Acţiune în constatare. Decizia nr. 726/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 726/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 726/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.726 R
Ședința publică din data de 05.04.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă B. M. împotriva deciziei civile nr.749A/13.09.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. C. și intimata intervenientă M. M. – decedată pe parcursul procesului (prin moștenitori: B. M. și N. C.), având, ca obiect, „succesiune, partaj succesoral, acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta pârâtă B. M., prin avocat M. G., cu împuternicire avocațială nr._/20.03.2012, la dosar, și intimata reclamantă N. C., prin avocat Tebeșoi D., cu împuternicire avocațială nr._/04.04.2012, la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că intimata reclamantă a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare, un exemplar de pe aceasta fiind comunicat recurentei la data de 28.03.2012.
Apărătorul recurentei pârâte B. M. învederează instanței faptul că intervenienta M. M. a decedat, însă moștenitorii legali ai acesteia sunt părțile din dosar, respectiv fiicele defunctei, B. M. și N. C.. Depune la dosar copia certificatului de deces al intervenientei, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar. De asemenea, depune la dosar un înscris, pe care l-a comunicat și părții adverse, în combaterea apărărilor părții adverse, care prin motivele de apel invocate în fața tribunalului, a susținut că reclamanta ar deține averi. Precizează că a fost dorința clientei sale să prezinte instanței acest înscris, considerând că a fost denigrată.
Apărătorul intimatei reclamante N. C. arată că se opune, apreciind că acest înscris nu este util soluționării cauzei, față de obiectul acesteia.
Curtea, după deliberare, respinge ca lipsit de pertinență raportul de evaluare depus, ca înscris, la acest termen de judecată, de către recurenta pârâtă, și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei pârâte B. M. solicită admiterea recursului, în baza art.304 pct.5 rap. la art.105 alin.2 C.proc.civ., arătând că instanța de apel nu a pus în dezbaterea părților apelul intervenientei, apel care a fost admis și, prin urmare, a fost schimbată sentința fondului. Întrucât soluția pronunțată în apel modifică în tot sentința dată în fond, apărătorul recurentei apreciază că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că a fost admisă o cerere de intervenție accesorie ce fusese respinsă de către instanța de fond.
În subsidiar, apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelurilor și menținerii sentinței instanței de fond.
În ceea ce privește primul motiv de apel, apărătorul recurentei arată că se reține în decizia Tribunalului București faptul că în judecarea apelurilor instanța a avut în vedere cererea de intervenție accesorie, care la fond a fost respinsă ca nefondată, însă a analizat această cerere fără a pune în discuția părților probele pe care se întemeiază apelul intervenientei și rediscutarea cererii de intervenție. Mai arată că fără a da posibilitatea părții satisfăcute de soluția instanței de fond și care, astfel, nu a exercitat calea de atac a apelului, să-și expună părerea, se impune casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărătorul recurentei pârâte arată că cel de-al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., iar în susținerea acestui motiv, arată că din lecturarea acțiunii de partaj introdusă la Judecătoria B., rezultă că anterior a existat o înțelegere între surori cu privire la partajarea terenului, acestea făcând și o dezmembrare cadastrală, însă ulterior, în 2005, după redactarea acțiunii reclamantei și precizarea cererii în sensul că renunță la capetele de cerere pentru care avea acte de moștenire, partea adversă scoate din masa partajabilă terenul și imobilul proprietatea intervenientei și solicită atribuirea terenului, integral, în natură, iar imediat după acest moment, apare și cererea de intervenție accesorie a mamei. Mai arată că instanța admite în principiu cererea de intervenție, însă pe fondul cauzei o respinge ca nefondată, iar prin această cerere, intervenienta solicită stabilirea unei sulte plătibilă pe o perioadă de 25 de ani. Apreciază că atâta vreme cât cererea de intervenție nu are același conținut cu cererea de chemare în judecată, ea nu poate fi primită și nu putea fi admis apelul acestei părți și modificată sentința instanței de fond.
Curtea solicită părților să precizeze dacă, în calitatea lor de moștenitoare ale intervenientei, înțeleg să continue sau nu cererea de intervenție accesorie.
Apărătorul recurentei pârâte B. M. solicită respingerea cererii de intervenție accesorie, apreciind că stabilirea unei sulte plătibilă pe o perioadă de 25 de ani contravine disp. art.673 și următoarele C.proc.civ. De asemenea, arată că un alt motiv de recurs îl reprezintă încălcarea dispozițiilor art.6739 C.proc.civ., având în vedere că deși soluția instanței de fond a ținut cont de toate criteriile de atribuire stabilite de Codul de procedură civilă, în apel, prin schimbarea sentinței și atribuirea terenului în proprietatea reclamantei, au fost încălcate aceste dispoziții legale.
Apreciază că instanța de apel a reținut greșit faptul că terenul nu poate fi împărțit în cote egale deoarece ar conduce la micșorarea valorii sale, iar astfel, au fost încălcate dispozițiile art.30 alin.2 din Regulamentul General de Urbanism. Mai arată că instanța de apel a încălcat și celelalte dispoziții privind împărțeala, încălcând înțelegerea anterioară a părților cu privire la partajarea bunului și ignorând celelalte probe administrate în cauză.
Apărătorul recurentei pârâte mai arată că în timpul judecării partajului, partea adversă a ridicat construcții, fără autorizație. În ce privește susținerea că recurenta nu și-ar fi exercitat opțiunea atribuirii în totalitate a terenului, arată că este greșită, întrucât prin notele scrise depuse la instanța de fond a solicitat, în subsidiar, acest lucru.
Apărătorul intimatei reclamante N. C. arată că susține cererea de intervenție accesorie a mamei sale, iar în ce privește recursul pârâtei, solicită respingerea, ca nefondat. Arată că instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că partea adversă nu a avut o poziție clară și fermă privind solicitarea de atribuire în natură a terenului.
În ceea ce privește susținerea că instanța de apel nu a pus în discuția părților apelul, apărătorul intimatei arată că așa cum rezultă din încheierea de dezbateri pe fond, singurul avocat ce a fost prezent a fost cel al intimatei – recurenta de azi, astfel încât aceasta a fost singura parte căreia i s-a dat cuvântul pe apeluri. Mai arată că singura care s-a ocupat de terenul în litigiu a fost intimata reclamantă, timp de 20 de ani, iar privitor la construcții, nu a putut obține autorizație de construire întrucât nu a avut acordul părții adverse.
Concluzionând, apărătorul intimatei reclamante N. C. apreciază că prin partajarea în natură a ternului, va fi diminuată valoarea economică a acestuia și se va crea un real disconfort între cele două părți, motiv pentru care solicită menținerea deciziei instanței de apel, ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, a căror dovadă o va depune la dosar în eventualitatea amânării pronunțării.
În replică, apărătorul recurentei pârâte B. M. arată că prin întâmpinare, intimata a arătat că imobilul este într-o stare avansată de degradare, dar nu a arătat și faptul că este compus din 8 camere, care nu sunt în niciun caz degradate, camerele 5-8 fiind considerate, de către expert, ca având valoare economică. Mai arată că dacă se va amâna pronunțarea, solicită, de asemenea, cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.06.2009, reclamanta N. C. a chemat în judecată pârâta B. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului T. C., decedat la data de 11.11.1995, că masa succesorală se compune din teren intravilan în suprafață de 1225 m.p., așa cum rezultă din măsurători situat în .. 164, jud. I. și construcția casă de locuit construită din paiantă acoperită cu tablă compusă anticamere, că părțile sunt singurele moștenitoare ale defunctului și să se dispună încetarea stării de indiviziune cu privire la aceste bunuri în cote legale de ½.
În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 11.11.1995, tatăl părților, T. C., a decedat, iar de pe urma lui au rămas ca bunuri proprii: imobilul teren intravilan și construcția aflată pe acesta. În momentul decesului tatălui părților, părinții acestora erau divorțați, iar mama părților a continuat să locuiască în casă având un drept de habitație viageră. În toamna anului 2004, reclamanta i-a propus surorii sale să-i vândă dreptul de proprietate asupra jumătății ei de curte și după ce inițial a fost de acord, ulterior i-a pus reclamantei condiții pe care reclamanta le-a considerat jignitoare, de neacceptat între două surori. În urmă cu 4 (patru) ani, în primăvara lui 2005, a făcut împărțirea cadastrală a curții în loturi egale, conform cadastrului emis în data de 26.02.2005. Reclamanta ar fi vrut să preia partea cu casa pentru a avea acces neîngrădit la casa în care locuiește mama părților și pentru a putea face lucrări de reabilitare la aceasta, fapt pentru care s-a deplasat la Biroul Notarial „I. G." din .. 108, dar sora sa a refuzat să se prezinte. În vara anului 2008 a revenit cu propunerea din 2004 pe care o adresase pârâtei să-i vândă jumătatea ei și altă propunere de a cumpăra ea partea reclamantei. Niciuna dintre soluții nu a fost acceptată. Nici până la această dată nu s-a putut pune capăt stării de indiviziune. Locuința nu prezintă o valoare materială de luat în calcul, fiind din paiantă și aflată într-o stare avansată de degradare, reprezentând mai degrabă un pericol pentru cel ce o locuiește, după cum deja s-a dovedit Dacă nu se vor face urgent lucrări de reabilitare, în curând mama părților nu va mai avea unde locui. Față de cele relatate a solicitat ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi și atribuirea în natură către reclamantă a lotului de 612,5 mp. cu deschidere la Șoseaua București - Urziceni pe care se află și casa de locuit, iar pârâtei să-i fie atribuit lotul din spatele terenului cu un drum de acces legal. Pentru aceste motive solicită refacerea celor două parcele din planul cadastral din 26.02.2005, conform unei propuneri făcută de reclamantă în Anexa 2 la prezenta cerere, pentru a fi avută în vedere la efectuarea expertizei tehnice topografice.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 700 și 728 din Codul civil.
În dovedirea cererii, s-a depus la dosar în copie, acte de proprietate, acte de stare civilă și a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba cu martori și expertiză topometrică.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în temeiul art. 137 (1) din Codul de procedură civilă, să se constate că primul și al treilea capăt de cerere sunt inadmisibile; succesiunea după urma defunctului C. T. a fost dezbătută prin Certificatul de Moștenitor nr. 25 din data de 26.02.2002 în dosarul succesoral nr. 30/2002 al BNP „I. G.”, certificat de moștenitor unde sunt stabilite și cotele; cu privire la capătul 2 de cerere privind terenul de 1225 m.p. situat în intravilanul .. 164, județul I. a fost dobândit prin Ordinul Prefectului nr. 2652 din data de 26.10.2004, nu a fost cuprins în masa partajabilă sau în certificatul de moștenitor întrucât a fost obținut la 2 ani după deschiderea succesiunii. Astfel că va rămâne supus judecății numai acest capăt de cerere din acțiunea introductivă, precum și partea din construcție casă de locuit construită din paiantă compusă din 5 camere, capăt de cerere ce solicită a fi admis în parte în sensul supunerii partajării.
În dovedirea întâmpinării, s-a depus în copie certificatul de moștenitor nr. 25/2002, contractul de partaj voluntar nr. 2319/2002, sentința civilă nr. 220/1990, titlul de proprietate nr._/1995 și, totodată, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 20.10.2009, reclamanta a formulat cerere de precizare și modificare a acțiunii principale, solicitând sa se ia act de renunțarea la primul și cel de-al treilea capăt de cerere, sa se dispună ieșirea din indiviziune existenta asupra terenului situat în com Afumati, .. 164 și asupra construcției, sa ii fie atribuit întregul teren
La data de 17.11.2009, s-a formulat în cauza cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei de către M. M., solicitând sa ii fie atribuit întregul teren în natura reclamantei N. C., sa se dispună ca plata sultei sa fie eșalonata pe o perioada de 25 de ani, proporțional cu perioada în care pârâta a manifestat dezinteres fata de teren, invocând în drept prevederile art. 49 și următoarele din Codul de procedura civila
La termenul de judecata din data de 17.11.2009, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de M. M.
Sub aspectul probațiunii, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și expertiza de specialitate.
Prin sentința civilă nr. 3832/08.09.2010 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B. a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta N. C. în contradictoriu cu pârâta B. M.; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta M. M., în favoarea reclamantei; a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile reținute în încheierea interlocutorie din 17.02.2010, astfel: asupra terenului în suprafață de 1221 mp. (1249 mp. în acte), conform variantei 1, schița anexă 7 din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert A. V., ce face parte din prezenta hotărâre; asupra construcției (camerele 5-7) identificate conform raportului de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert B. A. M. D., ce face parte din prezenta hotărâre, prin atribuire către reclamantă; a atribuit în deplină proprietate reclamantei N. C. lotul 1 din imobilul teren (delimitat pe schița anexă 7 la raportul de expertiză topografică prin punctele 1-A-B-4-5-6), în suprafață de 610,5 mp. și construcția (camerele 5-7); a atribuit în deplină proprietate pârâtei B. M. lotul 2 din imobilul teren (delimitat pe schița anexă 7 la raportul de expertiză topografică prin punctele A-2-3-B), în suprafață de 610,5 mp. și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 697 lei, cu titlul de sultă.
Pentru a pronunța această sentință, față de actele dosarului și dispozițiile art. 673 ind. 5 Cod procedură civilă, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 220/1990 a Judecătoriei SAI autorul părților T. C. a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției camerele 5, 6, 7, 8, 9, situate pe terenul în suprafața de 124 mp., situat în Afumați, .. 164, fost 440, județul I. .
Succesiunea defunctului T. C., decedat la 11.11.1995, a fost dezbătuta prin procedura notarială, potrivit certificatului de moștenitor nr. 25/26.02.2002 asupra imobilului construcții și teren aferent având drepturi egale de ½ reclamanta și pârâta, în calitate de moștenitoare legale ale defunctului
Prin Ordinul Prefectului nr. 2652/26.10.2004, s-a constatat dreptul de proprietate asupra terenului de 1249 mp. reclamantei și pârâtei, menționate ca titulare ale dreptului de proprietate.
Prin încheierea interlocutorie de partaj din data de 17.02.2010, s-a constatat calitatea părților de coproprietare asupra terenului și camerelor 5-9 din construcția edificată pe acesta, fiind dispusă totodată administrarea expertizelor în specialitățile topografie și construcții.
Întrucât, potrivit art. 728 alin. 1 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, se impunea partajarea bunurilor.
În ceea ce privește modalitatea de partajare, s-a reținut că, în urma modificării cererii principale, reclamanta a solicitat atribuirea în întregime a terenului. O asemenea soluție constituie însă o excepție în materia partajului, regula fiind partajarea în natură a bunurilor. În speță, în condițiile în care din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză rezultă că terenul este partajabil în natură, se impunea alegerea acestei soluții.
În ceea ce privește variantele de partajare, din actele dosarului a rezultat că, în baza unei înțelegeri anterioare a părților (afirmată de reclamantă însăși în cuprinsul cererii de chemare în judecată și necontestată de pârâtă), terenul a fost împărțit în două loturi cadastrale. Expertul topograf a întocmit o propunere de lotizare (varianta 1) în conformitate cu această partajare, pe care instanța a validat-o, întrucât, pe de o parte, ea este expresia voinței anterioare a părților, care are valoarea unui contract (partajul nefiind un act solemn, el este valabil încheiat chiar în formă verbală), iar, pe de altă parte, această variantă este una echitabilă, ambele loturi având aceleași dimensiuni pe laturi și aceeași deschidere la . astfel formate au valori egale, nu se impunea stabilirea de sulte.
Reclamanta nu putea reveni unilateral asupra voinței de partajare anterior exprimate, înțelegerea părților impunându-se atât acestora, cât și instanței, care nu ar putea-o desființa, indiferent de argumentele prezentate de reclamantă cu privire la posibilitatea de a construi pe loturile astfel formate.
În ceea ce privește partea de construcție aflată în coproprietate conform încheierii interlocutorii, (camerele 5-7, întrucât, astfel cum a constatat și expertul în specialitatea construcții, camerele 8 și 9 nu mai există în prezent, întrucât s-au prăbușit) ambele părți au fost de acord ca ea să revină reclamantei, astfel încât s-a procedat în acest fel, cu obligarea reclamantei la plata, către pârâtă, a sumei de 697 lei, conform raportului de expertiză în specialitatea construcții.
Se impunea, astfel, a-i fi atribuit reclamantei lotul de teren pe care se găsește construcția, respectiv lotul 1 din prima variantă a raportului de expertiză topografică.
Față de cele de mai sus, cererea de chemare în judecată modificată a fost admisă în parte, întrucât nu s-a încuviințat solicitarea reclamantei de a i se atribui bunul în întregime, iar cererea de intervenție în interesul reclamantei, ce a avut ca obiect atribuirea întregului teren către aceasta, a fost respinsă.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs reclamanta N. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motive cuprinse în dispozițiile art. 304, pct. 9, teza finală Cod procedură civilă, în condițiile art. 312 Cod procedură civilă, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând pe fond, admiterea în tot a acțiunii așa cum a fost precizată și modificată, în sensul de a se dispune ieșirea din indiviziune asupra terenului supus partajului, conform Variantei 3 din completarea la Raportului de expertiză efectuat de către expertul în construcții desemnat în cauză, respectiv atribuirea întregului teren, în temeiul art._ Cod procedură civilă, cu plata sultei compensatorii stabilite de expert, ca fiind singura variantă posibilă în speța în cauză și agreată de legislația în vigoare, reprezentând o veritabilă excepție de la principiul partajării în natură, conform art. 741 Cod civil.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și intervenienta în interesul reclamantei N. C., M. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în condițiile dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza finală Cod procedură civilă, în condițiile dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și modificată de recurentă, în sensul de a se dispune ieșirea din indiviziune asupra terenului supus partajului, conform Variantei 3 din completarea la Raportului de expertiză efectuat de către expertul în construcții desemnat în cauză (fila 192), respectiv atribuirea întregului teren către recurentă, în temeiul art._ Cod procedură civilă, cu plata sultei stabilite de expert pe o perioadă mai lungă de timp, ca fiind singura variantă posibilă în speța în cauză și agreată de legislația în vigoare, reprezentând o veritabilă excepție de la principiul partajării în natură, conform art. 741 Cod civil.
Prin încheierea de la termenul din 06.09.2011, tribunalul a calificat calea de atac în cauză ca fiind apelul și nu recursul.
Prin decizia civilă nr. 749/A/13.09.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a constatat achitată taxa judiciară de timbru, au fost admise apelurile reclamantei și intervenientei, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că au fost admise în totalitate atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție accesorie, s-a atribuit reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul – teren în litigiu, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 300.348 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând sultă pentru imobilul – teren, s-a stabilit termen pentru plata sultelor (inclusiv sulta pentru construcțiile atribuite reclamantei de către prima instanță) și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
În motivarea deciziei s-au arătat următoarele:
Procedând la reaprecierea probatoriului administrat în cauză, tribunalul a constat că soluția primei instanțe, deși respectă formal regulile de efectuare a împărțirii judiciare, lipsește de eficacitate practică dispozițiile art._ Cod procedură civilă.
Astfel, tribunalul a împărtășit pe deplin opinia primei instanțe în sensul că regula la partaj este reprezentată de împărțeala în natură a bunurilor, urmărindu-se ca, la alcătuirea loturilor, fiecare copărtaș să primească un lot egal cu drepturile sale. Cu toate acestea, în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța îi poate atribui întregul bun.
În acest sens, tribunalul a reținut, în primul rând, că nu se poate acorda eficiență juridică presupusei înțelegeri anterioare dintre părți, întrucât, din întregul material probator administrat la dosar, nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea înțelegeri. Mai mult decât atât, recurgerea la calea justiției este procedura obligatorie de urmat ori de câte ori părțile nu reușesc soluționarea litigiilor pe cale amiabilă. Or, în cauză, s-a dovedit cu prisosință existența unor neînțelegeri între părți cu privire la modalitatea de partajare a imobilului teren, ceea ce o îndreptățește pe apelanta reclamantă să solicite concursul instanței, aceasta din urmă neputând să acorde eficacitate unei presupuse înțelegeri anterioare dintre părți cu privire la care nu s-a făcut dovada de netăgăduit a existenței acesteia.
În al doilea rând, tribunalul a reținut că varianta de lotizare aleasă de prima instanță nu răspunde exigențelor legale prin raportare la situația de fapt dedusă judecății. Astfel, potrivit certificatului de urbanism nr. 184/24.09.2009 (fila 52 dosar fond), funcțiunea imobilului în litigiu este de locuire, în conformitate cu reglementările din Planul Urbanistic General al comunei Afumați, iar, în eventualitatea unei partajări a terenului situat în București, .. 164, ., nu se poate elibera un certificat de urbanism în vederea construirii unei locuințe individuale pe fiecare din cele două loturi propuse întrucât lățimea la stradă ar fi de doar 9,467 m., sub limita minimă necesară impusă de art. 16 din PUG al comunei Afumați, care este de minim 12 m.
Aceeași concluzie este menționată și în raportul de expertiză construcții efectuat de expert B. A. M. D. (fila 171 dosar fond).
Așadar, varianta 1 de lotizare însușită de prima instanță nu a fost avută în vedere de tribunal dat fiind faptul că transformă ambele loturi în terenuri neconstruibile, având în vedere că nu respectă deschiderea minimă de 12 m. impusă de reglementările urbanistice zonale. Prin urmare, o astfel de variantă face ca cele două loturi să nu își mai poată îndeplini funcțiunea de locuire pe care terenul în litigiu o are.
Tribunalul va înlătura apărările formulate de intimata pârâtă în sensul neluării în considerare a certificatului de urbanism nr. 184/24.09.2009, întrucât forma și dimensiunile terenului și construcțiilor trebuie să se circumscrie atât planurilor generale de amenajare a teritoriului, cât și planurilor urbanistice și regulamentelor locale de urbanism care cuprind norme obligatorii pentru autorizarea executării construcțiilor într-o anumită localitate. Or, în cauză, trebuie respectate cu precădere regulile zonale care circumscriu politica de dezvoltare urbanistică a respectivei localități, norme care se încadrează în limitele fixate de regulamentul general de urbanism, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nefiind anulate în urma exercitării unui eventual control jurisdicțional administrativ, își produc pe deplin efectele pe plan juridic.
Cu referire la varianta 2 de lotizare, tribunalul a reținut că, față de concluziile raportului de expertiză construcții, lotul I nu poate constitui subiectul analizei celei mai bune utilizări, dat fiind faptul că, pentru suprafața posibilă de utilizare eficientă a construcției intervenientei, prețul unitar estimat de 56 euro/mp. se depreciază cu 40% justificat de faptul că terenul respectiv este deja construit. Privitor la lotul II în cea de-a doua variantă, acesta nu respectă deschiderea minimă necesară impusă de art. 16 al PUG Afumați, fiind neconstruibil.
Prin urmare, nici varianta 2 de lotizare nu a putut fi avută în vedere de tribunal la partajarea terenului, având în vedere că, fie, se produce o scădere importantă a valorii terenului atribuit, fie împărțeala în natură nu este posibilă.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul a reține incidența dispozițiilor art. 673 ind. 10 Cod procedură civilă și, întrucât imobilul teren în litigiu nu poate fi atribuit în natură, va proceda la o altă variantă de partajare, respectiv atribuirea bunului unuia dintre copartajanți, o asemenea variantă răspunzând cel mai bine nevoilor coproprietarilor.
Cu referire la acest aspect, tribunalul a dispuus atribuirea către apelanta reclamantă în deplină proprietate și posesie a întregului imobil teren în litigiu, în considerarea următoarelor criterii: - natura bunului care, potrivit considerațiilor anterioare, nu poate fi partajat în natură ori împărțeala în natură ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia; - împrejurarea că pe unul din loturi se află camerele proprietatea apelantei interveniente M. M.; - necesitatea efectuării de urgență a lucrărilor de refacere a construcțiilor efidicate pe teren, astfel cum reziltă din concluziile raportului de expertiză construcții (fila 158-159); - dorința apelantei reclamante și a apelantei interveniente de atribuire a imobilului; - nemanifestarea intimatei pârâte în sensul atribuirii în întregime a bunului; - dorința apelantei interveniente de a fi sub supravegherea și îngrijirea apelantei reclamante.
Prin raportare la prevederile art. 673 ind. 10 alin. 4 Cod procedură civilă, tribunalul a dispus atribuirea imobilului teren către apelanta reclamantă, direct, prin hotărâre, iar nu provizoriu, ținând cont de împrejurările cauzei, de dorința apelantei interveniente de a fi îngrijită de apelanta reclamantă și de necesitatea urgentă de a se reconstrui imobilul, având în vedere pericolul iminent al prăbușirii, astfel cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză construcții, camerele 8 și 9 fiind deja prăbușite.
Cu privire la suma cuvenită cu titlu de sultă, tribunalul a reținut că, față de cotele ce se cuvin celorlalte părti, reclamanta urmează a fi obligată la plata către pârâtă a sumei de 33.348 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând sultă pentru imobilul teren. În determinarea valorii imobilului, tribunalul s-a raportat la concluziile raportului de expertiză administrat în primă instanță și cu privire la care părțile nu au înțeles să formuleze obiecțiuni.
Totodată, tribunalul, in temeiul dispozițiilor art. 673 ind. 10 alin. 4 Cod procedura civila, a stabilit un termen de plată a sultelor, atât pentru teren, cât și pentru construcție, de 4 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
1. Instanța de apel nu a acordat cuvântul în dezbateri pe apelul declarat de apelanta intervenientă accesorie M. M., încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. Acest motiv de recurs a fost încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
2. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, întrucât nu a aplicat corect dispozițiile art. 6739 Cod procedură civilă.
3. Instanța de apel nu a ținut seama de manifestarea expresă de voință a pârâtei în sensul că, în subsidiar, dacă nu se dispune partajarea în natură a bunului conform criteriilor legale, dorește să-i fie atribuit acesta în întregime.
4. Instanța de apel nu a ținut seama de normele legale imperative reprezentate de Regulamentul general de urbanism publicat în Monitorul Oficial nr. 856/27.11.2002.
Tot în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta face vorbire despre modul în care instanța de apel a interpretat probele care dovedeau relațiile anterioare dintre părți și la starea actuală a construcției.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu suma de 9,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării, după ce se face istoricul cauzei, se susține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, că în mod corect instanța de apel a reținut inexistența unei înțelegeri anterioare între părți cu privire la partajarea imobilului, că recurenta-pârâtă încearcă să inducă în eroare instanța atunci când se raportează la certificatul de urbanism eliberat de către Primăria Afumați și că relațiile dintre recurentă și intervenientă au fost inexistente în ultimii 25 de ani.
Tot în întâmpinare, intimata oferă o interpretare proprie dispozițiilor Regulamentului general de urbanism, susținând, în esență, că nu se poate ridica o clădire izolată pe un teren cu numai 8 m lățime și că, în realitate, clădirile înșiruite sunt ansambluri de clădiri așezate în lungul străzii, fără spații între ele, ceea ce nu era cazul în speță.
În recurs a intervenit decesul intervenientei M. R. a cărei moștenitoare legale erau tocmai reclamanta și pârâta (în calitate de fiice).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și în limitele acestora, Curtea reține următoarele:
În speță, s-a pus problema partajării unui teren intravilan în suprafață de 1221 mp (1249 mp în acte) și a unei construcții (camerele 5 și 7), cu privire la care reclamanta și pârâta erau coproprietare în cote egale.
Prima instanță a împărțit terenul în două suprafețe egale de câte 610,5 mp și a atribuit fiecărei părți câte o suprafață de teren. De asemenea, prima instanță a atribuit construcțiile către reclamantă (acesteia i s-a atribuit lotul cu suprafața de teren pe care se aflau respectivele construcții).
Instanța de apel a admis apelurile declarate de către reclamantă și de către intervenienta accesorie și a atribuit reclamantei inclusiv lotul 2 de teren care fusese atribuit inițial pârâtei. Consecința atribuirii întregului teren către unul dintre coproprietari a fost aceea a obligării acestuia la plata unei sulte.
Întrucât instanța de apel a menținut dispoziția sentinței prin care construcțiile erau atribuite reclamantei, iar pârâta nu formulase apel cu privire la respectiva soluție, Curtea urmează să stabilească în recurs, în limitele criticilor recurentei, dacă modul în care s-a dezbătut apelul și modul în care a procedat instanța de apel atunci când a schimbat hotărârea primei instanțe în sensul atribuirii întregului teren către unul dintre copărtași, este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii.
În această ordine de idei, Curtea constată următoarele:
1. Din încheierea de dezbateri de la termenul din 06.09.2011 rezultă că intimata-pârâtă a fost reprezentată prin avocat, iar apelanta-reclamantă a fost reprezentată prin mandatar la momentul dezbaterii fondului apelurilor.
Apărătorul intimatei-pârâte a avut cuvântul atât pe probe, cât și pe fond, astfel că nu poate fi primită susținerea recurentei (intimata-pârâtă din apel), conform căreia instanța nu i-ar fi acordat cuvântul pe apelul declarat de intervenienta accesorie. Faptul că în încheierea de dezbateri se folosește termenul apel la singular nu poate fi interpretat altfel decât ca o eroare materială, în condițiile în care apărătorul părții a pus concluziile pe care le-a considerat de cuviință. Oricum, admiterea apelului intervenientei a fost doar consecința admiterii apelului principal, în condițiile în care cererea de intervenție era una accesorie, astfel că recurenta are interes să critice soluția dată apelului principal. Nu este de conceput o soluție de respingere a apelului principal și de admitere a apelului formulat de intervenientul accesoriu, în condițiile în care prima instanță respinsese atât acțiunea principală, cât și cea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei.
Ținând seama inclusiv de faptul că recurenta nu a dovedit vătămarea pe care ar fi suferit-o (art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă) în ipoteza în care ar fi fost împiedicată să pună concluzii pe apelul intervenientei, Curtea reține că prima critică a recurentei este nefondată.
2. Textele de lege a căror corectă interpretare și aplicare urmează a fi verificată în recurs sunt reprezentate, în esență, de dispozițiile art. 741 din vechiul cod civil și de art. 6735, art. 6739, respectiv art. 67310 Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, Curtea observă că, potrivit art. 741 din vechiul Cod civil, la formarea și compunerea părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare. Se va evita însă, cât va sta prin putință, îmbucătățirea peste măsură a eritajelor (imobilelor).
Art. 6735 Cod procedură civilă stabilește regula potrivit cu care, dacă părțile nu se învoiesc, instanța va face împărțeala în natură.
Art. 6739 Cod procedură civilă stabilește criteriile care vor fi avute în vedere de instanță la stabilirea și atribuirea loturilor (acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia, natura bunului, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor, sau altele asemenea).
În fine, art. 67310 Cod procedură civilă stabilește că, atunci când împărțeala în natură nu este posibilă sau când (deși posibilă împărțeala în natură) aceasta ar cauza o scădere importantă a valorii bunului ori ar modifica în mod păgubitor destinația economică, instanța, la cererea unuia dintre coproprietari, poate atribui bunul în întregime acestuia (definitiv sau provizoriu după distincțiile textului de lege).
În speță, dat fiind faptul că doar reclamanta și intervenienta accesorie declaraseră calea de atac, instanța de apel avea de verificat dacă, prin împărțirea unui teren în suprafață de 1221 mp în două loturi a câte 610,5 mp fiecare, prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii.
Deși a constatat că prima instanță a respectat formal regulile de efectuare a împărțirii judiciare, instanța de apel a considerat că, în realitate, în acest mod s-au lipsit de eficacitate practică dispozițiile art. 67310 Cod procedură civilă.
Curtea reține că toate aserțiunile din motivarea deciziei recurate se subsumează premisei arătate mai sus, care, prin raportare la conținutul textelor de lege menționate, este greșită deoarece, deși este adevărat că dispozițiile art. 67310 Cod procedură civilă nu au aplicabilitate practică (într-o speță concretă), atunci când este posibilă împărțirea în natură a unui bun, această inaplicabilitate sau lipsire de eficiență nu este rezultatul „aprecierii” instanței de judecată, ci este chiar rezultatul prevederii legale.
Or, dacă instanța de fond a respectat formal prevederile legale care reglementează procedura împărțelii judiciare, instanța de apel trebuia să constate că, cel puțin din această perspectivă, respectiva hotărâre este legală.
Fără a intra în analiza probelor, Curtea constată că expertiza efectuată în fața primei instanțe stabilește clar că terenul poate fi împărțit în două loturi egale, fiecare dintre acestea având o deschidere la . 9,43 m.
Fiind în mod indubitabil posibilă împărțirea în natură a imobilului și neexistând acordul coproprietarilor pentru atribuirea întregului bun către unul dintre aceștia, prima instanță a procedat corect atunci când a dat deplină eficiență dispozițiilor art. 741 alin. 1 din vechiul Cod civil, art. 6735 Cod procedură civilă și art. 6739 Cod procedură civilă.
Nici prin raportare la Planul Urbanistic al comunei Afumați și nici prin raportare la Planul Urbanistic General publicat în Monitorul Oficial nr. 856/2002 (cele două planuri stabilesc condițiile care trebuie respectate la edificarea de locuințe în . nivelul întregii țări) nu se poate susține, cu temei, că împărțirea unui teren de 1221 mp în două loturi a câte 610,5 mp fiecare ar cauza o scădere importantă a valorii terenurilor ori ar modifica în mod păgubitor destinația economică a terenului. Aserțiunea expertului (reținută de către instanța de apel) conform căreia, prin împărțirea în natură a terenului, prețul unitar/mp s-ar deprecia cu 40%, pe motiv că terenul respectiv este deja construit, nu poate să atragă (chiar corectă de-ar fi) incidența dispozițiilor art. 67310 alin. 1 Cod procedură civilă, în condițiile în care, cu multiple argumente aduse pe tot parcursul procesului, reclamanta a fost cea care a solicitat să-i fie atribuite în natură atât construcția în coproprietate, cât și terenul pe care se afla respectiva construcție.
În cauză, nu s-a dezbătut succesiunea intervenientei accesorii și nu s-a pus problema unei devoluțiuni testamentare pentru ca voința intervenientei accesorii în interesul reclamantei sau relația dintre aceasta din urmă și pârâtă, să aibă relevanță în aplicarea dispozițiilor legale care reglementează împărțeala judiciară.
Recurenta-pârâtă a solicitat să-i fie atribuită în natură cota sa parte din dreptul de proprietate asupra terenului, în virtutea dispozițiilor legale care-i conferă acest drept, independent de posibilitatea pe care ar avea sau nu ar avea-o de a construi în viitor o locuință pe terenul de 610,5 mp.
Intimata-reclamantă nu-și poate susține poziția procesuală prin raportare la posibilitatea sau imposibilitatea construirii unei locuințe, din moment ce pe lotul de teren ce i-a fost atribuit (astfel cum i-a fost voința) există deja o locuință a cărei extindere, consolidare, modificare etc., poate fi realizată, atât în condițiile Planului Urbanistic al comunei Afumați, cât și în condițiile Planului Urbanistic General.
Curtea consideră ca fiind inutil să analizeze conținutul planurilor urbanistice generale menționate și să dezlege semnificațiile corecte ale noțiunilor de locuințe înșiruite sau de limită minimă a deschiderii la drum, în condițiile în care terenul poate fi împărțit în natură, potrivit drepturilor recunoscute de lege fiecărui coproprietar și, în ultimă instanță, potrivit echității.
Pentru toate motivele arătate, reafirmând încă o dată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea va admite recursul declarat de către pârâtă, va modifica în tot decizia pronunțată în apel, în sensul că va respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. M. împotriva deciziei civile nr. 749A/13.09.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. C. și intimata-intervenientă M. M., (decedată pe parcursul procesului și continuată din punctul de vedere al drepturilor procesuale de moștenitorii legali B. M. și N. C.).
Modifică în tot decizia recurată în sensul că:
Respinge ca nefondate apelurile reclamantei și intervenientei accesorii împotriva sentinței civile nr. 3832/08.09.2010 pronunțată de Judecătoria B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.04.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. G. G. D. M. M. A.
GREFIER,
M. D.
Red. GDM
Tehnored. PS 2 ex.
20.04.2012
Jud. apel: E. O.
S. P.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 394/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
