Legea 10/2001. Decizia nr. 638/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 638/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 638/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 638
Ședința publică de la 14.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant, P. M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2036/20.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți, P. G. AL M. BUCUREȘTI, C. D. și S. E..
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 24.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 31.03.2014, 07.04.2014, 14.04.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2036/20.11.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. M. București, în contradictoriu cu pârâți P. G. al M. București, C. D. și S. E..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Referitor la vânzarea în 1997 a părților din Corpul C anterior depunerii notificării, nici acest aspect nu determină anularea Dispozițiilor emise. Vânzarea corpului C în baza Legii nr. 112/1995 putea fi contestată doar de către notificator ori succesorii acestuia prin acțiune în anulare a acestor contracte. Analiza valabilității vânzărilor efectuate în baza Legii nr. 112/1995 nu se realizează în cadrul unei acțiuni introduse de Prefect prin care se contestă legalitatea emiterii dispozițiilor în baza Legii nr. 10/2001. Câtă vreme aceste contracte nu au fost desființate în urma introducerii unor acțiuni în anulare de către persoanele interesate, existența acestor contracte – fie ele încheiate anterior depunerii notificării, ori chiar ulterior – determină dreptul persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent.
În ce privește lipsa verificării identității dintre persoana I. M. și B. M., din adresa emisă de Direcția Publică de Evidență a Persoanelor reiese că numita Caramaciuca M. C. a fost căsătorită cu numitul C. A. în perioada 1930-1932, ulterior cu numitul B. A. în perioada 1932-1944, și cu numitul I. P. începând din 1947. Caramaciuca H. este persoana pe numele căreia a fost eliberată o autorizație de construire peste corpul parter din .. 65-67 în 1923 (fila 48), iar H. Karamatzuka este persoana pe numele căreia a fost eliberată în 1927 o altă autorizație de construire pentru a construit la adresa .. 67 un corp de clădire (fila 51). În 1934, o autorizație de construire a fost eliberată pe numele M. B., pentru a construi un etaj peste un corp de clădire din .. 65. M. B. este aceeași persoană cu M. Caramaciuca conform adresei menționată mai sus a Direcției pentru Evidența Persoanelor. Având în vedere modul de eliberare a autorizațiilor de construire pe aceeași adresă, în .. 65 (67) atât pe numele Caramaciuca H. cât și pe numele Karamatzuka H., rezultă identitatea dintre aceste din urmă persoane și aspectul că M. Caramaciuca din adresa DEP este aceeași persoană cu M. Karamatzuka fiica lui H. Karamatzuka. Acest aspect al identității dintre Broșeanu M. și I. M. reiese și din Procesul verbal nr._/1940 al Comisiunii pentru înființarea Cărților Funciare prin care se înscrie în cartea funciară proprietatea asupra a trei imobile din .. 65 pe numele B. A.. M. născută Karamatzuka. Prin urmare, există identitate între numele Caramaciuca și Karamatzuka, între M. Caramaciuca căsătorită ulterior cu I. A. și M. Karamatzuka, fiica lui H. Karamatzuka. Aspectul că M. Karamatzuka era fiica lui Harisis și Z. reiese din certificatul de naștere depus la dosarul administrativ (fila 155 dosar tribunal), iar aspectul că M. s-a căsătorit cu I. P. reiese din certificatul de căsătorie aflat la fila 154 dosar tribunal.
Din procesele - verbale încheiate sub nr._/1940 rezultă înscrierea în baza succesiunii de pe urma lui HarisisKaramatzuka și actului dotal nr._/21.06.1927, a imobilelor din .. 65 – două corpuri, corpul I – parter și etaj și corpul II – parter, etaj și mansardă și din .. 67 (cel care a făcut obiectul actului dotal) alcătuit din corp III – parter și etaj (filele 104-107).
Prin contractul de vânzare nr. 1982 din 23.02.1911 Harisis Karamatzuka și Z. cumpără de la P. Calavrezo, proprietatea din București .. 67 (fila 112), vânzătorul fiind proprietar în baza actului autentic nr. 3367/23.03.1910 încheiat cu locotenent D. M.. Prin convenția matrimonială autentificată sub nr. 729/21.02.1926 Z. Karamatzuka și Harisis Karamatzuka constituie dotă în favoarea fiicei lor, M. Karamatzuka, la trecerea în căsătorie cu dr. Borici, partea din imobilul situat în București .. 65 fost 67 pe care se găsesc construcțiunile noi ridicate de ei, împreună cu terenul de cca 350 mp, restul proprietății pe care se găsesc construcțiunile vechi rămânând în proprietatea constituitorilor. Prin donația autentificată sub nr._/21.06.1927 Z. Karamatzuka donează fiicei sale M. Borici partea sa indiviză din terenul din București .. 67 pe care îl stăpânește în baza actului autentic nr. 1982/1911 parte indiviză de cca. 100 mp, cealaltă parte fiind deținută de fiica sa, ca succesiune de la tatăl ei. Donează totodată suma cu care a contribuit la zidirea noii construcții pe acest teren, cealaltă jumătate din valoarea construcției fiind partea succesorală a fiicei, Z. Karamatzuka arătând că își rezervă habitațiune asupra întregului imobil a cărui construcție o va desăvârși fiica sa. Din procesul - verbal întocmit de pe urma succesiunii lui Karamatzuka Harisis la data de 20.11.1931 rezultă că suprafața de teren constituită dotă era indicată la 300 mp, iar restul suprafeței rămasă în proprietatea soților Karamatzuka era de 190 mp.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul P. M. București, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv notificatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ..65 (fost nr.67), sector 2 și indicând și actele pe care se întemeiază notificarea, notificarea fiind completată ulterior cu o cerere simplă nedatată în care notificatorul C. G. a menționat că își extinde notificarea asupra celor trei corpuri de clădire existente la adresa menționată în notificare. Reținerea instanței de fond că cererea nedatată nu prezintă nicio relevanță este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că statul a preluat doar o cotă de 78% din imobil, astfel că este nejustificată acordarea beneficiului legii speciale pentru trei corpuri de clădire.
Prin întâmpinarea depusă la 17.03.2014 intimatul C. D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece prin notificare notificatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat București, ..65 (fost nr.67), sector 2, fără a solicita restituirea a două imobile, dovedind cu înscrisurile depuse la dosar compunerea imobilului, astfel că dispozițiile atacate de recurent au fost emise cu respectarea prevederilor legale.
Verificând legalitatea sentinței recurate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.22 din Legea nr.10/2001, care în alin. 2 arată că notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
La fila 86 din dosarul de fond a fost depusă notificarea formulată de legatarul universal al proprietarei imobilelor C. G.. Din notificare rezultă că notificatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ..65 (fost nr.67), sector 2.
Din Decretul nr.92/1950 depus la fila 142 din dosarul de fond rezultă că I. M. a fost proprietara imobilului situat în București, ..65 (fost nr.67), sector 2, fiind menționată la poziția 3576.
Tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.21-23 din Legea nr.10/2001, Curtea reținând, contrar susținerii recurentului, că în cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate și astfel a îndreptățirii notificatorului la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001.
Regulile probațiunii în materia restituirii proprietăților preluate abuziv de stat cunosc derogări de la dreptul comun, legiuitorul, ținând seama de contextul socio-istoric al perioadei incidente actului normativ de preluare a imobilului, instituind un regim probator permisiv.
Astfel, notificatorul, în calitate de succesor al autoarei sale, a beneficiat de prezumția legală instituită prin art.24, dar care trebuie completată cu înscrisurile atașate la notificarea înaintată unității deținătoare.
Prezumția simplă instituită de art.24 din Legea nr.10/2001 a fost coroborată cu înscrisurile depuse la dosar prin care s-a făcut dovada că autoarea notificatorului era proprietara imobilului situat în București, ..65 (fost nr.67), sector 2. Au fost depuse înscrisuri din care rezultă că M. I. era proprietara suprafeței de teren de 490 mp situată în ..65 (fost nr.67), sector 2, aspect necontestat de recurent.
Cum notificatorul a făcut dovada că este moștenitorul Margaretei I., cea care a dobândit întreg imobilul prin actul dotal autentificat la nr.729/1926, dar și prin succesiunea tatălui și donația făcută de mama sa prin actul autentificat sub nr._/21.06.1927, acesta a făcut dovada privitoare la terenul în suprafață de 490 mp ce face obiectul notificării.
Referitor la construcția situată pe acest teren, fie că sunt trei imobile, așa cum au fost individualizate de instanța fondului, fie că sunt două, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.492 Cod civil, fiind dovedit dreptul de proprietate al autoarei notificatorului, recurentul nefăcând dovada că altcineva ar fi construit pe teren.
Componența imobilului obiect al notificării depusă de executor se regăsește în actele autentificate indicate mai sus, acte ce au fost atașate notificării și care au stat la baza emiterii dispoziției nr._/09.11.2011 de restituire în natură a imobilului notificat, liber, și a dispoziției nr._/09.12.2011 de acordare de măsuri reparatorii pentru partea din imobil vândută în condițiile Legii nr.112/1995. Prin actele autentice nr.9079/14.10.1914, actul dotal autentificat la nr.729/1926, dar și prin succesiunea tatălui Karamatzuka Harisis și donația făcută de mama sa prin actul autentificat sub nr._/21.06.1927 s-a făcut dovada atât cu privire la teren, cât și cu privire la construcțiile aflate pe acest teren, atât a proprietății cât și a proprietarei.
Că notificatorul a înțeles să solicite întreg imobilul rezultă și din împrejurarea că a fost făcută o singură notificare, deoarece alin.1 al art.22 din Legea nr.10/2001 prevede că „în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil”.
Ori, notificatorul a solicitat printr-o unică notificare imobilul situat în București, ..65 (fost nr.67), sector 2, imobil compus din mai multe corpuri. Legiuitorul condiționează restituirea imobilului de probarea prin acte doveditoare a dreptului de proprietate și a calității de proprietar la data intervenirii decretului de naționalizare.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a făcut dovada atât a dreptului de proprietate asupra imobilului obiect al notificării, cât și a calității de proprietar a autoarei notificatorului la momentul naționalizării.
Curtea nu a putut reține critica recurentului în sensul că a fost confiscată doar o cotă de 78% din imobilul supus restituirii, deoarece din actul de preluare rezultă că imobilul situat în ..65, compus din trei corpuri, a fost preluat împreună cu terenul aferent, fără a se menționa acest aspect în procesele verbale întocmite în anul 1958 sau în decretul de naționalizare. Începând cu anul 1950 autoarea notificatorului I. M. nu mai figurează în evidențele fiscale ca proprietar al imobilului obiect al notificării și recurentul nici prin acțiunea introductivă de instanță și nici prin motivele de recurs nu a pretins că diferența de 22% din imobil a fost vândută de proprietară.
Față de aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant P. M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2036/20.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, C. D. și S. E..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./30.04.2014
TB-S.3 – R.M.C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 168/2014. Curtea... → |
|---|
