Legea 10/2001. Decizia nr. 1041/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1041/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2012 în dosarul nr. 1041/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1041R
Ședința publică de la data de 25.05.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 1061A/15.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă N. M. și cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, pretenții”.
Înainte de formarea listei de amânări fără discuții, președintele completului de judecată informează părțile prezente în sala de ședință, în sensul că judecătorul titular de complet de la termenul de astăzi, respectiv doamna judecător G. Alessandru G., a fost numită judecător la Tribunalul pentru litigii al Organizației Națiunilor Unite, începând cu data de 20.04.2012, fiind detașată în cadrul acestei instituții prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât componența completului de judecată a fost stabilită prin hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel București din data de 26.04.2012.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata – reclamantă N. M. – reprezentată de avocat M. Gl.C. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, lipsind recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice și intimatul – pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, în cauză, s-a solicitat de către recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Reprezentantul intimatei – reclamante depune la dosar împuternicirea avocațială și având cuvântul învederează instanței că nu are de formulat cereri noli, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului declarat de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că, a solicitat prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă în baza aart. 242 alin.2 C.pr.civ.
Intimata – reclamantă N. M. prin avocat solicită respingerea recursului declarat de recurentul – pârârât Ministerul Finanțelor Publice ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală; fără cheltuieli de judecată.
În combaterea recursului, arată că în mod corect s-a constatat că recurentul – pârât are calitate procesuală pasivă în speța de față și trebuie să plătească prețul actualizat al imobilului ce face obiectul prezentului litigiu.
Pe fondul recursului, în mod corect s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 501 din Legea nr.10/2001.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice – la D.G.F.P.M.B și M. Bucuresti prin Primarul General solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 499.000 lei reprezentând contravaloarea prețului de piață al imobilului situat în București, sector 2, ..32-34, ., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a beneficiat de prevederile legii 112/1995, dobândind proprietatea imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2437/29.01.1997. Prin sentința civilă nr. 8433/17.11.2004 pronunțată de către Judecătoria sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă, moștenitoarele foștilor proprietari Dirina C. M., C. E., C. E. și C. Z. au obținut restituirea imobilului situat în București, ..32-34, ..
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2009
Prin sentința civilă nr. 470/24.01.2011 Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. BUCURESTI PRIN PRIMAR GENERAL și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta N. M., a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 232.851 lei, echivalent a 53.164 euro, cu titlu de despăgubirii, reprezentând valoarea de circulație pentru imobilul situat în .. 32-34, apt. 8, sector 2 Bucuresti și a luat act că nu se solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut că prin sentința civilă nr.8433/17.11.2004 pronunțată de către Judecătoria sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă, moștenitoarele fostilor proprietari Dirina C. M., C. E., C. E. și C. Z. au obținut restituirea imobilului situat în București, ..32-34, ., iar contractul de vânzare-cumpărare nr.2437/29.01.1997 nu a fost declarat nul prin nicio hotărâre judecătoreasca, și implicit nu s-a reținut de vreo instanța ca nu ar fi fost respectate dispozițiile legii nr. 112/1995 la data întocmirii acestei vânzări cumpărări către reclamanta fosta chiriașa, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 501 introduse prin Legea nr. 1/2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE.
În motivarea apelului, pârâtul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În subsidiar, apelantul a apreciat capătul de cerere referitor la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la valoarea de circulație a imobilului ca fiind neîntemeiat. Pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piața este necesara îndeplinirea a doua condiții: prima condiție este ca aceste contracte sa fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele sa fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Apelantul a susținut că, în prezenta cauza, nu este îndeplinita nicio condiție din cele doua prevăzute imperativ de Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1061A/15.11.2011 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, reținând că, prin sentința civilă nr. 8433/17.11.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-a admis acțiunea formulată de reclamantele Dirina C. M., C. E., C. E. și C. Z. în contradictoriu cu pârâta N. M., fiind obligată aceasta din urmă să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 8 (în prezent, apartamentul nr. 1) ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2437/1997 situat în imobilul din București, .. 32-34 corp B. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 493 R din 20.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2007, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de N. M. împotriva deciziei civile nr. 296 A din 04.03.2008 pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a Civilă.
Conform deciziei civile nr. 807/2001 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. 5/1995 depusă în apel, reclamanta din prezenta cauză N. M. s-a bucurat de prezumția de bună-credință la încheierea contractului, cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, motiv pentru care s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 501 și ale art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001.
Acest text de lege este aplicabil, pentru identitate de rațiune, și în situația în care chiriașii cumpărători au fost evinși printr-o acțiune în revendicare, întrucât efectul substanțial, respectiv lipsirea acestora de exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat, este identic în situațiile în care se admite acțiunea în revendicare a adevăraților proprietari, respectiv acțiunea în constatarea nulității contractului.
Admiterea acțiunii în revendicare echivalează cu o evicțiune totală – tulburare de drept – pentru care vânzătorul Mun. București, prin Primarul General, este responsabil, potrivit art. 1337 C.civ., chiar dacă nu el este ținut de obligația de restituire a prețului încasat.
Având în vedere că acțiunea în revendicare împotriva reclamantei a fost admisă, iar printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (menționată mai sus) s-a recunoscut buna-credință a acesteia și respectarea dispozițiilor legii 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (acțiunea în constatarea nulității acestuia fiind respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr. 807 din 23.03.2001 a Curții de Apel București), reclamanta are dreptul la restituirea valorii de piață a imobilului conform art. 501, iar obligația corelativă de plată incumbă Ministerului Finanțelor Publice (art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului pârâtul a susținut că hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila este netemeinica si nelegala (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila) avand in vedere urmatoarele considerente:
Recurentul reiterează exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice.
In primul rand, potrivit principiului relativitatii efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre partile contractante, neputand nici profita si nici dauna unui tert.
Or, M. Finantelor Publice, nefiind parte la incheierea contractului de vanzare cumparare nr. 2437/29.01.1997 dintre reclamanta si Primaria Municipiului Bucuresti prin mandatar . tert fata de acesta, avand doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar in care se varsa sumele incasate de Primaria Municipiului Bucuresti.
Nici dispozitiile art. 50 din Legea nr.10/2001 nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finantelor Publice si sa acorde calitate procesuala acestei institutii, cat timp obligatia de garantie pentru evictiune are un continut mai larg decat simpla restituire a pretului.
Deposedarea reclamantilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Aceasta tulburare de drept, este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evictiune totala a vanzatorului respectiv Primaria Municipiului Bucuresti prin mandatar fata de pretentiile privind privind restituirea valorii pretului pentru imobilul in cauza la pretul de circulatie.
Un alt aspect pe care solicită să observe este acela ca dispozitiile Legii nr.10/2001 reglementeaza in mod expres si limitativ situatiile in care M. Finantelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate in baza Legii nr. 112/1995, si anume aceste contracte sa fi fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Or, in speta dedusa judecatii, se va observa faptul ca dispozitiile normative invocate anterior nu sunt aplicabile intrucat in cauza nu exista o hotarare definitiva si irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea contractului de vanzare-curnparare amintit mai sus incheiat intre reclamanti si Primaria Municipiului Bucuresti prin mandatar.
În subsidiar, pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că hotararea instantei de apel este criticabila in ceea ce priveste mentinerea obligarii Ministerului Finantelor Publice la plata pretului de piata al imobilului, fara a avea in vedere dispozitiile Legii nr.10/2001, unde se prevad expres si limitativ situatiile in care M. Finantelor Publice poate fi obligat la restituirea pretului de piata platit de catre chiriasi.
Nerespectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 de catre reclamanti rezida in faptul ca urmarind sa incheie un contract de vanzare cumparare aveau obligatia de a cunoaste care este titlul de proprietate al vanzatorului, fiind de neconceput ca in calitate de cumparatori al unui bun important, cum este un apartament, sa nu efectueze un minim de diligente pentru a afla situatia juridica a imobilului.
Astfel, reclamanta din prezenta actiune, fara a depune minime diligente in sensul cunoasterii situatiei au inteles sa incheie contractul de vanzare cumparare cu Primaria Municipiului Bucuresti dobandind dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, .. 32-34, . desi cunostea sau in conditiile date trebuia sa cunoasca ca nici unul din criteriile incidente nu o indreptatea sa procedeze la o asemenea cumparare.
Mai mult decat atat, se solicita sa se observe ca, in cazul in care preluarea imobilului in litigiu s-a realizat fara titlu valabil dispozitiile Legii nr. 112/1995 nu sunt incidente in cauza si prin urmare, incheierea contractului de vanzare cumparare s-a facut cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar reclamanta nu poate beneficia de restituirea pretului la valoarea de piata.
In ceea ce priveste cea de-a doua conditie prevazuta imperativ de lege, recurentul-pârât solicită să se observe ca deposedarea reclamantei de imobilul care face obiectul prezentului litigiu s-a realizat in urma unei actiuni in revendicare, contractul de vanzare cumparare nr. 2437/29.01.1997 incheiat in baza prevederilor Legii nr.112/1995 intre reclamanta si Primaria Municipiului Bucuresti prin mandatar nefiind anulat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
Mai mult decat atat, s-a aratat ca suma stabilita prin raportul de expertiza, respectiv 232.851 lei este mare pentru imobilul in cauza si prin urmare, s-a considerat ca nu este justificat ca reclamanta sa incaseze in 2012 o suma care depaseste insasi valoarea de circulatie a imobilului pe piata imobiliara de la ora actuala, când cererea este mult mai mică decât oferta, practic, cu mici excepții, numărul tranzacțiilor imobiliare din zonă și in general este foarte mic.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate in sensul respingerii actiunii formulate impotriva Ministerului Finantelor Publice ca neîntemeiata.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Curtea va respinge primul motiv de recurs prin care pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând faptul că în mod greșit instanța a stabilit în sarcina sa obligația de restituire a prețului de circulație, întrucât această obligație îi revenea Primăriei Municipiului București, ca parte contractantă, în temeiul răspunderii pentru evicțiune, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 rep. „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
Potrivit art. 50 alin. 2^1 și alin. 3 din lege: „(21) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și Finanțelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Dispozițiile art. 501 coroborate cu cele ale art. 50 alin. 21 și alin. 3 din Legea nr. 10/2001 rep., constituie norme speciale, derogatorii de la dreptul comun privind obligația vânzătorului de a răspunde pentru evicțiune (art. 1341 C.civ). Prin urmare, ele se aplică cu precădere, potrivit principiului de drept conform căruia „norma specială derogă de la norma generală” (specialia generalibus derrogant), atunci când instanța de judecată reține că situația de fapt expusă de reclamant se încadrează în ipoteza normei juridice.
Or, textul de lege cu caracter derogatoriu de la dreptul comun instituie o formă de răspundere extracontractuală specială, ce stabilește în mod expres calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește restituirea prețului de piață al imobilelor, în situația în care contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În consecință, regulile de drept comun în materia evicțiunii – relative la instituirea răspunderii contractuale pentru evicțiune a vânzătorului - nu erau incidente în soluționarea procesului de față, în condițiile existenței dispozițiilor legale menționate mai sus cuprinse în Legea nr. 10/2001, cu caracter special și derogatoriu de la dreptul comun din materia evicțiunii.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul critică hotărârea pe fond, arătând că nu erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și nu este îndeplinită nici condiția ca acest contract să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Curtea va respinge această critică, constatând că prin decizia civilă nr. 807/23.03.2001 a Curții de apel București a fost respinsă acțiunea promovată de foștii proprietari ai imobilului în litigiu împotriva pârâtei N. M., având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2437/29.01.1997, reținându-se în considerente faptul că părțile au fost de bună-credință la încheierea contractului și că nu se poate reține fraudarea Legii nr. 112/1995.
Această dezlegarea dată de instanțe prin aceste hotărâri irevocabile, asupra valabilității contractului de vânzare cumpărare nr. 2437/1997, a intrat în puterea lucrului judecat, impunându-se în procesul de față cu puterea unei prezumției absolute irefragabile a autorității de lucru judecat, potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C.civ.
În ceea ce privește condiția ca actul de vânzare-cumpărare ce a reprezentat titlul de proprietate al intimatei-reclamante, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, să fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, Curtea constată că situația reclamantei, împotriva căreia a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de foștii proprietari prin sentința civilă nr. 8433/17.11.2004 a Judecătoriei sector 2, rămasă definitivă și irevocabilă, în mod corect a fost asimilată de instanțele de fond, din punct de vedere juridic, cu situația desființării contractului, deoarece titlul de proprietate al reclamantei a fost lipsit de efecte juridice.
Această interpretare se fundamentează chiar pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 20 alin. 21 din lege, potrivit cărora: „(2^1) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de M. Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor”. Prin urmare, chiar legiuitorul a avut în vedere, în definirea noțiunii de „desființare” a contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil vândut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, atât ipoteza admiterii acțiunii în anularea respectivului contract, cât și ipoteza admiterii acțiunii în revendicare, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește critica prin care se susține faptul că suma stabilita prin raportul de expertiza, de 232.851 lei, este mare pentru imobilul in cauză, Curtea o va respinge, constatând că raportul de expertiză întocmit de expert M. C. a fost depus la dosar la data de 12.11.2010, instanța de fond a acordat un termen pentru ca părțile să ia cunoștință de acest raport, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat obiecțiuni.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., constatând că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.1061A/15.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamanta N. M. și intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.05.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. Z. D. F. P.
GREFIER
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.MȘ/2 ex./29.05.2012
Jud. apel – C. A.
F. E.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1715/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1306/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
