Anulare act. Decizia nr. 2162/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2162/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-11-2012 în dosarul nr. 2162/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2162R

Ședința publică de la data de 23.11.2012

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - C. M. S.

JUDECĂTOR - I. L. - M.

GREFIER - D. L.

Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 439A/23.04.2012 pronunțată de tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. V. și cu intimata – pârâtă S.C. R. V. S.A, cauza având ca obiect „ anulare act”.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 23.11.2012, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 18.02.2010, sub nr._, reclamanta B. V., în contradictoriu cu paratele . și Administrația Financiara a Sectorului 6 București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absoluta a următoarelor acte: a) adresa fără număr emisa de . către Judecătoria Sectorului 1 București însoțita de Nota privind imobilul situat în .. 18 emisa de Serviciul Fond Locativ al aceleiași societăți, b) adresa nr._/09.04.1997 emisa de Administrația Financiara a Sectorului 6 București cu privire la imobilul situat în .. 18, sector 1, București, pentru frauda la lege.

În motivare, a arătat că, la data de 11.04.2001 a fost depusa la PMB notificarea nr. 1578 privind revendicarea imobilului din .. 18, sector 1 conform Legii nr. 10/2001, iar prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 35/10.07.2001 s-a dispus restituirea în natura în proprietatea lui Rismont Andre Henry a imobilului situat în București, .. 18, sector 1 (mai puțin cele doua apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995) și predarea primirea s-a făcut în baza procesului verbal nr._/27.07.2001 emis de AFI.

La baza dispoziției și procesului verbal de predare primire au stat cele doua adrese menționate, respectiv adresa fără număr emisă de . Judecătoria Sectorului 1 București însoțita de Nota privind imobilul situat în .. 18 emisa de Serviciul Fond Locativ al aceleiași societăți în care se precizează ca temeiul de preluare a imobilului a fost Decretul nr. 92/1950 poziția 6618 coroborat cu adresa Administrației Sector 6 nr._/09.04.1997 și adresa nr._/09.04.1997 emisa de Administrația Financiara a Sectorului 6 București care arata ca imobilul a fost scos din evidentele fiscale potrivit Ordinului MAI nr._/1950.

Insa, printr-o simpla verificare a anexei Decretului nr. 92/1950 se poate constata că la poziția 6618 figurează Rismont Marietta, 21 apartamente, București, . și nicidecum cu un imobil în București, .. 18, iar imobilul a fost în evidentele fiscale ale Administrației Financiare a Sectorului 1 București și nicidecum în cele ale Administrației Financiare a Sectorului 6 București.

Ulterior, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 11.04.2008 pronunțata în dosarul nr. 1839/P/2007 s-a constatat ca la notificarea formulata de Rismont Andre Henry prin avocat C. L., s-au atașat o adresa fără număr emisa de . o adresa a Administrației Financiare a Sectorului 6 București nr._/09.04.1997, iar în urma verificărilor s-a stabilit ca adresele emise de . și Administrația Financiara a Sectorului 6 București au un conținut necorespunzător adevărului.

În drept, s-au invocat art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 1203 C civ., art. 1 și 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 14 alin. 1 și alin. 3 lit. a, art. 19 alin. 1 C.p.c.

În dovedire, reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

A fost atașat de către P. de pe lângă Curtea de Apel București dosar nr. 1839/P/2007.

Prin sentința civilă nr. 6656/07.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în cauza cu nr. unic_, instanța de fond a respins, ca neîntemeiata, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Administrația Finanțelor Publice Sector 6, iar pe fond a respins acțiunea formulata de reclamanta B. V., în contradictoriu cu pârâții S.C R. – V. S.A. și Administrația Financiară a Sectorului 6, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

„În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei Administrația Finanțelor Publice Sector 6, instanța va avea în vedere faptul ca aceasta condiție de exercițiu a acțiunii civile presupune existenta unei identități intre persoana chemată în judecata și cea obligata în raportul juridic dedus judecații.

Având în vedere ca parata Administrația Financiara a Sectorului 6 București este emitenta adresei nr._/09.04.1997 a cărei nulitate absoluta se solicita a se constata prin prezenta cerere de chemare în judecata, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei parate ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, analizând probele administrate în cauza, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:

Prin Dispoziția nr. 35/10.07.2001 emisa de Primarul General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natura în proprietatea lui Andre Henry Rismont, a imobilului situat în București, .. 18, sector 1 compus din construcție (mai puțin cele doua apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995) și teren în suprafața de 571,77 m.p.

In cuprinsul adresei fără număr emisa de . la f. 14 se menționează ca imobilul din București, .. 18, Sector 1 a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/150, poziția 6618 - Rismont Marietta coroborat cu adresa Adm. Fin. Sect. 6 nr._/09.04.1997.

La fila 15 se afla nota privind imobilul situat în București, .. 18 întocmita de .. Fond Locativ în care s-a menționat temeiul de preluare în proprietatea statului - Decret 92/1950.

Adresa nr._/09.04.1997 a fost emisa de Administrația Financiara Sector 6 către . Fond Locativ, iar în cuprinsul acesteia se menționează: “Ca răspuns la adresa dvs. nr._/03.04.1997, va facem cunoscut ca din dosarul imobilului din .. 18 existent în arhiva noastră, rezulta ca acesta a fost proprietatea D-lui I. Diver și Marietta Diver Rismont și este compus din parter cu 3 camere, etaj cu 3 camere și dependințe. Imobilul a fost scos din evidentele fiscale potrivit Ordinului MAI nr._/1950, așa cum rezulta din adresa nr._/21.12.1950 a Serviciului IVP din cadrul Comitetului Provizoriu al Capitalei Secțiunea Financiara.”

De asemenea, a fost atașata la dosar adresa nr._/21.12.1950 emisa de RPR Comitetul Provizoriu al Capitalei Secțiunea Financiara, Serviciul IVP având următorul conținut “Va facem cunoscut ca potrivit Ordinului MAI nr._/1950, imobilul din .. 18, fost proprietatea M. Rismond a trecut în administrația Întreprinderii Locuințe și Localuri. Va invitam a lua masuri de scăderea debitului respectiv”.

Prin Rezoluția din data de 11.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a reținut ca “in urma verificărilor, adresele emise de . și Administrația Financiara a Sectorului 6 București au un conținut necorespunzător adevărului. În acest sens, a fost identificata deciziunea nr. 68 din data de 09.05.1942 a Curții de Apel București – instanța speciala pentru judecarea litigiilor izvorâte din aplicarea legilor de trecere a bunurilor evreiești în patrimoniul statului, prin care se hotăra ca imobilul situat în București, .. 16-18 ( proprietate Diver I. și Rismont Mariette, născuta Diver) sa treacă în patrimoniul statului în baza Decretului – Lege nr. 842/28.03.1941.

În ceea ce privește adresa fără număr emisa de . Judecătoria Sectorului 1 București, instanța a reținut că, prin adresa nr. 436/04.03.2011, aceasta parata a comunicat instanței ca nu deține originalul acestei adrese. De asemenea, prin ordonanța din data de 08.04.2005 a Parchetului de pe lângă ICCJ dosar nr. 433/P/2004, s-a reținut ca chiar la o simpla examinare se constata ca aceste înscrisuri au fost produse prin fotocopiere statica a doua documente diferite, alăturate, linia de copiere ce desparte rândurile 5 și 6 ale textului adresei fiind pe deplin doveditoare. Totodată, s-a reținut ca la dosarul imobilului ridicat de la . s-a regăsit originalul sau o copie a acestei adrese și nu s-au putut identifica nici înscrisurile care au fost folosite la confecționarea grosolana a adresei.

În aceste condiții, anularea unei copii existente în dosarul de urmărire penala nu are nici o consecința juridica.

De asemenea, invocarea și folosirea unui astfel de înscris în copie, în condițiile imposibilității prezentării originalului nu produce niciun efect juridic. Astfel, potrivit art. 1188 C civ., copiile legalizate pot face dovada numai sub rezerva prezentării originalului și numai cu privire la ceea ce cuprinde originalul. Așadar, în condițiile în care originalul nu exista, copia acestuia, chiar legalizata nu produce niciun efect probatoriu, prevederile alin. 2 ale art. 1188 C.civ. nefiind aplicabile situației de fapt din speța, pentru ca în acest caz, originalul nu a existat niciodată.

