Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 424/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 424/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 426/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.424 A
Ședința publică de la 14.10.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel, formulate de apelantul – reclamant M. C., împotriva sentinței civile nr.159 din data de 05.02.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. F..
Obiectul pricinii – acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat L. Chirna, în calitate de reprezentant al apelantului – reclamant M. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (fila 17) și avocat S. D., în calitate de reprezentant al intimatului - pârât C. F. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (pe care o depune).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri:
- la data de 31.07.2014, adresa înregistrată sub nr._ din 30.07.2014, emisă de Consiliul General al Municipiului București – Direcția Evidența persoanelor;
- la data de 13.10.2014, prin poșta electronică, întâmpinare, într-un singur exemplar.
Apelantul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare, având în vedere că i-a fost comunicată în cursul acestei zile sau amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Intimatul – pârât, prin apărător, având cuvântul, susține că întâmpinarea a fost depusă ieri.
Mai susține și împrejurarea că procedura cu clientul său nu este îndeplinită, că relativ recent a lua cunoștință de această cauză, având în vedere că partea pe care o reprezintă este cetățean francez, domiciliază în Franța din anul 1990. Prin urmare, nici un domiciliu comunicat la dosarul cauzei nu este adresa unde pârâtul a domiciliat.
Curtea, în urma deliberării, constată că întâmpinarea nu a fost depusă în termen potrivit noilor art. XV al. 3 din Legea nr.2/2013, astfel încât înscrisul respectiv nu are această calificare juridică. Curtea constată sub acest aspect, faptul că în mod contrar aserțiunilor apărătorului intimatului, în chiar înscrisul intitulat întâmpinare, depus la dosarul cauzei, în apel, de intimat prin avocat, este indicat ca și domiciliu al intimatului, adresa din București, ., nr. 3, sector 3, adresă unde intimatul a fost citat pe parcursul procesului, unde i s-au comunicat actele procedurale, nefiind menționată vreo altă adresă din Franța.
Pe cale de consecință, Curtea respinge și cererea de amânare a judecății pentru studiul înscrisului intitulat întâmpinare.
La interpelarea instanței, reprezentantul apelantului – reclamant, având cuvântul, nu dorește lăsarea cauzei la o a doua strigare a cauzei pentru studiul înscrisului intitulat întâmpinare.
În continuare, apelantul solicită proba cu înscrisuri, sens în care depună notă scrisă adresată Cabinetului Primului Ministru și înregistrată sub nr. 5/2451 din data de 27.03.2009, comunicând un exemplar și apărătorului intimatului.
Din acest înscris rezultă că pârâtul recunoaște că are obligația față de minister să realizeze transportul pe cheltuiala sa și să amplaseze Monumentul Marii Uniri de la 1918, la A..
Intimatul – pârât, prin apărător, având cuvântul, susține că nu se opune probei cu înscrisuri solicitate de partea adversă și la rândul său, nu solicită administrarea de noi probe în calea de atac a apelului.
Apelantul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, învederează că nu se opune probei cu înscrisuri, referindu-se la actul atașat înscrisului întâmpinare depus la dosarul cauzei.
Curtea încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri și o administrează la acest termen de judecată.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul – reclamant M. C., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la prima instanță, având în vedere următoarele argumente:
Solicită să se constate că în mod greșit prima instanță a procedat la soluționarea litigiului pe excepția lipsei interesului apreciind că M. C. nu prezintă un interes în a chema în judecată pe intimat, pentru a fi obligat prin intermediul instanței să-și execute obligația asumată prin contract, obligație pentru care ministerul i-a plătit integral opera care a fost comandată. De altfel, această obligație a fost recunoscută de parte prin apărările invocate în fața instanței de fond.
Apreciază că în mod greșit a fost admisă excepția invocată din oficiu și astfel, interesul Ministerului C. îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi analizat, respectiv este născut, material și direct prin faptul că ministerul a achitat integral opera, autorului revenindu-i în schimb obligația de a păstra în custodia sa opera, astfel cum s-a obligat prin contract, până la data la care va asigura toate condițiile de transport și amplasament ale monumentului pe cheltuiala sa, la A..
Solicită amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimatul - pârât C. F., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea apelului, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, solicită clarificarea domiciliului părții pe care o reprezintă, în sensul că nu are cunoștință de domiciliul acestuia din Franța.
În temeiul dispozițiilor art.222 din Noul Cod de procedură civilă solicită amânarea pronunțării, având în vedere că până la acest moment procedura de citare cu pârâtul nu a fost îndeplinită. Astfel, în mod eronat pârâtul a fost trecut sub numele de C. în loc de C. și potrivit adresei comunicate de la Direcția Evidența Persoanei, la dosarul cauzei a fost comunicat un domiciliu care nu este real.
La interpelarea instanței, precizează că totuși, procedura de citare este îndeplinită cu intimatul, prin prezența sa la acest termen de judecată, dar termenul de judecată prezent l-a cunoscut accesând site-ul instanței de judecată.
În ce privește fondul apelului, consideră că instanța de fond, în mod corect, a analizat cauza și în opinia sa, nu avea cum dispozitivul hotărârii să fie identic cu o clauză contractuală.
În opinia sa, M. C. avea posibilitatea formulării unei alte acțiuni pentru a demonstra un eventual prejudiciu; obligația de a face există în contract și prin urmare corect Tribunalul București a constatat că acțiunea este lipsită de interes.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.07.2013, pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, sub nr._ , reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâtul C. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat acesta la îndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul nr. 551/07.12.2007.
În motivarea cererii formulate, reclamantul M. C. arată că între acesta și pârât a fost încheiat Contractul de comandă a unei lucrări de artă plastică monumentală cu nr. 551/07.12.2007 având ca obiect executarea de către autorul-pârât, a Monumentului Marii Uniri de la 1918, în Municipiul A., precum și amplasarea acestui monument în A., operațiune care urma să fie îndeplinită de pârâtul C. F..
M. C. are potrivit contractului, calitatea de beneficiar al operei, iar pârâtul are calitatea de autor care s-a obligat „să asigure din onorariul încasat în baza prezentului contract, plata materiilor prime, a materialelor, manoperei și prestărilor de servicii impuse de realizarea Monumentului în faza contractată, precum și cele legate de transportul și amplasarea acestuia în Municipiul A." (art. V Obligații contractuale pct. 1, lit. b). Toate aceste obligații urmau să fie îndeplinite de pârât cel mai târziu până la data de 01.12.2010, obligații care nu au fost îndeplinite nici până în prezent, ceea ce îi prejudiciază grav drepturile și interesele născute din acest contract.
Că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată reiese din procesul-verbal de recepție nr. 259/29.11.2010 încheiat de Minister prin C. Monumente de For Public și Arhitectură Contemporană, înscris în care se menționează că autorul-pârât a executat faza de transpunere în material definitiv pentru Monumentul Marii Uniri de la 1918.
Solicită să se constate că procesul-verbal de recepție nu consemnează că autorul-pârât a procedat la transportarea și la amplasarea monumentului în Municipiul A. așa cum era obligat prin contract.
Or, M. i-a cerut autorului-pârât ca în schimbul prețului plătit integral pentru lucrarea comandată, preț care s-a ridicat la suma de 10.000.000 lei, să o realizeze în următoarele faze de execuție:
Faza machetă intermediară 1:10, faza machetă 1:1, faza dezasamblare/șticluire; faza transpunere în material definitiv, precum și să asigure transportarea și amplasarea lucrării în municipiul A. conform art. V, pct. 1 lit. b) din contract.
Pârâtul refuză însă să își execute integral obligația nedepunând nici o diligență pentru transportarea și amplasarea Monumentului în Municipiul A., deși a fost notificat în repetate rânduri cu privire la întârzierea pe care o manifestă în executarea și finalizarea contractului.
De remarcat este faptul că pârâtul a ascuns la data semnării contractului faptul că va executa lucrarea în C., omisiune care echivalează, în opinia reclamantului, cu intenția de a induce în eroare asupra locului executării contractului.
Potrivit art. 942 din vechiul Cod civil, „contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe părți, prin care se constituie, se modifică ori se stinge un raport juridic de obligații".
Obligația de a face este îndatorirea care îi revine pârâtului de a transporta și de a amplasa opera în Municipiul A., așa cum s-a obligat în schimbul achitării integrale de către noi a prețului contractului, sub sancțiunea restituirii contravalorii prestației neexecutate, contravaloare pe care o apreciază ca fiind echivalentă cu suma de 1.000.000 de lei aferentă executării fazelor de machetă intermediară ipsos 1:10 precum și fazei de transpunere în material definitiv, la care să se adauge dobânda de referință comunicată de BNR, potrivit art. IX din contract.
În raport cu această sumă, solicită ca în temeiul aceluiași art. IX din contract să fie obligat autorul pârât la a achita penalitățile de întârziere calculate în procent de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data semnării procesului-verbal de recepție nr. 259/29.11.2010.
