Legea 10/2001. Decizia nr. 1306/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1306/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1306/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1306 R
Ședința publică de la 26.06.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA „S. PROGRESUL SILVIC” împotriva Sentinței civile nr. 690/23.03.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . intimații-chemați în garanție A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond, au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 29.05.2013, la 05.06.2013, la 12.06.2013, la 19.06.2013 și la 26.06.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.01.2010, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, reclamanta Asociația „S. Progresul Silvic” a chemat în judecată pe pârâta S.C C. S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să restituie în natura următoarele părți din imobilul situat în București, ., sector l, pe care aceasta le deține și care sunt înscrise în CF_ a Mun. București: o camera în suprafața de 7,60 m.p. situata la subsolul imobilului, o suprafața de 122,45 m.p. situata la etajul 5 al imobilului, o suprafața de 130,75 m.p. corpul B și 110,23 m.p. corp A situate la etajul 6 al imobilului menționat mai sus.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafața de 607 m.p. și construcție compusa din subsol, parter, sase etaje și mansarda, a aparținut Societății Progresul Silvic, așa cum rezulta din următoarele acte:
- contractul de schimb încheiat cu Primăria orașului București, autentificat de Tribunalul I. sub nr._ din 29.10.1916. Prin acest contract, S. a dobândit terenul în suprafața de 607 m.p situat în București, ., lotul nr. l.
- autorizația de construire nr. 11 B din 23.06.1924 eliberată de Primăria orașului București pentru imobilul din . nr. 57 bis; în baza acestei autorizații, Asociația a edificat imobilul așa cum se găsește astăzi, fiind compus din subsol, parter, sase etaje și mansarda;
- procesul verbal nr. 1637/1940 încheiat de Comisia pentru înființarea cărților funciare din București. Prin acest proces verbal s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Societății "Progresul Si^c" asupra "teren cu casa având parter, sase etaje și mansarda".
- certificat de istoric de rol fiscal nr._/31.03,2006 eliberat de D.I.T.L. sector 1. Potrivit acestui certificat, rolul fiscal pe numele societății a fost închis în anul 1949, imobilul fiind înscris în continuare pe numele Statului.
Din istoricul de adresa poștala nr._/1042 din 09.11.2000 eliberat de Direcția Evidenta Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București, rezulta ca fosta adresa . 57 bis. a devenit mai întâi .. 31 și apoi ..
Prin Decretul nr. 342/24.11.1948 pentru desființarea Societății Progresul Silvic, imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil și dat în folosința Ministerului Silviculturii, în prezent partea din imobil solicitata a fi restituita în natura se afla în patrimoniul pârâtei în baza H.G. nr. 570/07.09.1998 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului . nr. 5124/2000 emis de Ministerul Industriilor.
Prin sentința civilă nr. 504/1990 pronunțata de Judecătoria sectorului 1, Asociația "S. Progresul Silvic" s-a reînființat iar prin sentința civilă nr._/2001 pronunțata de aceeași judecătorie s-a constatat ca Asociația "S. Progresul Silvic" înființata în anul 1990 este continuatoarea juridica a Societății "Progresul Silvic” înființata prin Legea nr. 1630/1904 și desființată prin Decretul nr. 342/24.11.1948.
Având în vedere cele expuse mai sus, după . Legii nr. 10/ 2001, prin notificarea nr. 5086/13.1 1.2001, comunicata S.C. C. SA prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești E. & P., a solicitat pârâtei restituirea în natura a imobilului din București, ., sector 1, dar nici i până în prezent pârâta, în calitate de unitate deținătoare, nu a comunicat decizia cu privire la cererea de restituire a imobilului.
Reclamanta arată că imobilul situat în București, ., a fost preluat de către stat fără titlu valabil, Decretul 342/1948 pentru desființarea Societății Progresul Silvic și trecerea averii acesteia în patrimoniul statului, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 21/06.02.1924, în vigoare la acel moment, lege care reglementa regimul juridic al asociațiilor și fundațiilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 30.04.2010, S.C C. S.A a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că, imobilul a intrat în patrimoniul . prin Hotărârea Guvernului nr. 1272/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie, aceasta fiind titlul legal de dobândire. Reclamanta avea posibilitatea de a ataca acest titlu în contradictoriu și cu Guvernul României.
Față de acest aspect, solicită introducerea în cauza a Guvernului României.
În ceea ce privește sentința civila nr._/15.11.2001 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București, prin care „procauza" s-a constatat ca Asociația S. Progresul Silvic, înființată prin sentința civila nr. 504/1990 a judecătoriei Sectorului l, este continuatoarea juridica a Societății Progresul Silvic, arată că aceasta este criticabila sub mai multe aspecte, aceasta nefiindu-i opozabila întrucât scopul obținerii ei a fost numai acela de a construi juridic, artificial, premisele prezentei revendicări.
Față de temeiul de drept confuz al acțiunii, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibila, având în vedere ca reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune în revendicare de drept comun, iar nu cu o cerere în baza Legii nr. 10/2001.
Având în vedere ca reclamanta a formulat, conform Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 5086/13.11.2001, procedura nefinalizata la data introducerii acțiunii, aceasta are la dispoziție calea administrativa reglementata de acest act normativ și în nici un caz acțiunea în revendicare.
În unanimitate doctrina și jurisprudența au considerat ca acțiunea în revendicare întemeiata pe dispozițiile dreptului comun nu poate fi admisa nici atunci când persoanele îndreptățite au urmat procedura administrativa obligatorie, prevăzuta de Legea nr. 10/2001, atât în situațiile în care aceasta procedura a fost finalizata, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate, cât și în situația în care aceasta procedura nu a fost încheiata.
Astfel, în cazul unor întârzieri nejustificate ale răspunsului la notificarea adresata deținătorului bunului, persoanele îndreptățite pot obține soluționarea notificării si, ca atare, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe calea unei acțiuni in justiție îndreptate împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, iar nu pe calea unei acțiuni în revendicare de drept comun.
In acest sens, este și decizia în interesul Legii nr. 33/2008 pronunțata de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerentele căreia s-a reținut ca „persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere electa una via și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu contra României )
Mai mult decât atât, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale.
Susținerile reclamantei sunt total nefondate, susținându-se în mod greșit ca un decret, în speța Decretul nr. 342/1948, contravine unei legi, respectiv Legea nr. 21/1924, în condițiile în care ambele au aceeași forța juridica.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 actualizata, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. l și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
In speța, imobilul face obiectul unei legi speciale de reparație: Legea nr. 10/2001, neputând fi deci revendicat in justiție pe calea dreptului comun.
Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89 de către stat, organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, inclusiv cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlu valabil și oricare ar fi fost destinația acestora la data preluării, cu excepția celor care fac obiectul altor legi cu caracter reparator ori pentru care urmează sa se adopte acte normative speciale.
Rezulta ca, odată cu . Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intra sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile acestei legi, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție masuri reparatorii în natura sau prin echivalent (potrivit art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării în baza acestei legi atrage pierderea dreptului de a solicita injustiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent).
In consecința, după . Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor preluate fără titlu în condițiile dreptului comun (art. 480 - 481 C.civil, art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998) nu mai poate fi primita, urmând a fi respinsa ca inadmisibila, cei interesați trebuind sa recurgă la procedura administrativa prealabila prevăzuta de Legea nr. 10/2001.
Instanța suprema s-a pronunțat constant ca acțiunea în revendicare întemeiata pe dreptul comun este admisibila numai în cazurile reglementate prin art. 47 din Legea nr. 10/2001 și este inadmisibila dacă este introdusa după . acestei legi.
Faptul ca Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul de a se adresa justiției, pentru ca, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativa legea prevede calea contestației în instanța, căreia i se conferă o jurisdicție deplina.
Printr-o jurisprudența unificata prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțata în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a recunoscut competenta instanțelor de judecata de a soluționa pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
In consecința, întrucât persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, este evident ca are pe deplin asigurat accesul la justiție.
De la data la care imobilul a intrat în patrimoniul societății (conform bilanțului contabil), prin Hotărârea Guvernului nr. 1272/1990 și până în prezent, titlul nefiind contestat în vreun mod. Mai mult decât atât, pentru imobilul în cauza pârâta a achitat impozitele aferente așa cum rezulta din certificatul fiscal anexat.
In ceea ce privește modul de dobândire a imobilului, pârâta a fost de buna credința și a efectuat toate formalitățile de publicitate a dreptului de proprietate în Cartea funciara sub nr._, așa cum reiese din încheierea nr. 8321/09.08.2000 eliberată de Judecătoria Sector 1 - Biroul de Carte Funciară.
Dreptul de proprietate asupra terenului l-au dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr. 5124 eliberat de Ministerul Industriei și Comerțului.
Prin cererea înregistrată la data de 07.10.2010, S.C C. S.A a formulat precizări și completare a întâmpinării și cerere de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr. 690/23.03.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Progresul Silvic în contradictoriu cu pârâta S.C C. S.A și a respins, ca rămase fără obiect cerere de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, și a Guvernului României, formulată de către pârâta S.C C. S.A.
Având în vedere aceste dispoziții legale, Tribunalul a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, invocată de pârâtă prin întâmpinare și motivată, pe de-o parte pe prevederile Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că acțiunile în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun sunt inadmisibile în ipoteza în care obiectul litigiului îl constituie un bun ce face parte din domeniul de reglementare al unei legi speciale, respectiv al Legii 10/2001 pentru cauza de față, iar pe de altă parte pe nefinalizarea procedurii administrative declanșate în temeiul Legii 10/2001.
În ceea ce privește primul motiv de inadmisibilitate invocat de către pârâtă, Tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii s-a statuat, cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe prevederile dreptului comun, reținându-se că aceasta este inadmisibilă în condițiile în care bunul ce face obiectul revendicării face parte din categoria celor ce reprezintă domeniul de reglementare al Legii 10/2001, dând eficiență principiului general de drept al aplicării legii speciale în concurs cu legea generală specialia generali derogant.
În cauza de față însă, din analiza conținutului cererii de chemare în judecată, a temeiurilor de drept invocate de către reclamantă în susținerea cererii formulate, respectiv a dispozițiilor art. 20 și 27 din Legea 10/2001 (în forma în vigoare la data notificării ), Tribunalul a reținut că acțiunea formulată nu este una în revendicare de drept comun, care să fie supusă dispozițiilor art. 480 din vechiul Cod Civil, ci o acțiune întemeiată pe Legea 10/2001, reclamanta solicitând restituirea în natură a imobilului, pe care pretinde că statul l-a preluat fără titlu, învederând că are calitatea de persoană îndreptățită în ceea ce privește măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.
În ceea ce privește încadrarea completă din punct de vedere juridic a acțiunii formulate de către reclamantă, încadrare permisă judecătorului față de dispozițiile art. 84 C.p. civ, Tribunalul a reținut că din modalitatea de formulare a acțiunii, în care se învederează că nu s-a răspuns notificării cu nr. 5086/13.11.2001 adresată societății pârâte prin B.E.J. E. & P., rezultă că s-a avut în vedere de către reclamantă soluționarea de către instanță a notificării, pe fond, în baza art. 26 al. 3 din Legea 10/2001 și a Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, reclamanta contestând în fapt refuzul nejustificat al unității notificate de a răspunde în termenul legal notificării ce i-a fost adresată și solicitând restituirea în natură a imobilelor ce au format obiectul notificării, considerându-se persoană îndreptățită la această măsură.
Față de această lămurire a obiectului cererii de chemare în judecată, Tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, reclamanta neformulând o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, pentru a se pune problema concursului dintre aceste dispoziții legale și dispozițiile legii speciale, respectiv a Legii 10/2001, acțiunea formulată fiind întemeiată tocmai pe dispozițiile legii speciale.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de inadmisibilitate invocat, respectiv neepuizarea procedurii administrative, Tribunalul a constatat de asemenea caracterul neîntemeiat al acestuia, reținând că, în fapt, reclamanta a solicitat soluționarea pe fond a notificării de către instanța judecătorească, în sensul restituirii în natură a imobilelor notificate, învederând tocmai faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată.
În Decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că „instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate ” .
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului „.
Față de considerentele deciziei anterior enunțate, Tribunalul a constatat că este competent să soluționeze cererea reclamantei, în virtutea plenitudinii de jurisdicție recunoscută instanțelor judecătorești, din moment ce procedura administrativă nu a fost finalizată, reclamanta învederând tocmai acest aspect în cererea de chemare în judecată.
Având în vedere aceste aspecte, urmează să respingă ca neîntemeiată și excepția inadmisibilității fundamentată pe neepuizarea procedurii administrative de soluționare a notificării formulate în temeiul Legii 10/2001.
În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, cu privire la situația de fapt, Tribunalul a reținut că la data de 13.11.2001 reclamanta a adresat prin intermediul B.E.J. E. & P. o notificare societății pârâte, solicitând restituirea în natură a imobilului situate în ., sector 4, București compus din teren în suprafață de 600 m.p. și construcție P+ 6 în principal, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri materiale, în calitate de persoană îndreptățită, respectiv de continuatoare a Societății Progresul Silvic, fostul proprietar al imobilului.
La aceeași dată a adresat Primăriei Municipiului București notificarea cu nr. 5088, prin același executor judecătoresc, iar la data de 11.02.2012 prin intermediul B.E.J. P. S. a reiterat notificarea adresată Primăriei Municipiului București, solicitând restituirea în natură a întregului imobil situat în ., sector 1, București.
Prin adresa nr._/08.02.2005 emisă de către Primăria Municipiului București notificările cu nr. 5088/2001 și 299/2002 au fost înaintate spre soluționare societății pârâte, fiind înregistrată în corespondența administrativă a acesteia la data de 25.02.2005.
Prin adresa cu nr. 536/30.03.2005 emisă de către societatea pârâtă au fost înaintate către A.V.A.S. notificările cu nr. 5088/2001 și nr. 299/2002 formulate de către reclamantă, apreciindu-se că aceasta ar avea calitatea de a răspunde notificatorului întrucât procesul de privatizare al societății pârâte era finalizat la data formulării notificărilor.
De asemenea, prin adresa cu nr. 2788/30.09.2010 a fost înaintată către A.V.A.S. și notificarea cu nr. 5086/13.11.2001 formulată de către reclamantă.
Potrivit răspunsului furnizat instanței de către A.V.A.S. în prezent notificarea cu nr. 5086/13.11.2001 nu a fost soluționată, dosarul administrativ nefiind completat cu toate documentele potrivit legii 10/2001, fără să se menționeze ce documente ar fi fost necesare în vederea completării dosarului, procedura administrativă fiind suspendată până la finalizarea litigiului.
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Art. 26 alin.1 din aceeași lege dispune că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Potrivit art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/1997, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
P. a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului).
Rezultă din aceste dispoziții legale că termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării este unul imperativ, respectarea acestuia de către unitatea deținătoare fiind obligatorie.
Prin decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite în recurs în interesul legii s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Prin urmare, în examinarea pe fond a notificării ce vizează restituirea părților din imobilul situat în București, ., sector 1, indicate în cererea de chemare în judecată, tribunalul urmează să verifice: dacă pârâta chemată în judecată are sau nu calitatea de unitate deținătoare, respective de unitate învestită cu soluționarea notificării, dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, dacă bunul imobil a cărui restituire se solicită se include în domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001 precum și dacă bunul imobil poate fi restituit în natură sau dacă pentru acesta se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
O primă condiție care se impune a fi analizată în prezenta cauză este calitatea de unitate învestită cu soluționarea notificării a persoanei chemate în judecată ca pârâtă, instanța putându-se substitui acesteia și pronunța o hotărâre prin care să suplinească refuzul acesteia de a răspunde notificării numai în ipoteza în care unitatea chemată în judecată este cea căreia i-ar fi revenit, potrivit legii, competența de a soluționa notificarea.
Observând că au fost formulate trei notificări cu privire la imobilul ce face obiectul prezentului dosar, la instituții diferite, toate cele trei notificări, fiind în prezent redirecționate către A.V.A.S. și nesoluționate, Tribunalul a analizat dacă societatea pârâtă avea sau nu calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării.
La data formulării notificării cu nr. 5086/13.11.2001 precum și la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 imobilul ce face obiectul prezentului litigiu și despre care se afirmă că a fost preluat fără titlu de către stat se afla evidențiat în patrimoniul societății comerciale integral privatizate, fiind inclus în categoria mijloacelor fixe din capitalul social al societății pârâte, titlul de proprietate în baza căruia s-a realizat includerea bunului în capitalul social al societății reprezentându-l Certificatul de atestare a Dreptului de Proprietate . O3, nr. 5124/07.02.2000 emis de către Ministerul Industriei și Comerțului.
Potrivit adreselor aflate la filele 176 – 177 la data de 06.08.2002 societatea pârâtă avea procesul de privatizare încheiat.
În ceea ce privește stabilirea calității de entitate învestită cu soluționarea notificării, trebuie pornit de la dispozițiile care reglementează situația imobilelor evidențiate în patrimoniul societăților comerciale integral privatizate la data formulării notificării.
Astfel, la data formulării notificării, situația imobilelor evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, era reglementată de dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001 dispozițiile legale enunțate statuând că „ pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent…”. per a contrario, din interpretarea acestui text de lege, pentru imobilele preluate fără un titlu valabil, se aplica norma generală enunțată în dispozițiile art. 1 din lege, care prevedea restituirea în natură, doar în cazurile în care această restituire nu era posibilă urmând a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent, soluționarea notificării fiind de competența unității deținătoare, conform normei de principiu stabilită prin art. 21 din același act normativ.
Prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii 247/2005 art. 27, redevenit art. 29 în urma renumerotării, a fost modificat, prevăzându-se că „pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 al. 1și 2 ( respectiv cele la care o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată al despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzător valorii de piață a imobilelor solicitate”.
P. această situație art. 29 al. 3 din Legea 10/2001 stabilește că măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția publică prin intermediul căreia s-a efectuat privatizarea.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 830/08.07.2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii 247/2005, constatându-se că prin abrogarea sintagmei „ imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 al. 1 din Legea 10/2001 se încalcă dispozițiile art. 15 al. 2 și art. 16 al. 1 din Constituție.
Ca efect al declarării neconstituționale a acestui text de lege în parte, respectiv în ceea ce privește abrogarea sintagmei „ imobile preluate cu titlu valabil ”, Tribunalul a reținut că încetarea efectelor juridice ale unei norme de abrogare, ca urmare a constatării neconstituționalității acesteia, nu determină automat și reintrarea în vigoare a dispozițiilor din acea normă abrogată de legiuitor, conform susținerilor reclamantei, dispozițiile art. 27 al. 1 din Legea 10/2001, devenite ulterior art. 29, neputând fi interpretate în prezent în sensul că ar recunoaște persoanei îndreptățite posibilitatea obținerii unor măsuri reparatorii în natură pentru imobilul notificat.
Tribunalul a apreciat că o asemenea modalitate de reintrare în vigoare a unui act normativ ar contraveni prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv" și "Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
În plus, Tribunalul a constatat că potrivit art. 147 al. 1 din Constituție “dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la publicarea deciziilor Curții Constituționale în Monitorul Oficial, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”, consacrându-se astfel un mod de ieșire din vigoare a unei dispoziții legale ca efect corelat al pronunțării unei decizii de neconstituționalitate și al neintervenirii puterii legiuitoare în intervalul de timp stabilit de Constituție.
Rolul Curții Constituționale, astfel cum acesta rezultă din Constituție, precum și din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, este acela de a verifica compatibilitatea unui act normativ cu prevederile constituționale și de a recunoaște caracterul neconstituțional al acestora, nu și cel de repune în vigoare dispoziții legale abrogate, în caz contrar recunoscându-se acestei autorități un rol legislativ activ, ceea ce ar contraveni însăși reglementărilor din propria sa lege organică, inclusiv prevederilor de ordin constituțional existente în materie.
Prin urmare, neexercitarea de către Parlament a prerogativei de a reexamina textul de lege, considerat neconstituțional, nu poate conduce univoc la soluția de suplinire a acestei puteri esențiale în cadrul statului de drept și la emiterea în numele ei, de către o altă autoritate, a unei dispoziții de abrogare, un asemenea procedeu fiind inadmisibil și în raport cu prevederea înscrisă în art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, prin care s-a stabilit, cu valoare de neînlăturat pentru tehnica legislativă, că "nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
De altfel, această interpretare a efectelor unei decizii a Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității unui text de abrogare asupra textului ce a fost abrogat a fost reținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție și în Decizia în interesul legii nr. 8/18.10.2010 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416/14.06.2011), dezlegarea dată de către instanța supremă asupra problemelor de drept judecate fiind obligatorii pentru instanțe, potrivit prevederilor art. 330 indice 7 C.p. civ. de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Reținând așadar că, efect al declarării neconstituționale a textului de abrogare a sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” nu se repune în vigoare textul inițial al art. 27 din Legea 10/2001, precum și faptul că intervalul de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 în Monitorul Oficial nu a fost adoptată de către Parlament o soluție de punere de acord a actului normativ cu soluția pronunțată de către instanța de contencios constituțional, Tribunalul a constatat că art. 27 în forma de la data formulării notificării nu mai este în vigoare, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 29 al. 1 din Legea 10/2001 în forma actuală, care stabilesc că în cazul tuturor imobilelor preluate abuziv (indiferent dacă preluarea a fost făcută cu titlu sau fără titlu valabil) evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, competența de a soluționa notificările și a propune astfel de măsuri revenind, potrivit art. 29 al. 3 entității care a realizat procesul de privatizare.
Cum în cauză, s-a dovedit că societatea pârâtă face parte din categoria celor integral privatizate la data formulării notificării, Tribunalul a reținut că revine A.V.A.S. competența de a soluționa notificarea formulată de către reclamantă, instanța neputându-se substitui acesteia în prezentul litigiu și constata incidența sau nu a prevederilor Legii 10/2001 în condițiile în care aceasta nu este parte în prezentul litigiu, în această calitate, respectiv de entitate învestită cu soluționarea notificării.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta Asociația „S. Progresul Silvic”.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a fost în eroare atunci când a analizat și soluționat problema abrogării art.27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de către art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr.247/2005, deoarece în realitate, prin intermediul art. I, pct. 60 a avut loc doar modificarea art.27 alin (1).
Astfel, din analiza art. I pct. 60 reiese ca în redactarea sa este folosita formularea - „ La articolul 27, alineatul (1) se modifica si va avea următorul cuprins …", despre abrogare vorbindu-se abia in punctul 64 al art. I, prin care este abrogat doar alineatul (4) al articolului 27, celelalte alineate ale art.27, ca si alineatul (1), fiind doar modificate.
Diferențele dintre modificarea si abrogarea unui text de lege sunt evidente. Din dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, rezulta ca modificarea unui act normativ constă în schimbarea textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestora si în redarea lor . (art.59), precum si ca dispozițiile de modificare se încorporează in actul de baza, identificându-se cu acesta (art.62), in timp ce abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ intervine atunci când prevederi existente devin contrare unei noi reglementari de același nivel sau de nivel superior, caracterul abrogării fiind definitiv (art.64).
In aceste condiții, rezultă că motivarea respingerii cererii de chemare în judecată având ca punct de plecare abrogarea art.27 alin. 1 precum si efecte ale acestei abrogări, este una străină de pricina dedusă judecății, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Recurenta reclamantă a arătat că motivarea sentinței atacate este contradictorie și că instanța de fond a luat in considerare si Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 08.07.2008 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, recunoscând lipsa de eficacitate a modificărilor aduse fostului art. 27 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, devenit după renumerotare art.29 alin. 1.
Se precizează că pentru a pronunța sentința atacata, instanța a făcut in
continuare aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în forma declarată neconstituțională, ceea ce reprezintă o evidenta contradicție, motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct.7 C.proc.civ.
Un alt motiv de recurs este încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea legii.
Potrivit art.31 alin.(3) din Legea nr.47/1992, dispozițiile din legile in vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval, Parlamentul nu pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. art.29 alin.(l) din Legea nr.10/2001, dispozițiile sale declarate nefiind puse în acord cu Constituția de către Parlament ceea ce înseamnă că ele nu pot fi aplicate.
În opinia recurentei, instanța în soluționarea cererii de chemare în judecată a aplicat dispozițiile art.29 alin.(l) din Legea nr. 10/2001 declarate neconstituționale, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a prevederilor art.31 alin.(3) din Legea nr. 47/1992.
În final, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenta reclamantă a chemat în judecată pe pârâta . obligarea acesteia la restituirea în natură a unor părți din imobilul situat în București, ., sector 1 înscrise în CF nr._ a Municipiului București, respectiv o cameră în suprafață de 7,60 mp situată la subsolul imobilului, o suprafață de 122,45 mp situată la etajul 5 al imobilului, o suprafață de 130,75 mp situată în corpul B și 110,23 mp corpul A etaj 6.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta . ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție împotriva A.V.A.S și a Guvernului României, cerere formulată de către pârâtă.
Din actele dosarului rezultă că la data formulării notificării nr. 5086/13.11.2001, imobilul ce făcea obiectul prezentului dosar se afla evidențiat în patrimoniul Societății comerciale pârâte, societate integral privatizată, bunul fiind inclus în categoria mijloacelor fixe din capitalul social al acesteia. Titlul de proprietate în baza căruia s-a realizat includerea bunului în capitalul social al societății l-a reprezentat certificatul de atestare a dreptului de proprietate . 3 nr. 5124/07.02.2000 emis de către Ministerul Industriei și Comerțului.
.-a înființat prin HG nr. 1272/1990, fiind succesoarea în drepturi a Trustului de Antrepriză Generală Construcții Montaje Miniere București. Construcțiile ce au fost deținute în administrare de Trustului de Antrepriză Generală Construcții Montaje Miniere București au fost evidențiate în patrimoniul Societății Comerciale la înființarea sa prin HG nr. 361/1992 .
Potrivit art. 20 alin.2 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.
În ceea ce privește terenul s-a atestat dreptul de proprietate asupra acestuia, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate . 3 nr. 5124/07.02.2000 emis de către Ministerul Industriei și Comerțului.
Ca atare, competența soluționării notificării revine conform dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr.10/2001, entității care a realizat procesul de privatizare, respectiv A.V.A.S, și nu societatea privatizată . deține în patrimoniul său activul comercial, cum greșit susține recurenta reclamantă.
Legea nr. 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite un drept la reparație exclusiv sub forma despăgubirilor stabilite în conformitate cu dispozițiile legislației speciale pentru ipoteza bunurilor evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
Ca atare, nu se poate susține că în sarcina pârâtei ar fi impusă prin lege, vre-o obligație de restituire în natură a bunului solicitat în prezentul dosar, soluționarea cererii de reparație fiind în competența instituției publice implicate în privatizare.
Nu se poate susține că motivarea instanței, având ca punct de plecare abrogarea art. 27 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, ar fi una străină de pricina dedusă judecății, deoarece reclamanta este cea care pretinde restituirea unui bun evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate și solicită aplicarea textului de lege în forma avută la data formulării notificării.
Cum acest text nu mai este în vigoare, prin decizia Curții Constituționale nr. 830/08.07.2008 fiind admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, constatându-se că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. 1 din Legea nr.10/2001 se încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituție în mod corect instanța a reținut că reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, propuse de entitatea care a realizat procesul de privatizare.
Așa cum a reținut instanța de fond, ca efect al declarării în parte a neconstituționalității textului de lege invocat, respectiv cu privire la sintagma „imobile preluate cu titlu valabil”, nu este repus în vigoare textul inițial al art. 27 din Legea nr. 10/2001, soluția propusă de recurentă contravenind prevederilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă republicată, potrivit cărora „abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv”, nefiind permis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior, să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Motivarea sentinței pronunțată în cauză este clară și lipsită de contradicții, astfel încât nici acest argument nu poate fi susținut.
Împrejurarea că puterea legiuitoare nu a intervenit în termenul de 45 de zile în sensul reexaminării textului de lege considerat neconstituțional, nu dă dreptul reclamantului să solicite aplicarea textului abrogat, instanța neputându-se substitui rolului puterii legiuitoare.
P. considerentele arătate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociația „S. Progresul Silvic” împotriva sentinței civile nr. 690/23.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . intimații-chemați în garanție A. pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. DY
Tehnored. GC – 2 ex
15.07.2013
Jud. fond B. M. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1041/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1040/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
