Obligaţie de a face. Decizia nr. 1005/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1005/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2012 în dosarul nr. 1005/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1005
Ședința publică de la 30 mai 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurentele-interveniente C. F., V. C. A., D. R. și de către recurenții-pârâți V. T. și V. V., împotriva deciziei civile nr.78 A din 25.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. E., D. Ș., D. M., T. P., N. E., T. Ș., T. R. și S. B..
P. are ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 16.05.2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 23.05.2012 și apoi la 30.05.2012, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 26.09.2007, reclamanții Ceamur A., N. E., D. S., T. P., D. M., T. S. și T. R., S. B. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților V. T. și V. V. la a demola gardul montat la fațada terenului proprietate a reclamanților și de a ridica plantațiile de pomi aflate pe acel teren, situate în orasul Popesti - Leordeni, .) și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, aceștia au arătat că sunt proprietari exclusivi ai terenului în suprafață de 1.128 mp. De asemenea, deși au fost puși în posesie, prin punerea în executare a hotărârii nr. 4795/1997, sunt în continuare împiedicați în a folosi terenul, din cauza existenței gardului montat de către pârâți pe terenul aflat în litigiu și a plantației de pomi existente, ce nu permite folosința normală a proprietății teren.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 494 C.civ.
Pârâții V. T. și V. V., au formulat întâmpinare conf. art. 115 -118 C., solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate, cu motivarea că sunt proprietarii terenului de 1,3925 ha de teren, validați prin Hotarârea nr. 685/18.01.1996, iar reclamanții au obținut dreptul de proprietate în curtea și gradina lor. Terenul s-a aflat în stăpânirea autorilor lor, moștenire care le-a fost transmisă, ei continuând să se comporte ca adevarați proprietari, față de aceste plantații, ce au fost protejate prin gard împrejmuitor.
La data de 06.12.2007, au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâților numiții C. F., V. C. A., D. R.. În motivarea cererii, aceștia au aratat că sunt îndreptațiți să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de care fac vorbire reclamanții, fiindu-le eliberată adeverința nr. 828/12.03.1996. Plantațiile de pomi fructiferi, nucii, gardul împrejmuitor au fost realizate de autorii lor cu 50 de ani în urmă, fiind cunoscuți ca promotori ai acestuia. Reclamanții au obținut dreptul de proprietate ca efect al unei hotărâri judecătorești, cu mult dupa ce dreptul de proprietate fusese recunoscut autorilor lor. Deținerea se întinde pe mai bine de 50 de ani și a fost făcută cu bună credință.
Prin sentința civilă nr. 2325/30.09.2010 Judecătoria Cornetu a admis cererea formulată de reclamanții CEAMUR A., N. E., D. Ș., T. P., D. M., T. Ș. și T. R., S. B., împotriva pârâților V. T. și V. V.; a obligat pârâții și intervenienții sa demoleze gardul montat la fațada terenului ce constituie proprietatea reclamanților și de a ridica plantațiile de pomi existente pe acest teren, iar în caz de refuz a celor obligați, sț fie abilitați reclamanții să realizeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată de C. F., V. C. A., D. R. și a obligat pârâții la 520 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
În baza sentintei civile nr. 3842/15.11.1993 definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâților și a intervenienților să lase în deplină proprietate reclamanților suprafața de 1.128 mp, la adresa menționată, constatându-se calitatea exclusivă a reclamanțior de proprietari pentru terenul respectiv.
Prin sentința civilă nr. 4795/19.11.1997 definitivă și irevocabilă, prin admiterea cererii reconvenționale a reclamantilor în dosarul nr. 6066/1996, s-a dispus obligarea acelorași parați și intervenienți, personal și prin autorii lor, să demoleze construcțiile situate pe 1.128 mp.
Potrivit art. 480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru...”, iar art. 494 C.civ prevede că: “dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le reține pentru dânsul sau de a îndatora acea persoana să le ridice”.
Potrivit raportului de expertiză efectuat (pag. 50 - 54 dosar apel), pe terenul reclamanților se află plantați 3 caiși, un nuc, viță de vie, fiind montat un gard.
Din actele administrate nu reiese că pârâții și intervenienții sunt proprietarii terenului pe care au ridicat aceste plantații.
Ca urmare, judecătoria a admis acțiunea și a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată, pentru aceleași considerente.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă au fost obligați pârâții la 520 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul București, prin decizia civilă nr.78 A din 25.01.2012, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantele interveniente C. F., V. C. A. și D. R. și de apelanții pârâți V. T., V. V..
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.p.civ. au fost obligați apelanții la plata către intimați a sumei de 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților V. T. și V. V. la a demola gardul montat la fațada terenului situat în . Nucului) și de a ridica plantațiile aflate pe terenul menționat, iar, în caz de refuz, autorizarea reclamanților la a realiza aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.
În cauză, au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâților numitele C. F., V. C. A. și D. R., care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților, arătând că respectivul gard și plantațiile au fost realizate de pârâți, dar și de către autorii lor, asupra terenului de la adresa indicată încă din anii 1950, cu bună-credință, în același sens fiind și apărarea pârâților.
Instanța de fond a încuviințat părților proba cu înscrisuri, interogatorii și expertiză de specialitate topografie, fiind prorogată utilitatea probei testimoniale (sub aspectul bunei-credințe) după administrarea celor dintâi. Niciuna dintre părți nu a insistat, însă, în administrarea probei cu interogatorii ori a celei testimoniale, nefiind solicitate alte probe nici în fața instanței de apel.
În această situație, tribunalul a constatat, raportat la probatoriul administrat, că în mod corect a fost admisă acțiunea reclamanților, întrucât în favoarea lor își produc efectele hotărârile judecătorești anterioare prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că terenul de la adresa menționată este proprietatea celor dintâi, iar construcțiile de pe această suprafață au fost realizate cu rea-credință.
În acest sens, s-a avut în vedere sentința civilă nr. 3842/15.11.1993 pronunțată de Judecătoria Sectorului Agricol I. în dosarul nr. 824/1993, având ca obiect revendicare (f. 59 dosar fond), sentința civilă nr. 4795/19.11.1997 a Judecătoriei B. din dosarul nr. 6066/1996 prin care s-a admis cererea reconvențională și au fost obligați reclamanții-pârâți V. T. și D. V. să își ridice construcțiile anexe improvizate edificate pe terenul în suprafață de 1128 mp, în caz contrar fiind autorizați pârâții-reclamanți să efectueze această operațiune pe cheltuiala reclamanților-pârâți (f. 58), dar și decizia civilă nr. 233/25.03.2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. 1289/2004, din considerentele căreia reiese că „terenul în litigiu, în suprafață de 1128 mp a aparținut înainte de colectivizare autorilor apelanților-pârâți Ș. N., Ș. I., L. I. și Neșcu N.. După colectivizare, acest teren a fost atribuit în folosință autorului intimaților reclamanți (n.n. V. T., C. F., V. C. A.), care l-au avut în posesie până la . Legii nr. 18/1991 și ulterior (…). Deci autorii intimaților-reclamanți și ulterior aceștia au deținut terenul în litigiu care le-a fost dat în folosință, neavând niciodată calitatea de proprietari asupra acestui teren” (f. 60-62 dosar fond).
Or, în interpretarea art. 494 din vechiul C. civ., constructor de rea-credință este cel care ridică o construcție sau face o plantație pe un teren despre care știa că nu este proprietatea sa, cum este și situația pârâților ori a intervenienților, prin autorii lor, din prezenta cauză, care au cunoscut titlul cu care au primit terenul – ca lot în folosință și care au refuzat și refuză constant să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților.
Prin urmare, dat fiind că textul de lege amintit îi permite proprietarului terenului să aleagă între a invoca accesiunea și a dobândi dreptul de proprietate asupra construcției ori plantației sau a-l obliga pe constructor să desființeze ori să ridice construcțiile, plantațiile sau lucrările executate, pe cheltuiala sa, după propriile sale interese, în mod corect instanța de fond a admis cererea reclamanților, astfel încât, în baza art. 296 alin. 1 teza I C. proc. civ., tribunalul a respins apelurile, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs apelanții-pârâți V. T. și V. V., precum și intervenienții-apelanți C. F., V. C. A. și D. R..
Recurenții-pârâți, prin motivele de recurs, critică decizia pentru următoarele motive de nelegalitate:
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1201 C.civil privind autoritatea de lucru judecat.
Susțin recurenții că în cauză există autoritate de lucru judecat față de hotărârile menționate în cauză de instanțele de fond și de apel, fiind identitate de obiect, părți și cauză și de aceea se impunea admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii în consecință și nu admiterea ei.
Mai arată că au fost recunoscuți ca fiind persoane îndreptățite să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1,3925 ha teren, din care 2265 m.p. în intravilan, fiind validați prin Hotărârea nr. 686/18.01.1996, de către Primăria Municipiului București.
Această suprafață de teren este încadrată în categoria curți construcții și asupra ei recurenții-pârâți au construcții, iar terenul se constituie în grădina și anexele casei de locuit.
Această recunoaștere a lor s-a făcut în baza disp. art. 8 din D.L. nr. 41/1990, preluat în întregime de art. 23 din Legea nr. 18/1991, dar și pentru faptul că aceștia stăpâneau terenul de o perioadă lungă de timp, în calitate de proprietari.
Faptul că, prin denaturarea realității, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate în curtea și grădina pârâților, asupra suprafeței de 1128 m.p. teren, nu impietează asupra aplicabilității în cauză a disp. art. 494 C.civ., dar nu cum greșit a făcut instanșa de apel și asta pentru faptul că s-a pornit de la o premisă greșită, aceea că autorii pârâților ar fi fost constructori de rea credință.
Instanța de apel a pornit de la premisa greșită a constructorului de rea credință, ca și instanța de fond, de altfel, și s-au pronunțat în acest fel.
Așa cum ambele instanțe au reținut, terenul a fost dat autorilor pârâților ca lot în folosință, terenul aflându-se în patrimoniul CAP, așa cum îl menționează Legea nr. 18/1991, imediat după colectivizare fiind dat în folosința autorilor recurenților-pârâți.
Terenurile date în folosință de către CAP, erau date cu scopul de a fi lucrate, iar cei care le aveau în folosință erau obligați să le lucreze, să înființeze plantații, să le administreze, să obțină recolte, cu alte cuvinte să le mențină productive.
Prin menținerea în stare productivă, asupra terenului se puteau înființa plantații, se puteau însămânța plante, etc, pentru că dacă nu se făceau aceste lucrări, terenul era dat unei alte persoane, mai gospodară.
Aceste plantații s-au făcut, așa cum o relevă și expertiza efectuată în cauză, după ce terenul, care se afla în patrimoniul CAP, a fost dat în folosința autorilor pârâților, care le-au cultivat, au ridicat construcțiile.
CAP, în patrimoniul căruia se afla terenul, nu s-a opus și nu a cerut să nu se mai efectueze aceste plantații și construcții.
Or, atîta vreme cât toate acestea s-au făcut cu acordul proprietarului, aprecierile instanțelor anterioare sunt total greșite, cu privire la reaua credință.
Recurenții-intervenienți, la rândul lor, susțin că hotărârea este nelegală tot pentru că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 494 din vechiul Cod civil.
În esență, prin aceste motive de recurs se reiterează criticile formulate de către recurenții-pârâți. Astfel, se susține că în mod greșit s-a reținut că sunt constructori de rea credință, întrucât au fost recunoscuți ca fiind persoane îndreptățite să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1,3925 ha de teren, din care 2265 m.p. în intravilan, fiind validați prin Hotărârea nr. 685 din 18.01.1996 de către Comisia Mun. București.
Această suprafață de teren este din categoria curți construcții și asupra ei recurenții-intervenienți au construcții, iar terenul se constituie în grădina și anexele casei de locuit.
Această recunoaștere a lor ca și proprietari s-a făcut în baza disp. art. 8 din D.L. nr. 41/1990, preluat în întregime de art. 23 din Legea nr. 18/1991, dar și pentru faptul că aceștia stăpâneau terenul de o perioadă lungă de timp, în calitate de proprietari.
Faptul că, prin denaturarea realității, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate în curtea și grădina pârâților, asupra suprafeței de 1128 m.p. teren, nu impietează asupra aplicabilității în cauză a disp. art. 494 C.civ., dar nu cum greșit a făcut instanșa de apel și asta pentru faptul că s-a pornit de la o premisă greșită, aceea că autorii intervenienților ar fi fost constructori de rea credință.
Și acești recurenți susțin că terenul le-a fost dat în folosință autorilor lor de către CAP și de aceea erau obligați să-l lucreze, să înființeze plantații și să obțină recolte.
Au stăpânit acest teren încă din anul 1950 și până în prezent și s-au comportat ca adevărați proprietari, ca atare au fost constructori de bună credință, iar, potrivit art. 494 C.civ., proprietarul terenului nu poate cere ridicarea plantațiilor și construcțiilor edificate în acest mod.
Susțin recurenții că sunt persoane recunoscute de către comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 ca fiind îndreptățite să li se reconstituie dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren pe care o dețin, incluzând și pe cea despre care fac vorbire reclamanții.
Dreptul le-a fost recunoscut și le-a fost eliberată adeverința cu nr. 828/12.03.1996, iar reclamanții au obținut dreptul de proprietate asupra suprafețelor în litigiu cu mult mai târziu, prin hotărâre judecătorească.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii ca nefondate.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
În principal, recurenții critică decizia pe motivul că instanța de apel, deși a reținut în cauză incidența autorității de lucru judecat, în loc să respingă acțiunea pentru existența acestui impediment, în mod greșit a admis-o.
Prin sentința civilă nr. 4795/19.11.1997, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 6066/1996, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanții V. T. și D. V. împotriva pârâtelor T. A., Ș. I., Ceamur A., D. R. și N. A..
Totodată, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâte și au fost obligați reclamanții-pârâți să ridice construcțiile anexe improvizate edificate pe terenul în suprafață de 1128 mp.
A reținut instanța că pârâtele sunt proprietarele terenului în suprafață de 1128 m.p. și că pe acest teren reclamanții au ridicat o . construcții improvizate (magazie din PFL, coteț de păsări etc.) pe care în prezent refuză să le desființeze (fila 20 dosar fond).
De asemenea, prin decizia civilă nr. 233/25 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr. 1289/2004, s-a admis apelul formulat de apelanții pârâți A. M., B. A., Ceamur A. ș.a., împotriva sentinței civile nr. 655/16.03.2004, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr. 6973/2003, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. T., C. F., V. C. A. și alții, s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul că s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
…”terenul în litigiu, în suprafață de 1128 m.p. a aparținut înainte de colectivizare autorilor apelanților pârâți…
După colectivizare acest teren a fost atribuit în folosință autorilor intimaților reclamanți, care l-au avut în posesie până la . Legii nr. 18/1991 și ulterior….
Deci, autorii intimaților reclamanți și ulterior aceștia au deținut terenul în litigiu, care le-a fost dat în folosință, neavând calitatea de proprietari asupra acestui teren” (fila 61 dosar fond).
Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanții Ceamur A., N. E., D. S., T. P., D. M., T. S. și T. R., S. B. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților V. T. și V. V. să demoleze gardul ridicat la fațada terenului proprietatea reclamanților și să ridice plantațiile de pomi aflate pe acel teren, respectiv pe suprafața de 1128 m.p., situați în orasul Popesti - Leordeni, .).
Potrivit art. 1201 din vechiul cod civil (în vigoare la data promovării acțiunii) „este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
În speță, identitatea de părți și de cauză nu a fost constatată.
Pentru prima dată în fața instanței de recurs se susține însă de către recurenți că ar fi identitate și de obiect.
Susținerea este neîntemeiată, întrucât prin sentința civilă nr. 4795/19.11.1997 s-a dispus demolarea unor construcții anexe improvizate, respectiv magazie din PFL, coteț de păsări etc., iar prin prezenta cerere se solicită ridicarea altor construcții, respectiv gard despărțitor, plantații de pomi.
Prin urmare, nefiind identitate de obiect nu se putea respinge acțiunea pentru existența autorității de lucru judecat.
Față de sentințele civile menționate mai sus, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut aspectul pozitiv al lucrului judecat (și nu autoritatea de lucru judecat), în sensul că reclamanții se pot prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă, respectiv dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1128 m.p., într-o nouă judecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului de proprietate, precum și aspectul negativ al lucrului judecat, în ceea ce îi privește pe recurenții pârâți și recurenții intervenienți, care nu mai pot pune în discuție dreptul lor de proprietate asupra acestui teren în litigiul de față și nici buna sau reaua lor credință în edificarea construcțiilor.
Faptul că terenul a fost dat autorilor recurenților-pârâți și intervenienți ca lot în folosință, că au fost obligați în aceste condiții să-l lucreze și să edifice plantații de pomi fructiferi și de viță de vie, că le-a fost inițial recunoscut dreptul de proprietate în temeiul art. 8 din Decretul nr. 42/1990 este fără relevanță atâta timp cât prin sentința civilă nr. 3842/15.11.1993 a Judecătoriei sectorului Agricol I. au fost obligați pârâții să-și ridice construcțiile anexe improvizate de pe terenul în suprafață de 1128 m.p., aflat în litigiu, proprietatea reclamanților-intimați, iar prin decizia civilă nr. 233/25 martie 2005 s-a reținut că au edificat construcțiile deși știau că nu sunt proprietarii terenului și îl dețin ca lot în folosință.
Față de cele reținute, Curtea constată că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 494 Cod civil, reținând reaua credință a recurenților la edificarea construcțiilor.
În consecință, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, către intimații reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile, formulate de recurentele-interveniente C. F., V. C. A., D. R. și de către recurenții-pârâți V. T. și V. V., împotriva deciziei civile nr.78 A din 25.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. E., D. Ș., D. M., T. P., N. E., T. Ș., T. R. și S. B., ca nefondate.
Obligă recurenții să plătească intimaților-reclamanți 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. A. H. P. V. E. A. D. T.
GREFIER,
Ș. P.
Red.EV
Tehnored.EC
Ex.2/19.07.2012
T.B. S.V – V. R. M.
- C. B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1040/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2351/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
