Partaj judiciar. Decizia nr. 1686/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1686/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-10-2012 în dosarul nr. 1686/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1686
Ședința publică de la 11.10.2012.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. O.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și de către recurentul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 496 A din 14.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. A., B. I. și B. B..
P. are ca obiect – partaj judiciar.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 27.09.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 4.10.2012, apoi la 11.10.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 29.06.2009, reclamanții B. A., B. I. și B. B. au chemat în judecată pe pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Municipiul București prin Primar General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctului M. F. și vacanța succesorală cu privire la moștenirea defunctului, precum și faptul că moștenirea include cota aferentă a defunctului din imobilul situat în București, ., sector 6, iar, în baza art.1890 Cod civil, art.1860 Cod civil, să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra cotei de ½ din imobilul (teren) situat în București, ., sector 6, în suprafață de 275 mp.
Prin sentința civilă nr. 2846/31.03.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, s-a admis cererea reclamanților; s-a constatat vacanța succesorală de pe urma defunctului M. F., decedat la data de 18.01.1975, cu ultimul domiciliu în București, ., sectorul 6, pârâtul S. R. având calitatea de unic moștenitor; s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 275 mp situat în București, ., sector 6; s-a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra suprafeței de 137,5 mp (141 mp din măsurători) corespunzătoare cotei de ½ din terenul în suprafață de 275 mp (282 mp din măsurători) situat în București, ., sector 6, având laturile și vecinătățile astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic F. L., restul cotei de ½ fiind dobândită de autoarea reclamanților prin act autentic de vânzare cumpărare în timpul căsătoriei cu defunctul M. F.; s-a dispus plata onorariului către expertul tehnic în specialitatea topografie F. L.; s-a comunicat hotărârea la organul fiscal competent și la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară sector 6; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin actul de vânzare - cumpărare nr. 610/01.02.1957, autentificat de Tribunalul Popular al Raionului Gh. G. D., M. I. și M. F., soți, au cumpărat de la O. Hortensia C. și O. D. un teren viran de 275 mp cu fațada de 11 ml și adâncimea de 25 ml, situat în București, Raionul Gh. G. D., .., având următoarele vecinătăți: la răsărit cu proprietatea U. Alfred, pe o lungime de 11 m, la apus cu . lungime de 11 m, la nord cu proprietatea Onatu M. pe o lungime de 25 m, și la sud cu restul proprietății vânzătorilor, pe o lungime de 25 m. La rândul lor, vânzătorii O. Hortensia C. și O. D. au cumpărat terenul în suprafață de 275 mp în baza actului de v/c aut. de Trib. I.-Secția notariat nr._/1946. Pe acest teren, soții M. F. și M. I. au edificat o construcție cu destinația de locuință din zidărie de cărămidă, compusă dintr-un apartament structurat pe două nivele, conform autoriz. nr. 96/25.07.1960 Sfatul Popular al Capitalei Secțiunea de Arhitectură și Sistematizare. Prin sentința civilă nr. 3473/16.10.1968 a Jud. Sect. 7 București s-a desfăcut căsătoria dintre M. I. și M. F., dispunându-se totodată revenirea reclamantei M. I. la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv B., în considerentele hotărârii judecătorești reținându-se că pârâtul, respectiv M. F., a părăsit domiciliul părților din ., sector 7 (fosta stradă Lăcrămioarelor), încă din anul 1965.
Instanța a reținut că reclamanții în cauză sunt succesori legali ai autoarei B. I., decedată la 07.01.2002(act deces nr. 76/07.01.2002 P.. Sect. 5), cu ultimul domiciliu în ., sector 6, conform CM nr.22/07.03.2006 BNP F. E. G.. Terenul în cauză a fost identificat prin raportul de expertiză, expertul F. L. stabilind că imobilul situat în ., sector 6, în suprafață de 275 mp (282 mp din măsurători) a făcut parte din lotul inițial de 1600 mp situat pe .., proprietatea soților O., și este același cu imobilul menționat în actul de v/c nr. 610/1997/01.02.1957, neexistând modificări semnificative ale hotarelor de la dobândirea imobilului în anul 1957 și până în prezent, terenul fiind bine delimitat, împrejmuit cu gard de lemn și metal, pe teren fiind edificată o construcție și dependințe în baza autorizației de construire nr. 96/1960; construcția a fost de asemenea identificată în cauză de expertul tehnic P. D. N. care a constatat că data probabilă a edificării acesteia este 1960, așa cum reiese din adresa Sfatului Popular al Capitalei Secțiunea de Arhitectură și Sistematizare nr. 3591/1960 și procesului verbal de impunere a clădirilor și terenurilor pe anul 1960.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului M. F., decedat în anul 1975, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din adresa nr. 6427/31.07.2008 și adresa nr. 7164/27.11.2009, ambele emise de Camera Notarilor Publici, nu a fost dezbătută procedura succesorală de pe urma acestui defunct, o astfel de procedură nefiind înregistrată pe rolul fostului Notariat de Stat sau al vreunui birou notarial public. Din extrasul din registrul de naștere al Primăriei Comunei Corbeni, județul Argeș, rezultă că defunctul a fost căsătorit cu B. I. potrivit actului de căsătorie nr. 712/1955, ulterior căsătoria fiind desfăcută, conform sentinței civile nr. 3473/16.10.1968 a Jud. Sect. 7, pe marginea actului de naștere fiind înregistrat, de asemenea, și decesul lui M. F., prin actul nr. 159/20.01.1975 înregistrat la Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 5 București. Instanța a reținut declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborat cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 22/07.03.2006, din care reiese că defuncta B. I., decedată la 07.01.2002 a fost moștenită, conform principiului chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali și a proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă, de către nepoți de soră și frate predecedați, respectiv reclamanții în cauză. Rezultă astfel că din căsătoria soților M. I. și M. F. nu au rezultat copii, defunctul M. F. neavând descendenți, soț supraviețuitor sau alte rude în viață care să aibă vocație succesorală legală la moștenire și care să-și fi exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de art. 700 din codul civil. În consecință, succesiunea defunctului M. F. este vacantă, în sensul disp. art. 680 Cod civil, iar ceea ce se solicită prin prezenta cerere vizează moștenirea legală și culegerea emolumentului succesoral cu titlu universal, pentru ca astfel persoana cu vocație succesorală concretă și calitate de moștenitor să dobândească drepturile și obligațiile defunctului existente în patrimoniul acesteia la data decesului, cu privire la bunurile ce se găseau în patrimoniul acestuia la data decesului. În consecință, în lipsa oricăror moștenitori legali ai defunctului din clasele I-IV de moștenitori, astfel cum sunt stabilite prin art. 669-675 cod civil, sau testamentari, succesiunea devine vacantă în condițiile art. 680 cod civil, modificat prin Decretul nr. 73/1954 și se deferă ope legis Statului R., care are astfel calitatea de moștenitor legal al defunctului M. F..
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect uzucapiune, instanța a reținut că în ipoteza uzucapiunii calitatea procesuală pasivă nu poate reveni decât adevăratului proprietar al imobilului căruia reclamantul dorește să-i opună prescripția achizitivă. Această concluzie reiese pe de-o parte din dubla funcționalitate a uzucapiunii (mod de dobândire a proprietății, dar și sancțiune pentru proprietarul nediligent care a permis ca imobilul său să fie stăpânit de o altă persoană pe tot timpul cerut de lege pentru a prescrie). Pe de altă parte, concluzia de mai sus rezultă per a contrario din împrejurarea că invocarea uzucapiunii în raport de o altă persoană ar fi inutilă. În cauză reclamanții invocă prescripția achizitivă față de moștenitorul celuilalt coindivizar al bunului, din perspectiva unor drepturi indivize dobândite de B. I. și M. F. de pe urma autorilor comuni, reclamanții tinzând la valorificarea unei intervertiri a posesiei comune, existentă inițial la data dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului de către persoanele menționate, în posesie exclusiva. Deși în cazul unei proprietăți indivize coproprietarii sunt prezumați că stăpânesc bunul împreună și astfel transpare viciul echivocității, este admisibil ca acest viciu să poată fi înlăturat prin acte din care să rezulte intenția fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv. Soții M. au dobândit un teren de 275 mp situat în ., sector 6, în timpul căsătoriei prin act autentic de v/c, regimul juridic al terenului urmând disp. art. 30 din Codul familiei în ceea ce privește comunitatea de bunuri a soților. Căsătoria soților M. a fost desfăcută, din culpa exclusivă a defunctului M. F., care a părăsit domiciliul încă din 1965 și neexistând un partaj al bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, după data pronunțării divorțului, proprietatea comună și devălmașă a soților s-a transformat într-o proprietate indiviză pe cote părți egale de ½, neinvocându-se de către reclamanți faptul că defuncta B. I. ar fi avut o contribuție mai mare la dobândirea bunului față de cea prezumată de lege, și anume, 50%. Ca atare, opunerea uzucapiunii față de celălalt coindivizar, moștenit de către S. R., ca urmare a declarării succesiunii vacante este admisibilă.
Referitor la caracterele posesiei, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art.1847-1852 din Codul civil, rezultând fără echivoc că după anul 1965, când defunctul M. F. a părăsit domiciliul conjugal, imobilul din ., sector 6 a fost stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar de către defuncta B. I., aceasta fiind înscrisă ca titular al dreptului de proprietate, atât în evidențele fiscale ale Primăriei Sectorului 6, cât și în evidențele cadastrale ale Direcției Evidența Proprietății din cadrul PMB. Instanța a reținut declarațiile martorilor audiați în cauză, care au relatat faptul că B. I. a stăpânit casa și terenul din ., sector 6, din anul 1960 și până la data decesului, în timp ce soțul acesteia nu a mai fost văzut la imobilul în cauză de la data părăsirii domiciliului, martorul B. V. declarând că defuncta B. I. cunoștea despre decesul fostului soț, relatând de asemenea că între aceștia a existat o înțelegere ca aceasta să rămână în stăpânirea întregului imobil pe care l-a stăpânit în întregime fără a exista vreun partaj în fapt al acestuia. De asemenea, ambii martori audiați au declarat că după data decesului lui B. I., imobilul a fost luat în stăpânire de către reclamanții în cauză, care se ocupă de administrarea acestuia, permițând unei persoane să locuiască efectiv în imobil, în vederea administrării acestuia, act care în opinia instanței nu poate valora decât o intenție neechivocă de a stăpâni imobilul sub nume de proprietar. Astfel, din probele administrate s-a reținut că reclamanții au făcut pe deplin dovada pozitivă a calităților posesiei, aceasta fiind exercitată în mod continuu, conform naturii bunului, în mod pașnic și liniștit, fără acte de tulburare și în mod public, atât de autoarea acestora, cât și de aceștia după decesul autoarei acestora.
Instanța a reținut că și cea de-a doua condiție a uzucapiunii este îndeplinită, respectiv împlinirea unui termen de mai bine de 30 de ani în care autoarea reclamanților a exercitat posesia exclusivă asupra terenului în litigiu, respectiv din anul 1965, când defunctul M. F. a părăsit domiciliul, și până la data decesului în anul 2002, posesiei autoarei B. I. fiind continuată de la data decesului său de reclamanții în cauză. Instanța a constatat astfel vacanța succesorală de pe urma defunctului M. F., decedat la data de 18.01.1975, pârâtul S. R. având calitatea de unic moștenitor, a constatat de asemenea că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 275 mp situat în București, ., sector 6, constatând totodată că reclamanții au dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra suprafeței de 137,5 mp (141 mp din măsurători) corespunzătoare cotei de ½ din terenul în suprafață de 275 mp (282 mp din măsurători) situat în București, ., sector 6.
Prin sentința civilă nr. 5130/23.06.2010, pronunțată în ds. nr._/303/2010, Judecătoria Sectorului 6 București, Secția Civilă, a admis cererea reclamanților B. A. și B. I., în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL; a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2846/31.03.2010 a Jud. sect. 6 în dosarul nr._, cu următoarele dispoziții: Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului M. F., decedat la data de 18.01.1975, cu ultimul domiciliu în București, ., sectorul 6, se compune și din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra construcției compusă din 3 camere, bucătărie, baie, 2 holuri în suprafață utilă de 64,68 mp, edificat pe terenul în suprafață de 275 mp situat în București, ., sector 6, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert tehnic P. D. N.; constată că reclamanții au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din construcția ce face parte din masa succesorală a defunctului M. F., construcție edificată pe terenul în suprafață de 275 mp (282 mp din măsurători), situat în București, ., sector 6, restul cotei de ½ fiind dobândită de autoarea reclamanților în timpul căsătoriei cu defunctul M. F., potrivit autorizației pentru executare lucrări nr. 96d/25.07.1960 eliberată de Sfatul Popular al Capitalei – Secțiunea de Arhitectură și Sistematizare; hotărârea urmează să se comunice după rămânerea irevocabilă în termen de 30 de zile la organul fiscal competent și în termen de 30 de zile la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 6.
Împotriva sentinței civile nr. 2846/31.03.2010 au formulat apel în termen legal reclamanții B. A., B. I., B. B., precum și apelanții-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General.
În motivarea apelului lor, apelanții-reclamanți B. A., B. I. și B. B. solicită instanței de control judiciar admiterea acestuia si schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate de către apelanții-reclamanți, ca efect al uzucapiunii, cu privire la cota de ½ din imobilul casa de locuit situat pe terenul din București, ., sector 6, având în vedere faptul că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctului M. F. și vacanța succesorală cu privire la moștenirea defunctului M. F., precum și faptul că moștenirea include cota aferenta a defunctului din imobilul situat în București, ., sector 6; să se constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, asupra cotei de ½ din imobilul (teren) situat în București, ., sector 6, în suprafața de 275 mp, iar în finalul cererii s-a solicitat să se constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra cotei de ½ din imobilul (teren si construcție) situat in București, ., sector 6, în suprafața de 275 mp, având în vedere că soții M. au edificat în timpul căsătoriei pe terenul în litigiu o construcție și au continuat să fie coproprietari ai imobilului și după data divorțului. La termenul la care s-au solicitat probele, avocatul reclamanților a arătat expres că dorește să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și asupra cotei de ½ din construcția ce a fost edificata de ambii soți în anul 1960, dar instanța de fond în mod incorect a omis să se pronunțe și asupra capătului de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți, prin efectul uzucapiunii, și a cotei de ½ din construcția - casa de locuit situată pe terenul în litigiu, cu privire la cota de ½ din imobilul construcție situat pe terenul din București, ., sector 6.
Pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE susține în motivarea apelului său că hotărârea de la fond este netemeinică și nelegală, invocând în primul rând:
1. excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, referitor la capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului M. F., în mod direct, ca urmare a lipsei certificatului de vacanță succesorală. În acest sens, se arată că potrivit disp. art. 85 din Legea nr. 36/1995, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenul legal de acceptare a moștenirii, conform regulii instituite de art. 680 C.civ., care consacră dreptul statului de a solicita constatarea vacanței succesorale pe cale notarială. Textul art. 85 nu exclude constatarea existenței succesiunii vacante de către instanța judecătoreasca, fie pe cale principală, fie pe cale incidentală, dar o astfel de solicitare formulată pe calea cererii de chemare în judecată trebuie să îndeplinească toate condițiile de exercițiu a acțiunii civile, inclusiv calitatea procesuală activă. Titularul dreptului de moștenire afirmat în cererea de chemare în judecată este statul, reclamanții neavând calitatea de subiect de drept îndrituit să solicite constatarea vacanței succesorale, neavând vocație la moștenirea lăsată de defunct, astfel încât nu justifică legitimarea procesuală activă în această cerere.
2. Apelantul pârât invocă totodată excepția inadmisibilității acțiunii pe capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat instanței sa se constate existența vacanței succesorale de pe urma defunctului M. F., întrucât conform disp. art. 680 Cod civil: „În lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.” Pe de alta parte, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială prevede la art. 85 o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public, în cadrul unei proceduri necontencioase. Prin excepție, atunci când există unul din cazurile prevăzute la art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, respectiv atunci când moștenitorii își contestă unul altora calitatea, sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale ori cu privire la întinderea drepturilor care li se cuvin, procedura succesorala dobândește caracter contencios, purtându-se un litigiu între părți, soluționat de instanța judecătorească. Deci existența doar a procedurii necontencioase exclude posibilitatea existenței unui litigiu cu privire la întinderea drepturilor succesorale între stat, în calitate de titular al dreptului de a culege moștenirea vacantă, și legatarii cu titlu universal sau particular, iar competența instanțelor în cererile necontencioase, conform art. 331 din Codul de procedură civilă, este expres prevăzută, instanța nefiind competentă sa soluționeze cererile având ca obiect constatarea vacanței succesorale. Simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută, arată apelantul, nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că succesiunea este vacantă, de vreme ce, în virtutea legii, aceasta stare de fapt se constată printr-un certificat de vacanță succesorală, care are doar efect declarativ, cu consecința că statul ar dobândi moștenirea chiar de la data deschiderii succesiunii defuncților, dar este obligatorie eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public, în procedura strict reglementată de lege. În consecință, capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale trebuie respins ca inadmisibil.
3. Apelantul invocă lipsa calității procesuale a Statului prin D.G.F.P.-M.B. în cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii, întrucât într-o astfel de cerere are calitate procesuala pasiva numai proprietarul, de vreme ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății reprezintă sancțiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun, permițând ca acesta să intre în posesia altei persoane. Apelantul invocă disp. art. 680 C.civ., arătând că prin simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută, aceasta nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacanta, de vreme ce în virtutea legii, aceasta stare de fapt se constata printr-un certificat de vacanță succesorală. O soluție contrara ar duce la consecințe inadmisibile, respectiv s-ar accepta, pe cale de consecința, ideea că, în acele situații în care nu a fost dezbătută succesiunea de pe urma defuncților din diverse motive, automat statul este moștenitor, procedura constatării vacantei succesorale de către notar devenind practic inutilă.
În speța de față, reclamanții nu au făcut dovada că ultimul proprietar al imobilului în litigiu este S. R. prin D.G.F.P.-M.B., nejustificând astfel calitatea procesuală pasiva a acestuia, cu atât mai mult cu cat uzucapiunea curge fata de ultimul proprietar. De asemenea, conform dispozițiilor art. 26 alin. 1, coroborate cu dispozițiile art.36 alin. 1 din Legea nr.18/1991: „Terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor (...)”, iar „Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurile prevăzute la art. 26”.
În consecință, cererea reclamanților trebuie respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea apelului său, MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL invocă:
1. excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București pe capătul de cerere privind uzucapiunea prin joncțiunea posesiilor. Instanța a reținut că în lipsa oricăror moștenitori legali ai defunctului din clasele I-IV de moștenitori (conf. art. 669-675 C.civ.) sau testamentari, succesiunea devine vacantă în condițiile art. 680 C.civ. și se deferă ope legis Statului R., care are calitatea de moștenitor legal al defunctului M. F., care nu a avut descendenți împreună cu M. I., iar reclamanții sunt nepoți de soră și frate predecedați. S-a menționat, dar nu s-a dovedit ca M. F. nu a avut copii sau la data decesului nu mai avea ascendenți ori colaterali privilegiați, care să aibă vocație succesorala legală la moștenire și să-și fi exercitat dreptul la opțiune succesorală. Conform disp. art. 680 C.civ. și ale art. 25 din Decretul nr. 31/1954 (statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit…prin Ministerul Finanțelor), bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, reprezentat Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.M.B., și nu de Municipiul București prin Primar General.
Deși instanța a constatat că Ministerul Finanțelor Publice este unic moștenitor, a apreciat că Municipiul București are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind uzucapiunea prin joncțiunea posesiilor, dar capătul de cerere privind succesiunea vacantă este în strânsă legătură cu cel privind uzucapiunea prin joncțiunea posesiilor și întrucât Ministerul Finanțelor Publice este moștenitor al imobilului, în contradictoriu cu acesta trebuie să se judece și pe acest capăt de cerere.
2. Referitor la prescripția dreptului la opțiune succesorala, apelantul Mun. B.. arată că transmiterea patrimoniului succesoral sau a bunurilor determinate din patrimoniu operează de drept din momentul deschiderii moștenirii, astfel cum dispune art. 644, 688, 696, 899 alin. l C.civ. Calitatea de subiect al dreptului de opțiune aparține persoanelor cu vocație generală la moștenire, precum și celor cu vocație concretă, iar conform art. 687 C.civ. acceptarea moștenirii este un act de dispoziție care trebuie exercitat conform art. 700 C.civ. în 6 luni calculat de la data deschiderii moștenirii, iar după împlinirea acestui termen operează prescripție dreptului la acțiune. În speță termenul a început de la data deschiderii moștenirii după autoarea B. I., de la data morții acesteia, 07.01.2002, iar acceptarea succesiunii s-a făcut la data emiterii certificatului de moștenitor nr. 22/07.03.2006, peste termenul legal imperativ, în speță reclamanții moștenind prin reprezentare și în calitate de rude colaterale.
3. Pe fondul cauzei, apelantul solicită respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât joncțiunea posesiilor nu este posibilă decât dacă autorul el însuși nu era un simplu detentor precar. Achizitorul poate numai să intervertească posesia și să înceapă o nouă posesie utilă în persoana sa, în condițiile art. 1858. O altă condiție este ca posesorul posterior să fie un succesor al primului posesor, adică sa dețină posesia sa de la autorul său pe baza unui raport juridic, nefiind posibilă joncțiunea atunci când posesia nu a fost transmisă posesorului actual de la posesorul anterior. În speță nu există nici un act care să releve vreo legătura juridică dintre B. I. și reclamanți, pentru a concluziona că aceștia au fondat dreptul de proprietate prin intermediul uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor. Nici pentru cota de ½ care a aparținut defunctului M. F. nu s-a făcut dovada că autoarea lor ar fi uzucapat această cotă, fapt care i-ar fi îndreptățit la dobândirea și a acestei cote părți.
Apelantul susține că reclamanții nu se pot prevala de certificatul de moștenitor, deoarece nu se referă la un bun determinat, ci la o universalitate de bunuri, iar certificatul de calitate de moștenitor nr. 22/07.03.2006 a fost emis după 4 ani de la decesul numitei B. luliana, fapt ce conduce la concluzia ca reclamanții nu au acceptat succesiunea în mod expres după aceasta în termenul de 6 luni, conf. art. 700 C.civ. privitor la opțiunea succesorala, iar declarațiilor martorilor nu pot suplini forța probantă a unui înscris. Astfel, nu s-a probat că autoarea lor a achitat de la data decesului lui M. F. până în prezent impozitul, iar reclamanți nu pot să invoce un drept de proprietate pe cota de ½ ce a aparținut lui M. F. și nici nu s-a dovedit ca B. luliana a uzucapat această cotă.
