Rectificare carte funciară. Decizia nr. 471/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 471/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 471
Ședința publică de la 14.03.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER – S. R.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – pârât I. L. – M., împotriva deciziei civile nr. 682 A din data de 20.06.2012, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. E. și cu intimatul – pârât B. I..
P. are ca obiect – rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat G. M., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât I. L. – M. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune) și avocat E. M., în calitate de reprezentant al intimatei – reclamante B. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 (fila 18), lipsind intimatul – pârât B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri:
- la data de 05.02.2013, dezvoltarea motivelor de recurs, în trei exemplare, comunicate părților adverse, potrivit mențiunilor existente pe dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, filele 25 și 28;
- la data de 18.02.2013, întâmpinare formulată de intimata – reclamantă, în trei exemplare și comunicată părților adverse, potrivit mențiunilor existente pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, filele 24 și 27;
- la data de 22.02.2013, dovada completării timbrajului, cu suma de 5 lei (pentru suma de 2 lei) stabilită prin rezoluția administrativă, potrivit chitanței nr. 9278 din data de 22.02.2013.
Curtea acordă cuvântul în probațiune.
Recurentul – pârât, prin apărător, având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune un set de acte în copie: - certificat emis de notariatul de Stat Sector 2, în ianuarie 1994; - adresa nr._ din 04.12.1993 emisă de ICRAL C.; - decizia nr. 448 din 21.03.1973, emisă de Biroul Executiv – Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 2 și adresa (f.n.) comunicată numitei A. A., din care rezultă că imobilul situat în București, .. 39 a intrat în proprietatea statului în baza Decretului – Lege nr. 92/1950, poziția 1553 de la C. Charlota – 14 apartamente, menționându-se și faptul că prin Decizia nr. 448/1973 a fost preluată și locuința ocupată de numitul Sică A., fost proprietatea lui C. Charlota, care a fost omisă de la preluare, conform Decretului – Lege nr. 92/1950.
Intimata – reclamantă, prin apărător, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței proba cu înscrisuri solicitată de partea adversă.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează recurentului – pârât proba cu înscrisuri, probă administrată la acest termen de judecată.
Intimata – reclamantă, prin apărător, având cuvântul cu privire la înscrisul intitulat „dezvoltarea motivelor de recurs” depuse de recurent la 05.02.2013, arată că în fapt acestea reprezintă o completare a motivelor de recurs fiind formulate tardiv în raport de data comunicării hotărârii atacate.
Apreciază că prin așa zisa „dezvoltare” a motivelor sunt expuse noi motive de recurs, referitoare la lipsa titlului care ar conduce la lipsa calității procesuale active, excepție ce a fost deja cenzurată de instanța de apel.
Recurentul – pârât, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității, având în vedere că încheiere de dezbateri, parte integrantă din hotărâre, nu a fost comunicată o dată cu decizia atacată, ci cu 10 zile înainte de depunerea dezvoltării motivelor de recurs. Partea recurentă a solicitat comunicarea și a acestei încheieri și pe acest considerent, a fost formulată dezvoltarea motivelor de recurs ce vizează critici aduse încheierii de dezbateri încadrându-se în motivele declarate inițial, motiv pentru care consideră că recursul este declarat în termenul legal.
Curtea, în urma deliberării, față de excepția tardivității, având în vedere că prin completare a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a intimatei – reclamante, excepție care este absolută și poate fi invocată în orice stadiu al procesului, apreciază că respectiva completare a motivelor de apel nu este tardivă și prin urmare, respinge această excepție.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul – pârât I. L. – M., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, față de următoarele argumente:
Prin motive a înțeles să critice excepția prematurității și a lipsei calității procesuale active a reclamantei.
În ceea ce privește excepția prematurității, arată că reclamanta nu are un titlu pentru a fi înscrisă în cartea funciară. Persoana înscrisă în cartea funciară la nivelul anului 1938 este Charlot C., iar în condițiile în care intimata dorea să fie înscrisă, trebuia să dețină o transmisiune de la Charlot C. sau un act care să emane de la aceasta din urmă și practic, acțiunea în revendicare a fost promovată pentru Sică A..
Față de excepția lipsei calității procesuale active, susține că a invocat această excepție pe lipsa calității de proprietar în regim de carte funciară.
Mai arată că s-a solicitat înscrierea unei hotărâri judecătorești ce a avut ca obiect revendicare prin comparare de titluri, dar această hotărâre nu are ca efect constituirea dreptului de proprietate decât împreună cu actul ce a fost prezentat în acțiunea în revendicare, act ce reprezintă în fapt antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat în anul 1946.
În consecință, apreciază că intimata – reclamantă nu are calitate procesuală activă pentru a solicita înscrierea în cartea funciară, întrucât nu are un drept constatat printr-un titlu conform cărții funciare.
Solicită amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata – reclamantă B. E., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, avându-se în vedere că actul, înscris sub semnătură privată la care s-a făcut referire, a fost cenzurat pe cale judecătorească, iar hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă constatându-se valabilitatea titlului.
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței nr.5 din data de 07.02.2013 (fila 17).
Curtea precizează că va aprecia la deliberări asupra cererii de amânare a pronunțării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._/300/2008, reclamanta B. E. a chemat în judecată pe pârâtul I. L. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Încheierii nr._ din 23 aprilie 2008 a Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară – Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 2, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului asupra imobilului corp D situat în București, .. 39, sector 2 și rectificarea Cărții funciare nr._, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea lui I. L. M. și dispunerea înscrierii dreptului de proprietate asupra acestui imobil, în favoarea reclamantei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25, 35 – 36 din Legea nr. 7/1996 și art. 274 Cod de procedură civilă.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția tardivității capătului de cerere privind rectificarea de carte funciară și excepția prematurității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Totodată, pârâtul a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței ca în contradictoriu cu reclamanta și soțul acesteia B. I., să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2648 din 01 octombrie 2004; să se constate nulitatea Cărții funciare nr. 2-_ bis cu nr. cadastral_/2/2, cât și a încheierii de carte funciară prin care s-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în baza contractului menționat, în favoarea reclamantei-pârâte și a soțului acesteia B. I. și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
În subsidiar, pârâtul-reclamant a solicitat să se constate că înscrierea în cartea funciară a actelor în temeiul cărora s-a efectuat înscrierea a fost greșit calificată, iar înscrierea din cartea funciară nu este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului și în consecință se impune anularea actelor, cât și a încheierilor acestora emise în cartea funciară prin radierea lor.
Prin sentința civilă nr. 4687 din 27 aprilie 2010, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă B. E. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant I. L. M., a dispus rectificarea cărții funciare nr._ din Municipiul București Sector 2, în sensul că se radiază dreptul de proprietate al pârâtului-reclamant I. L. M. asupra imobilului cu număr cadastral_/2/2/3, situat în București, sector 2, .. 39, corp D, reprezentat de apartament compus din două camere și dependințe, su=64,31 mp. conform actului de proprietate, su=65,95 mp. conform măsurătorilor cadastrale, cota parte indiviză de 8,51% din părțile și dependințele comune ale imobilului – act netranscris – teren aferent cotei indiviză în folosință, și se înscrie dreptul de proprietate ale reclamantei-pârâte B. E. asupra acestui imobil, a respins cererea reclamantei-pârâte B. E. de anulare a încheierii nr._ din 23 aprilie 2008 emisă de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 2, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant I. L. M., invocată de reclamanta-pârâtă B. E., a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant I. L. M. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă B. E. și pârâtul reconvențional B. I., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte B. E., tardivității acțiunii și prematurității cererii de înscriere a dreptului de proprietate, invocate de pârâtul-reclamant I. L. M., ca neîntemeiate, a obligat pârâtul-reclamant I. L. M. să plătească reclamantei-pârâte B. E. suma de 624,60 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2185/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, dată în contradictoriu cu I. G., rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate de moștenitorii intimatului, I. L. M. și I. S., conform deciziei civile nr. 2036 din 29 noiembrie 2007, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr._, s-a constatat dreptul de proprietate al numitei A. A. și s-a dispus lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului corp D, situat în București, .. 39, sector 2.
Reclamanta B. E. este succesoarea numitei A. A., în calitate de legatar universal, după cum a rezultat din certificatul de calitate succesorală nr. 78 din 31 octombrie 2006, eliberat de Biroul Notarilor Publici „A. D.”, prin urmare, reclamanta din cauză are calitate procesuală activă indiferent de îndreptarea erorii materiale din decizie.
Prin încheierea nr._ din 23 aprilie 2008 emisă de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 2, s-a admis înscrierea imobilului cu număr cadastral_/2/2/3, situat în București, sector 2, .. 39, corp D, reprezentat de apartament compus din două camere și dependințe, su=64,31 mp. conform actului de proprietate, su=65,95 mp. conform măsurătorilor cadastrale, cota parte indiviză de 8,51% din părțile și dependințele comune ale imobilului – act netranscris – teren aferent cota indiviză în folosință, la PI/1 a cărții funciare nr._ din Municipiul București Sector 2 și s-a admis intabularea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în favoarea pârâtului I. L. M..
La pronunțarea acestei încheieri, registratorul de carte funciară a avut în vedere certificatul de moștenitor nr. 18/2008, emis de Biroul Notarilor Publici „R. C.”, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 emis de . declarația autentificată sub nr. 1323/2008 la Biroul Notarilor Publici „R. C.”.
Din sentința civilă nr. 2185/2006 și decizia civilă nr. 2036 din 29 noiembrie 2007, a rezultat că pentru pronunțarea acestora s-au analizat titlul invocat de autoarea reclamantei și titlul invocat de pârât și de autorul acestuia, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 emis de . urmare raporturile juridice dintre părțile prezentei cauze cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 2, .. 39, corp D, au fost dezlegate în mod irevocabil, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că acest drept aparține autoarei reclamantei, iar ca urmare a decesului acesteia, reclamantei B. E., astfel că situația menționată în PII/1 a cărții funciare nr._ din Municipiul București Sector 2 nu corespunde realității juridice stabilite irevocabil prin hotărârile judecătorești opozabile pârâtului.
În ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. 18 din 12 februarie 2008, emis de Biroul Notarilor Publici „R. C.” și actul de partaj din cuprinsul acestuia, instanța a reținut că acestea au fost întocmite ulterior soluționării irevocabile a litigiului dintre părți, în baza declarațiilor pârâtului și a mamei sale, care au fost părți în procesul de revendicare, deci nu corespund realității juridice stabilite irevocabil prin hotărârile judecătorești și nu pot fi opuse reclamantei.
Față de dispozițiile art. 34 pct. 1 și pct. 4 și art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, instanța a reținut că atâta vreme cât certificatul de moștenitor a fost eliberat pe baza declarației pârâtului, care, fiind parte în procesul de revendicare, cunoștea faptul că instanțele de judecată au constatat în mod irevocabil existența dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei reclamantei și au obligat la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului, pârâtul-reclamant a procedat cu rea credință la obținerea certificatului de moștenitor și la efectuarea partajului, fiind evident scopul fraudării dreptului proprietarului recunoscut în justiție, astfel încât aceste acte au o cauză ilicită, fiind lovite de nulitate absolută potrivit art. 966 Cod civil, deci acestea nu sunt valabile, iar în folosul pârâtului nu operează nici prezumția existenței dreptului, care oricum este înlăturată de existența hotărârilor judecătorești.
Având în vedere că actele în temeiul cărora s-a efectuat înscrierea nu sunt valabile iar situația înscrisă în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală a imobilului, instanța a constatat că acțiunea reclamantei-pârâte este întemeiată în ceea ce privește capătul de cerere privind rectificarea.
În ceea ce privește anularea încheierii, instanța a reținut că aceasta a fost pronunțată în baza actelor prezentate de pârât, din care nu rezultă niciun element care să releve o altă situație, iar registratorul nu a avut la dispoziție hotărârile judecătorești invocate de reclamantă și ținând seama că încheierea de carte funciară poate fi atacată doar pe cale plângerii reglementată de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, iar reclamanta, care nu a avut posibilitatea exercitării plângerii întrucât nu i s-a comunicat încheierea, are la dispoziție doar calea acțiunii în rectificare, pe care a și utilizat-o, astfel că instanța a constatat că acest capăt de cerere al reclamantei-pârâte este neîntemeiat.
Constatând totodată că acțiunea în rectificare este imprescriptibilă, conform art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, a fost respinsă ca neîntemeiată și excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul-reclamant.
De asemenea, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de pârâtul-reclamant, întrucât reclamanta, în calitate de proprietar al imobilului, are interesul de a solicita rectificarea situației înscrise în cartea funciară la cererea pârâtului reclamant, deci are dreptul de a exercita acțiunea în rectificare chiar dacă nu este înscris dreptul său, acțiunea nefiind prematură.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant I. L. M., invocată de reclamanta-pârâtă B. E. față de cererea reconvențională, instanța a reținut că, atâta vreme cât corpul D cumpărat de autorul pârâtului nu se afla amplasat pe terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2648 din 01 octombrie 2004, iar prin sentința civilă nr. 2185/2006, definitivă și irevocabilă, s-a constatat cu putere de lucru judecat că pârâtul reclamant nu deține dreptul de proprietate asupra imobilului din București, sector 2, .. 39, corp D, pârâtul-reclamant nu justifică niciun interes actual pentru a solicita constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2648 din 01 octombrie 2004 și a încheierilor de Carte funciară emise în temeiul acestuia, respectiv pentru a rectifica înscrierile efectuate în baza acestor încheieri, care privesc un imobil cu privire la care pârâtul-reclamant nu are nici un fel de drept, astfel că acesta nu are calitate procesuală activă.
În plus, autoarei reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra întregului imobil situat în București, sector 2, .. 39, după cum a rezultat din sentința civilă nr. 2185/2006, astfel că pentru pârâtul reclamant nu rezultă niciun folos personal, direct și actual dacă s-ar constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2648 din 01 octombrie 2004 și a încheierilor de carte funciară, respectiv dacă s-ar rectifica acele cărți funciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul-reclamant I. L. M., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă la data de 12 mai 2011, sub nr._ .
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în soluționarea cauzei instanța a dat eficiență numai hotărârilor judecătorești, respectiv sentinței civile nr. 2185/2006 și deciziei civile nr. 2036/2007, fără a analiza întregul probatoriu administrat în cauză și fără a arăta motivele pentru care nu se pot reține celelalte înscrisuri ca utile pentru corecta soluționare a cauzei.
S-a mai arătat că B. E. a formulat in data de 10 iulie 2008 o cerere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 2, prin care a solicitat înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului corp D, situat în .. 39, sector 2, cerere respinsă prin încheierea nr._ din 24 septembrie 2008.
A mai precizat apelantul că acțiunea in revendicare a acestui imobil s-a admis prin compararea de titluri, respingându-se totodată capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999, încheiat de autorul apelantului-pârât cu .>
S-a mai arătat că în dosarul nr._, B. E. s-a substituit reclamantei, în calitate de legatar universal, conform certificatului de calitate succesorala nr. 78 din 31 octombrie 2006, fără a prezenta un certificat de legatar universal suplimentar, din care să rezulte că la data deschiderii succesiunii, imobilul corp D se află în proprietatea defunctei și că B. E., în calitate de legatar universal, a moștenit și acest imobil. Potrivit certificatului de legatar universal suplimentar nr. 81 din 14 noiembrie 2006, singurul emis pe numele lui B. E., nu rezultă că la momentul deschiderii succesiunii, din masa succesorală a defunctei A. A. făcea parte și imobilul în cauză.
Apelantul a mai învederat că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 februarie 2007, soluționat prin decizia civila nr. 2036 din 29 noiembrie 2007, s-a judecat în contradictoriu cu A. A., deși aceasta era decedata din data de 23 octombrie 2006.
S-a mai arătat că B. E. nu are calitate procesuală activă, întrucât nu a făcut dovada că din masa succesorala a defunctei A. A., în momentul deschiderii succesiunii, făcea parte și imobilul în cauză.
A mai precizat apelantul că acțiunea în rectificare de Carte funciară este o acțiune subsecventă unei acțiuni principale, respectiv o cerere în constatarea nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea, iar dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 prevăd limitativ cazurile de exercitare a acțiunii in rectificare.
În speța de față, nu exista nicio hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999, contract care a stat la baza intabulării dreptului apelantului-pârât de proprietate.
Întrucât reclamanta nu a formulat plângere împotriva încheierii nr._, prin care i s-a respins cererea de intabulare a dreptului ei de proprietate, în termenul de 15 zile de la comunicare, nu a existat calea procedurala prin care să se verifice valabilitatea titlului în baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate, având în vedere că încheierile emise de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sunt supuse cailor ordinare de atac.
Apelantul a mai arătat că, deși a făcut referire la dispozițiile art. 36 pct. 1 și 4 din Legea nr. 7/1996, instanța de fond a analizat doar certificatul de moștenitor al apelantului-pârât, fără a analiza valabilitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999, contract care a stat la baza intabulării dreptului apelantului-pârât de proprietate.
S-a mai învederat că în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității acțiunii în rectificare introduse de reclamantă, având în vedere faptul că admisibilitatea ei este condiționată de existenta unei hotărâri judecătorești care să constate intervenția uneia din situațiile expres si limitativ prevăzute de art. 36 din Legea nr. 7/1996.
De asemenea, apelantul a criticat respingerea cererii de înscriere în fals cu privire la schița ce reprezintă planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, cerere prin care acesta a contestat semnătura și stampila notarului care se presupune că a întocmit respectiva schiță.
Apelantul a subliniat importanța valabilității acestei schițe, întrucât reclamanta a uzat de acest plan de amplasament pentru a arăta că A. A., mandant al E. B., la momentul soluționării revendicării în fond, cât și în soluționarea cauzei, imobilul corp D făcea parte din proprietatea acesteia.
Apelantul a criticat totodată soluția de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, în baza chitanței nr. 1 din 10 aprilie 2009, care reprezintă contravaloarea contractului nr._/2009. Or, așa cum a rezultat și din împuternicirea avocațiala depusa de către avocata E. Morarescu, contractul de asistenta juridica este încheiat sub nr._/2010, chitanța fiind emisa cu aproape nouă luni înainte ca reclamanta să semneze cu avocata E. Morarescu contractul de asistență juridică.
În consecință, a solicitat respingerea cererii reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată, prin cenzurarea acestei pretenții, întrucât sunt nejustificate, având în vedere nedovedirea lor.
În concluzie, apelantul a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta-parata B. E..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 si următoarele Cod de procedură civilă.
La data de 02 mai 2012, intimata-reclamantă B. E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
La data de 04 mai 2012, intimata-reclamantă B. E. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelantul-pârât I. L. M., solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii capătului de cerere vizând constatarea nulității încheierii emise de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 2, cu nr._ din 23 aprilie 2008.
În motivare, s-a arătat că la pronunțarea încheierii contestate, registratorul de Carte funciară a avut în vedere certificatul de moștenitor nr. 18/2008, eliberat de Biroul Notarilor Publici „R. C.”, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 intervenit intre . I. G., autorul pârâtului I. L. M. și declarația autentificată sub nr. 1323/2008 la Biroul Notarilor Publici „R. C.”.
S-a arătat că obținerea certificatului de moștenitor și înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate au fost făcute în baza unor declarații false privind calitatea de proprietar a lui I. L. M., în scopul fraudării dreptului de proprietate al reclamantei asupra locuinței și obstrucționării punerii în executare silita a titlului executoriu reprezentat de sentința de revendicare.
Apelanta în aderare a solicitat constatarea nulității acestei încheieri, nulitate care se apreciază la momentul emiterii acesteia și având în vedere nevalabilitatea actelor ce au stat la baza încheierii, nevalabilitatea actelor fiind constatată de instanța de fond și fiind fără relevanță existența sau nu a vreunei culpe a registratorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 293 Cod de procedură civilă.
La data de 09 mai 2012, apelantul-pârât a depus completare a motivelor de apel, arătând că în mod greșit instanța a considerat ca reclamanta are calitate de a promova acțiunea în rectificarea Cărții funciare, întrucât reclamanta B. E. nu are calitate de legatar universal cu privire la imobilul corp D, ci de legatar cu titlu particular al defunctei A. A., astfel cum a rezultat din testamentul autentificat sub nr. 859 din 15 iunie 2005 de Biroul Notarilor Publici „A. D.”.
S-a mai arătat că prin Dispoziția Primarului General nr. 92 din 18 februarie 2004 și prin procesul-verbal de predare-primire nr. 4561 din 11 mai 2004 s-a menționat că se restituie in proprietatea doamnei A. A. imobilul situat în București, .. 39, sector 2, mai puțin terenul aferent corpului D, vândut in conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 25 iunie 1999.
Mai mult, în aceeași zi, ulterior semnării testamentului, A. A. o împuternicește pe intimata B. E. să revendice printre altele, imobilul corp D, conform procurii autentificate sub nr. 860 din 15 iunie 2005.
Prin urmare, apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamantei și respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Apelantul-pârât a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității cererii de rectificare, întrucât pentru a promova acțiunea în rectificare, anterior acestui moment, intimata-reclamanta trebuia să obțină nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia apelantul-pârât și-a intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară, or, prin decizia civila nr. 2036 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, s-a constatat prescripția cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101/1999. Prin urmare, contractul autorului apelantului, prin care acesta a cumpărat imobilul corp D, este valabil, nefiind incidentă niciuna din situațiile prevăzute expres și limitativ de art. 36 din Legea nr. 7/1996 referitoare la situațiile în care se poate cere rectificarea Cărții funciare.
În subsidiar, apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului și desființarea în parte a sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la rectificarea cărții funciare ca neîntemeiat, având în vedere că reclamanta trebuia să demonstreze existența uneia din cele patru situații prevăzute în cuprinsul art. 36 din Legea nr. 7/1996.
Apelantul-pârât a învederat că instanța de fond a depășit limitele investirii sale, apreciind că certificatul de moștenitor emis de pe urma autorului acestuia, I. G., este lovit de nulitate absolută, având la baza o cauză ilicită, deși nu a fost investită cu soluționarea unei asemenea cereri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă și art. 33 – 38 din Legea nr. 7/1996.
La data de 08 iunie 2012, apelantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea de aderare la apel declarată de intimata-reclamantă B. E., prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 682/A din 20 iunie 2012, Tribunalul București – Secția a IV a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât I. L. M.; a admis apelul în aderare declarat de apelanta-reclamantă în aderare B. E.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a dispus anularea încheierii nr._ din 23 aprilie 2008 emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a obligat apelantul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a analizat sentința civilă apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel, având în vedere materialul probator administrat și dispozițiile legale incidente în cauză, reținând următoarele:
În ceea ce privește critica apelantului-pârât privind modalitatea de interpretare de către prima instanță a probelor administrate, tribunalul a constatat că, astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, au fost analizate toate înscrisurile relevante administrate în cauză, care au condus la pronunțarea soluției în prezentul litigiu.
