Legea 10/2001. Decizia nr. 427/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 427/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 427/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.427 A
Ședința publică de la 14.10.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – pârâtă P. M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.2101 din 29.11.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. I. M..
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al apelantei – pârâte P. M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune și avocat Doinel D., în calitate de reprezentant al intimatului – reclamant M. I. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (fila 11).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanta – pârâtă, P. M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate, în sensul celor solicitate.
Menționează că motivele de apel au fost formulate ulterior pronunțării deciziei nr.88/2014 de către Curtea Constituțională, hotărâre ce urmează a fi avută în vedere la momentul pronunțării soluției în prezenta cale de atac.
Intimatul – reclamant M. I. M., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea apelului, potrivit motivelor invocate pe calea întâmpinării, pentru faptul că apelul nu este dovedit și având totodată în vedere și deciziile pronunțate în materie de către Curtea Constituțională.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a III a Civila sub nr._, reclamantul M. I. M., în contradictoriu cu pârâta Primaria M. București prin Primar General, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța sa se dispună obligarea paratei la restituirea in natura a cotei indivize de 17/36 din imobilul situat in București, .. 62, sector 1, compus din teren in suprafață de 240 mp si construcția edificata pe acest teren.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi M. V. si M. G. au deținut in calitate de proprietari cota indiviza de 34/36 din imobilul situat in București, .. 62, sector 1, compus din teren in suprafață de 240 mp si construcția edificata pe teren, in baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9047/27.09.1971 si transcris sub nr. 1699.
In anul 1988, cota tatălui M. G., de 17/36 din imobil, a fost trecuta fără plata in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974 si Deciziei nr. 710/1988.
La data de 13.11.2001, tatăl reclamantului a formulat notificarea in baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea in natura a acestei cote din imobilul situat in Bucuresti, .. 62, sector 1.
S-a mai arătat ca reclamantul este unicul moștenitor al autorului său, si că au fost depuse toate actele necesare pentru soluționarea acestei notificări, însă notificarea nu a fost soluționată de către pârâtă.
În drept au fost invocate disp. din Legea 10/2001, Decizia XX din 19.03.2007 a ICCJ, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
P. sentința civilă nr. 2101/29.11.2013, a fost admisă acțiunea astfel formulata de reclamant.
A fost obliga parata sa emită in favoarea reclamantului dispoziție motivata, prin care sa propună restituirea in natura a cotei indivize de 17/36 din imobilul situat in București, .. 62, sectorul 1, compus din teren in suprafață de 240 mp si construcție.
S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Numitul M. G. a formulat, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 4991/12.11.2001, către Primaria M. Bucuresti, notificare prin care a solicitat restituirea in natura a cotei de 17/36 din imobilul situat in Bucuresti, .. 62, sector 1, compus din teren in suprafață de 240 mp si construcția edificata pe acest teren.
Au fost avute în vedere prevederile art. 1, 3, 22 și 25 din Legea 10/2001, în raport de care Tribunalul a constatat că, pe de o parte, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ ce poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar pe de altă parte în prezenta cauză nici nu se poate interpreta că a fost prorogat conform art.25 pct.1 din HG 250/2007.
De asemenea în cazul în care pârâta consideră că nu au fost depuse toate actelor solicitate, acesta are posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să respingă notificarea, astfel încât reclamanta să poată contesta această dispoziție prin căile prevăzute de lege și nu de rămânere în pasivitate.
În raport de considerentele arătate, s-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 si având in vedere dispozițiile Deciziei XX din 19.03.2007 a ICCJ, astfel că instanța poate analiza pe fond cererea de obligare a pârâtei să emită o dispoziție motivată privind restituirea in natura sau stabilirea de despăgubiri.
În ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățita, în sensul art.3 din Legea 10/2001, s-a constatat ca în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9047/27.09.1971 de notariatul de Stat Local al Sectorului 1 Bucuresti si transcris sub nr. 1699/27.09.1971, M. V. si M. G. au cumpărat cota indiviza de 34/36 din imobilul situat in Bucuresti, .. 62, sector 1, compus din teren in suprafața de 240 mp si construcția edificata pe teren, fiind impuși din anul 1971.
Conform actelor aflate la dosarul cauzei, începând cu data de 21.01.1987, cota parte de 17/36 din imobilul situat in Bucuresti, ., nr. 62, sectorul 1, precum si dreptul de coproprietate forțată si indiviza asupra părților din imobil care sunt in folosință comună, si cota parte indiviza de teren in suprafața de 113,33 mp din totalul de 240 mp, a fost trecuta fără plată in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974 si Deciziei nr. 710/12.04.1988., ca urmare a plecării definitive din țară a lui M. G., fiind trecute in administrarea Herăstrău.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, se instituie o prezumție de proprietate, în absența unor probe contrare, atât în ceea ce privește calitatea de proprietar cât și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în persoana care a fost individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Tribunalul a reținut ca aceasta este o preluare abuziva, deoarece art. 2 alin.1 lit. h din Legea nr. 10/2001, nu condiționează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit o suma de bani în schimbul imobilului si de valoarea acesteia, cu atât mai mult preluarea este abuziva când a fost trecut in proprietatea statului fără plata.
P. actul de preluare a fost preluată de la M. G. cota parte de 17/36 din imobilul situat in București, ., nr. 62, sectorul 1, precum si cota parte indiviza de teren in suprafață de 113,33 mp din totalul de 240 mp.
In ceea ce îl privește pe reclamant, s-a reținut că acesta și-a justificat calitatea de persoana îndreptățită prin actele depuse la dosar, respectiv prin certificatele de mostenitor nr. 21/12.03.2003 și nr. 37/18.04.2011 eliberate cu privire la defuncții M. G., decedat la 07.04.2002, și M. V., decedata la 01.06.2004.
P. urmare, reclamantul a făcut dovada calității de proprietar la momentul preluarii abuzive in privința cota parte de 17/36 din imobilul situat in Bucuresti, ., nr. 62, sectorul 1, precum si cota parte indiviza de teren in suprafata de 113,33 mp din totalul de 240 mp.
Din adresele . si AFI, rezulta ca din acest imobil nu au fost făcute înstrăinări potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
A mai reținut instanța de fond că sunt incidente în speță prevederile Legii 165/2013 – conform art. 4 din acest act normativ.
Ca urmare a modificărilor legislative intervenite conform Legii nr. 165/2013, in cazul in care restituirea in natura nu este posibila, singura masura reparatorie prevazuta este acordarea de puncte compensatorii, nefiind posibila atribuirea unui alt imobil in compensare, astfel cum prevedeau dispozițiile din Legea nr. 10/2001.
Din prevederile art. 7 și 9 din Legea 165/2013, reiese că regula este restituirea în natură, Astfel, din coroborarea prevederilor art. 7, art.9 și art. 18 din Legea nr. 10/2001 republicată, rezultă că, în cazul în care imobilul nu este înstrăinat și se află în continuare în patrimoniul unității deținătoare, notificată cu respectarea legii, aceasta din urmă va proceda la restituirea în natură a imobilului către persoana îndreptățită
Conform actelor aflate la dosar, cota parte indiviza de 17/36 din imobilul situat in București, ., nr. 62, sectorul 1, precum si cota parte indiviza de teren in suprafața de 113,33 mp din totalul de 240 mp, nu au fost înstrăinate, fiind in posesia unității deținătoare, astfel ca se poate dispune restituirea in natura a acestora.
P. urmare, a fost admisă cererea, si s-a stabilit obligația paratei de a emite in favoarea reclamantului dispoziție motivata, prin care sa propună restituirea in natura a cotei indivize de 17/36 din imobilul situat in București, .. 62, sectorul 1, compus din teren in suprafață de 240 mp si construcție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului se susține în esență că:
Atât petitul acțiunii, cât și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia conduc la concluzia sesizări instanței de fond cu o contestație întemeiată pe Legea 10/2001, îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea formulată de reclamant.
Legiuitorul a stabilit, prin art. 22 din Legea 10/2001, că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe – prin decizie sau dispoziție – asupra cererii de restituire în natură sau măsuri reparatorii.
Față de data cererii de chemare în judecată, și . Legii 165/2013, se invocă excepția prematurității cererii. În acest sens, sunt evocate prevederile art. 33 alin. 1 din Legea menționată, raportat la care recurenta precizează că s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, precum și un nou termen, de decădere, în cadrul căruia persoanele îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele administrative.
Astfel, analiza notificărilor formulate în condițiile Legii 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ.
Se mai susține că potrivit art. 4 din Legea 165/2013, prevederile acestei legi se aplică și cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării ei în vigoare, precum și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv aflate pe rolul instanțelor.
Totodată, potrivit art. 33 alin. 4 din Legea 165/2013, cererile se înregistrează în ordinea înregistrării lor la entitățile investite potrivit prevederilor Legii 10/2001, astfel că recurenta nu poate fi obligată la soluționarea în mod direct a dosarului reclamantului.
În drept, sunt invocate prevederile art. 466-471 N.C.pr.civ.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin aceasta susținând în esență că:
Dispozițiile Legii 165/2013 nu pot fi aplicare retroactiv, și nu sunt incidente în cauzele în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii, acestea urmând a fi analizate conform legii în vigoare la data introducerii acțiunii.
Precizează intimatul că noua lege nu poate interveni asupra cererilor formulate prin notificare în baza Legii 10/2001, ale cărei dispoziții nu au fost abrogate, iar o astfel de interpretare a Legii 165/2013 este de natură a crea confuzii în înțelegerea și aplicarea corectă a principiului constituțional al neretroactivității legii.
Referitor la susținerile apelantei privind termenele în care s-ar încadra potrivit Legii 165/2013, se arată că nu sunt susținute așa cum este normal și obligatoriu conform dispozițiilor N.C.pr.civ., de dovezi care ar fi trebuit depuse și atașate cererii de apel.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 479 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Calificarea dată de prima instanță acțiunii formulate de către reclamantul intimat este aceea de contestație împotriva refuzului pârâtei apelante de soluționare a notificării ce a fost formulată de tatăl intimatului în cadrul termenului legal instituit prin Legea 10/2001.
Raportat la prevederile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, și la interpretarea – cu forță obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din N.C.pr.civ. - dată acestei norme prin Decizia nr. 20/2007 pronunțată de ÎCCJ pe calea recursului în interesul legii -, o atare calificare a demersului procesual al reclamantului intimat se impunea a fi realizată de instanța de judecată căreia îi revine competența de a verifica existența unui atare refuz, și de a proceda la soluționarea pe fond a notificării în măsura în care constată refuzul entității notificate de a soluționa notificarea primită în condițiile Legii 10/2001.
Atâta vreme cât, în speță, prima instanță a reținut conduita culpabilă a pârâtei apelante, constând în refuzul nejustificat de a soluționa notificarea primită de la autorul reclamantului, legitimarea acesteia de a se substitui entității notificate în ce privește analiza și soluționarea pe fond a notificării este conformă prevederilor legale menționate în precedent, astfel că apare ca lipsită de temei critica prin care apelanta susține că, în calitate de entitate notificată, ar fi fost singura căreia îi revenea competența de a se pronunța cu privire la cererea de acordate a măsurilor reparatorii (sub forma restituirii în natură, sau a reparațiilor prin echivalent).
În ce privește excepția de prematuritate a acțiunii, derivată din incidența în cauză a prevederilor Legii 165/2013, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Demersul procesual al reclamantului intimat a fost inițiat anterior intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ, astfel că reglementările din conținutul lui, prin care se stabilesc noi termene în favoarea entităților administrative investite cu soluționarea cererilor de acordare a măsurilor reparatorii reglementate de Legea 10/2001 nu pot constitui un obstacol în soluționarea acțiunii pendinte.
În acest sens trebuie avute în vedere și statuările făcute de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 88/2014 – prin care s-a constatat că „dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”.
Pentru a adopta o astfel de soluție, Curtea Constituțională a reținut că „prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
P. prisma acestor statuări ale instanței de contencios constituțional, Curtea reține că sunt nefondate și criticile prin care apelanta invocă ordinea de soluționare a cererilor, astfel cum a fost stabilită prin art. 33 alin. 4 din Legea 165/2013. Nu poate fi reținut ca impediment al soluționării de către instanță a cererii reclamantului existența eventuală a unor cereri/notificări înregistrate de pârâta recurentă anterior înregistrării cererii/notificării formulate de autorul reclamantului intimat, atâta vreme cât o asemenea condiționare a fost reglementată ulterior inițierii demersului procesual pendinte.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de apelantă sentinței atacate, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 C.pr.civ., respingerea apelului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât P. M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.2101/29.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I. M., CNP_, domiciliat în București . nr.45, sector 1 și cu domiciliul ales la av.D. Doinel în București, ., sector 4.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehnored.B.I.
5 ex/
---------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – I.P.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 974/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 424/2014. Curtea... → |
|---|
