Pretenţii. Decizia nr. 1120/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1120/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1120/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1120
Ședința publică din 18.06.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. C.
Judecător - F. P.
Judecător - C. M. T.
Grefier - E. C.
- XX -
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul C. C..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă D. I. împotriva sentinței civile nr.506 din 04.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect pretenții întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția de tardivitate a declarării prezentei căi de atac și solicită respingerea recursului, ca tardiv formulat, la 13.05.2013, în raport de data comunicării sentinței atacate, 12.04.2013, fiind depășit cu mult termenul legal de 15 zile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamanta I. D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată a petentei în URSS din 15.01._49, să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată a soțului petentei, D. Georg, născut la data de 13.07.1927 și decedat la data de 02.10.1977 în URSS de la data de 14.01._49, să se dispună obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea unei despăgubiri în cuantumul de cel puțin 15.000 €, reprezentând contravaloarea prejudiciului material suferit de petentă și soțul acesteia.
Prin sentința civilă nr.506/04.06.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de petenta I. D..
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că reclamanta I. D. și soțul acesteia, D. Georg s-au născut în România și s-au căsătorit la data de 2.02.1950, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.
În perioada 19.01._46 și 11.02.1948-3.12.1949 D. Georg s-a aflat în URSS la batalionul de muncă. A fost lucrător în mina.
Reclamanta s-a aflat în URSS la batalionul de muncă în perioada 19.01.1945 - 3.12.1949 astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin decizia nr.15/12.11.2012 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii s-a statuat ca în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.4 alin. (2) din Legea nr.221/2009 raportat la art.1 alin.(3) din același act normativ și art.2 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr.221/2009.
În consecință, având în vedere ca deciziile pronunțate în recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, tribunalul a constatat ca cererea reclamantei este neîntemeiata întrucât nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.221/2009, deportarea sa și a soțului acesteia fiind masuri luate anterior datei de 6.03.1945, dată menționată în Legea nr.221/2009.
Împotriva acestei sentințe, la data de 13.05.2013 a declarat recurs reclamanta I. D. solicitând admiterea recursului, constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată în URSS și. Pe cale de consecință, să se dispună obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit, așa cum a fost solicitată prin acțiune, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta – reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că deportarea sa anterior datei de 6 martie 1945 nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009.
Arată că, această măsură a fost asimilată unei condamnări cu caracter politic și descrisă în mod amănunțit și corect de exemplu în sentința civilă a Tribunalului București nr.1911 din data de 14.12.2010, în dosarul nr._/3/2010, sau în hotărârea civila nr.992/2011 din 26. mai 2011 în dosarul_/3/2011 și a fost recunoscută ca măsură administrativă asimilată unei urmăriri politice a statului român comunist conform Legii nr.221/2009, chiar dacă această măsură a început deja cu două luni înaintea cadrului de timp menționat de această lege pentru determinarea cauzală a răspunderii pentru măsurile cauzate de statul comunist.
S. comunist român a continuat în mod activ această măsură de urmărire evident politica, îndreptata pe baza ordinului Ministerului Afacerilor Interne Nr._ din 3.1.1945, și a emis la data de 29.3.1945 Ordinul Circular Nr._ a Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatul de Stat pentru Poliție, în care organele în subordine erau obligate să întocmească tabele nominale de urmărire iar acele victime care până la acea data încă nu erau în lagărele de muncă forțată trebuiau să fie internați și forțați la munci în batalioane noi, în domeniul căi ferate, drumuri și poduri etc. Această urmărire colectivă a fost continuată de statul comunist român până spre anii 1949-1950, dată până la care victimelor deportate în lagărele de muncă forțată în URSS li se interzicea reîntoarcerea în țara lor proprie, considerând evadarea din lagărele de internare și reîntoarcerea acasă ca " întoarcere frauduloasă", care ducea la consecința menționată în ordinul circular menționat (reinternarea) și "deferirea către justiție spre strângere".
Este deci evident că urmărirea începută cu câteva săptămâni înaintea instaurării oficiale a guvernului fost continuată activ și după această dată, cea ce aduce această urmărire cel puțin din data de instaurare a guvernului în mod evident sub incidența legii invocate.
Chiar dacă prima instanță aplică norma legii în mod restrictiv fără interpretarea ei teleologică, care se impune, ar fi trebuit să recunoască cel puțin menținerea în deportare după perioada martie 1945 menționată în mod expres în lege.
Măsurile cu caracter represiv nu au început numai exact în data numirii guvernului, ci conform constatări lor din Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România, care este un document oficial al Statului R., disponibil pe site-ul administrației prezidențiale, măsurile represive au început imediat după 23 August 1944, inclusiv măsura a cărei victimă a fost și recurenta, care a fost dislocată din localitatea de domiciliu de organele de stat române si deportată de acestea într-o colonie de muncă în URSS.
Arată, de asemenea, că plata despăgubirii solicitate trebuie acordată și conform art.5 alin.1 lit.b a Legii nr.221/2009, chiar dacă nu se aplică art.5 alin.1 lit.a pe baza deciziei a curții constituționale nr.1358/21.10.2010, deoarece cel puțin în volumul cerut recurentul a avut o pierdere in avere, și nu numai morală, prin deportarea forțată pentru o perioadă îndelungată. Instanța ar fi putut proceda la estimarea daunei materiale prin absorbarea forțată a forței de muncă pentru mai mulți ani, prin expertiză. În această perioadă victimele erau private de posibilitatea de dobândire de venit și de întreținere a familiei, forța lor de muncă a fost absorbită cu forța și în mod abuziv prin măsura criticată. Valoarea acestei forțe de muncă depășește în mod evident suma cerută, așa ca scopul legii obligă pe pârât la reparația și a acestei daune, chiar dacă nu se aplică art.5 alin.1 lit.a. ci litera b.
În ședința publică din 18.06.2013, Ministerul Public a invocat excepția tardivității căii de atac.
Asupra excepției tardivității, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul se înțelege pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început nici ziua în care s-a sfârșit termenul.
În cauză, recurentei reclamante i s-a comunicat hotărârea recurată la data de 12.04.2013 (fila 33 dosar fond), declarând recursul la data de 13.05.2013, după expirarea celor 15 zile prevăzute de dispozițiile legale.
Curtea reține că, potrivit dispozițiilor înscrise în art. 103 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căii de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Cum în speță, recurenta nu a respectat termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă și nici nu a dovedit că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea, în baza art. 301 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 103 Cod procedură civilă, va admite excepția tardivității recursului și va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta - reclamantă D. I. împotriva sentinței civile nr.506 din 04.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. F. P. C. M. T.
GREFIER
E. C.
Red. M.C.
Tehnored. M.C./cs
Ex.2/2013
T.B.Secția a III-a Civilă – L.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1111/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 926/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
