Legea 10/2001. Decizia nr. 930/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 930/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 930/2015
Dosar nr._
(_
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 930
Ședința publică de la 18.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții-reclamanți, B. I., B. I. A., împotriva sentinței civile nr. 1257/24.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE și S.C. R. R. CORPORATION SA prin administrator judiciar .S.P.STEFZ I.P.U.R.L.
P. are ca obiect – Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 04.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015, 18.09.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1257/24.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, s-a luat act de renunțarea la judecată capetelor 2, 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată, formulate în contradictoriu cu pârâții M. M. și Schimbărilor Climaterice și . SA.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. I. și B. I. A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost restrânsă.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să înainteze dosarul administrativ format în baza notificărilor 779/19.06.2001 și nr. 28/14.05.2001 Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr.18/1991 din cadrul Primăriei Sectorului 4 București însoțit de prezenta sentință, în vederea soluționării acestora.
S-a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1624 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert și onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV a Civilă la data de 05.04.2012, reclamanții B. I., B. I. A. au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtii S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATERICE și . SA să dispună obligarea pârâtului S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice să lase în deplină proprietate, liniștită posesie și uitlă folosință în cote părți indivize egale terenull situate în București, sector 4, în zona denumită ”Acumulare L. Văcărești” din Splaiul Unirii nr. 174 în suprafață de 12 449 mp, să dispună anularea parțială a contractului de concesiune încheiat între pârâtii M. M. Și Schimbărilor Climatice și . SA cu privire la terenul de 12 449 mp și pe cale de consecință să o oblige pe pârâta societate comercială să lase în deplină proprietate, liniștită posesie și uitlă folosință acest teren, să dispună radierea înscrierii dreptului de proprietate publică al Statului R. din CF_ N și radierea notării concesionării terenului către . SA, precum și a dreptului de administrare al Administrației Naționale ”Apele Române”, să dispună întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului de 12 449 mp.
În motivare, reclamanții au arătat în esență că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, formulând notificarea nr. 779/2001 înregistrată la PMB sub nr. 3676/20.06.2001 prin care au solicitat restituirea unei suprafețe de 14 218 mp care a fost preluată în 1962 fără titlu valabil.
Primăria a tergiversat soluționarea notificării timp de aproape 6 ani, iar în 2007 s-a desesizat trimițând-o spre soluționare Ministerului M. și Gospodăririi Apelor, în loc să o trimită Ministerului Finanțelor Publice.
A adăugat că prin sentința civilă nr. 1298/15.10.2010 Tribunalul București a constatat că Ministerului M. și Gospodăririi Apelor nu are calitate de unitate deținătoare, ci Ministerul Finanțelor Publice, acesta trebuind să soluționeze notificarea nr. 779/2001. Sentința civilă a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 674A/28.06.2011 a Curții de Apel București și decizia nr. 8466/30.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamanții au subliniat că Ministerul Finanțelor Publice nu a răspuns în termen legal la notificare, astfel că potrivit Deciziei nr. XX a ICCJ, acest fapt echivalează cu refuz de soluționare.
Privitor la calitatea procesuală a reclamanților, aceștia au învederat că terenul revendicat face parte dintr-unul ai mare, în suprafață de 260 ha, situat în București, Splaiul Unirii, sector 4, în perimetrul delimitat la nord de Splaiul Unirii, la sud de imobilele și rețelele stradale adiacente șoselei Olteniței, la est de Calea V. Bârzești, iar la vest de Calea Văcărești și a fost destinat amplasării obiectivului de investiții „Acumulare L. Văcărești”. Prin HG 855/2002 o suprafață de 182.99 ha a fost considerată fără temei ca aparținând domeniului public al statului, suprafața fiind concesionată de către M. Apelor și Protecției M. către R. Corporation SA. În cadrul suprafeței concesionate a fost inclus și terenul a cărui restituire o solicită.
Reclamanții au mai menționat că au calitate de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 2 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 în calitate de moștenitori ai defunctei Z. N. conform certificatului de moștenitor nr. 855/1984 coroborat cu certificatul nr. 66/2001.
Autoarea lor, Z. P. (recăsătorită N.) a dobândit 2 treimi din terenul în suprafață de 36 718 mp, iar o treime din acesta în uzufruct prin actul de vânzare-cumpărare încheiat cu vânzătorul A. V. D., autentificat de Tribunalul I. – secția notariat sub nr._/13.05.1941.
Prin trei acte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1947, 1950 și 1951 autentificate de Tribunalul I. s-au vândut următoarele suprafețe de teren: 15 000 mp numitei E. Zlotescu, 5000 mp numitului V. I. și 2500 mp numitului V. M., rămânându-i în proprietate suprafața de 14 218 mp.
Din expertiza topografică efectuată de expert Braharu rezultă că prin Decretul nr. 387/1960 nepublicat, din terenul de 14 218 mp s-a expropriat o suprafață de 1531,62 mp pe care s-a amplasat fosta linie ferată Abator Centură, care a fost dezafectată pentru realizarea obiectivului de investiții „Acumulare L. Văcărești.
Din suprafața revendicată de 14 218 mp același expert a arătat că se deduce suprafața de 1769 mp folosită pentru lărgirea/modernizarea Splaiului Independenței, cu privire la care își rezervă dreptul de a solicita restituirea pe cale separată.
Au mai menționat că terenul revendicat prin cererea de chemare în judecată, în suprafață de 12 449 mp este identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert Baharu și de ing S. N..
În ceea ce privește preluarea terenului, reclamanții au precizat că acesta a fost preluat abuziv de GAC Unirea, devenită CAP Popești Leordeni, fără acordul proprietarului, iar această preluare nu putea opera transmisiunea dreptului de proprietate deoarece Z. N. nu s-a înscris niciodată în GAC/CAP.
Au arătat totodată că de la această gospodărie în anul 1988 terenul a fost preluat de stat tot fără titlu valabil în vederea realizării obiectivului de investiții „Acumulare L. Văcărești, prin Decretul nr. 143/1988, nepublicat.
Referitor la terenul în litigiu nu a fost emis nici un decret de expropriere, fapt confirmat, printre altele de adresa nr. 111/890/21.01.1998, iar locuințele aflate pe aceste terenuri preluate au fost demolate fără a fi acordate despăgubiri.
Reclamanții au mai adăugat că autoarea lor nu figurează printre cei cărora li s-a restituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, iar terenul litigios nu întrunește condițiile pentru a face parte din domeniul public, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998, nici prin natura lui, nici prin determinarea legii sau prin declararea lui ca atare potrivit legii.
Întreg terenul concesionat a fost înscris în cartea funciară a Sectorului 4 prin încheierile 8252-8254/2003 și nr._/10.10.2005 și a fost concesionat fără temei legal către R. Corporation SA.
Cum statul român nu a avut niciodată în patrimoniul său suprafața solicitată, a dispus prin concesionarea sa cu privire la un imobil care nu era în proprietatea sa publică sau privată, astfel că acest contract este nul absolut.
În același timp, reclamanții au învederat că radierea înscrierii contractului de concesiune și întabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară se impune a fi admise drept o consecință firească a admiterii cererii în revendicare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 213/1998, ale Legii nr. 7/1996 și ale Primului Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin precizarea depusă la dosar la termenul din 18.01.2013, reclamanții au învederat că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun (fila 229, vol. I).
Prin cererea depusă la termenul din 15.03.2013 reclamanții au arătat că înțeleg să renunțe la judecata capetelor 2,3 și 4 de cerere și la judecata în contradictoriu cu .. (fila 568, vol. II).
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.01.2013, pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (filele 245-252). Pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenului și de capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de concesiune și a lipsei calității procesuale active.
Prin notele depuse la dosar la termenul din 17.05.2013, pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice a arătat că înțelege să renunțe la susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive în raport de capătul doi de cerere, dar a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al acestuia pentru S. R. (filele 589-591).
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar note scrise prin care a menționat că terenul revendicat face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind teren agricol, preluat de GAC Unirea.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza topografică.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Cercetând cu prioritate în condițiile art. 137 c.pr.civ. excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, unită cu fondul la termenul din data de 31.05.2013 (filele 605,606, vol III), Tribunalul o apreciază neîntemeiată urmând să o respingă ca atare în considerarea următoarelor argumente:
Ca urmare a precizărilor solicitate reclamanților, se reține că instanța, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. XX/2007, a fost învestită cu un singur capăt de cerere vizând soluționarea pe fond a notificării nr. 779/19.06.2001 transmisă prin intermediul B. A. P. (filele 268, 269, vol I).
Din acestă perspectivă, atâta timp cât ambii reclamanți au calitatea de notificatori, aceștia sunt îndreptățiți, ca în tăcerea autorității învestite, să solicite instanței soluționarea notificării pe care au formulat-o.
De asemenea, excepția examinată este neîntemeiată și din punctul de vedere al calității acestora de moștenitori ai defunctei N. Z., sens în care se reține certificatul de moștenitor nr. 855/18.06.1984 din care reiese că reclamantul B. I., alături de soția sa defunctă, B. G., au calitate de succesori – legatari universali ai acesteia (filele 801,802, vol. IV). Totodată, reclamantul B. I. A. este moștenitorul mamei sale, B. G., împrejurare constatată prin certificatul de moștenitor nr. 66/10.04.2001 (filele 301 vol III, 797, vol IV).
Pe fondul cauzei, se reține următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.05.1941 de Tribunalul I. – Secția Notariat, autoarea reclamanților, Z. N. (ns. P. – conform extrasului de la fila 798, vol. IV și căs. Nencilescu - conform extrasului de la fila 62, vol. I) a dobândit de la numitul A. V. D. cota de 2/3 din terenul în suprafață totală de 3 hectare și 67 de ari situat în .. I. (filele 301,302, vol II). Vânzătorul A. V. D. dobândise anterior terenul în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3981/12.02.1927 de Tribunalul I. – Secția Notariat (filele 745-747, vol. IV).
Prin contracte de vânzare-cumpărare succesive, respectiv nr._/1947 (filele 756-758, vol. IV), nr. 6373/1950 (fila 303, vol. II) și nr. 617/1951 (fila 304 vol. II) aceasta a înstrăinat numiților Zlotescu E., V. I. și V. M. suprafețele_ mp, 5000 mp și 2500 mp, rămânându-i astfel în proprietate 14 218 mp.
Din această suprafață de teren, luând act de poziția reclamanților, prezentul litigiu poartă exclusiv asupra a 12 449 mp, diferența de 1769 mp afectată lucrărilor de modernizare a Splaiului Independenței – arteră a mun. București conform raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert Braharu M. exhibat de reclamanți (filele 169-172, vol I), nefăcând obiectul cauzei.
Concluziile concordante ale rapoartele de expertiză extrajudiciare și îndeosebi cea judiciară avizată de O.C.P.I, administrate în cauză sunt în sensul că terenul în discuție se localizează în prezent în zona investiției ”Acumulare L. Văcărești”, suprapunându-se pe o suprafață de 11 612,4 mp cu imobilul din Splaiul Independenței nr. 174 (puncte de contur A-B-C-D-E-F-G-H-I), identificat cu număr cadastral IE_, diferența de 836,60 mp identificată prin punctele de contur A-B-N-M-L fiind zona aflată în vecinătatea sudică a trotuarului Splaiului Independenței, respectiv aceea între taluz și trotuar (filele 1169 - 1172, vol. V). Prin HG nr. 855/2002 suprafața de teren ce alcătuiește obiectivul ”Acumulare L. Văsărești” a fost concesionată în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv (fila 253, vol. I)
În ceea ce privește demersurile întreprinse de reclamanți în vederea redobândirii proprietății autoarei lor, Tribunalul reține că prin cererea înregistrată la Primăria Sectorului 4 București nr._/29.08.2000 și adresată Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamantul B. I., alături de soția sa, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, prevalându-se așadar de prevederile legilor fondului funciar (fila 765, vol. IV). În același sens, reclamanții au solicitat de altfel prin cererea înregistrată sub nr. 3141/08.03.2000 reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 (fila 842, vol. IV).
În același timp, în data de 11.06.2001, reclamanții au promovat o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, ce a făcut obiectul dosarului nr._/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 București (filele 727-729, vol. IV), instanță care a respins acțiunea ca inadmisibilă în considerarea adoptării legilor speciale de reparație, dosar finalizat prin Decizia nr. 298R/13.12.2005 a Curții de Apel București prin retrimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către Tribunalul București, care a luat act de renunțarea la judecata apelului (filele 141-153, 155 vol. I).
Concomitent demersurilor judiciare, aceeași solicitare a fost adresată și Primăriei Municipiului București, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 779/19.06.2001, formându-se dosarul nr. 3676 (filele 268-269, vol. I). Tot în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 14 218 mp (din care face parte cei 12 449 mp din cauză) prin notificarea transmisă prin intermediul B. A. P. nr. 28/14.05.2001 (fila 873, vol. IV).
Cu adresa nr. 3676/27.03.2007, Primăria Municipiului București a transmis Ministerului M. și Gospodăririi Apelor dosarul format în vederea soluționării notificării nr. 779/2001 (fila 266, vol. I), iar cu adresa nr. 8116/2013 a transmis spre soluționare notificarea nr. 28/2001 (fila 872, vol. IV.).
Prin sentința civilă nr. 1298/15.10.2010 a Tribunalului București-secția a V-a civilă, definitivă prin decizia nr. 674/28.06.2011 a Curții de Apel București – secția a IV-a și irevocabilă prin decizia nr. 8466/30.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat cu putere de lucru judecat că S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate de unitate deținătoare în condițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001 (filele 27-49, vol. I), aspect avut în vedere de Tribunal cu ocazia soluționării excepției lipsei calității de reprezentant al Ministerului M. și Schimbărilor Climatice (succesor al Ministerului M. și Gospodăririi Apelor, respectiv al Ministerului M. și Dezvoltării Durabile).
Conform sentinței antemenționate, Ministerului M. și Dezvoltării Durabile a fost obligat să înainteze Ministerului Finanțelor Publice spre competentă soluționare, în calitate de unitate deținătoare, notificarea nr. 779/2001, fapt se interpune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.
Plecând de la premisa că partea nu are alegerea între a solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și respectiv restituirea în natură conform Legii nr. 10/2001, domeniile de incidență a celor două acte normative fiind diferite, excluzându-se reciproc, pentru a determina dacă solicitarea reclamanților se circumscrie prevederilor Legii nr. 10/2001, sau dimpotrivă, prevederilor Legilor Fondului Funciar, Tribunalul va avea în vedere următoarele:
Conform certificatului nr. 2754/1941 depus la fila 78 – vol. I se reține că terenul de 3 hectare și 67 ari, cumpărat în cotă de 2/3 de autoarea reclamanților avea destinația de ”vie americană” (cele 3 ha, echivalent a 30 000 mp) și ”livezi” (cei 67 ari).
În conformitate cu art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, printre altele, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și respectiv Legea nr. 1/2000.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, de prevederile acesteia beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.
Totodată, conform art. 2 lit. a coroborat cu lit. d din Legea nr. 18/1991, în accepțiunea de teren agricol intră și livezile sau viile, indiferent dacă acestea sunt intravilane sau extravilane, acest text determinând domeniul de aplicare a actului normativ.
Prin urmare, se conchide ca terenul cumpărat de defuncta N. Z. era teren agricol intravilan, cu destinația vie și livadă.
Din adresa nr._/2007 se reține că în anul 1962 toate terenurile din fosta .. Serg. G. N G. și ulterior .>au fost preluate de Gospodăria Agricolă Colectivă Unirea (filele 75, 76), poziție exprimată în mod constant și de reclamanți și învederată inclusiv în cuprinsul cererii de chemare în judecată și notelor depuse la dosar. Raportul de expertiză judiciară topografică identifică terenul în litigiu ca fiind delimitat la sud de fosta . 1989) și trotuarul Spaliului Independenței (fila 631, vol. III), făcând parte din obiectivul de investiții ”Lacul Văcărești”.
Din adresa nr._/8938/28.09.2001 emisă de PMB – Direcția Patrimoniu (fila 71, vol. I) rezultă că prin Hotărârile nr. 838/1997 și nr. 340/1997 s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele care au deținut terenuri în zona Lacului Văcărești.
Din cele ce preced, Tribunalul concluzionează în sensul că în anii 1962 -1963 terenul aparținând autoarei reclamanților a fost preluat de Gospodăria Agricolă Colectivă Unirea – Dudești C., acesta fiind momentul în care autoarea reclamanților a pierdut posesia acestuia.
De altfel, în sprijinul celor de mai sus este și faptul că terenul ce face obiectul notificării nu se regăsea în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, la nivelul decesului acesteia, în 1982, ceea ce înseamnă că acesta a fost preluat înainte de 1982 și în consecință înainte de 1988, când a fost emis Decretul nr. 143/1988 (filele 79-82, vol I).
În acest context, Tribunalul are în vedere că potrivit art. 4 alin. 1 și alin. 3 din Decretul nr. 143/1988 s-a aprobat scoaterea din producția agricolă a terenurilor proprietate cooperatistă sau personală pentru realizarea obiectivului de investiții ”Lacul Văcărești”, iar în anexa nr. 26 a HG nr. 556/1990 terenul revendicat nu apare ca fiind identificat printre cele aparținând persoanelor particulare, ceea ce înseamnă că acesta era deja cooperativizat.
În considerarea acestor argumente, Tribunalul conchide că imobilul în suprafață de 12 449 mp în discuție, nu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 143/1988 nepublicat, pentru a atrage incidența art. 2 lit. f din Legea nr. 10/2001 și pentru a plasa analiza pe tărâmul acestui act normativ, ci a fost preluat de facto în 1962 – 1963 de Gospodăria Agricolă Colectivă Unirea – Dudești C. (conform adresei nr._/06.11.203 a Primăriei Popești Leordeni, autoarea reclamanților nu figura în registrul agricol – fila 938, vol. IV), fapt ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991. Împrejurarea că prin adresa nr. 17/_/111/V/15.11.2001 Primăria Sectorului 4 (fila 858, vol. IV), aduce la cunoștința reclamanților contrariul, printr-o interpretare proprie a legii, nu schimbă concluzia de mai sus în condițiile în care probatoriul administrat infirmă această interpretare.
Cu atât mai mult, Tribunalul observă că în interogatoriul administrat în dosarul nr._/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 București în care a fost soluționată acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, Primăria Sectorului 4 - parte litigantă – a precizat că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamanți urma să fie examinată din perspectiva prevederilor art. 40 din Legea nr. 1/2000 (fila 778). De asemenea, se reține că până la data pronunțării prezentei, aceasta nu a fost soluționată (adresa nr. P.10.2/_/463W/02.07.2014 a Primăriei Sectorului 4 – Serviciu cadastru și Fond Funciar).
De altfel, Tribunalul remarcă faptul că în perimetrul în discuție și alte persoane îndreptățite au obținut recunoașterea dreptului lor de proprietate prin hotărâri judecătorești irevocabile în baza Legii nr. 18/1991 (filele 156-161, vol I).
Având în vedere cele ce preced, se constată că prin substituirea în atribuțiile unității deținătoare conform Deciziei ÎCCJ nr. XX/2007 enunțată anterior, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Tribunalul poate pronunța aceleași soluții pe care aceasta însăși le putea da notificării nr. 779/19.06.2001 și nr. 28/14.05.2001 și anume: admiterea notificării și obligarea unității să emită decizia corespunzătoare cu propunere de restituire, respingerea notificării sau după caz, înaintarea acesteia în vederea soluționării de către comisia de fond funciar.
Cum probatoriul administrat relevă faptul că terenul în cauză face obiectul Legii nr. 18/1991, iar nu al Legii nr. 10/2001 prin prisma modalității sale de preluare, în aplicarea art.8.2 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanța va dispune obligarea pârâtului să înainteze notificările nr. 779/19.06.2001 și nr. 28/14.05.2001 (cu același conținut) Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei Sectorului 4 București în vederea soluționării potrivit actului normativ incident. În aprecierea Tribunalului, soluția ce va fi pronunțată nu vine în contradicție cu sentința civilă nr. 1298/15.10.2010 a Tribunalului București – secția a V –a care a statuat cu caracter irevocabil numai asupra pârâtului care este obligat să dea o răspuns notificării formulate, iar nu și asupra modului acesteia de soluționare, una din soluțiile preconizate și permise de Legea nr. 10/2001 fiind și aceea înaintării către comisia corespunzătoare.
Astfel fiind, Tribunalul va respinge acțiunea cu privire la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului să emită decizie privind restituirea în natură a suprafeței de 12 449 mp deoarece acesta nu are astfel de atribuții conform prevederilor legilor fondului funciar.
Față de împrejurarea că la termenul din data de 15.03.2013 reclamanții au învederat că înțeleg să renunțe la judecata capetelor 2, 3 și 4 ale cererii de chemare în judecată și la pretențiile opuse pârâtei . SA, sens în care au acordat mandat special în formă autentică reprezentantului convențional, potrivit art. 246 c.pr.civ. Tribunalul va lua act în consecință de manifestarea de voință exprimată, reținând că până în acest moment procesual instanța nu a dat eficiență acesteia (filele 427-429, vol. II).
În conformitate cu art. 274 c.pr.civ., constatând că potrivit interpretării date art. 26 din Legea nr. 10/2001, lipsa raspunsului unitatii detinatoare echivalează cu refuzul restituirii imobilului notificat, Tribunalul îl va obliga pe pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 1624 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert și onorariu de avocat, pe temeiul culpei sale procesuale”.
Împotriva sentinței civile nr.1257/24.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, au formulat recurs reclamanții B. I. și B. I. A., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că hotărârea Tribunalului București este dată cu aplicarea greșită a legii.
Reclamanții au formulat două cereri în anul 2000 pentru a le fi reconstituit terenul, iar prin adresa nr._/16.11.2001 Primăria Sectorului 4 București le-a comunicat faptul că terenul nu face obiectul Legii nr.18/1991 și a modificărilor ulterioare în materie de fond funciar, astfel că s-a renunțat complet la această cale pentru redobândirea terenului, formulând notificare în baza Legii nr.10/2001.
Reclamanții prezintă apoi conținutul art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001 completat prin Legea nr.247/2005, constatând că notificarea nu poate fi exclusă de la aplicarea Legii nr.10/2001, contrar soluției pronunțate de instanța de fond, care a reținut greșit că aplicabilă este Legea nr.18/1991 „prin prisma modalității sale de preluare, în aplicarea art.8.2 din Normele metodologice la Legea nr.10/2001, pentru următoarele motive:
- terenul a fost preluat de facto în 1962 – 1963 de către Gospodăria Agricolă Colectivă Unirea – Dudești – C.;
- autoarea reclamanților nu figura în registrul agricol cu terenul;
- art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991 precizează beneficiarii acestei legi: „membrii cooperatori care au adus pământ în C.A.P. sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta (…), moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite” – în categoriile amintite neînscriindu-se autoarea și respectiv reclamanții moștenitori.
Mai mult, chiar Tribunalul București constată în art.4 alin.1 și alin.3 din Decretul nr.143/1988 că s-a aprobat scoaterea terenului din producția agricolă a terenurilor proprietate agricolă a terenurilor proprietate cooperatistă sau personală, contestă totuși incidența în litigiu a Decretului nr.143/1988, ca act de preluare a terenului, deși acest act normativ de preluare este mai recent și clar identificabil, în scop de investiție în zona denumită „Acumulare L. Văcărești” din Splaiul Unirii nr.174 – în cadrul acestei zone fiind identificat terenul reclamanților prin expertiza topografică întocmită în anul 2005 de expertul Braharu M..
În analiza sa, Tribunalul a omis împrejurarea învederată de reclamanți – că terenurile intravilane (inclusiv cele agricole) intră sub incidența Legii nr.10/2001, iar nu a Legii nr.18/1991.
Instanța de fond reține în considerente, conform art.2 lit.a) coroborat cu lit.d) din Legea nr.18/1991, că în accepțiunea de teren agricol intră și livezile sau viile, indiferent dacă acestea sunt intravilane sau extravilane, acest text determinând domeniul de aplicare a actului normativ și concluzionează că terenul cumpărat de autoarea N. Z. era teren agricol intravilan cu destinația vie și livadă.
Așadar, însuși Tribunalul a conchis că terenul este intravilan, greșit însă excluzând aplicarea Legii nr.10/2001 prin transmiterea în mod artificial a cauzei spre rezolvarea comisiei de legea fondului funciar, în loc de a soluționa pe fond notificarea, Legea nr.10/2001 având prioritate de aplicare în raport de Legea nr.18/1991 pe care reclamanții nu și-au întemeiat însă acțiunea și de dreptul comun.
- Instanța a încălcat astfel și principiul disponibilității statuat în art.129 alin.6 C.proc.civ., refuzând să ia act de precizările făcute de reclamante privind temeiul juridic și obiectul cererii de chemare în judecată – la data de 15.03.2013 – principiu ce trebuia analizat în strânsă legătură cu necesitatea respectării dreptului la apărare, al stabilirii cadrului procesual de către reclamante.
Ignorarea cadrului procesual precizat de către instanță echivalează cu o „denegare de dreptate”, cu încălcarea principiului aflării adevărului, potrivit art.129 alin.5 C.proc.civ. și al rolului activ privind calificarea juridică exactă a acțiunii reclamanților, spre a se evita pronunțarea în condiții ultra sau minus petita.
- Sentința recurată cuprinde și motive străine de natura pricinii.
Potrivit art.261 alin.5 C.proc.civ., instanța de judecată este obligată să se pronunțe asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept deduse judecății, în cauză instanța procedând la o restrângere nelegală a obiectului cauzei.
- Esențial este faptul că prin sentința civilă nr.1298/15.10.2010 invocată de instanță – definitivă și irevocabilă, intrată sub puterea de lucru judecat, M. Finanțelor a fost obligat să soluționeze notificarea nr.779/2001 în calitate de unitate deținătoare, în sensul Legii nr.10/2001.
În consecință, nu mai pot fi repuse în discuție și nici contestate aplicabilitatea Legii nr.10/2001 (iar nu a Legii nr.18/1991), nici calitatea Ministerului Finanțelor de a soluționa notificarea nr.779/2001, contrar considerentelor din hotărârea recurată care constată că soluția pronunțată nu vine în contradicție cu sentința civilă nr.1298/15.10.2010 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, care nu a dat răspuns și cu privire la soluțiile preconizate de Legea rn.10/2001, între care este și aceea privind înaintarea notificării către comisia corespunzătoare.
În speță însă, potrivit deciziei XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – instanța putea da una din soluțiile: admiterea ori respingerea pe fond a notificării, mai puțin înaintarea acesteia în vederea soluționării de către comisia de fond funciar.
Reclamantele au formulat o contestație împotriva refuzului de soluționare a notificării în temeiul Legii nr.10/2001.
S-a solicitat admiterea recursului pentru nelegalitatea sentinței atacate.
Intimatul-pârât M. M. APELOR și PĂDURILOR a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, reiterând și excepția lipsei calității procesuale pasive – în esență – precizând că în mod legal s-a făcut aplicarea prevederilor art.8 din Legea nr.10/2001, terenul fiind preluat de facto în 1962 – 1963 de către Gospodăria Agricolă Colectivă „Unirea” – Dudești C., fapt ce atrage aplicabilitatea art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în speță fiind vorba de un teren agricol intravilan cu destinație vie și livadă, preluat fără titlu valabil în 1962 de G.A.C. – Unirea de la autoarea reclamanților, dovadă fiind și că la decesul acesteia, conform certificatului de moștenitor emis în anul 1982, terenul revendicat nu se mai afla în patrimoniul autoarei, înainte de 1988, când s-a emis Decretul nr.143/1988, cererea urmând a fi analizată din perspectiva art.40 din Legea nr.1/2000 de Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Primăriei Sectorului 4 București.
Iar prin adresa nr._/MN/01.10.2013 emisă de M. M. și Schimbărilor Climatice se confirmă că terenul nu putea să apară menționat în anexa 26 a Hotărârii nr.556/1990, întrucât acesta fusese preluat de G.A.C. Unirea „și deci face obiectul legilor fondului funciar”, terenul având destinația agricolă de vie și livezi, astfel cum rezultă și din actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr.6373/30.12.1950 la Tribunalul I. – Secția Comercială, chiar dacă prin hotărâre se reține că terenul era intravilan (anexând în copii înscrisuri ce au fost administrate în cauză, aflate la dosar).
Din oficiu, Curtea a dispus efectuarea unei adrese la Primăria Sectorului 4 București – Comisia de Fond Funciar și Cadastru, pentru a se verifica dacă s-a dat o soluție cu privire la cererea reclamanților cu privire la terenul situat în București, ..174, sector 4, în Zona „Acumulare L. Văcărești” în suprafață de 14.218 m.p., iar în caz afirmativ să fie comunicată la dosar, cu întreaga documentație aferentă.
Instituția susmenționată a comunicat că există dosar constituit în baza cererilor nr._/7.11.2005, nr.3141/08.03.2000 și nr._/04.04.1991 în temeiul legilor fondului funciar – nesoluționat până în prezent, urmând a fi analizat după finalizarea procesului de inventariere a terenurilor și după completarea documentației solicitate la data de 28.11.2014 anexată în copie, respectiv cererea de intrare în C.A.P., certificatul de deces al autoarei B. G., copii de pe titlurile de proprietate întocmite în beneficiul reclamanților, chiar în mai multe localități și după mai mulți autori și declarații pe proprie răspundere actualizată în sensul arătat – respectarea termenelor impuse de Legea nr.165/2013.
La termenul de judecată din data de 4.09.2015 s-au depus la dosar certificatul de deces al recurentului reclamant B. I. din 08.06.2015 – deces înregistrat la Consiliul local sector 2 București (decesul fiind menționat la data de 7.06.2015) și certificatul de moștenitor legal nr.30/17.07.2015 de pe urma defunctului, emis de B.N.P. A. F., defunctul având ca unic moștenitor legal pe fiul său (recurentul reclamant) B. I.-A. (filele 108-115) reprezentat de același avocat cu delegație la dosar.
S-a luat act de noul cadru procesual, în raport de înscrisurile susmenționate.
La același termen s-a solicitat instanței de către recurentul reclamant prin avocat B. I.-A. să se constate că intimatul pârât în speță a rămas doar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu și ceilalți pârâți, motivat de faptul că s-a renunțat la judecată față de ceilalți pârâți.
Curtea a dispus menținerea cadrului procesual, astfel cum s-a reținut la pronunțarea hotărârii recurate, cu motivarea că renunțarea la judecată față de ceilalți pârâți de care s-a luat act prin sentință, conform art.246 C.proc.civ. nu modifică și cadrul procesual, aceștia nefiind scoși din cauză.
Nu s-au administrat alte probe în recurs.
Recursul este fondat.
Curtea constată că pentru a verifica aplicabilitatea legilor fondului funciar ori a Legii nr.10/2001 se impune o verificare a situației juridice a terenului în litigiu, din mai multe perspective.
Astfel, potrivit probelor administrate în cauză, se constată că terenul în litigiu nu a fost evidențiat niciodată în registrul agricol în . numele autoarei Z. N., fiind de facto intrat în cadrul G.A.C. Unirea-Dudești-C., pentru ca ulterior să fie translatat din teren extravilan în teren intravilan, făcând obiectul investiției zonei „Acumulare L. Văcărești”, suprapunându-se – conform expertizei tehnice de la dosar – imobilului din Splaiul Independenței nr.174, sector 4, București – între taluz și trotuarul Splaiului - prin H.G. nr.855/2002, terenul ce alcătuiește obiectivul susmenționat fiind concesionat de M. M. în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv.
Așadar – la data notificării efectuate conform Legii nr.10/2001, terenul era intravilan – astfel cum s-a reținut și în hotărârea recurată, aparținând obiectivului susmenționat, neavând destinație agricolă și nici aflat la dispoziția Comisiei locale de fond funciar spre a acoperi cererile privind reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite în temeiul legilor fondului funciar, astfel cum le-a fost și comunicat recurenților de către comisia specială.
Decretul nr.143/1988 nu poate fi astfel ignorat, fiind actul normativ cu element de certitudine prin care s-a făcut preluarea juridică a terenului de către stat și deschide posibilitatea obținerii de măsuri reparatorii în temeiul legii nr.10/2001.
Curtea constată că și Legea nr.1/2000 face trimitere la respectarea cerințelor Legii nr.18/1991 privind reconstituirea dreptului de proprietate privind terenurile agricole – aflate la dispoziția comisiilor speciale de fond funciar, nu a altor entități.
Se observă că prevederile art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar precizează beneficiarii acestei legi: „membrii cooperatori care au adus pământ în C.A.P. sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta (…), moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite” (sublin.red.).
Se constată că autoarea reclamanților nu se încadrează între beneficiarii menționați de art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991, nici în categoria „alte persoane anume stabilite” de aceeași lege – respectiv în art.16, 17, 19, 20, etc.
Așadar, cererea reclamanților atrage aplicabilitatea Legii nr.10/2001, nu a legilor fondului funciar, nefiind de ignorat nici faptul reținut în același sens, prin sentința civilă nr.1298/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/3/2007 (filele 27-49 dosar fond vol.I), definitivă prin decizia civilă nr.674/A/28.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr.8466/30.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat calitatea Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului de entitate prevăzută de Legea nr.10/2001 să soluționeze notificarea reclamanților – aspect deja tranșat anterior prin decizia civilă nr.851/18.11.2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă intrată în puterea lucrului judecat, fără a mai putea face obiect de discuție această chestiune – fiind respinsă excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtul M.F.P. – și respectiv prin decizia de casare 906/16.02.2010 a Î.C.C.J. privind soluționarea excepției având la bază - esența dezlegărilor jurisdicționale constând în intabulările în favoarea statului român a terenului în cauză – în C.F. nr.8252/15.04.2003 rectificată prin încheierea de C.F. nr._/10.10.2005.
Critica privind încălcarea principiului disponibilității – în sensul că în împrejurările în care au avut loc dezlegările jurisdicționale susmenționate, temeiul juridic invocat de către recurenți – prevederile aplicabile ale Legii nr.10/2001 a fost modificat de către instanță într-altul – Legea nr.18/1991, ce nu a fost invocat, este de asemenea fondată, dar în condițiile deja analizate mai sus.
Având în vedere prevederile art.312 C.proc.civ. și necercetarea fondului cauzei deduse judecății – respectiv soluționarea notificării în baza Legii nr.10/2001, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată, și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe – Tribunalul București – pentru soluționarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B. I., B. I. A., împotriva sentinței civile nr.1257/24.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE și S.C. R. R. CORPORATION SA prin administrator judiciar S.P.STEFZ I.P.U.R.L.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. D. A. M. I.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/5.10.2015
---------------------------------------
T.B-Secția a IV-a – A.C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 948/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1736/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
