Acţiune în constatare. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 608/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 608/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.608

Ședința publică de la 10.04.2014.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

JUDECĂTOR - I. D.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți C. I. și C. V., împotriva deciziei civile nr. 361 A din 05.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.

P. are ca obiect – acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul M. G., în calitate de reprezentant al recurenților reclamanți C. I. și C. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă Primăria M. București prin Primarul General.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocatul recurenților reclamanți arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.

Interpelat fiind, avocatul recurenților reclamanți precizează că a înțeles să exercite calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 361 A/05.04.2013, pronunțată de Tribunalului București – Secția a V a Civilă.

Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Avocatul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.

Consideră că decizia pronunțată de către instanța de apel este nelegală și netemeinică, având în vedere că a preluat întrutotul prevederile art. 586 pct.2 din Noul Cod Civil, acțiunea fiind introdusă la data de 29.09.2011 și întemeiată pe dispozițiile vechiului Cod civil.

În plus, față de motivarea primei instanțe, în sensul aplicării prevederilor NCC, Tribunalul București nu a făcut nicio referire la acest aspect, ci doar la prevederile art. 429 din vechiul Cod civil, care își găsesc aplicarea în speța de față, fiind cunoscut faptul că nu operează prevederile NCC în acțiunile care se aflau pe rol la data intrării acestuia în vigoare.

Pe de altă parte, urmează a se avea în vedere faptul că recurenții reclamanți sunt constructori de bună credință, având în vedere că în anul 2007 aceștia au făcut demersuri pentru obținerea autorizației de construcție, mai exact de consolidare și de mansardare, demersuri care au rămas fără niciun rezultat. Practic, autoritățile abilitate în emiterea acestei autorizații de construire au amânat acest lucru.

În anul 2008 recurenții reclamanți au început lucrările de consolidare deoarece starea de degradare a imobilului era foarte avansată și exista riscul de a cădea podul peste parter.

Învederează faptul că, deși în anul 2009 recurenții reclamanți au solicitat din nou eliberarea autorizațiilor de mansardare și amenajare a construcției existente, au fost refuzați de către autoritățile competente pe motiv că această consolidare a fost deja efectuată.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția Civilă, sub nr._, reclamanții C. I. și C. V. au chemat în judecată pe pârâta Primăria M. București prin Primar General, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că au calitatea de constructori de bună credință ai lucrărilor efectuate în București, ., ..1, sector 4, respectiv ai lucrării constând în reamenajare pod și transformare în mansardă locuibilă, inclusiv reamenajare terasă circulabilă.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 3346/11.09.2010, emis de PMB-DGAFI un imobil situat în București, .. 11, ..1, sect.4, la care, în cursul anului 2007, au efectuat mai multe demersuri pentru obținerea autorizației de mansardare și amenajare a locuinței pe care o dețin, sens în care au procedat la obținerea certificatului de urbanism nr. 3037/31.12.2007. Întrucât formalitățile pentru obținerea autorizației de mansardare au fost zădărnicite de către serviciile Primăriei Sectorului 4, în anul 2008, au efectuat lucrările de consolidare, deoarece starea de degradare a imobilului nu mai suporta amânarea acestora, mansardarea podului și amenajarea acestuia, precum și amenajarea unui vestibul în cameră de locuit.

Totodată, au arătat că au achitat regulat impozitul datorat la administrația financiară și au preluat toate îndatoririle legate de imobil.

Au mai arătat reclamanții că dispozițiile art. 492 C.civ. consacră prezumția de proprietate asupra lucrărilor în construcții în favoarea lor, ca și proprietari ai imobilului al cărui pod s-a mansardat, precum și ai vestibulului amenajat în locuință.

