Legea 10/2001. Decizia nr. 466/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 466/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 466/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR. 466 A
Ședința publică de la 09.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - I. A. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul M. B. reprezentat prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 21 din 14.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți T. D. și T. V. L..
P. are ca obiect – Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Toia P. în calitate de reprezentant al intimaților – reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind apelantul – pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul intimaților – reclamanți arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat, motiv pentru care solicită cuvântul asupra apelului apelantului – pârât.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul apelului.
Reprezentantul intimaților – reclamanți solicită respingerea apelului formulat de intimatul – pârât, ca nefondat.
Arată că nu poate fi primită critica privind greșita acordare a suprafeței de 432 mp. teren în loc de 400 mp. cât figurează în actul de preluare abuzivă, în condițiile în care suprafața de teren menționată în titlul de proprietate al autoarei intimaților – reclamanți este de 432 mp., actul de partaj voluntar din anul 1936, fiind un act autentic ce produce efecte depline până la dovada contrară.
Cu privire la cea de a doua critică, referitoare la controlul de legalitate ce ar urma să fie efectuat de prefect, arată că instanța de fond a interpretat în mod corect dispozițiile legale în condițiile în care notificarea a fost soluționată prin hotărârea instanței de judecată, legalitatea acesteia putând fi cenzurată numai pe calea apelului. Depune concluzii scrise.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța nr. 1347/23.09.2015 și convenția nr. 154/29.03.2013.
În conformitate cu dispozițiile art.394 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
deliberând asupra apelului civil de față, constată:
- C. procesual și susținerile părților.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr._, la data de 17.05.2013, reclamanții T. D. și T. V. L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București reprezentat prin Primarul General, soluționarea pe fond, de către instanța de judecată, a notificării nr. 2280/2001, ce face obiectul dosarului administrativ nr._, privind imobilul situat în București, Șoseaua Giurgiului nr.97, sector 4 compus din teren în suprafață de 432 mp și construcție, în sensul de a se dispune acordarea de măsuri reparatorii în natură și/sau echivalent, cu obligarea pârâtului să transmită dosarul către CCSD sau, în subsidiar, în situația în care se apreciază că sunt incidente dispozițiile art.16 alin. 21 din Legea nr. 274/2005, către Prefectura Municipiului București, precum și la la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin notificarea nr. 2280/08.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc, P. T. a solicitat despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafață de 432 mp și construcția edificată pe acesta, situat în București, Șoseaua Giurgiului nr. 97, sector 4.
Terenul a fost dobândit de P. E. în baza actului de partaj autentificat sub nr._/1936 la Tribunalul I., de la tatăl său G. I., care îl deținea în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 1082/1917, iar în baza Decretului nr. 1006/1962 statul a preluat de la P. E., fără a fi achitate despăgubiri, imobilul compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție în suprafață de 60 mp.
P. E. a decedat în anul 1999, unic moștenitor fiind, conform certificatului de moștenitor nr. 223/1999, P. T.. Ulterior a decedat și acesta, iar conform certificatului de moștenitor nr. 118/2011, moștenitori sunt T. D. și T. V. L..
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, art. 4,5 Cod civil, art.252-253 Cod civil, decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 07.06.2013 a fost depusă întâmpinare prin care pârâtul a învederat incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 165/2013.
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a depus dosarul administrativ constituit în baza notificării și expertiză topografică având ca obiectiv identificarea terenului litigios, pentru a se stabili dacă poate fi restituit în natură.
- Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr.21 din 14.01.2014, Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren, în suprafață totală de 432 mp situat în București, Șoseaua Giurgiului nr. 97, sector 4 și a respins cererea cu privire la construcție. Totodată, a obligat pârâtul să transmită direct către Secretariatul Comisiei Naționale decizia cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii.
Pentru a proceda la soluționarea pe fond a notificării, tribunalul a reținut că autorul reclamanților și-a îndeplinit obligația impusă de Legea nr.10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, notificarea fiind formulată cu respectarea termenului prevăzut de art.21 din Legea nr.10/2001 (art. 23 după republicarea din septembrie 2005 a legii). Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr.10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată. De altfel, prin decizia nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, inclusiv acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Verificând calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în discuție, Tribunalul a reținut că, prin actul de partaj autentificat sub nr._/1936 de Tribunalul I., G. I. a împărțit din timpul vieții averea sa, din care făcea parte și imobilul situat în București, Șoseaua Giurgiului nr. 97, sector 4, dobândit de proprietar în baza contractului de vânzarea cumpărare nr. 1689/1917.
