Partaj judiciar. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1409/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 1409/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1409
Ședința publică de la 25.09.2013
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - I. A. H. P.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți-pârâți C. N., C. F. și de către recurenții-pârâți-reclamanți R. O., P. A., P. V., împotriva deciziei civile nr.337 A din 2.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Z. R. – G., A. A..
P. are ca obiect – partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat D. A. - I., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți-pârâți C. N., C. F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/26.06.2013, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 19 dosar, recurenta-pârâtă-reclamantă R. O., reprezentată de procurator R. M., în baza procurii autentificată sub nr.607/14.10.2008, eliberată de Biroul Notarial A. L., aflată la fila 19 dosar fond și recurenta-pârâtă-reclamantă P. V., personal, lipsind recurentul-pârât-reclamant P. A. și intimații-pârâți Z. R.-G. și A. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenții-reclamanți au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 30 lei și 0,3 lei timbru judiciar, chitanță aflată la fila 20 dosar.
Se mai învederează și faptul că recurenții-pârâți nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 30 lei și 0,15 lei timbru judiciar, deși li s-a pus și în vedere încă de la termenul de judecată din 26.06.2013, părțile fiind citate cu această mențiune.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, urmând ca părțile să formuleze concluzii și pe aspectul netimbrării recursului declarat de către recurenții-pârâți.
Avocatul recurenților-reclamanți-pârâți, având cuvântul, solicită admiterea excepției și anularea ca netimbrat a recursului promovat de către recurenții-pârâți.
În ceea ce privește recursul declarat, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, în principal casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate și admiterea în tot a acțiunii principale.
Referitor la primul motiv de recurs a arătat faptul că prin cererea de apel au solicitat administrarea unor probe, iar la termenul la care s-a judecat a fost în imposibilitate de prezentare, astfel că instanța a reținut pricina în pronunțare și a procedat la amânarea pronunțării pentru a se depune note scrise. Însă, s-au discutat probele care au fost solicitate de către apelanții-pârâți-reclamanți, fără a se pune în discuție și probele solicitate de reclamanții-pârâți, respectiv proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu. Totodată, au solicitat suplimentarea probatoriului cu expertiză, întrucât se impunea partajarea podului imobilului în litigiu, cu modificarea corespunzătoare a cotelor deținute de ceilalți coproprietari din imobil, întrucât spațiul total se modifică ca și suprafață, ca și cote.
În opinia sa, instanța nu s-a pronunțat pe această probă, fiind o probă utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, partea fiind prejudiciată în mod evident.
Solicită să se aibă în vedere că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare din acest motiv.
Pe fondul cauzei, solicită să se aibă în vedere faptul că în situația în care nu va fi primit acest motiv de casare, în opinia sa, există motive întemeiate, având în vedere că este vorba de un pod al imobilului care are un acces dintr-o anumită parte, iar din apartamentul ocupat de către reclamanți se face un acces improvizat în celălalt „colț al imobilului”. Reclamanții-recurenți au solicitat atribuirea părții care li se cuvine conform cotei indivize pe care o dețin, având în vedere că partajarea și folosirea acelei părți a podului nu impieta asupra drepturilor celorlalți proprietari din imobil, fiind situați la capătul acestuia.
Depune note scrise la dosar.
Se prezintă R. M., fiind împuternicită de către recurenta-pârâtă-reclamantă R. O., astfel că se procedează la legitimarea acesteia conform CI . nr._, eliberată de SPCEP S 1 biroul nr.4, la data de 08.08.2008.
De asemenea, se prezintă recurenta-pârâtă-reclamantă P. V. și se procedează la legitimarea acesteia conform CI . nr._, eliberată de SPCEP S 1 biroul nr.4, la data de 02.22.2007.
Curtea pune în vedere recurentelor-pârâte-reclamante faptul că aveau obligația să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 30 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dispozițiilor încheierii de la 26.06.2013, astfel că din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.
Procuratorul recurentei-pârâte-reclamante R. O., arată că apărătorul acestora se află în imposibilitate de prezentare în instanță și solicită respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți și a excepției invocate. Mai arată că taxa judiciară de timbru se află la avocatul acestora.
Recurenta-pârâtă-reclamantă P. V., având cuvântul, lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește excepția invocată și pe fond, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În ceea ce privește recursului declarat de recurenții-reclamanți-pârâți, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, urmând a lăsa calea de acces liberă.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanții C. N. și C. F. au chemat în judecată pe pârâții R. O., Z. R., P. A., P. V., B. M. și P. P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune asupra podului comun al imobilului situat în București, .. 28, corp A, sector 1, cu privire la care reclamanții dețin o cotă de 35,99%, în coproprietate cu pârâții, prin atribuirea exclusivă a suprafeței situate deasupra apartamentului pe care îl dețin reclamanții (. contractul de vânzare-cumpărare nr._ ). În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6731 și urm. C. proc. civ.
Pârâții R. O., P. A., P. V., B. M. și P. P. au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat instanței obligarea reclamanților să dărâme peretele despărțitor realizat în podul imobilului și să le permită accesul la pod pe . acestora, să fie obligați reclamanții să se abțină de la blocarea porții de acces dinspre . să repare tavanul din locuința pârâtei R. O..
La termenul din data de 24.06.2010, pârâta-reclamantă R. O. a formulat precizare a cererii reconvenționale, prin care a arătat că, în primăvara anului 2008, reclamantul-pârât C. N. a închis, fără să dețină autorizație, printr-un perete de scândură, o parte din podul imobilului, comportându-se ca un proprietar exclusiv asupra suprafeței astfel delimitate.
La termenul de judecată din data de 4.06.2009, instanța a luat act de renunțarea reclamanților-pârâți la judecarea cererii în privința pârâților B. M. și P. P.. La data de 26.02.2009, reclamanții-pârâți au formulat cerere completatoare, prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui A. A..
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 14 iulie 2011 de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea principală și a fost admisă în parte cererea reconvențională în sensul obligării reclamanților-pârâți la desființarea zidului despărțitor realizat în podul imobilului, corp A, situat în București, . nr. 28, sector 1, astfel cum acesta a fost identificat prin cele două rapoarte de expertiză realizate de către expertul C. G. și expertul D. Patriciia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile în cauză sunt proprietari ai câte unui apartament din imobilul situat în București, . nr. 28, corp A, sector 1, iar prin contractele de vânzare-cumpărare prin care au dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra apartamentelor, li s-a recunoscut și un drept de coproprietate asupra părților de folosință comună, exprimat procentual, prin raportare la suprafața locativă a fiecărui apartament.
D. titlurile de proprietate ale părților, precum și din constatările ambelor expertize ale căror concluzii nu se exclud reciproc, instanța a constatat că podul imobilului, cu privire la care se solicită ieșirea din indiviziune, face parte din părțile de folosință comună ale imobilului, astfel încât partajarea acestuia se poate face doar în situația în care partajul este posibil, în fapt, nefiind aplicabile, unui bun cu o astfel de destinație, dispozițiile art. 728 C.civ.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii principale, invocată de către pârâții-reclamanți și unită cu fondul cauzei, prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată deoarece, în primul rând, în fapt, față de suprafețele menționate în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, constatate de către ambii experți, în urma măsurătorilor, ca fiind greșit calculate, o partajare a podului nu se poate realiza, deoarece totalul cotelor părților cu privire la părțile de folosință comună este de 91,25% (f. 185), iar nu de 100%.
În al doilea rând, ambele expertize s-au pronunțat în sensul imposibilității ieșirii din indiviziune cu privire la pod, deoarece, din corpul A de clădire, nu se poate accede decât din apartamentul nr. 3, aparținând reclamanților-pârâți, cealaltă posibilitate de acces fiind din corpul B, aceasta presupunând acordul persoanelor care sunt proprietari ai apartamentelor situate în acest corp de clădire.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că, în prezent, nu este posibilă ieșirea din indiviziune a părților cu privire la podul aferent corpului A de clădire.
În ceea ce privește cererea reconvențională, precizată, formulată de către pârâții-reclamanți R. O., P. A. și P. V., instanța a reținut că, având în vedere, pe de o parte, soluția dată asupra cererii principale, prin care a fost menținută starea de coproprietate a părților asupra podului aferent corpului A de clădire, precum și, pe de altă parte, concluziile ambelor rapoarte de expertiză efectuate în cauză, care au constatat existența unui perete realizat de către reclamanții-pârâți în pod, instanța a constatat că cererea pârâților-reclamanți, de desființare a acestui perete, este întemeiată.
Astfel, delimitarea prin acest perete ar fi fost justificată doar în cazul în care s-ar fi partajat podul, însă în situația actuală, în care părțile se află în continuare în indiviziune, care presupune unitatea materială a bunului, precum și divizarea doar intelectuală a dreptului de proprietate între titulari, nu există un temei legitim pentru folosirea, în exclusivitate, de către unul dintre coproprietari, în speță, reclamanții-pârâți, a unei părți determinate, distincte, a bunului.
În consecință, instanța a admis acest capăt din cererea reconvențională a pârâților-reclamanți și i-a obligat pe reclamanții-pârâți să desființeze zidul despărțitor realizat în podul imobilului, corp A, astfel cum acest zid a fost identificat prin cele două rapoarte de expertiză realizate în cauză de către experții C. G. și D. Patriciia.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea reclamanților-pârâți să le permită pârâților-reclamanți accesul în pod, prin calea de acces folosită în exclusivitate de către reclamanții-pârâți, instanța a constatat, din expertizele efectuate în cauză, că acest acces se face prin apartamentul proprietatea reclamanților-pârâți.
Or, dacă s-ar permite pârâților-reclamanți să folosească această cale de acces, e adevărat, pentru valorificarea unui drept, de coproprietate asupra unuia dintre spațiile comune ale imobilului, s-ar impieta asupra dreptului reclamanților-pârâți înșiși la respectarea vieții private care, potrivit art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include și dreptul la respectarea domiciliului.
În consecință, instanța a dat prioritate acestui din urmă drept, care nu poate fi restrâns decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, iar un astfel de caz nu este incident în speță. Pentru acest motiv, instanța a respins acest capăt din cererea reconvențională, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul din cererea reconvențională referitor la obligarea reclamanților-pârâți de a permite pârâților-reclamanți accesul în curtea imobilului, prin poarta dinspre intrarea dinspre . a se abține de la obturarea acestui acces, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat, deoarece ambele expertize au precizat că această poartă nu este blocată, iar martorul audiat, I. E. (f. 131), a arătat că, accesul pe acea poartă este doar îngreunat, fiind așezate niște „obiecte mari în curte”, iar nu blocat.
Referitor la cererea reconvențională, precizată, formulată în exclusivitate de către pârâta-reclamantă R. O., prin care s-a solicitat obligarea reclamanților-pârâți la plata sumei de 500 lei, precizată provizoriu, întrucât aceștia, ridicând peretele despărțitor în podul imobilului, i-au cauzat fisuri în tavanul locuinței, instanța a constatat că fiind vorba de răspunderea civilă delictuală, pentru fapta proprie, conform art. 998-999 C.civ., pârâta-reclamantă trebuia să facă dovada existenței, cumulative, a condițiilor necesare pentru antrenarea acestui tip de răspundere, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului suferit, a legăturii între faptă și prejudiciu și a vinovăției reclamanților-pârâți. Instanța a constatat că reclamanții-pârâți au ridicat un perete în podul imobilului corp A, care constituie bun comun, perete a cărui desființare s-a dispus deja prin prezenta hotărâre, deci există o faptă ilicită.
În ceea ce privește prejudiciul, instanța a constatat că martorul audiat în cauză, I. E., a declarat că, într-adevăr, în anul 2008, tavanul familiei R. prezenta fisuri, iar ambii experți au constatat că acest tavan, la data expertizării, apărea ca fiind renovat, lucrările de renovare fiind apreciate de către d-na expert C. G. la suma de 850 lei, astfel încât este dovedit și prejudiciul pârâtei-reclamante R. O..
În ceea ce privește însă condiția existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a reclamanților-pârâți și prejudiciul suferit de către pârâta-reclamantă, instanța a constatat că nu a fost dovedită, în speță, nici martorul audiat, și nici ambele expertize de specialitate neputând preciza că fisurarea tavanului din locuința pârâtei-reclamante s-a produs prin construirea peretelui despărțitor în podul imobilului de către reclamanții-pârâți.
Mai mult, din probele administrate, precum și din precizările părților, peretele respectiv a fost ridicat de către reclamanții-pârâți pe suprafața podului aflată chiar deasupra apartamentului lor, iar, pe de altă parte, însăși pârâta-reclamantă R. O. a delimitat porțiunea de pod aflată deasupra apartamentului său, astfel cum au precizat expertizele, prin ridicarea unui perete despărțitor din plasă rabiț.
În plus, ambele expertize au constatat că podeaua podului era desfăcută în unele locuri, chiar lipsind pe unele porțiuni, iar imobilul însuși are o vechime de peste 90 ani (f. 144), astfel încât și aceste aspecte pot constitui cauze ale deteriorării tavanului din locuința pârâtei-reclamante.
Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinită, în cauză, una din condițiile cumulative necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instanța a respins cererea reconvențională, precizată, formulată de către pârâta-reclamantă R. O., ca neîntemeiată.
Pârâții-reclamanți R. O., P. A., P. V., B. M. și P. P. au formulat apel împotriva acestei sentințe la data de 28.10.2011, iar reclamanții-pârâți C. N. și C. F., la data de 26.10.2011, cererile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă la data de 7.11.2011.
La data de 7.11.2012, s-a depus o precizare prin care pârâții-reclamanți P. A., P. V. și R. O. au arătat că Basturea M. și P. P. nu au nicio calitate în prezentul apel.
Apelanții reclamanți-pârâți au criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:
1. în mod eronat instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii principale
În primul rând, apelanții arată că acțiunea ar fi fost inadmisibilă numai în condițiile în care s-ar fi constatat, pe baza probelor administrate, că menținerea stării de indiviziune este absolut necesară. Or, nu acesta este cazul în speță.
În ceea ce privește faptul că prin însumarea cotelor părți indivize din contractele părților nu se obține integralitatea dreptului de proprietate, apelanții arată că faptul că ROMVIAL în calitate de vânzător al tuturor unităților locative dobândite de către părțile din prezenta cauză ar fi înscris, eventual, eronat aceste cote indivize nu poate atrage inadmisibilitatea acțiunii reclamanților. Aceasta cu atât mai mult cu cât din adresa 262/2009 emisă de ROMVIAL rezultă că în corpul A figurează doar 5 proprietari, toți aceștia având calitate de părți în cauză.
Pe de altă parte, la data edificării sale imobilul nu era împărțit în Corpul A și B, ci constituia o construcție unică, cu funcționalitate unică. Astfel, au fost proiectate mai multe intrări în imobil, din care una singură este reprezentată de scara care urcă la pod, scară care este scara de acces la pod folosită de toți locatarii. Faptul că actualmente această scară are accesul prin marginea corpului B după care se intră în corpul A nu reprezintă decât urmarea unei împărțiri defectuoase a imobilului. Această scara este folosită de toți locatarii mai puțin de către apelanți care au propriul acces.
2. în mod eronat prima instanță a respins probele cu interogatoriu și testimonială.
Apelanții pârâți-reclamanți au criticat soluția primei instanțe sub aspectul respingerii cererii privind repararea prejudiciului adus tavanului pârâtei-reclamante R. O.. Au susținut aceștia că legătura de cauzalitate dintre zidul ridicat în pod și deteriorarea tavanului rezultă din concluziile primei expertize care a arătat că lucrările din pod au putut cauza fisurarea tavanului, precum și din depozițiile martorei audiate.
Se critică și respingerea cererii de a li se permite apelanților accesul prin apartamentul intimaților. Aceștia, când au închiriat imobilul au acceptat această situație, iar cumpărarea apartamentului s-a făcut în aceste condiții. Instanța ar fi trebuit să ia act de faptul că prin închirierea și apoi cumpărarea acestui apartament au renunțat la dreptul la intimitate invocat de instanță. Este total nedrept și ilogic ca apelanților să le fie îngrădit dreptul de proprietate în favoarea unui drept la intimitate la care reclamanții au renunțat, prin acceptarea situației preexistente la închiriere.
În final, în privința porții de acces de pe . că din pozele depuse la dosar se poate observa foarte clar că poarta este legată cu sârmă în trei locuri și că reclamanții-pârâți depozitează în poartă și în zona porții ghivece cu flori și jucăriile copiilor.
Prin decizia civilă nr.337 A/02.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelurile ca nefondate.
A reținut tribunalul că potrivit art. 728 C.civ., nimeni nu poate rămâne în indiviziune, oricare dintre coproprietari putând cere sistarea stării de indiviziune, solicitând partajul oricând, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv.De la această regulă generală, există o limitare decurgând din coproprietatea forțată și perpetuă asupra unui bun care, prin natura sa, poate fi folosit în mod permanent de doi sau mai mulți proprietari, neputând fi împărțit.
Este incontestabilă starea de coproprietate forțată care decurge din actele de proprietate ale părților implicate în litigiu (acte care menționează descrierea proprietății exclusive, precum și cota indiviză asupra părților de folosință comună ale imobilului).
Or, existența unei căi de acces direct din apartamentul apelanților-reclamanți la podul aflat în folosință comună, nu este de natură a conduce la crearea unei stări de fapt contrară coproprietății forțate decurgând din actele de proprietate ale părților.
Altfel spus, apelanții nu pot opune intimaților faptele lor (igienizarea spațiului folosit, existența în fapt a unei înțelegeri cu privire la folosința partajată a spațiului, neconfirmată însă de poziția procesuală a părților adverse), deoarece orice act de folosință exclusivă a unui spațiu aflat în coproprietate forțată trebuie să fie făcut fără a aduce atingere drepturilor egale ale celorlalți coproprietari și trebuie să fie făcut potrivit destinației bunului comun.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că cererea principală ar putea fi constatată ca inadmisibilă numai în condițiile în care s-ar fi constatat, pe baza probelor administrate, că menținerea stării de indiviziune este absolut necesară, tribunalul apreciază că în raport de funcționalitatea spațiului aflat în coproprietate forțată și perpetuă, menținerea acestei stări este absolut necesară. În mod cert, podul nu are o funcționalitate similară unei scări sau unui spațiu de acces care poate face absolută starea de coproprietate forțată, însă astfel cum s-a arătat anterior această situație nu poate fi modificată, la cererea unuia dintre coproprietari, în detrimentul dreptului de proprietate indiviz al celorlalți.
În ceea ce privește faptul că prin însumarea cotelor părți indivize din contractele părților nu se obține integralitatea dreptului de proprietate, însă este confirmat că singurii coproprietari ai imobilului sunt părțile din prezenta cauză, prin adresa emisă de ROMVIAL, tribunalul a constatat că într-adevăr acest singur inconvenient nu ar fi putut conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prima instanță a constatat și faptul că ambele expertize s-au pronunțat în sensul imposibilității ieșirii din indiviziune cu privire la pod, deoarece, din corpul A de clădire, nu se poate accede decât din apartamentul nr. 3, aparținând reclamanților-pârâți, cealaltă posibilitate de acces fiind din corpul B, aceasta presupunând acordul persoanelor care sunt proprietari ai apartamentelor situate în acest corp de clădire.
Faptul că la momentul edificării, atunci când imobilul se afla în proprietate exclusivă, a fost proiectată o unică scară de acces la pod care se află la marginea corpului B, nu este relevant sub aspectul admisibilității cererii principale.
S-a constatat că potrivit art. 650 NCC, ”părțile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosință exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari”. Or, podul construcției nu poate fi partajat în natură (fără acordare de sulte), ceea ce înseamnă că nu se poate proceda la atribuirea podului apelanților, cu consecința lipsirii celorlalți coproprietari de folosința acestuia.
În ceea ce privește respingerea probei cu interogatoriu și a probei cu martori, tribunalul a constatat că, în condițiile în care în apel nu s-au solicitat probe suplimentare, critica este neîntemeiată.
În privința legăturii de cauzalitate între deteriorarea tavanului pârâtei-reclamante R. O. și zidul ridicat de reclamanții-pârâți în podul imobilului, s-a constatat, contrar susținerilor apelanților pârâți-reclamanți, că expertizele administrate nu au stabilit cu certitudine această legătură de cauzalitate, ci numai au considerat-o posibilă. În consecință, ea nu rezultă în mod univoc, iar soluția primei instanțe este corectă sub aspectul răspunderii civile delictuale.
Neîntemeiată a fost găsită critica referitoare la soluția de respingere a cererii de acces spre pod prin apartamentul reclamanților-pârâți, neputând fi reținut că aceștia ar fi renunțat la vreun drept prin achiziționarea apartamentului în starea în care se afla, în condițiile în care dreptul de acces nu a fost efectiv uzat de către ceilalți coproprietari. Este firesc ca în conflictul dintre un drept de proprietate și dreptul la viață familială privată să primeze cel din urmă drept, deoarece acesta protejează valori personale, iar nu patrimoniale.
În condițiile în care soluția instanței cu privire la accesul pe poarta dinspre . întemeiat pe concluziile expertizelor și pe depoziția martorului care a arătat numai că acest acces este doar îngreunat, iar nu blocat, tribunalul a apreciat că s-a făcut o corectă analiză a materialului probator și cu privire la acest aspect și în consecință, apelurile au fost respinse ca nefondate.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs atît reclamanții pârâți C. N. și C. F., cât și pârâții reclamanți P. A., P. V. și R. O.. Reclamanții pârâți au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare apelului.
În ce îi privește pe recurenții reclamanți pârâți aceștia arartă, în motivarea recursului, că sunt proprietarii imobilului din București, . nr.28, Corp A, ., în baza titlului de proprietate constituit din contractul de vânzare-cumpărare nr._, dreptul lor de proprietate fiind înscris în Cartea Funciară nr._ din București, Sector 1.
Deasupra apartamentului pe care recurenții – reclamanți îl dețin în proprietate, precum și în continuare, pe toată suprafața imobilului, se întinde podul din care dețin în proprietate o cotă de 35,99%, în indiviziune cu pârâții.
Încă înainte de data achiziționării imobilului exista o cale improvizată de acces în pod direct din unitatea locativă pe care o dețin recurenții - reclamanți în proprietate, astfel încât aceștia nu au folosit niciodată calea de acces obișnuită pentru a intra în pod, respectiv aceea pe care o folosesc pârâții, ci au folosit exclusiv calea de acces direct din apartamentul lor.
Mai mult, de-a lungul timpului a intervenit o partajare a podului între reclamanți și pârâți, fiecare folosind în exclusivitate o anumită suprafață din acest pod. În baza acestei convenții nescrise, recurenții - reclamanți folosesc doar partea de pod aflată deasupra apartamentului lor, fără a folosi vreodată restul podului, iar niciunul dintre pârâți nu folosește partea reclamanților de pod, care, de altfel, este și delimitată de restul podului.
În același sens a procedat și pârâta R. O., care și-a delimitat partea de pod situată deasupra apartamentului proprietatea sa printr-un perete de plasă (în partea opusă fiind delimitată de către recurenții - reclamanți). Susțin recurenții – reclamanți că au efectuat lucrări de igienizare a părții de pod pe care aceștia o folosesc, ceilalți pârâți neparticipând, astfel cum era și normal, la suportarea costurilor generate de aceste lucrări.
În același sens a procedat și pârâta R. O., care a schimbat tabla de pe acoperiș doar deasupra părții de pod pe care o folosește, situată deasupra apartamentului proprietatea sa.
Într-o primă critică, recurenții susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor pe care aceștia le-au solicitat prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei. Pentru acest motiv, apelanții-reclamanți au fost grav prejudiciați, probele solicitate, asupra cărora instanța de judecată nici măcar nu s-a pronunțat, urmând a demonstra, fără nici un fel de tăgadă, legalitatea și temeinicia cererii lor cuprinse în acțiunea introductivă.
Într-o a doua critică, recurenții susțin că în mod nelegal instanța de fond a admis, iar instanța de apel a validat prin respingerea apelului, excepția inadmisibilității acțiunii.
Astfel, în mod nelegal atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat că menținerea stării de indiviziune este absolut necesară, argumentele în justificarea tezei susținute de recurenți fiind următoarele:
- A intervenit o partajare în fapt a podului imobilului, atât reclamanții cât și pârâta R. O. folosind porțiuni bine determinate și îngrădite ale podului;
- Reclamanții au intrare în pod separată de cea folosită de pârâți, intrare ce permite accesul direct în zona podului pe care o folosesc în exclusivitate, situată deasupra unității lor locative;
- Zona de pod pe care recurenții-reclamanți o folosesc în exclusivitate este situată la capătul imobilului, deci nu este împiedicată trecerea pârâților spre alte zone ale podului;
- . de către toți ceilalți pârâți permite accesul în întregul pod dintr-o zonă ce nu este situată deasupra apartamentului reclamanților;
- Reparația acoperișului s-a efectuat doar de către pârâta R. O. și doar deasupra părții de pod folosite de aceasta.
Apreciază recurenții reclamanți că este evident faptul că acest pod poate fi partajat în natură, respectiv fără acordare de sulte, recurenților – reclamanți urmând a le reveni suprafața corespunzătoare cotei pe care o dețin și care, la rândul ei, corespunde suprafeței de pod situate deasupra apartamentului proprietate exclusivă.
Dreptul celorlalți proprietari, respectiv recurenții-pârâții din prezenta cauză, nu este afectat în nici un mod și nici o măsură, aceștia continuând să dețină o cotă indiviză din pod, corespunzătoare cotei lor, raportate însă la noua suprafață a podului deținută în indiviziune (suprafața inițială a podului din care se scade suprafața podului ce le revine reclamanților în proprietate exclusivă).
Recurenții – reclamanți susțin că au acces separat în pod, iar partea de pod pe care o solicită a li se atribui în proprietate exclusivă este situată la marginea podului, nefiind, deci, împiedicată trecerea pârâților spre zona podului ce urmează a rămâne în proprietatea comună indiviză a acestora.
De reținut este și faptul că, la data edificării sale, imobilul în cauză nu a fost împărțit administrativ în corpul A și corpul B, ci a fost o construcție unică, cu funcționalitate unică. Astfel au fost gândite și proiectate mai multe intrări în imobil, din care una singură este reprezentată de scara care urcă de jos și până sus, la pod. Aceasta este scara de acces în pod proiectată de către constructor și folosită de toți locatarii.
Faptul că actualmente această scară are accesul prin marginea corpului B după care se intră în corpul A nu reprezintă decât urmarea unei împărțiri defectuoase și fără a fi luate în considerare eventualele consecințe juridice pe care le implică, împărțire administrativă efectuată după preluarea imobilul de către stat.
Cu toate acestea, respectiva scară este folosită în prezent de toți locatarii din întregul imobil (corpurile actuale A și B), cu excepția recurenților-reclamanți, care au un acces improvizat în pod din interiorul proprietății lor, acces pe care l-au folosit permanent de când s-au mutat în apartamentul lor pentru a accede în pod.
Niciodată reclamanții nu au folosit scara de acces în pod pe care o folosesc ceilalți locatari din întregul imobil (inclusiv pârâții) și niciodată aceștia nu au folosit accesul improvizat din interiorul apartamentului proprietatea lor pentru a accede în pod.
Iar faptul că ceilalți pârâți folosesc podul este demonstrat de edificarea unui perete de plasă de către pârâta R. O. (care, la rândul ei și-a delimitat partea de pod pe care o folosește), cât și de reparațiile pe care această pârâtă le-a efectuat la partea de acoperiș situată deasupra părții podului pe care o folosește doar ea.
În drept, recurenții reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.pr.civ.
Recurenții pârâți reclamanți susțin, în motivarea recursului, că sub aspectul capătului din cererea reconvențională privitor Ia repararea prejudiciului adus tavanului pârâtei reclamante R. O. „ca urmare a deteriorării acestuia” instanța de fond, cât și instanța de apel, au evaluat în mod greșit actul dedus judecații, precum și aplicarea legii la situația de fapt, în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între fapta prin care s-ar fi cauzat prejudiciul și urmările acesteia. Ambele instanțe au arătat că reclamantul a ridicat în pod, un zid confecționat din plasa rabiț, lucru nereal. Reclamantul a ridicat în pod un zid din scândurile ce le-a desprins din pod, și care erau bătute în cuie de bârnele podului, tocmai pentru protejarea tavanului apartamentului recurenților - pârâți. Zidul respectiv, a fost ridicat de către reclamanții C., pe furiș, și fără vreo autorizare, din partea autorităților publice avizate ori a pârâților, a colocatarilor. Prin acțiunile sale, atât prin desprinderea scândurilor, cât și prin realizarea peretelui din pod, atât bârnele cât și structura de sub acestea care este reprezentată de elementele constructive de susținere a tavanului, cât și de tavan, au avut de suferit, iar tavanul s-a crăpat și a fost nevoie să se efectueze reparații. Prima expertă a arătat că lucrările din podul casei, au putut cauza fisurarea tavanului din camera pârâtei reclamante R. O. și a depus și fotografi în acest sens. D. acestea se poate observa foarte clar faptul că peretele despărțitor din pod, realizat de reclamanții pârâți, este confecționat și din scânduri scoase din podina. De asemenea, se poate observa faptul că podina a fost distrusă, deasupra camerei în discuție, scândurile fiind scoase și depozitate în mod dezordonat, tocmai de către reclamanții pârâți. Or, în baza art. 998, 999 și urm. C. civ., soții C. pot să fie condamnați la urmările acțiunilor lor, din orice punct de vedere este privită problema.
În consecință, eroarea făcută de instanța de fond, cât și de instanța de apel, constă în faptul că, deși se arată că există condițiile răspunderii delictuale civile pentru fapta proprie, în ceea ce privește faptele reclamantului pârât, se respinge acest capăt de cerere pentru faptul că lipsește un element al răspunderii delictuale, și anume legătura de cauzalitate. Legătura de cauzalitate reiese în cauza de față, așa cum s-a arătat mai sus însă - și din expertize și din depozițiile martorei audiată. Legătura de cauzalitate, este un element cu un grad mare de abstractitate, ce nu se poate dovedi în mod direct, ea fiind o stare de fapt ce se poate deduce pe baza unor raționamente logice, firești. Or, în cauza de față aceste raționamente sunt dovedite și trebuie să Ii se dea întâietate, iar pe cale de consecință, acest capăt de cerere trebuie admis și reclamantul pârât trebuie obligat la plata sumei de 850 lei, așa cum reiese din expertiza expertului C. G.. În cazul recurenților – pârâți, răspunderea delictuală fiind atrasă conform art. 998 -999 C.civ., legătura de cauzalitate este, ușor de stabilit tocmai datorită faptului că reclamantul este răspunzător și pentru urmările directe ale faptei sale cât și pentru urmările ce ar fi putut fi pricinuite de fapta sa - răspunderea delictuală indirectă. Sunt deci aplicabile dispozițiile art.304, alin 1,pct. 8 și 9, C. pr. Civ.
Se mai susține de către recurenții pârâți că instanța de fond, cât și instanța de apel, în mod greșit au respins capătul din cererea reconvențională, prin care recurenții – pârâți au solicitat să li se permită accesul în pod - prin holul apartamentului reclamanților pârâți. În primul rând trebuie ținut cont de faptul că înainte să devină proprietari, reclamanții au fost chiriași, iar acest drept de acces în pod, prin holul acestora, a existat pentru ceilalți, încă de dinainte să se mute reclamanții în imobil. Or, reclamanții când au închiriat imobilul au acceptat această situație, iar cumpărarea apartamentului, de către aceștia, s-a făcut în aceste condiții, acest imobil fiind o casă naționalizată. Or, conform istoricului prezentat mai înainte, instanța de fond, ar fi trebuit să ia act de faptul că reclamanții, prin închiriere și mai târziu prin cumpărare, au renunțat la acest drept de intimitate invocat de instanța, tocmai prin faptul că au acceptat închirierea și apoi cumpărarea apartamentului, în aceste condiții. Dacă reclamanții s-au răzgândit, au posibilitatea să realizeze ei o altă cale de acces în pod, însă aceștia nu au manifestat o asemenea intenție. Este total nedrept și ilogic, ca pârâților să le fie îngrădit dreptul de proprietate în ce privește folosința lui, adică accesul în pod, în dauna unui drept la intimitate, la care reclamanții au renunțat, în sensul că au acceptat situația preexistentă Ia închiriere și cumpărare, drept pe care instanța nici măcar nu-l întemeiază în drept, de altfel nici nu avea cum, deoarece nu există nici o dispoziție legală în acest sens. În această situație, soluționarea acestui capăt de cerere este total netemeinică și nelegală, iar instanța de apel avea îndatorirea să repare acest neajuns și să admită apelul cu privire la acest capăt de cerere, în sensul admiterii acestuia și obligării reclamanților la permiterea accesului.
Examinând actele dosarului, ținând seama de motivele de recurs formulate, Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul declarat de recurenții pârâți reclamanți P. A., P. V. și R. O., Curtea constată că aceștia nu și-au îndeplinit obligația procesuală de a timbra calea de atac declarată, la termenul de judecată de 26.06.2013 fiind pusă în discuție achitarea taxei de timbru și imposibilitatea de prezentare a apărătorului, în posesia căruia se afla chitanța dovedind plata. Întrucât nici la termenul de judecată de la 25.09.2013, dovada achitării taxei de timbru nu a fost făcută de către recurenți, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și va anula recursul declarat de recurenții pârâți reclamanți ca netimbrat.
Cât privește recursul declarat de recurenții recalamnți pârâți, Curtea constată că primul motiv de recurs vizând modul în care instanța de apel a aplicat dispozițiile prevederilor legale ce reglementează probele în procesul civil, fiind așadar întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.pr.civ. se referă la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra probelor propuse prin cererea de apel de către reclamanții pârâți. Se susține de către recurenți că această omisiune le-a produs o vătămare (concretizată în faptul că li s-a respins calea de atac) ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei pronunțate de instanța de apel.
Curtea constată că susținerile recurenților nu sunt întemeiate. Astfel, este de observat, sub un prim aspect, că recurenții au solicitat prin cererea de apel administrarea probelor cu înscrisuri, cu martori, cu expertiză tehnică și interogatoriul pârâților. Potrivit prevederilor art. 287 alin. 3 raportate la cele ale art. 112 pct. 5 C.pr.civ., recurenții erau obligați să atașeze la cererea de apel copii ale înscrisurilor de care înțelegeau să se folosească în apel și să indice numele și domiciliul martorilor, nici una dintre aceste obligații nefiind îndeplinite.
De asemenea, nici în ce privește proba cu expertiza tehnică, nu se poate reține vreo încălcare a dispozițiilor legale procedurale de către instanța de apel, câtă vreme recurenții reclamanți, deși au solicitat în cuprinsul cererii de apel administrarea acestei probe, nu s-au prezentat la termenul de încuviințare a probelor pentru a indica ce anume împrejurări de fapt pot și trebuie să fie dovedite cu ajutorul acestei probe, din cererea de apel nerezultând acest aspect. În plus, trebuie observat că o expertiză tehnică a fost realizată în fața primei instanțe, probă încuviințată inclusiv la cererea reclamanților pârâți, iar criticile aduse în apel sentinței pronunțate în această fază procesuală nu fac nici o referire la concluziile acestei expertize. Ca atare, față de dispozițiile art. 129 alin. 51 C.pr.civ., în nici un caz nu s-ar putea invoca omisiunea tribunalului de a proceda la administrarea probelor menționate de reclamanți în cererea de apel, acestea nefiind propuse și administrate în condițiile prevăzute de lege.
Cea de-a doua critică vizând soluția pronunțată de cele două instanțe de fond asupra excepției inadmisibilității este, de asemenea, nefondată.
Sub un prim aspect, Curtea constată că în cuprinsul cererii de recurs recurenții reiterează argumentele pentru care au susținut în fața primei instanțe că pretențiile lor de partajare a podului sunt întemeiate, iar în fața instanței de apel că soluția de respingerea a cererii principale este greșită, argumente întemeiate pe circumstanțele de fapt ale cauzei (existența a două căi de acces, din care una folosită exclusiv de reclamanți, iar cea de-a doua folosită de ceilalți proprietari, localizarea porțiunii din pod folosită exclusiv de reclamanți, existența unei partajări în fapt a podului). Nici un argument nou nu rezultă că s-ar fi adus în recurs și nici o critică vizând nelegalitatea soluției pronunțate de tribunal sub aspectul admisibilității cererii de partaj.
Chiar așa fiind, Curtea constată că în corect s-a apreciat de către instanța de apel că raportat la situația de fapt rezultată pe baza probelor administrate în cauză nu se poate dispune partajarea podului, câtă vreme nu rezultă în mod cert că aceasta s-ar putea face fără prejudicierea celorlalți coproprietari. Or, este de principiu că încetarea unei stări de coproprietate forțată și perpetuă are un caracter de excepție și nu se poate face decât într-o astfel de situație și când este dovedit că această coproprietate nu mai este absolut necesară.
Trebuie observat, în cauză, că aspectele de fapt care justifică în opinia recurenților reclamanți solicitarea de partajare sunt în mare măsură rezultatul propriilor demersuri, cum sunt îngrădirea suprafeței din pod aflate deasupra apartamentului reclamanților, folosirea numai de către aceștia a căii de acces aflate în acest apartament, rezultând din probele administrate, dar și din cererile celorlalte părți că nu a existat un acord cu privire la aceste demersuri, mai mult, susținându-se de către ceilalți coproprietari că această cale de acces spre pod (din apartamentul reclamantului) ar fost una comună, caracter nesocotit de reclamanți.
Așa fiind, ținând seama de cele arătate, Curtea constată că recursul declarat de recurenții reclamanți nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge, urmând să anuleze ca netimbrat recursul declarat de recurenții pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții-pârâții-reclamanți P. A., P. V. și R. O., împotriva deciziei civile nr.337 A/02.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți-pârâți C. N. și C. F. și cu intimații – pârâți Z. R., B. M. și P. P..
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanții-pârâți C. N. și C. F., împotriva aceleiași decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. I.-A. H.-P. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./14.10.2013
TB-S.3 – A.D.B.; E.A. P.
Jud.S.1 – P.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1406/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1411/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
