Cereri. Decizia nr. 479/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 479/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 479/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 479 R
Ședința publică de la 05.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - M. S. C.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER: - F. J.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă N. E., împotriva Deciziei civile nr. 1046 A/01.11.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, având ca obiect, plângere împotriva încheierii de carte funciară, obligația de a face.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2014 când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 05.03.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București petenta N. E. a formulat plângere împotriva încheierii nr._ din 10.07.2012 pronunțată de Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 București, solicitând: admiterea plângerii, desființarea încheierii nr._ din 10.07.2012, obligarea O. de C. și Publicitate Imobiliară să acorde numărul cadastral și întabularea dreptului de proprietate al petentei asupra imobilului situat în . B, sector 4.
Prin sentința civilă nr. 6118/10.06.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, s-a respins plângerea, formulată de petenta N. E., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea nr._/10.05.2012, petenta, prin reprezentant, a solicitat Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară – Biroul de Carte Funciară Sector 4 să dispună prima înscriere (atribuire număr cadastral) și întabulare a dreptului de proprietate pentru imobilul situat în București, . B, sector 4, depunând în justificarea cererii sentința civilă nr. 9043/27.12.1994, certificat de moștenitor nr. 104/14.10.2008, rectificare, alte înscrisuri.
Prin încheierea din 10.05.2012 i s-a pus în vedere petentei de către O. de C. și Publicitate Imobiliară – Biroul de Carte Funciară Sector 4 București să completeze cererea formulată, în sensul de a depune titlul de proprietate al autorilor – contract de schimb și certificat de moștenitor, în copii legalizate.
Prin încheierea nr._/18.06.2012 cererea petentei a fost respinsă.
Ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare, prin încheierea nr._/10.07.2012, Registratorul Șef al Biroului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 București a respins cererea de reexaminare, cu motivarea că „petentul nu a prezentat actul prin care autorii au dobândit imobilul.”
Împotriva încheierii nr._/10.07.2012 pronunțată de Registratorul Șef al Biroului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 București în dosarul nr._/10.07.2012, petenta a formulat plângere în termenul legal, plângerea ce face obiectul acestui dosar.
Potrivit art. 76 din legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil, dispozițiile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil – 1.10.2011. Astfel, după cum se poate observa, legea aplicabilă este Noul Cod Civil, față de data formulării cererii – 10.05.2012.
Potrivit art. 888 al Noului Cod Civil, înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.
Potrivit art. 894 din același act normativ, în cazul în care un drept supus înscrierii în cartea funciară a făcut obiectul unor cesiuni succesive fără ca înscrierile să fi fost efectuate, cel din urmă îndreptățit nu va putea cere înscrierea dreptului în folosul său decât dacă solicită, odată cu înscrierea acestuia, și înscrierea dobândirilor succesive anterioare pe care le va dovedi cu înscrisuri originale sau copii legalizate, după caz.
Cu alte cuvinte, la prima înscriere, în cazul în care dreptul a făcut obiectul unor cesiuni succesive, dobânditorul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate al autorilor săi.
În cazul de față, potrivit certificatului de moștenitor eliberat de notariatul de Stat la data de 05.04.1983, de pe urma defunctului N. C. a rămas terenul în suprafață de 1.250 mp și cota indiviză de ½ din construcția situată în București, . sector 4, moștenitori fiind soția supraviețuitoare N. M. și fiii N. I., N. V. și N. F.. S-a menționat în certificatul de moștenitor că defunctul a dobândit terenul prin moștenire de la părinții săi fără a poseda acte doveditoare, iar construcția a ridicat-o prin contribuție egală cu soția supraviețuitoare N. M., fără autorizație de construcție.
Prin sentința civilă nr. 9043/27.12.1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr. 907/1993 a fost dezbătută succesiunea de pe urma defuncților N. C. și N. M. și a fost sistată starea de indiviziune, dispunându-se, printre altele, atribuirea lui N. V., în calitate de fiu, a terenului în suprafață de 11,80 x 30,20 mp, situat în București, . A, sector 4, București.
