Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1203/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1203/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 1203/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1203
Ședința publică de la 01.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * *
M. P.- P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL A FOST REPREZENTAT DE PROCUROR- E. I.
Pe rol se află pronunțarea asupra revizuirii formulată de revizuentul M. P.-P. de pe lângă Tribunalul București, împotriva deciziei civile nr.212/25.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata S. N. V..
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 17.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2013, 01.07.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.212 R/25.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis recursul formulat de recurenta creditoare S. N. V. împotriva încheierii de ședință din data de 27.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, pe care a modificat-o în tot, a admis în parte cererea și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr.1448/04.12.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală la cererea creditoarei S. N. V. împotriva debitorului MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile”.
Relativ la motivul de recurs vizând existența excepției autorității de lucru judecat față de alte încheieri de ședință prin care aceeași cerere a creditoarei S. N. V. a fost respinsă, instanța de recurs a reținut că autoritatea de lucru judecat, manifestată ca excepție procesuală, în ipoteza existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, vizează soluțiile instanțelor de judecată prin care a fost soluționat pe fond raportul juridic litigios dintre părți. Or, cererea de încuviințare a executării silite nu este o cerere asupra căreia instanța de executare se pronunță soluționând „fondul litigiului”, cererea în discuție fiind una necontencioasă, prin care nu se dezleagă fondul unui raport juridic litigios.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs a apreciat acest motiv de recurs, ca nefondat.
Tribunalul a reținut că, în mod eronat, prima instanța a apreciat că în cauză dispozițiile cuprinse în titlul executoriu menționat referitoare la obligarea debitoarei de a preda creditoarei sumele de bani ridicate de organele de urmărire penală nu pot fi puse în executare silită prin poprire, întrucât, potrivit cererii aflate la dosar, creditoarea a menționat că solicită încuviințarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege și nu exclusiv prin poprire. Așadar, creditoarea a vizat toate formele de executare silită, nu doar poprirea, cum greșit a apreciat judecătoria.
Observând titlul executoriu a cărui punere în executare silită s-a solicitat și cererea de executare silită, tribunal a reținut că recurenta S. N. V. urmărește punerea în executare silită a dispoziției cuprinsă în sentința penală nr. 1448/04.12.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (definitivă prin decizia civilă nr. 37/2009 a Curții de Apel București, care nu a adus modificări dispoziției în discuție) prin care instanța penală, în baza art.357 alin. 2 Cod procedură penală, a dispus restituirea către partea vătămată S. N. V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală de la aceasta și menționate în procesul - verbal încheiat la 31.03.2005.
Cu privire la dispozițiile din sentințe penale definitive pronunțate pe latură civilă, tribunalul a reținut că aducerea lor la îndeplinire pe cale silită se realizează potrivit legii procesual civile. Susținerile intimatului (cuprinse în contestația în anulare și în notele scrise depuse la dosar la data de 21.12.2012) în sensul aplicării prevederilor art. 444 Cod procedură penală pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri dispuse de instanța penală (care nu vizează despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare) pe care recurenta urmărește a o executa silit nu au fost primite de către instanța de recurs, căci art. 444 Cod procedură penală se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, or în speță nu este cazul. Sentința penală nr.1448/04.12.2008 nu face vorbire despre împrejurarea că sumele de bani ridicate de la partea vătămată S. N. V. s-ar afla în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare. Totodată, susținerea intimatului că prin cuprinsul deciziei penale nr. 37/19.02.2009 a Curții de Apel București s-a reținut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuție în sarcina organelor de urmărire penală câtă vreme acestea fuseseră restituite moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond, deși este reală față de conținutul deciziei penale invocate, tribunalul a reținut însă că instanța de apel penală prin această decizie nu a modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile prejudiciate în acest mod. Așadar, obligația de restituire în discuție a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.
Față de natura măsurii dispuse de instanța penală, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 575-577 referitoare la predarea silită a bunurilor mobile, însăși intimatul făcând trimitere la aceste prevederi și la incidența acestora.
Susținerile intimatului că bunurile urmăribile trebuie să aparțină debitorului, altfel neputându-se proceda la executare silită, nu are efecte juridice în modalitatea de executare silită a predării bunurilor mobile, această modalitate vizând predarea unor bunuri aparținând creditorului urmăritor.
Relativ la alegația intimatului vizând lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile în persoana creditoarei care a pornit executare silită, tribunalul a reținut că potrivit art. 3712 alin. 1 Cod de procedură civilă, pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani (ipoteză pentru care se aplică cerința de la art. 379 Cod de procedură civilă referitoare la creanța certă, lichidă și exigibilă), predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege. Prin urmare, se pot executa silit nu doar obligațiile vizând plata unei creanțe certe lichide și exigibile, ci celelalte tipuri de obligații indicate de textul de lege amintit.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că respectivul titlu executoriu poate fi pus în executare silită, că nu există impedimente la executare, nefiind incidente nici unul din cazurile prevăzute de art.3731 alin. 4 Cod de procedură civilă, motiv pentru care văzând și dispozițiile art. 312 alin.1-3 Cod de procedură civilă, a admis prezentul recurs, a modificat în tot încheierea atacată și, conform art. 3731 Cod de procedură civilă, a admite în parte cererea (executarea nu va viza toate formele de executare) și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 1448/04.12.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală la cererea creditoarei S. N. V. împotriva debitorului MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin forma de executare „predare silită a bunurilor mobile”.
Revizuientul apreciază că există contrarietate în sensul art.322 pct.7 Cod de procedură civilă între decizia mai sus menționată și sentința penală nr.906/23.10.2012, care a constatat imposibilitatea de executare a dispoziției de restituire către S. N. V. a sumelor de bani ridicate de organele de urmărire penală din locuința acesteia și menționate în procesul – verbal încheiat la data de 31.03.2005 (filele 19-28 vol.I dosar urmărire penală).
Prin cererea formulată revizuientul urmărește anularea deciziei civile nr.212/2013, revizuirea fiind calea extraordinară de atac de retractare prin care se poate obține în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.322 Cod de procedură civilă retractarea hotărârii definitive atacate.
În prezenta cauză, Curtea, în conformitate cu alin.3 al art.326 Cod de procedură civilă, a limitat dezbaterile la admisibilitatea revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază.
Condițiile de admisibilitate a revizuirii sunt prevăzute expres de legiuitor în privința punctului 7 fiind necesar să fie întrunite cumulativ existența a două hotărâri definitive potrivnice, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite și în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau dacă a fost criticată, să nu se fi discutat.
Curtea constată că revizuientul invocă contrarietatea între o sentință pronunțată într-o cauză penală și o sentință pronunțată în soluționarea unei cereri de încuviințare a executării silite. Contrarietatea presupune ca una și aceeași problemă litigioasă să primească în două litigii rezolvări diferite.
Nu se poate reține existența unei contrarietăți odată ce prin sentința civilă a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr.1448/04.12.2008 pronunțată de Secția a II-a Penală a Tribunalului București și sentința penală nr.906/2012 pronunțată de Secția a I-a Penală a Tribunalului București, deoarece în considerentele sentinței penale este prevăzut expres că drepturile asupra sumelor de bani urmează a fi soluționate de instanța civilă.
Nici condiția ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost discutată în fața instanței civile nu este întrunită în prezenta cauză, instanța civilă analizând, pe de o parte, inexistența autorității de lucru judecat față de alte încheieri de ședință prin care cererea creditoarei S. N. V. a fost respinsă, deoarece soluțiile vizau fondul raportului juridic litigios dintre părți, iar, pe de altă parte, a fost analizată diferența între aplicarea prevederilor art.444 Cod procedură penală, care se referă la restituirea unor lucruri aflate în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, aspect soluționat prin sentința penală nr.1448/2008 și prevederile art.575 – 577 Cod de procedură civilă incidente în soluționarea cauzei finalizată cu pronunțarea deciziei civile nr.212/2013 ce se solicită a fi anulată în prezenta cerere de revizuire, dispoziții referitoare la predarea silită a bunurilor mobile.
În mod corect tribunalul a reținut că dispozițiile din sentințele penale definitive pronunțate pe latura civilă se adus la îndeplinire pe cale civilă potrivit legii procesual civile. Sentința penală nr.1448/2008 nu cuprinde mențiuni în sensul că sumele de bani ridicate de la partea vătămată S. N. V. s-ar afla în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, astfel încât să fie aplicabile în cauză prevederile art.444 Cod procedură penală. Nu poate fi reținută critica revizuientului în sensul că decizia penală nr.37/2009 a Curții de Apel a reținut nelegalitatea măsurii de restituire a sumelor de bani în discuție în sarcina organelor de urmărire penală, câtă vreme acestea fuseseră restituite moștenitorilor legali ai victimei înainte de pronunțarea sentinței de fond. În mod corect tribunalul a reținut că instanța de apel penală, prin această decizie, nu a modificat această obligație, reținând că acest lucru se poate realiza nu în apelul inculpatului, ci doar în calea de atac a părții civile prejudiciată în acest mod. Concluzia firească este că obligația de restituire a rămas definitiv stabilită în sarcina organelor de urmărire penală.
Față de împrejurarea că în cuprinsul deciziei civile nr.212/2013 a fost analizată excepția autorității de lucru judecat și instanța a reținut că acest motiv de recurs este nefondat, excepția nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăși puterea de lucru judecat a rezolvării date excepției procesuale respective.
În mod corect tribunalul a reținut că nu este incident niciunul din impedimentele la executare prevăzute expres de alin.4 al art.3731 Cod de procedură civilă, astfel că cererea a fost admisă în parte numai prin forma de executare prin predarea silită a bunurilor mobile, conform art.3731 Cod de procedură civilă.
Cum în cauză nu se constată existența unei contrarietăți între cele două sentințe și față de împrejurarea că excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată în decizia civilă nr.212/2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul civil nr._/3/2012, Curtea a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 alin.1 pct.7 Cod de procedură civilă formulată de revizuentul M. P. - P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.212/25.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata S. N. V..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./03.07.2013
TB-S.5 – L.I.G.; C.L.B.; S.O.
Jud.S.3 – C.Ș.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1214/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
