Conflict de competenţă. Sentința nr. 98/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 98/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 98/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 98 F
Ședința din camera de consiliu de la 14.10.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Sectorului 1 București, în cauza civilă privind pe creditorul B. E. JUDECĂTORESC „M. G. I.” și debitoarea . SA, având ca obiect încuviințare executare silită.
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA ,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin adresa înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 15.07.2014, B. E. Judecătoresc M. A. E. a înaintat spre încuviințarea executării silite, titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor din data de 29.04.2013 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare din data de 25.09.2013, la solicitarea creditorului B. M.-G. I. împotriva debitorului P. B. România SA.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 24.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cornetu, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu, invocată din oficiu, a fost declinată competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și s-a dispus trimiterea dosarului instanței competente de îndată.
În soluționarea excepției invocate, instanța a reținut că potrivit art. 650 alin. (1) Cod Procedură Civilă, „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Prin raportare la acest text legal, Judecătoria Cornetu ar fi competentă să soluționeze cererea dedusă judecății.
Cu toate acestea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529 din 16 iulie 2014, dispozițiile art. 650 alin. (1) Cod Procedură Civilă au fost declarate neconstituționale.
În motivarea deciziei anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut că „textul de lege supus controlului de constituționalitate permite un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părțile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanței de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoașterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanțe. Rezultă că o asemenea soluție normativă afectează garanțiile constituționale și, implicit, cele convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, garanții menționate la paragraful 17”.
Totodată, Curtea a mai reținut că, în stabilirea instanței de executare, legiuitorul „trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea”.
Din analiza considerentelor deciziei anterior menționate, rezultă fără echivoc faptul că dispozițiile art. 650 alin. (1) Cod Procedură Civilă au fost declarate neconstituționale prin prisma competenței teritoriale conferite în materia executării silite și nu prin prisma competenței materiale a judecătoriei.
În acest context, în procesul de verificare a competenței sale, instanța a reținut, în primul rând, că în materia încuviințării executării silite competența revine judecătoriei, acest fapt putându-se deduce, de altfel, și prin raportare la dispozițiile art. 665 alin. (2) Cod Procedură Civilă.
De asemenea, instanța a reținut că, în ciuda faptului că Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial ulterior înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei Cornetu, aceasta este obligatorie în soluționarea cauzei.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins în art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
Norma cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată neputând fi tăgăduită, întrucât, în caz contrar, ar însemna ca un act neconstituțional să continue sa producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut nici un element nou în ordinea juridică.
De asemenea, s-a constatat că, dacă s-ar aplica în continuare prevederile art. 650 alin.1 Cod Procedură Civilă, ar însemna să se aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat.
Prin urmare, instanța a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 este obligatorie și în soluționarea cauzelor aflate pe rol la data publicării deciziei, judecătorul cauzei neputând face aplicarea unor norme suspendate prin efectul legii, în virtutea constatării acestora ca fiind neconforme cu ordinea constituțională.
În acest context, instanța a constatat că, în lipsa unei norme de competență incidentă în materia executării silite, în vederea stabilirii competenței teritoriale, prin raportare la caracterul necontencios al cererii de referință, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 528 alin. (2) Cod Procedură Civilă potrivit cărora „în celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase”, iar potrivit art. 107 alin. (1) Cod Procedură Civilă, regula generală constă în introducerea cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.
În prezenta cauză, sediul debitorului se află în București, sectorul 1, iar din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că în cauză ar putea fi incidente dispozițiile art. 818 (inaplicabil de altfel, decât în condiții excepționale, prin raportare la art. 812 Cod Procedură Civilă și cuantumul debitului datorat) sau ale art. 781 alin. (1) teza finala Cod Procedură Civilă, dispoziții care ar atrage competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, la data de 05.08.2014.
Din oficiu instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr._/04.09.2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 1 București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind creditorul B. E. Judecătoresc M. G. I. și pe debitorul P. B. ROMANIA S.A., în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului în vederea soluționării conflictului de competență la Curtea de Apel București.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, instanța a reținut următoarele:
Cererea adresată instanței de către executorul judecătoresc prin care s-a solicitat încuviințarea executării silite a fost depusă la Judecătoria Cornetu la data de 15.07.2014, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, prin care art. 650 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă care stabilea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc, a fost declarat neconstituțional.
Cum deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii doar pentru viitor, neafectând actele de procedură efectuate până la adoptarea acestora, anterior publicării deciziei menționate, instanța de executare se determină prin aplicarea prevederilor legale declarate neconstituționale (art. 650 alin. 1) și în consecință, în speță sediul B.E.J. fiind în Cornetu, Judecătoria Cornetu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cerere. În același sens sunt și dispozițiile art. 25 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă care arată că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței, indiferent de cauza care a dus la schimbarea de competență, vor fi judecate în continuare de instanțele legal investite cu soluționarea acestora.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 23.09.2014, sub nr._ .
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul conflictul negativ de competență teritorială, date fiind prevederile art. 96 pct.4 Cod de procedură civilă și art. 135 al. 1 din Codul de procedură civilă.
Examinând în continuare, actele și lucrările celor două dosare, Curtea apreciază că revine Judecătoriei Sectorului 1 București, competența teritorială de soluționare a prezentei cauze de încuviințare executare silită, pentru următoarele considerente:
1.Sub un prim aspect preliminar, Curtea constată că, așa cum s-a arătat în doctrina judiciară, prevederile art. 133 din codul de procedură civilă reglementează instituția conflictului de competență, instituție care presupune situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională, se consideră deopotrivă competente, să soluționeze o pricină sau dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența.
Așadar, conflictele de competență pot fi pozitive sau negative. Conflictul negativ de competență apare atunci când două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, s-au declarat prin hotărâri definitive, necompetente de a o judeca. Astfel, instanța care a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenței, constată că este necompetentă și apreciind ca și competentă, instanța care i-a trimis dosarul, își declină la rândul ei, competența, în favoarea primei instanțe. Pentru părți, există interesul de a se rezolva pricina și de a obține hotărârea pe fond, astfel încât se impune rezolvarea conflictului negativ de competență, pe calea regulatorului de competență.
Pentru a exista conflictul negativ de competență, este necesară întrunirea mai multor cerințe: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect, aceeași cauză); instanțele să se fi declarat necompetente; declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce (declinările succesive de competență, intervenite între două sau mai multe instanțe, neechivalând cu un conflict negativ de competență, dacă nici una dintre instanțe nu a intrat în contradicție între ele); cel puțin una dintre instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă (dacă instanța sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competență, consideră că nici una dintre instanțele sesizate, nu este competentă, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, va trimite acesteia dosarul, pe cale administrativă, existând posibilitatea ca această din urmă instanță să își decline competența).
2. Sub un alt aspect, în continuarea considerentelor teoretice anterioare, Curtea constată că regulatorul de competență poate privi stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei deduse judecății.
Competența teritorială poate fi definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege, unei instanțe judecătorești sau unui alt organ cu activitate jurisdicțională din mai multe de același grad, de a judeca o anumită pricină.
Competența teritorială poate fi de trei feluri: a) competență teritorială de drept comun, când cererea se introduce la instanța de drept comun din punct de vedere teritorial, adică la instanța de la domiciliul pârâtului; b) competența teritorială alternativă sau facultativă, în cazul în care reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente; c) competența teritorială exclusivă sau excepțională, când cererea trebuia introdusă la o anumită instanță.
Normele de competență teritorială au caracter dispozitiv, în principiu, dacă este vorba de pricini referitoare la bunuri, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 117-118 din Codul de procedură civilă și au caracter imperativ în materie de persoane, în alte pricini care nu sunt cu privire la bunuri, în cazurile prevăzute de art. 117-118 din Codul de procedură civilă vizând cererile privitoare la bunuri imobile și la moștenire, precum și în unele situații prevăzute de norme speciale, exempli gratia, în materia contenciosului administrativ, în materie electorală, în materie contravențională sau în materie de executare silită.
Aceasta din urmă deoarece dispozițiile privitoare la executarea silită au ca scop nu doar faptul de a pune la dispoziția celor interesați posibilitatea de realizare a drepturilor recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu, în cazul în care debitorul nu le aduce la îndeplinire de bunăvoie, ci și de a constitui în același timp, o garanție procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor. Pe cale de consecință, ignorarea acestor dispoziții procesuale cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga, determină nulitatea urmăririi silite, sancțiune procesuală care nu poate fi acoperită în nici un mod.
3. i. Potrivit dispozițiilor art.650 al.2 Cod de procedură civilă, competența de soluționare a cererilor din materia ultim menționată, în care se includ și cererile de încuviințare executare silită, este atribuită exclusiv instanțelor de executare.