Conform certificatului de moștenitor nr. 104/14.10.2008, rectificat, eliberat de BNPA D. N. și M. E., de pe urma defunctului N. V., printre altele, a rămas unicei moștenitoare N. E., în calitate de soție și legatar universal, printre altele, și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 11,80 x 30,20 mp situat în București, . A, sector 4, București.
Instanța a reținut că, deși petenta a făcut dovada că este moștenitoarea lui N. C., nu a depus la dosar titlul de proprietate în baza căruia acesta deținea terenul respectiv. Nu se poate considera că titlul de proprietate al autorilor săi ar fi sentința civilă nr. 9043/27.12.1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr. 907/1993, deoarece aceasta are efect declarativ și nu constitutiv de drepturi, și nici certificatele de moștenitor care fac numai dovada calității de moștenitor, nefiind titluri de proprietate. Mai mult, prin certificatul de moștenitor eliberat de Notariatul de Stat la data de 05.04.1983, de pe urma defunctului N. C., se menționează că defunctul a dobândit terenul din București, . (din care face parte și lotul aflat în posesia reclamantei) prin moștenire de la părinții săi, fără a poseda acte doveditoare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute anterior instanța de fond, constatând că sunt aplicabile dispozițiile menționate mai sus ale Noului cod civil și cele ale Legii nr. 7/1996, astfel cum a fost modificată și completată, a apreciat neîntemeiată plângerea formulată de petentă și a respins-o.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, în termen legal a formulat apel petenta N. E., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data 09.10.2013.
În motivarea apelului său, apelanta-petentă consideră hotărârea nefondată, neîntemeiată și nelegală, fapt pentru care solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii plângerii, în contradictoriu cu O. de C. și Publicitate Imobiliară București, anularea încheierii de respingere nr._, dosar nr._/10.07.2012 ca nefondată și nelegală, precum și plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive:
În fapt, a solicitat prima înregistrare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în . B, Sector 4, așa cum, de altfel, au făcut și ceilalți moștenitori. Pentru această înscriere a depus, împreună cu taxele necesare, toate actele cerute de lege.
O. de C. și Publicitate Imobiliară i-a respins cererea pe motive nefondate, abrogate expres prin Legea nr. 71/2011, subliniindu-se că nu se face legătura cu defunctul N. C., în condițiile în care autorul său este N. V., iar dreptul său de proprietate este stabilit prin hotărâre judecătorească.
S-a adresat instanței de judecată dar și aceasta, prin sentința civilă nr. 6118/10.06.2013 i-a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Apelanta-petentă a criticat hotărârea judecătorească în temeiul prevederilor art. 282 și următoarele din Vechiul Cod de procedură civilă, susținând că instanța de fond a analizat înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, subliniind că se atestă dreptul său de proprietate prin certificatele de moștenitor în calitate de soție și legatar universal, precum și dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 11,80 + 30,20 mp situat în București, . B, Sector 4 și a menționat în susținerea apelului următoarele fapte și înscrisuri cu efecte juridice de necontestat:
1. Potrivit prevederilor art. 887 Noul Cod civil, „drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, așa cum este cazul evident și în cauza de față.
2. Reclamanta a dovedit că este moștenitoarea lui N. V. și acesta al lui N. C., prin certificatele de moștenitor depuse la dosarul cauzei, fapt recunoscut și de către instanța de fond.
3. Instanța de fond nu consideră că reprezintă titlu de proprietate al autorilor săi sentința civilă nr. 9043/27.12.1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr. 907/1993, întrucât aceasta „are efect declarativ". A apreciat apelanta că hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se constituie în titlul de proprietate pentru că prin aceasta se constată un drept, recunoscut prin lege, dar și ca legatar universal al masei succesorale a autorului său. Această recunoaștere este consemnată însăși de O. de C. și Publicitate Imobiliară, spre exemplu, în extrasul de carte funciară cu nr._ emis anterior în favoarea altui moștenitor.
4. A subliniat că prin prevederile art. 644 din Vechiul Cod civil în vigoare la data dobândirii drepturilor sale de proprietar se consemnează: „Proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate ..." așa cum, de altfel, le-a dobândit, în cauza de față.
Astfel, certificatul de moștenitor după defunctul N. C. precizează la punctul 3 ca moștenitor pe autorul reclamantei, N. V. (fila 7), prin Decizia civilă nr. 226 A/22.03.2011( dosar nr._ al Tribunalului București), se face precizarea că N. E., soție, îl moștenește pe N. V. (fila 23).
În Raportul de expertiză tehnică judiciară și suplimentul acestuia, fila 8, se consemnează și prin planul de situație și schița proprietății se fixează limita proprietății reclamantei, iar sentința civilă nr. 9043/27.12.1994, dosar nr. 907/1993 al Judecătoriei Sectorului 4 București: „dispune sistarea stării de indiviziune" așa cum confirmă și certificatul de atestare fiscală aflat la fila 123.
A solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și să se dispună obligarea acordării numărului cadastral, întabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului din . B, Sectorul 4, București.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282 și urm. din Vechiul Cod de procedură civilă, art. 886, 887 și urm. din Noul Cod civil.
Prindecizia civilă nr. 1046 A din 1.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta-petentă N. E., în contradictoriu cu intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară, împotriva sentinței civile nr. 6118 din 10.06.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București.
Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere motivele de apel formulate, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, petenta N. E. a formulat plângere împotriva încheierii nr._ din 10.07.2012 pronunțată de Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4, solicitând admiterea plângerii, desființarea încheierii nr._/10.07.2012, obligarea O. de C. și Publicitate Imobiliară să acorde numărul cadastral, întabularea dreptului de proprietate al petentei asupra imobilului situat în ., sector 4.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt în sensul că, potrivit certificatului de moștenitor eliberat de Notariatul de Stat la data de 05.04.1983, de pe urma defunctului N. C. a rămas terenul în suprafață de 1.250 mp și cota indiviză de ½ din construcția situată în București, . sector 4, moștenitori fiind soția supraviețuitoare N. M. și fiii N. I., N. V. și N. F..
S-a menționat în certificatul de moștenitor că defunctul a dobândit terenul prin moștenire de la părinții săi fără a poseda acte doveditoare, iar construcția a ridicat-o prin contribuție egală cu soția supraviețuitoare, N. M., fără autorizație de construire.
S-a mai reținut de către instanța fondului faptul că prin sentința civilă nr. 9043/27.12.1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr. 907/1993 a fost dezbătută succesiunea de pe urma defuncților N. C. și N. M. și a fost sistată starea de indiviziune, dispunându-se, printre altele, atribuirea lui N. V., în calitate de fiu, terenul în suprafață de 11,80 x 30,20 mp situat în București, ., sector 4.
Conform certificatului de moștenitor nr. 104/14.10.2008, rectificat, eliberat de BNPA D. N. și M. E., de pe urma defunctului N. V., printre altele, a rămas unicei moștenitoare N. E., în calitate de soție și legatar universal, printre altele, și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 11,80 x 30,20 mp situat în București, . A, sector 4, București.
Instanța de fond a reținut că, deși petenta a făcut dovada calității de moștenitor, nu a depus la dosar titlul de proprietate în baza căruia autorul deținea terenul respectiv, astfel că a respins plângerea formulată.
Prin motivele de apel s-a arătat că O. de C. și Publicitate Imobiliară a respins cererea pe motive abrogate expres prin Legea nr. 71/2011, subliniindu-se că nu se face legătura cu defunctul N. C., în condițiile în care autorul apelantei este N. V., iar dreptul său de proprietate este stabilit prin hotărâre judecătorească.
Apelanta a invocat prevederile art. 887 Noul Cod civil, potrivit cu care „drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară, când provin din moștenire, așa cum este cazul și în cauza de față.
A apreciat că hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de partaj constituie titlu de proprietate pentru că, prin aceasta se constată un drept recunoscut prin lege, dar și ca legatar universal al masei succesorale a autorului său. A subliniat că, prin prevederile art. 644 Cod civil în vigoare la data dobândirii drepturilor sale de proprietar se consemnează: „Proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate ..." așa cum, de altfel, le-a dobândit, în cauza de față.
Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a arătat că nu se poate considera că titlul de proprietate al autorilor petentei apelante ar fi sentința civilă nr. 9043/27.12.1994 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr. 907/1993, deoarece aceasta are efect declarativ și nu constitutiv de drepturi și nici certificatele de moștenitor care fac numai dovada calității de moștenitor, nefiind titluri de proprietate.
Potrivit dispozițiilor legii de aplicare a Noului Cod Civil, respectiv Legea nr. 71/2011, art. 887 invocat prin motivele de apel, se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil.
Potrivit art. 77, înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a Codului civil vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a Codului civil.
Tribunalul a apreciat că în cauză atât certificatele de moștenitor invocate, cât și hotărârea judecătorească de partaj sunt anterioare Noului Cod Civil, prin urmare, produc efectele prevăzute de lege de la data întocmirii lor. Din acest punct de vedere, toate aceste înscrisuri prezentate de petenta dovedesc calitatea sa de succesor, însă nu pot constitui titluri de proprietate.
Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil, așa cum motivează prima instanță, situația nu se schimbă, întrucât la prima înscriere, în cazul în care dreptul a făcut obiectul unor transmiteri succesive, dobânditorul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate al autorilor săi, așa cum prevede art. 894 Noul Cod civil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs reclamanta N. E., considerând-o nefondată, neîntemeiată și nelegală, fapt pentru care solicită, în temeiul prevederilor legale și a probatoriilor administrate, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor recurate și apelate și, pe fond, admiterea plângerii așa cum a fost formulată, obligarea intimatei la acordarea numărului cadastral, întabularea dreptului de proprietate și plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
După expunerea situației de fapt, recurenta-reclamantă critică decizia tribunalului, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 – 9 Cod procedură civilă, arătând că instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat asupra motivelor de drept invocate de intimatul O. de C. și Publicitate Imobiliară care i-au respins cererea de acordare a numărului cadastral pentru proprietatea sa din ., Sectorul 4, București, cu articole de lege abrogate. Mai mult, instanța de fond a apreciat că este necesar la acordarea numărului cadastral să respecte prevederile Noului Cod Civil, care reglementează corect cauza de față, fapt pentru care a și dispus măsura respectivă.
Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că este strict necesar la acordarea numărului cadastral să fie aplicate vechile norme ale Vechiului Cod civil. Se menționează că prima instanță a reținut corect situația de fapt. S-a făcut o confuzie evidentă, întrucât ea, reclamanta, nu este moștenitoarea lui N. C., așa cum a apreciat instanța, ci a lui N. V., acesta moștenind la rândul său pe N. C..
Aceste fapte reies evident din certificatele de moștenitor depuse în dosar.
În susținerea recursului, au fost menționate următoarele fapte, înscrisuri și prevederi legale doveditoare:
a) Potrivit prevederilor art. 887 Noul Cod civil, drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, așa cum se regăsește în cauza de față.
b) Recurenta-reclamantă a dovedit că este moștenitoarea lui N. V. și acesta a lui N. C..
c) Instanța de fond nu consideră că două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile reprezintă titluri de proprietate care să conducă la atribuirea numărului cadastral și întabularea dreptului său de proprietate, fapt care apreciază instanța, necesită existența unui titlu de proprietate al autorilor săi.
d) În actele depuse de recurentă, se arata că autorii defunctului său soț au dobândit imobilul prin moștenire de la părinții săi, fără a poseda acte doveditoare, atât pentru teren cât și pentru construcția casei, pe care au ridicat-o prin contribuție egală cu soția sa, fără autorizație de construcție".
Susține recurenta că, a solicita ca dobânditorul actual să facă dovada dreptului de proprietate al autorilor săi, de acum 4 generații, este nefondat, neîntemeiat, atunci când sunt depuse în dosar înscrisuri autentice care dovedesc legal dreptul său de proprietate și demersul său pentru a întabula proprietatea sa, conform prevederilor legale.
Însăși tribunalul a apreciat că în cauză, atât certificatele de moștenitor invocate, cât și hotărârile judecătorești de partaj sunt anterioare Noului Cod civil și, prin urmare, produc efectele prevăzute de lege de la data întocmirii lor.
S-a concluzionat totuși diferit de către instanța de apel că, din acest punct de vedere, toate aceste înscrisuri dovedesc doar calitatea sa de succesor, dar recurenta subliniază că "certificatul de moștenitor dovedește legal dreptul său de proprietate".
Prin înscrisurile depuse la ultimul termen de judecată a dovedit că și ceilalți moștenitori au obținut număr cadastral și au întabulat proprietatea, având aceleași acte ca și ea.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 – 9 Cod procedură civilă și articolele invocate din vechiul și noul Cod civil.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prioritar, Curtea arată că la soluționarea prezentei cauze are în vedere dispozițiile art. 77 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, potrivit cărora înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a Codului civil vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a Codului civil.
Pe cale de consecință, dispozițiile art. 887 invocate prin motivele de apel și, ulterior, prin motivele de recurs, se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului Civil din 2011, nefiind incidente în cauza dedusă judecății.
Referitor la critica recurentei întemeiată pe motivul prevăzut la art.304 pct.7 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține că este neîntemeiată, deoarece, în cauză, instanța de apel a dat hotărârii o motivare cuprinzătoare și corespunzătoare soluției pe care a adoptat-o, concluziile sale fiind argumentate în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale, pe care le-a apreciat ca fiind aplicabile litigiului judecat, fiind în concordanță cu dispozitivul hotărârii.
Așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, din perspectiva celor expuse, este de observat că hotărârea instanței de apel se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, în condițiile în care sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar.
Aceasta cu atât mai mult cu cât considerentele nu sunt contradictorii și se arătă motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate susținerile apelantei, față de obiectul dedus judecății.
În ceea ce privește cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv susținerea recurentei, potrivit căreia certificatul de moștenitor dovedește legal dreptul său de proprietate, Curtea constată că tribunalul în mod just a apreciat că pretenția reclamantei este netemeinică, atâta timp cât prin înscrisurile atașate la dosar nu a probat un drept de proprietate actual și exclusiv, având ca obiect bunul imobil pe care l-a indicat.
Curtea arată că certificatul de moștenitor este actul procedural ce încheie procedura succesorală special necontencioasă, notarială și care atestă, în esență, persoanele care au calitatea de a succede, în temeiul legii sau testamentului, masa bunurilor succesorale, cota parte ce revine fiecăreia din acele persoane și, în cazul în care s-a convenit și împărțeala, bunurile care au fost puse în lotul fiecărui moștenitor.
Ca atare, certificatul de moștenitor poate fi astfel caracterizat ca act ce finalizează acea procedură simplă, grațioasă, la baza lui stând atât acordul moștenitorilor, cât și verificările notarului privind condițiile de deschiderea succesiunii, vocație succesorală, etc., nu are putere de lucru judecat cu privire la constatările ce le cuprinde, nu este susceptibil de a fi investit cu titlu executoriu, nefiind hotărâre judecătorească în sensul art.376 Cod procedură civilă și nu constituie titlu de proprietate, deoarece nu învestește cu drepturi privitoare la moștenire pe care succesorii le dobândesc în puterea legii sau testamentului.
Forța probantă a acestuia a fost expres prevăzută de lege - art.25 din Decret nr. 40/1953 - care a prevăzut că certificatul de moștenitor face dovada în ce privește calitatea de moștenitor, cota ce-i revine, masa bunurilor succesorale, sau, în cazul în care a devenit un act de împărțeală și cu bunurile ce-i revin fiecărui moștenitor.
Natura acestei forțe probante rezidă din faptul că are puterea doveditoare din acordul părților (comoștenitorilor) care și-au recunoscut reciproc calitatea, drepturile succesorale dezbătute notarial, având deci o sorginte convențională, iar puterea doveditoare față de terți rezidă în constatările (verificările) făcute de notar, însă numai până la proba contrarie, atât cu privire la vocația succesorală, cât și la întinderea ei.
Pe de altă parte, titlul afirmat de reclamantă nu poate fi considerat un titlu valabil de proprietate, deoarece nici sentința irevocabilă de partaj nu are valoare de înscris care să probeze dobândirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, ci are doar un efect declarativ.
Efect al partajului, dreptul fiecărui coproprietar asupra cotei-părți ideale din masa bunurilor indivize devine un drept exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unor bunuri determinate în materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind proprietar exclusiv asupra bunurilor ce i-au fost atribuite, considerându-se că a dobândit acele bunuri direct de la defunct din momentul deschiderii succesiunii și că ceilalți coindivizari nu au fost proprietari asupra acestor bunuri niciodată. În această situație nu operează un transfer de drepturi între coindivizari, deci împărțeala nu are caracter translativ, ci declarativ de drepturi și, ca atare, retroactivează până la momentul deschiderii moștenirii.
Actul jurisdicțional de sistare a indiviziunii are însă acest efect declarativ numai prin raportare la un act valabil de dobândire al dreptului de proprietate asupra terenului de către autor. Or, în cauză, actul autentic cu valoare probatorie deplină a dobândirii dreptului de proprietate este titlul de proprietate, prin care autorului comun al părților i s-a constituit/reconstituit dreptul de proprietate.
Concluzionând, Curtea arată că reclamanta nu face dovada faptului că este proprietarul imobilului situat în București, . B, sector 4, astfel că nu se poate deschide o carte funciară în sensul solicitărilor acesteia, întrucât conform Legii nr. 7/1996, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
Contrar susținerilor reclamantei, textele legale nu prevăd posibilitatea înscrierii posesorilor în cartea funciară, ci stabilesc modalitățile de întocmire a cadastrului și de organizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară. Aceste prevederi nu înlătură de la aplicare prevederile Legii nr. 7/1996, conform căreia numai dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se înscriu în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil, prin înscriere înțelegându-se intabularea, scopul urmărit și de reclamantă în prezentul litigiu.
Instanța de recurs a constatat că, în speță, reclamanta nu solicită înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate sau a unui alt drept real asupra imobilului, ci a posesiei, înțeleasă ca stare de fapt. Reclamanta nu a depus niciun înscris care să dovedească un drept real asupra imobilului, astfel încât să fie aplicabile prevederile Legii nr. 7/1996.
Referitor la susținerea potrivit căreia prin înscrisurile depuse la ultimul termen de judecată recurenta a dovedit că și ceilalți moștenitori au obținut număr cadastral și au întabulat proprietatea, având aceleași acte ca și ea, Curtea arată, pe de o parte, că în legislația noastră, jurisprudența nu constituie izvor de drept, ci, doar deciziile de îndrumare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, au caracter de orientare a instanțelor de judecată în vederea aplicării unitare a legii, iar pe de altă parte, în cazurile invocate a fost vorba de operațiuni de vânzare-cumpărare.
Așa fiind, față de considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă N. E., împotriva deciziei civile nr. 1046 A/01.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. B. M. S. C. F. P.
GREFIER,
F. J.
Red. ACB
Tehnored. PS/ACB/ 2 ex.
Jud. apel: L. C.
T. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 70/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Hotărâre din 04-03-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
