Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1366/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1366/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2012 în dosarul nr. 1366/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1366
Ședința publică de la 10 septembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant V. S. O., împotriva sentinței civile nr. 386 din 24.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. T..
Cauza are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 3 septembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate recurentului-reclamant să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 10 septembrie 2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9.07.2009, sub nr._, pe rolul Tribunalului București, reclamantul V. S. O. a chemat în judecată pe pârâtul T. B., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1._ euro (echivalent a 4.210.000 lei) cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral creat, urmare a afirmațiilor denigratoare făcute de pârât la adresa reclamantului în cadrul emisiunii „Nașul” difuzată pe postul de televiziune B1 în data de 16.06.2009, începând cu orele 20,00; publicarea hotărârii ce se va pronunța în 3 cotidiane centrale timp de 5 zile consecutiv, începând cu ziua următoare rămânerii definitive și irevocabile a acesteia, pe cheltuiala pârâtului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, fiind invitat la emisiunea „Nașul” difuzată pe postul B1 TV a cărei temă a fost „Recesiunea”, pârâtul a făcut afirmații neadevărate privind pretinse fapte ilegale, pe care reclamantul le-ar fi săvârșit. Astfel, în minutul 1.40.00 al emisiunii a afirmat „…dl.V. pe ultima sută de metri a Guvernului T. a reușit să tragă un tun de vreo 60.000.000 euro, dar să sperăm că instituțiile statului vor recupera acești bani dintr-o rambursare ilegală de TVA”. „Dl.V. a avut grijă să ducă cei peste 60.000.000 dolari luați în luna noiembrie dintr-un TVA incorect rambursat, a avut grijă să-i trimită în Cipru, să-i bage în trustul Realitatea – Cațavencu, că și așa e aia tribuna în care mi se dau lecții în fiecare zi … trustul Realitatea – Cațavencu, lecții de morală”.
În opinia reclamantului, afirmațiile publice făcute de pârât la adresa sa, mincinoase și deosebit de grave, au fost făcute cu încălcarea dispoz.art.30 alin.6 și arrt.57 din Constituția României, ale art.54 din Decretul nr.31/1954 și art.10 alin.2 din C.E.D.O. Totodată, aceste afirmații i-au prejudiciat dreptul la imagine și la onoare și se impune a fi sancționate în conformitate cu dispozițiile art.998 – 999 cod civil și art.54 alin.2 din Decretul nr.31/1954.
În continuare, au fost invocate și motivate în drept și în fapt fapta ilicită imputată pârâtului prin acțiune, vinovăția acestuia, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta acestuia și prejudiciu, precum și considerații privind jurisprudența C.E.D.O. în materia libertății de exprimare.
La data de 9.09.2009, s-a depus la dosar adresa eliberată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 8.09.2009, din care rezultă că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._ cererea de strămutare a cauzei formulată de reclamantul V. S. O., cu termen de judecată la data de 22.02.2010, iar prin Rezoluția Președintelui Secției Civile și de Proprietate Intelectuală din data de 8.09.2009 s-a dispus suspendarea judecății dosarului nr._ 72009 al Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă până la data de 22.02.2010.
La termenul de judecată din data de 16.10.2009, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.
La același termen de judecată, instanța a luat act de suspendarea judecării cauzei dispusă de Președintele Secției Civile și de Proprietate Intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție până la data de 22.02.2010.
La data de 01.07.2010, reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei judiciare de timbru, invocând în drept dispozițiile art.23 pct.1 lit.a și art.23 alin.4 din Legea nr.146/1997, precum și decizia Curții Constituționale nr.778/12.05.2009, iar prin încheierea pronunțată la data de 22.10.2010, instanța de fond a admis această cerere și a dispus restituirea taxei judiciare de timbru către reclamant, menținând măsura suspendării cauzei, care fusese dispusă anterior prin Rezoluția Președintelui Secției Civile și de Proprietate Intelectuală.
La data de 1.04.2011, reclamantul a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, învederând că dosarul a fost suspendat la data de 8.09.2009, prin rezoluția Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, până la data soluționării cererii de strămutare a cauzei, iar prin hotărârea din 22.02.2010 dată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare.
În dovedirea cererii de repunere pe rol a depus la dosar certificat eliberat la data de 21.09.2009 în dosarul nr._ de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
La termenul de judecată din 17.02.2010, pârâtul prin consilier juridic a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată a reclamantului, iar prin sentința civilă nr.386/24.02.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis această excepție și a constatat perimată acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că judecata în cauză a fost suspendată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală la data de 8.09.2009, până la data de 22.02.2010 prin rezoluția președintelui secției pronunțată în dosarul nr.7188/2009, deoarece reclamantul a formulat cerere de strămutare.
La data de 1.07.2010 reclamantul a solicitat pe cale administrativă restituirea taxei de timbru, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr.778/6.07.2009, fără a solicita, la acel moment, și reluarea judecății.
Cererea de reluare a judecății a fost formulată de către acesta abia la data de 21.04.2011, peste termenul de un an prevăzut de art.248 Cod de procedură civilă, a cărui nerespectare este sancționată de legiuitor cu perimarea acțiunii.
Instanța de fond a constatat că nu sunt incidente în cauză niciunul dintre cazurile în care perimarea nu operează, respectiv reclamantul nu a solicitat judecata în lipsă și nici nu a depus o cerere care, fără vina sa, să nu fi ajuns la instanță.
S-a considerat că aplicarea sancțiunii perimării ar fi putut fi înlăturată doar în situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi admis cererea de strămutare și ar fi dispus înaintarea dosarului către o altă instanță de același grad, situație care nu se regăsește în speța de față, în a cărei soluționare reclamantul nu a stăruit mai mult de un an de zile.
Instanța a mai reținut că repunerea pe rol a dosarului nu cădea în obligația instanței de judecată, în condițiile în care hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție de respingere a cererii de strămutare nu i-a fost comunicată, iar cererea de restituire a taxei de timbru formulată de reclamant nu constituie un act de procedură care să întrerupă termenul de perimare, întrucât nu a fost formulată în vederea continuării judecății.
În consecință, instanța de fond a apreciat că dosarul a rămas în nelucrare din culpa părții mai mult de un an de zile, situație în care sunt incidente dispozițiile art.248 Cod de procedură civilă, privind perimarea cererii de chemare în judecată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs a susținut că la data de 1.02.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare, situație în care suspendarea cauzei de fond acordată prin rezoluția din data de 8.09.2010 a încetat, prin efectul legii, iar dosarul urma să primească un nou termen pentru continuarea judecății.
S-a susținut de recurent că nu erau incidente în cauză dispozițiile art.248 alin.1 teza I Cod de procedură civilă, ci teza a II-a a aceluiași articol, potrivit căreia „partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.
În opinia sa, odată cu respingerea cererii de strămutare, măsura suspendării dispusă de instanța supremă, doar până la soluționarea strămutării, a încetat prin efectul legii, iar cauza trebuia repusă pe rol de instanța inițial învestită de reclamant, fără a mai fi nevoie de vreo intervenție din partea acestuia.
În finalul motivelor de recurs, a susținut că trebuie să existe identitate între consecințele juridice ce se produc în ipoteza în care Înalta Curte de Casație și Justiție admite o cerere de strămutare și cele ce se produc în cazul respingerii cererii de strămutare, invocând totodată practica unor instanțe judecătorești de a acorda un termen de control după data limită de suspendare a cauzei de către instanța ce soluționează strămutarea, pentru ca în ipoteza respingerii cererii, să poată continua judecata.
Intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.248 Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 14.05.2012, recurentul reclamant prin apărător a învederat că pe rolul Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă este înregistrat dosarul nr._/3/2009, având ca obiect pretenții, susținând că între acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză și dosarul mai sus menționat există o strânsă legătură de conexitate, care ar impune conexarea celor două cauze.
Instanța de recurs a solicitat secției indicată de către recurentul reclamant înaintarea dosarului menționat în vederea discutării cererii de conexare, iar la termenul de judecată din 3.09.2012 a respins cererea de conexare, ca neîntemeiată, reținând că între cele două pricini nu există o strânsă legătură de conexitate, astfel cum impun dispozițiile art.164 Cod de procedură civilă.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile art. 248 Cod Procedură Civilă și de criticile dezvoltate în scris de recurent, Curtea va reține că recursul este nefondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 248 Cod Procedură Civilă orice cerere de chemare în judecată …se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
În cauza de față, instanța de fond a constatat perimată cererea în pretenții formulată de recurentul reclamant împotriva intimatului pârât, reținând că de la data la care a fost soluționată cererea de strămutare de către Înalta Curte de Casație și Justiție și până la formularea cererii de repunere pe rol de către recurentul reclamant a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a stat în nelucrare din culpa exclusivă a părții .
Criticând această soluție, recurentul reclamant susține că era incidentă în cauză teza a doua prevăzută de art. 248 alin. 1 Cod Procedură Civilă, potrivit căreia ,,partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu,,, respectiv că repunerea pe rol a cauzei ar fi fost, în exclusivitate, atributul instanței de judecată și trebuia efectuată din oficiu.
Nu există însă un text de lege care să prevadă expres obligația instanței de judecată de a efectua din oficiu repunerea pe rol a cauzei, în situația în care suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile art. 40 alin. 2 Cod Procedură Civilă, iar din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 40 alin. 2 și 5 rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să aducă la cunoștința instanței în fața căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, măsura suspendării judecății (dacă este cazul) și hotărârea prin care se admite cererea de strămutare ,nu și hotărârea prin care o astfel de cerere este respinsă.
Față de această reglementare este evident că în ipoteza respingerii cererii de strămutare, partea interesată este cea care trebuie să aducă la cunoștința instanței de judecată soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și să solicite, în termenul prevăzut de lege, repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.
Soluția este impusă atât de lipsa unui text de lege care să prevadă obligația instanței sesizată cu soluționarea cauzei de a efectua un astfel de act de procedură, din oficiu, dar și din dispozițiile art. 129 alin. 1 Cod Procedură Civilă care prevăd obligația părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, de a-și exercita drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1 Cod Procedură Civilă, respectiv cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege ) .
Nefondată este și critica prin care recurentul reclamant invocă practica unor instanțe judecătorești de a acorda termen de judecată în cauza pentru care partea a formulat cerere de strămutare, tocmai pentru a putea lua astfel cunoștință de soluția dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra strămutării și pentru a hotărî, în funcție de aceasta, dacă continuă sau nu judecata.
Suspendarea dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză și comunicată primei instanțe, în condițiile expres reglementate de art. 40 alin. 2 Cod Procedură Civilă, era obligatorie pentru prima instanță, care nu mai putea proceda legal la acordarea unui nou termen de judecată, indiferent de motivul invocat în susținerea unei astfel de cereri.
În consecință, reținând că sentința instanței de fond este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, Curtea va dispune, în baza art. 312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursului ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant V. S. O., împotriva sentinței civile nr. 386 din 24.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. BÂNĂ
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/12.09.2012
----------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – C.Segărcianu
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 528/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 45/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
