Expropriere. Decizia nr. 424/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 424/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-11-2012 în dosarul nr. 424/2012
Dosar nr._
(_ ) ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 424 A
Ședința publică de la 22.11.2012
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - L. D.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți V. R., V. L., V. C., precum și de către apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr. 62 din 16.01.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08.11.2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea la 15.11.2012 și apoi la 22.11.2012, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.62/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosar nr._ a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V. R., V. L. și V. C. împotriva pârâților S. R. prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a fost modificată hotărârea nr.21/25.02.2008 emisă de pârâtă, în sensul că s-a recunoscut reclamanților dreptul la suma de 1.354.896 lei despăgubiri pentru terenul expropriat în sumă de 1.054 m.p. și a fost menținut restul dispozițiilor actului normativ contestat. În consecință, au fost obligați pârâții la plata sumei anterior menționată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România fiind obligată și la plata sumei de 2.501,70 lei cheltuieli de judecată, în favoarea reclamanților, din care 501,70 lei onorariu de expert și 2.000 lei onorariu de avocat, cu aplicarea art.274 alin.3 C.proc.civ.
Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut de către prima instanță că hotărârea nr.21/25.02.2008 emisă de către pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, privitoare la exproprierea terenului în suprafață de 1054 m.p. din București, .-513, sector 1, a fost contestată de către reclamanți exclusiv sub aspectul întinderii despăgubirilor propuse de către pârâtă, despăgubiri care au fost stabilite la suma de 387.113,12 lei.
Prima instanță a mai reținut că reclamanții sunt proprietarii terenului expropriat în baza următoarelor acte: contractul de vânzare autentificat sub nr.6765/12.09.1996 prin care V. R., căsătorit, a cumpărat 10.000 m.p. situat în București, ., ., din totalul de 18.400 m.p. de la vânzătorul M. P.. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.8646/12.12.1996, același reclamant a mai cumpărat de la același vânzător suprafața de 3.812 m.p. teren situat la aceeași adresă, totalizând 13.812 m.p., din care ulterior, prin contractul de vânzare autentificat sub nr.3051/14.09.2001 a înstrăinat o suprafață de 872 m.p., iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4662/23.12.2003 a mai înstrăinat suprafața de 8.000,25 m.p. Ca urmare a decesului soției, V. G., succesori în drepturi ai acesteia și, implicit, coproprietari ai terenului în litigiu, sunt reclamanții V. R., ca soț supraviețuitor, și cei doi fii ai acestora, V. L. și V. C..
În vederea determinării valorii reale a despăgubirii cuvenite reclamanților pentru terenul expropriat, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize care a estimat valoarea despăgubirilor la suma de 1.354.896 lei.
Prima instanță nu a primit pretențiile reclamanților, care au contestat acest cuantum, pretinzând că ar fi mai mic decât valoarea de piață, întrucât a reținut că aceștia nu au făcut dovezi concrete pentru a-și proba susținerile și întrucât expertiza s-a efectuat și prin mijlocirea unui expert propus de către reclamanți, ce a reprezentat interesele acestora, care însă a semnat expertiza fără nici o opinie separată, în sensul celor susținute de reclamanți.
S-a mai avut, de asemenea, în vedere și notorietatea scăderii ofertei de pe piața imobiliară la nivelul aceleiași perioade din anul 2008, dar și faptul că despăgubirea estimată prin expertiză a propus o valoare de 3 ori mai mare decât cea oferită de către expropriator. Faptul că terenul ce a constituit proprietatea reclamanților este necesar statului pentru dezvoltarea unor proiecte locale nu se poate constitui într-o sursă de îmbogățire fără justă cauză prin pretinderea unor despăgubiri în cuantum peste cel caracteristic zonei și realității pieței imobiliare.
Prima instanță a mai făcut aplicare în cauză dispozițiilor art.274 alin.1 C.proc.civ., obligând-o pe pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți, tribunalul justificând neacordarea integrală a cheltuielilor cu onorariul de avocat prin aceea că sumele de acest fel pretinse sunt nejustificat de mari în raport cu gradul de dificultate a cauzei și cu durata de soluționare a acesteia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și reclamanții.
În motivarea apelului declarat de pârâtă, s-au formulat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii de primă instanță:
- deși instanța de fond face trimitere la dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994, a omologat un raport de expertiză în care, la stabilirea despăgubirii, experții au avut în vedere prețul imobilelor de la data exproprierii (25.02.2008), iar nu pe cel de la data întocmirii raportului de expertiză (19.12.2008);
- hotărârea de primă instanță a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.228/2008, astfel că trebuia completat raportul de expertiză cu un nou obiectiv, prin care să se stabilească valoarea imobilului la data efectuării raportului de expertiză;
- raportul de expertiză omologat de instanță nu respectă criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea valorii imobilului, deoarece această valoare a fost determinată pe bază de oferte de prețuri, iar nu pe baza prețurilor cu care se vând imobile de același fel, potrivit art.26 din Legea nr.33/1994.
Așadar, expertiza pe baza căreia a fost pronunțată hotărârea primei instanțe nu a avut în vedere valoarea de piață a imobilelor, ci prețurile cele mai mari pretinse de proprietarii privați, nehotărâți să vândă, fără să se adreseze unor cumpărători deciși.
În plus, imobilul expropriat a dobândit un spor de valoare ca urmare a deschiderii acestuia la șoseaua de centură, aspect nevalorificat în cauză.
- prima instanță l-a obligat pe pârât la plata sumei acordate în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate, aplicând dispozițiile art.30 din Legea nr.33/1994 care nu erau incidente speței, ci erau înlăturate de la aplicare de dispozițiile art.5 alin.8 din Legea nr.198/2004 modificată și completată prin Legea nr.184/2008, care prevede obligația plății despăgubirii ulterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
Apelantul pârât a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Prin apelul declarat de reclamanți s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării apelantei pârâte la plata valorii reale de circulație a imobilului expropriat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestui apel s-au formulat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie a sentinței:
- în mod nelegal, prima instanță a respins obiecțiunile reclamanților la raportul de expertiză administrat în cauză și a omologat concluziile acestuia, ce au stabilit o valoare net inferioară valorii de piață a imobilului expropriat.
Evocând conținutul prevederilor art.44 alin.2 și 3 din Constituția României, pe cele ale art.480, 481 C.civ., ale art.9 din Legea nr.198/2004 și ale art.26 din Legea nr.33/1994, apelanții au arătat că legiuitorul a înțeles să consacre principiul dreptei și prealabilei despăgubiri în această materie și, întrucât paguba se produce în patrimoniul expropriatului la data exproprierii, dreapta și prealabila despăgubire trebuie să se raporteze la același moment.
Or, comisia de experți a stabilit o valoare a despăgubirilor la momentul efectuării expertizei, iar nu la data exproprierii, neluând în calcul că între aceste două momente evoluția ascendentă a prețurilor terenurilor pe piața imobiliară a cunoscut o stagnare ori chiar tendințe descrescătoare.
Nici una din ofertele anexate expertizei nu este anterioară lunii februarie 2008, iar data exproprierii este februarie 2008. Așadar, valoarea stabilită de experți la data efectuării raportului de expertiză a fost cu mult mai mică decât valoarea imobilului la data exproprierii acestuia. Experții s-au orientat și către marja minimă de 350 euro/m.p. din segmentul 350 – 450 euro/m.p., deși nu au utilizat nici o justificare pentru alegerea lor, iar terenul expropriat beneficia de o . calități care ar fi justificat orientarea către valoarea de 400 euro/m.p.
- în mod nelegal, prima instanță a admis doar în parte cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți, deși ei au făcut dovada plății onorariilor de experți, de avocat (onorariu parțial), ca și a altor cheltuieli (de deplasare, consumabile, convorbiri telefonice).
Instanța le-a recunoscut dreptul doar la suma de 2.501,70 lei, printr-o soluție nemotivată în fapt și în drept.
Ambii apelanți au formulat și întâmpinări la apelurile declarate.
La termenul de judecată din 11.03.2010, Curtea a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri și expertiză tehnică evaluatoare având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză la instanța de fond (19 decembrie 2008), precum și la data exproprierii (februarie 2008), în raport de prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială.
Expertiza încuviințată a fost depusă la dosar la filele 78 – 86 (vol.I dosar apel), iar în urma obiecțiunilor formulate de apelanții reclamanți, aceasta a fost constatată nulă la termenul de judecată din 9.12.2010 pentru lipsa dovezilor de convocare a părților la efectuarea expertizei și în temeiul dispozițiilor art.208 alin.1 C.proc.civ.
La același termen de judecată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize evaluatorii, prin mijlocirea aceleiași comisii de experți, cu următoarele obiective:
- evaluarea terenului expropriat prin raportare la prețul de tranzacționare de la data întocmirii expertizei în apel (iunie 2010).
- menționarea explicită a corecțiilor de preț ori a criteriilor folosite pentru stabilirea terenului comparabil cel mai apropiat.
- utilizare de comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare încheiate după februarie 2008, cu predilecție în jurul momentului de evaluare a terenului, în raport de trei momente; data exproprierii, data efectuării expertizei la fond și momentul întocmirii primei expertize în apel.
Acest raport de expertiză a fost întocmit și depus la dosar la 13.04.2011, filele 185 – 197 vol.I dosar apel.
Pentru considerentele regăsite în încheierea de la 23.06.2011 (filele 247 – 249, volumul I), Curtea a respins ca neîntemeiate obiecțiunile pe care apelanții-reclamanți le-au formulat la această expertiză și le-a încuviințat pe cele ale apelantei pârâte care s-a plâns de evaluarea terenului tot în raport de criteriul ofertelor de vânzare-cumpărare, iar nu în raport de cel al prețurilor de tranzacționare.
Răspunsul experților la aceste obiecțiuni a fost depus la dosar, fila 269 vol.II dosar apel, arătându-se că nu au fost utilizate drept comparabile contracte de vânzare-cumpărare deoarece comisia de experți nu a putut intra în posesia unor atare probe.
D. consecință, la termenul de judecată din 29.09.2011, instanța a dispus emiterea de adrese către Camera Notarilor Publici, Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 pentru a comunica relații cu privire la prețurile efective de tranzacționare imobiliară pentru perioadele menționate prin obiectivele stabilite la raportul de expertiză la termenul din 9.12.2010, care să vizeze imobile similare celui în cauză: - februarie 2008 (momentul exproprierii), decembrie 2008 (momentul efectuării expertizei la fond), iunie 2010 (expertiza din apel), cât și la momentul actual.
Relațiile solicitate au fost comunicate de O.C.P.I. sector 1, prin înscrisurile depuse la filele 315 – 335 vol.II dosar apel și de către .D.I.T.L. Sector 1, prin înscrisurile depuse la dosar la filele 375-418 vol.II dosar apel.
Opinia experților asupra obiecțiunilor încuviințate de instanță apelantului pârât la termenul din 23.06.2011, pe baza comparabilelor depuse la dosar, a fost exprimată prin raportul de expertiză depus la filele 431 – 440 vol.II dosar apel.
La termenul de judecată din 12.04.2012 Curtea a respins, pentru argumentele regăsite în încheierea de la acel termen, obiecțiunile formulate de părți la acest din urmă răspuns al experților, și, ulterior luării cuvântului părților pe fondul cauzei, a dispus repunerea acesteia pe rol în vederea efectuării unui supliment la expertiză pentru a se stabili dacă terenul rămas neexpropriat, proprietatea apelanților-reclamanți, a dobândit vreun spor de valoare în urma exproprierii ori dacă, urmare a exproprierii, au fost aduse daune apelanților reclamanți (fila 470 vol.II dosar apel).
Comisia de experți a răspuns acestei solicitări suplimentare a instanței prin înscrisul depus la filele 567-568 vol.III dosar apel.
La 25.10.2012, Curtea a dispus din nou repunerea cauzei pe rol pentru a se lămuri dacă acest din urmă răspuns al experților a avut în vedere și înscrisurile depuse la filele 483-557 vol.II dosar apel, de către apelanții reclamanți, respectiv înscrisul de la fila 566 vol.III dosar apel și pentru ca apelanta pârâtă să facă dovada datei primirii de către reclamanți a notificării din anul 2006.
La această nouă solicitare a instanței, comisia de experți a răspuns prin înscrisul atașat la fila 600 vol.III a dosarului de apel în timp ce apelanta pârâtă a depus la dosar înscrisurile de la filele 606 – 614 vol.III dosar apel prin care a înțeles să facă dovada momentului la care V. R. a luat cunoștință despre existența intenției și planurilor de realizare a exproprierii.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile de apel formulate, Curtea reține următoarele:
Apelanții reclamanți sunt proprietari ai terenului în suprafață de 1054 m.p., având număr cadastral_/2/2/1, situat în București, .-513, ce a făcut obiectul exproprierii dispuse de către pârâți în baza Legii nr.198/2004 și a H.G. nr.948/2007 completată prin H.G. nr.1519/2007, în vederea realizării obiectivului de utilitate publică „Fluidizare trafic pe DN 1 Km.8 + 100 km.17+000 și Centura rutieră în zona de nord a municipiului București.
Dreptul lor de proprietate asupra acestui imobil a fost dovedit cu contractele de vânzare-cumpărare și certificatul de moștenitor nr.28/2003 depuse în dosarul de fond, filele 26-35.
Contestarea actelor emise de expropriator a vizat exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților pentru terenul expropriat, respectiv suma de 387.113,12 lei, care a fost modificată în urma judecății în primă instanță cu suma de 1.354.896 lei determinată prin expertiza evaluatorie efectuată în această etapă procesuală.
Curtea constată că evaluarea despăgubirii stabilită ca fiind cuvenită reclamanților pentru terenul expropriat a fost determinată pe baza ofertelor de piață existente la momentul februarie 2008, care corespunde momentului realizării exproprierii.
În ceea ce privește cadrul legal incident cauzei, acesta este dat de dispozițiile de principiu de rang constituțional ale art.44 alin.2 și 3 din Constituția României, de acelea prevăzute în cuprinsul art.480 și 481 C.civ., dar și de acelea ale art.9 din Legea nr.198/2004 care, prin trimiterea pe care o fac la dispozițiile art.21-27 din Legea nr.33/1944, supun acțiunea formulată de cel nemulțumit de cuantumul despăgubirii, acestor prevederi legale, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Așadar, Curtea apreciază că în mod necesar, determinarea cuantumului despăgubirii cuvenită apelanților reclamanți trebuie să aibă loc prin aplicarea și cu respectarea prevederilor art.26 din Legea nr.33/1994, potrivit cărora, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța vor ține seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
De asemenea, instanța constată că modalitatea de evaluare a despăgubirii utilizată de comisia de experți cu ocazia întocmirii raportului de expertiză în fața primei instanțe nu corespunde exigențelor acestui text legal, deoarece a avut la bază oferte de vânzare, iar nu prețuri cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel în cauză, din aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză ( ofertele de vânzare la care s-a raportat comisia de experți datând din perioada exproprierii, respectiv februarie 2008).
Din acest motiv, Curtea nu poate decât să aprecieze ca fiind deplin întemeiate criticile de apel formulate de apelantul pârât, care s-a plâns de nesocotirea dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994 și de fundamentarea hotărârii de primă instanță pe o probă – raportul de expertiză – care nu respectă criteriile prevăzute de lege în ceea ce privește stabilirea valorii imobilului.
Pentru aceleași considerente, se dovedesc a fi nefondate criticile de apel formulate de apelanții reclamanții care au criticat soluția primei instanțe întrucât le-a recunoscut dreptul la o despăgubire al cărei cuantum l-au considerat situat sub valoarea reală a imobilului, care a fost determinat și nelegal, potrivit opiniei acestora, întrucât a avut în vedere oferte de prețuri ulterioare momentului exproprierii.
Curtea constată că, deși în mod formal își întemeiază aceste critici tot pe dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994, în substanță, apelanții reclamanți susțin utilizarea altor criterii de determinare a despăgubirii cuvenită în urma exproprierii decât cele menționate în acest text legal, respectiv ofertele de vânzare-cumpărare de la data exproprierii, motiv pentru care instanța apreciază criticile acestora de apel, vizând cuantumul despăgubirii, ca fiind nefondate.
În aplicarea dispozițiilor acestui text legal, Curtea a ordonat efectuarea în apel a unei noi expertize evaluatorii prin mijlocirea aceleiași comisii de experți ce a întocmit expertiza și în fața primei instanțe. Ca urmare a utilizării acelorași criterii de determinare a despăgubirii, anume pe baza ofertelor de prețuri, Curtea a încuviințat obiecțiunile la expertiză formulate de apelantul pârât, solicitând Comisiei de experți să își spună punctul de vedere și în raport de comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare de terenuri similare, de aceeași categorie, din aceeași unitate administrativ-teritorială (conform celor dispuse prin încheierile de la termenele din 30.06.2011, 29.09.2011 și 9.02.2012).
Față de cele patru momente în timp la care s-a cerut comisiei de experți să facă raportarea în funcție de criteriul prețurilor cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială – potrivit încheierii din 29.09.2011 – Curtea apreciază că evaluarea prin comparație în funcție de tranzacțiile din anul 2011 este cea care dă expresie deplină unei corecte aplicări a prevederilor art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, întrucât are în vedere prețurile de vânzare „la data întocmirii raportului de expertiză”.
Această evaluare se regăsește la fila 440 vol.II dosar apel, în cuprinsul răspunsului comisiei de experți la obiecțiunile formulate și estimează o despăgubire de 135 euro/m.p., Curtea având în vedere că, dintre cele trei comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2011, doar cel autentificat sub nr.1058/29.04.2011 fiind privitor la un imobil cu caracteristici similare celui expropriat ( celelalte două vizează tranzacții de terenuri cu construcții, caracteristică pe care terenul în litigiu nu o avea la data notificării exproprierii), urmând ca aceasta să fie avută în vedere și de instanță în pronunțarea soluției sale.
În consecință, Curtea apreciază despăgubirea cuvenită apelanților reclamanți pentru exproprierea terenului proprietatea lor, în suprafață de 1054 m.p., este în sumă de 619.317,225 lei (1054 m.p. x 135 euro/m.p.) în funcție de cursul leu/euro de la data răspunsului experților la obiecțiuni ( la 27.02.2011, cursul leu/euro fiind de 4,3525 ).
Curtea nu poate reține ca fiind justificate apărările formulate de apelanții reclamanți pe parcursul judecății în apel, prin care s-a invocat nelegalitatea expertizei întrucât a fost întocmită de una și aceeași comisie ce a evaluat despăgubirea și în fața primei instanțe, dar și în prima expertiză întocmită în apel, ce a fost constatată nulă în condițiile art.208 C.proc.civ., pentru neînfățișarea dovezilor de convocare a părților. Susținerea că experții și-ar fi spus părerea, fiind incompatibili și, deci, susceptibili de a fi recuzați, a fost înlăturată justificat de instanță pentru argumente de ordin procedural, ce au fost redate prin încheierea de la 23.06.2011.
În plus, față de acele argumente, Curtea mai arată că prin nici una din lucrările sale anterioare răspunsului la obiecțiuni depus la dosar, vol.II, filele 431 – 440 și pe care se fundamentează prezenta hotărâre, comisia de experți nu a mai efectuat o altă evaluare a despăgubirii supusă analizei în prezenta cauză în raport de criteriile menționate în textul art.26 (2) din Legea nr.33/1994.
Tot astfel, faptul că instanța de judecată din apel a recurs, pentru motive de ușurință a procedurii și celeritate, la sprijinul aceleiași comisii ce a întocmit expertiza și în primă instanță, nu înseamnă că s-au anulat criteriile de compunere a comisiei de experți menționate în cuprinsul art.25 din Legea nr.33/1994, de vreme ce, se constată că acestea au fost respectate cu ocazia formării comisiei la momentul inițial. Așadar, comisia de experți, din care au făcut parte câte un expert propus de fiecare parte litigantă și unul desemnat de instanță, nu a devenit în apel comisie constituită doar din experți desemnați de instanță, după cum eronat au susținut pe parcursul judecății apelanții reclamanți.
Curtea mai notează că, prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit la solicitarea instanței (fila 567 vol.III dosar apel), experții au precizat că în urma exproprierii, restul de teren rămas în proprietatea reclamanților și care nu a fost expropriat nu a dobândit nici un spor de valoare, dar și că apelanților reclamanți nu li s-au provocat alte daune ca urmare a exproprierii.
Această din urmă concluzie a expertizei a fost contestată de către apelanții reclamanți care au pretins că urmare a acțiunii de expropriere, contractul de închiriere pe care îl aveau încheiat prin societatea lor (S.C. Roger Consul & Trade S.R.L.), cu S.C. Expocar Trade S.R.L. pentru folosirea clădirii cu destinația de sediu firmă și service auto, situată pe teren, a suferit modificări prin diminuarea chiriei, iar ulterior a și fost reziliat din cauza diminuării prin expropriere a suprafeței de teren ce a antrenat lipsa unui spațiu de expunere adecvat, blocarea accesului la suprafața închiriată, modificarea esențială a structurii bunului închiriat.
Apelanții reclamanți au susținut aceste apărări prin notele aflate la filele 483-485 vol.II dosar apel și prin documente depuse la filele 486-557 din același volum.
Curtea constată că această apărare este una cu totul nouă, formulată pentru prima oară în apel și că, în tot cazul, nu este de natură să contrazică concluziile suplimentului la expertiză întrucât înșiși reclamanții afirmă prin cererea de chemare în judecată că au fost înștiințați printr-o adresă din 2006 a d-nei avocat S. T., în calitate de reprezentant al C.N.A.D.N.R., în legătură cu demararea lucrărilor privind extinderea centurii rutiere în zona de nord a municipiului București. Tot aceștia afirmă că la 17.10.2006 au pus la dispoziția C.N.A.D.N.R., prin avocat, documentele doveditoare a dreptului lor de proprietate, dovezile în acest sens fiind atașate cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, la data obținerii autorizației de construire (fila 493 vol.II dosar apel), 24.08.2006 sau, cel mai târziu imediat ulterior acestui moment, apelanții reclamanți au cunoscut despre intenția realizării unui obiectiv de interes public ce avea să le afecteze proprietatea, de vreme ce la 17.10.2006 au predat apelantei pârâte documentele lor de proprietate.
Aceasta dovedește că, acceptând să continue planurile lor investiționale, prin edificarea unei construcții de amploare care a presupus efectuarea și a unor dotări speciale și specifice unui spațiu destinat service auto, pe care ulterior au închiriat-o unui terț, apelanții reclamanți și-au asumat riscul acestei afaceri concepută în atare condiții de vulnerabilitate.
Experții au precizat că, la data notificării exproprierii, terenul era liber de construcții, amenajat pentru parcare, astfel că proprietarii erau obligați să respecte destinația pentru utilitate publică și să țină cont în proiectele lor de eventuala destinație a terenului.
În concluzie, Curtea apreciază că aceștia nu ar putea ridica nici un fel de pretenții pentru eventuale daune colaterale decurgând din expropriere, pretenții pe care, de altfel, nici nu le-au avut în vedere prin cererea dedusă prezentei judecăți.
Curtea apreciază ca fiind întemeiate și criticile apelantei pârâte care a criticat instituirea obligației de plată a despăgubirii, stabilită în sarcina sa prin hotărârea de primă instanță, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Critica este întemeiată întrucât se dovedește că sub acest aspect, prima instanță a făcut aplicare dispozițiilor art.30 din Legea nr.33/1994 în condițiile în care norma de trimitere cuprinsă în art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004 supunea acțiunea în contestarea despăgubirilor doar dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994, respectiv sub aspectul stabilirii despăgubirii; în privința condițiilor și termenelor de plată a despăgubirii rămân aplicabile dispozițiile speciale ale art.5 alin.8 din Legea nr.198/2004, potrivit cu care despăgubirea va fi eliberată în baza cererii persoanei îndreptățite, însoțită de acte autentice sau de hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Curtea apreciază ca fiind întemeiate și criticile apelanților reclamanți prin care s-au plâns față de neacordarea cheltuielilor de judecată constând în onorarii de expert, observându-se că aceștia au făcut dovada plății cu acest titlu și a sumei de 1.003 lei. În privința celorlalte tipuri de cheltuieli, constată că nu au existat dovezi, iar a onorariului de avocat că a fost corect diminuat prin aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ., măsura primei instanțe fiind și motivată.
În considerarea acestor motive și în aceste limite, Curtea va admite ambele apeluri, iar în baza art.296 C.proc.civ., va schimba în parte sentința apelată, în sensul diminuării despăgubirilor cuvenite la suma de 619.317,225 lei, al îndepărtării dispoziției privind obligarea la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și în sensul majorării cheltuielilor de judecată cuvenite reclamanților la suma de 3.504,7 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței și va lua act că în apel reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Va respinge ca nefondată cererea apelantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât aceste cheltuieli nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelanții reclamanți V. R., V. L., V. C., cu domiciliul ales la S.C.A. Țuca, S. & Asociații, în București, ..4-8, America House, Aripa de vest, ., și de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, ..38, sector 1, împotriva sentinței civile nr.62 din 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, ..38, sector 1.
Schimbă în parte sentința, în sensul diminuării despăgubirilor cuvenite la suma de 619.317,225 lei, al îndepărtării dispoziției privind obligarea la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și în sensul majorării cheltuielilor de judecată cuvenite reclamanților la suma de 3.504,7 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că în apel reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Respinge ca nefondată cererea apelantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. L. D.
GREFIER
S. R.
Red.L.D.
Tehnored.B.I.
7 ex/21.02.2013
---------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – E.R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 710/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 2151/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