Legea definește în mod clar conceptul în cauză, arătând prin dispozițiile art.650 alin.1 Cod de procedură civilă, că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin acest text normativ, legiuitorul a urmărit stabilirea unei norme generale de competență în cazul în care creditorul intenționează executarea silită, reperul ales de legiuitor fiind biroul executorului judecătoresc care face executarea, birou ales de către creditor. De la acest text de lege, s-a prevăzut o singură excepție, cuprinsă în art. 819 din Noul Cod procedură civilă, în cazul urmăririi silite imobiliare, legiuitorul dispunând că instanța de executare este cea în circumscripția căreia se află imobilul.
ii. Cu toate acestea, prin decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 650 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă și s-a constatat că textul este neconstituțional în ceea ce privește criteriul de determinare sub aspect teritorial a instanței de executare.
În privința efectelor deciziilor Curții Constituționale, sunt relevante prevederile art. 147 al.1,4 din Constituție: „(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (…)
(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Așadar, dacă vreme de 45 zile de la publicarea deciziei, normele neconstituționale sunt suspendate, ulterior acestei date, ele nu mai pot fi aplicate, în virtutea caracterului general obligatoriu al deciziei instanței de contencios constituțional, iar procesele se vor judeca luându-se în considerare această nouă realitate juridică. Prin urmare, decizia Curții Constituționale paralizează efectele juridice ale normei juridice constatate ca nefiind conformă prevederilor Constituției.
Efectele admiterii excepției de neconstituționalitate se produc erga omnes și ca atare, în aceleași condiții, atât față de autorul excepției, cât și față de alții.
Sub un ultim element, Curtea constată că soluția Constituției evocată, inechivocă și tranșantă nu permite în principiu, realizarea în cadrul unui proces pendinte, a vreunei distincții sub aspectul aplicabilității, în funcție de varii criterii (inter alia, data sesizării instanței de judecată – anterioară sau ulterioară publicării în Monitorul Oficial). Eventuale discuții ar putea fi suscitate de contrapunerea acestor efecte enunțate cu garanțiile unui proces echitabil conferite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului sau cu preexistența unui bun în sensul art. 1 al celui dintâi Protocol la Convenția EDO, nefiind însă, cazul în acest stadiu procesual (regulator de competență) al cauzei prezente.
4. Aplicând aceste considerente de ordin teoretic expuse, Curtea constată că în prezent termenul de 45 zile anterior menționat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel încât instanța (fie ea și de regulator de competență) nu poate decât să procedeze la înlăturarea textului de lege neconstituțional, în aplicarea obligatorie a deciziei definitive a Curții Constituționale.
Faptul procedării în mod contrar, respectiv aplicându-se dispoziția juridică neconstituțională, astfel cum a apreciat Judecătoria Sectorului 1 București, ar fi echivalent cu aplicarea unei norme legale care înfrânge Constituția, deci cu ignorarea caracterului și forței superioare ale actului normativ fundamental.
Din același considerent, nici prevederile invocate de instanța bucureșteană – art. 25 al.2 din Noul Cod de Procedură Civilă nu pot fi apreciate prioritare în aplicare. Pe de altă parte, Curtea observă că, potrivnic alineatului 1 din textul de lege procesuală precizat, alineat care face trimitere și la executările silite, cel de-al doilea alineat invocat de instanța de fond a fi incident, nu le mai menționează, ceea ce semnifică conform interpretării sistematice a celor două alineate, că legiuitorul a exclus din domeniul de aplicare al secundului paragraf, executările silite. Așadar, art. 25 al.2 din Noul Cod de Procedură Civilă nu este aplicabil cauzei.
În consecință, înlăturarea art. 650 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă reactivează dispozițiile art. 528 al.2 Noul Cod de Procedură Civilă corect reținut în cauză de către Judecătoria Cornetu și în raport de care, Judecătoria Sectorului 1 București devine competentă să soluționeze cauza.
Pentru ansamblul acestor considerente, chiar dacă la momentul pronunțării Judecătoriei Cornetu, norma juridică era doar suspendată, dar în prezent, ea nu mai este aplicabilă, Curtea în temeiul art. 135 al. 1 din Codul de procedură civilă, va stabili competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite privind pe creditorul B. E. JUDECĂTORESC „M. G. I.” și pe debitoarea . SA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind creditorul B. E. JUDECĂTORESC „M. G. I.”, cu sediul in București, ., ., parter, ., C._ și debitoarea . SA, cu sediul in București, ..29 – 31, sector 1, CUI_ in favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. H. S. R.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
4 ex./05.12.2014
Jud. Cornetu – I.S.
Jud.S.1 – M.C.
| ← Cereri. Decizia nr. 1492/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1346/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
