Conflict de competenţă. Sentința nr. 59/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 59/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 59 F
Ședința din Camera de Consiliu de la 23 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu - Secția Civilă și Tribunalul I. - Secția Civilă, în cauza privind pe reclamanta U. A. Teritorială a Orașului P. și pe pârâții A. R., A. L. și A. P..
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința Camerei de Consiliu de la 16.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 23.09.2013.
CURTEA
Prin cererea înregistrata la data de 08.02.2013, pe rolul Tribunalului I. - Secția Civilă, sub nr._, reclamanta U. A. Teritoriala a orasului P., în contradictoriu cu pârâtii A. R., A. L. si A. P., a solicitat pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate nulitatea absoluta a Dispozitiei nr.141/15.10.2001 emisa in baza Legii nr.10/2001 de Primarul comunei P., judetul I., si sa se dispuna, pe cale de consecinta, rectificarea corespunzatoare a Cartii funciare nr.2870 a localitatii P. in referire la numarul cadastral 2118 pentru terenul in cauza.
Prinsentința civilă nr. 888/09.04.2013pronunțată de Tribunalul I. - Secția Civilă, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului I. și a fost declinată competența de judecată a cauzei formulate de U. A. Teritorială a Orașului Pantelim, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 141/15.10.2001 emisă de Primarul comunei P. s-a dispus restituirea în natură către numitul A. C. a imobilului – teren intravilan în suprafață de 320 m.p. situate în comuna P., .. 18, județul I..
Potrivit art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, “Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”.
Așadar textul de lege prevede expres situațiile în care este competentă secția civilă a tribunalului să soluționeze o plângere împotriva dispoziției emise în temeiul Legii 10/2001. D. persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii poate ataca această dispoziție la tribunal – secția civilă. per a contrario, toate celelalte persoane care contestă o asemenea dispoziție se adresează instanței în condițiile art. 1 pct. 1 Cod pr. civ.
Prinsentința civilă nr. 4053 din 24.05.2013pronunțată de Judecătoria Cornetu - Secția Civilă în dosar nr._ , s-a admis exceptia necompetentei materiale, invocata de reclamanta U. A. Teritoriala a orasului P., a fost declinată judecarea cauzei privind pe reclamanta U. A. Teritoriala a orasului P., în favoarea Tribunalului I., a fost constatat ivit conflictul negativ de competenta, în temeiul art. 21 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea cauzei și a fost înaintat dosarul Curtii de Apel Bucuresti
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut că în cadrul capatului principal de cerere în functie de care se stabileste competenta de solutionare a cauzei în temeiul art. 17 Cod procedura civila, s-a solicitat de catre autoritatea emitenta constatarea nulitatii absolute a Dispozitiei Primarului General nr. 141/15.10.2001.
Prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicata, se prevede ca "Imobilele - terenuri si constructii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii în vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptatite, în natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare".
În acelasi sens, prin art. 25 alin. (1) din legea mentionata se mai prevede ca "În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire în natura".
Potrivit disp. art. 26 alin.3 din actul normativ, decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire în natura poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptatita, la sectia civila a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii învestite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare.
Judecătoria a reținut, de asemenea, ca potrivit Deciziei Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XX/ 2007 pronuntata într-un recurs în interesul legii, în aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, s-a stabilit ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/ dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Mai mult, potrivit Deciziei Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. IX/ 2006 pronuntata într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit ca instanta careia îi revine competenta de a solutiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituire în natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/ 2001, este sectia civila a tribunalului în a carui raza teritoriala îsi are sediul persoana juridica respectiva.
Desi dispozitiile legale analizate nu au prevăzut în mod expres faptul ca actiunea având ca obiect contestarea dispozitiei de restituire în natura a unui imobil este de competenta tribunalului, instanta, având în vedere natura litigiului, faptul ca, în concret, constatarea legalitatii emiterii dispozitiei presupune analizarea procedurii urmate în baza Legii 10/2001 de organul emitent al dispozitiei, având în vedere si modul de reglementare a raporturilor specifice vizate de actul normativ analizat, instanta a apreciat ca ratiuni de simetrie impun ca si în cazul acesta sa poata fi formulata cerere, tot la sectia civila a tribunalului în a carui raza teritoriala se afla imobilul, asa cum prevede art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, tocmai pentru a se asigura respectarea sistemului unitar de solutionare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozitiilor Legii 10/2001.
Ca atare, din aceleasi ratiuni avute în vedere de Înalta Curte de Casatie de Justitie în decizia nr. IX/ 2006, competenta de solutionare a cailor de atac împotriva deciziilor sau dispozitiilor emise în temeiul Legii nr._, trebuie sa revina acelorasi instante indiferent de persoana care supune actul controlului instantelor judecatoresti.
Competenta materiala a sectiei civile a tribunalului de a solutiona asemenea litigii, este impusa de ansamblul reglementarilor internationale si nationale aplicabile într-un asemenea domeniu.
De aceea, în caz de contestare, protectia juridica a drepturilor care au fost constatate potrivit disp. Legii nr.10/2001 nu ar putea fi asigurata decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdictiei. Ca urmare, în masura în care cel îndreptatit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândeste ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile si, respectiv, dispozitiile privind imobilele aflate sub incidenta acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia ca asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competenta procesuala pur civila, din moment ce obiectul unei asemenea pricini priveste o procedura prealabila impusa de dispozitiile Legii nr. 10/2001, necontencioasa, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. 2 din Codul de procedura civila, pentru ratiuni de judecata unitara, o atare pricina, izvorâta din aplicarea procedurii reglementate de Legea nr.10/2001, nu poate fi atribuita spre solutionare decât, simetric regulilor prevazute în Legea nr. 10/2001, în competenta instantei care judeca actiunea principala, adica a tribunalului, conform prevederilor art. 26 si 27 din aceasta lege.
Pe de alta parte, Judecătoria a retinut ca decizia sau dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului constituie un act administrativ de autoritate (putere). Faptul ca Legea nr.10/2001 da in competenta instantei civile solutionarea contestatiilor indreptate impotriva dispozitiei primarului, nu schimba natura juridica a actului emis (act de putere). Fiind un act administrativ el se supune regulilor generale in materie, cu exceptia cazurilor in care legiutorul a prevazut norme speciale derogatorii.
Asa fiind, instanta a constatat ca, potrivit art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal, poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, astfel incat si din aceasta perspectiva, instanta competenta, potrivit art.2 pct.1 lit.d din Codul de procedura civila, este Tribunalul I..
Asupra conflictului negativ de competență, ivit în baza art. 20 pct. 2 C.pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Obiectul judecății capatului principal de cerere, în functie de care se stabileste competenta de solutionare a cauzei, este reprezentat de constatarea nulitatii absolute a Dispozitiei nr. 141/15.10.2001, emisa de Primarul comunei P., judetul I., in baza Legii nr.10/2001, prin care s-a dispus restituirea în natură către numitul A. C. a imobilului – teren intravilan în suprafață de 320 m.p. situate în comuna P., .. 18, județul I..
Obiectul unei asemenea judecăți priveste procedura prealabila impusa de dispozitiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
S-a reținut corect de către Judecătoria Cornetu - Secția Civilă, ca ultimă instanță de declinare, că, în privința competenței materiale, devin aplicabile dispozițiile art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, care, deși nu prevăd în mod expres competența tribunalului, pentru cazul contestării dispozitiei de restituire în natura a unui imobil, se impun din ratiuni de simetrie.
Într-adevăr, constatarea legalitatii emiterii dispozitiei, chiar solicitată de un terț față de aceasta, presupune analizarea procedurii urmate în baza Legii 10/2001 de organul emitent al dispozitiei, iar pentru asigurarea respectării sistemului unitar de solutionare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozitiilor acestei legi, devine competentă sectia civila a tribunalului în a carui raza teritoriala se afla imobilul.
În același sens, al plenitudinii de jurisdictie, respectiv al soluționării unitare de către tribunalul civil a cererilor în legătură cu restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv ori cu acordarea de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/ 2001, au fost pronunțate și deciziile în interesul legii nr. IX/2006 și nr. XX/2007 ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, decizii oportun invocate de către sentința Judecătoriei.
În baza acestor considerente și făcând aplicarea art. 20 și urm. Cod pr. civilă, Curtea va stabili competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului I. Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta U. A. TERITORIALĂ A ORAȘULUI P. cu sediul în Orașul P., Jud. I. și pe pârâții A. R. domiciliat în P., ..18, Jud. I., A. L. domiciliată în P., ., ., ., Jud. I. și A. P. domiciliată în ., ., Jud. I., în favoarea Tribunalului I. Secția Civilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. C. B. V. Ș.
Red. ACB/Tehnored. T.I.
2 ex//12.11.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 1413/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
