Evacuare. Decizia nr. 2293/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2293/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2012 în dosarul nr. 2293/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2293 R
Ședința publică de la 11.12.2012
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă S. L. M., împotriva deciziei civile nr. 674A/21.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. Ș. A. D., având ca obiect „evacuare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și că recursul este netimbrat, deși recurenta a fost citată cu această mențiune. De asemenea se învederează că s-a depus la dosar de către intimatul reclamant P. Ș. A. D. întâmpinare, iar de către recurenta pârâtă S. L. M. s-a depus o cerere prin care se precizează că a evacuat apartamentul și se solicită să se constate că prezenta cauză a rămas fără obiect.
Curtea, din oficiu invocă excepția netimbrării cererii de recurs și rămâne în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de la data de 01.10.2008, sub nr._, reclamantul P. S. A. D. a chemat-o în judecată pe pârâta S. L. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună evacuarea silită a pârâtei din apartamentul situat în București, . nr. 18, sector 5, proprietatea reclamantului, pe care aceasta îl ocupă fără titlu și fără acordul reclamantului.
De asemenea, reclamantul a solicitat acordarea de daune materiale și morale pentru prejudiciile ce i-au fost aduse prin faptul că a fost lipsit aproape un an de posibilitatea de a dispune de deplina proprietate a apartamentului.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâta a locuit temporar, ca tolerată în spațiu prin înțelegere cu reclamantul, în apartamentul menționat. În luna decembrie 2007, după ce a devenit unic proprietar al apartamentului, reclamantul învederează că a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare pentru acesta, act redactat sub nr. 98/07.12.2007 de către avocat M.-O. T., urmând ca în cel mai scurt timp, conform înțelegerii cu pârâta, părțile să încheie și un contract de închiriere pentru a da o formă legală șederii ei în continuare în apartament.
Reclamantul a mai precizat că a fost în imposibilitate, din motive care nu îi sunt imputabile, de a respecta termenul de aducere la îndeplinire a obligațiilor asumate în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. A mai arătat reclamantul că încercările repetate de recepționare a documentației cadastrale și întabulare a apartamentului, la termenul stipulat în antecontract, care a fost și prelungit ulterior, i-au fost respinse, astfel că în urma depășirii termenelor convenite, începând cu data de 4 iulie 2008, antecontractul a fost desființat de drept, în temeiul condiției rezolutorii convenite între părți, fără a mai fi necesară nicio altă formalitate. Cum pârâta a refuzat sa elibereze spațiul, reclamantul a notificat-o oficial la data de 25.09.2008, invitând-o să se prezinte în ziua de 6 octombrie 2008, orele 17.00, la sediul BNP N. V.-R. pentru a-și respecta obligația de a-i restitui integral contravaloarea avansului primit, respectiv suma de 121.958,09 lei, informând-o că, din momentul constatării desființării retroactive a antecontractului, suma de bani menționată ca obligație a reclamantului îi stă la dispoziție și îi poate fi remisă oricând în condițiile pe care le dorește.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1410 și următoarele cod civil și pe art. 112 C.pr.civ.
La data de 31.10.2008 a fost depusă la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de pârâtă, în temeiul art. 115 C., prin intermediul căreia a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat și suspendarea prezentei cauze, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, având în vedere că dezlegarea pricinii atârnă în tot de existența unui drept care face obiectul respectivului dosar.
Prin încheierea de ședință de la 06.11.2008, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului înregistrat sub nr._ la Judecătoria Sector 5 București.
La data de 10.01.2011, a fost depusă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, cererea de reluare a judecății formulată de reclamantul P. S. A. D..
Cauza a fost repusă pe rol la termenul de judecată de 23.02.2011.
La termenul de judecată de la 23.02.2001, reclamantul a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind daunele morale și materiale.
Prin sentința civilă nr.1748/02.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II a Civilăs-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere având ca obiect daunele materiale constând în lipsa de folosință a imobilului și daune morale; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. Ș. A. D. în contradictoriu cu pârâta Stinghie L. M.; a fost obligată pârâta să evacueze imobilul din ., nr. 18, ..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentinta civila nr 4204/17.05.2006 a Judecatoriei Sector 2, definitiva prin decizia civila nr 82/25.01.2007 a Tribunalului Bucuresti (f 3-6), s-a atribuit reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in .. 18, . ( ce face obiectul prezentului litigiu), acesta fiind obligat la plata catre P. D. M. A. a sumei de 99.258,50 lei cu titlu de sulta, precum si a sumei de_ lei cu titlu de fructe civile pentru folosinta apartamentului la care se adauga dobanda legala.
