Obligaţie de a face. Decizia nr. 1927/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1927/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-11-2012 în dosarul nr. 1927/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1927R
Ședința publică de la data de 01.11.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. L. M.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul – pârât C. de A. D. P. I. împotriva deciziei civile nr. 2461/09.03.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. D., cauza având ca obiect „ obligația de a face”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 26.10.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 01.11.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7256/06.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ , s-a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată de către reclamantul D. D., în contradictoriu cu pârâtul C. de A. „D. P. I.”, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile au încheiat contractele de asistență juridică nr._/30.09.2003, respectiv nr._/28.05.2003, prin care pârâtul s-a obligat să presteze în favoarea reclamantului servicii de asistență juridică și reprezentare, în mai multe cauze civile în care reclamantul era parte, iar acesta din urmă s-a obligat să achite contravaloarea acestor servicii și cheltuielile aferente.
În baza celor două contracte de asistență juridică, pârâtul a început executarea silită a reclamantului în dosarul de executare nr. 317/2008 instrumentat de SCEJ A. și C..
Reclamantul a învestit Judecătoria sectorului 6 București cu o contestație la executare împotriva executării silite începute de pârât, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București sub nr._/303/2009. De asemenea, reclamantul a solicitat, printr-o acțiune de drept comun, anularea contractelor de asistență juridică nr._/30.09.2003, respectiv nr._/28.05.2003, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 sub nr._/303/2009.
În prezenta cauză, reclamantul solicită obligarea pârâtului de a-i preda acele chitanțe care totalizează suma de_ lei, iar în situația în care nu se mai află în posesia pârâtului, să fie emise acte justificative ale acestora, obligarea pârâtului să emită facturi și chitanțe fiscale pentru cheltuielile înscrise în contractele de asistență juridică nr._/28.05.2003 și nr._/30.09.2003, ca fiind făcute de acesta în numele reclamantului, respectiv câte_,00 lei în dosarele nr. 4638/2003 și nr. 8705/2003 ale Judecătoriei Sector 6 București, precum și obligarea pârâtului să-i predea originalele acestor acte sau copii legalizate conform cu originalul.
Pentru a se dispune obligarea unei persoane fizice sau juridice la predarea unor înscrisuri, trebuie să existe o obligație legală sau contractuală de predare a acestor înscrisuri, iar dreptului reclamantului de a obține predarea acestor înscrisuri să îi corespundă obligația pârâtului de predare a înscrisurilor.
În cauza de față nu s-a făcut dovada existenței vreunei obligații a pârâtului la predarea înscrisurilor solicitate de reclamant.
În primul rând, nu s-a făcut dovada că înscrisurile invocate s-ar afla în posesia pârâtului, iar pârâtul ar refuza predarea lor.
În al doilea rând, este de reținut că originalele înscrisurilor solicitate de reclamant, reprezentând dovezi ale plății taxelor judiciare de timbru, onorariilor de avocat, onorariilor de expert etc. se depun de regulă la dosarul cauzei în care sunt efectuate cheltuielile menționate. Reclamantul nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli pentru care originalele chitanțelor să fie în posesia pârâtului.
De altfel, ambele părți au formulat în prezenta cauză cereri și apărări strâns legate de cauzele având ca obiect contestație la executare, respectiv, constatare nulitate act, cauze prin care reclamantul tinde să desființeze titlurile executorii reprezentate de contractele de asistență juridică încheiate între părți și executarea silită pornită în baza acestora, cu motivarea printre altele, că pârâtul a modificat unilateral contractele de asistență juridică, prevăzând în contracte onorarii diferite de cele convenite de părți și cheltuieli ce nu sunt justificate.
Împrejurarea că nu există înscrisuri doveditoare ale acestor cheltuieli pretinse de pârât poate fi invocată însă de reclamant în cauzele anterior menționate, neputând fi obligat pârâtul la înmânarea unor înscrisuri, despre care nu s-a făcut dovada că ar exista sau că ar fi în posesia acestuia.
Faptul că în contractele de asistență juridică s-au efectuat modificări, ștersături sau adăugiri nu este relevant în prezenta cauză, acest aspect trebuind a fi elucidat de organele de cercetare penală, respectiv instanțele civile sesizate cu contestația la executare și cererea de constatare a nulității contractelor de asistență juridică.
În legătură cu cererea de obligare a pârâtului să emită facturi fiscale pentru onorariile de avocat, în condițiile solicitate de reclamant, instanța reține că obligația de emitere a facturilor revine doar plătitorilor de TVA, iar în ceea ce privește obligația de a emite chitanțe, aceasta se naște doar în momentul plății constatate prin chitanța emisă.
Reclamantul nu a făcut dovada că a făcut pârâtului plăți pentru care acesta era obligat să emită chitanțe, pentru a se dispune obligarea pârâtului la emiterea chitanțelor, deși sarcina probei îi revenea, în condițiile art. 1169 C. civil, respectiv art.129 alin.1 C.pr.civ. .
În ceea ce privește temeiurile de drept invocate de reclamant, instanța a reținut că acestea se referă în principal la daunele datorate în cazul nerespectării obligației de a face, ori în prezenta cauză reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de apel, s-a arătat că prin acțiunea formulată s-a solicitat obligarea pârâtului să fie obligat să predea reclamantului mai multe înscrisuri reprezentând taxe de timbru și onorarii de expert, creanțe pretinse a fi plătite de către pârât în numele reclamantului, precum și înscrisuri reprezentând onorarii de avocat plătite de reclamant, pârâtului.
S-a solicitat totodată, obligarea pârâtului să predea reclamantului facturile fiscale emise pentru reclamant.
Ulterior, reclamantul și-a completat acțiunea cu cererea de obligare a pârâtului să emită facturi fiscale și chitanțe pentru cheltuielile pretins făcute în contractele de asistență juridică nr. 6755/28.05.2003 și nr._/30.09.2003, întocmite pentru dosarele nr. 4638/2003 și 8705/2003 înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, precum și obligarea pârâtului să predea reclamantului originalele acestor acte sau copii legalizate conform cu originalul.
Reclamantul a invocat interesul său pentru a intra în posesia acestor înscrisuri, rezultat din punerea în executare silită de către pârât a celor două contracte de asistență juridică care conțin și suma de 10.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată pretins efectuate în numele reclamantului.
Față de obiectul cererii formulate, apelantul susține că motivarea instanței că nu ar exista o obligație contractuală sau legală a pârâtului de a preda aceste înscrisuri este greșită, întrucât, atâta timp cât cele două contracte de asistență juridică stabilesc dreptul pârâtului la câte 10.000 RON cheltuieli de judecată efectuate de acesta pentru fiecare dosar, contractele de asistență juridică fiind puse în executare silită, rezultă că apelantul-reclamant are un interes legitim de a obține obligarea pârâtului la predarea actelor justificative din care rezultă că ar fi făcut în numele lui cheltuielile înscrise în contractele amintite.
Apelantul mai arată că nelegală este și reținerea instanței, în sensul că nu ar fi făcut dovada că înscrisurile solicitate s-ar afla în posesia pârâtului, avându-se în vedere probele administrate în dosar.
Astfel, la interogatoriul administrat, pârâtul a afirmat că toate cheltuielile cu cele două cauze pentru care s-au încheiat contractele de asistență juridică menționate, ar fi fost suportate în exclusivitate de Cabinetul de Avocatură D. P. I., răspuns pe care prima instanță nu l-a avut în vedere.
De asemenea, instanța nu a avut în vedere împrejurarea că pârâtul nu a depus la dosar documentele justificative pentru sumele de câte 10.000 lei pretins efectuate cu titlu de cheltuieli în numele apelantului-reclamant.
Și concluzia potrivit căreia obligația de emitere a facturilor ar reveni doar plătitorilor de TVA este nelegală, aceasta fiind contrară dispozițiilor Codului fiscal.
Apelantul susține că nu a beneficiat de un proces echitabil prin respingerea acțiunii formulate, deși avea un interes legitim să obțină obligarea pârâtului pe cale judecătorească la predarea documentelor solicitate.
Solicită să se constate că prima instanță și-a motivat hotărârea pe o presupunere, reținând că de regulă, astfel de acte s-ar găsi la dosarul în cauză, în care se susține că s-au făcut aceste cheltuieli.
Așadar, instanța nu a avut în vedere dovezile cu înscrisuri administrate de apelantul-reclamant, din care rezultă că la dosarul nr. 4638/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București, pentru care s-au emis cele două contracte de asistență juridică, prin sentința civilă nr. 5207/19.08.2004, s-au acordat cheltuieli reclamantului D. D. doar în sumă de 8743,85 RON și ca atare, pentru restul de până la 20.000 RON, pârâtul trebuia să îi predea documentele justificative în baza cărora a pus în executare silită cele două contracte de asistență juridică.
În drept se invocă disp. art. 296 și urm. C.pr.civ..
Intimatul-pârât, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.
În apel, nu au fost administrate alte probe, în afara celor existente în dosarul primei instanțe.
Prin decizia civilă nr. 246 A din 09.03.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul-reclamant D. D., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. de avocat „D. P. I. împotriva sentinței civile nr. 7256/06.10.2010 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea precizată, a fost obligat pârâtul să-i predea reclamantului chitanțele și facturile fiscale în copie legalizată privind plata sumei 20.000 lei achitată de pârât în numele reclamantului, pretinsă prin contractele de asistență judiciară nr._/30.09.2003 și nr._/28.05.2003 reprezentând taxe de timbru, onorarii expert și onorarii de avocat și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum a reținut și instanța de fond, părțile au încheiat contractele de asistență juridică nr._/30.09.2003, respectiv nr._/28.05.2003, prin care pârâtul s-a obligat să presteze în favoarea reclamantului servicii de asistență juridică și reprezentare, în mai multe cauze civile în care reclamantul era parte, iar acesta din urmă s-a obligat să achite contravaloarea acestor servicii și cheltuielile aferente.
În baza celor două contracte de asistență juridică, pârâtul a început executarea silită a reclamantului în dosarul de executare nr. 317/2008 instrumentat de SCEJ A. și C..
Analizând cele două contracte de asistență juridică, tribunalul a constatat că acestea conțin mai multe obligații de plată pentru realizarea obiectului contractului, stabilite de pârât în sarcina reclamantului, înscrise pe contracte olograf de către pârât și care conțin o . modificări, împrejurare în raport de care valabilitatea acestora este pusă sub semnul echivocului. Acest aspect, însă, nu face obiectul judecății, dar, indirect, determina o analiză amănunțită a acestor înscrisuri, pentru stabilirea temeiniciei cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată.
Astfel, prin contractul de asistență juridică nr._/28.05.2003, ce a avut ca obiect asistare și reprezentare acțiune în pretenții (c/val. lipsă folosință imobil), Judecătoria Sectorului 6 București, dosar nr. 4638/2003, administrare probe, demersuri autorități, formulat cereri, memorii etc., s-a fixat un onorariu de 3.000.000 lei plus 150.000 lei (însemnări olografe efectuate peste aplicări cu pastă corectoare), cu următoarele eșalonări de plată: achitat 3.000.000 lei, iar_ lei la sfârșitul procesului.
La rubrica „cheltuieli” – art. 3 din contract, mai este menționată suma de_ lei, reprezentând taxe timbru, onorarii experți, avocat etc..
Prin contractul de asistență juridică nr._/30.09.2003, ce a avut ca obiect asistare și reprezentare pârâți acțiune - dobândire de proprietate prin uzucapiune – Judecătoria Sectorului 6 București – dosar 8705/2003, s-au efectuat exact aceleași mențiuni referitoare la cheltuieli și în aceeași modalitate de consemnare, cu diferența că onorariul ce urma a fi achitat la sfârșitul procesului, era de_ lei.
În condițiile în care, în cele două contracte de asistență juridică s-a stabilit un onorariu pentru serviciile de asistare și reprezentare îndeplinite de pârât, achitat în avans de 3.000.000 lei și cu o diferență la sfârșitul celor două procese de_ lei, respectiv_ lei, în mod evident, în opinia tribunalului, pentru suma trecută la rubrica cheltuieli, în fiecare din cele două contracte, de_ lei, reprezentând taxă de timbru, onorarii experții, avocat etc. (conform mențiunilor din cele două contracte), pârâtul trebuia să prezinte documente justificative, întrucât contractele de asistență juridică sunt titluri executorii doar pentru încasarea onorariilor de avocat, nu și pentru celelalte cheltuieli menționate în contract, așa cum rezultă din dispozițiile Legii 51/1995, dar și din cuprinsul celor două contracte. Astfel, cheltuielile de câte_ lei urmau a fi suportate de client, separat de plata onorariului (art. 3.1 din contract), iar calificarea contractelor de titluri executorii a fost convenită în mod expres pentru încasarea onorariilor restante (art. 4.4 din contract).
Or, taxele de timbru și onorariile de experți pretins a fi achitate de pârât în numele reclamantului, sunt cheltuieli care se plătesc prin chitanțe fiscale în forma prevăzută de lege în dosarele de judecată, așa încât, în mod evident, dacă într-adevăr pârâtul a efectuat aceste cheltuieli, aceste chitanțe trebuiau să existe în materialitatea lor și să se regăsească în dosarele de judecată.
Așadar, sub acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect că înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor se depun de regulă la dosarul cauzei în care sunt efectuate cheltuielile menționate, situație premisă din care putea să concluzioneze că solicitarea lor pe cale separată de către reclamant, însemna că înscrisurile reprezentând astfel de chitanțe nu se regăsesc în dosare.
De altfel, această situație este pe deplin confirmată de împrejurarea că pe parcursul desfășurării litigiilor pentru care s-au încheiat cele două contracte de asistență juridică s-au acordat cheltuieli de judecată reclamantului-apelant în cuantum de doar 8.743.852 lei vechi, reprezentând chiar taxă de timbru și timbru judiciar calculate în raport de câtimea pretențiilor încuviințate în dosarul nr. 4638/2003, parte din onorariul de avocat, onorariul de expert achitat de reclamanții din acel dosar, respectiv D. D. și D. C. – sentința civilă nr. 5207/19.08.2004 a Judecătoriei Sectorului 6 București (filele 26 – 33 din dosarul de fond).
Or, pârâtul a pus în executare cele două contracte de asistență juridică pentru suma totală de 20.000 RON, calificată în mod generic ca reprezentând taxă de timbru, onorarii experți, avocat etc., și prin urmare, pe lângă chitanțele existente în dosarul 4638/2003, acesta este obligat să prezinte toate documentele justificative pentru care pretinde această sumă.
Totodată, tribunalul a considerat că această obligație se impune a fi îndeplinită, cu atât mai mult, cu cât, aceste sume reprezintă și onorariu de avocat, deși onorariul stabilit în contractele de asistență juridică, este menționat separat în cuantumul indicat mai sus, fără ca instanța să poată stabili dacă în cadrul acestor sume apare justificat încă o dată onorariul de avocat.
Așadar, a rezultat că, în mod greșit prima instanță a considerat că în cauză nu există o obligație contractuală de predare a acestor înscrisuri, tribunalul constatând că o astfel de obligație rezultă din chiar cuprinsul celor două contracte de asistență juridică, suma de 20.000 lei nereprezentând onorariul de avocat, singurul pentru care nu este necesar a se prezenta o chitanță justificatoare clientului, suma fiind cea care se menționează în contractul de asistență juridică.
Însă, pentru orice alte sume pe care avocatul le efectuează în numele clientului, iar, ulterior, le pretinde de la acesta, în mod evident trebuie să prezinte chitanțe justificative, dat fiind că în cazul obligațiilor de a da, creditorul trebuie să justifice existența creanței, iar menționarea unei sume în mod generic în contractul de asistență juridică neînsoțite de documentele justificative ale creanței nu poate fi pretinsă de creditor.
Mai mult decât atât, în cazul obligațiilor de a face, neexecutarea se prezumă în situația în care debitorul nu face dovada îndeplinirii unei astfel de obligații. Or, în prezenta cauză, pârâtul-debitor trebuia să depună toate chitanțele reprezentând cheltuielile efectuate, fie în dosarul de judecată pentru care s-a încheiat contractul de asistență juridică, fie să le prezinte reclamantului pentru plată, dat fiind că, suma de 8.743.852 lei a fost acordată în măsura pretențiilor admise, și prin urmare, în dosarul 4638/2003 conexat cu dosarul 8705/2003, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 5207/19.08.2004, se află doar chitanțele pe care instanța le-a avut în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a menționat că aceste considerente vizează cererea reclamantului de obligare a pârâtului să îi predea documente justificative pentru suma de 20.000 lei menționată în cele două contracte de asistență judiciară, sumă despre care pârâtul a pretins că a efectuat-o în numele reclamantului.
S-a observat că motivele de apel conțin critici referitoare doar la această pretenție, însă, prin cererea de apel reclamantul a solicitat admiterea acțiunii în totalitate.
Prin urmare, referitor la solicitarea de predare a înscrisurilor reprezentând taxe de timbru, onorarii expert și onorarii avocat, individualizate în mod expres la fila 19 din dosarul de fond, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în dosarul 4638/2003 conexat cu dosarul 8705/2003 (taxe de timbru, onorarii expert și onorarii avocat), din cerere rezultând, potrivit susținerilor reclamantului D. D., că toate chitanțele menționate la pct. 1 au fost achitate de el, tribunalul reține că această solicitare a fost argumentată de nota de concluzii scrise aflate la filele 24 – 25 din dosarul de fond, prin care pârâtul a solicitat în dosarul 4638/2003 conexat cu dosarul 8705/2003 cheltuieli de judecată în cuantum total de 27.127.790 lei.
La fila 80 din dosarul de fond, chiar reclamantul arată că în dosarul 4638/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București se află chitanțe privind cheltuielile de judecată într-un cuantum total de 23.698.790 lei, lipsind chitanțele de onorariu de avocat în sumă de 6.000.000 lei, însă, tribunalul consideră că reclamantul a efectuat un calcul matematic greșit, întrucât diferența până la suma pretinsă de pârât în concluziile scrise este doar de 3.429.000 lei, așa încât se poate ca la analizarea actelor dosarului respectiv să fi omis una din chitanțele de plată care să includă și această din urmă sumă.
În orice caz, atâta timp cât aceste chitanțe se regăsesc în dosarul nr. 4638/2003, conexat cu 8705/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București, tribunalul consideră că această pretenție a reclamantului nu este justificată nici în fapt și nici în drept, urmând ca strict aceste documente să le obțină din dosar, și dat fiind că aceste cheltuieli au fost efectuate chiar de reclamant, în mod evident nu pot face obiectul executării silite.
Referitor la cererea de predare a celor două contracte de asistență juridică, tribunalul a reținut că la termenul din 17.02.2010, reclamantul a renunțat la acest capăt de cerere, instanța luând act de renunțarea la judecată prin încheierea pronunțată la acea dată (fila 94 dosar fond).
În orice caz se poate constata că acțiunea reformulată de reclamant vizează în special prezentarea documentelor justificative pentru suma de 20.000 lei, pretinsă de pârât a fi efectuată în numele reclamantului, solicitare pe deplin justificată în opinia tribunalului, față de modalitatea de desfășurare a relațiilor contractuale între părți și față de forma în care pârâtul a înțeles să încheie cele două contracte de asistență juridică și titlul sub care a înțeles să stabilească această sumă.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că, a admis în parte cererea precizată, cu obligarea pârâtului să-i predea reclamantului chitanțele și facturile fiscale în copie legalizată (acestea din urmă pentru a nu fi emise alte chitanțe care să cuprindă eventual alte sume) privind plata sumei 20.000 lei achitată de pârât în numele reclamantului, pretinsă prin contractele de asistență judiciară nr._/30.09.2003 și nr._/28.05.2003 reprezentând taxe de timbru, onorarii expert și onorarii de avocat, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la solicitările reclamantului găsite ca neîntemeiate și de prima instanță și de instanța de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul – pârât C. de A. D. P. I., arătând că motivele pe care și-a întemeiat recursul sunt cele prevăzute de art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 al Cod procedură civilă.
Instanța interpretând greșit cererea apelantului – reclamant de a-i preda mai multe înscrisuri, precum și emiterea de facturi și chitanțe pentru cheltuielile efectuate în dosarele nr. 4638/2003 și nr. 8705/2003 înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii, obligându-l pe pârât să predea reclamantului chitanțele și facturile în copie legalizată privind plata sumei de 20.000 lei achitată de pârât în numele reclamantului, pretinsă prin contractele de asistență juridică nr._/30.09.2003 și nr._/28..05.2003, reprezentând taxa de timbru, onorarii expert și onorarii avocat, în condițiile în care reclamantul nu a avansat și nici nu a plătit vreo sumă de bani, din suma totală de 20.000 lei stabilită cu titlu de cheltuieli în baza contractelor de asistență juridică, până în prezent, situație reținută de ambele instanțe de judecată.
Instanța de apel reține, în mod greșit că, pretenția reclamantului de a-i restitui chitanțele privind cheltuielile de judecată aflate în dosarul nr. 4638/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 București, nu este justificată nici în fapt și nici în drept, dat fiind că aceste cheltuieli au fost efectuate chiar de reclamant și că, în mod evident, nu pot face obiectul executării silite.
Or, așa cum rezultă din Convenția încheiată la data de 30.03.2002, reclamantul D. D. și D. C., începând cu data de 30.03.2002, nu au mai plătit nici o sumă de bani cu titlu de cheltuieli în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Mai mult, nu există nici o obligație contractuală care să-l oblige pe pârât la predarea unor chitanțe sau facturi către apelantul – reclamant pentru plata unor sume de bani făcute de acesta în numele acestuia și a lui D. C., atâta vreme cât aceștia nu au avansat nici o sumă de bani, iar apelantul - reclamant nu a făcut nici o dovadă că a plătit vreo sumă de bani pentru a se dispune obligarea pârâtului la emiterea chitanțelor sau facturilor solicitate de apelantul - reclamant.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece în primul rând, obligarea pârâtului de a-i preda reclamantului chitanțe și facturi fiscale în copie legalizată privind plata sumei de 20.000 lei achitată de pârât în numele reclamantului, pretinsă prin contractele de asistență juridică nr._/30.09.2003 și nr._/28.05.2003 reprezentând taxe de timbru, onorarii expert și onorarii de avocat, nu-i corespunde vreo obligație legală sau contractuală.
Apelantul – reclamant nu a făcut vreo dovadă că ar fi făcut vreo plată care să-l oblige pe pârât la emiterea vreunei chitanțe sau facturi către acesta, obligația de a emite chitanțe sau facturi se naște doar în momentul plății de către justițiabil sau reprezentantul acestuia, cu precizarea că pârâtul nu este plătitor de TVA pentru a emite facturi.
În al doilea rând, o parte din cheltuielile în sumă de 20.000 lei consemnate în cele două contracte de asistență juridică, efectuate de pârât, pentru care s-au emis chitanțe, pârâtul arată că aceste chitanțe au fost depuse atât în dosarele mai sus arătat, cât și în alte dosare pe numele apelantului – reclamant sau pe numele lui D. C., documente de care are cunoștință apelantul reclamant, urmând ca acesta să le obțină din dosarele respective, fără intervenția instanței de judecată.
În al treilea rând, o altă parte din cheltuielile în sumă de 20.000 lei consemnate pe cele două contracte de asistență juridică efectuate de pârât, sunt legate de plata lucrărilor de redactare a cererilor, concluziilor, etc. de xerocopiere, de legalizare, de transport la instanțele de judecată și la alte instituții pentru obținerea de relații în legătură cu cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată și în interesul apelantului - reclamant și a lui D. C., despăgubirea unor martori, pentru procurarea unor acte utilizate în procese, pentru deplasarea la domiciliul apelantului – reclamant de a-i preda documente, pentru deplasarea și discuții cu părțile adverse în prezența părților pentru care pârâtul le asistă și reprezintă, în vederea soluționării pe cale amiabilă, a litigiilor existente între aceștia, etc.
Pentru toate aceste cheltuieli, apelantul – reclamant și D. C., trebuia să facă plata la terminarea proceselor, după soluționarea acestora și valorificarea - vânzarea imobilului situat în București, .. 21, sector 6, așa cum rezultă și din convenția încheiată cu aceștia la data de 30.03.2002.
În al patrulea rând, atâta vreme cât apelantul – reclamant nu a achitat nici o sumă de bani până în prezent, nu poate pretinde ca pârâtul să-i elibereze vreo chitanță sau factură pentru vreo sumă de bani din suma de 20.000 lei menționată în contractele de asistență juridică la rubrica „cheltuieli”, cu precizarea că pentru o parte din cheltuielile care s-au efectuat și plătit efectiv, s-au eliberat chitanțe justificative care au fost depuse în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată.
În al cincilea rând, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București se află dosarul nr._/303/2009 având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul D. D. în contradictoriu cu intimatul C.I Av. D. P. I., împotriva formelor de executare ce formează obiectul dosarului de executare nr. 317/2008, al . C., soluționat definitiv și irevocabil prin admiterea în parte a contestației la executare, în sensul anulării executării silite pentru suma de 20.000 lei cu titlu de „cheltuieli” inserate în cele două contracte de asistență juridică.
În aceste condiții nu se mai justifică obligarea pârâtului să-i predea reclamantului chitanțele și facturile fiscale în copie legalizată privind plata sumei de 20.000 lei achitată de pârât în numele reclamantului, pretinsă prin contractele de asistență juridică nr._/30.09.2003 și nr._/28.05.2003.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
Intimatul D. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În ceea ce privește cererea de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art.244 pct.2 din Codul de Procedură Civilă, Curtea o va respinge, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, nu s-a făcut dovada în cauză că s-a început urmărirea penală față de avocatul D. P. I.. Astfel, se constată că, prin sentința penală nr.141/2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, s-a admis plângerea penală formulată de către petentul D. D. împotriva ordonanței nr.1825/P/2009 dispusă de către P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost desființată ordonanța menționată și s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor. Astfel, s-a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și de șantaj, păstrându-se soluția de disjungere cu privire la întocmirea de către avocatul D. P. I. a două contracte de asistență juridică la datele de 28.05.2003 și respectiv 30.09.2003.
Instanța de recurs constată că, în cauza, nu s-a făcu dovada că s-a dispus urmărirea penală cu privire la infracțiunea reclamată de către D. D. în ceea ce privește modalitatea de întocmire a celor două contracte de asistență juridică respectiv nr._/30.09.2003 și nr._/28.05.2003. Numai această infracțiune reclamată ar putea avea vreo înrâurire asupra soluției din prezenta cauză, celelalte infracțiuni de înșelăciune, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și de șantaj, nu au nicio relevanță asupra modului de soluționare al prezentului litigiu.
Pe cale de consecință, nu se poate dispune suspendarea cauzei, în conformitate cu art.244 pct.2 din Codul de Procedură Civilă.
În al doilea rând, suspendarea solicitată are un caracter facultativ, nefiind obligatorie pentru instanță.
Astfel, chiar dacă ar fi fost întrunite condițiile legale, instanța avea numai facultatea, nu și obligația de a dispune suspendarea cauzei.
Având în vedere considerentele expuse, va respinge, ca nefondată, cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat de către C. de A. D. P. I. din prisma criticilor formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Singura critică care este fondată și care determină admiterea căii de atac a recursului este reprezentată de faptul că s-a stabilit, în mod definitiv și irevocabil, că suma de 20.000 ron, reprezentând cheltuieli de judecată, taxe de timbru, onorarii de avocați și experți, menționată în contractul de asistență juridică nr._/30.09.2003 și nr._/28.05.2003 nu este datorată de către D. D., deoarece nu s-a făcut dovada achitării vreunei sume cu titlu de cheltuieli de judecată de către D. P. I..
Prin sentința civilă nr.6792/22.09.2010 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._/303/2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.1020/05.04.2011 de către Tribunalul București, s-a statuat cu putere de lucru judecat că suma de 20.000 ron nu reprezintă o creanță certă și lichidă și că această sumă nu este datorată de D. D..
În condițiile în care au fost anulate actele de executare silită cu privire la suma de 20.000 ron, reprezentând cheltuieli de judecată menționate în contractele de asistență juridică_/30.09.2003 și nr._/28.05.2003 pe motiv că nu s-a dovedit existența acestor cheltuieli, instanța de recurs constată că solicitarea intimatului D. D. de a i se preda înscrisurile doveditoare cu privire la suma de 20.000 ron, nu mai poate fi primită, ca efect pozitiv al puterii de lucru al sentinței civile nr.6792/22.09.2010 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 6 București.
Astfel, atâta timp cât s-a reținut cu putere de lucru judecat că D. P. I. nu a făcut dovada caracterului cert și lichid al sumei de 20.000 ron, nu mai există obligația de plată a sumei respective de către D. D.. Atâta timp cât nu există datoria solicitată și nici obligația de plată, nu va putea exista nici obligația de a emite sau de a preda înscrisurile constatatoare.
În ceea ce privește celelalte critici formulate de către recurent cu privire la existența datoriei de 20.000 ron și la obligativitatea de a emite înscrisuri doveditoare, Curtea le va înlătura având în vedere că s-a statuat definitiv și irevocabil asupra acestui aspect prin sentința civilă nr.6792/22.09.2010 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.8 din Codul de Procedură Civilă, instanța de recurs constată că invocarea acestui motiv s-a realizat numai formal, fără a fi indicate critici care să se subsumeze motivului de recurs menționat.
Având în vedere considerentele expuse, și ținând seama de limitele recursului, stabilite prin cererea de recurs formulată, în temeiul art.312 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat de recurentul – pârât C. de A. D. P. I. împotriva deciziei civile nr. 246 A din 09.03.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. D., va modifica în tot decizia recurată în sensul că: va respinge, ca nefondat apelul declarat de reclamantul D. D. împotriva sentința civile nr. 7256/06.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă.
Admite recursul declarat de recurentul – pârât C. de A. D. P. I. împotriva deciziei civile nr. 246 A din 09.03.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. D..
Modifică în tot decizia recurată în sensul că:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de reclamantul D. D. împotriva sentința civile nr. 7256/06.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.11.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Z. M. S. C. L. M. I.
GREFIER
L. D.
Red. D.Z./20.11.2012
Tehnored. T.I./D.Z.
2 ex./06.11.2012
Jud. apel:
I. L. M.
S. M. P.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1939/2012. Curtea de... → |
|---|
