Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 862/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 862/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 862/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 862 R
Ședința publică de la 02.05.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant B. G. F. împotriva Sentinței civile nr. 1418/07.03.2011 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. DE P. SECTOR 2 și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ, având ca obiect, pretenții – Despăgubiri Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant B. G. F. personal, lipsă fiind celelalte părți
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, părțile prezente declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant B. G. F. personal solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică și să se constate persecuția politică asupra sa în perioada arătată, iar în cazul în care instanța va admite excepția de necompetență, solicită trimiterea dosarului la Judecătoria sector 2 București pentru ca cererea să fie soluționată de instanța competentă.
Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București pe excepția de necompetență solicită respingerea acesteia și pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că în raport de dispozițiile art. 4 Cod procedură civilă, competent cu soluționarea cauzei este Tribunalul București.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, reclamantul B. G.-F. a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice, C. de P. Sector 2 și Direcția de Muncă și Protecție Socială, solicitând instanței fie obligarea Direcției de Muncă și Protecție Socială la acordarea drepturilor prevăzute în Decretul Lege nr.118/1990 și a Casei de P. a Sectorului 2 la recalcularea pensiei de asigurări sociale prin luarea în considerare a perioadei în care a suferit persecuții politice, respectiv perioadele 11.04.1960 – 01.06.1965 în care nu i-a fost trecut salariul în cartea de muncă, 01.11.1962 – 15.02.1964 în care i-a fost restricționată activitatea la ½ normă din motive politice, 23.10.1964 – 15.07.1966 în care a fost nevoit să presteze munci sezoniere și cu ½ din normă din cauza persecuției politice, în perioada 01.03.1973 – 01.08.1989 în care deși a îndeplinit efectiv munca unui șef de secție (sector) în cadrul Studiourilor Cinematografice (Centrul de producții cinematografice București) a fost fictiv nominalizat în organigramele instituției ca documentarist și redactor gr. VI/26 și remunerat cu doar ½ din salariul cuvenit celor care efectuau activități în funcția de șef de secție (sector), asimilate cu acea de director de casă de film, precum și pentru abuzurile administrative cu motivații politice din cauza implicării, ca martor al apărării, în contradicție cu recomandările Securității într-un mare proces politic al vremii, apoi prin preluarea pentru prezervare pentru valoarea sa istorică a unei mici ferme din localitatea Ștefăneștii de Jos, jud. I., demolată, cu confiscarea terenului de 4 ha și a tuturor bunurilor gospodărești, inclusiv pentru punerea la index a sa ca publicist și literat pe perioada 1961 – 1989, aspect ce i-a adus prejudicii, respectiv excluderea de la acordarea indemnizației de merit în temeiul Legii nr. 118/2002, fie obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor Publice la plata unei sume forfetare cu titlu de dezdăunări, în baza Legii nr.221/2009, în valoare de 400.000 RON.
În motivare, a arătat că în perioada 1961 – 1962 a fost implicat într-unul din marile procese politice staliniste în rândurile intelectualilor, privindu-l pe publicistul și scriitorul M. P., condamnat în primă instanță de Tribunalul M. București la 25 de ani de muncă silnică pentru acțiuni care ar fi vizat „schimbarea formei de organizare statală” a vremii. A afirmat reclamantul că a fost solicitat de Securitate pentru a fi martor al acuzării, dar a refuzat, participând la cererea familiei inculpatului ca martor al apărării.
În al doilea rând, a susținut că a achiziționat în 1972 prin act olograf, iar în 1975 prin act notarial, o mică fermă din localitatea Ștefăneștii de Jos, jud. I., cu o valoare memorialistică de interes național, spre a o prezerva pentru istorie, căci acolo funcționase Punctul de comandă al trupelor române care în zilele de 24 – 29 august 1944 angajaseră lupte cu forțele germane. A pretins reclamantul că amintirea fermei respective ar fi contravenit viziunii oficiale asupra evenimentelor respective, motiv pentru care trebuia distrusă.
A mai arătat reclamantul că între formele persecuției politice exercitate, s-au numărat: 1) restricționarea activității sale în serviciul în care funcționa în perioada 1960 – 1964, prin tăierea unei jumătăți de normă și repartizarea ca spațiu locativ într-un imobil din București, .. 44, anume amenajat pentru ca locatarii să fie permanent supravegheați, ceea ce echivala cu domiciliul forțat; 2) a fost înlăturat definitiv din serviciu, fiind nevoit să recurgă la activități sezoniere cu mult sub calificarea pe care o avea și fără drepturi de asigurări sociale; 3) atunci când a reușit să se angajeze prin înșelarea vigilenței cadriste oficiale, după un an a fost depistat ca „dezertor din frontul ideologic” și reîncadrat fără vreun alt motiv pe un post mult inferior pregătirii și experienței pe care o avea la acea dată, cu diminuarea corespunzătoare a remunerației. În consecință, apreciază reclamantul că din anul 1972 și până în anul 1990, când s-a pensionat, deși a ocupat o funcție echivalentă celei de încadrare – șef secție redacție la Studiourile Cinematografice București, echivalentă cu aceea de director de casă de film – a fost remunerat cu 1/2 sau 1/3 din salariul cuvenit, figurând în evidențe ca simplu documentarist gr.IV, aspect ce denota un reflex al persecuției politice în formă continuă.
Reclamantul a susținut că majoritatea operelor sale au apărut sub un alt nume, deoarece numele și pseudonimul său figurau în liste autorităților la index. Astfel, consideră că deși a fost redactor și autor la sute, poate chiar mii de filme documentare realizate în 18 ani la Studiourile Cinematografice București, numele său nu a apărut pe generic, aspect cu efecte negative asupra carierei sale.
În drept, au fost invocate dispozițiile Decretului - Lege nr. 118/1990, art. 4-5 din Legea nr. 221/2009.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile atașate cererii, precum și orice altă probă admisă de lege.
La data de 06.10.2010 s-a înregistrat la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinarea formulată de Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, solicitând respingerea acțiunii.
În motivare, pârâta a arătat că în măsura în care acțiunea reprezintă contestarea actului administrativ emis de această instituție, respectiv anularea deciziei nr. 1996/20.08.2008, se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile conform art. 7 alin. 1 și art. 12 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 109 alin. 2 C.pr.civ. și art. 8 alin. 5 din Decretul – lege nr. 118/1990 sau anularea acțiunii ca netimbrată în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, iar în ipoteza în care acțiunea reprezintă o acțiune în constatare în condițiile art. 111 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 9 din Decretul Lege nr. 118/1990, a apreciat că se impune declinarea competenței în favoarea judecătoriei ținând cont și de prevederile art. 1 alin. 1 C.pr.civ., anularea acțiunii ca netimbrată în condițiile art. 20 și art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/_, fiind invocată și lipsa calității procesuale a acestei pârâte în raport de faptul că reclamantul trebuie să se judece în contradictoriu cu S. român care i-a cauzat în mod direct situația de persecuție invocată. Pe fondul cererii a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt probe care să susțină existența vreunei persecuții politice în raport de situația de fapt pretinsă de pârât.
La data de 18.10.2010, prin Serviciul Registratură, s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de pârâta C. de P. a Municipiului București, prin care a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că reclamantul nu este beneficiar al unor drepturi acordate de către C. de P. a Municipiului București.
Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la 08.11.2010, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că nu înțelege să mai invoce drept temei dispozițiile Decretului – Lege nr. 118/1990, ci își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr.221/2009.
Prin încheierea din 15.11.2010, Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale, a scos cauza de pe rolul secției respective și a înaintat-o conducerii Tribunalului București în vederea repartizării pe rolul uneia din secțiile civile.
Cauza a fost înregistrată la 23.12.2010 pe rolul Tribunalului București – Secția a Va Civilă.
La data de 05.04.2011, Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a invocat deciziile Curții Constituționale ce au vizat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, apreciind că se impun cu prioritate considerentele expuse prin deciziile menționate. În acest sens, s-a arătat că instanța de control constituțional a constatat că nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative – Decretul – Lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, apreciate de Curtea Constituțională ca fiind un paralelism de reglementare, aspect de natură a atrage neconstituționalitatea modificărilor aduse prin OUG nr. 62/2010, dar și a art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Pe cale de consecință, față de obligativitatea deciziilor nr.1354/2010, nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale, a apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai datorează despăgubiri.
La termenul din data de 01.06.2010, reclamantul B. G. F. personal a arătat oral în ședință că renunță la judecată față de Direcția de Muncă și Protecție Socială și C. de P. Sector 2, lămurind că se judecă doar cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sub aspectul daunelor în conformitate cu Legea nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 1418 F/07.09.2011 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a luat act de renunțarea reclamantului B. G. F. la judecată față de pârâții C. de P. Sector 2 și Direcția de Muncă și Protecție Socială și s-a respins, ca neîntemeiată, pentru rest acțiunea, astfel cum a fost precizată și restrânsă, formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată, partea reclamantă B. G. F. solicită acordarea unor despăgubiri în cuantum de 400.000 lei, în cond. Legii nr. 221/2009, invocând existența în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989 a unor pretinse persecuții politice, fie sub forma restricționării activității profesionale și a remunerării neconforme activității prestate, fie prin repartizarea unei anumite locuințe în care putea fi supravegheat echivalând cu stabilirea unui domiciliu forțat, fie prin imposibilitatea de a se bucura de drepturile aferente creației sale intelectuale prin punerea la index.
Tribunalul a reținut potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 (1) Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului ».
De asemenea, tribunalul a reținut și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009 în sensul că « (1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). (…) (2) Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător ».
În ce privește dreptul la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare, acesta era consacrat prin disp. art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, text a cărui neconstituționalitate a fost constatată de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 1354/2010, 1358/2010 și 1360/2010.
Independent de acest aspect, reținând și dispozițiile art. 1169 C.civ., tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, deoarece pretinsa „persecuție politică” afirmată de partea reclamantă nu s-a confirmat în raport de probele administrate în cauză, nerezultând nici existența unei condamnări cu caracter politic, după cum nu sunt nici temeiuri pentru a considera că B. G. F. ar fi fost supus unor măsuri administrative cu caracter politic.
Astfel, nefiind afirmată și nerezultând existența vreunei condamnări penale suferite de reclamant pentru ca instanța să realizeze o analiză din perspectiva art. 1 din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că situația de fapt se impune a fi raportată la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, respectiv art. 4 alin. 2 din actul normativ menționat. Or, nici sub acest din urmă aspect nu se confirmă existența vreunor temeiuri pentru a concluziona în sensul luării unor măsuri cu caracter politic față de reclamant anterior datei de 22 decembrie 1989, după cum se pretinde prin acțiune.
În cauză nu a rezultat faptul că reclamantul ar fi fost supus vreunei măsuri de urmărire informativă din partea organelor securității statului, reclamantul prezentând doar dosarul unei terțe persoane, respectiv M. P..
În ce privește cartea de muncă depusă de către reclamant, tribunalul a reținut că nu poate fi apreciată ca o dovadă a motivelor care au stat la baza luării măsurilor de reducere a activității acestuia în sensul exercitării unor presiuni de natură politică.
Totodată, nici motivul privind pretinsa imposibilitate de semnare a operelor nu a fost probat, reprezentativ în acest sens fiind înscrisul aflat la fila 42 din dosar, emanat de la Uniunea Cineaștilor din România în care se reflectă activitatea reclamantului, fără a rezulta existența vreunei măsuri politice de împiedecare a activității sale. Referitor la declarația autentificată sub nr. 3864/28.05.2008 de BNP M. P. și Asociații, emanând de la numitul D. N., aceasta nu este prin sine însăși aptă a proba susținerea părții reclamante cum că imposibilitatea de afirmare a creației sale științifice s-ar fi datorat unor măsuri politice, declarația menționată putând prezenta relevanță pentru lămurirea raporturilor dintre reclamant și declarant cât privește eventuale drepturi de autor asupra filmelor menționate. Pe de altă parte, apare ca fiind lipsită de logică ipoteza ca autoritățile comuniste să fi acceptat folosirea drept scenarist și regizor pentru realizarea unor materiale de propagandă instituțională a unei persoane pe care în fapt o persecutau politic.
Tribunalul a reținut ca fiind neîntemeiat și motivul privind pretinsa existență a unui domiciliu forțat ca efect al repartiției într-o locuință despre care partea reclamantă cunoștea că ar fi permis supravegherea operativă, din moment ce o astfel de situație de fapt nu este confirmată prin niciuna dintre probele administrate.
În final, tribunalul a apreciat că participarea părții reclamante ca martor în procesul unui condamnat politic, respectiv achiziționarea unui imobil ulterior demolat, nu constituie prin ele însele premisele unei concluzii în sensul existenței unor măsuri cu caracter politic la adresa reclamantului, lipsind probele care să susțină realitatea existenței unor asemenea măsuri.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul B. G. F..
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că instanța de fond nu a înțeles că în acest caz este vorba de o formă mai rară a persecuției politice, și anume pentru delicte de conștiință în mediul intelectual și artistic, care se încadrează în dispozițiile art. 1 și urm,. din Decretul-Lege nr. 118/1990, ca și în prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Nu a fost dovedită, în condițiile art. 1169 cod civil pretinsa persecuție politică, afirmată de reclamant, în cauză nefiind probată nici existența unei condamnări politice, și nici faptul că reclamantul ar fi fost supus vreunei măsuri de urmărire informativă din partea organelor securității statului, și nici existența vreunei măsuri politice de împiedicare în vreun fel a activității acestuia.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant B. G. F. împotriva sentinței civile nr. 1418/07.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, C. de P. Sector 2 și Direcția de Muncă și Protecție Socială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.05.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. DY
Tehnored. GC – 2 ex
12.07.2012
Jud. fond B. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 859/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2281/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