Astfel, reținând ca nu poate interveni sancțiunea nulității absolute fata de copia unui înscris ce nu exista în original, întrucât în lipsa originalului, aceasta copie nu produce niciun efect juridic, instanța a respins, ca neîntemeiată cererea de constatare a nulității absolute a adresei fără număr emisa de . Judecătoria Sectorului 1 București.

În ceea ce privește Nota privind imobilul situat în .. 18 emisa de Serviciul Fond Locativ al aceleiași societăți, instanța a reținut că notarul public T. C. a legalizat o copie cu un conținut diferit decât cel al originalului (nota Romvial SA, aflata la f. 22, vol. V, dosar nr. 1839/P/2007) fără să observe ca aceasta, în conținutul sau, prezintă pe verso scripte care înlătura Decretul nr. 92/1950 ca temei al preluării în proprietatea statului. Acest fapt este dovedit de prezenta mențiunii “vezi verso” pe coltul dreapta sus atât al copiei legalizate cat și al originalului notei, coroborata cu lipsa scriptelor “D 92/1950 poz. 6618 pentru D. nr. 1 gresit P. T. 18; la poz. 6618 Rismont M. 21 . copia legalizata și prezenta lor pe verso-ul originalului.

În aceste condiții, reținând ca originalul acestei note conține scriptele de mai sus, din care rezulta ca, în mod eronat, s-a menționat inițial ca imobilul din .. 18 a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind astfel înlăturata aceasta mențiune greșita, instanța a respins, ca neîntemeiata, cererea de constatare a nulității absolute a acestei Note, reținând de asemenea, ca copia legalizata în mod incomplet și eronat de către notarul public nu produce nici un efect în forma legalizată, ci numai cu privire la ceea ce conține originalul, potrivit art. 1188 C. civ.

În ceea ce privește adresa nr._/09.04.1997 a Administrației Financiare Sector 6, instanța reținut că din cuprinsul acesteia nu rezulta ca imobilul din .. 18, s-ar fi aflat în evidentele fiscale ale acesteia, ci doar se menționează ca dosarul imobilului din .. 18 exista în arhiva acestei instituții. De asemenea, aceasta adresa reda conținutul adresei nr._/21.12.1950 emisa de RPR Comitetul Provizoriu al Capitalei Secțiunea Financiara, Serviciul IVP. De asemenea, instanța a reținut că din ultima adresa rezulta ca imobilul din .. 18 a trecut în administrația Întreprinderii Locuințe și Localuri, în baza Ordinului nr._/1950, iar din actele existente în dosarul fiscal aflat la DITL Sector 1 și atașate la dosarul cauzei prin adresa nr._/25.11.2010 nu rezulta ca ar mai fi existat alte înregistrări fiscale cu privire la acest imobil în perioada 1950-1990.

Faptul ca prin mențiunea ca imobilul a fost scos din evidentele fiscale potrivit Ordinului MAI nr._/1950 s-ar crea aparenta ca acesta a trecut în patrimoniul statului tot în anul 1950 în baza Decretului nr. 92/1950 nu este un motiv întemeiat pentru constatarea nulității absolute a adresei nr._/09.04.1997, emisa de Administrația Financiara Sector 6, aceasta aparenta putând fi înlăturată prin analiza situației juridice și istoricului de rol fiscal al imobilului.

De altfel, prin deciziune nr. 68 din 09.05.1942, Curtea de Apel București a constatat ca în temeiul Decretului – Lege nr. 842/28.03.1941 imobilul din București, .. 16-18 a trecut în patrimoniul statului.

Pentru aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulata de reclamanta B. V. în contradictoriu cu paratele . și Administrația Financiara a Sectorului 6 București”.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta B. V., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 439 A/23.04.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilăa admis apelul formulat de apelanta-reclamantă B. V., împotriva sentinței civile nr. 6656/07.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că: a desființat adresa fără număr emisă de . către Judecătoria Sectorului 1 București, adresa nr._/09.04.1997 emisă de Administrația Financiară a Sectorului 6 București și nota privind imobilul situat în București, .. 18, emisă de Serviciul Fond Locativ al ..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că efectul devolutiv al apelului in cadrul procesului civil presupune trimiterea cauzei de la instanța de fond care a pronunțat hotărârea atacată - „judex a quo” – la instanța imediat superioara competenta sa soluționeze apelul – „judex ad quem”. Instanța de apel va supune hotărârea atacata examinării atât in fapt, cât si în drept si, daca este cazul, va adopta pe baza elementelor cauzei o soluție diferita de cea a primei instanțe.

