Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1890/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1890/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2012 în dosarul nr. 1890/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1890
Ședința publică de la 31.10.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. D. T.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenții-petenți . și P. N., împotriva deciziei civile nr.309 A din21.03.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA.
P. are ca obiect – plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 24.10.2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 31.10.2012, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2010, pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, petenta . prin administrator P. N., a solicitat ca în contradictoriu cu intimata . SA, prin sentința ce o va pronunța să se dispună anularea încheierii nr._ din data de 23 iunie 2009, pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară I. (încheierea atacată) prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al . titlu de adjudecare, asupra imobilului – apartament nr. 20, înscris în Cartea funciară nr. 435 Otopeni, cu nr. cadastral 763/1/2;1;20.
În motivarea plângerii s-a arătat că, la data de 06 octombrie 2004, între MTS L. GMBH (MTS L.), în calitate de finanțator și N., în calitate de utilizator, s-a încheiat Contractul de L. nr. A/131, modificat prin actul adițional din data de 15 februarie 2005 (contractul de L.), având ca obiect acordarea unei finanțări pentru apartamentul nr. 20 din imobilul situat în Otopeni, ., ., care urma să fie construit (apartamentul).
După finalizarea construcției, la data de 25 februarie 2005, proprietarul terenului și al contracției, ., a înstrăinat imobilul compus din apartament și cota indiviză de teren după cum urmează: apartamentul către MTS L., cota aferentă din terenul pe care este amplasat blocul din care face parte apartamentul către N..
Imobilul format din apartament, cu nr. cadastral 763/1/2/20 și cota indiviză de teren aferentă, cu nr. cadastral 763/1, a fost înscris în Cartea funciară nr. 435 Otopeni, în favoarea celor doi proprietari arătați mai sus.
La data de 15 aprilie 2005, prin contractul de cesiune încheiat între N., în calitate de cedent, P. N., în calitate de cesionar și MTS L., în calitate de creditor cedat (contractul de cesiune), toate drepturile și obligațiile N. rezultate din contractul de leasing au fost preluate de P. N..
La data de 23 iunie 2009, la cererea S. L., a fost pronunțată încheierea atacată prin care s-a înscris dreptul de proprietate al acestei societăți asupra apartamentului, în baza unui act de adjudecare emis în cadrul procedurii falimentul MTS L..
Încheierea atacată nu a fost comunicată către N. sau către P. N..
În susținerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate, S. L. a prezentat un act de adjudecare care privește imobilul cu destinația de locuință înscris în Cartea funciară nr. 435 Otopeni, cu număr cadastral 763/1/2/1/20.
Prin încheierea atacată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I., a dispus înscrierea dreptului de proprietate al S. L. asupra apartamentului cu număr cadastral 763/1/2;1;20.
În realitate în Cartea funciară nr. 435 Otopeni, nu figurează o construcție cu acest număr cadastral, fiind înscrise alte două imobile, un apartament cu număr cadastral 763/1/2;2;20 și terenul aferent cu număr cadastral 763/1.
În al doilea rând potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, republicată, „Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale al oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copie legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărei înscriere se cere”.
Pârâta S. L. a solicitat înscrierea dreptului său de proprietate în baza Actului de adjudecare a bunului imobil din data de 09 aprilie 2008 (Actul de adjudecare), înscris care nu a fost depus în original sau în copie legalizată.
Prin sentința civilă nr. 2972 din 17 iunie 2010 Judecătoria B. a admis cererea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata . SA și a dispus anularea Încheierii nr._ din data de 23 iunie 2009 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Art. 47 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 R prevede că cererea de înscriere în Cartea funciară va fi însoțită de înscrisul original ori de copia legalizată a acestuia, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărei înscriere se cere.
Actul de adjudecare depus de intimata S. L. a fost depus numai în fotocopie.
Mai mult, actul depus de intimată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 48 din Legea nr. 7/1996 republicată, care prevede că acesta trebuie să fie încheiat cu respectarea formei impuse de lege.
Imobilul este strict identificat; actul este tradus și legalizat; este însoțit de extrasul de Cartea funciară, ori certificat de sarcini.
În concluzie nu s-a respectat o prevedere esențială a Legii 7/1996 republicată, respectiv verificarea legalității actului a fost înscris în Cartea funciară, ceea ce face ca încheierea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară să fie pe deplin anulabilă.
Tribunalul București – Secția a IV a Civilă prin decizia civilă nr. 308/A din 21 martie 2012 a admis apelul formulat de apelanta – intimată . SA; a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Plângerea de Carte funciară a fost admisă de prima instanță pe considerentul că înscrisul în baza căruia s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 20 din ., județ I. ar fi fost depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I. numai în fotocopie.
Constatând că în fața primei instanțe nu au fost administrate probe pe acest motiv al plângerii, în apel a fost solicitat întreg dosarul care a stat la baza emiterii încheierii de intabulare nr._ din 23 iunie 2009, ce a făcut obiectul cauzei.
Din înscrisurile administrate în apel, tribunalul a constat că, cel puțin formal, era în prezența unui original, acesta fiind identic cu cel prezentat de apelantă în fața tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 139 Cod de procedură civilă.
În plus, tribunalul a reținut că deși intimații petenți au susținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996, privind obligativitatea solicitantului de a depune înscrisul doveditor al transmiterii dreptului de proprietate în original sau în copie legalizată, aceștia nu au administrat nici un fel de probe din care să rezulte veridicitatea susținerilor lor. Mai mult, în apel au arătat că nu înțeleg să solicite administrarea unei expertize de specialitate care să ateste dacă înscrisul prezentat este original sau numai o fotocopie a înscrisului.
Cât privește verificarea legalității actului de adjudecare din data de 09 aprilie 2008, ce reprezintă înscrisul în baza căruia apelanta a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 20, tribunalul a arătat următoarele:
Din interpretarea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 7/1996, nici Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și nici instanțele de judecată, prin intermediul plângerii împotriva încheierii de Carte funciară, nu pot analiza valabilitatea actului invocat ca temei al dreptului de proprietate, din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de fond. Acestea pot face numai obiectul unei acțiuni distincte, ce poate fi alăturată, sau urmată de o acțiune în rectificare de carte funciară, în condițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Or, tribunalul a constatat că susținerile intimaților petenți referitoare la necesitatea prezentării procurii în baza căreia a acționat Jurgen Schenn, ca mandatar al lui Georg Bernsau, precum și cele referitoare la mențiunile din cuprinsul actului emis în Germania despre aplicabilitatea Legii nr. 85/2006, sunt elemente ce vizează condițiile de fond ale actului, iar nu cele de formă, astfel încât valabilitatea actului din această perspectivă nu poate fi analizată cu ocazia soluționării cererii de intabulare și nici cu ocazia soluționării plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Actul de adjudecare invocat de apelantă este scris în limba română, astfel încât, contrar susținerilor intimaților, acesta întrunește condiția prevăzută de art. 48 alin. 1 lit. d din Legea nr. 7/1996, potrivit cu care actul trebuie să fie scris în limba română, iar în caz contrar trebuie prezentată o traducere legalizată.
De asemenea, faptul că în cuprinsul actului s-a menționat că acesta este anexă a unui alt contract de vânzare-cumpărare, neprezentarea contractului de vânzare-cumpărare la care se face referire nu reprezintă o neîndeplinire a condițiilor prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996, atâta timp cât el a fost prezentat de parte ca fiind un act de adjudecare care, printre altele, are drept consecință transmiterea dreptului de proprietate.
Cât privește caracterul incomplet al documentației prezentate de apelanta – intimată, tribunalul a constatat că motivul de apel prin care se susține caracterul complet al acestor documente este întemeiat, pentru următoarele considerente, care vor răspunde și susținerilor intimaților din cadrul întâmpinării.
Actul care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate este reprezentat de procesul verbal din data de 09 aprilie 2008, prin care apelanta, în cadrul procedurii de insolvență, dobândește de la MTS L. GMBH dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 20.
Din probele administrate în cauză tribunalul a reținut că sunt întrunite condițiile de formă necesare pentru intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 20, în baza actului invocat de apelantă.
Din acest punct de vedere, față de apărările invocate de intimați, s-a impus a se preciza dacă actul prezentat, fiind emis de o persoană ce își desfășoară activitatea într-un alt stat (Germania), era necesar să poarte apostila potrivit Convenției cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 05 octombrie 1961, pentru a fi recunoscut în România.
Din cele ce se vor expune în continuare tribunalul a conchis în sensul că nu este necesar ca actul prezentat să poarte formalitatea apostilei.
Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 3 pct. 28 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care „lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului și să exercite atribuțiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât și în cea simplificată” și art. 25 din Legea nr. 85/2006, din conținutul cărora rezultă că lichidatorul, în cadrul procedurii insolvenței, nu are calitatea de funcționar.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.2 al Convenției cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 05 octombrie 1961, pe care România a ratificat-o prin adoptarea OUG nr. 66/1999, sunt considerate acte oficiale: a) documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcționar al unei jurisdicții a statului, inclusiv cele care emană de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecătoresc; b) documentele administrative; c) actele notariale; d)declarațiile oficiale, cum ar fi: cele privind mențiuni de înregistrare, viza de învestire cu dată certă și legalizări de semnătură, depuse pe un act sub semnătură privată.
Prin urmare, reținând pe de o parte că actul prezentat nu se încadrează în niciuna din categoriile limitativ prevăzute de textul precitat, iar pe de altă parte reținând că avocatul nu este un funcționar al jurisdicției statului, chiar și în calitatea sa de lichidator în cadrul procedurii insolvenței, tribunalul a apreciat că actele ce emană de la acesta nu sunt acte oficiale și prin urmare nu sunt supuse necesității apostilării, ele fiind recunoscute ca atare în fața autorităților altor state decât cel din care emană.
Motivul de apel prin care s-a susținut că imobilul intabulat respectă și condițiile referitoare la identificare, tribunalul la constat fondat. Astfel, din documentația cadastrală depusă la dosar în apel, s-a reținut că apartamentul nr. 20 are numărul cadastral 763/1/2;1;20. Faptul că în procesul-verbal de adjudecare s-a menționat același număr cadastral, dar cu „;” în loc de „/” nu poate conduce la concluzia că obiectul adjudecării a fost alt imobil decât cel asupra căruia s-a realizat intabularea, în condițiile în care restul datelor de identificare coincid (adresă, număr de carte funciară).
Tribunalul a constatat însă neîntemeiat motivul de apel prin care s-a susținut lipsa de interes a petenților în formularea plângerii împotriva încheierii de Carte funciară prin care s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea apelantei, .. În acest sens, tribunalul a arătat că din actele aflate la dosar rezultă că petenții, . și P. N., sunt părți în contractul de cesiune de creanță încheiat la 15 iunie 2005 cu privire la un drept de creanță născut din încheierea unui contract de leasing între MTS L. GMBH și ., cu privire la apartamentul nr. 20, iar pe de altă parte, intimata . este titulara dreptului de proprietate asupra terenului aferente apartamentului nr. 20, intabulat în Cartea funciară sub nr. 763/1.
Împotriva acestei decizii a formulat apel . și P. N..
Prin motivele de apel se arată că hotărârea este nelegală întrucât:
În mod greșit instanța de apel a apreciat că la dosarul cauzei a fost depus actul de adjudecare în original. Înscrisul care constată dreptul de proprietate al S. L. nu a fost depus în original sau în copie legalizată.
Din actele dosarului și din actele transmise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară o dată cu transmiterea plângerii nu a rezultat că Actul de adjudecare a fost depus în original sau în copie legalizată.
Nu poate fi reținută motivarea instanței de apel, în sensul că „cel puțin formal, suntem în prezența unui original (...) iar intimații – reclamanți nu au făcut dovada neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996” (a se vedea paragrafului 3, pagina 5 din decizia atacată).
Deși instanța de apel nu a fost lămurită dacă actul de adjudecare a fost depus în original, aceasta ar fi trebuit dă dispună, în virtutea rolului activ, administrarea de noi probe în apel, în condițiile art. 295 alin. 2 teza finală din Codul de procedură civilă.
În atare situație apreciază că instanța de judecată a încălcat în primul rând principiul rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă.
În plus, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că din cuprinsul Actului de adjudecare reiese locul în care a fost întocmit. În cazul în care a fost întocmit în România, era necesar să fie legalizat, iar în cazul în care a fost întocmit în străinătate, era nevoie să poarte și apostilă. Între înscrisurile depuse de S. L. în susținerea cererii de intabulare există și o apostilă, însă având în vedere că este datată 11 ianuarie 2006, este evident că nu vizează Actul de adjudecare, care a fost întocmit la data de 09 aprilie 2008.
În mod greșit instanța de apel a apreciat că nu pot fi analizate pe această cale elemente ce țin de condițiile de fond ale actului de adjudecare. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară are obligația verificării legalității actelor depuse în susținerea cererii de înscriere în Cartea funciară.
În acord cu principiul legalității care presupune exactitatea, corectitudinea și certitudinea înscrierilor în Cartea funciară, registratorul este chemat să respecte legalitatea formală și legalitatea materială.
În primul rând, acesta poate să încuviințeze numai înscrierilor actelor și faptelor anume prevăzute de lege sau, după caz, permise, și nu se poate sprijini decât pe cererea și actele care o însoțesc.
În al doilea rând, acesta trebuie să cerceteze dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile de fond și de formă cerute de lege și dacă din cuprinsul Cărții funciare nu există vreo piedică la săvârșirea înscrierii.
La termenul din data de 31 octombrie 2012, s-a invocat excepția de tardivitate a declarării recursului. Excepția este neîntemeiată întrucât verificând actele dosarului se constată că decizia civilă nr. 309/A din 21 martie 2012 a fost comunicată recurenților la data de 21 mai 2012 (fila 103), 18 mai 2012 (fila 104) și 18 mai 2012 (fila 105).
Recursul a fost declarat la data de 05 iunie 2012, în termen legal, întrucât data de 04 iunie 2012, care era ultima zi de declarare a recursului, a fost zi liberă (art. 301 coroborat cu art. 101 alin. 5 Cod de procedură civilă).
Față de cele reținute, excepția tardivității declarării recursului va fi respinsă ca nefondată.
Examinând fondul cererii de recurs, Curtea constată următoarele:
1. Primul motiv de recurs privind încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 este neîntemeiat.
Actul de adjudecare, care a stat al baza înscrierilor în Cartea funciară a fost depus la dosar, la solicitarea instanței, de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a fost înaintat grefei Tribunalului București.
Verificând condițiile de formă ale acestui înscris instanța de apel a concluzionat că este un exemplar original așa cum prevăd dispozițiile art. 47 alin. 1 din Legea nr. 76/1996.
Intimata – reclamantă a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate care să releve dacă înscrisul este original sau copie, dar, întrucât sarcina probei aparține în acest caz recurentei – pârâte, instanța a respins cererea.
Atâta timp cât recurenta nu a considerat necesar să se efectueze o expertiză în acest sens, Curtea constată că în recurs nu se mai poate pune în discuție incidența art. 47 alin. 1 din lege. Instanța de apel nu putea în virtutea dispozițiilor art. 129 Cod de procedură civilă să încalce principiul disponibilității părților, precum și dispozițiile art. 1169 cod civil și dispună efectuarea unei expertize pe care partea interesată nu a solicitat-o.
- Potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, registratorul de Carte funciară va admite cererea de intabulare, dacă înscrisul prezentat de solicitant în susținerea cererii îndeplinește următoarele condiții:
a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;
b) indică numele părților;
c) individualizează imobilul printr-un identificator unic;
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit și limba română;
e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de Carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.
Din verificarea actelor de la dosar, Curtea constată că și aceste dispoziții legale au fost respectate.
Astfel, actul de adjudecare este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, iar instanța de fond nu putea să constate decât că acestea, împreună cu documentele oficiale emise de Tribunalul din Konigstrein, Germania, respectiv toate actele procesuale și procedurale efectuate în dosarul de faliment 90 în 83/50, nu pot fi analizate și cenzurate decât în limita valabilității lor formale și nu de fond. Aceste acte, atâta vreme cât poartă apostila conform Convenției de la Haga vor fi interpretate ca atare de autoritățile și instanțele române, iar Actul de adjudecare este încheiat și in limba română, semnatarii acestuia fiind cunoscători ai limbii.
Actul de adjudecare indica numele părților și individualizează imobilul printr-un identificator unic, respectiv atât prin adresa poștală cât și prin numărul cadastral. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I. a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 20, situat în . 48, Otopeni, județ I., înscris în Cartea funciară nr. 435 a orașului Otopeni și purtând număr cadastral 763/1/2/1/20, în condițiile legii, așa cum este menționat în actul de adjudecare și cum reiese din înscrisurile de la dosar (filele 57 – 59 dosar apel). Susținerile în sensul că în Cartea funciară nr. 435 a orașului Otopeni nu figurează imobilul purtând număr cadastral 763/1/2/1/20, sunt neîntemeiate, devreme la dosarul cauzei se află întreaga documentație cadastrală din care reiese că apartamentul nr. 20, situat în . 48, Otopeni, județ I., este înscris în Cartea funciară nr. 435 a orașului Otopeni și poartă număr cadastral 763/1/2/1/20.
Actul de adjudecare este întocmit în limba română, susținerile în sensul că antetul lichidatorului și ștampila acestuia nu sunt traduse nu sunt determinate pentru a nu avea în vedere acest înscris, devreme ce conținutul acestuia, fondul juridic este în limba română.
- Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 120 lit. c din Legea nr. 85/2006, întrucât, deși suntem în prezența unei proceduri de insolvență străină, imobilul se află pe teritoriul României.
Față de cele reținute, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă va fi respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului ca nefondat.
Respinge recursul formulat de recurenții – petenți . și P. N., împotriva deciziei civile nr. 309/A din 21 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. D. T. I. A. H. P. E. V.
Grefier,
Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
2ex./20.12.2012
T.B.-S.4.-A.P.;E.R.
Jud.B.-A.C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 242/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1927/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
