Pretenţii. Decizia nr. 880/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 880/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 880/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr. 880

Ședința publică de la 16.05.2013

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - M. H.

JUDECĂTOR - I. S.

JUDECĂTOR - C. G.

GREFIER - S. R.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții – pârâți S. I. și S. A. – M., împotriva deciziei civile nr. 1186 A din data de 21.12.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. V..

P. are ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. – P. T., în calitate de reprezentant al intimatului – reclamant D. V. (prezent personal), în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune), lipsind recurenții – pârâți S. I. și S. A. – M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul promovat nu a fost timbrat potrivit măsurii dispuse prin rezoluția administrative, iar prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri:

- la data de 10.05.2013, întâmpinare;

- la data de 16.05.2013, prin fax, cerere de amânare pentru lipsă apărare formulată de recurenții, prin care invocă și dispozițiile Legii nr. 146/1997 potrivit cărora sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile inclusiv cele pentru exercitarea căii de atac.

Curtea procedează la legitimarea intimatului – reclamant, acesta prezentând CI . nr._ – CNP_.

Curtea acordă cuvântul asupra cererii de amânare formulată de partea recurentă.

Intimatul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea cererii de amânare în raport de data comunicării hotărârii atacate apreciind că timpul material a fost suficient pentru angajarea unui avocat.

Curtea, în ceea ce privește cererea de calificare ca și recurs, chestiune invocată de intimatul – reclamant prin întâmpinarea formulată, constată că în mod evident dintr-o eroare s-a declarat apel, astfel încât instanța încuviințează cererea și califică prezenta cale de atac ca fiind recurs, constatând de altfel, că dosarul a fost înregistrat în mod corect ca și recurs, completul fiind desemnat în mod aleatoriu.

Curtea acordă cuvântul asupra excepției de netimbrare, având în vedere că prin rezoluția administrativă li s-a pus în vedere recurenților achitarea unei taxe judiciare, în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente recursului promovat, măsura fiind comunicată părții potrivit mențiunii existente pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate dosarului cauzei, iar chestiunea timbrajului primează oricărei alte probleme, inclusiv cererii de amânare a judecății.

Intimatul – reclamant D. V., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea excepției de netimbrare, cu consecința anulării recursului, ca netimbrat.

În ipoteza în care instanța va păși peste această excepție, înțelege să invoce excepția de tardivitate a completării motivelor de recurs.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere dispozițiile Legii nr. 146/1997, dispoziții imperative care prevăd că apelul trebuia timbrat cu 50 % din valoarea taxei achitate la fond.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamantul D. V. a chemat în judecată pe pârâții S. I. și S. A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 3.000 lei/lună calculată de la 01 ianuarie 2007 și până la evacuarea imobilului, reprezentând contravaloare lipsă de folosință.

Prin sentința civilă nr. 1335 din 02 februarie 2012, Judecătoria Sectorului 2 București a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâții S. I. și S. A. M. și a obligat pârâții la plata sumei de 550 euro/lună echivalentul în lei începând cu data de 01 ianuarie 2007 și până la 30 noiembrie 2011.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S. I. și S. A. M., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă la data de 17 aprilie 2012 sub nr._ .

În ședința publică din data de 21 decembrie 2012, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului, față de împrejurarea că apelanții-pârâți au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar, însă aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței.

Prin decizia civilă nr. 1186/A din 21 decembrie 2012, Tribunalul București – Secția a IV a Civilă a admis excepția lipsei de timbraj; a anulat apelul declarat de apelanții-pârâți S. I. și S. A. M., împotriva sentinței civile nr. 1335 din 02 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. V., ca netimbrat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a examinat cu prioritate excepția netimbrării apelului, tribunalul a apreciat-o întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

De asemenea, potrivit art. 9 din OG nr. 32/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

S-a constatat că la înregistrarea apelului, s-a stabilit în sarcina apelanților-pârâți obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1921,60 lei și a depunerii timbrului judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.

Deși legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a depunerii timbrului judiciar pentru termenul de judecată din data de 21 decembrie 2012 (conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare de la filele 4 și 6 dosar apel), apelanții-pârâți nu s-au conformat dispozițiilor tribunalului.

Față de această situație și în raport cu dispozițiile legale menționate, potrivit cărora taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit de instanță sancționându-se cu anularea cererii, tribunalul a admis excepția netimbrării și a anulat apelul ca netimbrat.

La data de 20 februarie 2013 au declarat recurs S. I. și S. M. A., împotriva deciziei civile nr. 1186/A din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, solicitând casarea în tot a hotărârii și retrimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea tuturor procedurilor un proces echitabil.

În motivarea arată că la primul termen în lipsa unui apărător nu au putut să-și exercite dreptul și să motiveze cererea de netimbrare.

În opinia recurenților, modul de judecare reprezintă în fond o denegare de dreptate și modul de calcul a taxei de timbru judiciare reprezintă în fapt o denegarea de dreptate.

La termenul de judecată din 16 ami 2013, Curtea, din oficiu, a pus în discuția excepția netimbrării recursului prezent de către petenți.

În conformitate cu art. 137 Cod de procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului, excepție de procedură, absolută, dilatorie inițial, dar peremptorie în final.

Conform rezoluției de primire a recursului, a fost stabilită în sarcina recurenților, obligația achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei.

Dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a recurenților (filele 6 și 7 dosar) cuprind mențiunea obligației achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, sub sancțiunea anulării căii de atac.

Art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată și republicată stabilește că: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Cum recurenții nu au achitat taxa de timbru, respectiv timbrul judiciar, neformulându-se nici vreo cerere de ajutor public judiciar în sensul scutirii, reducerii sau eșalonării achitării taxei judiciare de timbru stabilită, conform OUG nr. 51/2008, Curtea, constatând că prezentul recurs este netimbrat, urmează să anuleze recursul în consecință, în temeiul prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul formulat de recurenții – pârâți S. I. și S. A. M., împotriva deciziei civile nr. 1186/A din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. V., ca netimbrat.

Ia act că intimatul – reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 mai 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. H. I. S. C. G.

Grefier,

S. R.

Red.M.h.

Tehnodact.M.H./C.F.

2ex./13.09.2013

T.B.-S.4.-R.N.;A.I.trincă

Jud.S.2.-N.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 880/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI