Legea 10/2001. Decizia nr. 34/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2012 în dosarul nr. 34/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 34-A
Ședința publică de la 31.01.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - L. D.
JUDECĂTOR - M.-A. N. - G.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelantul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și de apelanții-reclamanți (cedenți) D. C. A. D. și M. A. I. C. T., în contradictoriu cu intimații-reclamanți împotriva sentinței civile nr.1236 din 05.10.2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații-reclamanți (cesionari) V. G. și V. C. M.,
Cauza are ca obiect - Legea nr.10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 24.01.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.01.2012 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1236/5.10.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, a fost admisă cererea reclamanților M. A. I. C. T. și D. C. A. D. formulată împotriva pârâtului M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, care a fost obligat să le restituie acestora în natură corpurile de clădire A, C și E din imobilul situat în mun.București, Calea Călărașilor nr.157, sector 3, precum și suprafața de teren de 854,48 m.p. situat la aceeași adresă, au fost obligați reclamanții, în solidar, să restituie Statului Român prin D.G.F.P. a Municipiului București suma de 31.782 Ron actualizată cu indicele de inflație intervenit de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la restituirea efectivă și integrală a sumei de bani menționată. Hotărârea primei instanțe a precizat că restituirea în natură a imobilului se va face numai după returnarea efectivă și integrală a sumei arătate.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că cei doi reclamanți și-au dovedit calitatea procesuală activă și dreptul de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr.157, sector 3, în calitatea lor de succesori în drepturi ai numitei M. F., la rândul său, succesoare în drepturi a proprietarilor originari ai imobilului, respectiv numiții N. N. și M., imobil pe care aceștia l-au dobândit în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9242/02.07.1898.
Astfel, pe baza mai multor înscrisuri administrate în cauză, s-a stabilit că în urma celor doi proprietari inițiali N. N. și M. N., dobânditori în anul 1898, au rămas doi descendenți: N. (Acrivescu) T. (decedată la 25.05.1940) și N. A. (decedat la 05.11.1939). Fiul N. A. (decedat la 05.11.1939) fără descendenți, a fost moștenit de către sora Acrivescu T., în calitate de colateral și de către mama N. M., în calitate de ascendent privilegiat.
Totodată, s-a reținut că fiica Acrivescu (N.) T. a decedat la 25.05.1940, conform certificatului de moștenitor nr.16/13.03.2008, moștenirea acesteia fiind culeasă de către soțul supraviețuitor Acrivescu D. și de către fiicele S. V. F. și D. I. Dorela G..
La data de 26.03.1961 a decedat și autoarea N. M., moștenirea acesteia fiind culeasă de către nepoatele de fiică predecedată Acrivescu T., respectiv S. V. F. și D. I. Dorela G. conform certificatului de moștenitor nr. 93/27.02.1962, în aceste condiții, nepoatele de fiică S. V. F. și D. I. Dorela G. fiind cele care au cules drepturile în cote egale, pentru întreg imobilul dobândit de către autorii N. N. și N. M. prin contractul de vânzare cumpărare din 02.07.1898.
Conform certificatului de moștenitor nr. 804/01.07.1987, (fila 25 din dosar) s-a reținut că nepoata de fiică S. V. F. a decedat la 09.03.1987, întreaga moștenire a acesteia fiind culeasă de către sora D. I. Dorela G..
La rândul său, nepoata de fiică D. I. Dorela G. a decedat la 02.04.1994, conform certificatului de moștenitor nr. 1807/20.10.1994 moștenirea acesteia fiind culeasă de către soțul supraviețuitor D. C. A..
Acesta din urmă a decedat la 13.05.1995, iar conform certificatului de moștenitor nr. 2040/01.11.1995, moștenirea a fost culeasă de către fiul D. C. A. D., reclamant în prezenta cauză și de către soția supraviețuitoare D. C. F. (căsătorită, ulterior M. F.).
Soția supraviețuitoare D. C. F. (căsătorită M.), în calitate de moștenitoare a tuturor drepturilor legate de imobilul dobândit de către autorii inițiali N. N. și N. M., în anul 1898, conform succesiunilor legale analizate mai sus, a fost persoana care s-a adresat cu notificarea nr. 2410/06.08.2001, către Primarul General al Municipiului București, în vederea restituirii imobilului în natură sau pentru acordarea despăgubiri echivalente.
La rândul său, solicitanta M. F. (fostă D. C.) a decedat la 29.07.2009, moștenirea acesteia fiind culeasă de către fiul D. C. A. D., rezultat din căsătoria cu primul soț D. C. A., și de către soțul supraviețuitor M. A. I. C. T., din cea de a doua căsătorie, instituit și legatar universal, conform certificatului de moștenitor nr. 20/26.08.2009 (fila 9 din dosar).
Prima instanță a mai reținut că prin Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr.112/1995 de pe lângă C.G.M.B. nr.3341/9.03.2000 a fost deja restituit autoarei reclamanților M. F. corpul D cu subsol, parter și mansardă din imobilul situat în Calea Călărașilor nr.157, sector 3 și suprafața de teren aferentă de 115 m.p., în timp ce pentru corpurile A, B, C și E și terenul aferent de 625,24 m.p. s-a propus acordarea unor despăgubiri de_ lei vechi, pe care autoarea reclamanților a și încasat-o în valoarea sa reactualizată, încasând în total_ lei vechi, la data de 23.03.2000.
S-a reținut că prin prezenta acțiune, reclamanții se plâng de faptul că notificarea trimisă de autoarea lor, M. F., în temeiul Legii nr.10/2001 prin care a solicitat retrocedarea în natură a corpurilor A, C și E din clădire împreună cu terenul aferent, a rămas nesoluționată de M. București. Reclamanții au solicitat atât obligarea pârâtului la restituirea în natură a acestor părți din imobilul din Calea Călărașilor nr.157, sector 3, rămase nerestituite în procedurile Legii nr.112/1995, dar și obligarea lui la plata contravalorii lipsei de folosință a acestei părți din imobil, capăt de cerere care însă a fost anulat ca netimbrat de prima instanță la termenul de judecată din 2.03.2010 (fila 36 dosar).
Tribunalul a stabilit cu privire la imobilul vizat prin notificare că acesta a făcut obiectul Decretului de naționalizare nr.92/1950, în cazul său realizându-se o preluare abuzivă în sensul art.2 lit.a din Legea nr.10/2001.
Din cuprinsul deciziei nr.1666/14.09.2004 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr.640/2004 s-a reținut că a fost constatat nul absolut și contractul de vânzare-cumpărare nr.3798/14.06.1999 încheiat între Primăria Municipiului București și foștii chiriași V. G. și M. pentru un apartament deținut de aceștia în corpul E de clădire.
Rezultă astfel că, cele trei corpuri A, C și E din clădire se află în posesia Municipiului București, autoarea M. F. a solicitat, în termen legal, restituirea acestor corpuri de clădire în natură, iar notificarea ce formează obiectul dosarului nr. 8810/06.08.2001, nu a fost soluționată nici până în prezent, deși au trecut peste 9 ani de zile de la înregistrarea acesteia și de la depunerea actelor doveditoare privind proprietatea autorilor și succesiunile acceptate de moștenitori.
Conform art. 25 alin. 1 și 7 din Legea nr. 10/2001, Primarul General al Municipiului București avea obligația să se pronunțe cu privire la cererea solicitantei M. F., în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, acest termen a expirat iar notificarea nu a fost rezolvată nici într-un alt termen rezonabil.
Prin urmare, având în vedere și statuările deciziei nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, Tribunalul a apreciat că este abilitat să se pronunțe asupra drepturilor efective solicitate de către reclamanți și să asigure realizarea efectivă a acestora, fiind în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii.
În raport de conținutul prevederilor art.7 și 14 din Legea nr.10/2001, Tribunalul a constatat că partea din imobil nerestituită în natură se află în detenția Municipiului București, astfel că, eventualele contracte de închiriere pe care le-a încheiat privind acest imobil, sunt opozabile reclamanților în situația în care se va dispune restituirea în natură, acest aspect neconstituind însă un impediment la restituirea în natură, în condițiile în care noul proprietar se subrogă în drepturile și obligațiile avute de M. București în calitate de locator. De asemenea, s-a apreciat că, față de conținutul art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001, nu constituie un impediment la restituirea în natură a imobilului nici faptul încasării de către autoarea reclamanților a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr.112/1995 pentru partea din imobil a cărei restituire în natură aceasta a solicitat-o în condițiile Legii nr.10/2001, astfel că tribunalul a constatat că este posibilă restituirea în natură a întregii părți din imobil, ce a fost cerută prin notificarea acesteia, respectiv corpurile de clădire A, C și E, precum și suprafața de 854,48 m.p., sub condiția ca reclamanții să restituie în solidar Statului român prin D.G.F.P. a municipiului București suma de 31.782 lei, actualizată cu indicele de inflație intervenit de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri și până la restituirea integrală și efectivă a acestei sume, restituirea în natură fiind condiționată de returnarea acestor bani.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel intimatul pârât M. București prin Primarul General.
În motivarea apelului declarat, apelantul pârât a susținut următoarele critici:
- conform art.22 din Legea nr.10/2001, unitatea deținătoare este cea obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării formulate, instanța de judecată neputându-se subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare, aceasta neputând soluționa fondul notificării, cât timp procedura administrativă nu a fost finalizată.
Termenul de 60 de zile prevăzut de art.23 pentru soluționarea notificării curge de la data depunerii tuturor actelor doveditoare de către persoana interesată, respectiv a depunerii unei precizări că nu mai deține alte probe, doar această precizare condiționând pârâtul în a se pronunța asupra notificării. Această notificare nu a putut fi soluționată în termen legal, dat fiind caracterul incomplet al dosarului administrativ.
Apelantul susține că, deși notificatoarea a pretins că și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, actele depuse nu constituie o astfel de dovadă, întrucât un înscris sub semnătură privată nu reprezintă titlu de proprietate. Nici înscrisurile anexate notificării și nici cele depuse în fața instanței nu constituie acte doveditoare ale dreptului de proprietate, nu fac dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia.
- apelantul s-a mai plâns de faptul că, deși a dispus restituirea în natură a imobilului, prima instanță nu a clarificat exact situația juridică a acestuia. Astfel, la dosarul administrativ nu se regăsește o situație juridică clară și la zi pentru imobilul ce a făcut obiectul judecății, după cum nu există nici o situație locativă la zi furnizată de ICRAL sau AFI, instituții care administrează acest imobil.
- intimații reclamanți nu și-au dovedit notificarea, întrucât nu au depus acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de persoane îndreptățite, în înțelesul dat acestor noțiuni prin normele de aplicare ale art.22 și 23 din Legea nr.10/2001, conținute de H.G. nr.498/2003.
În drept, au fost invocate prevederile art.282 Cod de procedură civilă, apelantul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
La 2.06.2011 reclamanții au formulat în cauză apel incident la sentința primei instanțe, a cărei schimbare în parte au solicitat-o în sensul obligării lor la restituirea sumei primită cu titlu de despăgubiri, în valoare actualizată cu indicele de inflație, însă numai până la 20.05.2008, iar nu, așa cum a dispus prima instanță, respectiv până la plata efectivă și integrală a sumei.
În motivarea apelului declarat, reclamanții au susținut că pentru determinarea momentului până la care urmează să se aplice indicele de inflație sumei a cărei restituire ei o datorează, sunt relevante următoarele aspecte:
- la 20.03.2008 autoarea lor a depus la registratura Primăriei Municipiului București toate documentele doveditoare ale dreptului de proprietate;
- la 20.03.2008 autoarea lor a solicitat expres primăriei indicarea contului în care trebuia să restituie suma primită cu titlu de despăgubire, solicitare care a rămas fără vreun răspuns.
Acesta este argumentul pentru care apelanții reclamanți consideră că 20.05.2008 este data limită până la care unitatea deținătoare era obligată, potrivit legii, să se pronunțe asupra notificării, ca și asupra indicării contului în care urma să fie virată despăgubirea. Dacă s-ar încuraja atitudinea pârâtului, s-ar ajunge la situația în care, din cauza întârzierii nejustificate a soluționării notificării, reclamanții să fie puși în situația prejudiciabilă de a suporta devalorizarea monedei naționale, fără ca nerestituirea despăgubirilor să fie imputabilă lor în vreun fel. Un calcul simplu arată că diferența de restituit din 20.05.2008 până în prezent este în plus cu 12.000 euro, ceea ce pentru ei reprezintă o sumă considerabilă, neavând nici o culpă pentru nerestituirea sumei de bază.
În drept, au fost invocate prevederile art.25 din Legea nr.10/2001.
La aceeași dată apelanții reclamanți au formulat și întâmpinare la apelul declarat de pârât, prin care au solicitat respingerea lui ca nefondat, întrucât la 20.03.2008 M. F. a depus setul complet de documente necesare soluționării notificării acesteia la registratura generală a Primăriei Municipiului București, potrivit dovezilor din dosar, însă și dacă aceste înscrisuri ar fi fost depuse direct în fața instanței de judecată, nimic nu o împiedica pe aceasta să soluționeze pe fond notificarea. Solicită să fie avut în vedere că ipoteza prezentei cauze este cea a Deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, căreia prima instanță i-a făcut aplicare corectă și deplină prin pronunțarea sentinței criticate.
Este hilar că apelantul pârât critică depunerea unui înscris sub semnătură privată ca act doveditor al dreptului de proprietate, în condițiile în care dosarul de fond conține doar copii ale unor numeroase înscrisuri autentice.
În ședința publică din 28.06.2011, s-a adus la cunoștința instanței că în temeiul contractelor de cesiune de drepturi litigioase autentificate sub nr.485/19.11.2010 și nr.478/18.11.2010 la B.N.P. N. A., a operat o cesiune a drepturilor litigioase ce fac obiectul prezentei cauze, cesiune ce a avut loc între reclamanți, în calitate de cedenți, și numiții V. G. și V. C. M., în calitate de cesionari (înscrisuri aflate la filele 26 – 31 dosar apel).
La același termen de judecată, constatând că probatoriul în baza căruia s-a pronunțat hotărârea de primă instanță este total incomplet, instanța de apel a ordonat din oficiu administrarea următoarelor probe: obținerea de relații de la Primăria Municipiului București și Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 3 privind situația juridică a imobilului, obținerea de relații privind situația locativă a tuturor corpurilor de proprietate aflate pe terenul din Calea Călărașilor nr.157, sector 3, de la S.C. Titan SA și efectuarea unei expertize topo pentru identificarea tuturor corpurilor de proprietate, a terenului, descrierea imobilului și identificarea acestuia în raport de actele de proprietate înfățișate de reclamanți.
Au fost depuse la dosar: relații privind situația juridică a imobilului notificat de la Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu (filele 41-46), de la Primăria Municipiului București – direcția Juridic (fila 48) și de la A.F.I. (fila 50) istoricul de rol fiscal al imobilului din Calea Călărașilor nr.157, sector 3 de la D.I.T.L. Sector 3 (filele 52-54), situația locativă a imobilului de la S.C. Titan Al S.A. (filele 55 și 72), copiile contractului de vânzare-cumpărare nr.3798/1999 și contractul de închiriere nr.685/1999 (filele 102 – 106), copiile proceselor-verbale nr._/13.09.1940 privind imobilul din Calea Călărași nr.157 și nr._/13.09.1940 privind imobilul din Calea Călărași nr.157 A (filele 73 – 75), precizări ale apelanților reclamanți însoțite de copia contractului de vânzare-cumpărare nr.378/25.02.1998 (filele 57 – 60), o . înscrisuri privitoare la executarea pe terenul în litigiu a unor construcții de către cesionarii V., adresa nr.167/31.05.2004 a Biroului de Carte Funciară Sector 3 însoțită de înscrisuri doveditoare.
A fost depus la dosar și raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert Osepeanu C. (filele 77 – 90).
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de probele noi administrate în faza judecății de apel, Curtea reține următoarele:
Prin apelul principal declarat în cauză de pârât a fost contestată legalitatea soluției adoptată prin hotărârea primei instanțe, respectiv aceea a obligării sale la restituirea în natură a corpurilor de clădire A.C și E și a terenului în suprafață de 854,48 m.p. din imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr.157, sector 3 și aceste critici, care vizează măsura principală luată de judecătorul fondului în dosar, vor fi analizate cu întâietate.
Critica de subrogare a instanței de judecată într-un drept pretins a fi fost rezervat de legiuitor unității deținătoare, care însă nu s-a pronunțat asupra notificării formulate în cauză din pricina caracterului incomplet al dosarului (lipsindu-i toate actele necesare și precizarea că notificatoarea nu mai deține alte probe), nu poate fi reținută având în vedere că au trecut aproape 9 ani de la trimiterea notificării fără ca acesteia să-i fi fost dată o soluție, legea neimpunând obligativitatea soluționării favorabile a tuturor cererilor de restituire formulate. Apelantul pârât era ținut, așadar, să se pronunțe asupra notificării, în conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, republicată chiar și în ipoteza pretinsă, respectiv a lipsei tuturor actelor doveditoare necesare, nedepunerea perpetuă a acestora neexonerându-l de această obligație legală.
Având în vedere că ipoteza prezentei cauze este cea care a stat la baza pronunțării deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, unitatea deținătoare nepronunțându-se asupra notificării autoarei M. (fostă D. – C.) F. până la data sesizării instanței de judecată, în mod corect prima instanță a calificat această omisiune a pârâtului ca un refuz nejustificat de soluționare a cererii și s-a considerat abilitat nu doar să îl cenzureze pe acesta, ci să se pronunțe asupra înseși drepturilor subiective pretinse, după cum în mod obligatoriu s-a statuat prin amintitul recurs în interesul legii.
Următoarea critică a apelului a vizat aspectul nedovedirii dreptului de proprietate pretins de către reclamanți prin înscrisuri care să se circumscrie noțiunii de „acte doveditoare” în înțelesul art.23 din lege și din normele ei de aplicare, apelantul pârât pretinzând că nu are această valoare un înscris sub semnătură privată.
Curtea observă că această critică este străină pricinii de față, dat fiind că pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului din Calea Călărașilor nr.157, sector 3, București, reclamanții nu s-au prevalat de nici un înscris sub semnătură privată, ei depunând în procedura administrativă și în fața instanței de judecată copii ale actului originar de dobândire a dreptului de proprietate de către autorii N. și M. N. constând în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9242/2.07.1898 de Tribunalul I. – Secția notariat, transcris în registrul de transcripțiuni sub nr.2018/8.07.1898 și ale convenției de partaj încheiate între succesorii lui N. N., autentificat sub nr._/17.07.1931 de Tribunalul I. – Secția Notariat, act transcris sub nr.9607/17.08.1931 și însoțit de schița (planul de partaj), filele 16-23 dosar fond.
Critica cu adevărat îndreptățită a apelantului pârât a vizat faptul adoptării de către prima instanță a dispoziției de restituire în natură a imobilului notificat în favoarea reclamanților, în lipsa unei minime clarificări și cercetări a situației juridice și locative actuale a acestuia.
Într-adevăr, în ciuda conținutului adresei nr._ a Serviciului analiză contestații și evidență dispoziții Legea nr.10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București (fila 45 dosar fond) care a evidențiat necesitatea completării dosarului administrativ al notificării în cauză cu situația juridică și locativă a tuturor corpurilor de proprietate ale imobilului, dată fiind existența mai multor corpuri de construcție la adresă și a unor informații neuniforme cu privire la situația juridică a fiecăruia dintre ele, prima instanță a soluționat cauza și a hotărât restituirea lor în natură în lipsa acestor informații și a identificării construcțiilor și terenului printr-o expertiză tehnică imobiliară.
Probele noi administrate în faza judecății de apel au confirmat și completat informațiile privitoare la situația juridică a imobilului ce s-a conturat pe baza probatoriilor aflate în dosarul de fond.
Astfel, copiile proceselor-verbale de carte funciară nr._/1940 și_/1/1940, ambele întocmite la 13.09.1940, aflate la filele 74 – 75 dosar apel, relevă situația juridică a imobilului din București, Calea Călărașilor nr.157, sector 3 la nivelul anului 1940, confirmând deținerea lui în coproprietatea M. N. N., pe baza actului de dobândire inițial, contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 9242/2.07.1898 și a convenției de partaj autentificate sub nr._/17.08.1931, și a nepoatelor de fiică predecedată (Acrivescu T.), respectiv Acrivescu D. Dorela-I. și Acrivescu D. V.-F., în urma decesului coproprietarilor din convenția de partaj autentificată sub nr._/17.08.1934, anume N. A. (decedat la 5.11.1939) și T. Avrivescu (decedată la 25.05.1940); de asemenea, aceleași înscrisuri confirmă întinderea totală a suprafeței de teren a imobilului (584 și 366 m.p.), despre care Primăria Municipiului București – Serviciul Evidența Proprietății a comunicat informații (fila 74 dosar fond) în sensul că ar fi în suprafață de 1030 m.p.
Adresa aflată la fila 41 dosar apel a Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu precizează că imobilele înscrise în Cartea funciară din anul 1940 cu procesele verbale sus menționate au fost înscrise în evidențele cadastrale din anul 1986 cu adresa Calea Călărașilor nr.157, sector 3, cu suprafața de 1030 m.p. teren, din care 495 m.p. construcții, ca proprietate de stat, posesor de parcelă Întreprinderea ICRAL V..
Istoricul de rol fiscal al imobilului (filele 52 – 54 dosar apel), ca și adresa Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, Evidența Proprietății – cadastru (fila 74 dosar fond) confirmă faptul preluării abuzive a imobilului notificat în temeiul Decretului de naționalizare nr.92/1950 în mai multe etape, respectiv în 1950 partea din imobil ce a revenit lui A. N. în urma convenției de partaj din anul 1931, iar în 1959, în baza unei decizii fără număr având ca temei același Decret nr.92/1950, restul imobilului.
Analiza coroborată a planului de partaj (fila 19 dosar fond) a situației locative și evidențelor înregistrate la S.C. Titan Al S.A. (societatea ce administrează actual imobilul) cu referire la imobilul din Calea Călărașilor nr.157, sector 3, reunite cu constatările expertului ce a întocmit expertiza tehnică imobiliară din apel, relevă că anterior preluării imobilului de către stat, pe terenul de 1030 m.p. de la adresă existau 3 corpuri de clădiri vechi, identificate actual prin corpurile A, B, C și D, numărul lor actual de 4 fiind rezultat în urma divizării corpului de construcție amplasat pe latura din dreapta în două corpuri, respectiv A și B.
De asemenea, potrivit constatărilor expertului, corpurile vechi de construcție sunt corpul A, edificat în juridic anului 1880, cu regim de înălțime Sp + P, corpul B, edificat în jurul anului 1890 și aflat în continuarea corpului A, cu regim de înălțime P, corpul C, edificat în jurul anilor 1925, cu regim de înălțime P și corpul D, edificat în jurul anului 1900, cu regim de înălțime P, poziționarea lor în spațiu fiind indicată în planul zonei și schița imobilului (anexele 1 și 2).
Același expert a mai arătat că în prezent pe teren se află edificate în total 8 corpuri de clădiri de locuit și o magazie, prezentarea lor grafică fiind redată în planul de situație din anexa 1 a expertizei.
Astfel, corpul E – clădire de locuit, cu regim de înălțime P + 1E, amplasată pe latura de fund a lotului, a fost edificată în jurul anului 1960, Corpul F – clădire de locuit, cu regim de înălțime P + 1E, amplasată pe latura din dreapta a lotului, a fost edificată în jurul anului 2003, corpul G – clădire de locuit, regim de înălțime P, amplasată pe latura din stânga lotului, a fost edificată în jurul anului 2004, corpul H – clădire de locuit cu regim de înălțime P, amplasată pe latura din stânga lotului, a fost edificată în jurul anului 2004. Magazia, paralelă cu latura din dreapta lotului, cu regim de înălțime P, a fost edificată în jurul anului 1940, în continuarea corpului B.
Întrebați fiind asupra originii și apartenenței noilor corpuri de clădire evidențiate de expert în raportul său de expertiză, numiții V. G. și C. au arătat, prin apărătorul lor, că ei sunt cei care le-au construit, depunând dovezi ale sancționării lor contravenționale pentru ridicarea fără autorizație de construcție în privința unora din aceste construcții (filele 92 – 94 dosar apel).
Constatările expertului se coroborează cu informațiile comunicate instanței de S.C. Titan Al S.A. prin adresele de la filele 55 și 72 dosar apel, prin care această societate s-a referit la situația juridică și cea locativă exclusiv a corpurilor de construcție A, B, C și D, în privința corpului E de clădire, ce a făcut obiectul solicitării de restituire a reclamanților, arătându-se că nu a fost preluat de către stat și că, drept consecință, nu figurează în evidențele sale.
Concluzionând pe baza informațiilor furnizate de toate aceste probe, Curtea reține că măsura reparatorie a restituirii în natură – a cărei aplicare s-a solicitat prin cererea reclamanților – ar putea fi luată în discuție exclusiv în privința terenului și a corpurilor de construcție vechi, existente pe teren la data preluării de către stat a imobilului.
Este de reținut în acest sens, faptul că, în prezent corpul A de construcție este deținut de M. București, fiind ocupat integral de 3 chiriași ai S.C. Titan Al S.A., ceea ce permite restituirea sa în natură, în proprietatea succesorilor în drepturi ai fostului proprietar, în acord cu prevederile art.1, 9, 18 și 20 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată.
Corpul B de construcție este deținut cu contractul de vânzare-cumpărare nr.378/1998, ce nu a fost desființat, de familia R., astfel cum rezultă din situația locativă a S.C. Tiatan Al S.A. (fila 55), din copia contractului (fila 58 – 59) și din cuprinsul deciziei civile nr.1666/14.09.2004 a Curții de Apel București (filele 11-15 dosar fond). Acest corp de construcție nu a fost însă cerut prin acțiunea în justiție de față, potrivit precizărilor apelanților reclamanți, fila 57 dosar apel.
Corpul C de construcție este deținut de numiții V. G. și V. M. cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3798/14.06.1999, contract a cărui nulitate absolută s-a constatat prin decizia civilă nr.1666/14.09.2004 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, rămasă irevocabilă, și cu contractul de închiriere nr.685/5.08.1999 încheiat de Primăria Municipiului București și fiul familiei V., numitul V. C.. Situația juridică și locativă a acestui corp de proprietate permite restituirea lui în natură, în acord cu prevederile art.1, 9, 18 și 20 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată.
Corpul D de construcție a fost deja restituit autoarei reclamanților M. F., împreună cu suprafața de teren de 115,22 m.p., prin Hotărârea nr.3341/9.02.2000 a Comisiei de aplicare a Legii nr.112/1995 (fila 60 dosar apel), act în baza căruia aceleiași persoane i s-au acordat și despăgubiri pentru restul imobilului nerestituit, situat în Calea Călărașilor nr.157, sector 3, menționat ca fiind compus din corpurile de construcție A, B, C și E și terenul în suprafață de 625,24 m.p. Acest corp de construcție nu a făcut obiectul solicitării reclamanților prin acțiunea de față.
Cât privește corpul E de construcție, Curtea apreciază că restituirea acestuia în natură nu este posibilă, dată fiind constatarea expertului în sensul că respectiva clădire este una de dată recentă, nouă, edificată în jurul anului 1960, ulterior preluării imobilului în litigiu de către stat. Această clădire, edificată pe latura de fund a lotului, în locul unei vechi magazii existente la data întocmirii planului de partaj (fila 19 dosar fond) – potrivit precizărilor apărătorului reclamanților de la ultimul termen de judecată – este construită din materiale și care un aspect și o stare tehnică bună, ce îndreptățesc concluziile expertului, care a identificat-o în rândul construcțiilor noi ridicate pe teren.
Este adevărat că informațiile din dosar în legătură cu acest corp de proprietate sunt confuze și contradictorii, în litigiul finalizat prin decizia civilă nr.1666/14.09.2004 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, reținându-se – e adevărat, pe baza spuselor avocatului familiei V. – că partea din construcție vândută acesteia cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3798/14.06.1999, ce a fost anulat, se referă la corpul E.
Totuși, în adresele sale aflate la filele 55, 72 și 102 dosar apel, S.C. Titan AL SA. arată că partea din corpul C de construcție este deținută de V. G. (cesionarul de drepturi litigioase din prezenta cauză) cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3798/14.06.1999 – cel ce a fost desființat prin mai sus menționata decizie – corpul E nefiind preluat de stat și nefigurând în evidențele sale.
De asemenea, Curtea reține că prin Hotărârea nr.3341/9.03.2000 a Comisiei de aplicare a legii nr.112/1995 s-au acordat autoarei reclamanților M. F. despăgubiri pentru restul imobilului din Calea Călărașilor nr.157, sector 3 București, constând în corpurile A, B, C și E de construcție și terenul în suprafață de 625,24 m.p., situație care ar fi putut interveni doar în urma constatării că și corpul E de construcție exista în patrimoniul autorilor acesteia la data preluării abuzive a imobilului de către stat.
În prezența acestor contradicții și neconcordanțe observate de instanță, Curtea apreciază că trebuie să se dea prevalență evidențelor deținute de societatea care administrează imobilul, ale cărei informații sunt susținute de opinia expertului care, pe baza examinării la fața locului, a datelor științifice și competențelor specifice a putut aprecia asupra originii recente a corpului E de construcție, ridicat pe teren ulterior preluării imobilului de către stat și, deci, care nu a existat în patrimoniul fostului proprietar ori succesorilor săi în drepturi ce dețineau imobilul la momentul preluării sale abuzive de către stat.
Curtea apreciază că aceste două probe au un grad mai ridicat de precizie și obiectivitate, în comparație cu celelalte două, care conțin și alte date imprecise – cu referire la Hotărârea nr.3341/9.03.2000, în privința restului de teren indicat ca fiind de numai 625,24 m.p. – și care nu s-au întemeiat pe probe științifice – cu referire la informațiile din dosarul nr.640/2004, unde s-a făcut doar afirmația de către M. F. (reclamanta din acea cauză) că s-au preluat de la adresa imobilului 5 corpuri de clădiri – A, B, C, D și E, aceasta întemeindu-și susținerile pe aceleași informații inexacte conținute de Hotărârea nr.3341/9.03.2000.
De altfel, cesionarii de drepturi litigioase din acest dosar, numiții V. G. și C.-M. – care, potrivit informațiilor comunicate de D.I.T.L.Sector 3, au dobândit cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.479/18.11.2010 corpul D de construcție de la reclamanți, au deținut cu contractul nr.3798/14.06.1998 o parte a corpului C de construcție, pe care nu au încetat să o folosească ulterior constatării nulității acestui contract (după cum rezultă din adresele lor de domiciliu actuale din contractul de cesiune și din întreg contextul cauzei), restul aceluiași corp C fiind tot în folosința lor exercitată prin fiul V. C., în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu Primăria Municipiului București, și care au edificat și restul construcțiilor noi de pe teren, a căror existență a fost constatată de expert – nu au susținut că acest corp E de construcție s-ar afla în posesia altor persoane decât ei, aspect al cauzei care nici nu ar fi de imaginat de vreme ce, nefiind preluat de stat și neaflându-se în proprietatea și posesia acestuia, el nu a putut face obiectul închirierii către alte persoane, după cum se înțelege și din comunicarea S.C. Titan Al S.A. aflată la fila 72 dosar apel.
Prin urmare, acest corp de clădire nu putea face obiectul măsurii de restituire în natură, în proprietatea reclamanților, de vreme ce a rezultat din probatorii că el nu a existat în patrimoniul foștilor proprietari ori succesorilor lor în drepturi la momentul preluării abuzive a imobilului din Calea Călărașilor nr.157, sector 3, București, soluția primei instanțe, de obligare a pârâtului la restituirea acestuia în natură fiind greșită și impunându-se a fi schimbată ca urmare a clarificării situației juridice și de fapt a acestui corp de proprietate pe baza probelor noi administrate în apel.
Cât privește măsura restituirii terenului de la aceeași adresă, potrivit solicitării reclamanților care a vizat suprafața de 854,48 m.p., Curtea o apreciază ca fiind corectă din punct de vedere legal, având în vedere că din suprafața totală a terenului de 1030 m.p. trebuie excluși de la restituire cei 115,22 m.. teren deja restituiți notificatoarei M. F. prin Hotărârea nr.3341/9.03.2000 emisă în procedura de aplicare a Legii nr.112/1995 ca teren aferent corpului D și terenul de 59,30 m.p. ce a fost vândut familiei R. S. și M. prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, nr.378/25.02.1998, ca teren situat sub corpul B de construcție vândut acestora.
Prin urmare, soluția primei instanțe, de obligare a pârâtului să restituie reclamanților suprafața de teren de 854,48 m.p. situată la adresa din Calea Călărașilor nr.157, sector 3, București, este în acord cu prevederile art.1, 9, 18 și 20 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată, motiv pentru care ea va fi menținută.
Celelalte critici ale apelantului pârât privitoare la nedovedirea de către contestatori a dreptului de proprietate ori a calității lor de persoane îndreptățite nu vor fi reținute, acestea fiind în mod evident nefondate și infirmate prin înscrisurile prezente în dosar, doveditoare atât ale dreptului de proprietate ce a aparținut autorilor lor, cât și a calității lor de succesori în drepturi ai acestora, transmisiunile calității succesorale de la autorii N. N. și M. N. până la reclamanți fiind corect analizate și stabilite de judecătorul fondului pe baza certificatelor de moștenitor și de calitate de moștenitor aflate în dosarul de fond.
În consecință și în acord cu cele argumentate anterior, în temeiul art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul principal și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va admite cererea în parte și îl va obliga pe M. București prin Primarul General să restituie intimaților-reclamanți, V., în natură corpurile de clădire A și C, precum și suprafața de 854,48 mp teren situate în București, Calea Călărașilor nr.157, sector 3, București, urmând să respingă ca neîntemeiată cererea de restituire a corpului E de construcție situat la aceeași adresă.
Curtea precizează că măsura restituirii în natură va fi dispusă în favoarea numiților V. G. și C.-M. ca urmare a contractelor de cesiune de drepturi litigioase ce au fost încheiate de aceștia cu reclamanții din prezenta cauză, contracte autentificate sub nr.485/19.11.2010 și 478/18.11.2010 ambele la B.N.P. A. N. și de care instanța a luat act la termenul din 28.06.2011.
În urma precizărilor venite din partea apărătorului cesionarilor V. la ultimul termen de judecată, în sensul că prin aceste contracte învoiala părților s-a limitat doar la transmiterea drepturilor litigioase legate de imobilul din București, Calea Călărașilor nr.157, sector 3, București, părțile neconvenind și în privința obligațiilor ce revin moștenitorilor foștilor proprietari în temeiul art.20 din Legea nr.10/2001 (dată fiind ipoteza juridică în care ei se află, de persoane ce au fost despăgubite bănește în temeiul legii nr.112/1995, dar care au cerut și doresc restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat în procedura Legii nr.10/2001), de restituire a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr.112/1995 de autoarea lor M. F. în sarcina reclamanților inițiali – precizări ce nu s-au făcut la data prezentării instanței a celor două convenții și care ar fi fost necesară având în vedere existența și obiectul apelului incident – Curtea a putut lămuri cadrul procesual al judecății de apel, apreciind că cesionarii V. G. și C. M. au calitatea procesuală de intimați-reclamanți, aceștia substituindu-se reclamanților și preluând calitatea procesuală a cedenților strict legat de dreptul la restituirea în natură a imobilului notificat, drept care este unul litigios și care a făcut obiectul cesiunii între ei.
Acest drept fiind deplin recunoscut prin hotărârea primei instanțe nu a fost dedus cenzurii instanței de apel decât pe calea apelului principal formulat de pârât, apelul incident declarat de reclamanții inițiali, cedenți ai dreptului litigios vizând restituirea în natură a imobilului, aducând în atenție doar reglementarea obligației lor corelative de restituire a sumei primită cu titlu de despăgubiri în temeiul legii nr.112/1995.
Astfel fiind și întrucât potrivit mențiunilor din cele două contracte de cesiune ale dreptului litigios încheiate între numiții V. G. și C.-M. și cei doi reclamanți, se înțelege că aceștia din urmă au rămas mai departe obligați la restituirea despăgubirii încasate de autoarea lor, Curtea apreciază că cedenții V. au dobândit în apel calitatea de intimați reclamanți.
Cât privește apelul incident declarat de reclamanții inițiali, cum s-a arătat, acesta supune cenzurii instanței de apel reglementarea obligației lor corelative înscrise în art.20 din legea nr.10/2001, de restituire a sumei de_ Rol încasată de autoarea lor la 23.03.2000 (potrivit înscrisului de la fila 83 dosar fond) cu titlu de despăgubiri acordate în temeiul Legii nr.112/1995, în valoare actualizată, apelanții reclamanți pretinzând – pe baza mențiunilor din dispozitivul hotărârii de primă instanță – că ei nu datorează actualizarea acestei sume până la momentul restituirii efective și integrale a sumei, cum a spus judecătorul fondului, ci până la 20.05.2008, întrucât autoarea M. F. a solicitat Primăriei Municipiului București printr-o adresă depusă la 20.03.2008 indicarea contului în care ea era gata să restituie suma în discuție. Acest cont nu i-a fost indicat, iar Primăria nici nu i-a soluționat notificarea până la 20.05.2008, cu toate că la 20.03.2008 autoarea îi depusese și toate actele necesare și utile soluționării notificării. Apelanții au mai susținut că, în acest context, nu sunt vinovați de nesoluționarea în termenul legal a notificării și nici nu sunt dispuși să suporte devalorizarea monedei naționale, neavând nici o culpă în nerestituirea sumei.
Curtea apreciază că tărâmul pe care apelanții reclamanți au plasat problema restituirii despăgubirii acordate autoarei lor în temeiul Legii nr.112/1995 este unul greșit. În lămurirea unor astfel de situații care pot să apară în aplicarea Legii nr.10/2001, sunt incidente normele de aplicare ale art.20 din Legea nr.10/2001, conținute în H.G. 250/2007, care stabilesc că persoana îndreptățită la restituire va dobândi acest drept dacă va rambursa despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.
Calculul actualizării se va face prin aplicarea indicelui de inflație comunicat de entitatea națională din domeniul statisticii, aferent perioadei respective (se va avea în vedere anul încasării efective a despăgubirii și anul rambursării acesteia), suma rezultată urmând să se verse în contul deschis la Trezoreria Statului prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr.198/2003.
Prin urmare, întrucât numărul contului, în care despăgubirea datorată de reclamanți avea a fi vărsată, era accesibil acestora printr-o dispoziție cu caracter normativ supusă publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv Ordinul ministrului finanțelor publice nr.198/2003, nimănui nefiindu-i permis invocarea necunoașterii legii, reclamanții ori autoarea lor nu erau în drept să pretindă Primăriei Municipiului București ori să obțină de la aceasta o atare informație, astfel că ei nu sunt îndreptățiți să dobândească o recunoaștere din partea instanțelor a limitării actualizării sumei, a cărei restituire o datorează, până la data de 20.05.2008.
Cum Curtea nu poate reține culpa altui subiect de drept în nerestituirea acestei sume până în prezent și, în nici un caz cea a apelantului pârât ori a aparatului său administrativ propriu (Primăria Municipiului București ), apreciază că apelanții reclamanți M. A. I. C. T. și D. C. A. D. au în continuare obligația returnării acestei sume, ce se va actualiza cu indicele de inflație pe perioada cuprinsă între anul încasării acesteia și anul returnării sale, conform menționatelor dispoziții ale pct.20.1 din H.G. nr.250/2007, urmând ca apelul incident al acestor părți să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul principal formulat de apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1236 din 5.10.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți M. A. I. C. T. și D. C. A. D., cu domiciliul ales la C..Av.A. P., în București, ., ., . și cu intimații reclamanți V. G. și V. C. M., domiciliați în București, Calea Călărașilor nr.175, sector 3.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite în parte cererea.
Obligă M. București prin Primarul General să restituie intimaților-reclamanți, V., în natură corpurile de clădire A și C, precum și suprafața de 854,48 mp teren situate în București, Calea Călărașilor nr.157, sector 3, cu obligația returnării de către apelanții-reclamanți a sumei de 31.782 lei (Ron) reprezentând despăgubirea primită, ce se va actualiza cu indicele de inflație pe perioada cuprinsă între anul încasării acesteia și anul returnării, conform dispozițiilor HG nr.250/2007.
Respinge ca neîntemeiată cererea de restituire a corpului E de construcție situat la aceeași adresă.
Respinge ca nefondat apelul incident formulat de apelanții reclamanți M. A. I. C. T. și D. C. A. D. .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. D. M.-A.
N.-G. GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.L.D.
Tehnored.B.I.
7 ex/22.03.2012
----------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – S.V.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 471/2013. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 1360/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
