Legea 10/2001. Decizia nr. 104/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 104/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 104R
Ședința publică de la 20 ianuarie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 836/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. (G.) V. (V.), având ca obiect: Legea nr. 10/2001- contestație.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 20.01.2014.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.11.2011, reclamanta G. V., (Gherondache V.) a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General solicitând instanței, pe calea contestației prevăzute de Legea nr. 10/2001, anularea Dispoziției nr._/2011 și obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . (fostă Prelungirea Calea 13 Septembrie nr. 90) sector 6, compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție.
La termenul din 06.09.2012, reclamanta a precizat cererea arătând că solicită acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 280 mp și construcția demolată.
Prin sentința civilă nr. 836/18.04.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis contestația, a anulat dispoziția nr._/12.10.2011 și a obligat pârâtul să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale pentru terenul în suprafață de 277 mp situat în București, ., sector 6, precum și la 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, prin actele de stare civilă și cele notariale depuse la dosar în copii traduse și apostilate, la filele 154, 158 și 162, reclamanta a făcut dovada că este moștenitoarea autorilor săi, Gherondache Heraclia și Gherondache L., proprietarii imobilului în litigiu în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1931 la Tribunalul I. – Secția notariat. În baza acestui act, susnumiții au devenit proprietari asupra unui teren în suprafață de 400 mp, din care au vândut, printr-un înscris sub semnătură privată, suprafața de 120 mp numiților S. I. și S. Erszbet.
Tribunalul București a reținut că, potrivit relațiilor depuse la dosar, imobilul proprietatea autorilor reclamantei în suprafață de 180 mp teren și construcție a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 (fila 53 și 54), construcția edificată în baza autorizației nr. 5500/16.10.1933, fiind demolată, reclamanta declarând pe proprie răspundere conform declarației de la fila 18 că nu a încasat despăgubiri pentru aceasta.
Tribunalul București a avut în vedere înscrisurile menționate și concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză din care rezultă că în prezent suprafața de teren rămasă în proprietatea autorilor reclamantei este de 277 mp, terenul fiind afectat în întregime de două construcții tip . și alee de acces, și a constatat că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, contestația formulată de reclamantă astfel cum a fost precizată este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. București prin Primarul General, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că motivul respingerii notificării ca nedovedită îl constituie nedepunerea și nedeținerea de către reclamant a unor înscrisuri care să facă dovada dreptului de proprietate și a calității de moștenitor. Recurentul a arătat că art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 prevede – în concordanță, de altfel, cu dreptul comun în materia acțiunii în revendicare imobiliară (Legea nr. 10/2001 nederogând sub acest aspect de la normele generale, respectiv normele cuprinse în Codul Civil) – că prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică”. Astfel, înscrisurile avute în vedere de către instanța de judecată la soluționarea cauzei și considerate de către instanța de fond ca acte doveditoare a calității de persoană îndreptățită la restituire nu fac această dovadă și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorii reclamantului referitor la proprietatea imobilului în litigiu precum și determinarea precisă a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare nr._/1931, autoarea reclamantei, Hariclia L. Gherondache, cu autorizarea soțului L. Gherondache, a cumpărat un teren situat în București, Prelungirea 13 Septembrie nr. 90, în suprafață de 400 mp. O suprafață de 120 mp din acest imobil a fost înstrăinată către S. I. și S. Erzebet, aspect care rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 05.12.1973 de către Notariatul de Stat al Sectorului 6 M. București și transcris sub nr. 3974/05.12.1973.
Prin dispoziția nr._/12.10.2011, Primarul General al Municipiului București a respins notificarea formulată de reclamanta G. (G.) V. (V.), considerând că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției și nici a calității de moștenitor.
În ceea ce privește calitatea intimatei reclamantei de moștenitoare a persoanelor de la care a fost preluat imobilul, Curtea constată că reclamanta Gherondache V. este fiica lui L. Gherondache și a lui Heraclia Gherondache, astfel cum rezultă din buletinul de naștere nr. 1859/1928 de la fila 12 din dosarul Tribunalului București. Autoarea reclamantei, Charikleia G., a decedat la 27.06.1985, conform actului de deces de la fila 14 din dosarul Tribunalului București, iar Lazaros G. a decedat la 27.04.1958, astfel cum rezultă din certificatul de deces de la fila 16 din dosarul Tribunalului. Actele au fost apostilate conform Convenției de la Haga din 1961 și depuse la filele 156 – 158 din dosarul Tribunalului București. Având în vedere aceste înscrisuri, Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul calitatea intimatei reclamante de moștenitoare a defuncților Hariclia L. Gherondache și L. Gherondache.
Reclamanta a declarat, pe proprie răspundere, că nu a primit nici un fel de despăgubiri pentru imobilul care a aparținut defuncților săi părinți, G. L. și G. Hariclia, situat în București, ., sector 6, conform acordurilor internaționale încheiate de România cu alte state, potrivit Anexei nr. 1 din Legea nr. 10/2001, declarația fiind autentificată cu încheierea de autentificare nr. 1919/31.10.2001 de BNP C. E..
În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate, Curtea constată că autorii intimatei au dobândit, prin actul de vânzare-cumpărare nr._/1931 o suprafață de 400 mp. În anul 1947, Gherondache Hariclia și Gherondache, prin actul sub semnătură privată transcris sub nr._/1947 de către Tribunalul I., au înstrăinat o suprafață de 120 mp din acest imobil către S. I. și S. Erzebet.
Serviciul public pentru finanțe publice locale a comunicat că, din referatul inspectorului de specialitate întocmit la data de 30.11.1959 pentru stabilirea impozitului asupra veniturilor din închirieri, rezultă că imobilul din . a fost proprietatea lui Gherondache L. și Heraclia, având o suprafață de 180 mp și construcție. În referatul cu nr._/25.12.1961, întocmit de inspectorul de specialitate se menționează că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951.
Înscrisurile menționate reprezintă acte doveditoare în sensul Legii nr. 10/2001, la pct. 23.1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 arătându-se că prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).
Motivul de recurs invocat de recurentul-pârât, referitor la suprafața terenului pentru care prima instanță a stabilit dreptul la despăgubiri este întemeiat. În cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, dobândirea dreptului de proprietate al autorilor intimatei asupra terenului în suprafață de 400 mp în anul 1931 a fost probată înscris translativ de proprietate, 120 mp din suprafața menționată fiind înstrăinați către terți în anul 1947. Ulterior, în actul de expropriere, ca proprietari ai terenului și construcției, figurează înscriși autorii reclamantei iar suprafața terenului a fost indicată în actul de expropriere ca fiind de 180 mp.
În concluzie, în baza înscrisurilor examinate mai sus, Curtea reține că, în anul 1959, autorii reclamantei figurau înscriși pe rolul fiscal cu suprafața de 180 mp, astfel cum rezultă din evidențele fiscale, statul preluând, în baza Decretului nr. 111/1951, suprafața de 180 mp.
Prin urmare, nu se poate concluziona, astfel cum s-a arătat în expertiză, că suprafața rămasă în proprietatea reclamantei este de 280 mp, întrucât, din succesiunea actelor menționate, rezultă că, la momentul preluării, autorii reclamantei mai aveau 180 mp, suprafață cu care erau înscriși în evidențele fiscale. Planul din anul 1956, avut în vedere de expert, este anterior referatului din anul 1959, din acest din urmă act rezultând că terenul rămas în proprietatea autorilor reclamantei la acel moment era de 180 mp.
Conform art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În cauză au fost administrate probe care susțin prezumția legală în ceea ce privește existența dreptului de proprietate, iar în ceea ce privește întinderea acestui drept, Curtea constată că operează prezumția prevăzută de art. 24, în lipsa unor probe contrare din care să rezulte că întinderea dreptului este mai mare decât cea recunoscută în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel, în acest act este menționată preluarea de către stat a suprafeței de 180 mp teren, suprafață pentru care autorii reclamantei au fost înregistrați în evidențele fiscale. Actul de vânzare-cumpărare din 1931, fără a fi coroborat cu alte probe, nu poate face dovada contrară celor reținute în actul de preluare în ceea ce privește suprafața imobilului, respectiv nu poate face dovada că, la momentul exproprierii, în anul 1951, autorii reclamantei mai dețineau o suprafață de 280 mp, având în vedere că, în anul 1959, aceștia erau înregistrați pe rolul fiscal și plăteau impozit doar pentru 180 mp.
În acest context, reținând calitatea intimatei reclamante de moștenitoare a defuncților Hariclia L. Gherondache și L. Gherondache, cât și dreptul acestora de proprietate asupra terenului preluat abuziv, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanta calitatea intimatei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în temeiul art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, însă a apreciat în mod greșit că în cauză s-a facut dovada contrară prezumției instituite de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate. În această situație, constatând întemeiate motivele de recurs invocate în acest sens de recurentul pârât, văzând prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 836/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, pe care o va modifica în parte sentința în sensul că suprafața terenului pentru care se cuvin măsuri reparatorii este de 180 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 836/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. (G.) V. (V.).
Modifică în parte sentința recurată în sensul că suprafața terenului pentru care se cuvin măsuri reparatorii este de 180 mp.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. S. I. P. D. F. B.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. PS 2 ex.
22.01.2014
Jud. fond: M. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Uzucapiune. Decizia nr. 785/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
