Anulare act. Decizia nr. 895/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 895/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 895/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 895 R
Ședința publică din data de 24.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. M.
JUDECĂTOR: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. C. B.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea în recursul declarat de recurenta pârâtă . SA împotriva deciziei civile nr.1899A/15.05.2015, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. R. M., cauza având, ca obiect, „anulare act”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea intimatei reclamante G. R. M. să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea principală de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 12.04.2012, sub nr._, reclamanta-pârâtă G. R. M., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă . SA, a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate la dezvoltator, încheiat sub nr. 29 din 01.03.2010, restituirea sumei de 147.975 RON, reprezentând avansul acordat pentru cumpărarea imobilului, ratele lunare și un loc de parcare, achitate până la data depunerii acțiunii, restituirea sumei de 43.500 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la apartament, întrucât la data încheierii contractului, acesta se afla,,roșu”, un drept de retenție asupra imobilului – apartament, până la achitarea integrală a sumelor menționate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Prin cererea reconvențională, pârâta - reclamantă a solicitat să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate, încheiat sub nr. 29 din 01.03.2010, constatarea rezoluțiunei antecontractului de vânzare cumpărare nr.30/01.03.2010, evacuarea reclamantei din apartamentul nr.10, situat în BL. 05, din ., nr.60 A, corp B, . pe terenul în suprafață de 13 mp, ce reprezintă locul de parcare nr.66, aferent apartamentului, cu cheltuieli de judecată.
Prinsentința civilă nr. 7059/29.11.2013, Judecătoria B. a respins cererea principală, a admis cererea reconvențională, a constatat intervenită rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 29/1.03.2010 și a antecontractului de vânzare-cumpărare 30/1.03.2010 și a dispus evacuarea reclamantei din imobilul apartament, situat în . nr. 60A, apt. 10, corp B, etaj 3 și de pe terenul (parcarea) aferentă apartamentului, locul de parcare nr. 66.
A obligat reclamanta la plata sumei de 10.719,74 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta-pârâtă și a arătat că apreciază nul contractul de vânzare-cumpărare, dat fiind că nu este încheiat în forma autentică, formă ce este de esența unui astfel de contract potrivit art. 1294 Cod civil, iar în ceea ce privește cerința înscrierii în cartea funciară, a arătat că aceasta nu este respectată, ceea ce creează o confuzie cu privire la proprietar, câtă vreme în cursul anului 2010, întabularea pe numele vânzătorului era obligatorie, în caz contrar vânzarea neputând avea loc în mod valabil.
Prindecizia civilă nr.1899 din 15 mai 2015, Tribunalul I. – Secția Civilă,a admis apelul reclamantei, a modificat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea principală, a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 189.052 lei, compusă din 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare achitate și 43.500 îmbunătățiri aduse apartamentului, a compensat cheltuielile de judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Pentru a decide astfel, analizând criticile formulate de apelantă cu privire la greșita interpretare de către instanța de fond a cauzelor de nulitate, tribunalul a reținut că, în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, a fost invocat exclusiv dolul, iar nu și frauda la lege.
Așa stând lucrurile, față de dispozițiile art.294 Cod procedură civilă (1865), aplicabile în cauză și conform cărora, în apel nu s-a putut schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, tribunalul nu a analizat susținerile apelantei referitoare la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate pentru fraudă la lege.
În ceea ce privește criticile formulate cu privire la vicierea consimțământului prin dol, tribunalul a reținut, în primul rând, că incidența acestei cauze de nulitate urmează a fi analizată prin raportare la momentul încheierii contractului, iar nu la vreun alt moment, ulterior.
Potrivit art. 960 cod civil 1864 (aplicabil la data încheierii contractului, 01.03.2010), dolul este o cauză de nulitate a convenției, când mijloacele viclene, întrebuințate de una dintre părți, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune, el trebuind dovedit de partea care îl invocă.
Analizând înscrisurile aflate la dispoziția sa, tribunalul a reținut că apelanta reclamantă nu numai că nu a indicat, nici în cuprinsul acțiunii introductive și nici în cuprinsul apelului, care anume au fost manoperele dolosive întrebuințate de intimata pârâtă, spre a o determina să încheie contractul 29/1.03.2010, dar nici nu a aprobat existența unor astfel de mijloace viclene.
Împrejurarea că ulterior încheierii contractului, cu prilejul încheierii actului adițional de reeșalonare a ratelor, între părți au intervenit discuții legate de eventuale garanții, solicitate de intimată, nu este de natură să conducă la concluzia că, la încheierea contractului, consimțământul apelantei ar fi fost viciat, astfel încât, sub acest aspect, în mod corect a procedat instanța de fond când a respins cererea de anulare a contractelor încheiate între părți.
Tribunalul a mai apreciat că, în egală măsură, vor fi înlăturate criticile apelantei cu privire la greșita admitere de către instanța de fond a cererii reconvenționale, câtă vreme aceste susțineri se întemeiază pe teza nulității contractului de vânzare cumpărare cu plata prețului în rate nr. 29/1.03.2010, teza care, astfel cum s-a arătat, nu poate fi primită.
În ce privește însă capetele de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea avansului, a ratelor plătite și a cheltuielilor făcute cu aducerea imobilului în stare de a fi locuit, tribunalul a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că se impune respingerea acestora.
Astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civila apelată a fost admisă cererea reconvenționala formulată de pârâta și s-a constatat intervenită rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu plata prețului în rate nr. 29/1.03.2010 precum și a antecontractului de vânzare-cumpărare 30/1.03.2010.
Or, prin rezoluțiune se înțelege desființarea pe cale judiciară sau convențională, a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul în care nu se îndeplinesc, în mod culpabil, obligațiile asumate prin convenție, desființare care produce efecte retroactive. Cu alte cuvinte, rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a unui contract sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului.
În consecință, a apreciat instanța de apel că, odată intervenită rezoluțiunea contractului, se naște în patrimoniul intimatei obligația de restituire către apelanta reclamantă a sumelor achitate cu titlu de preț, respectiv suma de 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare achitate, cuantum ce rezultă din cuprinsul raportului de expertiză contabilă, anexat la filele 256-260 dosar fond.
În ceea ce privește cheltuielile făcute cu îmbunătățirile aduse apartamentului, tribunalul a observat că, din cuprinsul actelor aflate la dispoziția sa, rezultă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare 29/1.03.2010, apartamentul ce face obiectul contractului „la roșu”, fără a fi fost așadar efectuate finisajele interioare, astfel după cum a rezultat și din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de expert C. I. (fila 238-242 dosar)
Or, potrivit art. 4 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate nr.29/1.03.2010, vânzătorul s-a obligat să predea cumpărătoarei apartamentul finalizat, având destinația de locuință, iar prin același contract, intimata s-a obligat să asigure apelantei folosința imobilului, potrivit scopului avut în vedere la încheierea contractului.
A apreciat tribunalul că, pentru ca apartamentul să fi putut fi folosit potrivit destinației sale, se impunea finisarea acestuia și, având în vedere că aceste lucrări au fost efectuate pe cheltuiala apelantei, se impune ca ele să fie restituite acesteia, ca efect al rezoluțiunii.
Tribunalul a reținut că nu își găsesc aplicabilitatea în cauză dispozițiile art. 8.10.4 teza finala din contractul părților, câtă vreme acest articol are în vedere lucrările de îmbunătățire or, astfel după cum a rezultat din cuprinsul raportului de expertiză imobiliară efectuat în cauză, apelanta nu a efectuat astfel de lucrări, ci lucrări absolut necesare și utile, de natură a aduce apartamentul în starea de a putea fi utilizat, potrivit scopului în care a fost încheiat contractul, respectiv acela de locuință.
Pentru considerentele deja expuse, apelul a fost admis, modificată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea principală, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 189.052 lei compusă din 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare achitate și 43.500 lei îmbunătățiri aduse apartamentului, au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate la fond și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Împotriva deciziei civile nr. 1899A/15.05.2015, pronunțată de Tribunalul I.–Secția Civilă,a declarat recurs pârâta-reclamantă . SA.
În condițiile art.300 al.(3) Cod procedură civilă, a solicitat suspendarea executării hotărârii pronunțate în apel, până la judecarea cererii de recurs.
În motivarea recursului, a susținut următoarele critici:
După prezentarea situației de fapt dedusă judecății și a parcursului judiciar al cererii, recurenta a arătat că în apel, sentința a fost schimbată în parte, numai în ceea ce privește obligarea sa la plata sumelor de bani reprezentând pe cele deja achitate de reclamantă în executarea contractului și a celei reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului (în legătură cu cuantumul menționat în dispozitiv - 43.500 lei - este de arătat că, în contra considerentelor hotărârii care fac trimitere expresă la raportul de expertiză efectuat în pricină, a fost preluată fără cenzură suma din cererea reclamantei, iar nu cea consemnată - la rândul ei incorect - în raport).
Dispozitivul deciziei pronunțate în apel este explicit: "Menține celelalte dispoziții ale sentinței", de unde rezultă că rezoluțiunea contractelor a intervenit (ca urmare a culpei reclamantei, pentru neplata ratelor), însă - în contra prevederilor contractuale care stabilesc în sensul că pentru această ipoteză "cumpărătorul va pierde toate sumele achitate până la momentul la care rezilierea devine efectivă" (art. 12.2.1.6) - s-a stabilit în sensul restabilirii situației anterioare. Chiar și într-o abordare strict teoretică - cu ignorarea aspectelor legate de distincția necesară între executarea dintr-o dată a contractului și executarea sa succesivă ar fi rămas de pus în discuția părților și de tranșat aspectul legat de eventualele daune datorate pentru neexecutarea culpabilă (stabilite contractual).
A susținut recurenta că hotărârea este nelegală, pentru că motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine de natura pricinii, fiind contrazise de chiar mențiunile exprese ale lucrărilor dosarului sau/și de analizele necesar să fi fost efectuate, deoarece au fost ignorate prevederile neechivoce ale contractului dintre părți (dispozițiile art.304 pct.7 raportate la dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă)
Potrivit dispozițiilor art.12.2.1.6. din contract: "Ca urmare a rezilierii în condițiile art.12.2.1 (din culpa cumpărătorului, pentru neachitarea ratelor) cumpărătorul va pierde toate sumele achitate până la momentul la care rezilierea devine efectivă".
Arată recurenta că, în contra mențiunilor din contract, decizia din apel a stabilit în sensul că o consecință este aceea a repunerii părților în situația anterioară actului și s-a dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de preț, argumentul fiind în contradicție cu reținerile anterioare ale hotărârii, legate de păstrarea contractului încheiat între părți, și incorecte prin raportare la dispozițiile art. 969 Cod civil (de la 1864).
Recurenta a argumentat în sensul că, pentru că rezoluțiunea contractelor a intervenit ca urmare a culpei reclamantei, pentru neplata ratelor, este incorectă "restabilirea situației anterioare" în sensul deciziei.
A mai susținut că, în realitate, pretențiile reclamantei sunt nefondate, deoarece aceasta a beneficiat de folosința imobilului proprietatea recurentei începând cu 2 martie 2010 (potrivit procesului - verbal de predare a apartamentului), asigurarea folosinței bunului fiind obligația ei, stabilită contractual. Corelativ, obligația reclamantei era de plată a sumelor de bani stabilite de comun acord prin scadențar, însă acestea nu au (mai) fost achitate de la nivelul lunii februarie 2012. Teza deciziei este în sensul repunerii părților în situația anterioară actului, independent de prestațiile efectuate deja. Abordarea strict teoretică (a noțiunii de rezoluțiune, incidentă pentru contractele cu executare dintr-o dată) și fără aplicare la caz, conduce la dezlegarea incorectă a ipotezei de analizat, deoarece rezultă o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei (care a beneficiat de folosința imobilului din care ar trebui evacuată, însă pentru care trebuie să primească sumele achitate ca schimb al acestui beneficiu), fundamentată pe chiar propria culpă (reținută expres în sentință și preluată - cel puțin la nivelul raționamentului - în cuprinsul deciziei).
O altă critică a recurentei a fost aceea că hotărârea este nelegală, pentru că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente în cauză (dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), deoarece, oricare ar fi fost punctul de vedere privitor la încetarea contractului dintre părți, rezultatul este același - contrar reținerilor deciziei.
A arătat că, dacă pentru acest mecanism contractual este incidentă rezoluțiunea, atunci, potrivit dispozițiilor art.12.2.1.6. sumele achitate deja rămân ale părții care a executat propriile obligații, ele reprezentând daunele pentru prejudiciul suferit de partea care nu este în culpă, determinate contractual.
Dacă dimpotrivă, contractul ar apărea unul cu prestații succesive, rezilierea este cea care operează, atunci sumele încasate anterior încetării contractului rămân ale părții care a executat partea sa de obligații, deoarece rezilierea operează numai pentru viitor.
Dincolo de aceea că un asemenea dubiu nu a fost pus în discuția părților, susține recurenta că au fost ignorate prevederile contractului și în ceea ce privește dezlegarea privitoare la "cheltuielile făcute cu îmbunătățirile aduse apartamentului".
În condițiile art. 8.10.4 ultimul alineat din contract: "Cumpărătorul declară că renunță în favoarea vânzătorului la toate lucrările de îmbunătățire efectuate în condițiile stabilite mai sus, neavând niciun fel de pretenții, financiare sau de altă natură, asupra lucrărilor realizate în regie proprie".
Decizia a reținut fără temei, fără punerea problemei în discuția părților și fără corespondent în probele administrate în cauză, că lucrările efectuate ar fi fost dintre cele necesare și utile pentru "ca apartamentul să fi putut fi folosit potrivit destinației sale".
În realitate,chestiunea "îmbunătățirilor" necesar să fie executate la imobil este explicitată la art. 8.10.4 din contract și, tocmai pentru că în cuprinsul contractului s-a specificat destinația imobilului predat, iar procesul - verbal de predare a imobilului a consemnat în mod expres și specific starea de la momentul predării sale, lucrările necesar să fie efectuate au rămas în sarcina cumpărătorului (reclamanta) - beneficiar al folosinței bunului.
A mai susținut recurenta că, interpretarea dispozițiilor contractului, în sensul propus de decizia din apel, este incorectă și denaturează ansamblul prevederilor sale.
Executarea (silită) a sumei de bani stabilită ca datorată de decizia pronunțată în apel, determină producerea unui prejudiciu ireparabil, întrucât recurenta va fi lipsită de fondurile necesare pentru desfășurarea normală a activității pentru o perioadă de timp care nu poate fi configurată. Suma cuprinsa în dispozitivul sentinței este semnificativă prin raportare la cifra de afaceri și la obligațiile pe care le avea față de partenerii săi contractuali și, în mod curent, față de bugetele publice.
Arată că hotărârea pronunțată în apel poate fi executată printr-o procedură simplificată (determinat de survenirea Noului Cod de procedură civilă în materia executării silite - cel puțin în ceea ce privește aplicarea sa concretă), astfel încât încasarea sumei, stabilite în mod incorect în sarcina ei, s-ar putea realiza într-un interval de timp foarte scurt, iar publicitatea ce va fi făcută actelor de executare silită efectuate, va afecta ireparabil credibilitatea societății față de toți partenerii comerciali, fie ei bănci sau persoane fizice, chestiune incorectă și profund vătămătoare.
Așadar, a susținut recurenta, se impune prevenirea producerii de noi pagube față de cele deja cauzate și a creșterii acestora, determinate de o executare nelegală și abuzivă pe perioada de timp de până la soluționarea cererii de suspendare formulată în dosarul de recurs.
Temeiurile de drept ale recursului demonstrează clarificarea judiciară a nelegalităților, ceea ce impune verificarea tuturor circumstanțelor privitoare la modalitatea concretă de punere în executare a titlului, care ar expune-o unei vătămări evidente, pentru că, deși nu sunt îndeplinite condițiile de fond ale executării silite, recurenta este victima unui abuz prin care intimata - creditoare tinde la realizarea unui folos necuvenit, deși judiciar s-au stabilit obligații contrare celor cuprinse în titlul executoriu.
Analizarea corectă a tuturor apărărilor formulate în cauza care constituie "fondul" litigiului, se impune a fi efectuată anterior procedurii de executare, situație care permite o reparațiune concretă și reală a fiecăreia dintre părți.
Totodată, recurenta pârâtă a solicitat suspendarea executării hotărârii pronunțate în apel, până la judecarea cererii de recurs și schimbarea în parte a deciziei, în sensul respingerii în tot a apelului.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este fondat,având în vedere următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta a supus analizei cea de-a doua ipoteză referitoare la faptul că hotărârea atacată este nelegală, pentru că motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine de natura pricinii, fiind contrazise de chiar mențiunile exprese ale lucrărilor dosarului și deoarece au fost ignorate prevederile neechivoce ale contractului dintre părți.
Din perspectiva motivului de nelegalitate, se observă că instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, în limitele motivelor de apel formulate de apelanta reclamantă-pârâtă, ținând cont de dispozițiile art. 295 alin. (1) Cod procedură civilă.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin. Ea nu este conformă, atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există neconcordanță între considerente și dispozitiv.
În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motive contradictorii.
Analizând apelul declarat de reclamanta-pârâtă, instanța de apel a constatat că unele critici formulate de aceasta sunt întemeiate, iar unele nu. Soluția admiterii apelului s-a întemeiat pe faptul că, odată intervenită rezoluțiunea contractului, se naște în patrimoniul intimatei obligația de restituire către apelantă a sumelor achitate cu titlu de preț, respectiv suma de 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare achitate.
Ca atare, criticile recurentei, aduse în sprijinul acestui motiv de recurs – art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă – nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă poate fi invocat atunci „când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.
Cenzura instanței de recurs, în cazul în care se invocă acest motiv nu poate interveni decât atunci când se demonstrează că s-a denaturat adevăratul înțeles al termenilor cuprinși în act, astfel încât s-a ajuns la o calificare greșită din punct de vedere legal al actului dedus judecății.
Acest motiv a fost argumentat de recurentă potrivit cerințelor textului redat mai sus, fiind indicat actul pretins denaturat și, în concret, în ce constă denaturarea lui. Trebuie observat că art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, are în vedere acele situații în care concluzia instanței de fond sau de apel, pe care o deduce din interpretarea actului, este contrazisă prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat, situație care se regăsește în speță, instanța de apel pronunțându-se asupra constatării intervenirii rezoluțiunii contractului, prin prisma imposibilității achitării obligațiilor de către reclamantă, dar a apreciat că se naște în patrimoniul intimatei obligația de restituire către apelantă a sumei de 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare achitate.
Această critică a recurentei este fondată, deoarece articolul 969 Cod civil vechi, consacră principiul forței obligatorii a contractelor între părți, principiu care impune părților să-și execute întocmai obligațiile asumate printr-un contract. Potrivit art. 1020 Cod civil, "condiția rezolutorie este subînțeleasă în contractele sinalagmatice, în caz când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său". Din interpretarea acestui text de lege, aplicabil în cazul contractelor nenumite, rezultă că pentru a se putea dispune rezoluțiunea contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată sau rezilierea contractelor sinalagmatice cu executare succesivă, este necesar să fie îndeplinite două condiții: să existe o neexecutare a unei obligații a părții și neexecutarea să fie culpabilă.
Instanțele de fond au apreciat că rezoluțiunea contractelor a intervenit ca urmare a culpei reclamantei, pentru neplata ratelor, însă, tribunalul a decis greșit în sensul restabilirii situației anterioare, în contra prevederilor contractuale, respectiv a dispozițiilor art.12.2.1.6. din contract, care stabilesc că, „urmare a rezilierii în condițiile art.12.2.1 (din culpa cumpărătorului, pentru neachitarea ratelor), cumpărătorul va pierde toate sumele achitate până la momentul la care rezilierea devine efectivă".
Ca urmare, Curtea constată ca fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, impunându-se potrivit clauzei deja redate și conținute în art.12.2.1.6. al contractului părților, înlăturarea obligației stabilite în sarcina pârâtei de plată a sumei de 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea arată că acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta a invocat cea de a doua teză a dispozițiilor anterior menționate și anume, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, susținând că au fost ignorate prevederile contractului și în ceea ce privește dezlegarea privitoare la "cheltuielile făcute cu îmbunătățirile aduse apartamentului", în condițiile în care, prin art. 8.10.4 ultimul alineat din contract s-au stabilit următoarele: "Cumpărătorul declară că renunță în favoarea vânzătorului la toate lucrările de îmbunătățire efectuate în condițiile stabilite mai sus, neavând niciun fel de pretenții, financiare sau de altă natură, asupra lucrărilor realizate în regie proprie".
Curtea apreciază că sunt nefondate aceste susțineri ale recurentei.
Aplicabilitatea prevederilor conținute în art. 8.10.4 teza finală nu poate fi apreciată decât în legătură cu art. 4 al contractului părților, referitor la termenul de predare a apartamentului către cumpărător, dar și în legătură cu celelalte prevederi din tezele anterioare ale art. 8.10.4, referitoare la modalitatea de realizare a lucrărilor de îmbunătățire ale apartamentului. Această operațiune presupune interpretarea clauzelor contractuale, care nu poate face obiect al verificărilor instanței de recurs, limitată a verifica doar motivele de legalitate, așadar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Totodată, Curtea reține și că nu își găsește aplicabilitatea clauza conținută în art. 8.10.4 teza finală din contractul părților, deoarece aceasta statuează fără o contraprestație a vânzătorului, obligații ale cumpărătorului pentru efectuarea unor lucrări de îmbunătățire. Inexistența acestora la momentul semnării contractului și rămânerea în beneficiul vânzătorului, ar conduce la îmbogățire a acestuia fără justă cauză.
Sub un alt aspect, cel al cuantumului acestor despăgubiri, Curtea constată că, într-adevăr, suma de 43.500 lei, menționată în dispozitivul deciziei recurate, este greșită, în contra a ceea ce s-a stabilit prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță (fila 242 dosar fond), respectiv suma de 41.400 lei, urmând ca și din acest punct de vedere să fie modificată decizia recurată.
Curtea va înlătura susținerile recurentei referitoare la faptul că, executarea deciziei tribunalului ar conduce pentru ea la producerea unui prejudiciu ireparabil, întrucât va fi lipsită de fondurile necesare pentru desfășurarea normală a activității, deoarece aceste afirmații nu pot constitui motive suficiente de nelegalitate a hotărârii, cu atât mai mult cu cât, recurenta nici măcar nu indică textul de lege interpretat sau aplicat greșit.
Raportat tuturor considerentelor expuse, Curtea consideră că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta pârâtă, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41.400 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului și va înlătura obligația pârâtei de plată a sumei de 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
Fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, intimata reclamantă va fi obligată la plata către recurenta pârâtă a sumei de 2.282 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Acest cuantum reprezintă taxele judiciare de timbru calculate conf. art. 2 alin. 1 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, corespunzătoare sumelor de bani înlăturate din sarcina de plată a recurentei pârâte, respectiv 145.552 lei din avansul și ratele lunare, la care se adaugă 2.100 lei din îmbunătățiri (total 147.652 lei).
D. fiind faptul că, în condițiile art.300 al.(3) Cod procedură civilă, se poate solicita suspendarea executării hotărârii pronunțate în apel, până la judecarea cererii de recurs, cererea de suspendare a executării hotărârii pronunțată în apel, va fi respinsă, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă . SA împotriva deciziei civile nr.1899A/15.05.2015, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. R. M..
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41.400 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului. Înlătură obligația pârâtei de plată a sumei de 145.552 lei, reprezentând avans și rate lunare.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Obligă pe intimată la plata către recurentă a sumei de 2.282 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. M. D. M. A. C.
M. G. B.
GREFIER
D. M.
RED.ACB
Tehnored.MȘ/ACB/ 2 ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 887/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 387/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