Astfel, în mod corect instanța a avut în vedere cu prioritate puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în litigiul având ca obiect revendicarea reclamantei A. A. (autoarea reclamantei B. E.) în contradictoriu cu pârâtul I. G. (autorul pârâtului I. L. M.) asupra imobilului situat în București, .. 39, corp D, sector 2.
În acest sens, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2036 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă (filele 11 – 17 dosar fond), a fost respinsă ca prescrisă cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta A. A. împotriva pârâtului I. G. și a fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul construcție corp D și terenul aferent, situat în București, .. 39, sector 2.
Cu toate acestea, prin încheierea nr._ din 23 aprilie 2008 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București (fila 37 dosar fond), s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 39, . 2, în favoarea lui I. L. M., în baza certificatului de moștenitor suplimentar nr. 18 din 12 februarie 2008, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 și a declarației autentificate sub nr. 1323 din 16 mai 2008, emisă de notarul public R. C. (filele 6 – 10 dosar fond).
Apelantul-pârât a apreciat că atât timp cât contractul de vânzare-cumpărare este valabil, fiind respinsă ca prescrisă acțiunea de constatare a nulității absolute a acestuia, intabularea imobilului în cartea funciară pe numele său ar fi valabilă. Această susținere a apelantului-pârât este în mod vădit neîntemeiată, întrucât rectificarea înscrierilor din Cartea funciară se poate solicita ori de câte ori înscrierea în cartea funciară nu a fost valabilă sau nu este în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.
Astfel, față de dispozițiile art. 34 pct. 1, 3 și 4 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data introducerii acțiunii și pronunțării sentinței apelate), acțiunea în rectificare formulată de reclamantă este întemeiată, având în vedere că, în urma admiterii acțiunii în revendicare prin sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă irevocabilă, au încetat efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999.
Prin urmare, înscrierea în cartea funciară a imobilului pe numele pârâtului I. L. M. nu este în concordanță cu situația juridică reală a imobilului, statuată prin hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a acțiunii în revendicare promovate de autoarea reclamantei B. E..
Examinând susținerile apelantului-pârât referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantei B. E., tribunalul a reținut că potrivit certificatului de calitate succesorală nr. 78 din 31 octombrie 2006 emis de Biroul Notarilor Publici „A. D.” (fila 18 dosar fond), de pe urma defunctei A. A. a rămas ca unică moștenitoare testamentară B. E., în calitate de legatar universal, căreia îi revine întreaga masă succesorală.
Aceeași concluzie a rezultat și din cuprinsul testamentului autentificat sub nr. 859 din 15 iunie 2005 (fila 30 dosar apel), B. E. fiind instituită de testatoarea A. A. ca atât la legatar particular (inclusiv cu privire la imobilul în litigiu) cât și legatar universal, pentru toate bunurile nenominalizate în testament.
Împrejurarea că la data deschiderii succesiunii (23 octombrie 2006), nu s-a soluționat irevocabil dosarul nr._, iar imobilul corp D situat în București, .. 39, sector 2, nu făcea parte din masa succesorală, nu înlătură calitatea procesuală activă a reclamantei B. E., deoarece legatarul universal are vocație la întreaga moștenire lăsată de defunct, fiind succesorul acestuia. Totodată, în baza certificatului de calitate de moștenitor menționat, a operat transmisiunea calității procesuale a defunctei A. A. către B. E., pe parcursul judecării apelului, soluționat prin decizia civilă nr. 197/A din 15 februarie 2007 a Tribunalului București – Secția a III a Civilă.
Aspectele invocate de apelantul-pârât referitoare la pronunțarea deciziei civile nr. 2036 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel București în contradictoriu cu A. A. nu au mai fost analizate în litigiu, acestea putând fi invocate numai în contextul formulării unei cereri de îndreptare a erorii materiale sau prin exercitarea unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei menționate.
În cauza de față, în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei, nu prezintă relevanță faptul că aceasta nu este menționată în dispozitivul deciziei pronunțate în recurs, atât timp cât calitatea acesteia de proprietar al imobilului situat în București, .. 39, corp D, sector 2, este conferită de sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2 București, irevocabilă, precum și de certificatul de calitate succesorală nr. 78 din 31 octombrie 2006.
Nu au fost reținute nici argumentele apelantului-pârât vizând respingerea unor cereri anterioare ale reclamantei privind rectificarea Cărții funciare, respectiv înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, nefiind vorba de hotărâri judecătorești cu privire la care ar opera puterea de lucru judecat.
Este de asemenea eronată aprecierea apelantului-pârât, în sensul că acțiunea în rectificarea înscrierii din Cartea funciară ar fi subsecventă unei acțiuni având ca obiect constatarea nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Astfel, în cazul de față, nevalabilitatea înscrierii din cartea funciară este determinată de admiterea irevocabilă a acțiunii în revendicare formulate de autoarea reclamantei împotriva autorului pârâtului, în urma căreia a fost lipsit de efecte titlul în baza căruia acesta și-a înscris dreptul de proprietate în Cartea funciară (contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999), chiar dacă nu s-a constatat nulitatea absolută a acestuia.
Prin urmare, acțiunea în rectificarea înscrierii din Cartea funciară nu este prematură, situațiile prevăzute de art. 34 pct. 1, 3 și 4 din Legea nr. 7/1996 rezultând din sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Tribunalul nu a reținut argumentele apelantului-pârât privind depășirea de către prima instanță a limitelor investirii sale, din moment ce prin dispozitiv, instanța s-a pronunțat exclusiv cu privire la capetele de cerere cu care a fost investită. În considerentele sentinței atacate, instanța a reținut nevalabilitatea certificatului de moștenitor eliberat pe numele pârâtului și a partajului în argumentarea soluției de admitere a cererii principale, respectiv pentru aprecierea asupra incidenței ipotezelor prevăzute de art. 34 pct. 1 și 4 din Legea nr. 7/1996.
Referitor la cererea pârâtului de înscriere în fals cu privire la schița reprezentând planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, tribunalul a constatat că această solicitare a fost în mod just respinsă, nefiind utilă soluționării prezentei cauze. Astfel, împrejurarea că imobilul corp D făcea parte din proprietatea autoarei reclamantei, A. A., a fost tranșată în mod irevocabil în cauza având ca obiect revendicare, așa încât în prezentul litigiu, acest aspect nu mai poate fi pus în discuție.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că la termenul de judecată din 13 iunie 2012, apărătorul apelantei-reclamante a prezentat chitanța . nr. 26 din 15 ianuarie 2010, emisă pentru suma de 1.000 lei, în baza contractului de asistență juridică nr._/2010, în temeiul căruia a fost acordată împuternicirea avocațială depusă la fila 217 din dosarul de fond. Prin urmare, față de dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.
Examinând susținerile apelantei-reclamante în aderare, tribunalul a constatat că se impune anularea încheierii nr._ din 23 aprilie 2008 emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2 București, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 39, . 2, în favoarea lui I. L. M..
În acest sens, având în vedere rectificarea înscrierilor din Cartea funciară nr._, respectiv radierea dreptului de proprietate al pârâtului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, reținând neconcordanța dintre mențiunile din cartea funciară și situația juridică reală a imobilului, s-a dispus anularea încheierii nr._ din 23 aprilie 2008, nefiind justificată menținerea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului. Chiar dacă registratorul de carte funciară nu a avut la dispoziție hotărârea judecătorească irevocabilă prin care reclamantei i s-a recunoscut anterior dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind lipsit de efecte juridice contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul a obligat apelantul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat potrivit chitanței nr._ din 04 noiembrie 2011, depuse la fila 19, emise în temeiul contractului de asistență juridică nr._/2011, menționat în cuprinsul împuternicirii avocațiale de la fila 18 din dosarul de apel. Nu a fost acordat apelantei onorariul de avocat în valoare de 300 lei, achitat potrivit chitanței nr. 0015 din 30 aprilie 2012 (fila 50 dosar apel), aceasta fiind eliberată în temeiul unui alt contract de asistență juridică.
La data de 03 ianuarie 2013 a declarat recurs pârâtul I. L. M., împotriva deciziei civile pe care o consideră ca fiind nelegală.
În motivare a arătat că deși se menționează în decizia recurată că: „dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 13 iunie 2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta”, această încheiere de ședință nu i-a fost comunicată. Lipsa încheierii de dezbateri determină incidența cazului de nelegalitate reglementat prin art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, fiind vorba de o neregularitate procedurală a instanței, sancționată cu nulitatea prin art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă, deoarece inexistența ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea completului de judecată, prezența părților în fața instanței, concluziile formulate, conținutul apărărilor, în fapt și în drept. Rezultă că s-a produs o vătămare a drepturilor procesuale ale recurentului, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunțate în condițiile acestei omisiuni, respectiv anularea actului de procedură efectuat în aceste condiții.
Acțiunea în rectificare de Carte funciară are ca temei prevederile art. 34 – 37 din Legea nr. 7/1996. „Persoana interesată” în sensul art. 34 din Legea nr. 7/1996 este aceea care a avut sau are drept înscris în Cartea funciară, drept lezat de noua înscriere.
Intimata – reclamantă B. E. nu are calitatea de a cere anularea încheierii de intabulare și rectificarea Cărții funciare, întrucât nu a avut și nu are un drept de proprietate înscris în Cartea funciară. Dreptul ce decurge din titlul de proprietate al acesteia nu își găsește izvorul într-un titlu perfectat în condiții de deplină valabilitate, acesta nu a fost înscris în Cartea funciară sau în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare.
Așa cum reiese din considerentele deciziei civile nr. 2036 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă, au fost comparate titlurile de proprietate al autoarei intimatei B. E., reprezentat de un înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1947 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 încheiat în baza Legii nr. 112/1995. acest înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1947 fiind transcris în anul 1969, transcriere radiată în anul 1973. Prin cererea de recepție și înscriere adresată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București Sector 2, în data de 04 iunie 2008, intimata B. E. a solicitat în baza sentinței civile nr. 2185 din 14 martie 2006, întocmirea documentației cadastrale corespunzătoare primei înscrieri în Cartea funciară a imobilului corp D situat în .. 39, cerere respinsă prin încheierea nr._ din 10 iulie 2008.
În sistemul cărții funciare reglementată de Decretul-lege nr. 115/1938, singura modalitate de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară era înscrierea în Cartea funciară, prin acesta fiind consacrat efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în Cartea funciară. Având în vedere cele arătate recurentul reiterează lipsa calității procesuale active a intimatei – reclamante B. E. în prezenta acțiune de Carte funciară.
În mod greșit instanța de apel a reținut că prin hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în dosarul nr._ au încetat efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999. Prin dispozitivul acestora instanța s-a pronunțat irevocabil cu privire la două capete de cerere primul fiind de respingere ca prescrisă a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999. Cauzele care determină încetarea efectelor actului juridic sunt legate de constatarea nulității absolute ca urmare a încheierii lor în disprețul dispozițiilor imperative prevăzute de lege, a revocării sau rezoluțiunii lor ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale stabilite în sarcina părților. Indiferent de cauzele care determină încetarea efectelor actelor juridice, cererea de rectificare a Cărții funciare va fi preponderent accesorie. Soarta cererii principale va determina-o și pe aceea a cererii secundare, după principiul accesorium sequitur principale. „Astfel, în cazul neexercitării în termenul prevăzut de lege a acțiunii pentru declararea nulității absolute a contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995, acesta se bucură de prezumția absolută de validitate, dreptul dobândit în temeiul unui astfel de contract nemaiputând fi pus sub semnul îndoielii, consolidându-se” (Tribunalul București – Secția a III a Civilă, decizia civilă nr. 318/A din 10 martie 2009). „Așa cum se arată în decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Legea nr. 10/2001 a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără a diminua accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special”. Legea nr. 10/2001 nu poate fi interpretat și analizată în mod fragmentar sau discreționar, astfel încât atunci când dispozițiile sale prevăd termene sau proceduri derogatorii de la dreptul comun, ele se vor aplica ca atare. Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 neatacat înăuntrul termenului prevăzut de legea specială, este consolidat prin efectele acesteia, titlu și drept ce pot fi opuse oricăreia persoane. Faptul că legea specială a instituit un termen în care să fie contestată valabilitatea unor asemenea contracte corespunde nevoii de securitate și stabilitate a raporturilor juridice, imperativ ce se degaja și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Instanța de apel a reținut în motivarea soluției că „s-a avut în vedere cu prioritate puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești irevocabile” pronunțate în dosarul nr._, referindu-se doar la jumătate din ceea ce s-a hotărât prin dispozitiv, respectiv la capătul de cerere privind revendicarea și soluționat prin compararea titlurilor de proprietate ale părților din litigiu. Numai că în speță, cu privire la titlul pârâtului I. G., izvorât din prevederile și în aplicarea Legii nr. 112/1995, s-a stabilit că este valabil, respingându-se în mod irevocabil acțiunea promovată de reclamanta A. A., pentru constatarea nulității absolute a acestuia. Încetarea efectelor contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 ca urmare a comparării acestuia cu înscrisul sub semnătură privată din anul 1947, ar echivala cu încetarea efectelor dispozițiilor cuprinse în art. 45 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 10/2001 și anume: „contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil, de la data încheierii acestora”.
Problema valabilității titlului de proprietate al recurentului a fost rezolvată irevocabil prin pronunțarea deciziei civile nr. 2036 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999 se bucură de prezumția absolută de validitate, efectele sale fiind consolidate de existența legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, în vigoare atât la data introducerii acțiunii în 27 septembrie 2005 cât și în prezent. Regula de drept comun, a comparării titlurilor de proprietate, nu poate lipsi de efecte un act juridic consolidat prin existența legii speciale. „Altfel ar însemna să fie încălcat principiul potrivit căruia legile speciale, cuprinzând norme derogatoriii de la dreptul comun, aplicabile într-o anumită materie pe care o reglementează, sunt de strictă interpretare”, așa cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007, obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Cod de procedură civilă. Astfel, instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat al celui de-al doilea capăt de cerere, ignorând total puterea de lucru judecat al primului capăt de cerere.
Prin urmare, contractul autorului recurentului prin care acesta a cumpărat imobilul corp D este valabil și astfel nu se pot antama eventuale discuții referitoare la inexistența titlului, dreptul izvorând din acest titlu, și nu altul, fiind înscris în Cartea funciară, astfel încât este lipsită de relevanță împrejurarea că titlul recurentului este în contradicție cu cel exhibat de intimata – reclamantă, câtă vreme aceasta din urmă nu a probat nulitatea acestuia ca efect al unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În mod total nelegal instanța de apel a respins excepția prematurității cererii de rectificare, reținând incidența situațiilor prevăzute de art. 34 pct. 1, 3 și 4 din Legea nr. 7/1996 în raport cu sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2 București. Cu privire la pct. 1, titlul de proprietate al recurentului îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege pentru validitatea acestuia în limitele impuse de principiul oficialității, înscrierea în cartea funciară fiind valabilă, ca și actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea conform sentinței civile arătate. Referitor la pct. 3, efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101/1999, în temeiul căruia s-a operat înscrierea în Cartea funciară, nu au încetat, ci dimpotrivă au fost consolidate prin respingerea ca prescrisă a cererii de constatare a nulității absolute, așa cum reiese din aceeași sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 206. „Atât timp cât titlul apelanților – pârâți nu este desființat, nu poate fi lipsit de eficiență în mod indirect, prin rectificarea Cărții funciare …” (Curtea de Apel B., decizia civilă nr. 255/R din 08 octombrie 2008).
De asemenea, instanța de apel a apreciat că, potrivit pct. 4, înscrierea din Cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, punct de vedere în motivarea căruia instanța invocă existența hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată în dosarul nr._ . Situația reală actuală la care face referire textul de lege are în vedere situația juridică reală care rezultă din actele de proprietate invocate de părți. Astfel, actul de proprietate al recurentului este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101/1999, a cărui validitate rezultă atât din hotărârea judecătorească irevocabilă nr. 2036/2007, cât și din dispozițiile Legii nr. 10/2001; actul de proprietate invocat de intimată în susținerea cererii de rectificare este reprezentat de înscrisul sub semnătură privată din 1947, declarat preferabil printr-o regulă de drept comun, a comparării titlurilor de proprietate, în dispozitivul aceleiași hotărâri judecătorești irevocabile în care este recunoscută validitatea contractului recurentului în baza legii speciale. Dreptul de proprietate al recurentului a fost intabulat în cartea funciară în aprilie 2008, în timp ce dreptul de proprietate pretins de intimată nu a fost niciodată înscris în Cartea funciară, fiind incident vechiul principiu de drept român: „prior tempore potior iure” (mai întâi în timp, mai tare în drept).
Prin admiterea apelului în aderare declarat de apelanta – reclamantă în aderarea B. E., instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale; radierea este o operațiune determinată de incidența sau nu, la cazul concret, a dispoziției legale. Încheierea de Carte funciară poate fi atacată doar pe calea plângerii reglementată de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, încheiere care se comunică, așa cum este reglementat prin art. 50 alin. 1, celui care a cerut înscrierea sau radierea, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din Cartea funciară. În lipsa acestor mențiuni, registratorul de Carte funciară nu i-a comunicat încheierea de intabulare nr._ din 23 aprilie 2008, intimatei – reclamante B. E.. Există o contradicție evidentă între considerentele deciziei recurate: instanța a reținut că „nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului asupra imobilului” dar și că „se constată că prin sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2036 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel București – Secția a IV a Civilă (filele 11 – 17 dosar fond), a fost respinsă ca prescrisă cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101 din 23 iunie 1999”. Reținând în motivare că prin această hotărâre judecătorească irevocabilă au încetat efectele contractului de proprietate al recurentului, prin aplicarea regulii de drept comun a comparării titlurilor de proprietate, efecte protejate și consolidate prin constatarea incidenței legii speciale în dezlegarea primului capăt de cerere, în cuprinsul aceleiași hotărâri judecătorești irevocabile instanța de apel a pronunțat o hotărâre profundă nelegală.
Pentru toate aceste motive recurentul solicită să se admite recursul declarat împotriva deciziei civile în legătură cu care solicită să fie casată sau să fie modificată în tot.
În drept, și-a motivat recursul în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod de procedură civilă, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 7/1996, Decretul-lege nr. 115/1938, Decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 25 ianuarie 2013, pârâtul apelant I. L. M. a completat motivele de recurs, completare apreciată a fi în termen, astfel:
1. Art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, în sensul că prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, așa cum a arătat în concluziile orale consemnate în încheierea din data de 13 iunie 2012 și în motivele de recurs, recurentul apreciază că intimata nu are calitate procesuală activă într-o acțiune de rectificare a Cărții funciare deoarece nu deține un titlu constitutiv/translativ de drepturi asupra imobilului pentru a solicita rectificarea înscrierii făcute în favoarea recurentului.
Recurent consideră că atât instanța de fond cât și cea de apel s-au aflat într-o reală confuzie în ceea ce privește titlul de proprietate prezentat ca temei al acțiunii prin care s-a solicitat rectificarea Cărții funciare, în sensul de a se radia înscrierea recurentului ca proprietar al imobilului situat în București .. 39, Corp D, sector 2, și a se proceda la înscrierea intimaților. Astfel recurentul solicită să se observe titlurile prezente de părți.
I. Titlul recurentului este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 5101/1999, act intabulat în Cartea funciară nr._, contract ce nu a fost anulat sau declarat nul.
II. Titlul de proprietate al intimaților a reținut instanța este reprezentat de sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, prin care s-a admis acțiunea în revendicare prin compararea de titluri. Însă, prin această sentință nu s-a constituit un drept de proprietate în favoarea autorilor intimaților, ci s-a recunoscut un drept preexistent așa cum a arătat și instanța.
Recurentul precizează că întrebarea la care urmează că răspundă prin raportare la regimul Cărții funciare este: care este actul în baza căruia se solicită întabularea dreptului intimaților? Pentru a se solicita rectificare, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, trebuie să dețină un titlu constitutiv sau translativ de drept de proprietate.
Or, așa cum recurentul a învederat anterior sentința civilă nr. 2185 din 14 martie 2006, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 2 București, prin care s-a admis revendicarea, în sensul stabilirii preferabilității titlului deținut de A. A., acesta nu este constitutiv sau translativ de drepturi. Însă în hotărâre s-a reținut că acest drept a fost „recunoscut prin sentința civilă nr. 7658 din 16 octombrie 1995 și sentința civilă nr. 883 din 10 februarie 2003 prin care a fost lămurită întinderea și înțelesul dispozitivului primei hotărâi”. În conformitate cu sentința civilă nr. 883 din 10 februarie 2003 și considerentele deciziei civile nr. 2036 din 29 noiembrie 2007 titlul intimaților este înscrisul sub semnătură privată contract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 01 octombrie 1947, între Charlotte C. și S. (V.) A., act transcris în Registrul de transcripțiuni în data de 20 februarie 1969 și radiat din acesta la data de 05 decembrie 1973 în baza adresei nr._/1973.
În consecință actul translativ de proprietate, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, este în cazul dedus judecății, înscrisul sub semnătură privată contract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 01 octombrie 1947 între Charlotte C. și S. (V.) A., act neînscris în Cartea funciară.
Într-o cauză similară cu cea dedusă judecății Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia nr. 2359 din 14 iunie 2000 „că în cadrul unei acțiuni de restabilire a situației anterioare în Cartea funciară este necesar ca reclamantul să facă dovada dreptului sau de proprietate. Dovada urmează a fi făcută în condițiile art. 17 ș 18 din Decretul nr. 115/1938 ce prevăd că drepturile reale pot fi constituite, modificate au stinse numai dacă sunt înscrise în cartea funciară întrucât este vorba despre un act încheiat la data de 01 octombrie 1947. Chiar dacă autorul reclamantei a întocmit un act apt de a fi intabulat în Cartea funciară, dar nu a procedat la acest lucru întrucât nu a dezmembrat terenul înscris în Cartea funciară pe numele autorului și la înscrierea pe numele său, reclamanta nu are un titlu de proprietate valabil în regim de Carte funciară”.
Prin raportare la decizia civilă nr. 2359 din 14 iunie 2000, anterior invocată intimații din cauză, B. E. și B. I., înfățișează ca titlu de proprietate înscrisul sub semnătură privată, contract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 01 octombrie 1947, act între Charlotte C. și S. (V.) A., act neînscris în Cartea funciară întrucât nu a operat dezmembrarea între imobilul proprietatea vânzătoarei și parte din acesta cumpărată de autorul intimaților.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, în cartea funciară nr._/1940, a localității București cu imobilul din .. 39, era înscris proprietarul C. A. Charlotta. Din analiza copiei conforme a foii de Carte funciară nr. C4273 din 11 octombrie 2007, eliberate de Arhivele Naționale, rezultă că imobilul proprietatea intimaților figura pe numele vânzătorului, C. A. Charlotta, nu pe numele cumpărătorului S. (V.) A.. Într-o atare situație intimații nu pot proba în regimul Cărții funciare existența unui titlu apt de a fi înscris.
Cartea funciară reprezintă un registru public, ce cuprinde evidența juridică integrală și exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice și juridice din raza ei de cuprindere, fiind un instrument important de apărare a proprietății iar înscrierile în Cartea funciară se fac doar în baza actelor prevăzute de lege. Instanța nu poate dispune efectuarea unei înscrieri în contradicție cu legea ce guvernează această materie.
Susținerile recurentului sun confirmate de admiterea recursului în interesul legii prin decizia nr. XXI din 12 decembrie 2005 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ce prevede că „în acțiunile de către Cartea funciară (prestație tabulară și rectificare tabulară) având ca obiect înscrierea în Cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv de Decretul-lege nr. 115/1938”.
În același sens, prin decizia nr. 1113/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „întrucât în sistemul Decretului nr. 115/1938 înscrierile de drepturi reale în Cartea funciară au efect constitutiv în conformitate cu prevederile art. 17 și 18 din lege, un act neînscris nu poate produce efecte față de terți”.
2. În ipoteza în care se va aprecia că în cauză nu este incidentă excepția lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante va solicita să se aibă în vedere că acțiunea acestora este neîntemeiată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Din punctul de vedere al recurentului, textele de lege încălcate prin cele două hotărâri, de ambele instanțe, sun dispozițiile art. 20 alin. 1 și art. 592 din Legea nr. 7/1996, deoarece niciuna din cele două hotărâri nu indică în concret titlul apt de a genera radierea/înscrierea unui alt proprietar.
În sistemul actual al Cărții funciare dreptul de proprietate asupra unui imobil se înscrie pe baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil. A învederat anterior că titlul intimaților este înscrisul sub semnătură privată contract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 01 octombrie 1947, între Charlotte C. și S. (V.) A.. Un act juridic este guvernat de legea în vigoare la momentul facerii sale, tempus regit actum, iar în conformitate cu principiul invocat și dispozițiile art. 20 și 59 din Legea nr. 7/1996 reclamanții trebuie să facă dovada, în condițiile art. 17 și 18 din Decretul nr. 115/1938, că la acel moment actul a fost înscris în Cartea funciară întrucât aceste norme prevăd că drepturile reale pot fi constituite, modificate sau stinse numai dacă sunt înscrise în Cartea funciară.
Onus probandi incubit actor așa încât contra înscrisurilor depuse pentru probarea cererii recurentului, respectiv Cartea funciară nr._/1940, a localității București și copia conformă a foii de Carte funciară nr. C4273 din 11 octombrie 2007 din care rezultă că imobilul proprietatea intimaților figura pe numele vânzătoarei C. A. Charlotta, nu pe numele autorilor lor, cumpărătorul S. (V.) A., reclamanții trebuie să aducă probe care să demonstreze o situație contrarie pentru ca acțiunea lor să fie întemeiată.
În situația dedusă judecății nu se poate reține că intimații ar avea calitate de proprietar în regim de Carte funciară și în consecință, în mod neîntemeiat cele două instanțe au admis cererea de chemare în judecată.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, recurentul solicită instanței admiterea recursului și pe cale de consecință, casarea hotărârii de apel ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.
În drept, și-a întemeiat motivarea pe baza dispozițiilor art. 304 și următoarele Cod de procedură civilă, art. 20 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, art. 17 și 18 din Decretul nr. 115/1938.
La data de 18 februarie 2013, intimata B. E. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă: certificat emis de Notariatul de Stat Sector 2, în ianuarie 1994; - adresa nr._ din 04.12.1993 emisă de ICRAL C.; - decizia nr. 448 din 21.03.1973, emisă de Biroul Executiv – Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 2 și adresa (f.n.) comunicată numitei A. A., din care rezultă că imobilul situat în București, .. 39 a intrat în proprietatea statului în baza Decretului – Lege nr. 92/1950, poziția 1553 de la C. Charlota – 14 apartamente, menționându-se și faptul că prin Decizia nr. 448/1973 a fost preluată și locuința ocupată de numitul Sică A., fost proprietatea lui C. Charlota, care a fost omisă de la preluare, conform Decretului – Lege nr. 92/1950.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, Curtea reține că motivul reglementat de art. 304 pct. 5 Cod Procedură Civilă, aferent necomunicării încheierii de dezbateri din apel și vătămării astfel, a drepturilor sale procesuale, este neîntemeiat, în contextul în care în cadrul motivelor suplimentare depuse la data de 25.01.2013, recurentul a avut în vedere și conținutul acestei încheieri pe care l-a dezbătut, invocând în raport de concluziile sale orale de la respectivul moment al dezbaterilor, și alte argumente ale excepției lipsei de calitate procesuală activă a intimatei reclamante, argumente apreciate a fi formulate în termenul legal de recurs.
În acest context, Curtea observă inexistența vreunei vătămări în patrimoniul procesual al recurentului, motivul de recurs fiind așadar nefondat.
2. Sub un al doilea aspect, Curtea apreciază că motivul de recurs aferent excepției lipsei de calitate procesuală activă a intimatei, cu ansamblul criticilor sale, inclusiv cele din motivele completatoare, este nefondat, în condițiile în care aceasta a solicitat întabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, cerere care a și fost admisă de către instanțe până în prezent. În acest context, este evident că în cauză, reclamanta intimată se subsumează categoriei persoană interesată în sensul prevederilor art. 34-37 din Legea 7/1996.
De asemenea, împrejurarea că hotărârea judecătorească de revendicare în temeiul căreia intimata solicită întabularea, are doar un caracter declarativ de drepturi, nu este de natură să determine soluția de admitere a excepției menționate. Astfel, distinct de faptul că prin decizia civilă nr. 2036/2007 a Curții de Apel București – Secția a IV – a Civilă, s-a arătat în mod expres că înscrisul sub semnătură privată din 1947, reprezintă „un veritabil titlu de proprietate” (pagina 6 a deciziei respective), Curtea prezentă mai observă că respectiva instanță de recurs s-a grefat în raționamentul său juridic, și pe hotărârile judecătorești ai căror beneficiari au fost autorii intimatei: sentințele civile 7658/1995, 7519/1998 și 883/2003, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București, sentințe care au fost apreciate ca reprezentând un „bun” în sensul art. 1 al Primului Protocol Adițional la Convenția EDO, arătându-se în continuare, că vânzarea imobilului către alții, a reprezentat o privare a titularului, de acel bun.
Întradevăr, potrivit raționamentului notoriu al instanței de contencios european în materia imobilelor expoliate de statul comunist, se reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, dreptul de proprietate care s-a aflat inițial în patrimoniul unei persoane nu este garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Principiul în acest domeniu a fost stabilit de Comisia Europeană încă din anii 1970: „S. de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată ca un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1” (decizia X., Y., Z. împotriva Germaniei din 4 octombrie 1977).
„Cu toate acestea, în cazul în care un stat contractant, după ce a ratificat Convenția și inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate în temeiul unui regim anterior, o asemenea legislație poate fi considerată ca generatoare a unui nou drept de proprietate protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 în primul rând pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute în vederea restituirii” (cauza A. și alții împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2010, paragraful 136).
În același timp, Curtea EDO a stabilit că existența unui „bun actual” cu înțelesul de drept de proprietate „în patrimoniul unei persoane ființează manifest fără nicio îndoială dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, jurisdicțiile au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă, în dispozitivul hotărârii, au decis restituirea bunului” (cauza A. și alții împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2010, paragraful 140).
Așadar, din perspectiva acestor elemente care configurează un silogism juridic mult mai complex decât cel invocat de recurent, rezultă că devine nerelevantă eventuala neînscriere în cartea funciară a actului din 1947, în condițiile Decretului – lege nr. 115/1938, recurentul omițând în analiza reglementată de prevederile art. 20 al. 1 și 59 din Legea 7/1996, sentințele judecătorești evocate care (unite cu actul sub semnătură privată) au configurat, constituit dreptul de proprietate al intimatei, potrivit dezlegărilor intrate în puterea de lucru judecat (prin decizia civilă nr. 2036/2007) și opozabile ambelor părți din prezentul litigiu ce au participat (intimata prin autoarea sa) și în cauza precedentă.
Din această perspectivă, Curtea observă că reducția operată de recurent, la exclusiv actul sub semnătură privată și la regimul de carte funciară al proprietății, este neconformă atât statuărilor anterioare ale instanțelor ce au soluționat litigiul de revendicare, cât și raționamentului mult mai complex în determinarea, configurarea unui „bun” (ca drept de proprietate asupra unui bun – obiect) reglementat și impus de Curtea europeană menționată. Așadar, Decizia în interesul legii nr. 21/2005 evocată de către recurent (regăsită ca aplicații practice și în deciziile de speță evocate de recurent), nu este aplicabilă cauzei, deoarece înscrierea în cartea funciară nu se întemeiază în mod singular sau determinant chiar, pe actul vechi din 1947, astfel cum am arătat.
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a sesizat și instanța de apel, respingerea inițială a cererii de înscriere formulată de intimată nu poate constitui un argument dirimant, atât timp cât încheierile de carte funciară nu reprezintă hotărâri judecătorești care să beneficieze de putere de lucru judecat.
Prin prisma tuturor acestor elemente, Curtea constată și că instanța de apel, ca și cea de fond, nu au realizat o ignorare sau aplicare eronată a prevederilor evocate ale art. 20 al. 1 și 59 din Legea 7/1996.
3. Sub un al treilea aspect, Curtea apreciază că atât motivul de recurs aferent subzistenței juridice a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5101/1999, cu efectul producerii de consecințe juridice, cât și cel vizând excepția prematurității acțiunii în rectificare (criticile ambelor fiind în mare parte, comune), sunt de asemenea, neîntemeiate, atât timp cât potrivit art. 34 pct. 3 din lege, „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: (…) 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.”
Or, atât timp cât prin sentința civilă de revendicare nr. 2185/2006, irevocabilă, s-a admis prin comparare de titluri, acțiunea în revendicare față de recurent, constatându-se prevalența titlului reclamantei intimate față de contractul menționat, rezultă în mod evident, că efectul juridic al acestui din urmă act juridic – regăsirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, a încetat, dreptul de proprietate fiind recunoscut în mod retroactiv, a se afla în patrimoniul intimatei.
Așadar, din această perspectivă, ambele cerințe ale art. 34 pct. 3 din lege au fost observate a fi îndeplinite, acțiunea prezentă fiind așadar, întemeiată, în virtutea cel puțin a acestui caz concret de rectificare carte funciară, fapt care determină inutilitatea cercetării incidenței celorlalte cazuri edictate de art. 34 din lege, soluția nemaiputând fi influențată de caracterul legal sau nelegal al invocării lor.
Sub același aspect, Curtea mai constată că în cadrul criticilor sale aferente, recurentul realizează o confuzie evidentă între încetarea efectelor actului juridic (consecință juridică esențială a oricărei acțiuni în revendicare soluționată prin comparare de titluri) și nevalabilitatea, nelegalitatea actului juridic (consecință a constatării nulității absolute/ a anulării acestuia). Dovada acestei distincții este reliefată chiar și în cadrul materiei de carte funciară, prin reglementarea separată a punctelor 1 și 3 din art. 34 analizat, primul punct vizând chiar ipoteza nevalabilității.
Din această perspectivă, Curtea observă că în cauză, tribunalul nu a realizat o ignorare a puterii de lucru judecat a dispoziției judiciare irevocabile de constatare a valabilității contractului de vânzare-cumpărare din 1999 (ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială prevăzut de Legea 10/2001) și nici a dispozițiilor speciale ale Legii 10/2001 (inclusiv a Deciziei în interesul legii nr. 32/2007 a instanței supreme sau a practicii cazuistice ilustrate, aspectul preferabilității unui titlu valabil în fața altuia valabil, la rândul său, fiind distinct de cel al valabilității titlului. Din acest unghi de vedere, nu se poate invoca un raport de lege generală – lege specială, cum eronat invocă recurentul.
Nu mai puțin, Curtea observă că restrângerea domeniului cauzelor încetării efectelor unui act juridic, în sensul evocat de recurent, în pagina 2 a motivelor sale de recurs, nu este susținută de nici o prevedere legală sau doctrină juridică în acest sens, în contextul în care lipsirea de eficacitate a unui titlu, urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare, este recunoscută în mod constant și unanim ca reprezentând o astfel de cauză de încetare, acțiunea în revendicare putând din acest unghi de vedere, constitui (în raționamentul evocat de recurent) o acțiune principală în raport de cea de rectificare.
În fine, Curtea observă că celelalte critici arondate acestui motiv de recurs, vizând imposibilitatea recurgerii la procedura de drept comun a revendicării în contextul existenței unei legi speciale (imposibilitate arondată excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare), precum și vizând imposibilitatea de a da prevalență în temeiul unei reguli de drept comun (specifice revendicării), unui act juridic în fața altuia consolidat în temeiul legii speciale sau vizând caracterul preferabil al contractului de vânzare-cumpărare întabulat în cartea funciară din anul 2008, în fața celuilalt, ca urmare a aplicării principiului prior tempore potior iure, reprezintă aspecte subsumate litigiului de revendicare purtat între părți, intrate în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând fi reanalizate în cadrul procedurii prezente.
4. Sub un al patrulea aspect, Curtea observă că nici motivul de recurs aferent soluției date apelului în aderare, nu este fondat, atât timp cât anularea încheierii respective reprezintă un efect juridic al admiterii acțiunii în rectificare de carte funciară cu privire la mențiunea înserată în temeiul acestei încheieri.
De altfel, chiar dacă am aprecia că trebuia urmată distinct procedura reglementată de art. 50 din Legea 7/1996, Curtea ar constata că intimata reclamantă și-a întemeiat întreaga acțiune (deci inclusiv acest capăt de cerere) pe dispozițiile Legii 7/1996, astfel încât soluționând și acest capăt de cerere, instanța de apel nu a procedat în mod nelegal, nerealizându-se de către recurent, nici dovada depășirii termenului legal de contestare a respectivei încheieri, de către intimată, în condițiile în care potrivit susținerilor recurentului din motivele sale de recurs, încheierea nu i-a fost comunicată acesteia.
De asemenea, în temeiul considerentelor evocate la punctul 3, Curtea apreciază că decizia contestată nu este nelegală nici din perspectiva celui de-al șaptelea motiv de recurs, cele două dispoziții ale hotărârii de revendicare (de respingere a capătului de cerere vizând constatarea nulității contractului și de admitere a revendicării), preluate în argumentația tribunalului cu privire la aderarea la apel, nefiind contradictorii nici din perspectiva regimului de carte funciară, astfel cum s-a evidențiat anterior, în contextul în care – contrar susținerilor recurentului, s-a apreciat că deși valabil, contractul de vânzare-cumpărare și-a încetat efectul său juridic vizând dreptul de proprietate.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
Totodată, se va lua act, potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă, că recurentul – reclamant și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată și va fi obligat recurentul – reclamant să plătească intimatei – pârâte suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales (fila 17 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – pârât I. L. M., împotriva deciziei civile nr. 682/A din 20 iunie 2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. E. și cu intimatul – pârât B. I., ca nefondat.
Ia act că recurentul – reclamant și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Obligă recurentul – reclamant să plătească intimatei – pârâte suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. S. C. G. M. H.
Grefier,
S. R.
Red.M.H.
Tehnodact.M.H./C.F.
2ex./10.06.2013
T.B.-S.4.-A.I.trincă;R.N.
Jud.S.2.-M.D.D.
| ← Partide politice. Decizia nr. 1286/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 34/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