La data de 07.12.2007, s-a incheiat intre reclamant si parata antecontractul de vanzare-cumparare atestat sub nr 98 de catre avocat M. O. T. ( f 14-17), prin care primul se obliga sa vanda apartamentul nr 6 situat in . nr 18, sector 5, in termen de 90 zile, urmand ca pana la 10.12.2007 sa achite suma de 121.958,09lei catre B. Dobranci D. C., ce efectua executarea silita a titlului de mai sus, din care 116.953,37 lei reprezenta sulta datorata coindivizarei P. D. M. A.
Prin actul aditional din 03.03.2008 (f 18), partile au prelungit termenul pentru încheierea contractului de vanzare in forma autentificata cu inca 90 de zile.
Conform încheierii nr_/22.08.2008 intocmita de BNP S. B. T. (f 22), acest contract nu s-a incheait, intrucat reclamantul nu s-a prezentat la notar, astfel cum a fost notificat.
Potrivit art. 480 Cod civil, reclamantul, in calitate de proprietar, detine atributele posesiei, uzului (folosintei) si ale dispozitiei asupra bunului. Parata, in baza antecontractului de vanzare-cumparare nu are in patrimoniu un drept de folosinta asupra apartamentului, ci doar dreptul de a obtine incheierea contractului de vanzare, iar, in situatia in care promitentul –vanzator refuza din culpa sa se prezinte la notar, promitentul-cumparator are posibilitatea fie de a solicita dublul avansului, fie pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare.
Prin decizia civila nr. 328 A/10.03.2010 a Tribunalului Bucuresti, irevocabila prin decizia Civila nr 451R/30.11.2010 a Curtii de Apel Bucuresti ( f 39-43, 49-53), s-a respins cererea paratei de pronuntare a unei hotarari ce sa constituie act de vanzare-cumparare, astfel incat partea nu justifica păstrarea posesiei bunului.
Sustinerea paratei, in sensul ca stapaneste imobilul in calitate de chirias nu poate fi primita.
Astfel, intre parti s-a incheiat contractul de locatiune din 08.02.2001 (f 34), prin care parata inchiria apartamentul in cauza pentru perioada 15.02._03, pretul chiriei fiind de 250 USD.
De asemenea, prin decizia civila nr 82/25.01.2007 a Tribunalului Bucuresti, pronuntata in dosarul nr_/300/2005 ( f 27), s-a stabilit ca reclamantul datora coindivizarei P. D. M. A. suma de_ lei, pentru perioada 01.03._04, cu titlu de fructe civile constand in chirie pentru apartamentul nr 6 din . 18, retinand ca imobilul a fost inchiriat incepand cu 2001, unul dintre locatari fiind chiar parata din prezenta cauza.
Din coroborarea acestor probe, rezulta ca parata a ocupat imobilul ca locatar in perioada martie 2001-ianuarie 2004.
Insa, instanta nu poate aprecia ca, si dupa incheierea antecontractului de vanzare ( decembrie 2007), parata a continuat sa locuiasca cu acelasi titlu, avand in vedere ca nu s-a facut nicio dovada in acest sens.
De asemenea, parata nu a probat ca ar fi achitat vreo suma cu titlu de chirie. Desi aceasta sustine ca a platit chirie, insa reclamantul nu a vrut sa semneze o chitanta, acesta situatie nu a fost dovedita. Proba testiomoniala, sub acest aspect, nu este admisibila, intrucat art 1192 Cod civil interzice proba cu martori in cazul actelor juridice cu o valoare mai mare de 250 lei si cand partea adversa nu accepta tacit sau expres administrarea acestui mijloc de probatiune.
Instanta a avut in vedere ca, si in ipoteza in care parata achita chirie, iar reclamantul refuza sa ii elibereze o chitanta, aceasta avea posibilitatea de a consemna suma la CEC pe numele proprietarului, acest inscris facand dovada de netagaduit al platilor cu acest titlu.
