Legea 10/2001. Decizia nr. 625/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 625/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 625/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.625
Ședința publică de la 8 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1997 din 14.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns recurenta-pârâtă P. M. București prin Primarul General și intimatul-reclamant C. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, sub nr._ reclamantul C. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primar General să fie obligat la emiterea dispoziției de restituire prin echivalent, respectiv a despăgubirilor aferente imobilului situat în București ..
În motivare a arătat că prin notificarea 3434/10.08.2001 a solicitat în temeiul Legii 10/2001 măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 353 mp. și construcție - patru camere și dependințe, situat în București, . sect.6.
Imobilul a aparținut mamei sale C. S. fiind expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului 205/1977.
În dovedirea acțiunii au fost încuviințate probe cu înscrisuri fiind atașat dosarul administrativ constituit în baza notificării 3434/2001. Au fost atașate actul de vânzare cumpărare_/1927, adeverință D.I.T.L.sect 6, Decretul de expropriere, acte de stare civilă, certificate de moștenitor nr.174/12.06.1962 și nr. 26/23.04.2002, eliberat de B.N.P. D. N. M. și nr.184/20.12.1999, planuri cadastrale, proces verbal încheiat la 30.08.1978, anexa Decretului 205/1977.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată.
Prin sentința civilă nr. 1997/14.11.2012, Tribunalul București Secția a III a Civilă a admis în parte această acțiune și a obligat pârâtul să emită decizie sau dispoziție cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 353 mp și construcții în suprafață de 133 mp situat la adresa din București, ., sector 6 pe numele reclamantului. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a statua astfel, prima instanță a arătat următoarele:
Reclamantul C. G. și autorul său, C. I. (decedat la data formulării acțiunii) au solicitat în temeiul Legii 10/2001 măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 316 mp și construcție compusă din 4 camere și dependințe situat în București la fosta adresă din ., sect.5.
Conform certificatului de moștenitor nr.174/1962 la decesul fostului proprietar Mătoiu P. au rămas ca moștenitori Mătoiu A., în calitate de soție supraviețuitoare și C. S., în calitatea de fiică.
C. S. ( decedată la 11.10.1999) a fost moștenită de fiul său reclamantul C. G. și soțul supraviețuitor C. I., conform certificatului de moștenitor nr.184/1999eliberat de B.N.P.S. F..
Imobilul a fost expropriat și demolat în baza Decretului 205/1977 de la autoarea reclamantului C. S. care este înscrisă în anexa decretului cu teren în suprafața de 353 mp. și construcție în suprafață de 133 mp
În conformitate cu art.2 lit. i) imobilele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării sunt considerate ca fiind preluate abuziv și fac obiectul măsurilor reparatorii reglementate prin Legea 10/2001, republicată.
Din probatoriul administrat rezultă că locuința a fost demolată, iar terenul este afectat în totalitate de construcții noi și nu poate fi retrocedat în natură.
În conformitate cu Decizia 20/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsa răspunsului entității învestite cu soluționarea notificării echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a notificării, iar tribunalul competent să soluționeze contestația prevăzută la art.26 din Lege este deopotrivă competent să analizeze și fondul cererii de stabilire a calității de persoană îndreptățită la restituire.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea 10/2001, republicată conform cărora în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care a fost dispusă măsura preluării abuzive.
Pârâtul P.M.B., deși a fost învestit cu soluționarea notificării încă din anul 2001, nu a respectat obligația instituită la art. 25 din Legea 10/2001, aceea de a soluționa cererea de restituire în natură sau să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri ori servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, situație în care tribunalul a constatat că există un refuz nejustificat de soluționare a notificării și a procedat la soluționarea notificării.
În conformitate cu dispozițiile art.10 alin.2 din Legea 10/2001 republicată, în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții au fost demolate, iar pe teren au fost edificate construcții noi autorizate, persoana îndreptățită la restituire are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent care pot fi de două feluri: compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea notificată fie acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Față de considerentele reținute, în temeiul art.26 alin.3 din Legea 10/2001, republicată, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul București să emită decizie sau dispoziție cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 353 mp și construcții în suprafață 133 mp situat la adresa din București, . pe numele reclamantului.
Cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă întrucât nu au fost atașate înscrisuri din care să reiasă efectuarea lor de către reclamant.
Prin recursul întemeiat pe dispoziția art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pârâtul a susținut că, prima instanță a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură asupra cererii formulate de persona îndreptățită.
Unitatea deținătoare nu poate însă să emită decizie, respectiv dispoziție decât dacă este învestită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege. O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție întrucât faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional cât și prin art. 6 din Convenție pentru Apărarea Drepturilor Omului ( Cauza Golder c. regatului Unit).
De altfel, susține recurentul, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială. Notificarea urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va fi stabilit că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, se va emite o dispoziție de restituire în natură și o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură.
Unitatea deținătoare soluționează notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de lege decât dacă persoana îndreptățită depune toate actele doveditoare, împreună cu notificarea, și, în plus, o precizare din care să rezulte că persoana îndreptățită nu mai deține alte probe în condițiile pct. 23.1 din H.G nr. 498/2003.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând cauza, prin prisma criticilor mai sus menționate, având în vedere probele administrate în cauză cât și dispozițiile art. 304/1 din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Situației de fapt stabilită de prima instanță și confirmată, prin prezenta, de instanța de recurs, așa încât nu se mai impune reluarea acesteia și în cuprinsul considerentelor de față, i-au fost aplicate corect dispozițiile legale menționate în recurs. Astfel, Curtea observă că prima instanță, în temeiul dispoziției art. 329 din Codul de procedură civilă, a aplicat cu rigoare prevederile Deciziei XX/2007 pronunțată de Î.C.C.C.J în recursul în interesul legii în materia contestațiilor introduse de persoanele îndreptățite împotriva refuzului nejustificat al unităților deținătoare de a soluționa notificarea. Sigur că, procedura administrativă reglementată prin Capitolul III al Legii nr.10/2001, oferă toate garanțiile unui proces echitabil, așa cum s-a statuat și în Decizia 33/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, sub condiția de a se respecta normele imperative instituite de aceasta și de a fi finalizată de către entitatea care are competența de a se pronunța asupra notificării formulate de persoana îndreptățită. Dincolo de ignorarea caracterul absolut al unor termene instituite de legea specială, recurentul pârât deplasează și refuzul de soluționare către intimați deși, tocmai lui îi incumbă sarcina, potrivit dispoziției art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a solicita acestora completarea dosarului administrativ care nu poate primi o rezolvare din acest motiv (inclusiv declarația despre care se face vorbire în recurs). Recurentul nu este în măsură să demonstreze că a întreprins aceste demersuri, că nesoluționarea notificării nu îi este imputabilă, însă contestă atributul instanței de a soluționa, pe fond, notificarea, în contextul în care, așa cum am arătat mai sus, există o decizie de îndrumare obligatorie pentru instanțe, în acest sens; mai mult, recurentul nu precizează și dacă acest refuz de soluționare a notificării, în atribuțiunea sa exclusivă, potrivit alegațiilor din recurs, durează, în opinia sa, sine die.
Așa cum a statuat instanța supremă în decizia de îndrumare menționată, refuzul nejustificat al unității deținătoare nu poate rămâne necenzurat, iar instanțele, în virtutea plenitudinii de jurisdicție și în scopul asigurării efective a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul accesul direct la instanță, al duratei rezonabile al procedurii și al efectivității căilor de atac, soluționează, pe fond notificarea.
Dezlegările date de instanța supremă problemelor de drept afirmate prin prezentul recurs au avut în vedere și dispozițiile art. 21 din Constituția României și ale art. 6 din Convenția E.D.O., astfel că, și sub acest aspect, criticile pârâtului sunt privite ca nefondate.
De asemenea, susținerea potrivit cu care, reclamantul nu ar fi formulat notificare este străină de probele aflate la dosar care demonstrează că, la data de 10.08._, prin B. B., R. și B., reclamantul a comunicat recurentului notificarea cu nr. 3434( fila 8 din dosarul de fond).
În temeiul dispoziției art. 312 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele de mai sus, Curtea a respins, ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1997 din 14.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehdact.D.M/B.I.
2 ex./17.05.2013
-----------------------------------------------
TB – Secția a III-a – S.M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Anulare act. Decizia nr. 366/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