Cum „obligația de a face" din prezenta cauză poate fi calificată ca fiind dreptul său (creditor) de a cere pârâtului (debitor) să transporte și să amplaseze lucrarea de artă monumentală în Municipiul A., solicită să se constate că acțiunea sa este întemeiată și să fie obligat pârâtul la a-și îndeplini întocmai obligația pe care și-a asumat-o potrivit art. V pct. 1 lit. b) din contract.
Totodată, să fie obligat pârâtul de a-i plăti contravaloarea obligației neexecutate de 1.000.000 lei la care să fie adăugată rata dobânzii de referință care va fi comunicată de BNR în ziua efectuării plății, precum și penalități de 0,1% pe zi întârziere calculate de la data de 29.11.2010 până la data achitării integrale de către pârât a sumelor pe care i le datorează.
Să se facă aplicarea art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, text de lege potrivit căruia sunt scutiți de plata taxei de timbru.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 942, 969 cod civil coroborat cu art. 982 din același act normativ, precum și pe cele ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
La cerere a anexat următoarele înscrisuri: Contractul nr. 551/07.12.2007 și actele adiționale la contract; Procesul-verbal de recepție nr. 259/29.11.2010; Nota internă de informare ministru; Notificările expediate pârâtului care s-au întors ca urmare a refuzului acestuia de a le primi.
Reclamantul, în conformitate cu dispoziția instanței și-a precizat cererea de chemare în judecată astfel:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligația de a face. Solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să asigure transportarea și amplasarea lucrării în municipiul A. conform art. V pct. 1 lit. b) din Contractul nr. 551/07.12.2007.
Valoarea obiectului cererii și modul de calcul:
„Obligația de a face" reprezintă îndatorirea ce îi revine pârâtului de a transporta și de a amplasa opera în Municipiul A., așa cum s-a obligat, în schimbul achitării integrale de către M. C. a prețului contractului, sub sancțiunea restituirii contravalorii prestației neexecutate, contravaloare pe care o apreciază ca fiind echivalentă cu suma de 1.000.000 de lei, aferentă executării fazelor de machetă intermediară ipsos 1:10 precum și fazei de transpunere în material definitiv.
Prin urmare, valoarea obiectului cererii este de 1.000.000 lei la care se adaugă penalitățile de 0,1 % din această sumă pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației începând cu data de 29.11.2010 și până la data executării efective a obligației.
Modalitatea de calcul a sumelor solicitate: potrivit art. IX din contract, autorul-pârât trebuie obligat să achite penalitățile de întârziere calculate în procent de 0,1% pe zi de întârziere în executarea obligației din suma pretinsă de 1.000.000 lei, începând cu data semnării procesului-verbal de recepție nr. 259/29.11.2010.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul din 30.01.2014 Tribunalul din oficiu a invocat excepția lipsei de interes.
Prin sentința civilă nr.159/05.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâtul C. F., ca fiind lipsită de interes.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției lipsei de interes invocate din oficiu, Tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul a investit instanța cu o cerere prin care solicita obligarea pârâtului să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contractul nr. 551/7.12.2007.
Prin precizarea depusă la data de 18.09.2013, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtului să asigure transportarea și amplasarea lucrării în municipiul A. conform art. V pct. 1 lit. B din contractul nr.551/2007.
Tribunalul a reținut că la data de 7.12.2007 între M. C. și cultelor și sculptorul F. C., s-a încheiat contractul de comandă nr. 551 în vederea realizării Monumentului Marii Uniri de la 1918, în municipiul A.. Obligațiile contractuale asumate de sculptorul F. C. în calitate de autor sunt menționate în art. V, în care se menționează între altele și obligația de a asigura transportul și amplasarea monumentului de artă în municipiul A..
Potrivit art. 9 Noul Cod de Procedură Civilă, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Din punct de vedere al condițiilor de exercitare a acțiunii civile, cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească condiția interesului, reglementată de art. 33 Noul Cod de Procedură Civilă. În doctrină s-a arătat că interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
În cauză, tribunalul a invocat din oficiu excepția lipsei interesului apreciind că reclamantul este deja în posesia unui titlu prin care pârâtul s-a obligat din punct de vedere juridic. Astfel, așa cum însuși reclamantul a arătat, acțiunea sa vizează o obligație de a face, or această obligație este deja inserată în contract.
Potrivit art. 969 Cod civil aplicabil contractului față de momentul încheierii acestuia - convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin contractul de comandă, autorul - pârât în cauză și-a asumat mai multe obligații, inclusiv în ceea ce privește transportul și amplasarea monumentului în Municipiul A.. În aceste condiții, cererea reclamantului, așa cum a fost formulată și precizată apare ca lipsită de interes, având la îndemâna alte instrumente - acțiuni întemeiate pe contract - pentru a angaja răspunderea contractuala a pârâtului, în ipoteza în care acesta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Față de considerentele expuse, Tribunalul a admis excepția lipsei de interes și pe cale de consecința a respins acțiunea formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâtul C. F., ca fiind lipsită de interes.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul M. C., prin care a solicitat anularea hotărârii atacată și judecând cauza pe fond, să fie admisă cererea, cu consecința obligării intimatului la a-și îndeplini integral obligațiile asumate prin Contractul nr. 551/07.12.2007, astfel cum a fost încheiat și modificat de reclamant și C. F., pentru următoarele motive:
În fapt, între M. C. și intimat a fost încheiat Contractul de comanda a unei lucrări de arta plastică monumentală cu nr. 551/07.12.2007 având ca obiect executarea de către autorul-intimat, a Monumentului Marii Uniri de la 1918, în Municipiul A., precum și amplasarea acestui monument în A., operațiune care urma să fie îndeplinită de autor.
M. C. are potrivit contractului, calitatea de beneficiar al operei, iar pârâtul-intimat are calitatea de autor care s-a obligat „să asigure din onorariul încasat în baza prezentului contract plata materiilor prime, a materialelor, manoperei și prestărilor de servicii impuse de realizarea Monumentului în faza contractată, precum și cele legate de transportul și amplasarea acestuia în Municipiul A." (art. V Obligații contractuale pct. 1, lit. b). Toate aceste obligații urmau să fie îndeplinite de intimat cel mai târziu până la data de 01.12.2010, obligații care nu au fost îndeplinite până în prezent, ceea ce îi prejudiciază grav apelantului drepturile și interesele născute din acest contract.
Că intimatul nu și-a îndeplinit obligația asumată, reiese din procesul-verbal de recepție nr. 259/29.11.2010 încheiat de apelantul – reclamant prin C. Monumente de For Public și Arhitectură Contemporană, înscris în care se menționează că autorul a executat faza de transpunere în material definitiv pentru Monumentul Marii Uniri de la 1918.
Apelantul – reclamant solicită să se constate că procesul-verbal de recepție nu consemnează că autorul-intimat a procedat la transportarea și la amplasarea monumentului în Municipiul A. așa cum era obligat prin contract.
Or, M. i-a cerut autorului-intimat ca în schimbul prețului plătit integral pentru lucrarea comandată, preț care s-a ridicat la suma de 10.000.000 lei, să o realizeze în următoarele faze de execuție:
Faza machetă intermediară 1:10, faza macheta 1:1, faza dezasamblare/șticluire; faza transpunere în material definitiv, precum și să asigure transportarea și amplasarea acesteia în municipiul A. conform art. V, pct. 1, lit. b) din contract.
Intimatul refuză însă să își execute integral obligația nedepunând nici o diligență pentru transportarea și amplasarea Monumentului în Municipiul A., deși a fost notificat în repetate rânduri cu privire la întârzierea pe care o manifestă în executarea și finalizarea contractului.
De remarcat este faptul că intimatul i-a ascuns apelantului – reclamant la data semnării contractului, că va executa lucrarea în C., omisiune care echivalează în opinia apelantului, cu intenția de a îl induce în eroare asupra locului executării contractului.
Potrivit art. 942 din vechiul Cod civil „contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe părți, prin care se constituie, se modifică ori se stinge un raport juridic de obligații".
Obligația de a face este îndatorirea care îi revine pârâtului-intimat de a transporta și de a amplasa opera în Municipiul A., așa cum s-a obligat în schimbul achitării integrale de către apelant a prețului contractului, sub sancțiunea restituirii contravalorii prestației neexecutate, contravaloare pe care o apreciază ca fiind echivalentă cu suma de 1.000.000 de lei aferentă executării fazelor de machetă intermediară ipsos 1:10 precum și fazei de transpunere în material definitiv, la care să se adauge dobânda de referință comunicată de BNR, potrivit art. IX din contract.
Apreciază apelantul - reclamant că în mod greșit prima instanță i-a respins cererea constatând că nu a justificat un interes legitim pentru a-l chema în judecată pe intimat câtă vreme, potrivit contractului, legea părților, avea la îndemână „alte instrumente pentru a-i angaja răspunderea contractuală, în ipoteza în care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate".
Este de observat că hotărârea atacată nu este în realitate motivată, fiind lipsită argumentația juridică ce a format convingerea judecătorului, în pofida faptului că intimatul a recunoscut explicit prin întâmpinarea depusa, toate pretențiile apelantului - reclamant. Apreciază apelantul - reclamant că instanța de fond ar fi trebuit să își motiveze soluția și să facă trimitere la clauzele din contract pe care le-a calificat ca fiind „instrumentele"" pe care acesta le avea la îndemână pentru a-I obliga pe intimat să își îndeplinească obligațiile și pe care nu le-a folosit. Numai dacă le-ar fi enumerat sau enunțat, prima instanță și-ar fi motivat decizia, or pentru cazul concret în care nu și-a motivat această decizie, apelantul – reclamant apreciază că speța a rămas nesoluționată.
Nu este legală soluția dată excepției lipsei de interes pentru că apelantul – reclamant a arătat că nu este motivată, așa cum hotărârea însăși nu este legală, pentru că a fost dată fără a intra în cercetarea fondului pretenției.
Nu în ultimul rând, apelantul - reclamat apreciază că prima instanță nu a valorificat nici probele depuse de acesta în dovedire la dosar, probe pe care nu le-a reținut în argumentația în baza căreia a apreciat că reclamantul nu a justificat interesul, nearătând motivele pentru care le-a înlăturat ca neutile soluționării cauzei.
Prin concluziile verbale de la momentul dezbaterii apelului, reclamantul apelant a reiterat motivele de apel, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe care nu a soluționat fondul cauzei.
Intimatul – pârât C. F. nu a formulat întâmpinare, în termenul legal prevăzut de art. XV al. 3 din Legea nr.2/2013, solicitând însă, prin pledoaria avocatului său ales, respingerea apelului, ca nefondat. Din probele administrate, a rezultat în mod clar că intimatul – pârât și-a îndeplinit întocmai obiectul contractului încheiat între părți, respectiv acela de a efectua „Monumentul Marii Uniri de la 1918” până la termenul prevăzut în Contractul nr.551/07.12.2007 adițional, respectiv decembrie 2010, așa cum este prevăzut la art.2 al Actului Adițional nr.3.
Mai mult, în condițiile în care intimatul – pârât nu respecta contractul încheiat nu se putea încheia procesul-verbal de recepție față de cap. X pct.1 „Încetarea contractului” care prevede că „Prezentul contract încetează de plin drept în momentul realizării lucrării, după recepționarea ei de către Beneficiar fără nici o obiecție”.
În ce privește susținerea că intimatul – pârât a indus în eroare și nu a comunicat locul confecționării „Monumentului”, a arătat că nu există prevederi contractuale care să impună ca acesta să fie executat în România, mai mult, nu prezintă relevanță față de obiectul acțiunii.
Intimatul – pârât apreciază că raportat la prevederile contractuale avea obligația de a executa „Monumentul” până în luna decembrie 2010, nu și de a asigura transportul acestuia în interiorul acestui termen.
În anul 2011 nu a avut posibilitatea de a transporta „Monumentul”, întrucât conturile sale au fost poprite de către ANAF pentru plata retroactivă a TVA-ului care derivă din contractul încheiat cu M. C. cât și cu alte instituții de stat.
Totodată, în anul 2012, intimatul susține că a solicitat Ministerului C. amânarea transportului și amplasării acestuia având în vedere că în urma încercării de a transporta, „Monumentul” s-a spart și necesita refacerea unuia dintre tronsoane.
M. C. la acest moment a fost de acord cu amânarea transportului având în vedere defecțiunile lucrării și faptul că era nevoie de o perioadă destul de mare în vederea refacerii acesteia, motiv pentru care apreciază că acțiunea reclamantului este întemeiată.
În opinia intimatului – pârât, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului având în vedere că petitul cererii, așa cum a fost formulat nu justifica un interes, având în vedere că ceea ce ministerul cerea la acel moment era cuprins într-un contract.
Afirmația apelantului că instanța de fond nu a cercetat fondul și hotărârea nu este legală din acest punct de vedere, este fragilă având în vedere că această excepție a fost invocată, iar soluționarea ei a dus la nejudecarea pe fond a cauzei.
În apel, s-au administrat probe, potrivit art. 478 al.2 și art. 479 al.2 noul Cod Procedură Civilă: adresele nr. 4195/05.08.2014 a Ministerului C. și memoriul adresat de intimat, Primului – ministru, înregistrat sub nr. 5/2451/27.03.2009.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, în limitele cererii de apel, potrivit 479 al.1 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază apelul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
I. Curtea constată ca și observație cu caracter preliminar, faptul că potrivit art. 32 al.1 lit.d din noul Cod de Procedură Civilă, interesul este una dintre cerințele necesare pentru existența dreptului la acțiune. Altfel spus, interesul, alături de alte condiții predeterminate, conferă calitatea de parte. Cerința interesului răspunde unei maxime celebre – „Pas d"intérêt, pas d"action”.
Deși Codul nostru de procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes, se înțelege folosul practic imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Exercițiul acțiunii în justiție cere așadar, o justificare deosebită, prin impunerea condiției interesului urmărindu-se nu numai evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar în același timp „menajarea timpului magistraților și a finanțelor statului”, astfel încât rolul instanțelor să nu fie încărcat cu astfel de pricini.
Exigența impusă reclamantului de a justifica un interes pentru a avea dreptul să desfășoare o activitate jurisdicțională, creează în același timp un avantaj pentru judecător: el nu se pronunță asupra fondului unei cereri, câtă vreme nu se justifică un scop în promovarea ei.
Caracterizându-l, interesul este material, patrimonial (atunci când se urmărește restituirea unui împrumut, plata unei datorii, revendicarea unui bun) sau moral (atunci când se urmărește un scop nepatrimonial, ca de exemplu, în cazul punerii sub interdicție, măsură de natură să îl apere atât pe cel pus sub interdicție, cât și pe terții cu care ar putea încheia diferite acte juridice).
În cadrul art. 33 din codul de procedură civilă („Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”), sunt ilustrate condițiile pe care interesul trebuie să îndeplinească:
- să fie determinat, adică concret, individualizat;
2. să fie legitim, corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale. Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.
3. să fie personal, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune. Cerința ca interesul să fie personal celui care acționează, reprezintă aspectul subiectiv al condițiilor de exercițiu ale acțiunii.
4. să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea, pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja născute. Un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi în principiu, luat în considerare, cu excepția situațiilor consacrate de partea secundă a textului procesual evocat.
II. Aplicând toate aceste considerente doctrinare speței pendinte, Curtea observă că solicitarea privind obligarea intimatului pârât C. F. să asigure transportul și amplasarea lucrării în municipiul A., conform art. V pct. 1 lit. B din contractul nr. 551/07.12.2007, este justificată de existența unui interes care îndeplinește condițiile expuse anterior.
i. Astfel, el este determinat (constând în obținerea prin intermediul hotărârii judecătorești, a posibilității constrângerii debitorului obligației de aducere și amplasare ale monumentului, să își execute sarcina asumată), este legitim (neexistând nici un impediment juridic de ordin substanțial sau procesual în realizarea sa), este personal (derivând din faptul că dreptul contractual corelativ obligației evocate, îi aparține în calitatea sa de parte contractantă beneficiară).
ii. Interesul apelantului reclamant este și născut și actual, potrivit considerentelor care succed.
Astfel, conform art. II din contractul de comandă a unei lucrări de artă plastică monumentală nr. 55/07.12.2007, obiectul contractului încheiat între părți vizează: "Beneficiarul comanda și Autorul se obligă să execute Monumentul Marii Uniri de la 1918 în municipiul A., denumit în continuare „Monumentul” în următoarele faze de execuție:
a) faza machetă intermediară 1:10 – ipsos,
b) faza machetă finală 1:1 – ipsos,
c) faza dezasamblare/șticluire în vederea transpunerii în material definitiv,
d) faza transpunere în material definitiv” (fila 11 dosar).
Potrivit Capitolul VII pct. 1 și 2 din contract, „1. Predarea lucrării de către Autor către Beneficiar are ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra operei. 2. În calitate de proprietar, Beneficiarul este autorizat să devină utilizator al lucrării (…)”.
În cadrul Capitolului V Obligații contractuale lit. b se stipulează în privința obligațiilor Autorului, faptul că acesta se obligă „să asigure din onorariul încasat în baza prezentului contract plata materiilor prime, a materialelor, manoperei și prestărilor de servicii impuse de realizarea Monumentului în faza contractată, precum și cele legate de transportul și amplasarea acestuia în Municipiul A." (fila 13 dosar fond).
La Capitolul IV pct. 2 „Durata contractului, termene de execuție și recepție” sunt prevăzute următoarele: „2. Termenul de execuție a contractului este de 2 ani de la data semnării sale, dar nu mai târziu de 1 decembrie 2009. În acest termen, Autorul va executa și va prezenta spre recepție următoarele faze și operațiuni specifice:
a) faza machetă intermediară 1:10- ipsos, până la data de 15 decembrie 2007;
b) faza machetă finală 1:1 - ipsos, se va stabili prin act adițional în 2008,
c) faza dezasamblare/șticluire în vederea transpunerii în material definitiv, se va stabili prin act adițional în 2008,
d) faza transpunere în material definitiv, se va stabili prin act adițional 2008”.
Prin actul adițional nr. 3 la contractul de comandă, încheiat în martie 2010, s-a stabilit la art. 3, că „punctul IV. 2. din contractul de comandă nr. 551/7.12.2007 modificat prin actele adiționale 1 și 2, se modifică și va avea următorul cuprins:
IV 2. Termenul de execuție a contractului este de 3 ani de la data semnării sale, dar nu mai târziu de 1 decembrie 2010. În acest termen, Autorul va executa și va prezenta spre recepție următoarele faze și operațiuni specifice :
a) faza machetă intermediară 1:10- ipsos, până la data de 15 decembrie 2007;
b) faza machetă finală 1:1 - ipsos, până la data de 15 decembrie 2008;
c) faza dezasamblare/șticluire în vederea transpunerii în material definitiv, până la data de 30 iunie 2010;
d) faza transpunere în material definitiv, până la data de 1 decembrie 2010”.
Coroborând aceste prevederi contractuale, Curtea constată, potrivnic aprecierii intimatului, că termenul de realizare a obligației de transport și amplasare, este 3 ani de la data semnării contractului de comandă, dar nu mai târziu de 01.12.2010. Concluzia rezultă din folosirea generică a sintagmei „termenul de execuție a contractului”, execuția contractului reprezentând, în lipsa unei prevederi contractuale speciale contrarii, executarea tuturor obligațiilor asumate prin intermediul său.
Interpretând gramatical, sistematic și rațional, prevederile punctului IV. 2. din contractul de comandă, prezenta instanță de apel constată că voința părților la momentul realizării actului juridic bilateral, a fost aceea ca faza de transpunere în material definitiv, să se realizeze până la data de 1 decembrie 2010, în vreme ce obligația de transport și amplasare avea termen limită chiar data de 1 decembrie 2010 („nu mai târziu de 1 decembrie 2010”). Concluzia corespunde de altfel, raportului cronologic între cele două operațiuni: realizarea operei și succesiv, transportul și amplasarea acesteia. Cu alte cuvinte, Autorului i s-a impus ca la data de 01.12.2010 cel mai târziu, să își execute toate obligațiile sale contractuale, deci inclusiv cea de transport și amplasare.
De altfel, raționamentul juridic evocat corespunde și prevederilor dreptului civil comun, aplicabile conform dispozițiilor contractuale ale Capitolului IX pct. 5 din contract. Astfel, întrucât contractul de comandă între părți, dă naștere în principal, unei obligații juridice de a da, concret de a transmite dreptul de proprietate asupra operei edificate (a se vedea în acest sens, și Capitolul VII pct.1 din contract), rezultă că respectiva convenție nu se poate considera executată în lipsa realizării obligației accesorii de predare a bunului. Această concluzie se impune ca urmare fie a art. 1074 din Codul civil în vigoare la data încheierii contractului de comandă modificat („Obligația de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul și de a-l conserva până la predare”), aplicabil în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (2) si (3) noul Cod civil, reluate în art. 3 si art. 4 din Legea nr. 71/2011, cât și al art. 102 alin. (1) din Legea nr.71/2011 (”contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa”), fie - dacă ignorăm prevederile tranzitorii expuse și apreciem că ne subsumăm categoriei „situație juridică născută din raporturile de proprietate”, reglementate de art. 5 al.2 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil - art. 1483 al. 1 din noul Cod Civil („Obligația de a strămuta proprietatea implică și obligațiile de a preda lucrul și de a-l conserva până la predare”).
Sub același aspect, Curtea mai observă faptul că deși intimatul a invocat împrejurarea că apelantul ar fi fost de acord cu prorogarea realizării obligației de transport și amplasare, acesta nu a dovedit susținerea sa prin nici un mijloc de probă în acest sens, conform art. 249 din Codul de Procedură Civilă, în contextul în care apelantul contestă aserțiunea, iar înscrisul depus în apel de intimat, atestă dimpotrivă, notificarea imperativă a sa de către apelant în vederea îndeplinirii obligației respective (fila 50 dosar fond).
Nu mai puțin, Curtea constată că susținerea intimatului în sensul că a solicitat apelantului în cursul anului 2012, amânarea transportului, echivalează cel puțin din punct de vedere logic, cu afirmarea implicită a depășirii termenului stipulat în vederea executării acestei obligații.
Conchizând, întrucât termenul suspensiv convențional analizat („nu mai târziu de 1 decembrie 2010”) a expirat, fără a se efectua dovada executării obligației de transport și amplasare, Curtea constată pe cale de consecință, faptul că interesul apelantei reclamante în realizarea dreptului său corelativ obligației contractuale analizate, s-a născut și este actual, fiind îndeplinită pe cale de consecință, și această cerință a interesului.
III. Sub un al treilea aspect, Curtea constată că aserțiunea primei instanțe de judecată în sensul că lipsește interesul întrucât obligația intimatului este deja cuprinsă în cadrul unui titlu (cu semnificația evidentă de titlu executoriu), este incorectă.
Astfel, titlul executoriu este înscrisul care, alcătuit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea în executare a creanței pe care o constată.
Noțiunea de titlu executoriu nu este definită în Codul de Procedură Civilă care în art.632 al.2 se limitează la a menționa „Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”, pentru ca prin dispozițiile art.633 – art.640, să enumere cu caracter exemplificativ, diverse subcategorii de titluri executorii.
Or, printre acestea, nu se află și contractul juridic realizat de părți prin înscris sub semnătură privată, deci neautentificat notarial, nici un alt act normativ special neacordându-i acest atribut juridic important.
Pe de altă parte, hotărârile instanțelor judecătorești pronunțate în procesele civile constituie titluri executorii judecătorești în temeiul cărora poate fi pornită executarea silită împotriva debitorului. Față de competența întinsă a instanțelor judecătorești de a soluționa litigii cu caracter civil ori comercial și procese penale, în cadrul cărora se rezolvă și probleme cu caracter patrimonial, titlul executoriu judecătoresc ocupă și astăzi un rol important în sistemul nostru procesual civil.
Or, în condițiile în care în speța prezentă, contractul de comodat nu reprezintă un titlu executoriu, creditorul obligației trebuie să își constituie un astfel de titlu pe cale judiciară, prin formularea unei cereri de chemare în judecată a cărei cauză o va reprezenta tocmai convenția bilaterală.
În conformitate cu prevederile art.194 lit. c, d Cod Procedură Civilă, „cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) 3. obiectul cererii și valoarea lui (…) 4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea”.
Deci, în principiu, motivarea în fapt a unei cereri de chemare în judecată va fi însoțită și de motivarea în drept, în sensul că reclamantul va indica obiectul cererii sale, dar și cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, definit(ă) ca actul sau fapta juridică constituind fundamentul direct și imediat al dreptului reclamat.
În considerarea principiului disponibilității, instanța este datoare să analizeze situația de fapt prin raportare la obiectul și cauza juridică invocate de către reclamantul din procesul judiciar.
Aplicând aceste considerente, speței prezente, Curtea observă că, fiind întemeiată pe contractul dintre părți, prezenta cerere reprezintă o cerere ex contractu, contrar deci, aprecierii primei instanțe de judecată.
Pe cale de consecință, prima instanță de judecată a admis în mod incorect, excepția lipsei de interes a cererii reclamantului.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.480 noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul formulat de apelantul – reclamant, va anula sentința civilă apelată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, dată fiind solicitarea în acest sens, a apelantului.
IV. Curtea prezentă nu a apreciat necesar a amâna pronunțarea în prezenta cauză, ca urmare a faptului că pe de o parte, domnul avocat S. D., al intimatului pârât, a fost avocat al clientului său și în fața primei instanțe de judecată (a se vedea delegația – fila 55 dosar fond și încheierea de dezbateri – fila 58 dosar fond), cunoscând așadar, elementele dosarului, iar pe de altă parte, apărările părților din cadrul acestei căi de atac nu au adus nici un element de noutate față de cele prezentate în fața primei instanțe de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul – reclamant M. C., Cod fiscal nr._, cont bancar RO94TREZ__, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.159 din data de 05.02.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. F., CNP _, domiciliat în București, . nr.3, sector 3 și în București, ..29, sector 1 – sediu profesional (atelier).
Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. G. S.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
5 ex./04.12.2014
TB-S.3 – T.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 427/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
