Legea 10/2001. Decizia nr. 934/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 934/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 934/2013

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 934 R

Ședința publică de la 30.04.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE – D. F. G.

JUDECĂTOR – F. C.

JUDECĂTOR – D. L. M.

GREFIER – S. V.

…………………..

Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă H. M. I. și de recurenta pârâtă C. Națională Aeroporturi București SA, împotriva sentinței civile nr. 385/ 17.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. Orașului Otopeni – Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 prin Primar și . Henri C. București SA, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă H. M. I. reprezentată de avocat R. R. F., cu împuternicire avocațială la dosar și recurenta pârâtă C. Națională Aeroporturi București SA reprezentat de avocat A.C. P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți P. Orașului Otopeni – Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 prin Primar și . Henri C. București SA.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Apărătorul recurentei pârâte C. Națională Aeroporturi București SA depune la dosar note de ședință și înscrisuri și comunică și părții adverse o copie de pe acestea.

Apărătorul recurentei reclamante H. M. I. solicită a se dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru a lua cunoștință de înscrisurile comunicate.

La cererea apărătorului recurentei reclamante H. M. I., Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine.

La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta reclamantă H. M. I. reprezentată de avocat R. R. F., cu împuternicire avocațială la dosar și recurenta pârâtă C. Națională Aeroporturi București SA reprezentat de avocat A.C. P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți P. Orașului Otopeni – Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 prin Primar și . Henri C. București SA.

Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Apărătorul recurentei reclamante H. M. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul că solicită anularea deciziei prin care s-a respins restituirea suprafeței de teren. Solicită restituirea în natură a suprafeței de 31.000 mp, reprezentând diferența de la 32.282 mp minus suprafața pistei de 1045 mp. Mai solicită acordarea de despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 1045 mp. Să se constate că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. 3. Arată că suprafața de 1657 mp poate fi restituită în natură, deoarece nu sunt construcții edificate pe aceasta, fiind doar cimentuită. În ceea ce privește diferența până la 31.000 mp solicită să se constate că aceasta nu se află sub nici o servitute aeronautică. Arată că în anul 2002 Aeroportul Otopeni a înstrăinat o . terenuri. Mai arată că pe acest teren urmează a se efectua o amenajare urbanistică, care nu privește o servitute aeronautică. Au solicitat Primăriei Otopeni să comunice dacă există un plan care să privească edificarea unor construcții pe acest teren și au fost refuzați. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul recurentei pârâte C. Națională Aeroporturi București SA arată că expertul a apreciat că acest imobil este supus unei servituți. Să se constate că prin întâmpinare au precizat legislația care reglementa acele servituții. Din extrasul de carte funciară depus la termenul anterior rezultă că în anul 2007 a operat un contract de vânzare cumpărare. Să se constate că notificarea a fost trimisă Primăriei și nu Companiei Naționale Aeroporturi București SA. Arată că există un program care are posibilitatea să sufere modificări raportat la necesitățile aeroportului. Să se contate că nu se poate restitui suprafața de teren care este în apropiere de pistă. În cadrul acestui program de dezvoltare sunt avute în vedere și aceste servituți. Arată că pe terenul proprietatea recurentei se află cabluri electrice, este o zonă de balizare. Expertul a precizat că este o zonă de protecție. Pe fond solicită respingerea recursului declarat de reclamantă. Contractul cu Agip Romania SA este încheiat din anul 1994 pe o perioadă de 20 ani. Să se constate că terenul nu poate fi restituit în natură fiind în zona de protecție aeroportuară. Cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul recurentei reclamante H. M. I. arată că nu au solicitat restituirea terenului de lângă pista de aterizare, ci de lângă pista de degajare.

Apărătorul recurentei pârâte C. Națională Aeroporturi București SA solicită admiterea recursului lor. Arată că instanța de apel nu a avut în vedere că nu există un act normativ care să poată fi considerat abuziv. Consideră că această expropriere s-a făcut în mod legal. Această suprafață a fost expropriată pentru construcția unui aeroport. Să se constate că nu a fost contestat decretul de expropriere. Precizează că nu cunoaște dacă reclamanta a primit sau nu despăgubiri pentru că nu a făcut această dovadă. Reclamanta a oscilat între restituirea în natură a terenului și acordarea de despăgubiri. Cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul recurentei reclamante H. M. I. solicită respingerea recursului formulat de pârâtă. Să se constate că actul lor de proprietate este din an ul 1940. arată că autorul lor a fost condamnat politic și nu au primit nimic pentru bunurile confiscate. Precizează că au modificat câtimea obiectului cererii.

CURTEA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 27.06.2005, reclamanta V. M. L. a formulat, in contradictoriu cu paratii . International Henri Coanda Bucuresti SA si Primaria Orasului Otopeni, contestatie impotriva deciziei nr. 6455/30.05.2005, solicitand anularea acesteia, obligarea paratei . International Henri Coanda Bucuresti SA sa emita decizie de aprobare a restituirii in natura a terenului revendicat in conditiile Legii nr. 10/2001 sau, in subsidiar, obligarea paratei Primaria Orasului Otopeni sa emita decizie de restituire in natura.

Prin sentinta civila nr. 385/ 17.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive, a fost admisa în parte cererea formulata de reclamanta V. M. L. (decedata la data de 15.05.2011) si continuata de H. M. I., in contradictoriu cu paratele C. N. Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti SA si Primaria Orasului Otopeni, a fost anulata decizia nr. 6455/30.05.2005 emisă de C. Națională Aeroportul Internațional Henri C. București SA, s-a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, cu privire la imobilul situat în Comuna Otopeni, . 16, în suprafață de 32.680 mp, identificat prin punctele 1,2,3,4,1 în schița anexă la raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic M. C. si a fost respinsa cererea de restituire în natură a imobilului menționat anterior.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:

Prin decizia nr. 6455/30.05.2005, emisa de parata C. N. Aeroportul International Bucuresti –Otopeni ( fost Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti) a fost respinsa cererea de restituire in natura a imobilului situat in com. Otopeni, . 16, in suprafata de 2 ha, astfel cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare nr._/1941 si in suprafata de 3 ha si 9600 m, astfel cum rezulta din Borderoul populatiei, proprietatilor si exploatatiilor agricole din Bucuresti, inregistrata sub nr. 1271/08.11.2001. In motivarea deciziei de respingere a notificarii, parata a aratat ca: 1. petenta nu a respectat dispozitiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, in sensul ca aceasta nu a depus pana la data de 14.08.2003 actul doveditor al dreptului de proprietate, desi a fost convocata si s-a obligat prin procesul-verbal incheiat la data de 21.04.2003 sa depuna actele doveditoare pana la termenul impus de Legea nr. 10/2001, astfel ca actul de proprietate depus la data de 04.10.2004 a fost depus tardiv; 2. borderoul populatiei, proprietarilor si exploatatiilor agricole din Bucuresti nu este un titlu de proprietate care sa faca dovada dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 3 ha si 9600 mp si nici nu rezulta din acest inscris localitatea in care se afla suprafata de teren revendicata; 3. cererea fiind analizata prin prisma actelor depuse in termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, petenta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului; 4. nu s-a facut dovada ca imobilul-teren se afla in proprietatea paratei.

Solutionand contestatia impotriva acestei decizii, tribunalul retine inainte de toate, in ceea ce priveste termenul de depunere a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate si a celor care atesta calitatea de mostenitor, daca este cazul, ca potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, in forma in vigoare la data emiterii deciziei, acestea trebuiau depuse fie odata cu notificarea, ca anexe ale acesteia, fie in termen de 18 luni de la data intrarii in vigoare a legii, termenul fiind prelungit succesiv pana la data de 14.03.2003.

Ca natura juridica, termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, era un termen de recomandare.

Notificarea nr. 1271/07.11.2001, trimisa prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc I. V., privea restituirea in natura sau prin echivalent banesc a terenului detinut pe raza comunei Otopeni, jud. I., de autorul reclamantei, V. P..

Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/01.11.1941, de Tribunalul I., P. V. a dobandit dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 2 ha de teren situat in ., pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, km. 16.

Din coroborarea tabelului anexa la Hotararea Comisiei Ministeriale din data de 04.01.1950, cuprinzand locuitorii care au teren pe raza comunei Otopeni si unde la pozitia 217 este inscris V. P. cu 3.50 ha, cu tabelul locuitorilor comunei Otopeni care au fost expropriati pentru marirea Aeroportului, in care autorul reclamantei figureaza inscris cu 3ha si 3435 mp, precum si cu planul parcelar al terenului propus pentru expropriere in vederea extinderii Aerodromului Otopeni, din 1949, potrivit caruia urma sa fie expropriata suprafata totala de 375 ha si 4830 mp, inclusiv . de 3 ha si 3435 mp, apartinand lui V. P., rezulta, insa, ca autorul reclamantei detinea in proprietate o suprafata mai mare de teren decat cea care a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/1941.

Acest teren a fost identificat prin raportul de expertiza tehnica topografica intocmit de expertul M. C., care, in urma suprapunerii planului parcelar din 1949 cu planurile topografice existente, a stabilit ca avea o suprafata de 32.680 mp, cu anumite vecinatati descrise in raportul de expertiza. De asemenea, in raportul de expertiza s-a precizat ca terenul in suprafata de 2 ha, dobandit prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/1941 face parte din suprafata de_ mp mentionata anterior.

Cu privire la identificarea terenului notificat, OCPI I. a comunicat prin adresa nr._ C/19.12.2011, ca in urma pozitionarii extrasului planului parcelar din 1949 si tinand cont si de cateva elemente fixe din teren, coordonatele determinate de dl. expert M. C. corespund aproximativ cu planul parcelar.

Totodata, prin adresa nr._/03.10.2006, Primaria orasului Otopeni a precizat ca terenul in litigiu se afla in proprietatea publica a Statului si in administrarea Companiei Nationale Aeroportul International Henri Coanda –Bucuresti SA. Ca atare, va fi respinsa exceptia inadmisibilitatii, invocata de parata si calificata de instanta ca fiind o aparare de fond, terenul notificat nefacand parte dintre cele excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001 in baza art. 8 din acest act normativ.

Parata are calitatea de “unitate detinatoare” tinand cont de disp. art. 21 alin.1 din Legea nr.10/2001 si de concluziile raportului de expertiza topografica prin care terenul notificat a fost identificat ca aflandu-se in detinerea sa.

Avand in vedere si disp. art.25 alin.1 din Lega nr.10/2001, instanta respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata, intrucat reclamanta a facut dovada ca parata este persoana obligata conform Legii nr. 10/2001 sa solutioneze notificarea. Mai mult, in cazul contestatiei introduse in baza art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, calitatea procesuala pasiva nu poate apartine decat emitentului deciziei atacate de persoana indreptatita.

Astfel cum rezulta din procesul-verbal din data de 24.01.1950, incheiat cu ocazia predarii terenului in suprafata de 407 ha si 8086 mp ce a facut obiectul exproprierii in vederea extinderii aeroportului Otopeni, nota de raport nr._/26.09.1949 si tabelul anexa, prin care s-a solicitat demararea procedurilor de expropriere a terenului necesar aeroportului Otopeni, nota nr. 8075/01.03.1950, in care se mentioneaza ca au fost finalizate operatiunile pentru exproprierea terenului necesar extinderii aeroportului, instanta mai retine ca terenul proprietatea autorului reclamantei a trecut in proprietatea statului prin expropriere in vederea extinderii Aeroportului Otopeni.

Chiar daca nu a fost identificat actul normativ de trecere a bunului in proprietatea statului, avand in vedere inscrisurile mentionate anterior si concluziile raportului de expertiza topografica ce au identificat terenul proprietatea autorului reclamantei in posesia paratei, imobilul in litigiu face parte din categoria celor preluate abuziv, in temeiul art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, conform caruia sunt imobile preluate abuziv “ orice alte imobile preluate ...fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat”, intrand in campul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Retinand si disp. art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, instanta constata ca reclamanta are calitatea de persoana indreptatita la acordarea de masuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

In ceea ce priveste limitele in care instanta este indreptatita sa solutioneze cererea de restituire a imobilului, tribunalul are in vedere decizia nr. LII din 04 iunie 2007 si decizia nr. 20/ 2007, pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie- Sectiile Unite.

Cererea depusa de reclamanta in data de 11.01.2010 nu este o cerere precizatoare in sensul art. 132 alin.2 pct.2 C.pr. civ., respectiv o cerere prin care reclamanta sa isi fi majorat catimea obiectului cererii de chemare in judecata, inadmisibila in cadrul contestatiei formulate potrivit disp. art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, cand prin aceasta s-ar tinde la marirea catimi obiectului notificarii, deoarece reclamanta prin notificarea depusa la data de 07.11.2011 a solicitat sa i se restituie in natura sau prin echivalent terenul detinut de autorul sau, fara a se limita la terenul in suprafata de 2 ha ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/01.11.1941. De altfel, chiar intimata, in continutul deciziei atacate, a analizat dreptul reclamantei la restituirea terenului in suprafata de 3 ha si 9600 mp.

Referitor la masurile reparatorii ce pot fi acordate, tribunalul are in vedere alin.3 si 4 ale art. 11 din Legea nr. 10/2001.

In raportul de expertiza topografica s-a aratat ca din suprafata de_ mp, ce a apartinut autorului reclamantei, 31.023 mp. se afla in zona de protectie a aeroportului, 345 mp. reprezinta o portiune din pista de aterizare a aeroportului, iar 1.657 mp. este o parte din benzinaria AGIP, reprezentata prin caile de acces si spatiu verde.

Zona de protectie este definita de Reglementarea aeronautica civila romana privind stabilirea servitutiilor aeronautice civile si a zonelor cu servituti aeronautice civile RACR-SACZ, editia 03/2007 ca fiind zona adiacenta amplasamentelor mijloacelor de navigatie aeriana si meteorologice, delimitata cu scopul de a preveni interferentele negative de orice natura, directe si/sau indirecte, asupra performantelor operationale ale acestor mijloace – in interes public si pentru asigurarea sigurantei zborului. Potrivit cap. III al aceleiasi reglementari, zonele de siguranta sunt zone afectate de servituti aeronautice civile.

In conditiile in care suprafata de 31.023 mp, aflata in zona de protectie a aeroportului este supusa servitutiilor legale aeronautice civile, iar pe suprafata de 1.657 mp au fost edificate constructii autorizate, diferenta de 345 mp, reprezentand o portiune din pista aeroportului, instanta constata ca reclamanta este indreptatita la acordarea de masuri reparatorii in echivalent cu privire la terenul detinut de autorul sau.

Împotriva acestei hotărâri au declarat, in termen legal, prezentul recurs atât reclamanta H. M. I., cât și pârâta S.C. C. Națională Aeroporturi București S.A.,

În motivarea recursului declarat, reclamanta H. M. I. aduce urmatoarele critici:

Instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile art. 11 din Legea 10/2001, retinand ca, desi lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa partial terenul, partea ramasa libera, respectiv 31.023 mp si 1.657 mp nu pot fi restituiti in natura.

1. In ceea ce priveste suprafata de 1.657 mp, fata de care instanta,

urmare a Raportului de expertiza efectuat in cauza, retine ca au fost edificate constructii autorizate, este rezultatul unei retineri gresite a situatiei de fapt pentru urmatoarele motive:

Suprafata de 1657 mp din totalul terenului ce a apartinut bunicului saunu este afectata de nicio constructie, asa cum rezulta din plansele fotografice parte integranta a Raportului de expertiza topografica.

Aceasta suprafata poate fi considerata cel mult cimentuita, nicidecum construita.

Aceasta cimentuire si chiar existenta unei eventuale constructii, desi nu este cazul, nu duc la respingerea cererii de restituire in natura deoarece nu sunt constructii realizate pentru lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea, neavand nicio legatura cu extinderea aeroportului.

Prin urmare, nu se pot aplica dispozitiile art. 11, alineatul 3 din Legea 10/2001, deoarece conform acestor dispozitii, orice constructie nou autorizata, atata timp cat este una usoara sau demontabila, se restituie in natura in conformitate cu dispozitiile art. 10 alineatul 3 ce isi fac aplicabilitatea si in situatiile de fapt expuse de art. 11 alineatul 3 din Legea 10/2001.

In speta, "constructia" AGIP este una usoara, fara fundatie, si poate fi asimilata constructiilor demontabile, in acceptiunea normelor metodologice ale Legii 10/2001, respectiv punctul 10.4, in vigoare la data emiterii dispozitiei de respingere a notificarii noastre.

Contractul de asociere nr. 513/01.02.1994 avand ca obiect functionarea pe o parte din terenul in litigiu a statiei AGIP cu parata C. N. AEROPORTURI BUCURESTI SA a fost incheiat pe o perioada de 20 de ani, scadenta in februarie 2013,existand o autorizare temporara. Pentru functionarea acestei benzinarii Aeroportul Otopeni a incasat suma de 4000 USD lunar, contravaloarea folosintei de catre AGIP a imobilului.

Nu exista nici un impediment legal care sa interzica restituirea in natura a acestei suprafete, recurenta reclamanta putand sa se subroge in drepturile paratei si sa mentina contractul de asociere conform art. 14 din Legea_ .

2. In ceea ce priveste suprafata de 31.023 mp care este libera si pe care instanta de fond nu a restituit-o deoarece este supusa unor servituti legale aeronautice:

Si de aceasta data instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii, respectiv art. 11 alineatul 3 si 4 din Legea 10/2001, considerand ca aceasta suprafata de teren este afectata de servituti legale constand in servitutile civile aeronautice.

Deși la dosarul cauzei nu exista nici un document care sa stabileasca restrictiile ce ar putea sa existe pe aceasta suprafata de teren situat in apropierea Aeroportului Otopeni in asa-numita "zona de protectie", instanta de fond, cu de la sine putere, a considerat fara nicio justificare legala, ca nu se poate restitui in natura aceasta suprafata libera, pe care nu s-au efectuat lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea.

Zona de protectie a Aeroportului Otopeni este supusa unor servituti civile aeronautice, nicidecum unor servituti legale in acceptiunea Codului Civil, aceste servituti civile nefiind stabilite prin niciun act juridic.

Pe suprafata de 31.023 mp nu s-au constituit servituti de trecere, servituti de vedere si nici alt fel de servituti legale in acceptiunea Codului civil in vigoare la data emiterii dispozitiei contestate, precum si a Noului cod civil (art. 586-619 vechiul Cod Civil, art. 760-771 Noul Cod Civil).

Dispozitiile art. 11 alineatul 3 din Legea 10/2001 stabilesc in mod exclusiv situatia in care nu se restituie in natura suprafetele libere ce au fost expropriate, si anume atunci cand acestea sunt afectate de servituti legale nicidecum existenta unor restrictii de inaltime si de lumina.

Instanta de fond, in gresita aplicare a legii si fara nicio sustinere din punct de vedere al probatoriului administrat in cauza, a considerat ca restrictiile privind inaltimea ce ar putea sa existe pe terenul in litigiu sunt servituti legale.

Aceste restrictii nu sunt de natura sa o impiedice pe reclamanta sa intre in posesia si proprietatea terenului ce a apartinut bunicului sau, deoarece orice schimbare a proprietarului fondului supus restrictiilor nu incalca cu nimic servitutile civile aeronautice.

Mai mult, se pare ca doar redamantei, care este cea mai indreptatita in a i se restitui proprietatea terenului, i se opun de catre parata si ulterior de catre instanta aceste servituti civile aeronautice, tertelor persoane juridice interesate de dezvoltarea zonei de retail a Aeroportului Otopeni instrainandu-li-se cote din aceasta suprafata ulterior emiterii dispozitiei pe respingere.

Astfel, pe suprafata de teren in litigiu au fost incheiate contracte de vanzare-cumparare cu . OTOPENI SRL, respectiv contractul de vanzare-cumparare nr. 4536/28.06.2007, perioada in care noi eram in litigiu, precum si cedari catre C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI.

Se pare ca acestora nu li s-a mai invocat ca se afla . protectie, asa cum s-a intamplat in cazul reclamantei, ci in plin litigiu judiciar li se dau cote din acest teren si nu numai, existent in zona respectiva.

Suprafata de 31.023 mp nu este ocupata functional de Aeroportul Otopeni, instanta de fond facand gresita aplicare a dispozitiilor art. 11 alineatul 4 din Legea 10/2001

Zona de protectie a unui aeroport se afla pe o suprafata de 8.500 m de jur-imprejurul pistei, ce se calculeaza in adancimea terenului existent, ori suprafata pe care reclamanta o detine in aceasta zona de protectie ocupa in adancime numai 503,21 m, diferenta pana la 8.500 m fiind ocupata de cladiri si alte amplasamente, terenurile fiind detinute in perfecta proprietate de persoane fizice si juridice.

Este inca o dovada in plus ca prin zona de protectie nu se intelege zona de siguranta a aeroportului, in care nu este permisa imixtiunea tertilor, ci doar o suprafata de teren care este supusa unor restrictii stabilite de servitutile aeronautice civile, ce poate fi detinuta de persoane ce nu au nicio legatura cu aeroportul.

Asa cum s-a mai aratat si la punctul 1 din prezenta cerere de recurs, insasi parata si-a dat avizul la construirea statiei AGIP in aceasta zona de protectie, prin urmare aceasta zona nu este inalienabila, parata obtinand chiar beneficii banesti de pe urma folosirii in alte scopuri decat cele aeronautice a suprafetei de teren in litigiu.

In consecinta, recurenta reclamanta solicită admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei recurate, in sensul obligarii paratei la restituirea in natura a suprafetelor de teren de 1657 mp si 31.023 mp, mentinerea celorlalte dispozitii, pentru suprafata de 345 mp ocupati de o portiune din calea de degajare si nu din pista propriu-zisa, cum in mod gresit a concluzionat instanta de fond, la propunerea de despagubiri prin masuri reparatorii prin echivalent. In subsidiar, solicită casarea cu țrimitere pentru a se dispune efectuarea unei expertize juridice de specialitate, expertiza ce ar trebui sa stabileasca ce restrictricții exista pe suprafata de 31.023 mp aflată in zona de protectie a Aeroportului Otopeni si daca aceste restrictii pot impiedica schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra acestei suprafete.

Prin recursul declarat de pârâta S.C. C. Națională Aeroporturi București S.A. se solicită admiterea recursului, casarea in parte a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a pronuntat o hotarare aplicand in mod eronat prevederile legale in materie din perspectiva anularii deciziei nr.6455/30.05.2005.

Instanta de fond a apreciat ca desi imobilul in litigiu a trecut in proprietatea statului ca urmare a procedurilor de expropriere, aceasta trecere s-a realizat in mod abuziv, desi nu exista nici un document care sa confirme acest lucru. Instanta, invocand prevederile art. 2 lit.i din Legea nr. 10/2001, a considerat in mod eronat faptul ca imobilul in cauza a trecut in proprietatea statului, intrucat, potrivit articolului amintit, prin imobil preluat abuziv in intelesul Legii nr.10/2001, se intelege: orice alte imobile preluate fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat.

Textul de lege invocat de catre instanta de fond se refera la imobilele preluate de stat fara temei legal. Or, in situatia de fata, nu ne aflam ., intrucat imobilul a fost preluat ca urmare a demararii procedurilor de expropriere pentru cauza de utilitate publica si nicidecum in lipsa unui temei legal.

Recurenta parata combate si rationamentul instantei care, desi retine ca nu a fost identificat actul normativ de trecere a bunului in proprietatea statului, totusi pe baza inscrisurilor administrate si a concluziilor raportului de expertiza topografica, concluzioneaza ca imobilul in litigiu face parte din categoria celor preluate abuziv.

Astfel, desi instanta admite inexistenta unui act normativ de preluare abuziva, totusi apreciaza ca fiind suficiente in dovedirea caracterului abuziv al preluarii imobilului, o . documente privind exproprierea si un raport de expertiza efectuat in cauza, interpretand in acelasi timp in mod gresit prevederile legale in materie, in conditiile in care actele ce au stat la baza exproprierii nu au fost contestate in nici un moment de catre autorul reclamantei intimate sau de catre aceasta din urma si de asemenea nu au fost niciodata declarate ca fiind abuzive sau nelegale.

In ceea ce priveste temeinicia si legalitatea deciziei nr.6455/30.05.2005, la momentul emiterii acesteia s-a avut in vedere faptul ca intimata reclamanta nu a facut dovada dreptului sau de proprietate si nici nu a facut dovada faptului ca acesta se afla in proprietatea CN AB SA si nici nu a facut dovada situarii acestuia in perimetrul aeroportuar.

Astfel, avand in vedere situatia existenta la momentul emiterii decizie nr.6455/30.05.2005, aceasta din urma a fost emisa in mod legal si intemeiat, neexistand motive temeinice care sa duca la anularea sa.

Referitor la cererea de majorare a catimii formulata de catre reclamanta, recurenta parata combate sustinerile instantei de fond potrivit carora cererea depusa de reclamanta intimata la data de 11.01.2010 nu este o cerere modificatoare in acceptiunea art.132 alin.2 pct.2 c.p.c., ci o cerere de majorare a catamii obiectului cererii de chemare in judecata, intrucat, atat prin notificarea solutionata prin emiterea deciziei nr.6455/30.05.2005 cat si prin contestatia formulata, intimata reclamanta a solicitat restituirea in natura a suprafetei de 2 ha, suprafata ce se regaseste in actul de proprietate prezentat de catre aceasta din urma. Diferenta de 1,5 ha nu se regaseste in nici un act de proprietate. Faptul ca, in continutul deciziei atacate, se face vorbire si despre suprafata de 3 ha se datoreaza faptului ca CN AB SA, avea obligatia de a raspunde la notificare tinand seama de mentiunile din cadrul acesteia referitoare la suprafete, acest lucru neputand fi interpretat ca o recunoastere a existentei suprafetei in cauza.

Recurenta parata apreciaza astfel ca cererea contestatoarei este o cerere de modificare a actiunii introductive, inadmisibil a fi formulata dupa prima zi de infatisare, avand valoarea unei cereri noi, neputand fi incadrata in prevederile art.132 alin.2 pct.2 c.p.c., fiind astfel tardiv formulata.

Referitor la modificarea obiectului cererii prin concluziile scrise:

Prin concluziile scrise si prin concluziile orale, reclamanta a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna in mod diferit asupra suprafetei solicitate, in sensul ca asupra unei suprafete din terenul in cauza se solicita restituirea in natura, asupra altei suprafete se solicita acordarea de despagubiri.

Prin contestatia formulata, reclamanta a solicitata instantei prin al doilea capat de cerere obligarea CN AIHCB SA sa emita decizie de aprobare a restituirii in natura a terenului in discutie. De asemenea, si prin notificarea solutionata prin emiterea deciziei nr. 6455/30.05.2005, reclamanta intimata a solicitat restituirea imobilului si nu acordarea de despagubiri si nici macar acordarea de despagubiri in conditiile imposibilitatii retrocedarii in natura.

In nici un moment, reclamanta nu a solicitat emiterea unei decizii de acordare de despagubiri, motiv pentru care este tardiva formularea unei astfel de cereri in prezent, raportat la prevederile art.132 C.p.c. si raportat la aplicarea in cauza a principiului disponibilitatii. (art.129 alin. 6 C.p.c.

Aceasta solicitare echivaleaza cu intregirea cererii introductive, reclamanta neavand aceasta posibilitate in acest moment, tinand seama de prevederile art. 132 C.p.c. si raportat la aplicabilitatea principiului disponibilitatii potrivit caruia, instanta nu se poate pronunta decat asupra obiectului cererii deduse judecatii (art.129 alin.6 c.p.c.).

Solicitand recursurile formulate, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:

A. In ce priveste recursul declarat de reclamanta, Curtea constata ca aceasta contesta solutia recurata cu privire la natura masurilor reparatorii acordate, sustinand ca putea fi adoptata solutia restituirii in natura cu privire la doua suprafete, de 31.023 mp. si respectiv 1.657 mp..

Curtea constata sub acest aspect urmatoarele:

Raportul de expertiza intocmit in cauza de expert M. C., care a stat la baza solutiei recurate ( f. 42 si urm. vol. 3 dosar fond cu raspuns al obiectiuni f. 91 si urm. acelasi vol. ), concluzioneaza ca o suprafata de 31.023 mp. se afla in zona de protectie a aeroportului, din care o suprafata este ocupata de pista de aterizare, iar alta suprafata este ocupata de benzinaria AGIP aflata pe .>

Se constata din analiza raportului de expertiza ca nu se face de catre expert nicio detaliare a modalitatii in care a concluzionat ca o anumia suprafata reprezinta zona de protectie, ci pur si simplu acest enunt este impus ca o concluzie. S-a indicat de catre recurenta parata instantei de recurs ca aceasta zona de protectie a fost stabilita in acord cu anumite acte normative, anume OMT nr. 493/ 2007 si OG nr. 64 / 1999.

In ce priveste OG nr. 64/ 1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri C. – București Curtea constata ca acest act normativ aproba „programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri C. - București, prevăzut în anexa nr. 1^1, denumit în continuare program strategic”, program care urmeaza a fi derulat in 3 etape pana in anul 2022 si care, in aspectele relevante in cauza prezenta, prevede urmatoarele: art. 2: „ Obiectivele incluse în programul strategic, prevăzute în anexa nr. 1^1, sunt de utilitate publică”, art. 3: „ Terenurile cuprinse în perimetrul de dezvoltare al Aeroportului Internațional Henri C. - București, necesare pentru realizarea programului strategic, delimitate conform anexei nr. 2, se stabilesc prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobate potrivit reglementărilor legale. (2) Pe terenurile din perimetrul de dezvoltare al Aeroportului Internațional Henri C. - București nu se pot realiza investiții, altele decât cele cuprinse în programul strategic.”

Asadar, este vorba din aceasta perspectiva de afectarea unor terenuri adiacente aeroportului unor planuri de investitii viitoare si de imposibilitatea afectarii terenurilor din perimetrul de dezvoltate a aeroportului altor investitii decat celor cuprinse in programul strategic. Pe de alta parte, delimitarea acestor terenuri se face prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobate potrivit reglementărilor legale.

Or in cauza, nu s-a stabilit si nu s-au administrat catusi de putin probe care sa releve ca terenul in discutie in cauza ar fi afectat de acest program strategic de dezvoltare, ar fi fost delimitat ca atare, in conditiile legale mentionate, ca facand parte din perimetrul de dezvoltare al aeroportului, dupa cum nu s-a analizat ( si nu s-au administrat probe) care sa stabileasca daca totusi terenul nu poate face obiectul proprietatii private, chiar cu impunerea unor restrictii legale de folosinta, astfel incat sa nu poata fi restituit in natura catre reclamanta.

In ce priveste OMT nr. 493/ 2007, acesta reglementeaza stabilirea servituților aeronautice civile și a zonelor cu servituți aeronautice, definind notiuni ca zona de protectie, zona de siguranta, zona de servituti aeronautice. Curtea constata ca tribunalul nu a facut o analiza a acestor dispozitii relevante in cauza, limitandu-se la a prelua concluzia si ea total neargumentata a expertului, desi chiar actul normativ in discutie lasa deschisa posibilitatea existentei unei proprietati private asupra terenurilor afectate de zona de protectie sau de siguranta ( definitiile date sunt astfel: „ zonă de protecție - zonă adiacentă amplasamentelor mijloacelor de navigație aeriană și meteorologice, indiferent de proprietar, delimitată cu scopul de a preveni interferențele negative de orice natură, directe și/sau indirecte, asupra performanțelor operaționale ale acestor mijloace - în interesul siguranței zborului aeronavelor; - zonă de siguranță - zonă adiacentă unui aerodrom, indiferent de proprietar, definită cu scopul de a limita înălțimea obstacolelor și de a preveni efectele negative de orice natură, directe și/sau indirecte, asupra operării aeronavelor și ansamblului activităților aeronautice - în interesul siguranței zborului aeronavelor și securității aeronautice.

Asadar, toate aceste aspecte care pot capata relevanta in cauza nu au fost deloc analizate de tribunal, care a preluat intocmai afirmatia expertului total neargumentata nici ea, pentru a concluziona ca nu este posibila restituirea in natura a terenului.

Curtea constata totodata ca in cauza se pune chiar la acest moment, in pofida acestor acte normative, problema existentei unor activitati comerciale private care se desfasoara pe terenul a carui restituire o solicita reclamanta, anume activitatea desfasurata in cadrul benzinariei AGIP, ca si activitatea desfasurata ( sau proiectata ) de dobanditorul . SRL, care a dobandit teren in zona in urma unui schimb facut cu parata, posibil ca acest teren sa se suprapuna chiar cu teren obiect al prezentei cauze ( ceea ce de altfel ar deschide discutii si cu privire la calitatea de unitate detinatoare a paratei ).

Or, Curtea constata ca asemenea detineri de teren de catre diverse persoane particulare pentru desfasurarea unor activitati comerciale private, pune in discutie corectitudinea rationamentului tribunalului care a apreciat ca terenul in discutie nu poate face obiectul proprietatii sau posesiei private, intrucat este afectat exclusiv activitatii specifice aeroportului.

Se impune, in concluzie, constata Curtea, lamurirea situatiei de fapt sub multiple aspecte, anume in primul rand sa se stabileasca daca terenul obiect al prezentei cauze este inclus sau nu si in ce limite in programul de dezvoltare al aeroportului, prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobate potrivit reglementărilor legale, iar in al doilea rand sa se stabileasca care este situatia concreta a detinerii acestui teren, in ce masura suprafete din acesta sunt de fapt in detinerea unor societati comerciale private, aspect care ar influenta si calitatea de unitate detinatoare a paratei.

Mai departe, trebuie sa se analizeze si in ce masura exista totusi restrictii legale care sa afecteze acest teren, in ce constau aceste restrictii si ce suprafete ar fi afectate, daca restrictiile impiedica de fapt restituirea in natura sau doar restrictioneaza modalitatile de folosire, fara insa sa impieteze asupra restituirii in natura.

Pentru aceste motive, avand in vedere ca toate aceste aspecte de fapt se impun a fi lamurite pe baza unui probatoriu complex, in cadrul caruia este necesara efectuarea si a unei expertize, Curtea constata ca, baza art. 312 C.pr.civ., se impune admiterea recursului formulat de reclamanta si casarea cu retinere spre rejudecare a cauzei, nefiind in cauza vorba de un caz de casare cu trimitere, pentru ca tribunalul a intrat in cercetarea propriu-zisa a fondului, chiar daca a limitat aceasta cercetare.

B. In ce priveste recursul declarat de parata, Curtea constata:

a. Este nefondata critica recurentei parate referitoare la gresita retinere de catre tribunal a caracterului abuziv al preluarii imobilului.

Astfel, preluarea imobilului in discutie, facuta cu titlu de expropriere pentru cauza de utilitate publica constand in constructia (extinderea) aeroportului Otopeni reprezinta o preluare abuziva conform art. 2 lit. i din Legea nr. 10/ 2001, intrucat pe de o parte nu s-a facut dovada actului normativ de trecere in proprietatea statului, iar pe de alta parte nu s-a facut dovada platii unei juste si prealabile despagubiri in favoarea proprietarului deposedat, bunicul reclamantei.

Astfel, Curtea retine inainte de toate ca este pe deplin dovedit faptul ca ca preluarea a fost facuta cu titlu de expropriere si pentru extinderea aeroportului, proba acestui fapt fiind facuta cu actele administrate, coroborate cu raportul de expertiza, si rezultand cert din faptul ocuparii terenului in prezent (partial) prin lucrarile aferente aeroportului Otopeni, terenul figurand ca proprietatea de stat.

Au fost administrate in acest sens urmatoarele inscrisuri: tabelului anexa la Hotararea Comisiei Ministeriale din data de 04.01.1950, cuprinzand locuitorii care au teren pe raza comunei Otopeni si unde la pozitia 217 este inscris V. P. cu 3.50 ha; cu tabelul locuitorilor comunei Otopeni care au fost expropriati pentru marirea Aeroportului ( f. 64 vol 2 dosar fond ), in care autorul reclamantei figureaza inscris cu 3ha si 3435 mp, planul parcelar al terenului propus pentru expropriere in vederea extinderii Aerodromului Otopeni, din 1949, potrivit caruia urma sa fie expropriata suprafata totala de 375 ha si 4830 mp, inclusiv . de 3 ha si 3435 mp, apartinand lui V. P., alte acte care au vizat o expropriere facuta pentru construirea si apoi extinderea unui aeroport international la Otopeni, operatiuni derulate in perioada ulterioara anului 1945 si continuate chiar si in anii 1980, acte depuse la filele 20-24 si 59 si urm. vol. 2 dosar fond, in mai multe din aceste acte autorul reclamantei fiind mentionat cu proprietatea sa expropriata in Otopeni in suprafata de 3 ha si 3435 mp..

Extrem de relevant este ca la nivelul anului 1957 terenul figura deja expropriat chiar si in ordonanta de pornire a procesului penal intocmita in data de 27.11.1957 ( f. 46 vol 2 dosar fond ) in procesul penal care avea sa conduca la condamnarea autorului reclamantei de catre regimul comunist.

Din aceste acte rezulta ca exproprierea autorului reclamantei s-a produs in anii 1949-1950 pentru extinderea aeroportului ( conform actelor depuse la filele 66 si urm. vol. 2 dosar fond ), acesta fiind mentionat in mai multe tabele anexa la notele de raport intocmite cu acest prilej. Chiar si . la data de 12.12.1950 in solutionarea unei contestatii facuta de autorul reclamantei referitor la reducerea pensiei sale se face mentiune la terenul de 3,5 ha. din Otopeni care a fost expropriat, trei patrimi, „in primavara anului curent” pentru construirea unui aeroport militar, iar o treime a fost „obligat sa il cedeze” Primariei Otopeni fara plata.

Din nota depusa la fila 75 vol. 2 dosar fond intomita de Ministerul Apararii Nationale la nivelul lunii martie 1950 se mentioneaza ca operatiunile pentru exproprieterea terenului necesar extinderii aerodromului Otopeni au fost finalizate si terenul a fost predat Comandamentului Aviatiei pe 24.01.1950, consemnandu-se si ca in ce priveste „intocmirea formelor pentru legalizarea exproprierii” pozitia Ministrului Agriculturii este ca „pentru moment nu sunt necesare”.

Si din actele depuse la filele 77-81 si 89-107 vol. 2 dosar fond rezulta aceasta situatiei de fapt, anume ca in jurul anului 1945 au avut loc primele exproprieri pentru construirea aerodromului Otopeni, iar ulterior in anii 1949-1950 au fost facute alte exproprieri, pentru extiderea aerodromului „existent” (cum se face mentiune in memoriul depus la fila 78 vol. 2 dosar fond ), in cadrul acestor exproprieri fiind expropriat si terenul detinut de bunicul reclamantei, cu o suprafata mentionata in actele referitoare la expropriere de 3 ha si 3435 mp..

Asadar, este neindoielnic dovedit faptul exproprierii terenului autorului, efectuata in perioada 1949-1950, pentru extinderea aeroportului Otopeni.

Iar faptul ca terenul este in prezent ocupat de aeroport si zona adiacenta, conform raportului de expertiza, confirma in mod indubitabila ca terenul a fost preluat de catre stat cu acest scop.

Mai departe, in raport de faptul ca exproprierea a fost efectuata sub imperiul Constitutiei din anul 1948, care reglementa in art. 10 ca „pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție”, Curtea constata ca exproprierea terenului in cauza nu poate fi considerata decat abuziva, in conditiile art. 2 lit. i din Legea nr. 10/ 2001, intrucat nu s-a facut dovada actului normativ care sa fi dispus exproprierea si a platii despagubirii stabilita de justitie, cum cerea dispozitia constitutionala citata.

Sarcina probei indeplinirii acestor cerinte revenea paratei, care sustine ca preluarea nu a fost abuziva, iar nu reclamantei, care nu putea fi pusa in situatia unei probe negative in sensul ca nu a existat un act normativ de expropriere si nu a existat despagubirea ceruta de textul constitutional.

Sub acest aspect criticile paratei sunt contradictorii, caci aceasta sustine ca este gresita retinerea de catre tribunal a caracterului abuziv al preluarii pe baza lipsei actului normativ de expropriere, dar de fapt aceasta logica a tribunalul este perfect corecta, lipsa actului de expropriere semnificand preluare abuziva, iar nu invers, cum acrediteaza practic recurenta parata, ca reclamanta ar fi trebuit sa faca dovada actului de expropriere pentru a dovedi caracterul abuziv. Iar in ce priveste sustinerea recurentei parate ca autorul reclamantei si aceasta nu ar fi contestat niciodata exproprierea, evident aceasta este inconsistenta, nepunandu-se desigur problema contestarii in timpul regimului comunist si nici ulterior, dupa 40 ani de la expropriere, procedura legala de invocare a caracterului abuziv fiind exact cea oferita de Legea nr. 10/ 2001, pe care reclamanta a urmat-o.

In concluzie, Curtea respinge criticile recurentei parate referitoare la acest aspect.

b. Curtea respinge si sustinerea paratei in sensul ca decizia contestata nu ar trebui anulata, intrucat a fost emisa legal si temeinic in raport de situatia existenta la momentul emiterii sale, fiind corecte argumentele dezvoltate de tribunal in acest sens.

. depunere a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, era un termen de recomandare, iar la momentul emiterii deciziei parata trebuia sa aiba in considerare situatia reala, corecta, astfel cum fusese determinata pe baza tuturor actelor depuse pana la acel moment, iar nu situatia rezultata din actele depuse pana la momentul expirarii termenului mentionat. Chiar si in situatia nedepunerii actelor pana la momentul emiterii deciziei/ dispozitiei de catre unitatea notificata, oricum instanta de judecata chemata sa solutioneze contestatia impotriva deciziei/ dispozitiei de respingere a notificarii poate sa ia in considerare ca mijloace de proba acte sau mijloace de proba administrate direct in fata sa, termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/ 2001 nefiind un termen de decadere, iar probele pot fi administrate pana in momentul finalizarii irevocabile a procedurii. Asadar, chiar si in aceasta situatie, chiar fara sa se retina culpa unitatii detinatoare, se dispune solutia de anulare a deciziei/ dispozitiei emisa de unitatea detinatoare, in baza unor probe administrate direct in fata instantei, cu atat mai mult in cauza prezenta unde reclamanta a depus actele relevante in fata unitatii detinatoare.

c. Curtea respinge si criticile referitoare la pretinsa modificare a cererii facuta de catre reclamanta cu privire la intinderea dreptului solicitat si care ar fi inadmisibila/ tardiva dupa prima zi de infatisare.

Asa cum corect a aratat tribunalul, prin notificarea nr. 1271/ 2001 ( f. 8 vol. 1 dosar fond ) formulata de autoarea reclamantei, notificatoarea a solicitat masuri reparatorii pentru „terenul situat in ., preluat abuziv de catre statul roman”. Nu se face in cuprinsul notificarii nicio mentiune referitoare la suprafata terenului pentru care se solicita masuri reparatorii si nicio alta mentiune care sa fie interpretata ca limiteaza obiectul notificarii in vreun fel.

Iar in cuprinsul contestatiei se face referire . de 2 ha., insa in contextul cererii, fara sa se limiteze iarasi obiectul contestatiei . sau implicit, ci obiectul cererii este precizat ca fiind contestatie impotriva deciziei nr. 6455/ 2005 emisa de parata, decizie care la randul sau viza terenul expropriat de la autorul reclamantei, asa cum fusese expropriat, insasi decizia fiind redactata ., anume cu referire si la suprafata de 2 ha. din actul de vanzare cumparare al lui P. V., cat si cu referire la suprafata de 3 ha. si 9.600 mp. cat rezulta din borderoul populatiei.

In ce priveste sustinerile recurentei parate legate de dovada intinderii dreptului de proprietate, in sensul ca nu s-ar fi facut dovada ca dreptul de proprietate al autorului reclamantei ar fi fost pentru o suprafata mai mare de 2 ha. cat este mentionat in actul de proprietate prezentat de aceasta, Curtea constata ca acest aspect nu are relevanta sub aspectul obiectului cererii, ci vizeaza cu totul alt aspect, de fond, care va fi analizat separat.

d. Nefondate sunt si criticile potrivit carora reclamanta si-ar fi modificat obiectul cererii prin aceea ca ar fi solicitat cu prilejul concluziilor scrise si orale doua categorii de masuri reparatorii, anume partial restituirea in natura si partial restituire prin echivalent, in conditiile in care anterior prin contestatie si notificare se solicitase doar restituirea in natura.

Curtea constata ca natura masurilor reparatorii – in natura sau prin echivalent – nu reprezinta o chestiune care sa faca obiectul optiunii libere a persoanei indreptatite, astfel cum rezulta cu claritate din ansamblul Legii nr. 10/ 2001 si in mod expres din art. 7 din lege. Regula este restituirea in natura, iar restituirea prin echivalent este subsidiara, pentru ipoteza in care restituirea in natura nu este posibila.

Asa fiind, nici nu are nicio importanta care este dorinta sau solicitarea notificatorului, masurile reparatorii urmand oricum a fi acordate, de unitatea detinatoare sau de catre instanta, conform acestor reguli, in raport de situatia de fapt. Notificarea reprezinta doar solicitarea de acordare a masurilor reparatorii prevazute de lege, mai departe natura acestora fiind cea rezultata din situatia de fapt, nefiind lasata la aprecierea subiectiva a vreunei persoane, a persoanei indreptatite sau a vreunuia din organele abilitate cu atributii in cadrul acestei proceduri.

Notificare sau contestatia reglementata de art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 nu reprezinta acte formale, asa cum se pare ca le concepe recurentul parat, ci acte care trebuie sa releve manifestarea de vointa a persoanei indreptatite in declansarea procedurilor legale.

Pentru aceste motive, indicarea de catre persoana indreptatita a uneia sau alteia din masurile reparatorii prevazute de lege este total nesemnificativa si nu conduce la nicio consecinta juridica, cu atat mai mult nu la consecinta unei lipsiri de efectele juridice specifice unei notificari sau contestatii, asa cum tinde de fapt recurentul parat sa acrediteze.

Curtea constata de altfel ca prin notificare se solicitase in mod expres atat restituirea in natura, cat si „despagubiri banesti, daca nu este posibila retrocedarea”.

e. In final, Curtea constata ca recurenta parata invoca si lipsa dovezii dreptului de proprietate al autorului reclamantei asupra suprafetei care excede celor 2 ha. mentionate in actul de vanzare cumparare nr._/ 1941, iar referitor la acest aspect Curtea constata urmatoarele:

Asa cum s-a aratat mai sus, actul de proprietate depus de reclamanta reprezentat de contarctul de vanzare cumparare nr. autentificat sub nr._/ 1941 atesta o suprafata de 2 ha, in vreme ce in actele de expropriere se face mentiune de suprafata de 3 ha si 3435 mp, apartinand lui V. P..

Curtea constata ca analiza acestei critici formulata de recurenta parata nu poate fi facuta in mod complet la acest moment, in raport de faptul ca in cadrul verificarii criticilor recurentei reclamante care atrag admiterea recursului acesteia urmeaza a se administra probe care sa conduca la stabilirea completa a situatiei de fapt si la analiza cauzei din perspectiva acestei situatii de fapt.

De aceea, aceasta critica care vizeaza dovada intinderii dreptului de proprietate al autorului reclamantei, dar si implicit intinderea suprafetei din aceasta fosta proprietate a autorului reclamantei care se afla in detinerea paratei, poate fi verificata complet numai in urma reanalizarii situatiei de fapt, in urma probatoriului care urmeaza a fi administrat.

Pentru aceste motive, in aceleasi conditii ale art. 312 C.pr.civ. se impune si admiterea recursului paratei, cu consecinta casarii cu retinere, intrucat este necesara administrarea de probe noi. Admiterea recursului formulat de parata se face insa in limitele mentionate, anume numai in ce priveste critica care implica verificari si aprecieri suplimentare, cea referitoare la intinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantei si implicit intinderea suprafetei din aceasta fosta proprietate a autorului reclamantei care se afla in detinerea paratei, toate celelalte critici ale paratei fiind respinse ca fiind nefondate, conform celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă H. M. I. și de recurenta-pârâtă C. Națională Aeroporturi București SA, împotriva sentinței civile nr. 385/17.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. Orașului Otopeni – Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 prin Primar și . Henri C. București SA.

Casează sentința recurată și reține cauza pentru rejudecare în fond.

Acordă termen la 18.06.2013, C8R, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. F. G. F. C. D. L. M.

GREFIER,

S. V.

Red. DFG

Tehnored. DFG/PS 2 ex./6.05.2013/

Jud. fond: S. V.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 1975/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act. Decizia nr. 823/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 934/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 934/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI