Cereri. Decizia nr. 119/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 119/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 119 R
Ședința publică de la 22.01.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: - P. F.
JUDECĂTOR: - A. C. B.
JUDECĂTOR: - M. S. C.
GREFIER: - F. J.
………………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 1089/20.05.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu Intimata-reclamantă N. Z. M., având ca obiect, pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009 – daune morale și materiale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-reclamantă N. Z. M. prin apărător, avocat S. S., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 11 dosar, lipsă fiind recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul intimatei-reclamante N. Z. M. și reprezentantul Parchetului declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul-reclamant N. Z. M. prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris,hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1089/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. Z. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE;s-a constatat caracterul politic al condamnării tatălui reclamantei, L. N., prin sp. 169/1959 pronunțată de Tribunalul M. București; s-a respins capetele 2 și 3 de cerere întemeiate pe disp. legii 221/2009, ca neîntemeiate;s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a respins capetele de cerere întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ca prescrise;s-a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
In ceea ce privește fondul litigiului, analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că tatăl reclamantei, L. N. a fost condamnat la o pedeapsă 8 ani închisoare și 5 ani interdicție pentru delictul de uneltire contra ordini sociale, prin sentința penală nr. 169/1959 pronunțată de Tribunalul M. București( fila 14 și urm).
Potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Potrivit art.1 alin. 2 din același act normativ, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 1931, 194, 1941 - 1944, 1961, 197, 207 - 209, 2091 - 2094, 210 - 218, 2181, 219 - 222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258 - 261, 267, 2687, 2688,_,_,_,_, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 5786 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, conform art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În ceea ce privește măsura condamnării, tribunalul a constatat că are caracter politic, în sensul art.1 din Lg.221/2009, motiv pentru care tribunalul va constata caracterul politic al condamnării tatălui reclamantei, L. N., prin sp. 169/1959 pronunțată de Tribunalul M. București.
În ceea ce privește solicitarea de acordare de daune morale, aceasta este neîntemeiată,având în vedere că prin decizia nr.1358/2010 din_ a Curții Constituționale, s-a stabilit că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Având în vedere că până în prezent legiuitorul român nu a pus de acord dispozițiile Legii nr.221/2009 cu dispozițiile constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională, deși a trecut termenul de 45 de zile prevăzut de Legea nr.47/1992, tribunalul a constatat că nu mai există nici un text de drept material în Legea nr.221/2009 care să dea posibilitatea reclamantei să obțină despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Mai mult decât atât, prin decizia nr.12 pronunțată în dosarul nr. 14/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul Competent să judece recursul în interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 789 din_, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Așadar și prin această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care este obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin 3 Cod procedură civilă s-a stabilit că reclamanta nu mai are posibilitatea să obțină despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Toate susținerile reclamantei în sensul că a invocat ca temei de drept și dispozițiile din Constituția României, articole din CEDO, etc sunt irelevante, întrucât pe de o parte actele normative indicate nu reprezintă un temei de drept material în virtutea căreia instanța să admită acțiunea, iar pe de altă parte acestea au fost analizate în decizia nr.1358/2010 din_ a Curții Constituționale.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate prin capătul 3 acestea sunt neîntemeiate, întrucât acestea nu pot face obiectul unor măsuri reparatorii în baza Legii nr. 221/2009 în raport de decizia nr. 6/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent să judece recursul în interesul legii ,conform căreia în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009,cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Așadar, prin această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care este obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin 3 Cod procedură civilă s-a stabilit că reclamanta nu mai are posibilitatea să obțină despăgubiri pentru eventualele bunuri mobile, chiar dacă ar fi confiscate prin hotărârea de condamnare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat din oficiu pe capătul de cerere întemeiat pe dreptul comun, tribunalul a reținut că reclamanta invocă existența unor daune materiale și morale care i-au fost produse autorului său printr-o condamnare din 1959.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Totodată potrivit art. 7, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit art. 8 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În consecință, în speța dedusă judecății dreptul reclamantului de a solicita daune materiale și morale s-a născut la data producerii prejudiciului, însă nu mai târziu de data de 22.12.1989, data la care regimul comunist a fost îndepărtat și nu au mai existat restricții legale pentru ca reclamantul să își afirme în fața justiției drepturile sale.
Așadar, având în vedere că de la înlăturarea regimului comunist (1989) și până la promovarea prezentei acțiuni au trecut circa 20 ani, în speța dedusă judecății, dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, fiind incidente dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/1958.
Totodată, precizăm că la dosarul cauzei reclamanta nici nu a invocat și nici nu a făcut dovada vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției.
De altfel, reclamanta a recurs la un subterfugiu juridic în sensul invocării dreptului comun, tocmai pentru a evita aplicarea deciziei nr.12 pronunțată în dosarul nr. 14/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 789 din_, sus menționată.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge capetele de cerere întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ca prescrise.
Împotriva sentinței civile nr.1089 din 20.05.2013 a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă s-a susținut că sentința este nelegală pentru că reclamanta nu are interes – excepție care este din nou susținută – să se mai constate caracterul politic al condamnării tatălui ei.
În dezvoltarea motivului s-a susținut că atâta timp cât prin lege s-a statuat că măsurile la care tatăl reclamantei a fost supus constituie de drept condamnări cu caracter politic instanța nu poate constata altceva decât ceea ce legea prevede.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente și anume:
Normele Legii nr.221/2009 se referă la fapte care constituie după caz condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic. Referindu-se la asemenea fapte legea a recunoscut părților interesat dreptul de a se adresa instanțelor de judecată pentru recunoașterea caracterului politic al măsurilor la care au fost supuse.
Într-un asemenea raport juridic interesul reclamantului este moral, personal, direct și actual și juridic.
Spre deosebire de acest interes, normele Legii nr.221/2009 au un caracter general și deci protejează și nu interes general.
Rezultă că interesul reclamantului nu este identic cu interesul normei juridice, astfel că este nefondată critica.
Nefiind deci incidente art.304 pct.9 Cod procedură civilă în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 1089/20.05.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu Intimata-reclamantă N. Z. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. C. B. M. S. C.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
12.02.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 94/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 29/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