Nu se poate transmite de la prima instanța, la instanța de apel decât ceea ce a fost supus judecații celei dintâi instanțe. Instanța superioara (de apel) va lua in considerare doar actele si faptele, care au făcut obiectul judecații in instanța de fond.

Suplimentar față de instanța de fond, instanța de apel se va putea pronunța asupra actelor si faptelor cuprinse in cererea de chemare in judecata cu care a fost investita instanța inferioara (de fond), în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestora.

Analizând pozițiile procesuale ale părților, tribunalul a constatat că în cauză se pune problema de principiu dacă o copie falsă a unui înscris al cărui original nu există poate produce efecte juridice și în caz afirmativ dacă poate fi desființat pentru faptul că este fals.

După raportul dintre ele, înscrisurile se împart în originale și copii.

O copie este reproducerea exactă în scris a unui act preexistent (original). Copia se deosebește de original nu numai prin posterioritatea sa, dar și prin lipsa semnăturilor părților, care sunt, prin ipoteză, reproduse.

Art. 1188 C.civ. reglementează copiile înscrisurilor autentice, arătând că atunci când originalul există, copia legalizată nu face credință decât despre ceea ce cuprinde originalul, înfățișarea căruia se poate cere întotdeauna.

Dacă originalul nu mai există, copiile legalizate de către funcționarii publici competenți au putere doveditoare diferită, în funcție de distincțiile făcute în art. 1188 alin. (2) C.civ. (se distinge între copii care au aceeași putere probantă ca și originalul, copii care nu pot servi decât ca început de dovadă scrisă, copii fără nicio putere probantă).

În practică s-a subliniat că reproducerea unui act prin procedeul fotografiei sau prin alte mijloace, nu constituie însă o copie, așa încât un asemenea act, oricât de bine ar fi reprodus, nu are nicio forță probantă.

Practica copiilor xerox des întâlnită astăzi poate fi acceptată numai sub rezerva prezentării originalului, iar „certificarea” lor nu înlătură această rezervă.

De altfel, duplicatele ori copiile legalizate, folosite în mod curent în relațiile amicale sau în procese, sunt presupuse a corespunde fidel originalului, dar le lipsește forța doveditoare proprie, fiind admise numai sub rezerva confruntării cu înscrisul original, care poate fi oricând cerut pentru verificare.

Însă, duplicatele de pe înscrisurile notariale, care se scot cu citarea părților, au aceeași forță probantă ca și originalul (art. 55 din Legea nr. 36/1995), iar certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeași putere ca și actele întocmite în registrele de stare civilă (art. 13 din Legea nr. 119/1996).

În ceea ce privește infracțiunile de fals privind înscrisurile, tribunalul reține că acestea au ca obiect material înscrisuri care pot produce efecte juridice, adică prezintă, pe de o parte, aparența unui act veritabil, respectiv să pară veridic, iar pe de altă parte, anumite caracteristici.

În primul rând, înscrisul trebuie să aibă putere probatorie, să fie susceptibil a proba faptul în dovedirea căruia este invocat, iar, în al doilea rând, înscrisul trebuie să aibă semnificație juridică, adică este esențial a se stabili dacă folosirea înscrisului falsificat este susceptibilă să dea naștere unor consecințe juridice.

Copiile simple, neasumate prin semnătură, în general nu pot produce efecte juridice.

În cauză, copiile au făcut parte din dosarul administrativ de a soluționare a notificării de restituire a imobilului în cauză către o altă persoană decât reclamanta.

Din dispoziția nr. 35/2001 nu reiese însă dacă aceste copii au avut caracter determinant.

Cu toate acestea, tribunalul a constatat că adresele contestate se referă la regimul de preluare a bunului de către stat, aspect determinat în analiza condițiilor de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a constatat că, copiile adreselor în cauză au produs efecte juridice conjunctural astfel că au căpătat noțiunea de înscris ce poate face obiectul unei infracțiuni de fals reprezentând astfel pericol pentru ordinea publică.