Apelantul invocă disp. art. 680 C.civ. privind trecerea în proprietatea statului a bunurilor în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, prin «lipsă» înțelegând și absența lor în sens juridic, așa încât răspunsul emis de Camera Notarilor Publici nu echivalează cu faptul că nu există un moștenitor, fapt ce atrage concluzia că prima instanță a considerat în mod greșit că în cauză a operat uzucapiunea lungă și că astfel autoarea reclamanților a dobândit în acest mod dreptul exclusiv de proprietate asupra imobilului pe care l-ar fi transmis moștenitorilor săi. În acest sens se invocă practica Trib. Suprem care a stabilit că stăpânirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral este aptă de a duce la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate numai daca a intervenit o manifestare exterioară de voință a moștenitorului respectiv, care sa demonstreze că el a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire de fapt a posesiei prin anumite acte (perceperea fructelor, efectuarea unor lucrări de reparație și construcție). Nu poate fi reținută particularitatea în sensul că reclamanții invocă prescripția achizitivă față de moștenitorul celuilalt coindivizar al bunului, din perspectiva unor drepturi indivize dobândite de B. luliana și M. F., reclamanții tinzând la valorificarea unei intervertiri a bunului de către aceștia în posesia exclusivă, deoarece autoarea lor nu a solicitat și nu a probat intervertirea posesiei sale indivize într-una exclusivă, nu cunoștea dacă M. F. mai avea ascendenți si descendenți ori moștenitori colaterali care ar fi avut vocație succesorala la momentul decesului, reclamanții neputând solicita în numele autoarei sale uzucapiunea, ci eventual ar fi putut să-și unească posesia lor cu posesia autoarei, daca aceasta ar fi uzucapat într-adevăr cota de ½ ce aparținea lui M. F..
Prin decizia civilă nr. 496A/14.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă au fost respinse ca neîntemeiate apelurile pronunțate în cauză de reclamanți și pârâți.
În privința apelului declarat de reclamanți s-a reținut că instanța fondului a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2846/31.03.2010 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 5130/23.06.2010 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului M. F., decedat la data de 18.01.1975, se compune și din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra construcției compuse din 3 camere, bucătărie, baie, 2 holuri în suprafață utilă de 64,68 m.p., edificate pe terenul în suprafață de 275 m.p. situat în București, ., sectorul 6, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expertul tehnic P. D. N.; a constatat, deopotrivă, că reclamanții au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din construcția ce face parte din masa succesorală a defunctului M. F., construcție edificată pe terenul în suprafață de 275 m.p. (282 m.p. conform măsurătorilor), situat la adresa arătată anterior, restul cotei de ½ fiind dobândită de autoarea reclamanților în timpul căsătoriei cu defunctul M. F., potrivit autorizației pentru executarea lucrărilor nr. 96d/25.07.1960 eliberată de Sfatul Popular al Capitalei – Secțiunea de Arhitectură și Sistematizare.
Cu referire la apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că reclamanții sunt succesori legali ai autoarei B. I., decedată la data de 7.01.2002.
S-a apreciat că susținerile referitoare la lipsa calității procesuale active privind cererea de constatare a vacanței succesorale de pe urma defunctului M. F., nu sunt întemeiate.
Procedura instituită de dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995 reprezintă o procedură specială în baza căreia statul poate deveni moștenitor în cazul succesiunilor vacante, numai după emiterea unui certificat de vacanță succesorală, eliberat de notarul public.
Tribunalul a constatat, însă, că în legislația română nu există niciun text care să interzică instanței de judecată să constate vacanța succesorală, ca urmare a soluționării unei cereri formulate de o persoană interesată, cu respectarea dispozițiilor privind vacanța succesorală, astfel cum este cazul în speță, așa încât reclamanții au calitatea de persoane interesate și justifică legitimarea procesuală activă în raportul juridic dedus judecății.
Argumentele subzistă și în privința criticii referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii pe capătul de cerere vizând constatarea existenței vacanței succesorale de pe urma defunctului M. F., fundamentată pe dispozițiile art. 680 din Codul civil, respectiv art. 85 din legea nr. 36/1995.
Nu poate fi acceptată ideea că numai statul poate solicita emiterea unui certificat de vacanță succesorală, procedura notarială de declarare a vacanței succesorale nefiind obligatorie și prealabilă sesizării instanței de judecată, astfel că dreptul persoanelor interesate să solicite în mod direct în instanță constatarea vacanței succesorale nu poate fi limitat.
În mod corect s-a apreciat că succesiunea defunctului M. F. este vacantă, în sensul dispozițiilor art. 680 din Codul civil, dată fiind împrejurarea că acesta nu are descendenți, soț supraviețuitor sau alte rude în viață care să aibă vocație succesorală la moștenire și să fie exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil.
În lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari ai defunctului, succesiunea devine vacantă în condițiile art. 680 din Codul civil, modificat prin Decretul nr. 73/1954 și se deferă ope legis statului, care dobândește astfel calitatea de moștenitor legal al defunctului.
O dată stabilită vacanța succesorală pentru defunctul M. F., precum și calitatea de moștenitor a statului prin Ministerul Finanțelor, acesta justifică în cauză calitatea procesuală pasivă în cererea având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
În același sens au fost menționate dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 care prevăd că bunurile de orice fel intrate, în temeiul legii, în proprietatea privată a statului se valorifică de către Ministerul Finanțelor Publice prin organele abilitate.
Apelul declarat de Municipiul București prin Primarul general a fost, deopotrivă, apreciat ca neîntemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 4, 5 din Legea nr. 213/1998, domeniul privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea acestora, ce nu fac parte din domeniul public; dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului judiciar de drept comun, dacă legea nu dispune altfel.
Conform dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 este unitatea administrativ-teritorială, iar potrivit art. 646 din Codul civil bunurile fără stăpân sunt ale statului. Din coroborarea textelor menționate rezultă că pârâtul Municipiul București justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, cum corect a reținut prima instanță.
În legătură cu susținerile relative la prescripția dreptului de opțiune succesorală în privința succesiunii defunctei B. I., s-a apreciat că acestea nu sunt fondate, apelantul pârât nefiind în măsură să probeze că reclamanții nu au acceptat tacit moștenirea după autoarea lor, după cum, în cauză nu s-a dovedit existența altor moștenitori, legali sau testamentari, care să constate dreptul reclamanților, sau să invoce neacceptarea expresă sau tacită a moștenirii.
Reclamanții au invocat prescripția achizitivă în raport cu moștenitorul celuilalt coindivizar al bunului, din perspectiva drepturilor indivize dobândite de B. I. și M. Forea de pe urma autorilor comuni.
Aceștia tind să valorifice intervertirea unei posesii comune, existente inițial, în posesie exclusivă, viciul echivocității putând fi înlăturat prin acte din care să rezulte intenția fermă a unuia din coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv.
După desfacerea căsătoriei soților M., proprietatea comună și devălmașă s-a transformat, în absența unui partaj al bunurilor comune, într-o proprietate indiviză pe cote părți egale, câte ½ pentru fiecare, sens în care uzucapiunea se poate opune față de S. R., în calitate de moștenitor al coindivizarului M. F., urmare a declarării succesiunii vacante.
În cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1847-1852 din Codul civil, privind caracterul posesiei, dat fiind că ulterior anului 1965, când numitul M. F. a părăsit domiciliul conjugal, imobilul a fost stăpânit în mod continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar de către B. I., aceasta figurând în evidențele fiscale în calitate de titular al dreptului de proprietate.
Dovezile administrate în cauză, a apreciat tribunalul, atestă împrejurarea că între foștii soți M. a existat o înțelegere în temeiul căreia imobilul a fost stăpânit de B. I. ulterior momentului la care M. F. a plecat de la domiciliu, autoarea reclamanților cunoscând despre decesul fostului soț, și că ulterior decesului lui B. I. reclamanții s-au ocupat de administrarea imobilului.
Astfel, s-a stabilit că autoarea reclamanților a exercitat posesia exclusivă asupra terenului în litigiu începând din anul 1965 și până la data decesului său intervenit în anul 2002, posesia fiind continuată de la cest moment de către reclamanți.
Uzucapiunea a fost corect opusă statului, în calitate de unic moștenitor al defunctului M. F., ca urmare a declarării vacanței succesorale.
Împotriva deciziei au formulat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Finațelor Publice și Municipiul București prin Primarul general.
1. Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat soluția pentru nelegalitate în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
A susținut că a fost greșit soluționată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în privința cererii de constatare a existenței vacanței succesorale de pe urma defunctului M. F., în mod direct, în lipsa certificatului de vacanță succesorală. O atare calitate aparține reprezentantului statului, la cererea căruia, în temeiul art. 85 din Legea nr. 36/1995 notarul public constată că succesiunea este vacantă și eliberează certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moștenirii; dispoziția din legea notarilor publici se întemeiază pe regula instituită de art. 680 din Codul civil care consacră dreptul statului de a solicita consacrarea vacanței succesorale pe cale notarială.
De asemenea, recurentul susține că s-a apreciat în mod eronat că solicitarea privind constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului M. F. este admisibilă.
Potrivit prevederilor art. 680 din Codul civil și ale art. 85 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorală care are ca obiect constatarea vacanței succesorale este întotdeauna necontencioasă, dreptul statului asupra unei succesiuni vacante putând să coexiste cu drepturile persoanelor care invocă un legat cu titlu universal sau cu titlu particular asupra moștenirii, fără a veni în conflict cu acestea, ceea ce exclude posibilitatea existenței unui litigiu cu privire la întinderea drepturilor succesorale între stat, în calitate de titular al dreptului de a culege moștenirea vacantă, și legatarii cu titlu universal sau particular.
Instanțele judecătorești nu sunt competente să soluționeze cererile având ca obiect constatarea vacanței succesorale, în acest sens legea instituind o procedură administrativă prealabilă și obligatorie.
În cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu justifică legitimare procesuală pasivă pe capătul de cerere referitor la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive.
Faptul că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută, nu echivalează automat cu împrejurarea că succesiunea este vacantă, o atare stare de fapt constatându-se printr-un certificat de vacanță succesorală.
În măsura în care nu există alte persoane care să justifice existența în patrimoniul lor a dreptului de proprietate asupra imobilului teren, prin efectul prevederilor Legii nr. 18/1991 bunul se regăsește în patrimoniul și în administrarea Municipiului București (art. 26 și art. 36).
În raporturile juridice în care participă nemijlocit, ca subiect de drepturi și obligații, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, cu excepția cazurilor în care legea stabilește alte organe în acest scop, cum este cazul în speță (art. 25 din Decretul nr. 31/1954).
Recurentul a solicitat judecarea recursului în condițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
2. Recurentul Municipiul București prin Primarul general a criticat, deopotrivă soluția pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În mod greșit s-a apreciat că Municipiul București are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind uzucapiunea prin joncțiunea posesiilor.
În cauză, bunurile lăsate de defunctul M. F. trec în proprietatea statului, iar acesta este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 14/2007.
Calitatea procesuală pasivă a statului reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice în privința succesiunilor vacante este consfințită și de dispozițiile art. 646, 652, 690 din Codul civil.
Cererile de constatare a succesiunii vacante și uzucapiune sunt în strânsă legătură, astfel încât în virtutea calității de unic moștenitor, prescripția achizitivă trebuie opusă Ministerului Finațelor Publice.
Acceptarea succesiunii de pe urma defunctei B. I. s-a realizat cu nesocotirea termenului prevăzut de lege, în sensul că, deși decesul a survenit la data de 07.01.2002, acceptarea s-a realizat la data emiterii certificatului de moștenitor nr. 22/07.03.2006.
Pe de altă parte, greșit s-a deplasat sarcina probei pe acest aspect în privința municipalității, de vreme ce o atare obligație incumbă reclamanților.
Pe fondul cererii referitoare la prescripția achizitivă, recurentul susține că au fost greșit aplicate dispozițiile cerute de lege pentru a interveni uzucapiunea.
Joncțiunea posesiilor nu poate opera când autorul este simplu detentor precar, ipoteză în care achizitorul poate doar să intervertească posesia și să înceapă o nouă posesie utilă în persoana sa, în condițiile art. 1858 din Codul civil.
În speță posesia nu a fost transmisă către actualul posesor, ci acesta a uzurpat-o, din moment ce între reclamanți și B. I. nu există o legătură juridică relevată de înscrisurile aflate la dosar, după cum nu există dovezi din care să rezulte că autoarea ar fi uzucapat cota de ½ din imobil aparținând defunctului M. F..
Certificatul de moștenitor de care se prevalează reclamanții nu poate fundamenta pretenția acestora, reprezentând un titlu „pro herede”.
Din interpretarea art. 680 din Codul civil se desprinde concluzia că patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului, în tot sau în parte, în cazul în care, fie nu există moștenitori, fie, în cazul în care există, vocația lor succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale.
Din această perspectivă, relațiile furnizate de Camera Notarilor Publici în privința succesiunii nedezbătute de pe urma defunctului M. F. nu echivalează cu lipsa sau inexistența moștenitorilor.
Ca atare, greșit s-a apreciat că în cauză autoarea reclamanților a dobândit dreptul exclusiv de proprietate asupra întregului imobil, transmis ulterior moștenitorilor săi.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută în speță împrejurarea că reclamanții invocă prescripția achizitivă în raport cu moștenitorul celuilalt coindivizar al bunului, din perspectiva unor drepturi indivize dobândite de B. I. și M. F., tinzând la valorificarea intervertirii posesiei comune în posesie exclusivă, dat fiind că autoarea lor însăși nu a solicitat și nu a probat intervertirea posesiei sale indivize într-una exclusivă.
Recurentul a solicitat judecarea recursului și în condițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor promovate și au depus la dosar note de concluzii.
Examinând legalitatea deciziei din perspectiva criticilor formulate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.
1. A susținut recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice că reclamanții nu au calitate procesuală activă în cauză cu referire la petitul având ca obiect constatarea existenței vacanței succesorale, de vreme ce legea (art. 85 din Legea nr., 36/1995 și art. 680 din Codul civil) prezervă această calitate exclusiv reprezentantului statului, la cererea căruia notarul public constată că succesiunea e vacantă și eliberează certificatul de vacanță succesorală.
Cum în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari ai oricărei persoane, succesiunea devine vacantă, iar bunurile succesorale trec în proprietatea statului, norma ce reglementează această ipoteză juridică (art. 680 din Codul civil) instituie, deopotrivă, dreptul persoanei morale beneficiare de a declanșa procedura notarială în scopul eliberării certificatului de vacanță succesorală.
O atare împrejurare nu exclude, însă, dreptul oricărei alte persoane interesate de a declanșa procedura judiciară în scopul obținerii aceleiași finalități, pe cale incidentală, cum corect au reținut instanțele de fond și apel, cu respectarea cerințelor imperative privind termenul legal de acceptare a moștenirii.
Din această perspectivă a fost corect soluționată excepția privind calitatea procesuală activă a reclamanților.
Argumentul servește, deopotrivă, la combaterea criticii referitoare la admisibilitatea cererii de constatare a vacanței succesorale pe calea acțiunii în justiție.
Dispozițiile art. 477 și 680 din Codul civil, respectiv ale art. 85 din Legea nr. 36/1995, consfințesc faptul că „averile vacante și fără stăpâni aparțin domeniului public”, după cum „bunurile rămase de pe urma defunctului” trec în proprietatea statului în măsura în care nu există moștenitori legali sau testamentari.
Legea instituie, într-adevăr, o procedură specială administrativă, prealabilă și obligatorie, în scopul declarării succesiunii vacante și eliberării certificatului de vacanță succesorală, procedură a cărei necesitate rezidă în stabilirea naturii bunurilor succesorale și a regimului juridic aplicabil acestora, în situațiile anterior arătate.
Dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995 nu exclud, după cum nu limitează posibilitatea persoanelor interesate de a obține pe cale incidentală constatarea existenței unei succesiuni vacante, prin urmare în lipsa certificatului de vacanță succesorală, sens în care nu poate fi primită susținerea grație căreia caracterul eminamente necontencios al procedurii succesorale reglementate de lege atrage după sine inadmisibilitatea unei asemenea cereri, în caz contrar fiind nesocotite principiile relative la competența generală a instanțelor de judecată, respectiv la accesul neîngrădit la instanță.
Curtea apreciază, totodată, că în mod corect s-a stabilit că recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă cu privire la cererea referitoare la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive.
Chestiunea ținând de dezbaterea succesiunii defunctului M. F. anterior procesului pendinte și modalitatea de evaluare și valorificare a dovezilor administrate pe acest aspect în cauză excede analizei în faza procesuală a recursului.
De altfel, concluzia la care au ajuns instanțele de fond și apel în această privință nu se fundamentează exclusiv pe informațiile furnizate de Camera Notarilor Publici, cum susține recurentul, fiind luate în considerare și celelalte dovezi administrate (înscrisuri și depoziții de martori).
Pe de altă parte, odată constatată existența succesiunii vacante, statul dobândește calitatea de moștenitor al defunctului M. F. și, implicit, proprietatea bunurilor aflate în patrimoniul său la data decesului, bunuri ce urmează a fi valorificate de Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 14/2007.
2. La rândul său, recurentul Municipiul București prin Primarul general a susținut că în mod eronat s-a apreciat că justifică legitimare procesuală pasivă în cererea de uzucapiune, de vreme ce bunurile aparținând succesiunii vacante au trecut în proprietatea statului reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel cum s-a arătat anterior, statul are calitate procesuală pasivă în privința petitului de constatare a existenței succesiunii vacante, iar din perspectiva calității sale de moștenitor vacant, acestuia i se opune prescripția achizitivă.
Pe de altă parte, cum corect a reținut instanța de apel, domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea acestora, care exced domeniului public și asupra cărora statul sau unitatea administrativ-teritorială exercită un drept de proprietate privată (art. 4 și 5 din Legea nr. 213/2008).
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în raporturile juridice în care participă în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, statul ca persoană morală este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu excepția acelor cazuri în care legea stabilește că reprezentarea statului este asigurată de alte organe.
Or, în lumina dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, în raporturile privind bunurile proprietate privată a statului, subiectul de drepturi și obligații este unitatea administrativ-teritorială, legea fiind, așadar, cea care atribuie legitimare procesuală pasivă în cauză Municipiului București prin Primarul general în cererea având ca obiect uzucapiunea.
Susținerea referitoare la împrejurarea că acceptarea succesiunii defunctei B. I. de către reclamanți s-a realizat cu nesocotirea termenului prevăzut de lege nu poate fi primită, de vreme ce a fost emis certificatul de calitate de moștenitor nr. 22/07.03.2006, necontestat pe cale judiciară, iar discutarea eventualelor dovezi administrate pe aspectul de referință excede analizei pe calea recursului.
În privința sarcinii probei se reține că, reclamații fiind ținuți a proba calitatea de succesori ai defunctei B. I., au înțeles să se servească de capacitatea probatorie a certificatului de calitate de moștenitor arătat, în timp ce, în măsura în care recurentul Municipiul București contestă situația consfințită prin actul în discuție, acestuia îi incumbă obligația de a proba prin mijloacele permise de lege contrariul.
Grație titlului obținut de reclamanți, nu se poate susține că aceștia au uzurpat posesia exercitată de autoarea lor asupra bunului imobil în litigiu ulterior decesului fostului său soț, M. F..
Cu referire la intervenirea uzucapiunii, s-a reținut în mod corect că în cauză, după decesul numitului M. F., survenit în anul 1975, ca și în perioada anterioară cuprinsă între momentul la care soții M.
s-au separat în fapt și cel al decesului lui M. F., imobilul litigios a fost stăpânit de B. I., în mod continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar, aceasta figurând înscrisă cu această calitate în evidențele fiscale și cadastrale.
Interpretarea și valorificarea dovezilor pe baza cărora s-a stabilit îndeplinirea cerințelor art. 1846 și 1847 din Codul civil excede analizei în recurs, Curtea apreciind că înțelegerea foștilor soți M. în legătură cu situația concretă a imobilului ulterior divorțului este de natură să excludă calitatea de detentor precar a autoarei reclamanților cu privire la cota de ½ din terenul în discuție.
Certificatul de calitate de moștenitor anterior menționat conferă reclamanților dreptul de a acționa în justiție pentru realizarea intereselor personale, în patrimoniul autoarei lor regăsindu-se la data decesului acesteia dreptul la acțiunea în constatarea uzucapiunii, fiind lipsită de semnificație juridică sub acest aspect împrejurarea că în cuprinsul actului nu sunt evidențiate bunurile care au făcut obiect al transmisiunii.
Vocația succesorală concretă a reclamanților din cauza pendinte se întinde, fără echivoc, asupra a ½ din imobilul dobândit de soții M., în virtutea prezumției comunității de bunuri, comunitate „transformată” ulterior în indiviziune, iar în privința celeilalte cote de ½ aceștia invocă uzucapiunea în raport cu statul în calitate de unic succesor al celuilalt coindivizar al bunului, demers opozabil și recurentului Municipiul București în lumina celor expuse în combaterea primei critici formulate în recurs.
Autoarea reclamanților nu avea obligația de a promova ea însăși o acțiune prin care să se constate intervertirea posesiei indivize într-una exclusivă, de vreme ce din starea de fapt a lucrurilor rezulta fără echivoc acest aspect, după cum nu se impunea a fi uzucapat cota de ½ din bun, câtă vreme avea la îndemână prescripția achizitivă.
Așadar, autoarea reclamanților nu a dobândit un drept de proprietate exclusiv asupra bunului, cum susține recurentul, ci vocația la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, transmisă pe cale succesorală moștenitorilor care au declanșat procesul.
În consecință, în baza art. 312 din codul de procedură civilă cu referire la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul - pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și de către recurentul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 496 A din 14.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. A., B. I. și B. B..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.10.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. O. M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.C.O.
Tehdact.R.L.
2 ex./25.03.2013
TB-S.3 – C.M.; M.P.
Jud.S.6 – C.Ș.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1683/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 18/2013. Curtea... → |
|---|