Aceste amenajări s-au efectuat în cursul anului 2008, iar în anul 2009 au solicitat din nou autorizațiile de mansardare și amenajare a construcției existente, fiind refuzați de autoritățile competente.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ., art.482, art.489 și art.492 C.civil.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 6507/10.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București – Secția Civilă în dosarul nr._/4/2011, s-a respins ca neîntemeiată cererea, sumele avansate cu titlu de ajutor public judiciar rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 3346 din data de 11.09.2000, încheiat între P.M.B.-D.P.I.-D.G.A.F.I, în calitate de vânzător, și C. V. și C. I., în calitate de cumpărători, aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, ., corp A, etaj P, apt.1, sect.4, compusă din 3 camere, bucătărie, baie, hol, vestibul.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 89/12.10.2009, întocmit de Primăria Sectorului 4-Direcția Inspecție și Control - Serviciul de Inspecție și Control Construcții în urma controlului efectuat la imobilul situat în București, ., corp A, etaj P, apt.1, sect.4, au fost constatate lucrări de construire asupra corpului A, în curs de execuție, care constau în lucrări de consolidare și reamenajare a parterului existent, supraetajare imobil, palier existent cu un etaj parțial pe linia superioară și terasa circulabilă la fațadă pe același contur, având stâlpi de BCA și închideri de perimetre de BCA și cărămidă.

A mai fost constatată extinderea aceluiași imobil pe linia dreaptă rezultând o construcție cu funcțiunea de baie din zidărie și stâlpi de BCA, cu dimensiuni de 3 m x 4 m, lucrările fiind executate fără autorizație de construcție.

S-a dispus aplicarea unei amenzi în valoare de 3.000 de lei, sistarea lucrărilor, obținerea autorizației de construcție, iar în caz contrar desființarea lucrărilor executare fără autorizație de construcție și aducerea imobilului la starea inițială.

În raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expertul P. S. s-a menționat că lucrările de amenajare în principal sunt pentru executarea supraetajării parterului la limita posterioară a clădirii, cu un etaj parțial, completat cu o terasă circulabilă neacoperită spre fațada cu . încăperile la nivelul mansardei - pod este alcătuită cu structură de zidărie de cărămidă și stâlpișori de beton armat. La accesul secundar în apartament, la ieșirea de serviciu în fața bucătăriei de la parter este amenajată o verandă cu suprafață totală S=4,00 m.p., acoperită cu tablă cutată și cu pardoseală din mozaic. Alăturat bucătăriei se mai află o structură zidită cu suprafață de 0,50 m.p. pentru grătar în aer liber și spalier ornamental executat din șipculițe de lemn pentru flori agățătoare. De asemenea, din raportul de expertiză rezultă că lucrările au fost executare de reclamanți în regie proprie și fără autorizație de construcție.

Examinând în drept temeinica cererii privind calitatea de constructori de bună credință a reclamanților – instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 492 C.civ. „Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră”.

Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că în cauza de față nu se poate reține calitatea de constructori de bună credință a reclamanților, întrucât dispozițiile art. 1 din Legea nr. 50/1991 prevăd că „executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, care se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren și/sau construcții – sau al unui alt act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile legii”, iar în cauza de față reclamanții nu au prezentat nici instanței și nici expertului autorizația de construire pentru construcțiile edificate.

Mai mult decât atât, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 89/12.10.2009, reclamantului C. V. i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 3.000 de lei pentru realizarea lucrărilor de construire la imobilul situat în București, ., corp A, etaj P, apt. 1, sector 4, fără autorizație de construcție.

În atare situație, odată ce dispozițiile legale nu au fost respectate, instanța de fond a apreciat că nu poate constata calitatea de constructori de bună credință a reclamanților asupra construcțiilor edificate în București, ., corp A, etaj P, apt. 1, sect. 4, identificate prin raportul de expertiză specialitatea construcții.

Față de aceste împrejurări, constatând că nu poate fi reținută buna credință a reclamanților la edificarea construcțiilor, cu observarea dispozițiilor art. 492, și ale Legii nr. 50/1991, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Potrivit art. 19, alin. 1 din OUG nr. 51/2008: „Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia”, motiv pentru care s-a dispus ca sumele avansate cu titlu de ajutor public judiciar, respectiv taxa judiciară de timbru în valoare de 1011 lei și timbrul judiciar de 5 lei să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel C. I. și C. V., în temeiul art. 282 și următoarele C.pr.civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Apelanții au arătat că în mod nelegal prima instanță a reținut faptul că nu au fost constructori de buna-credință, deoarece nu au obținut autorizația de construcție, de vreme ce au făcut demersuri în vederea obținerii acesteia, având un certificat de urbanism. De altfel, în cauză s-ar impune efectuarea unei adrese către pârâtă, care să indice toate cererile pe care le-au formulat în vederea obținerii AC, așa cum prevede Legea nr.50/1991.

Apelanții au precizat că nu sunt incidente dispozițiile art. 586 pct. 2 Noului cod civil întrucât au respectat cerințele legale, făcând demersuri, nefiind culpa lor ca nu au primit în timp util toate înscrisurile, iar prevederile Noului Cod Civil un pot opera retroactiv, având în vedere faptul ca acțiunea lor a fost introdusa la data de 29 septembrie 2011, fiind întemeiată pe prevederile vechiului Cod civil.

Totodată, apelanții au solicitat să aibă în vedere raportul de expertiză depus în cauză, din care reiese ce lucrări au efectuat, precum și necesitatea acestor lucrări într-un interval de timp rezonabil, având în vedere gradul de uzură al imobilului.

Mai mult, atât timp cât au efectuat deja lucrările, Primăria Sectorului 4 nu mai poate elibera autorizația de construire, deși a eliberat certificatul de urbanism, ei regăsindu-se în situația de a fi proprietari fără proprietate.

Astfel cum au menționat în acțiune, au achitat regulat impozitul datorat la administrația financiară și au preluat toate îndatoririle legate de imobil (teren și construcție), imobilul nefiind părăsit nicio clipă, acesta fiind cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3346/11.09.2010 emis de PMB DGAFI, după ce au locuit un timp îndelungat ca și chiriași.

Având în vedere dispozițiile legale, coroborate cu întreg materialul probator care a fost administrat în cauză, apelanții au susținut că prezumția de proprietate asupra lucrărilor de construcții operează în favoarea lor, ca proprietari ai imobilului al cărui pod s-a mansardat, precum și ai vestibulului amenajat în locuința și ca hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Au arătat, totodată, că aceste amenajări s-au efectuat în cursul anului 2008, iar în anul 2009 au solicitat din nou autorizațiile de mansardare și amenajare a construcției existente, fiind refuzați de autoritățile competente. Tot în cursul anului 2009, au fost sancționați pentru realizarea lucrărilor de construcții, prin aplicarea unei amenzi contravenționale pe care au achitat-o.

Prin decizia civilă nr.361 A/05.04.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul.

Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 3346 din data de 11.09.2000, încheiat între P.M.B.-D.P.I.-D.G.A.F.I, în calitate de vânzător și C. V. și C. I., în calitate de cumpărători, aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, ., corp A, etaj P, apt.1, sector 4, compusă din 3 camere, bucătărie, baie, hol, vestibul. În cuprinsul contractului se prevede că odată cu locuința se vinde și o cotă indiviză de 100% din părțile de folosință comune ale imobilului și 100,74 mp de teren situat sub construcție.

Apelanții reclamanți au efectuat, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, lucrări de amenajare în principal pentru executarea supraetajării parterului la limita posterioară a clădirii, cu un etaj parțial, completat cu o terasă circulabilă neacoperită spre fațada cu . încăperile de la nivelul mansardei – pod este alcătuită cu structură de zidărie de cărămidă și stâlpișori din beton armat. La accesul secundar în apartament, la ieșirea de serviciu în fața bucătăriei de la parter este amenajată o verandă cu o suprafață totală de 4,00 mp, acoperită cu tablă cutată și cu pardoseală din mozaic. Alăturat bucătăriei se mai află o structură de zidărie cu o suprafață de 0,50 mp, pentru grătar în aer liber și un spalier ornamental executat din șipculițe de lemn pentru flori agățătoare. Toate lucrările descrise mai sus au fost executate de reclamanți în regie proprie și fără autorizație de construcție.

Astfel, după cum se poate observa, apelanții reclamanți au efectuat lucrări de construcție, pe terenul proprietatea lor, fără autorizație de construcție.

Ba mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 89/12.10.2009, întocmit de Primăria Sectorului 4-Direcția Inspecție și Control - Serviciul de Inspecție și Control Construcții în urma controlului efectuat la imobilul situat în București, ., corp A, etaj P, apt.1, sect.4, au fost constatate lucrări de construire asupra corpului A, în curs de execuție, care constau în lucrări de consolidare și reamenajare a parterului existent, supraetajare imobil, palier existent cu un etaj parțial pe linia superioară și terasa circulabilă la fațadă pe același contur, având stâlpi de BCA și închideri de perimetre de BCA și cărămidă.

Apelanții reclamanți au solicitat, prin cererea de chemare în judecată constatarea calității lor de constructori de bună credință asupra construcțiilor edificate.

Astfel, prin pronunțarea unei astfel de hotărâri se urmărește practic obținerea unui titlu de proprietate asupra construcțiilor edificate.

Or, acest lucru nu este posibil, având în vedere că reclamanții nu au respectat dispozițiile legale speciale, cu privire la realizarea acestor construcții, după obținerea unei autorizații de construire.

Apărările acestora, în sensul că organele abilitate au întârziat eliberarea autorizației de construcție, iar lucrările au fost necesare a fi efectuate de urgență, datorită gradului de uzură al imobilului, nu au fost reținute, având în vedere că existau căi legale de reglementare a acestei situații, respectiv calea contenciosului administrativ, sau procedura aprobării tacite, pe care apelanții nu au urmat-o, ba mai mult, după întocmirea procesului verbal de contravenție, unde se prevedea sistarea lucrărilor și obținerea autorizației de construcție, aceștia au finalizat lucrările, ceea ce a condus la imposibilitatea autorităților de eliberare a acesteia, nemaiputându-se autoriza lucrări deja executate.

Tribunalul a reținut și faptul că, potrivit art. 37 alin. 5 din Legea nr.50/1991 – construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară.

Având în vedere cele reținute, Tribunalul a constatat că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut imposibilitatea constatării bunei credințe a reclamanților la edificarea construcției, atâta timp cât nu au fost respectate dispozițiile legale speciale, privind efectuarea construcțiilor numai după obținerea autorizației de construire.

Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, Tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți C. I. și C. V..

Împotriva deciziei instanței de apel și sentinței primei instanțe au formulat recurs reclamanții C. I. și C. V., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, în tot, acestea fiind netemeinice și nelegale, iar rejudecând pe fond, admiterea acțiunii, având în vedere că sunt constructori de bună credință ai lucrărilor efectuate în București, ., ..1, sector 4, mai precis ai lucrării constând în reamenajare pod și transformare în mansardă locuibilă, inclusiv amenajare terasă circulabilă.

Recurenții au arătat că în cursul anului 2007 au efectuat mai multe demersuri pentru obținerea autorizației de mansardare și amenajare a locuinței pe care o dețin în București,., ..1, sector 4, sens în care au procedat la obținerea certificatului de urbanism nr.3037/31.12.2007.

Întrucât formalitățile pentru obținerea autorizației de mansardare au fost zădărnicite de către serviciile Primăriei Sectorului 4, în anul 2008, au efectuat lucrările de consolidare (deoarece starea de degradare a imobilului nu mai suporta amânarea acestora), mansardarea podului și amenajarea acestuia, precum și amenajarea unui vestibul în cameră de locuit.

Au precizat aceștia că nu au construit de la fundație un imobil sau o anexă, nu au început o lucrare nouă, ci au reamenajat și transformat construcțiile existente, care necesitau reparații urgente, ce nu suportau nicio amânare.

Recurenții au arătat că în mod nelegal s-a apreciat că nu au fost constructori de buna-credință, deoarece nu au obținut autorizația de construcție, întrucât au făcut demersuri în vederea obținerii acesteia, având un certificat de urbanism. De altfel, intimata-pârâtă, care nu a răspuns cererii de chemare în judecată, deține foarte multe cereri pe care le-au formulat în vederea obținerii autorizației de construcție, așa cum prevede Legea nr.50/1991.

Așadar, recurenții – reclamanți au susținut că nu pot fi invocate dispozițiile art.586 pct.2 NCC, din două motive: au respectat cerințele legale, făcând demersuri, nefiind culpa lor că nu au primit în timp util toate înscrisurile, iar prevederile NCC un pot opera retroactiv, având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 29 sept.2011, fiind întemeiata pe prevederile vechiului Cod civil.

În ceea ce privește hotărârea din apel, este netemeinică și nelegală, reluând în tot motivarea dată de prima instanță.

În plus, față de motivarea primei instanțe, în sensul aplicării prevederilor NCC, instanța de apel nu a făcut nicio referire la acest aspect, ci doar la prevederile art.492 VCC, care-și găsesc aplicarea în speță, fiind cunoscut faptul că nu operează prevederile NCC în acțiunile care se aflau pe rol la data intrării acestuia în vigoare.

Recurenții au arătat că în cursul anului 2009, au fost sancționați pentru realizarea lucrărilor de construcții, prin aplicarea unei amenzi contravenționale pe care au achitat-o. Față de amendarea recurentului cu suma de 3.000 lei pentru nerespectarea dispozițiilor legale, soluția pronunțată de apel a fost considerată de către recurenți ca o a doua sancțiune a aceleiași fapte/contravenții.

În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.

Curtea, analizând criticile de recurs, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:

Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă la Judecătoria sector 4 București - 29.09.2011 - prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Curtea reține că recurenții și-au întemeiat cererea de recurs, potrivit susținerilor de la data dezbaterilor în fond asupra recursului, pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, deși în cererea de recurs s-a indicat ca și temei de drept sub care s-a dorit a fi analizată cererea sa art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Susținerile recurentului în sensul greșitei respingeri a cererii de apel, concluzie la care a ajuns instanța de apel după analizarea probatoriului, în temeiul caracterului devolutiv al respectivei căi de atac, urmează a fi analizate atât prin raportare la situația de fapt, cât și la criticile concrete cuprinse în cererea de recurs și care se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

Prin cererea de recurs, recurenții au arătat că recursul lor privește atât sentința civilă nr.6507/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria sector 4 București, cât și decizia nr.361A/05.04.2013 pronunțată de Tribunalul București.

Or, potrivit art. 299 Cod procedură civilă pot face obiect al recursului numai „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională supuse recursului”. Cum hotărârea instanței de fond reprezentată de sentința civilă nr.6507/10.09.2012 pronunțată de Judecătoria sector 4 București este dată de către o instanță de fond cu drept de apel care a și fost exercitat de către reclamanți, respectiva sentință nu poate face obiect al recursului. De altfel, nemulțumirile reclamanților împotriva acestei sentințe au fost exprimate în cererea de apel care a fost supusă controlului judiciar de către tribunal.

Curtea reține situația de fapt stabilită de către instanța de apel, pe baza ansamblului probator administrat în cauză, și care nu mai poate fi repusă în discuție, dat fiind incidența noii reglementări care stabilește analizarea recursului doar din perspectiva incidenței art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, care dă posibilitate instanței de recurs de a analiza hotărârea atacată doar în raport de criticile de nelegalitate și nu și de netemeinicie.

Astfel, s-a reținut, în esență, cu titlu de situație de fapt, de către instanța devolutivă faptul că recurenții reclamanți au fost sancționați contravențional întrucât au efectuat lucrări de amenajare, în principal pentru executarea supraetajării parterului la limita posterioară a clădirii, cu un etaj parțial, completat cu o terasă circulabilă neacoperită spre fațada cu . încăperile de la nivelul mansardei – pod este alcătuită cu structură de zidărie de cărămidă și stâlpișori din beton armat. La accesul secundar în apartament, la ieșirea de serviciu în fața bucătăriei de la parter, este amenajată o verandă cu o suprafață totală de 4,00 mp, acoperită cu tablă cutată și cu pardoseală din mozaic. Alăturat bucătăriei se mai află o structură de zidărie cu o suprafață de 0,50 mp, pentru grătar în aer liber și un spalier ornamental executat din șipculițe de lemn pentru flori agățătoare. Toate lucrările descrise mai sus au fost executate de reclamanți în regie proprie și fără autorizație de construcție.

Într-adevăr, buna credință a recurenților reclamanți se impune a fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 492 Cod civil de la 1864, text de lege aplicabil în cauză raportat la dispoziția înscrisă în art. 3 din Legea nr.71/2011care dispune în sensul că: „Actele și faptele încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor”.

În mod greșit recurenții au susținut aplicarea în cauză a dispozițiilor Noului Cod civil de către instanța de fond în raport de care instanța de apel nu ar fi făcut nicio referire, atâta vreme cât instanța de fond a analizat prezenta cauză în raport de art. 492 din vechiul Cod civil, instanța de apel nefiind sesizată cu vreo critică în legătură cu aplicarea normelor tranzitorii de drept.

În pricina de față s-a solicitat a se constata calitatea reclamanților de constructori prin aplicarea prezumției relative instituită de textul de lege sus-menționat, pârâtul fiind chemat a dovedi „din contra”ceea ce înseamnă a se dovedi că proprietarul construiește pe terenul său cu materialele unui terț sau că un terț construiește pe un teren ce nu îi aparține.

Numai că, prioritar dovedirii acestor aspecte, reclamanții trebuie să dovedească ei înșiși că au respectat dispozițiile legale în materie de construcții, buna credință presupunând convingerea intimă a reclamanților că acțiunile întreprinse de aceștia (de a edifica) sunt conform legii.

Astfel, Curtea are în vedere că sediul materiei ridicării și amenajării construcțiilor se află reglementat în conținutul Legii nr.50/1991, care la art. 1 dispune în sensul că: „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”.

Or, din procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr.89/12.10.2009 dresat de Primăria sector 4 – Serviciul Inspecție Control Construcții rezultă că la verificărilor pe teren lucrările pentru care recurenții reclamanți au solicitat a se constatat că sunt constructori de bună credință erau deja executate fără autorizație de construcție.

Recurenții reclamanți au susținut că au efectuat mai multe demersuri pentru obținerea autorizației de construire încă din anul 2007 însă din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă cele susținute de către recurenți, deși această probă le incumba potrivit art. 1169 Cod civil.

La dosarul cauzei se află adresa nr.5730/_/12.12.2009 emisă de Primăria M. București – Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană din care rezultă că recurenții s-au adresat acestei instituții cu o cerere înregistrată sub nr.5730/_/12.11.2009 având ca obiect eliberarea Certificatului de urbanism pentru . amenajare pod și transformare în mansardă locuibilă, inclusiv amenajare terasă circulabilă în ., Corp A, ., adresă prin care s-a comunicat acestora faptul că în conformitate cu art. 24 alin. 1 din Legea nr.50/2001 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții nu pot fi autorizate lucrări deja executate.

Susținerea recurenților reclamanți nu poate fi astfel validată dat fiind cele arătate mai sus, în sensul nedovedirii de către recurenții reclamanți a neobținerii autorizației de construire vreme îndelungată din culpa intimatei. Mai mult, recurenții, în situația în care un asemenea act administrativ nu l-au putut obține din culpa exclusivă a autorităților competente, aveau posibilitatea atragerii în judecată a acestora, pe calea contenciosului administrativ, situație nedovedită de către recurenții reclamanți în sensul recurgerii la acest mijloc procedural pentru dovedirea vătămării produse prin neeliberarea actului administrativ constând în autorizația de construire ca urmare a temporizării de către organele administrative.

Recurenții au susținut că nu au construit de la fundație un imobil sau o anexă, ci au reamenajat și transformat construcțiile existente, care necesitau reparații urgente. Conform art. 3 din Legea nr.50/1991 în vigoare la data la care recurenții au solicitat eliberarea certificatului de urbanism (potrivit adresei sus-menționate): „Autorizația de construire se eliberează pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11”. De asemenea, potrivit legii în materie în vigoare începând cu data de 14.02.2009, art. 11: „(1) Se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor:a) reparații la împrejmuiri, acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt executate; b) reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei, inclusiv în situația în care se schimbă materialele din care sunt realizate respectivele lucrări, cu excepția clădirilor declarate monumente istorice, în condițiile legii; c) reparații și înlocuiri de sobe de încălzit; d) zugrăveli și vopsitorii interioare; e) zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor; f) reparații la instalațiile interioare, la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum și montarea aparatelor individuale de climatizare și/sau de contorizare a consumurilor de utilități; g) reparații și înlocuiri la pardoseli; h) reparații și înlocuiri la finisaje interioare și exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea -, lucrări de reabilitare energetică a anvelopei și acoperișului, dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia - terasă/șarpantă -, la trotuare, la ziduri de sprijin și la scări de acces, fără modificarea calității și a aspectului elementelor constructive”.

Or, lucrările de construcție executate de către recurenții reclamanți nu se înscriu printre cele enumerate la art. 11 sus-enunțat, astfel că se impunea obținerea autorizației de construire de către aceștia anterior executării lor.

Instanța nu poate valida susținerea recurenților în sensul că au fost sancționați pentru aceeași faptă de două ori, o dată prin aplicarea amenzii și totodată prin respingerea prezentei acțiuni. Astfel, Curtea reține incidența dispozițiilor alin. 1 și 3 din art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții care sunt în sensul că: „(1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. (3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară”.

Curtea reține din analiza procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sus-indicat faptul că în cuprinsul acestuia s-a stabilit ca măsură „sistarea lucrărilor și obținerea autorizației de construire (. în caz contrar desființarea tuturor lucrărilor executate fără autorizație de construire și aducerea terenului la sistarea inițială (imobilului)”.

Așa fiind, chiar legea în materie prevede nu numai aplicarea amenzii, ci și restabilirea situației anterioare, pentru situațiile în care s-a constatat executarea construcțiilor fără autorizație de construire. Neobținerea unei satisfacții procesuale de către recurenții reclamanți prin promovarea cererii de față nu se poate înscrie în rândul celor susținute de către aceștia, respectiv al unei duble sancțiuni pentru aceeași faptă, atâta vreme cât recurenții aveau obligația legală de a-și obține, anterior demarării lucrărilor pentru care au fost sancționați contravențional, autorizația de construire, prin acțiunea de față recurenții urmărind, de fapt, obținerea unui titlu de proprietate asupra construcțiilor edificate fără respectarea dispozițiilor legale.

Au mai susținut recurenții că instanța de apel a reluat motivarea dată de prima instanță, critică, care se poate înscrie în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Totodată, înainte de orice analiză a cererii de recurs, Curtea reține că recurentul a înțeles să critice decizia atacată, exprimându-și nemulțumirea față de motivarea instanței de apel, care, în opinia acestuia, nu este una de natură a forma convingerea că aceasta este legală și temeinică.

Legat de susținerile vizând motivarea necorespunzătoare a deciziei atacate, Curtea urmează a face analiza hotărârii instanței de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă care dispune în sensul că: „modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Curtea reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.

În aplicarea dispozițiile art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, există o jurisprudență constantă a CEDO în cauzele pronunțate împotriva României, respectiv cauzele Albina și V. I., în care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina „instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1).

Obligația pe care o impune art.6 paragraful 1 din CEDO instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81: Hotărârea V. der Hurk, precitată, p, 20, paragraful 61), însă pentru a se respecta prevederile art.6 din CEDO este necesar ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârca Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997. Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930. paragraful 60).

În cauza de față, Curtea, în raport de prevederile art. 261 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reținută nicio neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel, care au constituit temei al soluției adoptate de către aceasta, instanța de apel analizând susținerile apelanților reclamanți în legătură cu cererea lor, prin raportare la actele și lucrările dosarului, nefiind nici un impediment a îmbrățișa aceeași soluție cu instanța de fond și a motiva pe aceleași considerente de fapt și de drept care au format convingerea și primei instanțe în pronunțarea soluției.

În consecință, Curtea, față de considerentele de fapt și de drept expuse, găsind nefondate criticile de recurs ce s-au putut încadra în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții – reclamanți C. I. și C. V., împotriva deciziei civile nr.361 A/05.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata – pârâtă PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.

Cheltuielile de judecată avansate de stat cu titlu de ajutor public judiciar rămân în sarcina statului.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. I. M. A. I. D.

N.-G.

GREFIER

M. C.

Red.I.D.

Tehdact.R.L./I.D.

2 ex./06.05.2014

TB-S.5 – M.B.; L.E.P.

Jud.S.4 – M.R.M.

← Pretenţii. Decizia nr. 580/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Legea 10/2001. Decizia nr. 638/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI