Acţiune în constatare. Decizia nr. 1049/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1049/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1049/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1049 R
Ședința publică din data de 29.10.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M. M.
JUDECĂTOR: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. C. B.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea în recursul declarat de recurenta pârâtă . împotriva deciziei civile nr.1206A/07.04.2015, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE „ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APE ARGEȘ”, cauza având, ca obiect, „acțiune în constatare”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.10.2015 și, apoi, la data de 29.10.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ reclamanta Administrația Națională „Apele Române” Administrația Bazinală de Ape Argeș, în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat rectificarea cărții funciare nr. 781 pentru faptul că înscrierea făcută nu este în concordanță cu situația juridică reală a imobilului și, de asemenea, să se constate că în anexa nr. 29 la HG nr. 930/2002, nu este înscrisă ca aparținând domeniului public al comunei Mogosoaia, lucrarea hidrotehnică „Acumularea Chitila”.
În fapt, a arătat că unitatea are în administrare în calitate de instituție publică în coordonarea organului administrației publice centrale în domeniul gospodăririi apelor, lucrarea hidrotehnică de interes național, „Acumularea Chitila” situat pe teritoriul orașului Chitila, județul I..
S-a mai arătat că bunul a fost realizat prin lucrări de investiție executate de către antecesor, Oficiul de Gospodărire a Apelor București a fost dat în exploatare în anul 1980.
După . Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia a fost întocmit primul inventar al bunurilor din domeniul public al statului în a cărei anexa nr. 12 cuprinzând bunurile date în administrare Administrației Naționale „Apele Române” a fost înscrisă și Acumularea Chitila.
Reclamnata mai arătat că formularea prezentei acțiuni a fost determinată de adresa transmisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I., înregistrată sub nr. 1025/08.02.2011, prin care s-a adus la cunoștință că Acumularea Chitila a fost intabulată în cartea funciară nr. 781 a comunei Mogosoaia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111, 112, 274 Cod procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și excepția lipsei de interes iar pe fondul cauzei, a arătat că imobilul în cauză se afla în proprietatea comunei Mogosoaia, conform art. HG nr. 930/2002, iar la baza înscrierii în HG nr. 930/2002 se afla HCL nr. 26/23.09.1999, reprezentând inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Mogosoaia.
Prin sentința civilă nr. 838/07.03.2014 Judecătoria B. a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată, a admis cererea formulată de reclamanta Administrația Națională „Apele Române” Administrația Bazinală de Ape Argeș, a constatat că reclamanta Administrația Națională „Apele Române” Administrația Bazinală de Ape Argeș are un drept de administrare asupra imobilului intitulat Acumulare Chitila, și a dispus rectificarea cărții Funciare nr. 781/UAT Mogosoaia în sensul că imobilul Acumularea Chitila nu face parte din domeniul public al Comunei Mogosoaia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Mogosoaia nr. 24/23.08.1999 s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Mogosoaia, la poziția 9 din Anexa fiind menționat Lacul Mogosoaia, de la Centura cu Orașul B. la stăvilar, în suprafață de 109,7ha, aflat în administrarea ICAB.
Acest bun a fost menționat și în Anexa nr. 29, poziția nr. 9 a H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului I., precum și al orașelor și comunelor din județul I..
În baza acestei Hotărâri, prin încheierea nr. 4115/05.05.2003 dreptul de proprietate al comunei Mogosoaia asupra Lacului Mogosoaia a fost înscris în cartea funciară nr. 781/UAT Mogosoaia.
Pe lacul Mogosoaia se afla imobilul cunoscut sub denumirea “Acumulare Chitila” care, potrivit HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în anexa 12 figurează înscris sub nr. de identificare_ al Ministerului Finanțelor, în proprietatea publică al Statului Român și în administrarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor – Administrația Națională „Apele Române”.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă, instanța a respins-o ca neîntemeiată. Reclamanta stăpânește în fapt imobilului “Acumulare Chitila”, lucru necontestat de pârâtă, în aceste condiții singura acțiune pe care reclamanta o avea la îndemână este acțiunea în realizare.
Instanța a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei de interes. Reclamanta este titulara unui drept de administrare, în temeiul acestuia având dreptul să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile în care i-a fost dat în administrare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptului că acest imobil a fost trecut în domeniul public al comunei Mogosoaia cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acest capăt de cerere și a constatat că reclamanta are un drept de administrare asupra imobilului intitulat „Acumulare Chitila”, menționat în Anexa nr. 12 a HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Prin acțiunea în rectificarea înscrierilor în Cartea Funciară se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului.
În temeiul art. 34-37 din Legea nr. 7/1996 instanța a admis și acest capăt de cerere și a dispus rectificarea cărții funciare nr. 781/UAT Mogosoaia în sensul ca imobilul Acumulare Chitila nu face parte din domeniul public al Comunei Mogosoaia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, iar prin decizia civilă nr. 1206A din 07.04.2015, Tribunalul I. – Secția Civilăa respins apelul, ca nefundat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță s-a solicitat de către reclamantă să se constate dreptul său de administrare asupra Acumulării Chitila, în temeiul prevederilor HG nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și rectificarea cărții funciare nr. 781, întrucât înscrierea nu este în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.
Prin motivele de apel s-a invocat faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, întrucât în cauză reclamanta avea la îndemână calea acțiunii în realizare.
Motivul de apel este nefondat. Astfel, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 111 Cod procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Or, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză și ceea ce nu este contestat, intimata-reclamantă se află în posesia imobilului care face obiectul cauzei. Prin urmare, în speță nu era admisibilă o acțiune în realizare, prin care intimata-reclamantă să solicite reintrarea sa în posesia bunului, întrucât în fapt deja îl posedă.
Un alt motiv de apel privește faptul că prima instanță a respins în mod eronat excepția lipsei de interes. Astfel, în cauză s-a susținut că intimata-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi succesoarea în drepturi a vreuneia dintre entitățile de drept menționate, cărora le-a fost dat în administrare întregul lac Chitila, motiv pentru care aceasta nu justifică vreun interes în cauză.
Nici acest motiv de apel nu a fost găsit întemeiat. Astfel, prin interes se înțelege folosul practic urmărit de către reclamant prin intentarea acțiunii civile. Or, în cauză un astfel de interes există întrucât chiar în cuprinsul cererii introductive de instanță se arată că motivul care a determinat-o pe reclamantă să introducă cererea de chemare în judecată a fost acela că prin adresa emisă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I. înregistrată la reclamantă cu numărul 1025/08.02.2011, Acumularea Chitila a fost intabulată în cartea funciară nr. 781 a comunei Mogoșoaia. Or, în aceste condiții, existând o înscriere în cartea funciară prin care se încalcă dreptul de administrare constituit în favoarea intimatei-reclamante, folosul practic urmărit de către aceasta este acela de a fi recunoscut dreptul său și rectificarea evidențelor publice în acest sens.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la inexistența unei calități procesuale active a reclamantei în intentarea acțiunii, deoarece aceasta nu ar fi dovedit faptul că este succesoarea în drepturi a Întreprinderii de Canal A. București, tribunalul l-a apreciat ca fiind o apărare de fond și a fost analizat în cadrul considerentelor pe fondul cererii de apel. În acest sens, tribunalul a reținut că, potrivit Anexei nr. 12 la HG nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, intimata-reclamantă este titulară a unui drept de administrare asupra Acumulării Chitila, în timp ce pârâta nu a făcut dovada faptului că ar deține un drept de proprietate sau un alt drept real asupra acestui imobil. De asemenea, având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că intimata-reclamantă nu avea nici obligația de a dovedi faptul că este continuatoarea în drepturi a Întreprinderii de Canal A. București, întrucât dreptul său de administrare este unul care rezultă din cuprinsul actului normativ enunțat mai sus.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta ., care a susținut următoarele critici:
Prin decizia civilă recurată s-a realizat adevăratul scop al acestei acțiuni, în sensul că a fost modificată limita de hotar dintre localitățile Mogoșoaia și Chitila, cu încălcarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 215/2001 cu modificările ulterioare, potrivit căruia „Delimitarea teritorială a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege".
Aceasta întrucât, anterior, prin sentința civilă nr. 1557 din 28.04.2014, pronunțată de Tribunalul I. rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 686/05.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost constatată - limita de hotar dintre cele două localități, iar imobilul denumit „Acumularea Chitila" a fost inclus în limita teritorială a recurentei.
Or, prin decizia recurată s-a dispus radierea din cartea funciară a „Acumulării Chitila” împreună cu o suprafață de 35 ha din Lacul Mogoșoaia, modificându-se astfel printr-o hotărâre a instanței limita teritorială stabilită inițial prin lege, contrar prevederilor art. 22 din Legea nr. 215/2001, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că instanța de apel a conchis că intimata-reclamantă se află în posesia imobilului și nu este admisibilă acțiunea în realizare.
Recurenta susține că reclamanta avea deschisă calea acțiunii în realizare în numele proprietarului care i-a constituit dreptul de administrare.
Întrucât dreptul de administrare este un drept subiectiv real, apărarea acestuia se poate face numai printr-o acțiune reală, asemănătoare dar nu identică cu acțiunea în revendicare, respectiv printr-o acțiune de restituire a bunului pe temeiul dreptului de administrare pretins, acțiunea în constatare având un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare.
Ca atare, în condițiile în care intimata-reclamantă are deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului, prezenta acțiune în constatare, este inadmisibilă.
Cu toate acestea, instanța de apel a făcut abstracție de faptul că respectiva lucrare hidrotehnică si întreaga suprafață a lacului sunt intabulate în cartea funciară a recurentei si a apreciat că simplul fapt al posesiei, pretins dar nedovedit, de către intimata-reclamantă ar fi suficient pentru respingerea excepției.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, recurenta a arătat că în instanța de apel a respins eronat excepția lipsei de interes, în condițiile în care intimata-reclamantă nu a făcut dovada cu înscrisuri a constituirii în favoarea sa a dreptului de administrare pretins.
Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998 încredințarea bunurilor din domeniul public organelor sau entităților la care se referă articolul respectiv, se face prin constituirea, în folosul acestora - printr-o hotărâre de Guvern - a unui drept de administrare, ce reprezintă în esență o formă de exercitare a însuși dreptului de proprietate publică.
Or, din înscrisurile depuse la dosar de intimata-reclamantă inclusiv HG 1705/2006- nu rezultă că acesteia i-ar fi fost constituit - prin Hotărâre de Guvern -vreun drept de administrare pentru lucrarea hidrotehnică „Acumularea Chitila" și 35 ha din lac.
HG nr. 1705/2006, este un document de inventariere a bunurilor imobile aflate în proprietate publică și în nici un caz nu este un act de constituire a dreptului de administrare în favoarea unei entități de drept public.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar de intimata-reclamantă rezultă că prin art. 30 din Decretul Consiliului de Stat nr. 60/1972, în scopul amenajării lacului Chitila, a fost expropriată si trecută în proprietatea statului, dându-se în administrarea municipiului București, suprafața de 152.550 metri pătrați de teren aflată pe raza administrativă a comunelor suburbane Mogoșoaia și Chitila.
Ulterior, prin Decizia nr. 300 din 13 martie 1972, Consiliul Popular al municipiului București, a constituit un drept de administrare în favoarea întreprinderii Canal A. București, pentru terenurile în suprafață de 152.550 mp, situate în comunele suburbane Mogoșoaia și Chitila, identificate potrivit planului de situație nr. 39 anexat Decretului nr. 60 din 23 februarie 1972.
Așadar, întreaga suprafață de teren expropriată în vederea realizării lacului Chitila -respectiv 152.550 mp - redenumit Lacul Mogoșoaia ca urmare a faptului că suprafața acestuia se află pe teritoriul administrativ al recurentei, iar în compensare localității Chitila i s-a atribuit de la subscrisa tarlaua nr. 62, egală ca întindere cu cea a părții din lac ce i s-ar fi cuvenit acesteia, care a fost renumerotată de Chitila cu nr. 16 -a fost dată prin lege în administrarea municipiului București, iar acesta a constituit un drept de administrare în favoarea întreprinderii Canal A. București.
Ulterior, după anul 1990, în baza Legii nr. 15/1990, fosta întreprindere Canal A. București a fost reorganizată în Regia Generală de A. București, care, prin Hotărârea nr. 220/2000 s-a transformat în Administrația de Agrement și Lacuri București, în subordinea Consiliului General al municipiului București.
În concluzie, susține recurenta, încă de la început, întregul lac Chitila-cu toate construcțiile existente pe acesta- s-a aflat în administrarea Municipiului București și nu în cea a Administrației Naționale Apele Române, iar pentru activitatea de administrare efectivă a acestuia a fost desemnată inițial întreprinderea de Canal A. București, iar ulterior persoanele juridice succesoare în drepturi ale acesteia, respectiv Regia Generală de A. București, iar în prezent Administrația de Agrement și Lacuri București.
Așadar, susținerea intimatei-reclamante conform căreia dovada dreptului său de administrare asupra Acumulării Chitila ar rezulta din HG nr. 1705/2006, nu se verifică, deoarece deși Acumularea Chitila apare ca făcând parte din domeniul public al statului, intimata-reclamantă nu a produs nici o dovadă în sensul constituirii în favoarea sa a dreptului de administrare asupra Acumulării Chitila, în condițiile în care recurenta a depus la dosar HG nr. 930/2002 prin care a fost validat dreptul de proprietate publică al său asupra imobilelor de interes public aflate pe teritoriul administrativ, în conformitate cu prevederile anexei nr. III la Legea nr. 213/1998, privind domeniul public.
În consecință, intimata-reclamantă nu a făcut dovada - cu înscrisuri - că ar fi succesoarea în drepturi a vreuneia dintre entitățile de drept public menționate mai sus, cărora le-a fost dat în administrare întregul lac Chitila, cu toate amenajările tehnice ale acestuia, motiv pentru care intimata-reclamantă nu justifică vreun interes în prezenta cauză.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante, recurenta a mai arătat că în mod greșit aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece, potrivit înscrisurilor aflate la dosar intimata-reclamantă nu este succesoarea în drepturi a întreprinderii de Canal A. București, ori a Regiei Generale de A. București sau a Administrației de Agrement și Lacuri București.
În speță, instanțele de fond au apreciat greșit în lipsa unor hotărâri de guvern prin care să fi fost constituit un drept de administrare în favoarea intimatei-reclamante- că este suficientă o Hotărâre de Guvern (nr. 1705/2006) din care rezulta că „acumularea Chitila de pe lacul Mogosoaia s-ar afla în proprietatea statului si administrarea Ministerului Mediului".
Or, încă din anul 1972 dreptul de administrare al întregii suprafețe de teren pe care s-a edificat lacul Chitila-și implicit, al tuturor construcțiilor tehnice edificate pe acesta, a fost constituit în favoarea municipiului București, care la rândul său a delegat pentru această activitate fosta întreprindere de Canal A. București, reorganizată în Regia Generală de A. București și transformată în Administrația de Agrement și Lacuri București.
În concluzie, intimata-reclamantă nu a făcut dovada constituirii în favoarea sa a unui drept de administrare, așa cum a pretins, motiv pentru care sancțiunea ce impune este fie respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală, fie respingerea cererii ca inadmisibilă.
Recurenta a mai arătat că în mod eronat instanța de apel a apreciat că intimata-reclamantă este titulara unui drept de administrare asupra acumulării Chitila, în timp ce recurenta nu a făcut dovada că ar deține un drept de proprietate sau un alt drept real asupra acestui imobil trecând sub tăcere dreptul de proprietate al recurentei asupra acumulării Chitila, pe care 1-a evocat când a respins excepția lipsei de interes. Or, este de notorietate că în cartea funciară este întabulat dreptul de proprietate, în lipsa căruia nu se putea face înscrierea recurentei ca proprietar.
Astfel, odată cu publicarea HG nr. 930/2002 în Monitorul Oficial s-a decis transferul respectivei lucrări hidrotehnice în proprietatea publică a recurentei iar dreptul de proprietate a fost intabulat în Cartea Funciară.
Or, opinia instanțelor de fond de a constata existența unui drept de administrare în patrimoniul intimatei-reclamante, în lipsa unor înscrisuri exprese în acest sens și contrar concluziilor ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, cu consecința radierii din cartea funciară nr. 781 a UAT Mogoșoaia a acumulării Chitila, fără însă ca HCL 24/1999 și HG 930/2002 să fi fost anulate în parte, reprezintă o depășire a competenței sale materiale.
În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare,solicitând respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, intimata a arătat că recurenta pârâtă face aceeași confuzie între lucrarea hidrotehnică acumulare Chitila și lacul Mogosoaia. Însă acumularea Chitila nu a fost niciodată înscrisă în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei Mogoșoaia, iar lacul Mogoșoaia a fost și este în administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București din subordinea Consiliului General al Municipiului București, așa cum a arătat însăși recurenta - pârâtă, făcând și dovada cu HCGB nr. 220/26.02.2000.
O altă susținere eronată a recurentei-pârâte, este că prin HG nr. 930/2002 s-ar fi îndeplinit procedura legală prevăzuta de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Însa HG nr. 930/2002 este o hotărâre a Guvernului care atesta apartenența la domeniul public local a bunurilor înscrise de comisiile locale în anexele la hotărâre, și în Anexa nr. 29 a comunei Mogoșoaia, nu apare înscrisă Acumularea Chitila.
Apelanta-pârâta a mai arătat că în mod greșit recurenta susține că nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a făcut dovada preluării imobilului « Acumulare Chitila », de la întreprinderea Canal Apa București (ICAB).La dosarul cauzei însă, este depus procesul verbal de recepție nr. 5972/30.12.1980, în care se menționează ca obiectivul de investiție Amenajare L. Chitila, prin Decizia nr. 2112/1979, către Oficiul de Gospodărie a Apelor București.
Oficiul de Gospodărie a Apelor București a fost înființat ca unitate teritoriala de gospodărire a apelor in anul 1971, in subordinea dublă a Consiliului N. al Apelor-Directia Apelor Arges-Vedea si a Consiliului Popular al Municipiului București, pana in anul 1991. După înființarea Regiei Autonome «Apele Romane» prin HG nr. 196/1991, Oficiul de Gospodărire a Apelor a fost in subordinea acestei unități.
Prin OUG nr. 107/2002 a fost înființata Administrația Naționala «Apele Romane», instituție publica de interes național, iar unitatea noastră teritoriala de gospodărire a apelor a luat denumirea de Sistemul de Gospodărire a Apelor I. București, in subordinea Administrației Bazinale de Apa Arges-Vedea.
Prin urmare, lucrarea hidrotehnica « Acumulare Chitila » a fost dată in administrare antecesorilor intimatei încă de la recepția investiției, este in administrarea instituției intimate, este exploatată de personalul de specialitate al instituției pe baza unui regulament de exploatare, și in mod corect a fost promovată acțiunea din cauza de față, ca un bun administrator al unui bun din domeniul public al statului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, intimata a arătat că acțiunea în constatare este deschisă proprietarului, statul roman, care se găsește în posesia bunului prin administratorul instituție publică Administrația Naționala « Apele Romane », iar interesul derivă din pericolul încălcării dreptului de către pârâtă.
Având în vedere că posesorul bunului imobil este și proprietarul acestuia încă de la data realizării lui, din 1980, că pârâta nu a făcut dovada unui act translativ din domeniul public al statului in domeniul public local al comunei Mogoșoaia, acțiunea este admisibilă.
Intimata a solicitat și respingerea excepției lipsei de interes, având in vedere susținerile de mai sus, precum si calitatea de administrator al instituției intimate, în baza art. 136 alin. (3) si (4) din Constituția României, a Legii nr. 213/1998 si a Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările si completările ulterioare ( art. 3 alin. 1, art. 3.1, art. 35 alin. 5.1 și 5.2 ).
Intimata a mai arătat că la data emiterii HG nr. 930/2002, „Acumularea Chitila" era deja înscrisă in inventarul domeniului public al statului aprobat prin HG nr.1045/2000, continuând sa fie menționata in HG nr. 1326/2001, HG nr. 45/2003, HG nr. 15/2004, HG nr. 2060/2004 si 1705/2006, cu nr. de inventar MF_.
De asemenea, Lacul Mogoșoaia a fost și este în patrimoniul Consiliului General al Municipiului București si in administrarea ALPAB, prin Hotărârea CGMB nr. 220/2000.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit situației de fapt reținute de instanțele de fond, prin încheierea nr. 4114 din 05.05.2003 a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al Comunei Mogoșoaia asupra Lacului Mogoșoaia.
La baza acestei înscrieri a stat HG nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului I. precum și al orașelor și al comunelor din județul I., bunul fiind menționat în anexa nr. 29, poziția nr. 9 a HG.
Pe Lacul Mogoșoaia se află lucrarea hidrotehnică „Acumulare Chitila” care, potrivit HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, anexa 12 figurează înscrisă sub nr. de identificare_, în proprietatea publică al Statului Român și în administrarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor – Administrația Națională „Apele Române”.
Prima instanță a constatat că reclamanta are un drept de administrare asupra imobilului intitulat „Acumulare Chitila” și a dispus rectificarea cărții funciare nr. 781/UAT Mogoșoaia în sensul că imobilul „Acumulare Chitila” nu face parte din domeniul public al Comunei Mogoșoaia.
Prin prima critică formulată, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr. civ., recurenta susține că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 215/2001, deoarece prin sentința civilă nr. 1557 din 28.04.2014, pronunțată de Tribunalul I., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 686/05.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost constatată limita de hotar dintre cele două localități, iar imobilul denumit „Acumularea Chitila" a fost inclus în limita teritorială a recurentei.
Or, arată recurenta, prin hotărârea recurată s-a modificat limita teritorială stabilită între localități.
Curtea constată că o asemenea susținere nu a fost invocată prin cererea de apel și nu a făcut obiectul analizei de către tribunal prin sentința recurată.
În aceste condiții, critica respectivă nu poate fi invocată direct în recurs, omisso medio, deoarece recursul poate viza legalitatea soluției dată de instanța de apel numai din perspectiva a ceea ce instanța de apel a judecat, iar la rândul ei, instanța de apel are îndatorirea de soluționa apelul, în limitele criticilor formulate de apelant, potrivit regulii tantum devolutum, quantum apellatum, conform art. 295 C.pr.civ.
Pe de altă parte, acceptând că prin critica formulată se invocă încălcarea puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești și că aceasta ar putea fi analizată ca un motiv de ordine publică ce poate fi invocat direct în recurs, Curtea constată că motivul este nefondat, având în vedere următoarele:
Prin sentința la care se face referire s-a stabilit linia de hotar între . Chitila în punctele aflate în divergență conform anexei nr. 1, linia colorată în albastru din raportul de expertiză omologat în cauză.
Trecând peste faptul că anexa menționată în hotărâre nu a fost depusă la dosar pentru a fi verificate susținerile recurentei, Curtea constată că stabilirea liniei de hotar prin hotărârea judecătorească menționată privește o demarcare administrativ-teritorială, dar nu demonstrează faptul că tot ce se află pe suprafața unei localități este în proprietatea sau în administrarea acesteia.
Dacă un bun nu este proprietatea/administrarea unității administrative teritoriale pe care se află nu înseamnă că se modifică limita de hotar dintre localități, astfel cum susține recurenta.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta susține că în mod greșit acțiunea a fost constatată ca fiind admisibilă, deoarece intimata-reclamantă are deschisă calea acțiunii în realizare, respectiv acțiunea de restituire a bunului pe temeiul dreptului de administrare pretins.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă („când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”) vizează existența unui act juridic în sensul de „negotium”, respectiv încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.1 din Codul Civil din 1864, potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Or, în cauză, nu se invocă un act juridic în sensul menționat, încălcarea prevederilor art. 111 teza a II a Cod procedură civilă urmând a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar nu a art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Critica este însă nefondată, în mod corect reținând instanța de apel că reclamanta nu are la îndemână calea acțiunii în realizare, atâta vreme cât se află în posesia bunului.
Aspectul posesiei nu mai poate face obiectul criticii în recurs, deoarece vizează situația de fapt, punând în discuție temeinicia hotărârii recurate, or, recursul, cale de atac extraordinară poate privi numai motive de nelegalitate pentru ipotezele limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește critica referitoare la respingerea excepției lipsei de interes invocată tot din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată, de asemenea, că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele:
Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a respins eronat excepția lipsei de interes, în condițiile în care intimata-reclamantă nu a făcut dovada cu înscrisuri a constituirii în favoarea sa a dreptului de administrare pretins.
Curtea constată că instanța de apel a reținut că reclamanta justifică un interes în cauză, având în vedere că prin înscrierea în cartea funciară se încalcă dreptul de administrare constituit în favoarea reclamantei, folosul practic urmărit fiind acela de a fi recunoscut dreptul său și rectificarea evidențelor publice în acest sens.
Recurenta susține că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de administrare, deoarece HG nr. 1705/2006 pe care aceasta o invocă, este doar un document de inventariere a bunurilor imobile aflate în proprietatea publică și nu un act de constituire a dreptului de administrare.
Curtea constată că Hotărârea de Guvern în discuție evidențiază într-adevăr, inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, dar în cuprinsul acesteia se menționează dreptul de administrare asupra imobilului „Acumularea Chitila”, în favoarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor – Administrația Națională „Apele Române”, în baza Legii apelor 107/1996, a HG 981/1998 și HG 739/2003. Prin urmare, înscrisul respectiv este suficient pentru a dovedi existența dreptului de administrare al intimatei reclamante asupra unui bun proprietatea publică a statului.
În același timp, recurenta pârâtă se prevalează de HG nr. 930/2002, Anexa nr. 29, în care se menționează tot un inventar al bunurilor, dar care aparțin domeniului public al Comunei Mogoșoaia, la poziția 9 fiind menționat Lacul Mogoșoaia, în administrare ICAB.
Recurenta susține că atâta vreme cât are dreptul de proprietate asupra Lacului Mogoșoaia, implicit justifică acest drept și asupra construcțiilor existente pe acesta, inclusiv asupra lucrării hidrotehnice ”Acumularea Chilila”.
O asemenea susținere nu poate fi primită însă, câtă vreme, astfel cum a reținut instanța de apel, recurenta nu a făcut dovada unui drept de proprietate sau a unui drept real asupra bunului respectiv, iar intimata reclamanta a făcut dovada unui drept de administrare în acest sens.
HG nr. 1706/2006 invocată de intimata reclamantă este producătoare de efecte juridice și are eficiență în constatarea dreptului de administrare al intimatei asupra lucrării hidrotehnice „Acumularea Chitila”, deoarece este ulterioară HG nr. 930/2002 invocată de recurenta pârâtă și nu a fost contestată pe calea unei acțiuni în contencios-administrativ.
Prin urmare, în mod corect a fost fundamentată soluția instanțelor de fond pe Hotărârea de Guvern respectivă.
Din perspectiva celor arătate mai sus, nu mai prezintă relevanță apărările recurentei-reclamante referitoare la istoricul dobândirii dreptului de administrare asupra Lacului Mogoșoaia și nici susținerea în sensul că reclamanta avea obligația de a dovedi că este succesoarea în drepturi a entităților menționate de recurentă ca deținând anterior în administrare Lacul Mogoșoaia.
În ceea ce privește critica referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante, motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada constituirii în favoarea sa a unui drept de administrare, Curtea constată că aceasta este nefondată, pentru aceleași considerente menționate mai sus.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă . împotriva deciziei civile nr. 1206A/07.04.2015, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Administrația Națională Apele Române „Administrația Bazinală de Ape Argeș”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. M. D. M. G. A. C. B.
GREFIER,
D. M.
Red. AMM
Tehnored. AMM/PS 2 ex.
Jud. apel: M. E.
L. G. A.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1104/2015. Curtea... | Anulare act. Decizia nr. 1301/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
