Revendicare imobiliară. Decizia nr. 45/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2012 în dosarul nr. 45/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI
PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.45A
Ședința publică de la 07.02.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. V.
JUDECĂTOR - L. D.
GREFIER - F. D.
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul-pârât M. A., apelanta-pârâtă-reclamantă M. V., apelantul-pârât-chemat în garanție M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și de apelanții-intervenienți în nume propriu S. F. și S. D., împotriva sentinței civile nr.1613 din 25.10.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-pârâtă R. A. M., intimatul intervenient în nume propriu A. M. D., intimații-pârâți H. I. și H. M., și cu intimata-chemată în garanție ..
Cauza are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul-pârât M. A., prin avocat I. Alberto P., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 25.03.2011, emisă de Baroul București, apelanta-pârâtă-reclamantă M. V., personal, apelanții-intervenienți în nume propriu S. F., S. D., prin avocat S. D. și apelantul-pârât-chemat în garanție M. București prin Primarul General, prin consilier juridic I. M., în baza delegației de la dosar, lipsind intimata-reclamantă-pârâtă R. A. M., intimații-pârâți H. I. și H. M., intimatul-intervenient în nume propriu A. M. D. și intimata-chemată în garanție ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-au depus relațiile solicitate de la Oficiul de Stare Civilă Sector 1 București și Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 1 București.
Se prezintă V. E. M., H. L. și H. V., în calitate de moștenitorii ai defuncților H. I. și H. M., care depun la dosar, în fotocopie, certificatele de deces nr.3425 din 11.11.2006, emis de Primăria Sectorului 5 București, nr.1068 din 18.06.2009, emis de Consiliul Local al Sectorului 6 București și acte de stare civilă.
La interpelarea instanței, V. E. M., H. L. și H. V. învederează că nu s-a dezbătut succesiunea de pe urma defuncților H. I. și H. M..
Apărătorul apelanților-intervenienți în nume propriu solicită introducerea în cauză a moștenitorilor defuncților H..
Apărătorul apelantului-pârât pune aceleași concluzii.
Reprezentantul apelantului-pârât-chemat în garanție M. București prin Primarul General apreciază că se impune amânarea cauzei pentru a se depune la dosar certificatul de calitate de moștenitor.
Curtea, după deliberare, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispune introducerea în cauză, în calitate de succesibili ai defuncților H. I. și H. M., a numiților H. L., H. V. și V. E. M. și, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelanților-intervenienți în nume propriu solicită a se lua act că apelul lor a rămas fără obiect, ca urmare a soluționării cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile atacate.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul-pârât-chemat în garanție M. București prin Primarul General, solicită admiterea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantului-pârât M. A. și apelanta-pârâtă-reclamantă M. V. pun aceleași concluzii.
Reprezentatul apelantului-pârât-chemat în garanție M. București prin Primarul General solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul dispunerii restituirii acelei încăperi, care se mai află în proprietatea primăriei.
Intimații-pârâți H. L., H. V. și V. E. M. arată că sunt de acord cu admiterea apelului formulat de apelantul-pârât-chemat în garanție M. București prin Primarul General.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30.08.1999, reclamanta R. A. M. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și a solicitat să fie obligat să-i predea în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ..123 (fost 121, sector 4), compus din parter și 3 etaje, precum și terenul în suprafață de 226mp, pe care-l deține fără titlu.
În motivarea acțiunii, a arătat că autorul reclamantei - C. T. - a cumpărat în anul 1932 terenul în suprafață de 226 mp, în ..121 (actualmente 123), iar mama reclamantei – T. A. (născută T.) a obținut, la data de 8.05.1934, autorizația de construire a unui imobil pe acest teren. În anul 1949 au fost deposedați în mod abuziv de imobilul menționat.
La data de 26.09.2000 s-a formulat de către numitul A. M. D. cerere de intervenție în prezenta cauză, acesta arătând că este fratele reclamantei și că alături de aceasta are calitatea de moștenitor legal al bunicului său - T. C., după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.1301/1975 emis de organul notarial.
Reclamanta a depus la dosar, la data de 28.11.2000, o cerere completatoare, întemeiată pe dispozițiile art.57 Cod procedură civilă, solicitând introducerea în proces a numiților M. V., M. A., ZAGORIDNIUC D., HUICA I., HUICA M. și S.C. R. V. S.A..
Prin această cerere,reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr._ și nr._ încheiate între S.C. R. V. S.A.,ca mandatar al P.M.B și persoanele fizice cumpărătoare, referitor la apartamentele 1,2 și 4 situate în imobilul din București, ..123, sector 1, invocându-se ca motive de nulitate cauza ilicită și imorală și fraudarea prevederilor Legii nr.112/1995.
În cauză s-a formulat, la data de 16.01.2001, cerere de intervenție în interes propriu de către numiții S. G. și S. F., care au arătat că au dobândit în proprietate, în baza Legii nr.112/1995, apartamentul nr.3 situat în imobilul în litigiu, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.257/23.12.1996.
Pârâta M. V. a formulat, în data de 20.03.2001, întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii completate introdusă de reclamantă, ca neîntemeiată. Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că nu s-a făcut dovada identității între imobilul actual situat în ..123, sector 1 și imobilul aflat în ..121, cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar; totodată, nu s-a probat faptul că reclamanta este succesoarea Leliei C. T., că la data naționalizării erau proprietarii imobilului în litigiu părinții sau bunicii reclamantei, așa cum se susține.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta a solicitat ca instanța să constate calitatea de proprietară a apartamentului nr.2, situat în imobilul în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._, încheiat cu Primăria Municipiului București în baza Legii nr.112/1995, ale cărui prevederi au fost respectate pe deplin la momentul perfectării convenției.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și a S.C. R. V. S.A., solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii de revendicare, să fie obligate chematele în garanție să răspundă pentru paguba suferită de pârâtă, respectiv să-i plătească acesteia contravaloarea actualizată a apartamentului nr.2, iar, în subsidiar, să i se acorde pârâtei un apartament similar ca suprafață, confort și zonă.
Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2001 s-a dispus suspendarea judecării cauzei la cererea reclamantei și a intervenientului A. M. D., în baza art.47 alin.1 teza a II-a din Legea nr.10/2001.
După repunerea pe rol, ca urmare a intervenirii decesului numitei Zagarodniuc D., s-a dispus de către instanță, în baza art.243 pct.1 Cod procedură civilă, introducerea în cauză a moștenitorului - M. A., conform certificatului de moștenitor nr.161/15.11.2002.
La termenul de judecată din data de 10.05.2004, instanța a procedat la introducerea în proces a numiților S. F. și S. D. - moștenitori ai defunctului S. G., conform certificatului de calitate de moștenitor nr.23/07.05.2004.
Având în vedere împrejurarea că notificarea nr.736/2001 adresată către Primăria Municipiului București și prin care reclamanta solicita să-i fie retrocedat imobilul în natură nu a fost soluționată, tribunalul a menținut măsura de suspendare a judecății în conformitate cu prevederile art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr.770R/18.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel București a fost casată încheierea din data de 01.03.2010 pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a menținut măsura de suspendare a judecății cauzei, astfel că dosarul a fost trimis instanței pentru continuarea judecății.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză tehnică de evaluare a imobilului în litigiu.
Prin sentința civilă nr.1613/25.10.2010, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta R. A. M. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de A. M. D. în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și ., M. V., M. A., Hiucă I., H. M. și intervenienții în nume propriu S. F. și S. D., a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să lase reclamantei și intervenientului în deplină proprietate și posesie partea nevândută din imobilul situat în București, ..123 (fost 121), alcătuit din construcție și teren aferent în suprafață de 226 mp, a respins cererea completatoarea depusă de reclamantă, vizând constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională introdusă de pârâta M. V., a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de aceasta, a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București și ., ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că autorii reclamantei și ai intervenientului A. M. D. - C. T. și L. A. (născută T.) au dobândit în proprietate terenul în suprafață de 226 mp situat în ..121 (actualmente 123), în baza contractului de vânzare – cumpărare încheiat la data 23.09.1932 la Tribunalul I., teren pe care a fost edificată construcția în litigiu, conform autorizației emisă la data de 08.05.1934 de către Primăria Sectorului IV V..
Potrivit certificatului de moștenitor nr.1301/975 eliberat de notariatul de Stat Sector 6 rezultă că de pe urma defunctului T. C., decedat la 18.07.1952, a rămas ca moștenitoare fiica sa A. Lilly, aceasta decedând la data de 20.05.1995 și lăsându-i ca succesori, în calitate de descendenți, pe reclamantă și intervenientul A. M. D..
Conform relațiilor furnizate de pârâtă . solicitările tribunalului a rezultat că imobilul situat în ..123 sector 1 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950.
Prin notificarea nr.736/2001 formulată de reclamantă și adresată P.M.B. s-a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, însă unitatea deținătoare nu a dat curs acestei notificări.
Așa după cum rezultă din înscrisurile anexate la dosarul cauzei, apartamentele din acest imobil au fost vândute pârâților în conformitate cu prevederile Legii nr.112/1995.
Tribunalul a respins excepția privind lipsă de calitate procesuală activă a reclamantei, excepție invocată de pârâta M. V., avându-se în vedere înscrisurile anexate, din care rezultă că reclamanta și intervenientul sunt succesori legali ai proprietarilor inițiali - C. și L. T., totodată, că imobilul situat actualmente la nr.123, în . 1 este același cu imobilul situat la nr.121, conform evidențelor poștale.
În raport de dispozițiile legii speciale cu caracter reparatoriu nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, act normativ conform căruia imobilele preluate în mod abuziv în regimul anterior se restituie de regulă în natură către persoanele îndreptățite, tribunalul a dispus admiterea în parte a acțiunii principale și a cererii de intervenție în interes propriu, astfel că pârâtul M. București reprezentat de Primarul General a fost obligat să lase reclamantei și intervenientului în deplină proprietate și posesie partea nevândută din imobilul situat în București, ..123 (fost 121) sector 4, alcătuit din construcție și teren aferent în suprafață de 226 mp.
Tribunalul a respins ca fiind neîntemeiată cererea completatoare depusă de reclamantă, prin care s-a solicitat constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți cu . baza Legii nr.112/1995, nefiind probate susținerile referitoare la cauza ilicită și, respectiv, fraudarea legii.
De altfel, cererile formulate de reclamantă și A. M. D. având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți în baza Legii nr.112/1995 au fost soluționate în mod irevocabil în sensul respingerii ca neîntemeiate de către Judecătoria Sectorului 1 București în cadrul unor procese ce au fost înregistrate în cursul anului 2002.
Cererea reconvențională formulată în cauză de pârâta M. V., prin care aceasta a solicitat să se constate calitatea de proprietară a apartamentului nr.2, cumpărat în baza Legii nr.112/1995, a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât această calitate rezultă cu evidență din contractul de vânzare - cumpărare nr.661/1996 încheiat cu vânzătoarea P.M.B., astfel că nu sunt incidente dispozițiile art.112 Cod procedură civilă.
Celelalte solicitări ale pârâtei, legate de evicțiune, nu au fost analizate, de vreme ce aceasta nu a fost deposedată de bunul pe care l-a dobândit în proprietate conform Legii nr.112/1995.
Privitor la cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București și ., cerere formulată în cauză de către pârâtă M. V., tribunalul a dispus respingerea, întrucât este lipsită de interes.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, la data de 27.01.2011, intervenienții – pârâți S. F. și S. D. au solicitat lămurirea dispozitivului acestei sentințe cu privire la partea de teren care se restituie reclamanților, în raport de prevederile Legii nr.112/1995 care a vizat exclusiv locuințele deținute anterior cu contracte de închiriere și ale Legii nr.18/1991 privind fondul funciar.
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 30.05.2011, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.1613/25.10.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în sensul că dispoziția din sentință, conform căreia pârâtul M. București prin Primarul General a fost obligat să lase reclamantei și intervenientului în deplină proprietate și posesie partea nevândută din imobilul din ..123 (fost 121), nu se referă și la terenul aferent sau cota parte corespunzătoare locuințelor vândute pârâților persoane fizice prin contracte de vânzare – cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul M. A., pârâta reclamantă M. V., intervenienții S. F., S. D. și pârâtul chemat în garanție M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
În motivarea apelului, pârâtul M. A. a arătat că din actele prezentate de reclamanta R. A. M. și intervenientul principal A. M. D. reiese că cei doi sunt succesorii legali ai defuncților A. Lily, respectiv T. C..
În dovedirea calității de succesori, reclamanta și intervenientul principal nu au probat întinderea dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu, dat fiind că prin procesul – verbal întocmit în 1944 de Circa Polițienească nr.31 a Municipiului București s-a reținut faptul că apartamentul ocupat de pârât, precum și întreaga construcție a fost distrusă în totalitate în timpul războiului, nefiind reconstruită de succesoarea lui T. C.. Distrugerea imobilului s-a datorat bombardamentului aerian din aprilie 1944 și, până la acest moment, reclamanta și intervenientul principal nu a produs o probă contrară celor susținute de pârâtul M. A..
A mai susținut apelantul pârât că procedura începută pe Legea nr.10/2001 nu a fost finalizată de reclamantă și intervenientul principal, aceasta deoarece cei doi nu au depus toate dovezile pentru soluționarea notificării nr.736/2001.
În plus, pretențiile formulate de reclamantă și intervenientul principal nu pot fi considerate drept fondate, dat fiind, pe de o parte, faptul că, la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare, de către pârâtul M. A., nu exista nicio interdicție de vânzare, iar, pe de altă parte, pentru că acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate opus de apelant, formulată de intimata – reclamantă și intimatul – intervenient, a fost respinsă în mod irevocabil.
În consecință, față de cele arătate anterior, în mod greșit instanța de fond a obligat M. București prin Primarul General să lase reclamantei și intervenientului principal în deplină proprietate și liniștită posesie partea nevândută din imobilul situat în București, ..123 (fost 121), alcătuit din construcție și teren aferent în suprafață de 226 mp, fără a identifica întregul imobil teren și construcție, partea vândută și cea nevândută.
Prin motivele de apel formulate, pârâta – reclamantă M. V. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul rectificării și precizării explicite a dispozitivului hotărârii atacate.
Apelanta a arătat că instanța de fond trebuia să menționeze în mod clar care este obligația pârâtului M. București prin Primarul General față de reclamantă și intervenient, în sensul de a stabili care este suprafața din imobilul construcție pentru care aceștia trebuie puși în posesie și care este suprafața de teren rămasă nevândută către foștii chiriași, actualii proprietari, dat fiind că din actele depuse rezultă o situație diferită de cea reținută de tribunal.
Astfel, pe suprafața totală de teren de 226 mp este ridicată construcția în litigiu cu o amprentă la sol de aproximativ 107 mp; suprafața de sub construcție în parte a fost vândută către actualii proprietari - dobânditori de bună-credință, potrivit art.33 din HG nr.20/1996. Ca atare, suprafața de teren neînstrăinată este de 119 mp, iar nu de 226 mp, cum s-a menționat în mod expres în dispozitivul hotărârii apelate.
Apelul formulat de intervenienții S. F. și S. D. nu a fost motivat.
În motivarea apelului, pârâtul M. București prin Primarul General a arătat că locuințele trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950 (cazul imobilului obiect al prezentei cauze) au fost calificate în mod expres de legiuitor ca fiind preluate cu titlu și au făcut obiectul de reglementare al Legii nr.112/1995.
O altă interpretare nu poate fi primită, deoarece o instanță de judecată nu poate da un sens unic unei noțiuni juridice decât cea făcută de legiuitor, nici prin restrângerea dispozițiilor normei juridice, nici prin extrapolarea acesteia, fiind obligatoriu a se respecta înțelesul și scopul normei juridice.
A mai susținut apelantul M. București prin Primarul General că, prin Hotărârea nr.1/1995, Curtea Supremă de Justiție a stabilită că instanțele judecătorești nu au atribuția de a cenzura și de a dispune restituirea imobilelor preluate de către stat prin diferite acte normative, competența revenind exclusiv Parlamentului.
Ulterior, prin art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, legiuitorul a stabilit care sunt elementele în funcție de care titlul de proprietate al statului privind preluarea unor imobile în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 poate fi declarat valabil sau nevalabil, aprecierea urmând să se facă în raport de legislația în vigoare și tratatele ori convențiile internaționale la care România era parte în momentul apariției actului normativ, ca temei al preluării.
Ca atare, analiza titlului de proprietate al statului este de competența exclusivă a instanței de judecată sesizată de persoana interesată, ceea ce implică și stabilirea concordanței sau neconcordanței dispozițiilor Decretului nr.92/1950 cu prevederile Constituției de la acel moment.
Apelantul M. București prin Primarul General a mai invocat și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare de față în raport de existența unei legi speciale de reparație - Legea nr.10/2001, în acest sens făcând trimitere la considerentele deciziei nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.
În speța de față, reclamanta și intervenientul, în virtutea art.480 Cod civil, au solicitat obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului proprietate autorului lor, iar instanța de judecată, în mod greșit, fără a avea în vedere dispozițiile Legii nr.10/2001, a dispus restituirea în parte a bunului litigios (partea de imobil nevândută).
Cu referire la curtea imobilului, instanța de fond nu a sesizat incidența reglementărilor de modificare a Legii nr.10/2001, respectiv Legea nr.1/2009, art.7 alin.5 – „nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare”.
În acest context, cu referire la teren, acesta nu poate face obiectul restituirii în natură, în același sens fiind și prevederile art.7 pct.3 din HG nr.923/2010, care definesc noțiunea de „teren aferent” imobilelor înstrăinate conform Legii nr.112/1995.
S-a susținut de către apelantul M. București prin Primarul General că instanța de fond a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu fără a clarifica situația juridică a acestuia, respectiv dacă este liber și poate fi restituit în natură (aceste aspecte nerezultând dintr-o adresă emisă de societatea care administrează bunul).
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat în fond, conform art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea reține constată că apelurile declarate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la 30.08.1999, reclamanta R. A. M. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pentru ca acesta să fie obligat să-i restituie în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din București, ..123 (fost 121), sector 1, compus din parter și 3 etaje, precum și terenul în suprafață de 226 mp, imobil deținut fără titlu.
În drept a invocat dispozițiile art.480 Cod civil.
Ulterior, la 26.09.2000, A. M. D. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, invocând aceleași drepturi ca și reclamanta R. A. M..
Cererea de chemare în judecată a fost precizată sub aspectul cadrului procesual la data de 31.10.2000, reclamanta indicând în calitate de pârât pe M. București prin Primarul General.
Urmare cererii completatoare formulată de reclamanta R. A. M., instanța a dispus introducerea în cauză a pârâților M. V., M. A., Zagorodniuc D., H. I., H. M. și ., urmând a se pronunța asupra cererilor de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr._, încheiat între . și M. V., pentru apartamentul nr.2 de la etajul 1 al imobilului situat în București, ..123, sector 1, contractului de vânzare – cumpărare nr._, încheiat între . și M. A., Zagorodniuc D., pentru apartamentul nr.4 de la etajul 3 al imobilului situat în București, ..123, sector 1 și contractului de vânzare – cumpărare nr._, încheiat între . și H. I., H. M., pentru apartamentul nr.1 de la parterul imobilului din București, ..123, sector 1, cauza de nulitate invocată fiind fraudarea legii.
La data de 16.01.2001, S. G. și S. F. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că sunt proprietarii apartamentului nr.3 din imobilul situat în București, ..123, sector 1, etaj 2, reclamanta și intervenientul urmând a fi obligați să le respecte dreptul de proprietate (cererea a fost admisă în principiu la 06.02.2001).
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta M. V. a solicitat să se constate valabilitatea dreptului său de proprietate; aceasta a invocat și lipsa calității procesuale active a reclamantei, determinat de faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului litigios la momentul preluării (acesta a fost parțial distrus/avariat de bombardamentul din 04.04.1944).
Totodată, pârâta M. V. a chemat în garanție și pe pârâtul M. București prin Primarul General, precum și pe ., solicitând ca, în caz de evicțiune, aceștia să fie obligați să plătească contravaloarea actuală a apartamentului deținut, iar, în subsidiar, să ofere un alt apartament similar în schimb.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.161/15.11.2001 emis de BNP C. M. P., succesorul defunctei Zagorodniuc D. este M. A., acesta fiind citat în cauză în calitate de pârât.
S. G. a decedat la 01.04.2004, succesorii acestuia, introduși în cauză, fiind S. F. și S. D., conform certificatului de calitate de moștenitor nr.23/07.05.2004 emis de BNP C. A. P..
Prin sentințele civile nr.1716/11.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (dosarul nr._/2002), nr.1509/04.03.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (dosar nr._ ) și nr._/26.11.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (dosar nr._/2002), definitive și irevocabile, au fost respinse cererile formulate de reclamanții R. A. M. și D. A. M. privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare nr._, nr.191/112/16.04.1998 și nr._ .
Prin notificarea nr.736/04.07.2001, R. A. M. și A. M. D. au solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în natură a imobilului din București, ..123 (fost 121), sector 1, compus din teren în suprafață de 226 mp și construcție formată din parter + 3 etaje, nesoluționată până în prezent.
Instanța de fond, prin sentința civilă nr.1613/25.10.2010, a admis în parte acțiunea principală și cererea de intervenție și, față de dispozițiile Legii nr.10/2001, a obligat pe pârâtul M. București prin Primarul General să lase reclamantei și intervenientului în deplină proprietate și liniștită posesie partea nevândută din imobilul situat în București, ..123 (fost 121), alcătuit din construcție și teren aferent de 226 m.p., în care nu se include terenul aferent și cota parte corespunzătoare locuințelor vândute pârâților persoane fizice prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995 (dispozitiv lămurit prin încheierea din Camera de Consiliu de la 09.05.2011, după exercitarea apelurilor în cauză).
Critica formulată de pârâtul M. A. vizează, în principal, nedovedirea de către reclamantă și intervenient a întinderii dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu, întrucât, în opinia acestuia, există la dosar indicii că întreaga clădire a fost distrusă în timpul războiului.
În speță, prin raportul de expertiză întocmit de către expert M. E. în fața primei instanțe a fost identificat imobilul în litigiu în raport de actele de proprietate prezentate de reclamantă și intervenient, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1932 și autorizația de construire din 8.05.1934. Expertul a concluzionat că, la momentul efectuării expertizei, imobilul din București, ..123 corespunde ca amplasare, număr și niveluri, formă în plan cu cel prevăzut în actele aflate la dosar.
Or, în aceste condiții, urmează a fi înlăturată critica apelantului pârât M. A., susținerea acestuia în sensul distrugerii imobilului în totalitate nefiind probată, conform art. 1169 C.civ. La dosar nu există niciun indiciu care să confirme situația de fapt prezentată de acest apelant pârât.
În legătură cu celelalte argumente arătate prin motivele de apel, Curtea apreciază că, față de soluția instanței de fond, nu are relevanță dacă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare opus de apelantul pârât M. A. exista sau nu vreo interdicție de vânzare. Cererea reclamantei R. A. M. de constatare a nulității actelor juridice încheiate în temeiul Legii nr.112/1995 a fost respinsă, soluția instanței de fond nefiind apelată de părțile direct interesate, astfel încât a intrat în puterea lucrului judecat.
Curtea mai reține că apelul formulat de M. A. este și lipsit de interes în condițiile în care instanța de fond a procedat la lămurirea dispozitivului, stabilind în concret partea de imobil ce urmează a fi restituită în natură de către pârâtul M. București prin Primarul General, măsură ce nu-l vizează și pe pârâtul cumpărător persoană fizică.
Apelanta pârâtă reclamantă M. V. a criticat soluția pronunțată de tribunal în legătură cu lipsa din dispozitiv a mențiunilor explicite referitoare la suprafața pe care pârâtul M. București prin Primarul General este obligat să o lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei și intervenientului A. M. D..
Având în vedere modalitatea de soluționare a cererii de lămurire dispozitiv, pârâta reclamantă M. V. a susținut în fața Curții că este lipsit de interes apelul său, între momentul pronunțării hotărârii apelate și data rămânerii în pronunțare asupra căii de atac exercitate în litigiul pendinte fiind înlăturată orice confuzie legată de executarea sentinței criticate.
Or, Curtea observă că, într-adevăr, tribunalul a dispus lămurirea dispozitivului sentinței apelate, în sensul că obligația instituită prin hotărâre nu se referă și la terenul aferent ori cota parte corespunzătoare locuințelor vândute pârâților persoane fizice prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995.
Scopul urmărit de pârâta reclamantă M. V. prin exercitarea apelului a fost realizat anterior prezentei decizii, caz în care criticile acesteia vor fi înlăturate de Curte, ca nefondate.
Cât privește apelul declarat de pârâtul M. București prin Primarul General, Curtea reține că analiza titlului de proprietate cu care Statul român deținea imobilul în litigiu trebuie făcută de instanțele judecătorești, conform art.6 al.3 din Legea nr.213/1998, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantei R. A. M. a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, în temeiul art.480 C.civ.
Astfel, conform textului de lege menționat, „instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului”.
În speță, imobilul ce a aparținut autorilor reclamantei și intervenientului a fost preluat în baza Decretului nr.92/1950, cu încălcarea de către Statul român a dispozițiilor art.480 C.civ., a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, în vigoare la data preluării și a convențiilor internaționale la care România era parte la acel moment, așadar în mod abuziv.
Art.6 din Legea nr.213/1998 permite acest lucru, pentru că una din problemele esențiale care se impune a fi soluționată într-o astfel de cauză este tocmai stabilirea modalității în care bunul a fost preluat de stat, acesta preluare fiind cauza actualului conflict juridic. Pe de altă parte, verificarea valabilității sau nu a titlului statului se impune și prin prisma practicii CEDO.
În acest sens, trebuie subliniat că, din moment ce preluarea s-a făcut fără titlu, consecința este aceea că bunul nu a ieșit niciodată din patrimoniul reclamantei și intervenientului în nume propriu A. M. D., ceea ce echivalează cu o confirmare de către instanța a dreptului de proprietate în patrimoniul acestora.
În acest context, se impune o precizare, și anume aceea că nu este vorba de nașterea unui nou drept de proprietate, ci de confirmarea celui anterior preluării, ceea ce înseamnă că la data vânzării acesta exista în patrimoniul reclamantei și intervenientului în nume propriu A. M. D., consecința directă fiind aceea a încălcării art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO.
Astfel, prin Hotărârea CEDO Buttu contra României s-a stabilit că există o încălcare a art.1 din Protocolul 1 și atunci când confirmarea definitivă în justiție a fost ulterioară vânzării bunului. De asemenea, în hotărârile pronunțate în cauzele Cohen contra României, Hollitzer contra României, Huber contra României se menționează de către CEDO că în contextul legislativ românesc de reglementare a acțiunilor în revendicare imobiliare și a restituirii bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art.1 din Protocolul nr.1
În al doilea rând, instanța fiind învestită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare de drept comun, dispozițiile Legii nr.10/2001 nu sunt incidente, legea specială reglementând situația acordării de despăgubiri în cazul bunurilor vândute chiriașilor cumpărători de bună credință și situația restituirii în natură a imobilelor neînstrăinate conform Legea nr.112/1995.
Curtea constată, de asemenea, că pârâtul M. București prin Primarul General a invocat inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în situația în care legiuitorul român a adoptat o lege specială.
În speță, o astfel de excepție nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior adoptării Legii nr.10/2001, reclamanta întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile art.480 C.civ, iar, pe de altă parte, deoarece ar reprezenta un fine de neprimire, instanța de judecată având obligația de a cerceta pe fond cauza dedusă judecății, în lumina dispozițiilor ce reglementează acțiunea în revendicare de drept comun.
Într-adevăr, tribunalul a avut în vedere la momentul pronunțării sentinței apelate prevederile din Legea nr.10/2001, conform cărora imobilele preluate în mod abuziv de regimul comunist se restituie, de regulă, în natură, către persoanele îndreptățite, însă lacunele și inadvertențele motivării urmează a fi suplinite de Curte, conform celor deja arătate, față de caracterul devolutiv al apelului.
În urma apelului, raporturile dintre părțile litigante, în cadrul pretențiilor formulate, se repun din nou în stadiul inițial, când, pe baza probelor administrate în prima sau în a doua instanță, aceasta din urmă va hotărî tot după principiul actori incumbit probatio, în limitele învestirii sale.
Curtea constată că reclamanta și intervenientul au făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, drept recunoscut cu efect retroactiv în urma analizei valabilității titlului statului și, potrivit art.480 C.civ., apreciază că descendenții foștilor proprietari sunt îndreptățiți să revendice imobilul de la cel ce îl deține în mod abuziv, respectiv de la statul
Raportat la situația de fapt reținută de către instanța de fond, Curtea are în vedere faptul că problema raportului dintre Legea nr.10/2001, ca lege specială și Codul civil, ca lege generală, precum și cea a raportului dintre legea internă și Convenția europeană a drepturilor omului, au fost rezolvate prin Decizia în interesul legii nr.33 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin aceasta fiind obligatorie pentru instanța de recurs, conform art.329 alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a referit expres la faptul că rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a regla divergențele de jurisprudență (cauza P. împotriva României, hotărârea din 1 decembrie 2005, paragraful 98). Așadar, decizia în interesul legii constituie tocmai reacția Înaltei Curți de Casație și Justiție la constatarea făcută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea respectivă, potrivit căreia „în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii instanțelor naționale, asemenea divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp și țin de un domeniu ce prezintă un mare interes social, sunt de natură să dea naștere unei incertitudini permanente și să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una dintre componentele fundamentale ale statului de drept”.
Referitor la problema existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, Legea nr.10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că: „de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una via și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO (Cauza Brumărescu contra României - 1997 ș.a.).
Or, în speță, un astfel de raport juridic nu există, reclamanta și intervenientul având obligația de a urma calea prevăzută de Legea nr.10/2001 doar după ..
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează situațiile în care, după apariția Legii nr.10/2001, persoanele îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv sau la acordarea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri înțeleg să opteze pentru formularea unei acțiuni în revendicare, deși au avut la dispoziție procedura legii speciale.
În acest context, este legală și temeinică soluția primei instanțe în ceea ce privește admiterea acțiunii în revendicare a părții de imobil neînstrăinată în mod legal în condițiile Legii nr.112/1995, raportat la dispozițiile art.480 C.civ., motiv pentru care nu se impune cercetarea celorlalte critici ale apelantului pârât M. București prin Primarul General legate de incidența art.7 alin.5 din legea specială, astfel cum a fost ea modificată și art.7 pct.3 din H.G. nr.923/2010.
Curtea va înlătura și argumentul apelantului pârât M. București prin Primarul General, în sensul că instanța de fond nu a clarificat situația juridică a imobilului, respectiv dacă acesta este liber și poate fi restituit în natură, întrucât, pe de o parte, la dosar se regăsesc adresele nr.3674/1.08.2000 emisă de S.C. R. V. S.A. (fila 24 dosar fond Tribunalul București), nr.5168/7.11.2000 emisă de S.C. R. V. S.A. (fila 54 dosar fond Tribunalul București), nr._/20.09.2002 emisă de Primăria Municipiului București (fila 138 dosar fond Tribunalul București), nr.2032/28.09.2011 emisă de S.C. R. V. S.A. (fila 83 dosar apel), precum și contractele de vânzare-cumpărare nr._, nr._, nr._ și nr.257/23.12.1996, contractul de închiriere nr._ din 23.09.1986/9.11.1999 (fila 110 dosar apel), din care rezultă că regimul juridic al apartamentelor din imobilul situat în București, ..123, sector 1, iar, pe de altă parte, deoarece, pe baza probelor noi administrate, în apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize (întocmită de expert I. I. D.), care a avut ca obiectiv, pe lângă cel de identificare a imobilului, identificarea suprafeței de teren rămasă liberă de construcții.
Cât privește apelul formulat de intervenienții S. F. și S. D., acesta va fi analizat prin prisma dispozițiilor art.292 al.2 C. proc. civ.
Apelanții intervenienți au solicitat, prin cererea de intervenție în interes propriu formulată, să se constate că sunt proprietarii apartamentului nr.3 din imobilul ce face obiectul acțiunii în revendicare.
Raportat la petitul cererii de intervenție, în mod legal și temeinic tribunalul a admis în parte acțiunea în revendicare, obligația de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie partea de imobil nevândută reclamantei și intervenientului A. M. D. revenind Municipiului București prin Primarul General, iar nu apelanților S. F. și S. D..
În plus, calitatea intervenienților S. de proprietari ai apartamentului menționat rezultă chiar din contractul de vânzare-cumpărare pe care aceștia l-au încheiat cu Consiliul General al Municipiului București – Departamentul Patrimoniului Imobiliar – Direcția de Administrare a Fondului Imobiliar, conform Legii nr.112/1995, act juridic care nu a fost desființat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, conform art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate apelurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-pârât M. A., domiciliat în București, ..123, ., apelanta pârâtă-reclamantă M. V., domiciliată în București, ..123, ., sector 1, apelantul pârât-chemat în garanție M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6 și de apelanții intervenienți în nume propriu S. F. și S. D., domiciliați în București, ..123, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.1613 din 25.10.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă R. A. M., domiciliată în București, ..9, ., ., cu domiciliul ales la mandatar Christine Valmy, în București, Calea V. nr.23, ., sector 3, intimatul intervenient în nume propriu A. M. D., domiciliat în București, ..9, ., în București, ..35, ., sector 3 și în C., ..38, județul C., intimații-pârâți V. E. M., domiciliată în București, Bld.Timișoara, nr.51, ., ., H. L., domiciliat în București, ., . și H. V., domiciliat în București, ..123, parter, ., (în calitate de succesori ai defuncților H. I. și H. M.) și cu intimata-chemată în garanție ., cu sediul în București, ..15 A, sector 3.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. V. L. D.
GREFIER
F. D.
Red.M.V.
Tehnored.B.I.
17 ex/29.06.2012
--------------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a Civilă – C.T.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1366/2012. Curtea... | Anulare act. Decizia nr. 242/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
