Legea 10/2001. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 52/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.52
Ședința publică de la 20 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul reclamant PADOPOL E. N. O., precum și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.884 din 17.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat L. C., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant P. E. N. O., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 01.10.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 7 și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin P. G., în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-pârât P. G. al Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul recurentului-reclamant învederează că în motivele de recurs depuse la dosar în mod eronat s-a menționat calitatea procesuală pasivă a Primarului Municipiului C., în loc de P. Municipiului București.
De asemenea, învederează că înscrisurile depuse la dosar de . la filele 14-54 privesc imobilul din . și nr.10 și nu au legătură cu prezenta cauză, fiind atașate în mod greșit.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea ia act că înscrisurile înaintate de D.G.I.T.L. Sector 1 referitoare la dosarul nr._ privesc un alt imobil situat în București, ., distinct de cel din litigiu.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Critică hotărârea atacată cu privire la modalitatea de soluționare a notificării formulate de către reclamant, în sensul că a solicitat să se admită restituirea în natură a imobilului, respectiv a suprafeței de 145 mp identificată în raportul de expertiză ca spațiu verde 2, delimitat prin punctele din schița aferentă raportului, având în vedere dispozițiile Legii nr.165/2013 din Normele metodologice de aplicare a legii.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul M. București prin P. G., învederează că, în situația în care se va da curs solicitării de restituire în natură a imobilului nu se mai pune în discuție modalitatea de soluționare a notificării prin compensare a bunurilor atribuite conform Legii nr.165/2013. Mai mult, Legea nr.165/2013 admite inclusiv acordarea de bunuri în compensare și este în vigoare la acest moment.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat.
Cu privire la critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului București, apreciază că, în mod corect, a fost admisă la instanța de fond, întrucât M. București prin P. G. este persoana juridică care trebuie să stea în proces.
În ceea ce privește critica referitoare la posibilitatea restituirii în natură a imobilului identificat prin raportul de expertiză, consideră că instanța de fond în mod corect a avut în vedere dispozițiile art.10 pct.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
În concluzie, solicită a fi avut în vedere la pronunțarea hotărârii raportul de expertiză efectuat la instanța de fond și Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul M. București prin P. G. solicită a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței civile atacate în sensul de a se avea în vedere dispozițiile Legii nr.165/2013 cu obligarea instituției la acordarea de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilul din litigiu imposibil de restituit în natură .
Menționează că Legea nr.165/2013 s-a modificat prin Legea nr.368/2013 care exprimă elaborarea unor noi Norme metodologice de aplicare în termen de o lună, însă la acest moment nu există o listă a bunurilor imobile care pot fi acordate în compensare.
De asemenea, solicită a fi avute în vedere și criticile referitoare la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat și onorariul de expert.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV- a Civilă, la data de 27.07.2011, reclamantul P. E. N. O. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Mun. București prin Primar G. și P. Mun. București să procedeze la soluționarea notificării nr. 2705/14.08.2001 și să oblige pârâții la emiterea dispoziției cu propunere de restituire în natură a imobilului din București, . Z. nr. 16D (. nr. l), sector l, compus din teren in suprafața de 183 mp și construcții, iar în subsidiar, în cazul imposibilității restituirii în natură de acordare în compensare a unui imobil în București având o valoare echivalenta, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă.
La data de 11.02.2013, pârâtul Mun. București prin Primar G. a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Mun. București iar cu referire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu referire la fondul cauzei, s-a arătat că din modalitatea de reglementare a măsurilor reparatorii prin echivalent, rezultă că legiuitorul a lăsat la exclusiva apreciere a entității învestite cu soluționarea notificării a oportunității sale de a își oferi bunurile sau serviciile de care dispune în schimbul bunurilor solicitate în procedura Legii nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă. Legiuitorul nu a obligat în nici un fel unitatea deținătoare de a despăgubi în acest mod persoana deposedată nici măcar atunci când aceasta deține în patrimoniul său astfel de bunuri ori poate asigura prestarea de servicii ce ar putea fi acordate ca echivalent al bunurilor preluate. În plus, reclamantul nu a făcut dovada că un anume bun solicitat în compensare se regăsește pe lista de bunuri și servicii a municipalității ce pot fi acordate în compensare.
Prin sentința civilă nr.884/17.04.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Municipiului București și a admis în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul M. București prin P. G. pe care l-a obligat la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru imobilul din litigiu compus din teren în suprafață de 183 mp. astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar S. I.; pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.200 lei.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Mun. București, excepție de fond, absolută și peremptorie, tribunalul a reținut lipsa de identitate între persoana pârâtului și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății. Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că obligația de soluționare a notificării revine unității deținătoare, ca atare, Municipiului București, ci nu Primarului G., în raport de dispozițiile art.22 și art.26 din Legea nr.10/2001.
Prin notificarea nr.2705/14.08.2001 formulată în temeiul Legii nr.10/2001 și comunicată prin intermediul B. A. P., reclamantul din cauza de față E. N. O. P. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..1 (sal . Z., nr.16D).
În ceea ce privește dovada calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul constată că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1949 de Tribunalul I., numitul Cătină E. P. a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de circa 183 mp și construcție aflată pe el cu întindere de 93 mp.
Din certificatul de moștenitor nr. 717/07.10.1996 emis de BNP „Mentor”, a rezultat că moștenitorii legali ai defunctei P. Cătina, decedată la data de 11.08.1996 sunt reclamantul din cauza de față, P. E. N. O., în calitate de fiu și numita A. L. Dorotheia E., în calitate de fiică. Aceasta din urmă nu a formulat notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 aspect confirmat personal de aceasta prin prezentarea în fața tribunalului la termenul de judecată din data de 06.06.2012.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, ca atare notificatorul P. E. N. O. beneficiază de dreptul de acrescământ prevăzut prin dispozițiile legale precitate.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că acesta a făcut obiectul Decretului privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în orașul București nr.49/17.02.1964; astfel, la nr. crt.13 din anexa la Decretul menționat figurează autoarea reclamantului, P. Cătina pentru imobilul situat în mun. București, ., nr.1, Raion 23 August cu teren în suprafață de 183 mp și construcții în suprafață de 93 mp.
Din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar S. I. a rezultat că terenul situat în . C., nr.16D, sector 2 este afectat de detalii de sistematizare astfel cum sunt acestea definite în art.10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind ocupat în întregime de spațiu verde și alee de acces ce deservesc blocurile edificate în zonă și este traversat de rețele edilitare subterane, ca atare nu poate fi restituit în natură.
Expertul tehnic a reținut că fostul imobil teren este amplasat în prezent parțial sub spațiul verde aferent blocului O2 din ..115-123 (1mp), parțial sub . blocurile O2 și O1 din . mp) și parțial sub spațiul verde nr.2 situat în zona blocului O2 8145 mp). De asemenea, din adresa nr._/21.11.2012 emisă de Primăria Mun. București – Direcția Patrimoniu, Serviciul cadastru a rezultat că imobilul este subtraversat de o rețea de termoficare aferentă blocurilor din zonă, aspect confirmat de expertul tehnic prin răspunsul său înaintat la dosar pentru termenul de judecată din data de 03.04.2013.
Ca atare, tribunalul nu și-a însușit teza reclamantului în sensul că nu ar fi incidente dispozițiile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, situația din speță fiind circumscrisă sferei amenajărilor de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, la care se referă dispozițiile menționate în precedent (acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație, străzi, alei, trotuare etc., dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spatii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale si altele).
Potrivit dispozițiilor art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu dispozițiile art.25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Tribunalul a constatat că dosarul administrativ este complet, astfel încât notificarea poate fi soluționată.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca atare, tribunalul, competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, a apreciat că reclamantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În ceea ce privește cererea de acordare de imobile în compensare, tribunalul a reținut că nu a fost finalizată operațiunea de inventariere a imobilelor de către municipalitate, și ca atare, nu există posibilitatea atribuirii unor bunuri sau servicii în compensare.
Simpla împrejurare că există imobile în patrimoniul municipiului care sunt libere nu conduce de plano la posibilitatea de a fi atribuit în compensare.
Dispozițiile legale privind posibilitatea atribuirii unor bunuri în compensare trebuite privite și interpretate în sensul că o astfel de măsură poate fi dispusă doar cu privire la bunuri ce au fost afectate acestui scop, printr-un act administrativ al primarului, după inventarierea patrimoniului municipiului București, în funcție și de opțiunile și proiectele ce țin de dezvoltarea și administrarea unității administrativ-teritoriale.
Întârzierea în emiterea unui astfel de act administrativ de afectare a unor bunuri pentru măsurile reparatorii constând în compensare, conform Legii nr.10/2001, poate fi sancționată prin instrumentele specifice dreptului administrativ, care includ, finalmente, și despăgubiri directe (acțiuni reglementate de Legea nr. 554/2004).
De altfel, lectura art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001 nu denotă obligativitatea acordării de bunuri în compensare, referirea textului la bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu notificarea ducând la concluzia că primăria, în exercițiul dreptului său de administrare a patrimoniului municipiului, poate aprecia că diferite bunuri, deși libere, nu este oportun a fi acordate în compensare (fie pentru că sunt aducătoare de venituri pentru municipalitate, deci și pentru comunitate, fie pentru că se există posibilitatea desfășurării vreunui proiect urbanistic viitor, etc), fiind preferabilă acordarea de despăgubiri în condițiile legii.
Ca atare, cererea de acordare de imobile în compensare a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.
Tribunalul a dat eficiența cuvenită soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Mun. București, respingând cererea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru considerentele menționate anterior, tribunalul a admis, în parte, cererea de chemare în judecată promovată în contradictoriu cu pârâtul Mun. București prin Primar G., a obligat pârâtul Mun. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din legea nr.247/2005 pentru imobilul situat în București, .-tin Z., nr.16D (., nr.1, sector 1) compus din teren în suprafață de 183 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar S. I..
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, la cererea reclamantului, potrivit disp. art.274 alin.1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtului Mun. București, tribunalul l-a obligat la plata către reclamant a sumei de 2.200 lei, din care 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial și 1.200 lei onorariul expertului tehnic în specialitatea topografie, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin recursul formulat împotriva sentinței civile de mai sus, reclamantul a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului București și, pe de altă parte, în mod greșit a apreciat asupra modalității de soluționare a notificării. Sub acest al doilea motiv de recurs, s-a susținut că imobilul din litigiu este, în opinia sa, restituibil în natură iar faptul că se află în imediata vecinătate a aleii de acces la . blocului, și este acoperit de iarbă nu înseamnă că terenul este aferent clădirii de locuințe. Prin urmare, în condițiile în care legea prevede în mod expres terenurile exceptate de la restituire se impune admiterea cererii de restituire în natură a imobilului în condițiile reglementate prin dispoziția art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Prin recursul întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, pârâtul a susținut că, potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007 deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi. În temeiul dispoziției art.1-50 din Legea nr. 165/2013, pârâtul urmează să fie obligat să emită dispoziția în sensul art. 1 alin. 2 respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul din litigiu.
Recurentul pârât a arătat că, în mod greșit, a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată, deși nu se poate reține culpa sa, cât timp reclamantul are obligația de a depune toate actele doveditoare ale dreptului său de proprietate.
În ipoteza în care se respinge motivarea sa, solicită instanței să facă aplicarea dispoziției art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs mai sus menționate, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate, pentru considerentele care urmează:
Astfel, prima instanță a soluționat corect atât excepțiile peremptorii cât și fondul litigiului dedus judecății și, pe cale de consecință, în mod corect, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001 coroborate cu dispozițiile Legii nr.213/1998 și ale art.62 alin.1 din Legea nr.215/2001, a constatat că P. G. nu are personalitate juridică și deci nu poate sta în judecată ca și pârât; față de obiectul cererii dedusă judecății calitatea procesuală pasivă aparține entității juridice învestită cu soluționarea notificării, respectiv, unității administrativ teritorială locală reprezentată, în cauza pendinte, de pârâtul M. București prin P. G..
Notificarea formulată de reclamant a fost corect soluționată pe fond în condițiile reglementate prin dispozițiile art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001 precum și prin decizia de RIL nr. .XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând calitatea de persoană îndreptățită, modul de preluare a bunului din litigiu în proprietatea statului și având în vedere probatoriul administrat în fața instanței de fond, aceasta a constatat, în mod corect, că restituirea în natură a bunului nu este posibilă și, în această împrejurare, reclamantul este îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile prevederilor speciale cuprinse în Titlul VII ale Legii nr.247/2005 potrivit procedurii administrative reglementată prin normele speciale menționate.
Raportul de expertiză tehnică topografică, având ca obiective identificarea terenului din litigiu, stabilirea suprafeței și a vecinătăților, precum și a gradului de ocupare și afectare a acestuia, a fost în mod corect valorificat de prima instanță care a reținut că terenul este afectat de lucrări de sistematizare, astfel cum acestea sunt definite și prin dispoziția art.10 pct.3 în Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, deoarece este ocupat în întregime de spațiul verde și alea de acces care deservesc blocurile edificate în zonă, fiind traversat de rețele edilitare subterane.
Prin urmare, această situație reprezintă un impediment justificat pentru ca restituirea bunului să nu poate fi realizabilă în natură, devenind astfel incidentă ipoteza legală a acordării măsurilor reparatorii pentru bunul preluat abuziv.
În condițiile în care modalitatea de despăgubire este prevăzută de lege și urmează ca instituțiile abilitate să se conformeze acesteia, în mod corect, prima instanță a obligat recurentul – pârât să emită o dispoziție în sensul propunerii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că primul motiv de recurs al pârâtului este nefondat.
Neîntemeiată este și critica relativă la aplicarea dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care, prin soluția de admitere în parte a acțiunii, prima instanță a constatat culpa procesuală a pârâtului în nesoluționarea, nici chiar până la termenul pronunțării prezentei hotărâri, a notificării formulată de reclamant.
Solicitarea recurentului – pârât în sensul de a se face aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect având în vedere că și recursul reclamantului s-a dovedit a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentul-reclamant PADOPOL E. N. O., precum și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.884 din 17.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red. D.M.
Tehnored. D.M./ cs
Ex.2/12.02.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – C.M-I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 104/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