Pentru a se pronunța soluția de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a prescrierii răspunderii penale, s-a stabilit însă situația de fapt și autorii faptei, astfel că tribunalul a reținut că există cu certitudine fapta, deci adresele sunt false.

Apelanta reclamantă în cauză, în calitate de chiriașă care riscă să fie evacuată, poate fi apreciată ca persoană interesată în lămurirea situației imobilului.

Tribunalul a apreciat că, în cauză, adresele a căror anulare se cere reprezintă înscrisuri care au produs efecte juridice, astfel că în cazul în care s-a constatat că, conținutul acestora nu corespunde adevărului pot fi apreciate ca false cu consecința desființării acestora.

Împotriva deciziei pronunțată de tribunal, a declarat recurs Administrație Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, prin reprezentant Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea Juridica, Biroul Juridic C. sector 6.

În motivarea recursului, bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, s-a criticat hotărârea pronunțată ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", motiv de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 6, nu este limitată la motivele casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041 Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă a precizat că potrivit O.P.A.N.A.F nr. 3411/08.11._ cu data de 15 noiembrie 2011 se aproba structura organizatorică a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București pentru aparatul propriu si administrațiile finanțelor publice municipale si orășenești (. .. )".

Începând cu data mai sus precizată, reclamanta Administrația Finanțelor Publice Sector 6, urmează sa fie reprezentat de către Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea Juridica, Biroul Juridic C. sector 63.

Recurenta pârâtă a criticat hotărârea instanței de apel, care în mod greșit a reținut in considerentele sentinței recurate că recurenta a comunicat date eronate prin adresa nr._/09.04.1997.

La data emiterii acestei adrese, Administrația Finanțelor Publice Sector 6 a comunicat datele existente in evidentele sale la momentul respectiv.

Referitor la adresa nr._/09.04.1997 emisa de către Administrația ­Financiara Sector 6, instanța de fond, în mod corect, a reținut că, din cuprinsul acesteia, nu rezulta că imobilul din .. 18, s-ar fi aflat în evidentele fiscale ale acesteia, ci doar se menționează că dosarul imobilului din .. 18 exista în arhiva instituției. Astfel că, această adresă redă conținutul adresei nr._/21.12.1950 emisă de RPR Comitetul Provizoriu al Capitalei Secțiunea Financiara, Serviciul lVP.

Recurenta pârâtă a susținut că din adresa nr._/21.12.1950 emisă de RPR Comitetul Provizoriu al Capitalei Secțiunea Financiara, Serviciul lVP, rezultă că imobilul din .. 18 a trecut în administrarea Întreprinderii Locuințe si Localuri, în baza Ordinului nr._/1950, iar din actele existente la DITL sector 1 nu rezultă că ar mai fi existat alte înregistrări fiscale cu privire la acest imobil în perioada 1950-1990, aspect reținut si de instanța de fond.

În opinia recurentei-pârâte, chiar daca prin mențiunea că imobilul a fost scos din evidentele fiscale potrivit Ordinului MAI nr._/1950 s-ar crea aparența că acesta a trecut în patrimonial statului tot în anul 1950 în baza Decretului nr. 92/1950 nu este un motiv întemeiat pentru constatarea nulității absolute a adresei nr._/09.04.1997 emisa de către Administrația Financiara Sector 6, această aparență putând fi înlăturată prin analiza situației juridice si istoricului de rol fiscal al imobilului.

Prin Deciziunea nr. 68 din data de 09.05.1942, Curtea de Apel București a constatat că în temeiul Decretului - Lege nr. 842/28.03.1941 imobilul din București, .. 16-18 a trecut în patrimoniul statului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de Procedură Civilă.

Intimata B. V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate care se subsumează motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea reține că este fondat numai motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, pentru următoarele considerente:

În primul rând, instanța de recurs constată că, calea de atac exercitată cuprinde critici numai cu privire la desființarea adresei nr._/09.04.1997 emisă de Administrația Financiară a Sectorului 6 București, ca fiind necorespunzătoare realității.

Recursul declarat nu critică soluția pronunțată de către instanța de apel cu privire la adresa fără număr emisă de . către Judecătoria Sectorului 1 București și la nota privind imobilul situat în București, .. 18, emisă de Serviciul Fond Locativ al ..

Pentru aceste motive, se constată că desființarea adresei fără număr emisă de . către Judecătoria Sectorului 1 București și a notei privind imobilul situat în București, .. 18, emisă de Serviciul Fond Locativ al . a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi exercitat controlul judiciar pe acest aspect, în lipsa formulării unor critici.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de Procedură Civilă, se constată că nu este fondat, deoarece instanța de apel a menționat în cuprinsul hotărârii considerentele care au fost avute în vedere la soluționarea apelului declarat.

Nemulțumirea părții cu privire la argumentele expuse de către instanța de judecată nu atrage incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de Procedură Civilă.

Având în vedere considerentele expuse, se constată că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de Procedură Civilă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, instanța de recurs constată că este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin adresa nr._/09.04.1997 emisă de Administrația Financiară a Sectorului 6 București, aflată la fila 15 din dosarul Judecătoriei Sectorului 15 București, se menționează „Ca răspuns la adresa dvs. nr._/03.04.1997, vă facem cunoscut că din dosarul imobilului din ..18, existent în arhiva noastră, rezultă că acesta a fost proprietatea D-lui I. Diver și Marietta Diver Rismont și este compus din parter cu 3 camere, etaj cu 3 camere și dependințe. Imobilul a fost scos din evidențele fiscale potrivit Ordinului MAI nr._/1950, așa cum rezultă din adresa nr._/21.12.1950 a Serviciului IVP din cadrul Comitetului Provizoriu al Capitalei Secția Financiară”.

Din conținut adresei menționate se constată nu rezultă că imobilul din .. 18, s-ar fi aflat în evidentele fiscale ale acesteia, ci doar se menționează ca dosarul imobilului din .. 18 exista în arhiva acestei instituții. De asemenea, aceasta adresa reda conținutul adresei nr._/21.12.1950 emisa de RPR Comitetul Provizoriu al Capitalei Secțiunea Financiara, Serviciul IVP. De asemenea, s-a menționat ca imobilul a fost scos din evidentele fiscale potrivit Ordinului MAI nr._/1950.

Ceea ce rezultă din adresa menționată este faptul că imobilul descris a fost proprietatea numiților I. Diver și Marietta Diver Rismont și a fost scos din evidențele fiscale potrivit Ordinului MAI nr._/1950. Aceste mențiuni corespunde realității, așa cum s-a reținut și prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București emisă la data de 11.04.2008, în dosarul nr.1938/P/2007.

Prin simpla existență de sine stătătoare a adresei menționate, se constată că aceasta cuprinde date exacte, care nu au fost contestate nici de către intimata-reclamantă.

Faptul că această adresă împreună cu adresa fără număr emisă de . către Judecătoria Sectorului 1 București și cu nota privind imobilul situat în București, .. 18, emisă de Serviciul Fond Locativ al . ar fi indus în eroare autoritățile administrative cu privire la preluarea imobilului în temeiul Decretului-lege nr.92/1950, nu reprezintă un motiv întemeiat pentru constatarea nulității absolute a adresei nr._/09.04.1997, emisa de Administrația Financiara Sector 6, deoarece Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București avea posibilitatea să solicite lămuriri suplimentare, inclusiv să verifice anexele la Decretul lege nr.92/1950, care este un act normativ accesibil.

Având în vedere că adresa nr._/09.04.1997 emisă de Administrația Financiară a Sectorului 6 București nu cuprinde date care să nu corespundă, constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care, în conformitate cu art.312 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat, va modifica în parte decizia civilă recurată în sensul că urmare a admiterii apelului declarat de către B. va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că și va respinge, ca neîntemeiată, cererea privind constatarea nulității adresei nr._/9.04.1997 emisă de Administrația Financiară a Sectorului 6 București și va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 439A/23.04.2012 pronunțată de tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. V. și cu intimata – pârâtă S.C. R. V. S.A.

Modifică în parte decizia civilă recurată în sensul că urmare admiterii apelului declarat de B.:

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:

Respinge cererea privind constatarea nulității adresei nr._/9.04.1997 emisă de Administrația Financiară a Sectorului 6 București.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 16.11.2012

Președinte, Judecător, Judecător,

Z. D. C. M. S. I. L. -M.

Grefier,

D. L.

Red. DZ/26.11.2012

Tehnored. GC/DZ 2 ex

20.11.2012

Jud. apel V. S.

C. F. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 2162/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI