Anulare act. Decizia nr. 827/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 827/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 827/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.827
Ședința publică de la 08.05.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți D. B. Ș., D. D. și D. G., împotriva deciziei civile nr.38 A din 21.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte I. M. și D. C..
P. are ca obiect – anulare act și succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat substituent I. E., pentru avocat substituit A. G., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți D. B. Ș., D. D. și D. G., în baza delegației de substituire, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar (respectiv împuternicirea avocațială . nr._/07.05.2013, emisă de Baroul București – Cabinet Individual), intimata-pârâtă I. M., personal și asistată de avocat C. N., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/18.04.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatei-pârâte D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatele-pârâte au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 18.04.2013, întâmpinare, care a fost comunicată recurenților-reclamanți.
Avocatul substituent depune la dosar chitanța nr._/08.05.2013, în cuantum de 56 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 6 lei, taxe care au fost anulate de instanță.
De asemenea, arată că a fost împuternicit de către avocatul titular să depună la dosar numai taxa judiciară de timbru și o cerere prin care recurenții-reclamanți solicită aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine, în raport de faptul că se solicită judecarea în lipsă de către recurenții-reclamanți.
La reluarea pricinii, la ordine, se prezintă intimata-pârâtă I. M., personal și asistată de avocat C. N., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/18.04.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatei-pârâte D. C., lipsind recurenții-reclamanți D. B. Ș., D. D. și D. G..
Avocatul intimatelor-pârâte, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul intimatelor-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că recurenții nu au invocat motive de nelegalitate și contestă situația de fapt a hotărârii primei instanțe, însușite de către instanțe de apel, astfel că înțelege să invoce excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, consideră că motivele de recurs sunt și nefondate, având în vedere că la critica privind o chestiune de ordin procedural, nemotivarea sentinței cu afirmația că ar fi lacunară nu are suport, deși în cererea de recurs se edifică 5 argumente în susținerea soluției, iar încadrarea celorlalte critici reprezintă o referire la încadrarea stării de fapt a dispozițiilor legale, nefiind motive referitoare la nelegalitate.
Curtea, în urma deliberării, respinge excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă, cel puțin sub primul aspect criticat și care vizează încălcarea dispozițiilor art.261 al.5 din Codul de procedură civilă, motivele de recurs vizează chestiuni de nelegalitate și ca atare urmează a se analiza toate motivele de recurs așa cum au fost formulate.
Avocatul intimatelor-pârâte, având cuvântul, pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8337/15.06.2011, Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților D. B., D. D. și D. G. îndreptată împotriva pârâtelor I. M. și D. C., prin care se solicita să se constate nulitatea declarației autentificată sub nr.264/20.02.2007 la BNP Liiteris privind acceptarea succesiunii defunctei D. Casița, să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate moștenitor nr.11/2007, să se constate că pârâtele sunt unicele moștenitoare ale defunctei D. Casița și să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că D. Casița, autoarea părților, a decedat la 4.05.2001, astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._ eliberat la 5.06.2001 de Primăria Sector 2 (fila 23).
Aceasta a avut doi fii, pe D. V., tatăl pârâtelor, predecedat mamei sale, și pe D. F. M., soțul, respectiv tatăl reclamanților.
Pârâtele D. C., în vârstă de 14 ani la data decesului bunicii sale (fila 124), și I. (fostă D.) M. (fila 123) au venit la succesiunea bunicii lor prin reprezentare și au solicitat în 2001, Biroului Notarial Litteris – notar Meltiade Riba, dezbaterea succesiunii de pe urma bunicii lor, astfel cum rezultă din actele dosarului succesoral nr. 9/2007 al BNP Ivanca Riba –fost Litteris, notar Metliade Riba (filele 117-153), dar și din declarațiile notarului public Meltiade Riba date Camerei Notarilor Publici București (fila 20) și Parchetului de la lângă Curtea de Apel București (filele 17-19).
Motivat de faptul că, în anul 2001, nu s-a putut finaliza dosarul notarial prin emiterea unui certificat de moștenitor datorită refuzului autorului reclamanților, D. F. M., de a dezbate succesiunea de pe urma mamei sale pe cale amiabilă, acesta susținând că nu ar fi rămas bunuri în masa succesorală, notarul a emis adresa nr. 43/20.06.2001 (fila 130) prin care a arătat că dezbaterea succesorală urmează a se face pe cale judecătorească dacă părțile consideră necesar datorită faptului că fiul defunctei, în faza prealabilă deschiderii succesiunii, a contestat existența vreunor bunuri rămase de pe urma defunctei, considerând că succesiunea este fără obiect.
La 13.02.2007 pârâta D. C., majoră deja, a formulat cererea de dezbatere a succesiunii bunicii sale la același birou notarial, arătând că are vocație succesorală alături de I. M., în calitate de nepoate de fiu predecedat, și D. F. M., în calitate de fiu (fila 118).
Notarul a făcut verificări privind domiciliul fiului defunctei, la Inspectoratul General al Poliției București (fila 133), și, constatând că acesta este decedat din 7.06.2006, a citat în cauză pe moștenitorii lui (filele 150-151), reclamanții D. G., D. B.-Ș. și D. D., potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare (filele 136-138).
Din încheierea de ședință din 13.02.2007 (fila 139) rezultă că la apel s-au prezentat cei doi reclamanți, D. B.-Ș. și D. D., care au solicitat amânarea cauzei în scopul stabilirii opțiunii lor succesorale, în raport cu succesiunea bunicii lor, și numai ulterior, s-au prezentat pârâtele D. C. personal și I. M. prin mandatar R. C.-M., care au prezentat doi martori pentru audiere. Cauza a fost amânată la 20.02.2007 ora 14.00 la cererea celor doi reclamanți D. B.-Ș. și D. D..
La 20.02.2007, reclamanții au declarat în fața notarului Miltiade Riba faptul că „D. F.-M. a acceptat în mod tacit, la data decesului, succesiunea defunctei sale mame, D. Casița, decedată la data de 4.05.2001, cu ultimul domiciliu în București, ., nr.1-3, sector 2. Totodată, contestă existența vreunor bunuri rămase de pe urma defunctei, considerând că succesiunea este fără obiect.”, declarația acestora fiind autentificată sub nr. 264 și rectificată în privința actului de identitate al declarantei D. Gerogeta prin încheierea de rectificare nr. 1291/21.02.2007 (filele 143-144).
În urma declarațiilor tuturor părților și a martorilor Jugareanu C. și R. C.-M., s-a emis încheierea finală din 20.02.2007 și certificatul de calitate de moștenitor nr. 11/20.02.2007 (fila 153) prin care s-a constatat că, de pe urma defunctei D. Casița, au rămas ca moștenitori legali: D. F.-M., care a acceptat tacit succesiunea, D. C. și I. M., care au acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar.
Având în vedere probatoriul administrat, instanța a constatat că reclamanții nu au făcut dovada faptului că ar fi crezut că încheie un alt act juridic. Nici nu au susținut aceasta. Aceștia nu au arătat cu ce act juridic au confundat actul contestat ori ce efecte juridice au crezut ei ca produce actul contestat pentru a se putea verifica de către instanță dacă era posibilă o astfel de eroare având în vedere că este contrar raționamentului logic să se presupună că reclamanții ar fi putut crede că nu se va produce niciun efect juridic.
Deși reclamanții susțin că nu ar fi avut reprezentarea efectelor juridice ale declarației lor, respectiv constatarea de către notar a calității de moștenitor a tatălui lor, susținerea lor nu numai că nu este dovedită, potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, dar este infirmată prin faptul că au fost de acord cu emiterea certificatului de calitate moștenitor (declarația notarului – fila 19).
Mai mult, cei doi reclamanți D. D. și D. B.-Ș. au solicitat la primul termen stabilit de notar, din 13.02.2007, amânarea cauzei pentru a se consulta cu un avocat și a-și stabili astfel opțiunea lor în raport de succesiune, cerere încuviințată de notar, astfel cum rezultă prin coroborarea mențiunilor încheierii pronunțate de notar (fila 139) și ale declarației notarului (fila 19), reclamanții neputând invoca presiunea timpului în luarea unei decizii în cunoștință de cauză.
Aceștia puteau prevede cu ușurință, chiar și fără consultarea unui avocat, faptul că prin declarația lor se va stabili calitatea de moștenitor a autorului lor, neputându-se produce în cadrul unei dezbateri succesorale un alt efect juridic printr-o astfel de declarație.
Reclamanții nu au dovedit faptul că nu li s-ar fi explicat de către notar ce efect juridic are declarația lor, iar notarul a declarat faptul că aceștia s-au prezentat la 20.02.2007, au dat declarația privind acceptarea tacită a succesiunii de către autorul lor, fiind de acord cu emiterea unui certificat de calitate de moștenitor (fila 19). În concluzie, prezumția că notarul public și-a îndeplinit obligația și le-a adus la cunoștință reclamanților efectul juridic al declarației date nu numai că nu a fost răsturnată prin dovada contrară, dar a fost confirmată prin probele depuse în dovedire de către reclamanții înșiși.
Pentru a fi viciu de consimțământ, dolul trebuie să îndeplinească cumulativ două cerințe: să fie determinant pentru încheierea actului și să provină de la cealaltă parte.
Instanța a reținut însă faptul că, în cauza de față, reclamanții nu au făcut dovada că pârâtele ar fi utilizat mijloace viclene și nici că ar fi intenționat să-i inducă în eroare pe reclamanți, iar potrivit art. 960 alin.2 Cod civ. dolul nu se presupune, deci trebuie dovedit.
Astfel, instanța a constatat că este întemeiată susținerea pârâtelor în sensul că reclamanții nu au arătat concret care au fost mijloacele dolosive folosite de pârâte, aceștia susținând în cadrul cererii de chemare în judecată doar faptul că nu au cunoscut că în 2001 autorul lor fusese la notar și refuzase să dezbată succesiunea pe cale amiabilă motivat de faptul că nu sunt bunuri în masa succesorală. Necunoașterea acestei situații de fapt de către reclamanți nu are însă nicio relevanță în cauza de față, pentru motivele care vor fi arătate ulterior.
De asemenea, din încheierea de ședință din 13.02.2007 (fila 139) rezultă clar faptul că s-au prezentat inițial cei doi reclamanți care au cerut amânarea cauzei, ulterior prezentându-se și pârâtele, părțile adverse neîntâlnindu-se la data respectivă, fapt necontestat de reclamanți.
Nici la 20.02.2007 părțile adverse nu s-au întâlnit la notar, astfel cum rezultă din răspunsul reclamantei D. G. la întrebarea nr. 2 din interogatoriu (fila 91), aceasta susținând că a fost la un singur termen la care a și semnat declarația, cel din 20.02.2007 - potrivit mențiunilor notarului (fila 35) - și nu s-a întâlnit cu pârâtele.
Nu s-a făcut astfel dovada de către reclamanți a faptului că s-ar fi întâlnit sau ar fi comunicat în vreun fel cu pârâtele, care, cu intenția de a îi induce în eroare, ar fi omis să le comunice acestora poziția autorului lor, exprimată de el în 2001.
Nu există nici măcar un început de dovadă din care să reiasă că au acționat cu viclenie ori că ar fi folosit manopere dolosive, iar faptul că au acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar și că astfel ar avea o situație mai bună decât a reclamanților în cazul admiterii acțiunii în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea lor cu alte persoane și formularea de către acestea a unei eventuale acțiuni în răspundere pentru evicțiune, nu dovedește decât faptul că au acționat diligent.
Lipsa diligenței reclamanților, infirmată însă de probe (au cerut amânarea pentru a-și preciza poziția), nu le poate fi imputată pârâtelor, iar ei înșiși, astfel cum chiar pârâtele susțin, nu-și pot invoca propria culpă, aceea de a nu fi analizat atent situația, înainte de a da declarația din 20.02.2007, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept).
Deși nu a fost încadrată juridic de aceștia, instanța a reținut că reclamanții au invocat în cadrul motivelor de fapt și o eroare asupra situației de fapt de la data deschiderii succesiunii defunctei D. Casița, respectiv faptul că autorul lor, fiul defunctei, ar fi refuzat să dezbată succesiunea acesteia în 2001 cu motivul că nu existau bunuri succesorale.
Instanța a arătat că nu are relevanță poziția exprimată de autorul reclamanților în 2001 în fața notarului motivat de faptul că acceptarea tacită se produce de drept atunci când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect, dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii (art. 689 teza finală Cod civ.), și este irevocabilă în mod absolut (semel heres, semper heres – o dată ce ești moștenitor, rămâi moștenitor), acceptantul neputând reveni asupra alegerii făcute.
Or, în cauză s-a făcut dovada de către pârâte că autorul reclamanților a acceptat tacit succesiunea, iar faptul că nu a dorit soluționarea pe cale amiabilă a dezbaterii succesorale dovedește doar starea conflictuală dintre părți și nu faptul neacceptării în termen a succesiunii.
Astfel, pârâtele au probat existența unor bunuri în patrimoniul defunctei la data deschiderii succesiunii acesteia.
În primul rând este vorba despre dreptul de proprietate asupra unui teren situat în Ghighera, județ D., care a fost reconstituit prin titlul de proprietate emis la 20.06.2002 (fila 103), deci exista în patrimoniul acesteia la data morții și a fost doar confirmat prin titlul emis ulterior decesului acesteia.
În al doilea rând este vorba despre bunuri mobile – mobilier, care, nu numai că ar putea fi prezumate că ar fi existat într-o locuință, dar s-a recunoscut de către reclamanta D. G. existența unora dintre acestea, respectiv un pat, un șifonier și o canapea uzată despre care aceasta susține că le-ar fi dat foc după decesul soacrei sale (întrebările 8 și 10 – fila 92).
Prin acest act de dispoziție, făcut imediat după decesul autoarei sale, autorul reclamanților a acceptat tacit succesiunea acesteia.
În privința sumei de 2._ ROL, încasată integral de autoarea părților la data de 27.01.2001, reprezentând prețul imobilului vândut de aceasta, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 934/27.04.2011 de BNP Meltiade Riba (fila 42), în lipsa unor probe pe care le apreciază ca fiind dificil de administrat, instanța a arătat că nu ar fi fost posibil să fie cheltuită de defunctă în cele 8 zile pe care le-a mai trăit deoarece nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi cumpărat ulterior vânzării un alt bun cu o valoare mare, iar o sumă atât de mare de bani nu poate să dispară pur și simplu. Având în vedere că fiul defunctei și reclamanții au locuit împreună cu autoarea lor până la data decesului acesteia (răspunsul la interogatorii – întrebările 4, 5, 10 – filele 88-89, 91-92), aceștia sunt singurii care ar putea cunoaște situația sumei încasate cu titlu de preț de defunctă cu 8 zile înainte de deces.
Cu toate acestea, instanța a reținut exclusiv faptul că suma există în patrimoniul defunctei la data decesului, astfel cum pârâtele au susținut, însă nu s-a pronunțat cu privire la eventuala incidență a dispozițiilor art. 703 și 712 Cod civil în privința sumei arătate, motivat de faptul că pârâtele nu au solicitat acesta, instanța fiind ținută în cadrul procesului civil de principiul disponibilității părților.
Prin decizia civilă nr.38/21.01.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții – reclamanți împotriva sentinței civile nr.8337/15.06.2011 a Judecătoria Sectorului 2 București, reținând că prima instanță, analizând actele dosarului prin prisma motivului de nulitate al erorii asupra actului încheiat eroare calificată ca fiind una obstacol, distructivă de voință și care împiedică formarea actului juridic, a reținut în mod temeinic că aceasta nu a fost dovedită în cauză simplele mențiuni contradictorii din cuprinsul declarației autentificate sub nr.264 nefiind în măsură să atragă sancțiunea nulității absolute prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au arătat cu ce act juridic au confundat actul contestat, ori ce alte efecte juridice credeau că va produce acesta și cu atât mai mult cu cât ulterior au fost de acord cu emiterea certificatului de calitate de moștenitor.
De asemenea sub acest aspect în mod corect instanța a reținut că reclamanții nu au reușit să înlătura cu probele administrate în cauză nici prezumția că notarul public și-a îndeplinit obligația de a le aduce la cunoștință efectul juridic al declarației date cu atât mai mult cu cât la cererea lor dezbaterea succesorală a și fost amânată la 13.02.2007 în vederea consultării unui avocat și stabilirea opțiunii lor succesorale.
În ce privește ce-a de a doua cauză de nulitate invocată – respectiv dolul, astfel cum este reglementat de dispozițiile art.953 și 960-961 Cod civil, respectiv prin componentele sale – cel obiectiv (material) - utilizarea de mijloace viclene, manopere frauduloase, șiretenii și cel subiectiv (intențional) – intenția de a induce în eroare o persoană pentru a o determina să încheie un act juridic - tribunalul a apreciat că și sub acest aspect în mod legal prima instanță a reținut că nici acest motiv de nulitate nu a fost dovedit în cauză (dolul neputând fi presupus) astfel încât susținerea reclamanților din motivele de apel în sensul că manoperele dolosive exercitate asupra lor de către pârâte rezultă din chiar intenția lor materializată prin consecințele ce ar putea decurge din dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei sector 2 având ca obiect acțiunea în anulare a contractului de vânzare cumpărare nr.924/30.03.2001, a fost înlăturată ca nefondată.
Astfel instanța a reținut că în cauză reclamanții nu au făcut dovada exercitării de către pârâte a unor manopere dolosive asupra lor și nici a faptului că au încercat să-i indică în eroare, întrucât, pe de o parte, aceste manopere dolosive nici nu au fost precizate în cererea de chemare în judecată, iar, pe de altă parte, exercitarea lor asupra reclamanților nici nu ar fi putut fi făcută câtă vreme părțile nu s-au întâlnit personal nici la notar și nici în alte circumstanțe.
De asemenea, tribunalul a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut că nici motivul privind existența unei erori asupra situației de fapt de la data deschiderii succesiunii defunctei nu a fost dovedit în cauză, prin considerentele hotărârii fiind motivată această soluție a instanței, chiar dacă susținerile reclamanților pe acest aspect nu au fost încadrate juridic și nici dezvoltate în acțiunea introductivă de instanță.
În realitate, tribunalul a apreciat că interesul reclamanților în promovarea prezentei acțiuni, astfel cum aceștia au arătat expres prin precizarea depusă la dosar, este acela că în lipsa anulării acestei declarații autentice, ar putea răspunde cu întreg patrimoniul lor pentru evicțiune față de cumpărătorii bunului imobil al bunicii în cazul în care acțiunea în anulare formulate de pârâte ar fi admisă și contractul de vânzare - cumpărare nr.924/30.03.2001 ar fi anulat, în timp ce pârâtele care au acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, ar răspunde doar în limita activului succesoral.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs apelanții – reclamanți, criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod de procedură civilă. Din lecturarea motivelor de apel și a deciziei recurate, se poate observa cu ușurință că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, întrucât motivarea este extrem de lacunară, fără a arăta în mod corect motivele de fapt care au condus la pronunțarea unei asemenea soluții, dar mai cu seamă fără a analiza temeiurile de drept invocate de reclamanți (art.689 și 498 Cod civil) și fără a arăta motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestora;
- instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.689 Cod civil. Profitând de relațiile de rudenie dintre reclamanți și mizând pe buna credință a acestora, pârâtele le-au spus că tatăl reclamanților, D. F. M., ar fi acceptat succesiunea defunctei D. Casița, însă, din motivele procedurale, nu s-a putut emite certificatul de moștenitor la acea epocă. Întrucât nu au existat bunuri, acestea le-au explicat că pot da o declarație prin care autorul lor D. F. M. ar fi acceptat tacit succesiunea. Din păcate, niciunul dintre reclamanți nu a cunoscut noțiunea de acceptare tacită a succesiunii și nici notarul învestit cu dezbaterea acesteia nu le-a explicat consecințele acestui act juridic, cu toții s-ar fi aflat în eroare asupra actului pe care l-au încheiat. Mențiunea că autorul reclamanților ar fi acceptat succesiunea este exclusiv rezultatul acțiunii pârâtelor, care le-au spus că tatăl acestora, în anul 2001, când s-a prezentat alături de ele la notariat, ar fi acceptat tacit succesiunea.
În mod evident, autorul reclamanților D. F. M. nu ar fi putut accepta în mod tacit succesiunea.
Recurenții – reclamați susțin că au înțeles să formuleze această acțiune ca urmare a descoperirii unor înscrisuri și a declarației notarului care a instrumentat succesiunea, înscrisuri ce le-au fost comunicate de cele două pârâte într-un alt dosar, respectiv în dosarul civil nr._, al Judecătoriei Sectorului 2 București, în prezent aflat în recurs la Tribunalul București.
Reclamanții au primit astfel o copie a adresei nr.43/20.06.2001 întocmită de B.N.P. Meltiade Riba, prin care au fost înaintate Judecătoriei Sectorului 2 București actele ce au stat la baza deschiderii succesiunii defunctei D. Casița. În această adresă se menționează că autorul reclamanților, D. F. M., a contestat existența vreunor bunuri rămase de pe urma defunctei, considerând că succesiunea este fără obiect.
- câtă vreme însă, la data decesului nu se găsea nici un bun în masa succesorală, în mod logic și neechivoc, D. F. nu ar fi putut să facă vreun act de acceptare tacită. În ceea ce privește terenul de 1 ha și 2.500 mp, din adresa nr.4840 din 07.12.2010 (fila 114 dosar), rezultă că titlul de proprietate emis la data de 20.06.2002 nu a fost ridicat de nimeni și, mai cu seamă, se cuvine să se observe că a fost eliberat la 1 an după data decesului lui D..
Totodată, din declarațiile martorilor audiați în cauză, nu s-a făcut dovada că ar fi existat sau că autorul reclamanților ar fi preluat vreun bun din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, așa cum ar fi fost firesc. Interesant este că, deși pârâtele au acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, nu există întocmit nici un inventar al bunurilor rămase de pe urma defunctei.
Ca atare, în mod evident instanța de apel a dat o interpretare total greșită dispozițiilor art.689 Cod civil, apreciind că acceptarea tacită poate fi făcută și în situația inexistenței unor bunuri sau drepturi de administrat ale defunctului.
- instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.498 și următoarele Cod civil.
Art.954 Cod civil prevede că eroarea produce nulitate atunci când cade asupra însăși substanței obiectului convenției.
Recurenții – reclamanți apreciază că instanța de apel a interpretat această dispoziție legală „contram legem" adăugând practic o nouă condiție de dovedire a erorii, respectiv, de a arata cu ce alt act ar fi fost confundat, ori din textul dispoziției legale nu reiese o asemenea condiție.
Certitudinea neînțelegerii conținutului și efectelor declarației dată de reclamanți rezultă din antagonia celor două afirmații făcute înlăuntrul aceluiași act, fiind evident faptul că nici notarul nu n-a explicat noțiunea de acceptare tacită a succesiunii.
Coroborând dispozițiile art. 948, 953, 954 Cod civil cu dispozițiile art.689 Cod civil, în mod evident declarația dată de reclamanți este lovită de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului afectat de eroarea obstacol.
- intimatele-pârâte au acționat cu viclenie, motivul care le-a determinat să facă acest lucru fiind anularea contractului prin care D. Casița și-a vândut imobilul din ..1-3, sector 2 (răspunsul la interogatoriu luat pârâtei I. M., întrebarea nr. 6).
Curtea va constata recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs se critică încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.261 alin.5 Cod de procedură civilă.
Curtea înlătură această critică reținând că instanța de apel a reținut aceeași situație de fapt ca și prima instanță, neapreciind probele administrate în cauză și a argumentat juridic decizia recurată analizând fiecare motiv de apel invocat împotriva sentinței apelate.
Recurenții invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.689 Cod civil, susținând, pe de o parte, că declarația dată de ei nr.264/20.02.2007 este rezultatul: 1) necunoașterii de către ei a instituției acceptării tacite a succesiunii și 2) atitudinii notarului care nu le-a explicat consecința actului semnat, iar, pe de lată parte, că autorul lor D. F. nu ar fi putut să facă nici un act de acceptare tacită a succesiunii din moment ce în patrimoniul autoarei D. Casița nu exista nici un bun la data decesului acesteia.
Aceste critici formulate de recurenți nu pot fi primite de către Curte.
Prin declarația autentică nr.264/20.02.2007 reclamanții – recurenți au recunoscut că autorul lor D. F. a acceptat tacit succesiunea mamei sale defuncta D. Casița. Plecând de la principiul de drept potrivit cu care nimeni nu se poate apăra că nu cunoaște legea, nici recurenții nu pot susține că nu cunoșteau instituția acceptării tacite a succesiunii reglementată de dispozițiile art.689 Cod civil și, ca atare, nu au înțeles ce declarație dau.
În ceea ce privește atitudinea notarului care nu le-ar fi explicat reclamanților conținutul declarației date, Curtea constată că aceasta este o simplă susținere fără suport probator, mai mult, din încheierea de autentificare a declarației rezultând că notarul a citit părților actul înainte de autentificare.
Nu se poate reține că la momentul decesului autoarei D. Casița în patrimoniul acesteia nu existau bunuri, astfel încât D. F. nu ar fi putut să facă acte de acceptare tacită a succesiunii mamei sale.
În patrimoniul acesteia se găsea terenul agricol de 1 ha și 2.500 mp din .. Nu prezintă relevanță juridică faptul că titlul de proprietate nr.1987-_/20.06.2002 nu a fost ridicat decât după decesul autorului D. F., întrucât acest titlu de proprietate are valoare ad probationem din anul 2002, dreptul de proprietate asupra terenului existând în patrimoniul autoarei prin puterea Legii nr.18/1991.
S-a stabilit prin probatoriul administrat în cauză, și nu s-a contestat prin motivele de recurs, că de pe urma autoarei D. Casița au rămas și o . bunuri mobile, respectiv o . elemente de mobiliar, pe care D. F. împreună cu reclamanții le-ar fi ars după decesul autoarei.
Ca atare, în patrimoniul autoarei D. Casița au rămas bunuri la momentul decesului acesteia, iar fiul acesteia D. F. a acceptat tacit succesiunea mamei sale, distrugând bunurile mobile rămase de pe urma acesteia fără a avea și consimțământul pârâtelor comoștenitoare.
Mai mult, Curtea constată că înainte cu 7 zile de decesul autoarei D. Casița aceasta a vândut apartamentul situat în București, . nr.1-3, sector 2, cumpărătorilor F. V. și C..
Din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare rezultă că prețul de 76.000 USD, echivalent a 2._ lei, a fost predat de cumpărători vânzătoarei la data vânzării. Contractul, potrivit încheierii de autentificare de pe verso-ul actului, a fost încheiat la domiciliul autoarei vânzătoare unde s-a deplasat notarul având în vedere că vânzătoarea, din cauza bolii de care suferea și a vârstei avansate, era greu deplasabilă.
Ca atare, Curtea constată că înainte cu 7 zile de decesul autoarei D. Casița, în domiciliul acesteia, unde locuiau și autorul D. F. și reclamanții, au intrat fizic banii rezultați din vânzarea apartamentului care au fost predați vânzătoarei autoare greu deplasabilă. Ca atare, având în vedere că nu s-a făcut dovada că autoarea ar fi dispus în vreun fel de acești bani înaintea decesului, se prezumă că aceștia au rămas în domiciliul autoarei și deci în posesia fiului său D. F. și a recurenților.
Nu prezintă relevanță juridică faptul că pârâtele ar fi indus în eroare recurenții, informându-i că D. F. ar fi acceptat tacit succesiunea mamei sale în anul 2001. Reclamanții, dacă ar fi fost diligenți, puteau să verifice afirmația pârâtelor întrucât și în anul 2001 același notar s-a ocupat de succesiunea autoarei D. Casița.
Recurenții nu au făcut dovada manoperelor viclene de inducere în eroare a recurenților exercitate împotriva lor. Recurenții au locuit împreună cu autorul lor D. F. până la decesul acestuia, astfel încât trebuiau să știe care a fost atitudinea autorului lor față de succesiunea mamei sale.
Recurenții au avut cunoștință și de relațiile conflictuale existente între D. F. și pârâte, astfel încât este greu de crezut că, fără să verifice actele din prima deschidere a succesiunii autoarei D. Casița, au declarat că autorul lor a acceptat tacit succesiunea acesteia la cererea expresă a pârâtelor.
Nu se poate reține nici nulitatea declarației din 20.02.2007 dată de recurenți pentru „lipsa consimțământului afectat de eroarea obstacol” dovedită prin contradicția dintre declarația de acceptare tacită a succesiunii autoarei D. Casița de către D. F. și afirmația că succesiunea aceleiași autoare este fără obiect neexistând bunuri succesorale rămase.
Recurenții nu au explicat în ce constă eroarea obstacol în care se aflau din moment ce susțineau când au semnat declarația că nu ar exista bunuri în patrimoniul autoarei D. Casița.
Contradicția invocată de recurenți dintre cele două afirmații ale lor cuprinse în declarația notarială în litigiu nu dovedește existența unei erori obstacol și nu e sancționată de nici un text de lege cu nulitate.
Ca atare, față de considerentele de mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține ca legală decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți D. B. Ș., D. D. și D. G., împotriva deciziei civile nr.38 A din 21.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte I. M. și D. C..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./22.07.2013
TB-S.3 – A.E.P.; M.P.
Jud.S.2 – D.E.G.
| ← Anulare act. Decizia nr. 823/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 832/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