Prin acest act, G. I. a dispus ca fiica sa, E. C. P. să primească în plină și absolută proprietate un teren loc de casă, de 432 mp, situat în ., Șoseaua Giurgiului, jud. I..
Imobilul din București, Șoseaua Giurgiului nr. 97A a fost expropriat în baza decretului nr.1006/1962 de la fostul proprietar P. E., în actul de preluare figurând teren în suprafață de 400 mp.
Conform certificatului de moștenitor nr.223/1999, emis de Biroul Notarial M. Ș. și Asociații, de pe urma defunctei P. E. a rămas ca unic moștenitor fiul acesteia, P. T., iar de pe urma acestuia, conform certificatului de moștenitor nr. 118/2011, emis de Biroul Notarial M. Ș. și Asociații, au rămas ca moștenitori reclamanții, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 4 alin 3 din Legea nr.10/2001.
Notificarea a fost formulată de P. T., care a solicitat restituirea în natură sau echivalent bănesc a terenului în suprafață de 432 mp. situat în București Șoseaua Giurgeului nr. 97, sector 4, care a aparținut mamei sale P. E., decedată în anul 1999; cu privire la construcție s-a precizat că a fost demolată în anul 1963, „pentru care s-a dat la .”.
În raport de prevederile art.22 alin. 2 din Legea nr.10/2001, potrivit cu care notificarea trebuie să cuprindă datele de identificare a imobilului, Tribunalul a reținut că notificarea a vizat imobilul-teren în suprafață de 432 mp, nu și construcția edificată pe acesta. Acordarea de măsuri reparatorii pentru construcție a fost solicitată pentru prima dată prin acțiune, cu depășirea termenului prevăzut de art. 22 alin.1 din Legea nr.10/2001, reclamanții fiind însă decăzuți din dreptul de a formula notificare pentru aceasta.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate cu privire la teren, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 23.1 din normele de aplicare a Legii nr.10/2001, potrivit cu care prin acte doveditoare se înțelege „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr.221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea)”, astfel că a reținut că suprafața de teren dovedită este aceea de 432 mp, astfel cum rezultă din actul de partaj.
Referitor la modalitatea de preluare a imobilului de către stat, Tribunalul a constatat că aceasta a fost abuzivă, fiind incidente prevederile art.2 lit. i din Legea nr.10/2001 și, întrucât expertiza topografică dispusă în cauză a evidențiat că terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, spațiu verde aferent unui . alee de acces .-a reținut că nu pot fi acordate decât măsuri reparatorii prin echivalent, conform dispozițiilor art.11 alin. 3 din Legea nr.10/2001. Prin urmare, a fost obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren, în suprafață totală de 432 mp situat în București, Șoseaua Giurgiului nr. 97, sector 4.
Având în vedere că prin Legea nr. 165/2013 s-a stabilit că la nivelul Prefecturii Municipiului București urmează a se face un control de legalitate a dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001, nemaifiind specificat în lege și rolul centralizator al dispozițiilor, astfel cum era prevăzut în reglementarea dată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și constatându-se că, prin pronunțarea unei hotărâri direct în instanță, cu posibilitatea de a se exercita un recurs efectiv împotriva hotărârii de primă instanță, prefectura nu mai poate să exercite un control de legalitate, tribunalul a obligat pârâtul să transmită direct către Secretariatul Comisiei Naționale decizia ce conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii.
- Calea de atac
Împotriva acestei sentințe, la data de 21.08.2014 a declarat apel pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului se arată:
3.1. În mod incorect a apreciat instanța de fond că dispoziția cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii trebuie să vizeze suprafața de 432 mp, în condițiile în care suprafața menționată în actul de preluare este de 400 mp; faptul că în actul de proprietate este menționată suprafața de 432 mp, nu face dovada preluării abuzive pentru întreaga suprafață.
3.2. În conformitate cu prevederile art.22 și art.23 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, termenul de 60 de zile pentru soluționarea notificării începe să curgă de la momentul completării dosarelor cu actele doveditoare și este un termen de recomandare a cărui depășire poate fi sancționată cel mult cu obligarea unității deținătoare la despăgubiri, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, ceea ce nu s-a probat în cauza dedusă judecății.
3.3. Invocând dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 din O.U.G. nr.81/2007, ce a modificat Titlul VII din Legea nr.247/2005, apelantul arată că în mod greșit a fost obligat să înainteze dispoziția direct către Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, prin această soluție instituția Prefectului fiind privată de exercitarea controlului de legalitate, atribuție conferită și de Legea nr. 215/2001, legea administrației publice locale.
Scopul pentru care această obligație a fost instaurată de legiuitor nu este satisfăcut de soluționarea notificării pe fond de către instanța de judecată deoarece dispoziția ce urmează a fi emisă în baza hotărârii judecătorești este supusă controlului de legalitate în ceea ce privește verificarea eventualelor neconcordanțe între hotărâre și înscrisul emis.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.411 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe.
- Soluția Curții
Examinând sentința apelată prin prisma și în limitele criticilor formulate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că în mod corect prima instanță, sesizată la data de 17 mai 2013, a procedat la soluționarea pe fond a notificării, reținând refuzul nejustificat de soluționare a acesteia, în condițiile în care termenul de 60 de zile prevăzut la art.25 din Legea nr.10/2001, în interpretarea dată la pct.25.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, a început să curgă la data de 15 mai 2012, când reclamantul T. D. a depus la dosar ultimele documente și a solicitat expres soluționarea dosarului (fila 176 dosar fond).
Prin urmare, acest motiv de apel este nefondat.
Sunt, însă, fondate criticile referitoare la întinderea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție întrucât, astfel cum rezultă din nota de reconstituire a amplasamentului imobilului, ce a avut la bază planul topografic din anul preluării sale de către stat, suprafața determinată grafic este, la nivelul anului 1962, de 395 mp. (fila 126 dosar fond)
Nota de reconstituire se coroborează cu concluziile expertizei, necontestate, în care se arată că identificarea terenului potrivit datelor menționate în actul de partaj este imposibil de realizat deoarece vecinătățile s-au modificat semnificativ de la data încheierii actului – 1936 – până în prezent, iar planșele topografice depuse la dosar nu susțin configurația descrisă în acel act. Arată expertul și că a fost identificat terenul ce a făcut obiectul exproprierii, suprafața totală a acestuia fiind de 400 m.p. și că „se nasc serioase îndoieli cu privire la dimensiunile menționate în actul de partaj în condițiile în care chiar autoarea reclamanților, în declarațiile succesive efectuate în 1952, 1958 și 1963 a arătat că terenul din . avea 400 mp iar nu 432 mp cât era menționat în titlu”.(raport expertiză, file 214 – 215 dosar fond)
Prin urmare, suprafața de teren pentru care urmează a se acorda intimaților despăgubiri, este de 400 m.p., conform actului de preluare de către stat.
Curtea apreciază fondate și susținerile ce vizează procedura de urmat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, întrucât controlul de legalitate ce urmează a fi efectuat de prefect nu se limitează la verificarea calității de persoane îndreptățite și la verificarea întinderii dreptului de proprietate, aspecte lămurite deja de instanța de judecată, ci vizează și respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de lege pentru validitatea actului administrativ ce urmează a fi emis în executarea hotărârii judecătorești.
În consecință, în temeiul art.480 alin.1 și 2 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul – pârât M. București prin Primarul General cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6 împotriva sentinței civile nr.21 din 14.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți T. D., cu domiciliul în București, ., ., sector 5 și T. V. L., cu domiciliul în București, ., ., . sector 6, ambii cu domiciliul ales în București, .-138, .. P sector 5, la . SA.
Schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că;
Obligă pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în măsuri compensatorii sub forma de puncte în condițiile Legii nr.165/2013, pentru suprafața de teren de 400 mp din București, ., sector 4.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului să transmită dosarul direct Secretariatului Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. M. G. D. A.
GREFIER
I. A. G.
Red./ th.red A.M.G
5 ex.- 11.11.2015
T.B.Secția a IV-a Civilă – S.E. P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 511/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
