Anulare act. Decizia nr. 417/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 417/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 417/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.417
Ședința publică de la 06.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de formulat de recurenții-pârâți N. T. R. și N. G. C., împotriva deciziei civile nr.690 A din 21.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. M. D. și cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – anulare act.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 13.02.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 20.02.2013, apoi la 27.02.2013 și apoi la 6.03.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 21.05.2010 sub nr._, reclamanta I. M. D. a chemat în judecată pe pârâții M. BUCURESTI prin PRIMARUL GENERAL, N. T. R. si N. C., solicitând instanței să dispună constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr.1268/30.03.1998 emisa de CGMB modificată prin Hotărârea nr.2651/13.07.1999 în baza sentinței civile nr._/18.06.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și a certificatului de moștenitor nr.10/15.02.1999 de pe urma defunctei N. M., în partea referitoare la restituirea în natura a imobilului situat în București, ., sector 1, în sensul excluderii apartamentului nr.1, situat la adresa mai sus menționată, compus din camera, vestibul, bucătărie, baie, dulap în perete si ½ din pivnița în comun, cu cota indiviza de 33,33% din părțile de folosința si suprafață de 22,43 mp sub construcție. S-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr.6800/08.04.2011, Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea reclamantei I. M. D., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plata sumei de 1.500 lei către pârâții N. T. R. și N. C., reprezentând cheltuieli de judecată, alcătuite din onorariu de avocat și a luat că pârâtul M. București, prin Primar General nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr._, numita I. E. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1 de la parterul imobilului situat în București, ., sect.1.
Prin Certificatul de calitate de moștenitor nr.150/02.07.2008 emis de Societatea civilă „Mentor” – Birou Notarial reclamanta I. M.-D. a dovedit faptul că este succesoarea în drepturi a numitei I. E., în calitate de moștenitor testamentar potrivit Testamentului autentificat sub nr.6543/31.10.1996 de BNP „Mentor”.
Prin Hotărârea nr.1268/30.03.1998 emisă de Consiliul General al Municipiului București – Comisa pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a fost restituit în natură numitelor N. M. și Tintarcu E. întregul imobil situat în București, ., sect.1.
Pentru a se pronunța această hotărâre a fost avută în vedere propunerea Comisiei Municipale (f.96) prin care aceștia au propus restituirea în natură a întregului imobil.
Ulterior, prin Hotărârea nr.2651/13.07.1999 emisă de Consiliul General al Municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a fost modificat preambulul Hotarârii nr.1268/30.03.1998 dispunând restituirea în natură, în plină proprietate, către numiții N. T. R. și N. G. C. imobilul situat în București, ., sect.1.
Pentru a se pronunța această din urmă hotărârea a fost avută în vedere Sentința civilă nr._/18.06.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.8170/1998 prin care a fost anulată în parte Hotărârea nr.1268/30.03.1998 și s-a constat că reclamanta N. M. este singura beneficiară a dreptului de restituire în natură a imobilului din București, ., sector 1.
În prezenta cauză, după cum s-a indicat și prin Încheierea de ședință din data de 17.12.2010 prin care a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat,instanța a avut în vedere doar motivele privind nulitatea absolută a celor două hotărâri întemeiate pe dreptul comun, întrucât există autoritate de lucru judecat în privința anulării respectivelor acte din perspectiva condițiilor de valabilitate prevăzute în legea specială nr.112/1995.
Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea parțială a celor două hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București pentru nerespectarea art.948 pct.4 C.civ., respectiv emiterea unui act juridic civil ce are o cauză nelicită, iar la concluziile pe fondul cauzei și prin concluziile scrise a lărgit această noțiune din perspectiva fraudei la lege.
Frauda la lege reprezintă o operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții legale, imperative.
Potrivit art.1169 cod civil si art.129 alin.1 teza finala C.pr.civ., cel ce face o propunere in fata instanței trebuie sa o dovedească.
Frauda la lege presupune dovada unei vinovații comune a ambelor parti, respectiv a unei conivente frauduloase, insa reclamanții nu au facut acesta dovada.
Astfel, instanța a reținut din materialul probator că în vederea emiterii primei decizii de restituire în natură, propunerea comisiei locale a fost aceea de a se acorda restituirea în natură a apartamentului nr.2 situat la etajul 1 din imobil și despăgubiri pentru restul imobilului.
Ulterior, propunerea comisiei superioare municipale a fost in sensul restituirii în natură a întregului imobil, întrucât aceasta reprezenta o singură unitate locativă.
Astfel fiind, instanța a constatat că Hotărârea nr.2651/13.07.1999 emisă de Consiliul General al Municipiului București – Comisa pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a fost emisă cu respectarea legislației în vigoare de la data emiterii sale, pe baza propunerii comisiei superioare municipale, iar reclamanta nu a dovedit în prezenta cauză modul în care s-a produs fraudarea legii, din moment ce legislația specială privind restituirea foștilor proprietari a fost respectată în esență ei.
Pe de altă parte, potrivit art.5 C.civ. „Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publica si bunele moravuri”. Iar conform art.968 C.civ. „Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice”,
În doctrina juridică, s-a ajuns la concluzia că în baza art.5 C.civ. pot fi declarate nule numai actele juridice având o cauză ce contravine dispozițiilor exprese care interesează ordine publică și bunele moravuri, astfel încât doar în baza art.968 C.civ. pot fi declarate nule acele acte juridice a căror cauză, deși imorală, nu contravine unei dispoziții legale exprese.
În cauza de față, reclamanta nu a dovedit în ce mod a fost încălcată ordinea publică. Astfel, pârâtul Consiliul General al Municipiului București a procedat la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil, fiind abilitat în acest sens în baza Legii nr.112/1995, pe de altă parte, pârâții persoane fizice au solicitat restituirea în natură tot în virtutea unui drept recunoscut de aceeași lege reparatorie. Astfel fiind, scopul imediat al pârâților persoane fizice a fost redobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ce anterior aparținuse autorului lor, în vreme ce scopul imediat al autorității publice a fost acela de soluționa cererea cu care a fost investită, potrivit propriilor competențe stabilite de lege.
Prin urmare cauza urmărită de părți la momentul depunerii cererii de restituire și respectiv al emiterii deciziei de restituire în natură a fost una perfect legală, iar nu una ilicită astfel cum învederează reclamanta.
De asemenea, nici în privința emiterii Hotărârii nr.2651/13.07.1999 de către Consiliul General al Municipiului București – Comisa pentru aplicarea Legii nr.112/1995 nu se poate vorbi de o cauză nelicită, din moment ce prin această hotărâre nu s-a făcut altceva decât a se lua act de situația creată ca urmare a rămânerii definitive și irevocabile a Sentinței civile nr._/18.06.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.8170/1998.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta I. M. D., criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr._ la data de 10.08.2011.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esență, că a dobândit prin moștenire imobilul situat în București, ., sector 1, iar, prin sentința civilă nr._/20.09.2000 rămasă definitivă și irevocabilă s-a respins capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare al autoarei sale, titlul acestea și respectiv al său, având o confirmare, astfel încât singura speranță legitimă a pârâților în raport de practica CEDO și Hotărârea Pilot, rămâne reparația echitabilă pentru abuzul săvârșit de statul comunist și posibilitatea stăpânirii ori restituirii în natură.
Apelanta arata ca în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, deși s-a dispus restituirea in natura a unui imobil ce era proprietatea sa, dreptul de proprietate fiind înregistrat în Cartea Funciara.
Apelanta arata ca instanța de fond in mod greșit a reținut că legislația specială privind restituirea imobilului foștilor proprietari a fost respectată în esența ei.
Intimații N. T. R. și N. G.-C., au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.21.06.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă I. M. D., împotriva sentinței civile nr.6800/08.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București, prin Primar General, N. T. R. și N. C.; a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis cererea, a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr.1268/30.03.1988 emisă de CGMB modificată prin hotărârea nr.2651/13.07.1999 în baza sentinței civile nr._/1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în ce privește restituirea în natură a imobilului situat în București, ., . 1, a respins cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată; a menținut dispozițiile referitoare la nesolicitarea cheltuielilor de judecată de către pârâtul M. București, prin Primarul General și a obligat intimații pârâți la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1205 cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ I. E. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.1 situat în imobilul din ., sector 1, București, în condițiile Legii nr. 112/1995.
Prin Hotărârea nr.1268/30.03.1998 emisă de Consiliul General al Municipiului București – Comisa pentru aplicarea Legii nr.112/1995 astfel cum a fost modificata prin Hotărârea nr.2651/13.07.1999 emisă de Consiliul General al Municipiului București – Comisa pentru aplicarea Legii nr.112/1995 s-a dispus restituirea în natură, în plină proprietate, către numiții N. T. R. și N. G. C. a imobilului situat în București, ., sect.1.
Deci la momentul emiterii celor doua Hotarari-1998, Consiliul General al Municipiului București nu mai deținea dreptul de proprietate asupra imobilului din ., . 1, București, întrucât acesta aparținea numitei I. E. decedata la data de 12.06.2008 și moștenită de apelanta reclamantă conform certificatului de calitate de moștenitor nr.150/2008. La momentul emiterii celor două hotărâri, defuncta I. E. avea un titlu de proprietate valabil, ce-i permitea acesteia să se bucure de imobil și să dispună de el după cum dorea.
Tribunalul a observat că restituirea în natură a imobilului proprietatea apelantei reclamante s-a facut cu încălcarea prevederilor art. 1 si 2 din Legea nr. 112/1995.
Potrivit art.1 din Legea nr.112/1995 foștii proprietari sau mostenitorii acestora- persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. Masurile reparatorii constau in despagubiri sau in restituirea imobilului in natura.
Conform art. 2 fostii proprietari sau mostenitorii lor au dreptul la restituirea in natura a imobilelor care sunt libere, redobândirea dreptului de proprietate fiind condiționată de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubire, actualizată.
In mod evident se puteau restitui în natură numai imobilele ce se aflau în proprietatea statului și în administrarea unității deținătoare, aceasta din urmă nemaiputând dispune de imobilele înstrăinate deja chiriașilor în baza Legii nr.112/1995, întrucât ar fi încălcat dreptul de proprietate al actualilor proprietari și ar fi dispus de un drept ce nu le mai aparținea, aspect de neacceptat într-o societate în care dreptul de proprietate este reglementat și ocrotit de lege.
Se observa clar că la momentul emiterii hotărârii nr.1268/30.03.1988 emisă de CGMB modificată prin hotărârea nr. 2651/13.07.1999, autoarea apelantei reclamante era proprietara de drept a imobilului - apartamentul nr. 1 situat în imobilul din ., sector 1, București, aspect confirmat ulterior si prin sentința civilă nr._/20.09.2000 rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare al defunctei I. E..
Cele doua hotărâri au încălcat în mod flagrant dreptul de proprietate al autoarei apelantei și ulterior al acesteia din urma, ignorând principiul stabilității si securității raporturilor juridice. În mod greșit s-a dispus prin cele două hotărâri emise de CGMB restituirea în natură și a apartamentului nr.1, ocupat în mod legal, cu titlu de proprietate valabil, întrucât acest imobil ieșise din proprietatea statului și a unității deținătoare la momentul vânzării către I. E.. De la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 276/112/16.12.1996 dreptul de a dispune de imobil nu îi mai aparținea CGMB ci noului proprietar, iar în aceste condiții, restituirea în natură a imobilului - . fostul proprietar s-a făcut cu încălcarea dreptului de proprietate.
Chiar daca ambele hotărâri au avut la bază sentința civilă nr._/18.06.1998 pronunțata de Judecătoria Sector 1 București, rămasă definitiva și irevocabila prin care s-a reținut că N. M. - autoarea intimaților pârâți are calitatea de a beneficia de restituirea in natura a imobilului din ., sector 1, nu se putea dispune in mod automat restituirea si a apartamentului nr.1 din acest imobil ce era deținut cu titlu de proprietate valabil, nedesființat de către chiriașul cumpărător. In situația existentă, respectiv atât fostul proprietar, cât și actualul proprietar aveau titluri de proprietate, se putea proceda numai la promovarea unei acțiuni în revendicare prin care să se verifice care proprietar are un bun, în sensul menționat de practica CEDO.
Invocarea de către reclamanta a prevederilor art. 948 pct.4 si 966 C.Civ, precum si a noțiunii de fraudare a legii au avut în vedere de fapt încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995, din întreaga motivare a cererii de chemare in judecata reieșind faptul că s-a solicitat constatarea nulității absolute a celor două hotărâri întrucât s-a dispus restituirea în natură către intimații pârâți și a apartamentului nr. 1 din București, ., sector 1, proprietatea sa.
Astfel, tribunalul a apreciat că se impune admiterea apelului, în raport de prevederile art. 296 C.p.c, schimbarea în parte sentința civilă apelată în sensul admiterii cererii. S-a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr.1268/30.03.1988 emisă de CGMB modificată prin hotărârea nr.2651/13.07.1999 în baza sentinței civile nr._/1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în ce privește restituirea în natură a imobilului situat în București, ., . 1
Având în vedere soluția de admitere a cererii formulate, tribunalul a respins cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost menținute dispozițiile referitoare la nesolicitarea cheltuielilor de judecată de către pârâtul M. București, prin Primarul General.
In raport de soluția dată în apel, în considerarea prevederilor art.274 C.p.c., văzând culpa procesuala a intimaților pârâți și faptul dovedirii efectuării cheltuielilor de judecata efectuate de către apelanta reclamanta, tribunalul a obligat intimații pârâți la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1205 cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 10.05.2012, au formulat recurs pârâții N. T. R. și N. G. C., solicitând, în principal, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii ca temeinică și legală a sentinței de fond, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Tribunalul București, cu obligarea intimatei reclamante la plata taxei de timbru datorată pentru fondul cauzei.
Prealabil soluționării recursului, curtea va examina, cu prioritate, conform art. 137 C. pr. civ. excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 10.05.2012, și constatând că este întemeiată o va admite pentru următoarele considerente.
Prin încheierea din data de 22.03.2012 a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de reexaminare formulată de apelanta reclamantă împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.
Ulterior, în data de 12.04.2012, apelanta reclamantă a formulat cerere de ajutor public judiciar, solicitând în temeiul O.U.G. nr.51/2008 fie scutirea, fie eșalonarea taxei de timbru.
Prin încheierea din 10.05.2012 a fost soluționată această cerere, dispunându-se în temeiul dispozițiilor art.15 alin.2 și 3 din O.U.G. nr.51/2008 reducerea cuantumului acestei taxe.
Deși cuprinsul acestei încheieri, tribunalul folosește termenul de „cerere de reexaminare”, este cert că ceea ce a fost soluționată este cererea de ajutor public, din cuprinsul motivării tribunalului rezultând explicit acest lucru.
Prin urmare, nu se poate reține critica vizând acordarea a ceea ce nu s-a cerut, întrucât tribunalul a soluționat cererea de ajutor public judiciar formulată de parte, arătând în concret că taxa de timbru impusă apelantei este de natură să o pună în situația de a nu face față cheltuielilor de zi cu zi și să-i limiteze astfel accesul la justiție.
Întrucât cererea de ajutor public judiciar, soluționată de tribunal în sensul admiterii ei, nu este supusă conform dispozițiilor art.15 din OUG nr.58/2008 nici unei căi de atac, recursul împotriva acestei încheieri este inadmisibil.
Examinând recursul declarat împotriva deciziei 690A/21.06.2012, prin prisma criticilor formulate curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Motivul de recurs vizând lipsa certificării înscrisurilor depuse la dosar nu este întemeiat întrucât lipsa unei asemenea mențiuni de pe actele respective nu reprezintă motiv de nelegalitate a hotărârii atacate. Pe de altă parte, recurentul nu contestă autenticitatea și conținutul înscrisurilor depuse și nu solicită să nu fie avute în vedere la soluționarea prezentului litigiu, ci invocă o încălcare a dispozițiilor art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, ceea ce nu este cazul în speță, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod de procedură civilă, întrucât instanța nu a încălcat formele de procedură.
Motivul de recurs vizând fondul cauzei, deși întemeiat în parte, nu conduce la modificarea soluției pronunțate în apel.
Astfel, Curtea reține că, deși corectă soluția de admitere a apelului, motivarea acestei soluții este greșită întrucât tribunalul s-a raportat la dispozițiile Legii nr.112/1995. Ori, sub acest aspect, se reținuse în fața instanței de fond că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată întrucât prezenta acțiune a fost fundamentată pe dispozițiile dreptului comun, art.948 pct.4, 966 Cod civil, art.480 Cod civil, fiind invocate ca și motive de nulitate cauza ilicită și frauda la lege, în timp ce în sentința civilă nr._/2000, cererea reconvențională a fost întemeiată pe încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Criticile recurentului privind neinvocarea fraudei la lege nu sunt întemeiate, în acțiune reclamanta arătând în concret că „hotărârea ce constituie titlul pârâților este emisă în frauda legii și a drepturilor sale”.
Prin urmare, Curtea va înlătura parțial motivarea tribunalului, reținând în analiza nulității parțiale a celor două hotărâri în litigiu, exclusiv dispozițiile dreptului comun, din perspectiva cauzei ilicite și a fraudei la lege.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în mod greșit, instanța de fond a stabilit că nu suntem în prezența fraudei la lege în condițiile în care pârâtul Consiliul General al Municipiului București, o autoritate administrativă, a procedat la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil, indiferent care ar fi temeiul legal al acestei restituiri, imobil care, la data emiterii actului nu era proprietatea sa, întrucât fusese înstrăinat în 1996.
Cu alte cuvinte, Consiliul General al Municipiului București a dispus restituirea în natură a unui imobil care deja era proprietatea unei persoane fizice și care nu mai era în proprietatea sa. Nu se poate reține, în acest caz, că nu suntem în prezența unei fraude la lege și a unei cauze ilicite, deși se restituie în natură și apartamentul nr.1 ce era vândut de aceeași instituție, în urmă cu 2 ani, apartament care, nemaifiind în patrimoniul său, nu mai avea dreptul de a dispune de el.
Pe de altă parte, nu se poate reține scopul licit al pârâtului de a soluționa o cerere ce îi revenea potrivit competențelor sale legale, întrucât, în mod evident, soluționarea cererii de restituire în temeiul legii 112/1995 nu putea viza decât exclusiv imobilele aflate în proprietatea Municipiului București, ceea ce nu este cazul în speță, când s - a dispus asupra unui apartament ce nu era proprietatea sa, ci a unei persoane fizice.
Pe de altă parte, susținerile recurenților privind legalitatea celor două hotărâri emise în temeiul legii 112/1995, prin raportare la hotărârea judecătorească irevocabilă, respectiv_/1998 a Judecătoriei sectorului 1 București nu vor fi primite întrucât prin acea hotărâre a fost antamată exclusiv chestiunea vizând calitatea de persoană îndreptățită a celor ce au formulat cererile, reținându-se că are această calitate exclusiv autoarea recurenților, N. M. nu și Tintarcu E., astfel că au fost verificate doar aceste aspecte nu și cele privind posibilitatea restituirii sau nu a întregului imobil în natură.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. pr. civ. Curtea respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă, obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata I. M. D., reprezentând onorariul de avocat achitat conform chitanței nr. 32/15.11.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți N. T. R. și N. G. C., împotriva deciziei civile nr.690/A/21.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. M. D. și cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții pârâți N. T. R. și N. G. C., împotriva încheierii de ședință din 10.05.2012.
Obligă recurenții la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă I. M. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. A. D. T. I. A. H.
P.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehnored.ADT/R.L.
2 ex/25.03.2013
----------------------------------------
T.B-Secția a IV-a – L.I.F.
- L.G.Z.
Jud.Sector 1 . V.S.
| ← Expropriere. Decizia nr. 79/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 181/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