In lipsa unei asemenea dovezi, instanta nu a putut lua in considerare afirmatiile paratei referitoare la plata chiriei si dupa decembrie 2007.
Mai mult, chiar si in situatia in care s-ar aprecia ca folosinta in continuare a imobilului si dupa expirarea termenului prevazut de contractul de inchiriere din 08.02.2001 ar echivala cu o tacita relocatiune, conform art 1437 Cod Civil, contractul se considera incheiat pe durata nedeterminata, proprietarul punand pune capat oricand raporturilor de locatiune.
Or, introducerea prezentei actiuni, cat si pozitia constanta a reclamantului atesta faptul ca acesta si-a manifestat expres vointa de a inceta orice raport legat de folosinta bunului sau.
In aceste conditii, a-i permite paratei sa locuiasca in continuare in imobil ar insemna incalcarea dreptului de proprietate al reclamantului ocrotit de art 44 din Constitutie si art 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Pentru aceste motive, avand in vedere ca parata nu sunt este indreptatită sa mai ramana in imobil, cererea privind evacuarea a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 23.02.2011 a declarat apel pârâta Stinghie L. M..
Prin încheierea din 10.02.2012, Tribunalul București a dispus, în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., suspendarea prezentei cauze până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București.
Prin decizia civilă nr. 642/09.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost admis recursul declarat de reclamantul P. Ș. A. D. împotriva încheierii din 10.02.2012, a fost casată încheierea și a fost trimisă cauza aceluiași tribunal pentru continuarea judecății.
Prin decizia civilă nr. 674A din 29.06.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul și cererea de obligare a apelantei-pârâte la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că între parti s-a incheiat contractul de locatiune din 08.02.2001 (f 34), prin care parata inchiria apartamentul in cauza pentru perioada 15.02._03, pretul chiriei fiind de 250 USD.
Încheierea contractului de locațiune a fost reținută și prin decizia civila nr. 82/25.01.2007 a Tribunalului Bucuresti, pronuntata in dosarul nr_/300/2005 ( f 27), prin care s-a stabilit ca reclamantul datora coindivizarei P. D. M. A. suma de_ lei, pentru perioada 01.03._04, cu titlu de fructe civile constand in chirie pentru apartamentul nr 6 din . 18, retinand ca imobilul a fost inchiriat incepand cu 2001, unul dintre locatari fiind Stinghie L. M..
Ulterior, la data de 07.12.2007, s-a incheiat intre reclamant si parata antecontractul de vanzare-cumparare atestat sub nr 98 de catre avocat M. O. T. ( f 14-17), prin care primul se obliga sa vanda apartamentul nr 6 situat in . nr 18, sector 5, in termen de 90 zile, urmand ca pana la 10.12.2007 sa achite suma de 121.958,09lei catre B. Dobranci D. C., ce efectua executarea silita a titlului de mai sus, din care 116.953,37 lei reprezenta sulta datorata coindivizarei P. D. M. A.
Prin actul aditional din 03.03.2008 (f 18), partile au prelungit termenul pentru încheierea contractului de vanzare in forma autentificata cu inca 90 de zile.
Conform încheierii nr._/22.08.2008 intocmita de BNP S. B. T. (f 22), acest contract nu s-a incheait, intrucat reclamantul nu s-a prezentat la notar, astfel cum a fost notificat.
Apelanta a formulat apel împotriva încheierii din data de 23.02.2011 deoarece instanța de fond a respins proba testimonială prin care pârâta dorea să facă dovada raporturilor locative prin existența în continuare a unui contract de închiriere și împotriva sentinței prin obligarea de evacuare a acesteia.
Acest motiv de apel a fost g[cit ca nefondat, mai ales că instanța de apel a respins această solicitare de probatoriu și în cadrul cererii de apel, apreciind că față de obiectul cauzei, teza probatorie și probele administrate la dosar un astfel de mijloc de probă nu este concludent și util soluționării cauzei.
Astfel, prin încheierea din data de 23.02.2011, instanța de fond a reținut că pentru dovedirea locațiunii, după apariția Legii nr. 114/1996, dispozițiile referitoare la contractul de închiriere din codul civil au fost parțial modificate de normele speciale iar potrivit art. 21 din Legea 114/1996, contractul de locațiune se dovedește prin act scris, fiind justificată de faptul că orice închiriere trebuie să fie înregistrată la Administrația Financiară.
Apelanta a arătat că locațiunea este un contract consensual iar proba contractului de locațiune poate fi făcută și cu început de dovadă scrisă completată cu martori și prezumții.
Tribunalul a reținut că motivarea instanței de fond poate fi substituită de instanța de control în situația în care soluția pronunțată este legală și temeinică.
Astfel, tribunalul a reținut că însăși instanța de fond a revenit asupra motivării în considerentele hotărârii apelate, reținând că proba testiomoniala, sub acest aspect, nu este admisibila, intrucat art 1192 Cod civil interzice proba cu martori in cazul actelor juridice cu o valoare mai mare de 250 lei si cand partea adversa nu accepta tacit sau expres administrarea acestui mijloc de probatiune.
Prin urmare, în ceea ce privește regimul probator al contractului de locațiune, instanța a reținut că acesta trebuie să îmbrace forma scrisă ad probationem, fiind aplicabile disp. de drept comun.
Tribunalul a reținut că în Codul civil sunt reglementări speciale doar cu privire la dovada prețului chiriei când acesta este contestat, în funcție de momentul raportului juridic existent între părți, respectiv dacă s-a început executarea contractului sau nu. Conform disp. art. 1416.1417 Cod civil.
În ceea ce privește celelalte elemente ale contractului, altele decât prețul, se aplică regulile generale din materia de probe.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că potrivit art. 1191 alin.1 Cod civil interzice proba cu martori in cazul actelor juridice cu o valoare mai mare de 250 lei si cand partea adversa nu accepta tacit sau expres administrarea acestui mijloc de probatiune.
Este adevărat că legea prevede și excepții de la acest principiu în situația în care există un început de dovadă scrisă, însă în cauza de față pârâta nu a făcut dovada unui început de dovadă scrisă, pentru ca acest mijloc de probă să fie admisibil. Astfel, conform disp. art. 1197 alin.2 Cod civil se numește început de dovadă scrisă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția sau a celui cel el reprezintă și care scriptură face a fi crezut faptul pretins.
Or, tribunalul a reținut că apelanta nu a depus la dosar niciun înscris care să provină de la reclamant și care să poată fi coroborat cu prezumții sau martori, pentru ca instanța de fond să încuviințeze proba testimonială.
Faptul că anterior în anii 2001-2004 a existat un contract de închiriere și acest aspect a fost reținut și prin decizia civila nr. 82/25.01.2007 a Tribunalului Bucuresti, nu îndeplinește condiția de început de dovadă scrisă, acestea putând fi analizate doar ca simple prezumții.
Totodată, tribunalul a reținut că după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din anul 2007 între părți, pârâta nu a făcut dovada că a continuat să locuiască în imobil cu același titlu de chiriașă, între părți intervenind alte raporturi juridice. Prin urmare, un început de dovadă scrisă îl putea reprezenta o chitanță de plată a chiriei, însă chiar pârâta a recunoscut faptul că reclamantul nu i-a eliberat asemenea înscrisuri. Mai mult decât atât, cu titlu de prezumție simplă poate fi reținut și faptul că prin decizia civila nr. 82/25.01.2007 a Tribunalului Bucuresti s-a reținut că a existat un contract de închiriere între părți iar dovada a fost făcută și cu chitanțe de plată a chiriei, astfel că din moment ce ulterior încheierii antecontractului nu au mai fost emise asemenea chitanțe liberatorii, deși anterior au existat, tribunalul apreciază că această prezumție nu putea fi folosită de către pârâtă în favoarea sa pentru dovedirea raportului juridic de locațiune.
Pe de altă parte, chiar dacă pârâta ar fi fost în măsură să facă dovada raporturilor locative prin proba testimonială, tribunalul a reținut că acest fapt nu ar fi fost determinant asupra soluției pronunțate de către instanța de fond, având în vedere că acel contract, fiind doar verbal a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată iar acesta putea fi denunțat de reclamant oricând prin respectarea termenului de preaviz. Chiar si in situatia in care s-ar aprecia ca pârâta folosea in continuare imobilul si dupa expirarea termenului prevazut de contractul de inchiriere din 08.02.2001, acest aspect ar echivala cu o tacita relocatiune, conform art 1437 Cod Civil, iar contractul se considera incheiat pe durata nedeterminata, proprietarul punand pune capat oricand raporturilor de locatiune.
Prin urmare si dacă ne raportăm la contractul inițial prelungit tacit și dacă e vorba de un contract ulterior verbal, acestea nu puteau fi decât încheiate pe o perioadă nedeterminată.
Or, așa cum a reținut și instanța de fond, introducerea prezentei actiuni, cat si pozitia constanta a reclamantului atesta faptul ca acesta si-a manifestat expres vointa de a înceta orice raport legat de folosinta bunului sau iar de la data introducerii acțiunii și punerii în întârziere, respectiv 01.10.2008, cu siguranță că a expirat și termenul de preaviz.
Tocmai de aceea, tribunalul a apreciat că proba testimonială nu putea duce la dezlegarea pricinii, deoarece și în situația în care faptul probator ar fi fost dovedit, acesta nu era de natură să producă consecințe asupra soluției dată de către instanță.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că încheierea din 23.02.2011 a instanței de fond prin care a fost respinsă proba testimonială este legală și temeinică.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul este proprietarul exclusiv al imobilului, astfel cum rezultă din sentinta civila nr 4204/17.05.2006 a Judecatoriei Sector 2, definitiva prin decizia civila nr 82/25.01.2007 a Tribunalului Bucuresti (f 3-6), s-a atribuit reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in .. 18, ..
Potrivit art. 480 Cod civil, reclamantul, in calitate de proprietar, detine atributele posesiei, uzului (folosintei) si ale dispozitiei asupra bunului iar pârâta nu a reușit să facă dovada unui raport locativ asupra imobilului.
Astfel, pe de o parte, in baza antecontractului de vanzare-cumparare nu are in patrimoniu un drept de folosinta asupra apartamentului, ci doar dreptul de a obtine incheierea contractului de vanzare, iar, in situatia in care promitentul – vanzator refuza din culpa sa se prezinte la notar, promitentul-cumparator are posibilitatea fie de a solicita dublul avansului, fie pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare. Mai mult tribunalul reține că prin decizia civila nr 328 A/10.03.2010 a Tribunalului Bucuresti, irevocabila prin decizia Civila nr 451R/30.11.2010 a Curtii de Apel Bucuresti ( f 39-43, 49-53), s-a respins cererea paratei de pronuntare a unei hotarari ce sa constituie act de vanzare-cumparare, astfel incat partea nu justifica păstrarea posesiei bunului.
Pe de altă parte, și dacă ar fi dovedit existena unui contract de închiriere, acesta putea fi denunțat oricând de către reclamant, fiind fără termen, astfel că nici în această ipoteză, pârâta nu se poate prevala de un drept locativ actual asupra imobilului pentru a justifica continuarea raporturilor locative.
Prin urmare, tribunalul a reținut că în mod legal și temeinic, prima instanță a dispus evacuarea pârâtei din imobil, reținând că acest aspect este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al reclamantului.
Având în vedere cele reținute mai sus, văzând și dispozițiile art.296 c.p.civ. tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
În ceea ce privește cererea de obligare a apelantei-pârâte la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată, tribunalul a respins această cerere în temeiul disp. art. 274 Cod proc. civ., având în vedere că la dosarul de apel nu se regăsește niciun înscris care să ateste efectuarea de către intimat a cheltuielilor pretinse.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S. L. M.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că locațiunea este un act consensual, care se încheie fără nicio formalitate, iar proba se poate face cu orice mijloc de probă. Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a respins proba cu un martor.
La termenul stabilit în vederea soluționării recursului, având în vedere că recurenta nu a timbrat cererea de recurs, deși a fost citat[ cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, Curtea a pus în discuție excepția netimbrării cererii de recurs.
Analizând cu prioritate această excepție, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Recurentei i s-a adus la cunoștință obligația legală de a achita taxă de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, prin mențiunea cuprinsă în citația de la fila 11 din dosarul de recurs.
Neîndeplinirea acestei obligații, culpabilă recurentei, determină incidența dispozițiilor art.20 alin.(3) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, urmând ca recursul să fie anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurenta-pârâtă S. L. M., împotriva deciziei civile nr. 674A din 21.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. Ș. A. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
14.12.2012
Jud. apel: I. P.
I. Lărămioara M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2283/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2657/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
