Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 18/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 18/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 18F

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 05.04.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - C. M. S.

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria Sectorului 6 București și Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în cauza privind pe reclamanta S.C. S. C. S.R.L. – cu sediul în București, . C. nr.45, . în contradictoriu cu pârâta S.C. H. R. S.R.L. – cu sediul în București, ..55-A, parter, ., și M. C., cu domiciliul în București, .. 41A, ., ., cauza având ca obiect „anulare act, constatare nulitate absolută, declinare”.

Dosarul a fost luat în Camera de Consiliu, fără citare părți, conform art. 22 alin. 5 C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâții . și M. C., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1514/29.08.2011 de BNP Asociați Pacta Legitima.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că acest contract de vânzare-cumpărare este nul absolut, fiind fondat pe o cauză ilicită, societatea urmărind prin încheierea respectivului contractul să lipsească de obiect cererea de sechestru asigurător pe care a formulat-o împotriva pârâtei. Totodată, reclamanta a arătat că acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat pentru un preț de 80.010 euro + TVA, nejustificat de mic, existând o disproporție vădită între cuantumul prețului fixat și valoarea reală a bunului vândut.

Prin sentința civilă nr. 5236/13.06.2012 Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut că întrucât obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea în constatarea nulității (pentru cauză ilicită și preț neserios) a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil având o astfel de natură juridică, iar valoarea de circulație a imobilului, indicată de reclamantă prin cererea din data de 28.03.2012, este de 4.194.048 lei, în speță sunt incidente prevederile art. art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ. care stabilesc competența de a soluționa prezenta cauză, în primă instanță, în favoarea tribunalului, făcând aplicarea dispozițiilor art.158-159 C.pr.civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 710/29.03.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București Secția Civilă pentru rezolvarea conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, obiectul pricinii îl constituie anularea unui contract, ce se referă la vânzarea-cumpărarea unui teren pentru un preț de 80.010 euro + TVA în valoare de 19.224 euro, în total 99.224 euro (aproximativ 440.000 lei).

Obiectul pricinii nu îl constituie existența sau inexistența vreunui drept real asupra terenului, ci validitatea sau nevaliditatea unei convenții referitoare la vânzarea terenului pentru un preț de 99.224 euro.

În consecință, valoarea obiectului pricinii nu o dă imobilul, ci prestația contractuală a cărei validitate este contestată; mai simplu spus, valoarea obiectului litigiului este valoarea contractului atacat.

Or, valoarea contractului considerat nevalabil fiind mai mică de 500.000 lei, este exclusă competența tribunalului, în raport de art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ., și este atrasă plenitudinea de jurisdicție de primă instanță a judecătoriei, conform art.1 pct.1 C.pr.civ., motiv pentru care a fost admisă excepția de necompetență, conform art.158 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 2 C.pr.civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru existența conflictului negativ de competență, întrucât Judecătoria sectorului 6 București și Tribunalul București și-au declinat competența în legătură cu aceeași pricină; hotărârile de declinare sunt irevocabile potrivit art. 158 alin. 3 C.pr.civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010; declinările de competență sunt reciproce și cel puțin una din cele două jurisdicții în conflict este competentă să soluționeze pricina în primă instanță.

La pronunțarea regulatorului de competență Curtea va pleca de la dispozițiile art. 112 pct. 3 C.pr.civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și evaluarea lui.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1514/2011, încheiat între cei doi pârâți, pentru cauză ilicită; iar valoarea obiectului cererii este dată de prețul consemnat în contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul judecății.

În mod corect a reținut tribunalul faptul că valoarea obiectului litigiului, ce trebuie avută în vedere pentru stabilirea competenței materiale de primă instanță, este valoarea prestației contractuale stipulată de comun acord de către cei doi pârâți la încheierea contractului a cărui nulitate se solicită a se constata; iar nu valoarea de circulație a imobilului, deoarece reclamanta nu invocă vreun drept real asupra acestuia; ci a dedus judecății instanței verificarea condițiilor de valabilitate ale unei convenții, în care pârâții au stipulat un preț de 80.010 euro.

Pentru aceste considerente, constatând că în mod greșit Judecătoria sectorului 6 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, deoarece valoarea obiectului pricinii este mai mică de 500.000 lei, în temeiul art. 22 C.pr.civ. Curtea va stabili competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. S. C. S.R.L. – cu sediul în București, . C. nr.45, . în contradictoriu cu pârâta S.C. H. R. S.R.L. – cu sediul în București, ..55-A, parter, ., și M. C., cu domiciliul în București, .. 41A, ., ., în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 05.04.2013.

Președinte, Grefier,

C. M. S. D. L.

Red.dact.jud.MSC

5 ex./22.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 18/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI