentru construcția demolată.
Astfel, se constată că nu este fondată nici cea de-a doua critică formulată.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art.312 coroborat cu art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, ținând cont de faptul că sentința civilă pronunțată de către Tribunalul București este legală și temeinică, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 204/01.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. T. S. și S. E. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 204/01.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. T. S. și S. E. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 27.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Z. M. S. C. A. M. M.
GREFIER
L. D.
RED.DZ/08.10.2013
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
1.10.2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1411/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1659/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
