Anulare act. Decizia nr. 663/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 663/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 663/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 663
Ședința publică de la 16.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenților-reclamanți, M. C. și M. E., împotriva deciziei civile nr.335.A. din 04.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, I. M. E..
P. are ca obiect - anulare act.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 07.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 14.04.2014, 16.04.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.595/25.01.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ * - în rejudecare – s-a admis cererea formulată de reclamanții M. C. și M. E., în contradictoriu cu pârâta I. E.-M., având ca obiect succesiune-anulare certificat de moștenitor.
S-a anulat certificatul de moștenitor nr. 434/22.03.1995 emis de notarul A. Ș. cu privire la defuncta B. E..
A fost obligată pârâta la plata sumei de 12, 3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ reclamanții M. E. și M. C. au chemat în judecată pe pârâta I. E. M. solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 434/22.03.1995 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 4 București în dosarul nr. 177/1995 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanții au precizat că actul respectiv atestă calitatea pârâtei de moștenitoare legală a defunctei B. E., deși succesiunea de pe urma mamei pârâtei, care a predecedat, nu a fost deschisă niciodată. Reclamanții au mai precizat că pârâta avea dreptul să accepte moștenirea de pe urma defunctei B. E. într-un termen de 6 luni conform art.700 C.Civil, nu într-un termen de 15 ani. S-a învederat că pârâta locuiește în Germania de mai mult timp și nu a mai fost în România din 1988, fiind nedeplasabilă. De asemenea, s-a invocat nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 105/1992 cu privire la cerința supralegalizării. Reclamanții au mai precizat că existența certificatului de moștenitor a cărui anulare o solicită le vatămă drepturile și interesele deoarece sunt proprietarii imobilului din . sector 4 în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiului București prin ..
În drept au fost invocate dispozițiile art.700 C.Civil, Decretul nr. 40/1953 republicat, art.162 din Legea nr.105/1992.
În dovedire reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 12 lei și cu timbre judiciare de 0,3 lei.
Judecata a fost suspendată la data de 27.10.2008 în temeiul art. 155 ind.1 C.p.c. pentru neîndeplinirea de către reclamanți a obligației de a face dovada alegerii de către pârâtă a unui domiciliu în România, pricina fiind repusă pe rol la data de 12.01.2009 la cererea pârâtei.
Ulterior s-a depus la dosar copia certificatului de moștenitor a cărui legalitate se contestă iar la termenul din 23.03.2009 pârâta a invocat excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active și excepția abuzului de drept.
Prin sentința nr. 3427 din 12.05.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, s-a admis excepția lipsei de interes, s-a respins acțiunea ca lipsită de interes și s-a respins ca inadmisibilă excepția abuzului de drept.
În motivare instanța a reținut că anularea unui certificat de moștenitor poate fi solicitată, conform art.88 din Legea nr. 36/1995, de cei vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor. S-a reținut că reclamanții au calitate procesuală activă deoarece pot contesta certificatul de moștenitor nr. 434/1995 invocând cuprinderea în masa succesorală a unor bunuri proprietate personală. În continuare, instanța a constatat că dispozițiile art. 162 din Legea nr. 105/1992 privind cerința supralegalizării unor acte nu sunt incidente câtă vreme actul contestat a fost emis de o autoritate română, nu de una străină. De asemenea, a reținut că este posibilă eliberarea unui certificat de moștenitor la un interval de timp mai mare de 6 luni de la deschiderea succesiunii, termenul respectiv fiind prevăzut de lege numai pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală or acceptarea unei moșteniri se poate face și în mod tacit. În ceea ce privește excepția lipsei de interes și excepția abuzului de drept, s-a reținut că interesul reclamanților de a obține desființarea certificatului de moștenitor nu a fost dovedit iar cerințele pentru a se constata exercitarea abuzivă a unui drept procesual nu sunt îndeplinite.
Reclamanții au formulat apel împotriva sentinței iar prin decizia nr. 611A/10.05.2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV a Civilă, s-a respins ca nefondată această cale de atac, reținându-se că reclamanții nu au dovedit un interes în legătură cu drepturile stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 434/1995, nu pretind drepturi succesorale proprii cu privire la moștenirea rămasă de pe urma defunctei B. E. și nici nu invocă includerea în masa succesorală de pe urma defunctei în mod eronat a unui drept sau a unui bun care să le aparțină. Tribunalul a reținut că dobândirea ulterioară de către reclamanți a unui imobil, de la stat, care a preluat acel imobil de la autoarea pârâtei, nu justifică interesul juridic al acestora de a solicita instanței constatarea nulității certificatului de moștenitor emis pe numele pârâtei în condițiile în care reclamanții nu afirmă drepturi legate de succesiunea persoanei a cărei dezbatere s-a finalizat cu emiterea certificatului de moștenitor.
Decizia nr. 611A/10.05.2010 menționată mai sus a fost desființată prin decizia nr. 1420R/10.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă, s-a admis apelul, s-a desființat sentința nr. 3427/2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București și s-a trimis cauza la această instanță pentru soluționarea fondului. În motivare, Curtea de Apel București a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului din . sector 4 în temeiul Legii nr.112/1995 iar pârâta a formulat o acțiune în revendicare în care și-a justificat calitatea procesuală activă cu certificatul de moștenitor nr.434/1995 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București. S-a apreciat că reclamanții justifică un interes actual în promovarea acțiunii de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor. De asemenea, s-a reținut că existența interesului justifică și calitatea procesuală activă a reclamanților astfel încât pricina trebuie analizată pe fond.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 4.02.2011 sub nr._ *, fiind repartizată, conform art.99 din Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, completului inițial învestit cu soluționarea pricinii. Întrucât judecătorul respectiv și-a spus părerea asupra pricinii prin sentința nr. 3427/2009, analizând în motivare temeinicia cauzelor de nulitate invocate de reclamanți, la data de 11.02.2011, s-a admis declarația de abținere a acestuia iar cauza a fost repartizată aleatoriu.
La primirea dosarului s-a dispus, din oficiu, emiterea unor adrese către Camera Notarilor Publici București și către Biroul Notarial M. Ș. și Asociații pentru a se înainta copiile actelor din dosarul succesoral finalizat cu emiterea certificatului de moștenitor nr. 434/1995. Actele respective nu au fost comunicate însă deoarece, potrivit adresei nr. C 2585/7.03.2011 a Camerei Notarilor Publici București, dosarul succesoral a fost selecționat având termenul de păstrare expirat. S-a învederat că singurul act care se mai păstrează din acel dosar este certificatul de moștenitor astfel încât s-a comunicat copie certificată a acestuia. Pe de altă parte, Biroul Notarial M. Ș. și Asociații a informat instanța la data de 4.03.2011 cu adresa nr. 213, cu privire la inexistența dosarului succesoral în arhiva Biroului Notarial.
La data de 1.06.2011 reclamanții au depus o cerere prin care au învederat că mai există un certificat de moștenitor cu privire la aceeași defunctă (nr.390/1981 eliberat de fostul Notariat de Stat al Sectorului 4 București) și că data decesului defunctei B. E. este 8.05.1980, nu 30.05.1980, cum se menționează în certificatul de moștenitor nr. 434/1995.
În dovedire au fost depuse copiile celor două certificate de moștenitor, copia certificatului de deces privind pe defuncta B. E. și copia certificatului de deces privind pe B. Lisimach.
La termenul respectiv părțile au solicitat proba cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată de instanță. Din oficiu, în temeiul art.129 C.p.c. instanța a pus în discuția părților și a dispus emiterea unei adrese către Camera Notarilor Publici București pentru a se comunica dacă certificatul de moștenitor nr.390/1981 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 4 București a fost anulat până în prezent și pentru a se înainta o copie a testamentului menționat în certificatul de moștenitor nr.390/1981. De asemenea, instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosar copiile actelor de stare civilă necesare pentru a se stabili relația de rudenie dintre pârâtă și defunctă.
În cursul judecății pârâta, prin avocat Găgenel I., a depus la dosar copiile mai multor acte pentru dovedirea relațiilor de rudenie iar reclamanta M. E. s-a înscris în fals în ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. 434/1995 indicând-o pe pârâtă ca autoare a falsului. La termenul din 30.09.2011 s-a înaintat la P. o copie a plângerii penale pentru fals și s-a dispus continuarea judecății apreciindu-se că nu se impune suspendarea judecății câtă vreme reclamanții au invocat mai multe motive de nulitate în privința cărora este posibilă administrarea probelor în același timp cu soluționarea plângerii penale de către autoritățile competente.
Ulterior, la termenul din 21.12.2011 reclamanții au depus precizări și înscrisuri cu privire la relația de rudenie dintre pârâtă și defunctă iar la data de 12.01.2012 s-a comunicat o copie a rezoluției din 5.01.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost soluționată plângerea penală formulată de reclamanți.
Din analiza înscrisurilor de la dosar se reține că defuncta B. E. a avut ultimul domiciliu în București, . sector 4 București și a decedat la data de 8 mai 1980, aceste împrejurări fiind atestate de copia certificatului de deces ..9 nr._ eliberat de Consiliul Local al Sectorului 4 București. Succesiunea de pe urma acesteia a fost dezbătută în dosarul nr. 390/1981 al Notariatului de Stat Local Sector 4 București, prin certificatul de moștenitor nr. 390/1.06.1981 stabilindu-se că masa succesorală se compune din bunuri mobile de mică valoare, cota indiviză de 4/5 din dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în Cimitirul Ș. V. însemnat pe plan la nr. 82, locul 5, cu dimensiunea de 13,5 mp, fără construcții dobândit prin actul de concesiune nr. 4711/1976 care a preschimbat actul de concesiune nr. 6735/1975, precum și cota indiviză de 1/3 din dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în Cimitirul Ș. V. însemnat pe plan la nr. 7, figura 84, cu dimensiunea de 6 mp, fără construcții, dobândit prin actul de concesiune nr. 4451/30.06.1975 care a preschimbat actul de concesiune nr. 4885/1972, iar moștenitorii defunctei sunt, conform testamentului autentificat sub nr. 8789/15.11.1978 la Notariatul de Stat al Sectorului 5 București, M. C., căreia îi revine cota de 4/5 din dreptul de concesiune asupra locului de veci cu dimensiunea de 13,5 mp menționat mai sus, B. V. și B. A., cărora le revine în indiviziune cota de 1/3 din dreptul de concesiune asupra locului de veci cu dimensiunea de 6 mp. Certificatul de moștenitor nr. 390/1981 nu cuprinde nicio mențiune cu privire la existența altor moștenitori ai defunctei deși prin testamentul lăsat de defuncta B. E. a mai fost instituit un legatar, A. Ș.. Conform acestui testament, voința defunctei B. E. a fost aceea de a lăsa dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul Ș. V., situat la fig. 82, locul 5, numitei M. C., dreptul de concesiune asupra locului de veci situat la fig. 84, numiților B. V. și B. A. în indiviziune iar dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile, numitului A. Ș.. De asemenea, conform adresei nr. C 7121/21.06.2011 emisă de Camera Notarilor Publici București, în evidențele acestei instituții, testamentul respectiv nu figurează cu mențiunea revocării.
Ulterior, la 22.03.1995, în dosarul succesoral nr. 177/1995 instrumentat de notarul Ș. A., a fost emis un alt certificat de moștenitor cu privire la defuncta B. E. - certificatul nr.434/1995, contestat în prezenta cauză. Prin acest certificat s-a stabilit că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din mobilier de sufragerie, recamier, masă cu șase scaune și servantă, succesiunea este legală conform art. 673 C.Civil, iar pârâta I. M. E. este singura moștenitoare a defunctei în calitate de nepoată de soră predecedată. În cuprinsul certificatul s-a menționat eronat data decesului, 30.05.1980, în loc de 8.05.1980, aspect ce nu afectează însă legalitatea actului, fiind vorba despre o simplă eroare materială ce se poate îndrepta oricând la cerere. În privința moștenitorilor, în certificatul respectiv s-a menționat că nu există succesibili care să fi renunțat la moștenire ori care să fie străini de moștenire prin neacceptare în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art.700 C.Civil.
Conform actelor depuse la dosar de părți, pârâta este fiica lui Alduleanu N. și Alduleanu D. iar la data de 12.07.1957, prin căsătorie, a adoptat numele de familie al soțului, „I.”, dovada acestor împrejurări fiind făcută cu certificatul de naștere și de căsătorie ale pârâtei. Mama pârâtei, Alduleanu D., este sora defunctei B. E., ambele fiind fiicele lui M. și P., și a decedat la data de 1.02.1965, așadar, cu mult timp înainte de surveni decesul defunctei B. E., după cum rezultă din mențiunile certificatelor de deces ..9 nr._ și . 9 nr._ eliberate de Consiliul Local al Sectorului 4 București. Ambii părinți ai defunctei B. E. erau decedați la data deschiderii succesiunii de pe urma acesteia, tatăl, B. M. murind la data de 30.08.1932 iar mama, B. Parascheva (P. în unele acte) la data de 10.06.1953, după cum rezultă din mențiunile certificatelor de deces . nr._ și nr. D.9_ eliberate de Consiliile Locale ale Sectorului 4 București ale căror copii au fost depuse la dosar.
Deși reclamanții au invocat neacceptarea moștenirii de către pârâtă în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C.Civil iar sarcina probei acceptării moștenirii revenea pârâtei, aceasta fiind singura în măsură să facă o asemenea dovadă, pârâta nu a depus la dosar niciun act care să ateste acceptarea expresă a moștenirii și nu a indicat niciun mijloc de probă prin a cărui administrare să se dovedească exercitarea, în termen de 6 luni de la data decesului, a vreunui act care să denote voința sa de a accepta moștenirea de pe urma defunctei B. E..
Deși reclamanții nu au vocație la moștenirea de pe urma defunctei B. E., nefiind legatari și nici rude ale acesteia, astfel încât desființarea titlului de moștenitor al pârâtei cu efect retroactiv ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de opțiune succesorală nu afectează în niciun fel drepturile acestora în sensul că nu este de natură să confere reclamanților calitatea de moștenitori ai defunctei B. E. ori să determine o mărire a cotei, acest motiv de nulitate trebuie analizat pe fond întrucât Curtea de Apel București a stabilit în mod irevocabil prin decizia nr.1420R/2010 că reclamanții au interes și calitate procesuală activă pentru a solicita anularea certificatului de moștenitor nr.434/1995 fără a face distincție între motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.
Se reține, astfel, că dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat, sub sancțiunea stingerii sale prin prescripție, în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, acest termen fiind prevăzut prin art.700 C.Civil. Conform art. 686 C.Civil nimeni nu este obligat să accepte o succesiune ce i se cuvine iar conform art. 688 C.Civil acceptarea unei moșteniri produce efecte retroactiv, până în ziua deschiderii succesiunii. În ceea ce privește deschiderea unei succesiuni, art. 651 C.Civil instituie regula că succesiunile se deschid prin moarte iar în ceea ce privește acceptarea unei succesiuni, art.689 C.Civil prevede că aceasta poate fi expresă ori tacită, este expresă când se însușește titlul de moștenitor sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat și este tacită atunci când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă să se presupună neapărat intenția sa de acceptare. Pe de altă parte, art.690 C.Civil prevede în mod expres că actele de conservare, de îngrijire și de administrare provizorie nu sunt acte de acceptare a moștenirii dacă cel ce le-a făcut nu a luat titlu sau calitate de erede. În schimb vânzarea sau donația, cesiunea drepturilor succesorale ori renunțarea în favoarea unui alt moștenitor sunt acte de acceptare tacită conform art. 691 C.Civil.
Din probele administrate în cauza de față nu rezultă dacă și când anume pârâta a acceptat moștenirea de pe urma defunctei B. E., niciuna dintre părți neindicând vreun martor care să ateste această împrejurare. De asemenea, niciuna dintre părți nu a depus la dosar înscrisuri pe acest aspect.
Cât privește cel de-al doilea motiv de nulitate, instanța reține că nici Decretul nr. 40/1953 în vigoare la data eliberării celor două certificate de moștenitor și nici Legea nr. 36/1995 aplicabilă în prezent nu prevăd un termen limită până la care pot fi dezbătute succesiunile pe cale notarială, astfel încât eliberarea certificatului nr. 434 în anul 1995, la aproximativ 15 ani de la data decesului, nu afectează legalitatea acestuia.
Nici pretinsa nerespectare a condiției supralegalizării conform Legii nr. 105/1992 nu justifică anularea certificatului de moștenitor întrucât această cerință este prevăzută de lege pentru actele eliberate de o autoritate dintr-un alt stat și care se folosesc pe teritoriul României, or certificatul de moștenitor nr. 434/1995 a fost eliberat de un notar din România.
De asemenea, în privința pretinsei nedeschideri a succesiunii de pe urma defunctei Alduleanu D. (mama pârâtei) instanța reține că această succesiune s-a deschis prin moarte conform art. 651 C.Civil mai sus menționat. Faptul că această succesiune nu ar fi fost dezbătută pe cale notarială sau judiciară până în prezent nu afectează legalitatea certificatului de moștenitor nr. 434/1995 întrucât prin acest certificat s-a stabilit calitatea pârâtei de moștenitoare a defunctei B. E. în calitate de soră predecedată, făcându-se aplicarea dispozițiilor referitoare la reprezentarea succesorală or reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căruia un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă în locul, gradul și drepturile ascendentului său, numit reprezentat, care este decedat la data deschiderii moștenirii, pentru a culege partea acestuia din acea moștenire, care i s-ar fi cuvenit dacă ar mai fi fost în viață. Reprezentarea succesorală este reglementată de art. 664-668 C.Civil iar conform acestor prevederi operează numai în cazul descendenților copiilor defunctului și în cazul descendenților din frați și surori. Singurele condiții ce trebuie îndeplinite pentru a se putea recurge la această instituție juridică sunt ca cel reprezentat să fie decedat la data la care a survenit decesul persoanei a cărei moștenire se dorește culegerea prin reprezentare, locul celui reprezentat să fie util iar reprezentantul să îndeplinească toate condițiile necesare pentru a culege moștenirea lăsată de defunct (nu pentru a culege moștenirea lăsată de cel reprezentat). Cu alte cuvinte, reprezentantul poate să fie nedemn față de reprezentat, poate să renunțe la moștenirea rămasă de pe urma celui reprezentat sau poate să fie exheredat de acesta, fără ca aceste împrejurări să-l împiedice pe reprezentant să urce în locul și în gradul celui reprezentat la moștenirea defunctului. Așadar, dezbaterea succesiunii rămasă de pe urma defunctei Alduleanu D. nu prezintă nicio relevanță pentru stabilirea moștenitorilor de pe urma surorii sale, B. E., pârâta putând veni la moștenirea pe urma acesteia din urmă, prin reprezentare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei Alduleanu D. ar fi prezentat importanță dacă aceasta ar fi decedat ulterior defunctei B. E. și s-ar fi pus problema retransmiterii bunurilor moștenite de Alduleanu D. de la B. E., or în cauza de față Alduleanu D. a decedat la 1.02.1965 iar B. E. la 8.05.1980 astfel încât Alduleanu D. nu avea capacitate succesorală pentru a putea moșteni bunurile rămase de pe urma defunctei B. E..
Cât privește existența unui certificat de moștenitor testamentar eliberat înainte de certificatul de moștenitor nr. 434/1995, motiv invocat de reclamanți prin cererea precizatoare depusă cu ocazia rejudecării, instanța reține că Decretul nr. 40/1953 prevedea în mod expres la art. 23 imposibilitatea eliberării unui alt certificat de moștenitor după eliberarea unui certificat de moștenitor, cu excepția cazului în care primul certificat era anulat. În cauza de față sunt incidente prevederile Decretului nr.40/1953, nu dispozițiile Legii nr. 36/1995 la care s-a făcut trimitere în sentința nr.3427/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, întrucât legalitatea unui act se apreciază în funcție de legea în vigoare la data întocmirii sau eliberării sale iar certificatul de moștenitor contestat, nr. 434, a fost eliberat la data de 22.03.1995, înainte de . Legii nr.36/1995, această lege fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 16.05.1995.
Revenind la analiza temeiniciei susținerilor reclamanților, instanța mai reține că notarul învestit cu dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei B. E. avea obligația de a cita, conform art. 12 din Decret, pe toți presupușii moștenitori și pe legatari, or dacă ar fi făcut verificări, ar fi aflat de existența testamentului autentic menționat mai sus și implicit, de cei 4 legatari. Succesiunea legală și cea testamentară nu se exclud reciproc ci, dimpotrivă, conform art.650 C.Civil cele două feluri de moștenire pot coexista, art 650 C.Civil prevăzând că succesiunea se deferă prin lege sau după voința omului, prin testament. În practica judiciară și în doctrina de specialitate se regăsesc diferite situații în care moștenirea legală coexistă cu cea testamentară, admițându-se totodată că instituirea mai multor legatari cu titlu universal astfel încât acele legate epuizează întreaga moștenire și nu sunt ineficace sau instituirea unuia sau a multor legatari universali, în condițiile inexistenței unor moștenitori rezervatari, determină devoluțiunea moștenirii exclusiv testamentară. Așadar, moștenirea testamentară o înlătură pe cea legală dacă nu există moștenitori rezervatari și dacă testatorul a instituit mai mulți legatari care împreună au vocație la întreaga moștenire.
Având în vedere înscrisurile de la dosar și dispozițiile art. 841-843 C.Civil. și art.1-2 Legii nr. 319/1944, conform cărora numai soțul, descendenții și părinții defunctului sunt moștenitori rezervatari, instanța reține că în cauza de față nu s-a făcut dovada existenței unor moștenitori legali care să aibă dreptul la rezerva succesorală câtă vreme din probele administrate nu a rezultat existența unor copii ai defunctei sau a unui soț supraviețuitor iar părinții defunctei predecedaseră. De asemenea, prin testamentul autentic din anul 1978 defuncta a instituit un legat cu titlu universal în favoarea lui A. Ș., exprimându-și voința ca toate bunurile mobile din patrimoniul acestuia să revină acestuia.
Întrucât din actele dosarului nu reiese dacă acesta a fost chemat la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei B. E. cu ocazia eliberării vreunuia dintre cele două certificate de moștenitor, dacă acesta era în viață la data de 8.05.1980 când a decedat B. E. și dacă acesta a acceptat în vreun fel moștenirea de pe urma defunctei iar masa succesorală stabilită prin certificatului de moștenitor nr. 434/1995 se compune numai din bunuri mobile, instanța reține că stabilirea calității pârâtei de unică moștenitoare în privința acelor bunuri mobile fără a se menționa nimic în certificatul de moștenitor cu privire la succesibilul testamentar A. Ș. este nelegală, impunându-se anularea certificatului respectiv.
Desființarea certificatului de moștenitor nu este determinată însă de lipsa vocației pârâtei la moștenirea de pe urma defunctei B. E.. Întrucât testamentul lăsat de B. E. cuprinde clauze referitoare la două legate cu titlu particular, având ca obiect cotele din dreptul de concesiune asupra a două locuri de veci, și un legat cu titlu universal, având ca obiect toate bunurile mobile aflate în patrimoniul defunctei la data decesului, pentru celelalte bunuri și drepturi care ar exista în patrimoniul defunctei sunt incidente dispozițiile devoluțiunii legale a moștenirii. Cu alte cuvinte, existența celor trei legate nu exclud calitatea pârâtei de moștenitor legal, dacă masa succesorală rămasă de pe urma defunctei ar cuprinde și alte drepturi ori bunuri decât cotele din dreptul de concesiune asupra locurilor de veci din Cimitirul Ș. V. și bunurile mobile. Certificatul de moștenitor nr. 434/1995 nu cuprinde însă nicio mențiune referitoare la existența altor bunuri în patrimoniul defunctei B. E. în afara bunurilor mobile în privința cărora trebuie să se analizeze, în contradictoriu cu legatarul cu titlu universal, incidența moștenirii testamentare în detrimentul celei legale.
În concluzie, întrucât nu s-a făcut dovada acceptării moștenirii de către pârâtă, emiterea certificatului de moștenitor nr. 434/1995 nu a fost precedată de anularea certificatului nr.390/1981 iar dezbaterea succesiunii în dosarul succesoral nr.177/1995 finalizat cu eliberarea certificatului nr. 434/1995 nu s-a realizat în contradictoriu cu A. Ș. deși au fost indicate numai bunuri mobile ca făcând parte din masa succesorală, față de dispozițiile art. 23 din Decretul nr. 40/1953, se va admite cererea și se va anula certificatul de moștenitor nr. 434/1995.
Referitor la prevederile legale incidente, se impune precizarea că s-au avut în vedere prevederile Codului civil din 1864, nu cele ale Codului Civil din 2009, în vigoare din 1.10.2011, deoarece, conform art. 91 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009, moștenirile deschise înainte de . Codului Civil (legea nr. 287/2009) sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii iar conform art. 223 din același act normativ ( Legea nr. 71/2011), dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite or litigiul de față a început în anul 2008, cu mult timp înainte de . Legii nr. 287/2009.
Deși reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată iar conform art.274 C.p.c sunt îndreptățiți la recuperarea cheltuielilor respective în condițiile în care pârâta a căzut în pretenții, întrucât chitanța depusă la dosar de reclamanți o dată cu notele scrise nu cuprinde mențiuni pe baza cărora să se poată deduce dacă onorariul plătit de reclamanți se referă la acest dosar, se va dispune obligarea pârâtei numai la plata sumei de 12,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 12 lei, taxa judiciară de timbru, și 0,3 lei, timbrul judiciar, nu și la plata sumei corespunzătoare onorariului de avocat”.
Împotriva sentinței civile nr.595/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București a formulat apel pârâta I. E. M., astfel cum s-a reținut în decizia Tribunalului București:
„În motivarea apelului s-a arătat că potrivit art.88 din Legea nr.36/1995 cei ce se considera vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor conform legii. Nu este insa suficienta simpla apreciere proprie intimaților reclamanți sau simpla invocare a acestor vătămări, ci ea trebuie sa fie efectiva și trebuie verificata de instanța în cadrul calității procesuale active.
În speța intimații reclamanți nu sunt moștenitori care invoca vocație succesorala legala ori testamentara la moartea defunctei. Astfel încât pot contesta doar cuprinderea în masa succesorala a unui bun proprietatea lor, intimații reclamanți nu pot invoca cauze de nulitate rezervate moștenitorilor care se pot afla în doua ipoteze: moștenitorii care au participat la procedura succesorala notariala și care pot cere anularea pentru vicii de consimțământ sau incapacitate și cei care nu au participat la procedura succesorala notariala care pot solicita constatarea calității lor de moștenitor, stabilirea masei succesorale și dreptul fiecărui moștenitor.
Faptul ca în mod irevocabil prin Decizia nr.1420R/2010 instanța stabilește interesul și calitatea procesuala activa, nefăcând distincție intre motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecata nu înseamnă ca în funcție de calitatea reclamantului legiuitorul nu a stabilit la o maniera imperativa motivele care pot fi analizate pe fond și care pot determina anularea unui certificat de moștenitor în funcție de calitatea pe care o au reclamanții.
Faptul ca instanța de recurs a recunoscut interesul și calitatea procesuala activa a intimaților reclamanți, nu înseamnă ca se poate deroga de la prevederile legale în analiza motivelor de nulitate invocate, fiind admisibile pe fond doar cele care ar fi dovedit ca apelanta intimata a dobândit în mod nelegal o calitate care a permis-o pe cea de reclamant în dosarul revendicării imobilului al căror proprietar erau în baza Legii nr. 12/1996 intimații reclamanți, sau în situația în care bunul proprietatea lor era trecut . în masa succesorala respectiva
Situația de fapt suportă explicații suplimentare înainte de a proceda la analiza condițiilor de forma și de fond ale actului juridic contestat. Exista mai multe elemente ce diferențiază prezenta cauza de situațiile obișnuite, în care a existat un singur termen de exprimare a opțiunii succesorale fiind în situația unei peroane fugite din România din anul 1969, fiind . de a face dovada acceptării succesiunii în 6 luni de la decesul din 1980 fiind repusa în termenul de acceptare prin legea speciala în ceea ce privește imobilul în cauza.
În ceea ce privește acceptarea succesiunii, potrivit art. 651 C.civ., din 1864 succesiunile se deschid prin moarte, acesta fiind momentul de la care patrimoniul defunctului se transmite succesorilor săi. La data decesului defunctei succesoare cu vocație concreta la moștenire era apelanta parata în calitate de nepoata de sora, a defunctei. Rezulta ca apelanta parata avea vocație de a veni la moștenire prin reprezentare, mama sa fiind predecedata. Succesoarea a fost repusa în termenul de prescripție de 6 luni prin legile speciale de reparație și în condițiile acestor legi.
Astfel, art. 13 din Legea nr. 18/1991 prevede ca moștenitorii care nu-și pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorilor lor. Ei sunt considerate ca au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.
Conform art.4 alin 2 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar alin.3 prevede ca succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.
Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita în temeiul prezentei legi. Prin notificările adresate Primăriei Municipiului București prin intermediul executorului judecătoresc, apelanta parata a invocat calitatea de moștenitor a acesteia. Rezulta ca reclamanta a fost repusa de drept în termenul de acceptare a succesiunii defunctei B.E. prin cererile formulate în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr.10/2001 este considerata ca fiind acceptant al moștenirii pentru bunurile a căror restituire s a solicitat.
În cazul acestui mod de acceptare a succesiuni, succesibilul trebuie sa facă dovada vocației sale, prin acte de stare civila, iar nu prin certificate de moștenitor, în condițiile în care apelanta intimata culege moștenirea prin reprezentare, iar nu prin retransmitere a unor imobile despre care se pretinde ca au aparținut defunctei B.E. vătămări, ci ea trebuie sa fie efectiva și trebuie verificata de instanța în cadrul calității procesuale active.
Conform dispozițiilor art.105 C.proc.civ. potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin acesta s-a pricinuit părții o vătămate ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Toate cele trei motive nu pot determina anularea unui certificat de moștenitor în cadrul unei cereri de chemare în judecata formulate de un terț la succesiune.
Este sub semnul evidentei ca apelanta parata are vocație succesorala, a acceptat în termenul legal succesiunea bunului imobil care a determinat declanșarea acțiunii și care de fapt constituie obiectul litigios dintre părți, aspectele privind calitatea de moștenitori, I compunerea masei succesorale și cotele de moștenire, neputând sa constituie motive de " anulare în cadrul cererii de fata.
Nefiind în niciuna din situațiile expuse, anularea certificatului de moștenitor nr. 434/22.03.1995 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București în dosarul nr. 177/1995, este nelegala și abuziva, încălcând prevederile legale în materia anularii certificatelor de moștenitor/succesiunilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile Decretului nr.40/1953 privind procedura succesorala notariala, Legea nr.63/1995, Codul civil 1864, art.105, art. 282 și urm. C.proc.civ., Legea 10/2001.
Intimații-reclamanți M. C. și M. E. au formulat în temeiul art.115 C.proc.civ., întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și, pe fond menținerea sentinței apelate ca fiind legala și temeinică; cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din data de 21.02.2013 s-a invocat, ca motiv de apel de ordine publică, lipsa de interes a acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor nr.434/22.03.1995, excepție ce are drept cauză juridică o altă chestiune decât cea avută în vedere de Curtea de Apel când a pronunțat decizia în recurs”.
Prin decizia civilă nr.335/A/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, potrivit art.296 C.proc.civ., s-a admis apelul pârâtei I. E. M., a fost schimbată în tot sentința civilă nr.595/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a admis excepția lipsei de interes, în consecință, s-a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes și s-a luat act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată, pentru motivele ce urmează:
„Tribunalul, analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, având în vedere prioritar motivul de apel de ordine publică privind interesul acțiuni de față, față de faptul că reclamantei i-au fost acordate despăgubiri pentru imobilul deținut în baza Legii nr. 112/1995, reține următoarele:
Curtea de Apel a reținut, obligatoriu în condițiile art. 315 c.pr.civ că reclamanții au interes în promovarea acțiunii de față întrucât sunt proprietarii imobilului din . sector 4 în temeiul Legii nr.112/1995 iar pârâta a formulat o acțiune în revendicare în care și-a justificat calitatea procesuală activă cu certificatul de moștenitor nr.434/1995 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București.
Prin urmare, ceea ce a reținut Curtea este că atâta timp cât pârâta are deschisă o acțiune în revendicare cu privire la imobilul ce a fost dobândit de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995 și își justifică în acel proces calitatea de moștenitor a autorului său, prin Certificatul de Moștenitor nr. 434/1995, reclamanții au un interes personal și direct, născut și actual.
Astfel, reține tribunalul că prin sentința civilă nr. 6082/2007 a Judecătoriei Sector 4 București a admis acțiunea în revendicare a pârâtei din prezentul proces, în contra reclamanților, aceștia fiind obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din . sector 4. Mai mult, prin sentința civilă nr. 2942/2011 Judecătoria Sector 4 București, definitivă conform deciziei civile nr. 65A/2013 a Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M. C. și E. și obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de_ euro, cu titlu de preț de piață pentru imobilul pierdut în urma revendicării.
Astfel, reține tribunalul, că interesul acțiunii trebuie să persiste pe toată perioada judecării procesului și reprezintă folosul practic, imediat pe care o parte îl are pentru a putea justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare și întreținerea acesteia până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile.
Reține așadar tribunalul că reclamanții nu mai au un interes personal și direct în a se constata anularea certificatului de moștenitor, în condițiile în care în patrimoniul acestora, prin anularea certificatului de moștenitor nu se naște în folosul practic al acestora nici măcar speranța de a redobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, pentru care deja au fost despăgubiți, speranță ce a reprezentat interesul acțiunii, în accepțiunea instanței de recurs, la prima analiză a existenței interesului.
Mai constată tribunalul că interesul nu mai este nici actual, acesta trebuie să existe pe toată durata litigiului, în sensul că, dacă cel care acționează s-ar abține, s-ar expune unui prejudiciu, ori în speță promovarea prezentului litigiu nu mai are nicio relevanță practică pentru reclamanți”.
Împotriva deciziei civile nr.335/A/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, au formulat recurs reclamanții M. C. și M. E., criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ.
În motivarea recursului s-a prezentat situația nelegalității emiterii noului certificat de moștenitor nr.434/1995 în care s-a constatat masa bunurilor succesorale formată doar din bunuri mobile și un loc de veci aflat în concesiune, având ca unic moștenitor pe pârâta I. E. M., de pe urma defunctei B. E., decedată la 08.05.1980, în condițiile în care exista emis anterior un alt certificat de moștenitor nr.380/1981 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București, iar bunurile fuseseră testate anterior numitului Ș. A., despre care certificatul de moștenitor nr.434/1995 nu face nicio mențiune în acest sens, dezbaterea succesorală neavând loc în contradictoriu și cu acesta.
Iar față de prevederile art.23 din Decretul nr.40/1953, anularea certificatului de moștenitor nr.434/1995 este pe deplin legală și temeinică, în mod greșit instanța de apel rezumându-se în a pune în discuție, doar excepția lipsei de interes în formularea unei astfel de acțiuni, motivând cu totul fals faptul că la acel moment, recurenții reclamanți deja fuseseră despăgubiți de către stat, iar anularea certificatului de moștenitor nu „naște în folosul nostru practic” nici măcar speranța de a redobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, că interesul nu mai este actual, întrucât trebuia să existe pe toată durata litigiului.
Recurenții precizează că la data judecării apelului, sentința civilă prin care le-au fost acordate despăgubiri pentru imobilul din ., cumpărat în baza Legii nr.112/1995 era recurată de către Ministerul Finanțelor Publice.
Iar prin soluția instanței de apel, practic se legitimează falsul în condițiile în care certificatul de moștenitor nr.434/1995 s-a bazat pe fraudarea legii, I. M. E. nefiind unica moștenitoare a autoarei – proprietare a imobilului naționalizat în 1950.
Acest certificat a fost „fabricat” în scopul justificării legitimării procesuale active în acțiunea în revendicare pornită în anul 2007.
Prin decizia recurată se prejudiciază interesul statului, care este obligat să suporte despăgubirile ce revin recurenților reclamanți ca urmare a faptului că au fost evinși.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând cauza în fond, să fie menținută ca legală și temeinică sentința civilă nr.595/25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât existența a 3 legate cu titlu particular lăsate de defuncta B. E. nu exclude moștenirea legală asupra universalității masei succesorale, asupra căreia s-a stabilit calitatea pârâtei de unic moștenitor. S-a arătat totodată, că soluția instanței de apel cu privire la lipsa de interes în acțiunea formulată de către reclamanți este temeinică și legală, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă conform art.242 (2) C.proc.civ.
În sprijinul întâmpinării s-au depus hotărârile de fond și apel, prin care reclamanții au obținut prețul de piață al apartamentului în litigiu de 97.817 Euro în echivalent în lei și extras Ecris de informații/dosar al Curții de Apel București, din care rezultă că recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice a fost respins ca nefondat prin decizia civilă pronunțată la data de 22.04.2013.
Recursul nu este fondat.
Astfel cum s-a reținut în mod legal de către Tribunalul București în decizia recurată, orice cerere dedusă judecății trebuie să justifice un interes proteguit de lege, apreciabil, direct și personal, dar și actual, cea din urmă cerință vizând faptul că interesul dovedit trebuie să se regăsească în persoana reclamanților, nu doar la fond, dar și în apel și mai apoi, în recurs, așadar pe toată durata procesului, și ulterior, chiar în faza de executare ca punct final a procesului civil.
În mod legal a reținut Tribunalul București, că prin admiterea acțiunii în revendicare, în contra reclamanților, aceștia fiind obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ., sector 4, prin sentința civilă nr.6082/05.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.653/A/13.05.2008 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ și decizia civilă nr.430/10.03.2009 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
Lipsa de interes a reclamanților în acțiunea dedusă judecății a fost reținută însă de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în apel, în cauza pendinte, ca urmare a acțiunii pe care, la rândul lor, reclamanții au formulat-o în contra statului, iar prin sentința civilă nr.2942/2011 a Judecătoriei sectorului 4 București pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr.65/A/2013 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, acțiunea reclamanților a fost admisă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat la plata către reclamanții M. C. și E. la plata sumei de 97.817 Euro, în echivalent în lei la data plății, la cursul oficial BNR, cu titlu de preț de piață pentru imobilul pierdut în urma revendicării – prin compararea de titluri – în temeiul art.480 C.civ.
Susținerea recurenților că soluția susmenționată a fost atacată cu recurs de către Ministerul Finanțelor Publice, nu mai poate fi reținută, în condițiile în care, din înscrisurile de la dosar se constată că recursul invocat al Ministerului Finanțelor Publice a fost respins prin decizia civilă a Curții de Apel București – pronunțată în dosarul nr._ la data de 22.04.2013, așadar a intrat sub puterea de lucru judecat.
Așadar, obținând cu titlu de despăgubiri, echivalentul imobilului din care reclamanții au fost evinși printr-o acțiune în revendicare irevocabilă – prețul de piață – de asemenea printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, reclamanții nu pot susține că au interes în a obține totuși în natură imobilul, întrucât ei deja au uzat de calea despăgubirii, potrivit principiului „electa una via”, interesul invocat trebuie să fie unul actual, iar nu presupus, în viitor, iar argumentul utilizat privind ocrotirea statului, care este determinat să-i despăgubească pe reclamanți cu prețul de piață – în echivalent al imobilului – deplasează caracterul personal, direct al interesului justificat de acțiunea pendinte, în mod nepermis către unul public, care nu aparține în nici un caz, reclamanților.
În mod legal au reținut atât prima instanță, cât și cea de fond, că o dezbatere succesorală poate avea loc oricând, ea fiind, din acest punct de vedere, imprescriptibilă, și nu trebuie confundată cu termenul de decădere privind dreptul de acceptare a succesiunii, care este unul limitat prevăzut de legiuitor, potrivit unor considerente de securitate a raporturilor civile, a circuitului civil, etc.
Curtea constată, contrar susținerilor recurenților, că soluționarea acțiunii din punctul de vedere al lipsei de interes, face de prisos dezbaterea asupra fondului cauzei, cu observația doar, că astfel cum susține intimata pârâtă în apărare, certificatele de moștenitor care constată legate cu titlu particular, nu exclude emiterea ulterioară a unui certificat care constată calitatea de moștenitor legal a persoanei îndreptățite potrivit legii.
Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenților-reclamanți, M. C. și M. E., împotriva deciziei civile nr.335.A. din 04.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, I. M. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/12.05.2014
T.B.- Secția a IV-a – S.E.P.
- M.I.L.
Jud.Sector 4 – N.M.C. S.
| ← Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 138/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 645/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
