Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 540/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.540A
Ședința publică de la 11 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. R. T.
JUDECATOR - M. S. C.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât C. I., cu domiciliul în București, .. 8, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6.
Apelul nominal și referatul cauzei au fost făcute de către grefierul de ședință anterior calificării căii de atac, judecata cauzei continuând în complet de apel, constituit din primii doi judecători în raport de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Curtea pune în discuția părților relevanța datei comunicării încheierii atacate, pentru o eventuală nulitate a căii de atac.
Apărătorul intimatului reclamant M. București insistă în aceste relații, apreciind că termenul este în continuare incident, chiar dacă a fost calificată calea de atac drept apel, întrucât a invocat tardivitatea cu privire la declararea căii de atac.
Curtea reține că la termenul anterior apărătorul intimatului reclamant M. București a precizat că solicită a se comunica data la care a fost comunicată încheierea, pentru a se stabili dacă a fost motivată în termen calea de ataca recursului, nemotivarea apelului nefiind sancționată cu nulitatea, în termenii art.470 c.pr.civ., ci cu decăderea, iar data comunicării încheierii nu este relevantă pentru tardivitatea declarării căii de atac.
Apărătorul intimatului reclamant M. București arată că nu insistă în sancțiunea nulității, consideră că instanța poate să aprecieze cu privire la decădere și precizează că insistă în termen și poate califica excepția ca fiind decădere.
Curtea, în urma deliberării, având în vedere că nedepunerea în termenul de apel a motivelor de apel nu este sancționată cu nulitatea ci doar cu decăderea, consideră că nu se impune a se reveni cu adresă către Tribunalul București și acordă cuvântul pe excepția tardivității căii de atac.
Apărătorul intimatului reclamant M. București solicită să se constate că termenul de 2 zile este incident în continuare și nu curge, așa cum susține partea adversă prin răspunsul la întâmpinare, de la data publicării pe portalul instanțelor a soluției, ci de la data pronunțării, astfel cu prevede în mod expres legea, împrejurare față de care solicită să se dispună sancțiunea prevăzută de lege.
Apărătorul apelantului - pârât C. I. solicită respingerea apărării intimatului reclamant, arată că nu avea cum să ia cunoștință despre încheiere, întrucât nu a participat la ședința de judecată, astfel că nu putea lua cunoștință de aceasta decât de pe portalul instanțelor.
Apărătorul intimatului reclamant M. București, avocat S. C., solicită să se constate că potrivit textului de lege momentul de la care începe să curgă termenul este momentul pronunțării soluției în ședință publică, indiferent dacă partea a participat sau nu la ședința de judecată atâta vreme cât din conținutul încheierii rezultă că s-a pronunțat în ședință publică. Partea adversă încearcă să acrediteze ideea că această încheiere nu s-a pronunțat în ședință publică și aceasta ar însemna că există și o alte căi de atac împotriva încheierii, care nu s-a pronunțat în ședință publică. Raportat la obiectul acestei cauze, elementul la care instanța trebuie să se raporteze este strict faptul că s-a pronunțat în ședință publică.
Curtea, cu privire la excepția tardivității căii de atac, reține, pe de o parte că, calea de atac căreia îi era supusă încheierea atacată era apelul în 48 de ore de la pronunțare, că mențiunea dată în dispozitiv, cu privire la termenul de declarare a căii de atac nu afectează în nici un fel curgerea termenului având în vedere principiul legalității căilor de atac, statuat expres în Codul de procedură civilă, calea de atac fiind cea dată de lege nu de judecătorul cauzei și că termenul curgea de la data de 18.09.2015, care este data pronunțării potrivit mențiunilor dosarului, fiind un termen de 48 de ore care se sfârșea la data de 20 septembrie 2015, într-o zi de duminică, începea să curgă de la ora 0,00 a zilei următoare și se epuiza la sfârșitul zilei de duminică. În aplicarea prevederilor art.181 alin.2 c.pr.civ. termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care a fost luni 21 septembrie 2015. Calea de atac declarată de parte este înregistrată de două ori, o cerere depusă de parte personal la registratură în data de 22 septembrie 2015 și o cerere depusă, prin fax, în data de 21 septembrie 2015, la ora 13,21, astfel cum arată raportul faxului din dosarul de apel, fila 7, ștampila registraturii fiind cea din 22 septembrie 2015. Curtea însă apreciază că până la dovada contrară, în sensul că s-ar fi fost trimis mai târziu decât exemplarul trimis prin fax, nu poate sancționa partea pentru culpa instanței care nu a înregistrat calea de atac trimisă pe data de 21 septembrie 2015, la data trimiterii acesteia ci a doua zi, în data de 22 septembrie 2015, data de 21 septembrie 2015 fiind în termenul de declarare a apelului, astfel că respinge excepția tardivității căii de atac.
La interpelarea Curții, cu privire la petiția depusă la fila 32 din dosarul de apel, intitulată „Punct de vedere cu privire la neconstituționalitatea art.39(2) din OUG nr. 80/2013 în raport de art.6(1) și 13 din CEDO”, apărătorul apelantului - pârât C. I. arată cererea aceasta are valoarea unor apărări de fond și că excepția pe care a invocat-o este legată doar de dispozițiile art. 3, 31, 34 alin.3 din OUG nr.80/2013 și că nu înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a art.39(2) din ordonanța mai sus menționată în faza de apel.
Apărătorul apelantului - pârât C. I. arată că nu este titularul contractului de asistență juridică, fiind în substituire, împrejurare față de care susține concluziile scrise astfel cum au fost formulate de doamna avocat A. D., titulara de contract, precum și motivele de recurs și punctul de vedere depus la dosar și solicită admiterea acestora. Solicită admiterea tuturor apărărilor astfel cum au fost formulate.
Apărătorul intimatului reclamant M. București solicită respingerea apelului și menținerea încheierii pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, instanța în mod corect constatând că nu sunt întrunite în cauză condițiile art. 29 din Legea nr.47/1992, excepția invocată la acest moment neavând legătură cu cauza, ea putea fi invocată în cererea de reexaminare și nefăcându-se acest lucru nu se mai putea discuta în dosarul de fond, unde s-a stabilit valoarea taxei de timbru. În ceea ce privește temeinicia, apreciază că nu se putea ajunge pe criteriile invocate la constatarea neconstituționalității întrucât Curtea Constituțională, în repetate rânduri, s-a pronunțat în această privință, apreciind că dreptul la apărare este respectat, accesul la justiție este respectat, chiar dacă există taxe de timbru, iar valoarea acestora poate să fie substanțială. Arată că a precizat chiar și calea pe care legiuitorul o prevede în scopul ajutării justițiabilului, pentru a avea acces la justiție, dar care în același timp are povara taxei de timbru, respectiv cererea de ajutor public judiciar, care nu a fost folosită. Apreciază că nu se poate pune în discuție neconstituționalitatea.
Apărătorul apelantului-pârât C. I. arată că taxa de timbru nu este substanțială ci exorbitantă, ea nu poate fi achitată decât pe o perioadă foarte îndelungată de timp.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18.09.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14 Tribunalul București Secția a V-a civilă a dispus următoarele:
„Comunicarea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul P. D., către pârâții lipsă la acest termen.
Constată că cererea de chemare în judecată este scutită de taxa judiciară de timbru.
Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.30 din O.U.G nr. 80/2013.
Respinge cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 3 din O.U.G nr. 80/2013, ca inadmisibilă.
Amână judecarea cauzei și acordă termen la data de 06.11.2015, F8, sala 106, ora 13,00, pentru când se citează părțile care nu au termen în cunoștință.
Cu recurs în termen de 48 zile de la pronunțare”.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, astfel cum a fost modificată, reclamantul M. București prin Primarul General a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 17.757.210 Eur, la care Consiliul General al Municipiului București a fost obligat prin decizia civilă nr.1146/2007 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2005, la care se adaugă dobânda legală și accesoriile ce sunt acordate de instanțele de judecată sau calculate de executorul judecătoresc; obligarea pârâților la plata sumei de_ Eur (_ Eur + 6.417.669 Eur), reprezentând sumele la care a fost obligat prin sentința civilă nr.1309/05.07.2011 a Tribunalului București Secția a V a Civilă; obligarea pârâților la plata sumei de 63.696.322,16 lei, reprezentând dobânda legală aferentă, pentru perioada aprilie 2008-decembrie 2009, precum și în continuare până la data plății, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată, în drept, pe dispozițiile art.56 din Legea nr.393/2004 și art.998-999 C.civ 1864.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din O.U.G nr.80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, iar potrivit art.1 alin.3 din O.U.G nr.80/2013, în cazurile anume prevăzute de lege, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
Potrivit dispozițiilor art.30 alin.1 din O.U.G nr.80/2013 „(1) Sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
(2) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice, precum și veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile”.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.30 alin.1 din O.U.G nr.80/2013, care consacră o excepție de la regula că sunt supuse timbrajului acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, având în vedere că reclamantul este instituție publică, conform art.21 din Legea nr.215/2001, iar acțiunea are ca obiect venituri publice, în înțelesul prevederilor art.30 alin.2 din O.U.G nr.80/2013, respectiv sume ce se fac venit la bugetul local al Municipiului București; astfel, prin acțiunea formulată, se urmărește recuperarea unor sume de bani la care a fost obligat Consiliul General al Municipiului București, în temeiul unor hotărâri judecătorești, precum și a accesoriilor aferente sumelor respective, fiind evident faptul că aceste sume ar urma să intre în bugetul local al unității administrativ teritoriale.
Susținerile pârâților, în sensul că noțiunea de „venituri publice” nu include despăgubirile solicitate în temeiul răspunderii civile delictuale nu pot fi reținute. Astfel, dispozițiile art.30 alin.2 din O.U.G nr.80/2013 prevăd că sunt venituri publice veniturile bugetelor locale, fără a se face vreo distincție în funcție de natura ori sursa de proveniență a acestora. Pe de altă parte, câtă vreme noțiunea de „venituri publice” este definită de dispozițiile art.30 alin.2 din O.U.G nr.80/2013, tribunalul apreciază că trebuie avute în vedere aceste dispoziții legale, iar nu alte prevederi, din cuprinsul altor acte normative, la care au făcut referire pârâții (Legea nr.36/1999, Legea nr.500/2002, Legea nr.273/2006).
Pentru considerentele expuse, tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. București este scutită de taxa judiciară de timbru.
În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art.30, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 3 din O.U.G nr. 80/2013, formulată de pârâta I. C., tribunalul a reținut că, potrivit art.29 alin 1-3 din Legea nr.47/1992 „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătura cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fata instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.”
Din economia dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că, pentru a se putea dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate să vizeze dispozițiile unei legi sau ale unei ordonanțe în vigoare; dispoziția legală vizată să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului; excepția de neconstituționalitate să fie invocată de una din părți, de procuror sau de instanță din oficiu; dispoziția legală vizată să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr.47/1992, cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.30 din O.U.G nr. 80/2013. Astfel, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile unei ordonanțe în vigoare, care are legătură cu soluționarea excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată, a fost invocată de pârâtă, iar dispoziția vizată nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În consecință, în temeiul dispozițiilor art.29 alin. 4 din Legea nr.47/1992, tribunalul va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din O.U.G nr. 80/2013.
Cât privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 3 din O.U.G nr. 80/2013, tribunalul a apreciat că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinită cerința ca dispoziția legală vizată să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost invocată după ce a fost soluționată, în mod definitiv, calea procedurală pusă la dispoziția pârâtei pentru a contesta taxa de timbru stabilită în sarcina acesteia pentru cererea de chemare în garanție formulată de aceasta. Astfel, cererea de reexaminare a taxei de timbru stabilite în sarcina pârâtei I. C. pentru cererea de chemare în garanție a fost respinsă prin încheierea din data de 25.06.2015, încheiere definitivă. Pârâta I. C. avea posibilitatea să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 3 din O.U.G nr. 80/2013 cu ocazia soluționării cererii de reexaminare, în prezent aceasta nemaiavând la dispoziție nicio altă cale legală pentru contestarea taxei de timbru aferente cererii de chemare în garanție. Așa fiind, procedura în fața Curții Constituționale, indiferent de soluția pe care ar pronunța-o instanța de control constituțional nu ar putea produce efecte asupra obligației pârâtei de a timbra cererea de chemare în garanție. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.29 alin. 5 din Legea nr.47/1992, tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 3 din O.U.G nr. 80/2013, ca inadmisibilă.
Tribunalul a apreciat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.30 din O.U.G nr. 80/2013 nu este întemeiată. Astfel, scutirea unor autorități și instituții publice de taxe de timbru pentru cererile și acțiunile în justiție are o justificare obiectivă și rațională în faptul că autoritățile respective, fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget. Referitor la susținerile pârâtei că se încalcă dreptul la un proces echitabil și egalitatea cetățenilor în fața legii, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât nici dispozițiile constituționale și nici cele ale art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclud stabilirea unor condiții în legătură cu introducerea acțiunilor în justiție, între care și aceea a plății unor taxe, așa cum niciuna dintre aceste prevederi nu stabilește gratuitatea serviciului public al justiției. Potrivit art.139 alin.(1) din Constituție, „Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, fiind așadar la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe, având în vedere situații diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității în drepturi.
Împotriva încheierii din data de 18.09.2015 a formulat recurs pârâta I. C.. La termenul din data de 11.11.2015 Curtea a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind apelul, pentru considerentele arătate în încheierea de la acel termen.
În motivarea apelului, pârâta I. C. a susținut următoarele critici:
Respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curții Constituționale este nelegală și netemeinică în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Apelanta-pârâtă a arătat că insistă în a se sesiza Curtea Constituțională cu analiza art. 3 și 34 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 pentru că acest mod de calcul conduce la o valoare a taxei de timbru nediferențiată în raport de domeniul civil, comercial, valoarea care este enormă și care împiedică accesul la justiție și la un proces echitabil, valoarea de 8.270.181,81 lei taxa de timbru respectiv 1.861.210,184 euro reprezentând la acest moment 7.876,36 salarii pe economie ce se pot obține în 656,35 ani de plată.
Excepțiile de neconstituționalitate respinse ca inadmisibile au legătură cu obiectul cauzei, sunt în vigoare, sunt dirimante și absolute, iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra acestora din perspectiva încălcării articolelor din Constituție și Tratatul UE la care s-a referit.
Apelanta-pârâtă a mai arătat că această valoare a taxei de timbru nu îi dă posibilitatea să formuleze cerere reconvențională, cerere de chemare în garanție și, în caz de soluție nefavorabilă, apel.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile Legii nr. 47/1992, Codului de procedură civilă, Constituției, Tratatului UE și jurisprudența în domeniu.
Prin motivele înregistrate la dosar la data de 26.10.2015 apelanta-pârâtă I. C. a mai arătat că a invocat în cererea de reexaminare încălcarea prevederilor art. 124 alin. 2 din Constituție și art. 6 CEDO și, nefiind citați în momentul în care a avut loc soluționarea cererii respective, practic nu a avut cum să invoce această excepție, care se dezbate public, în contradictorialitate, cu ocazia desfășurării unei proceduri nepublice.
În al doilea rând, a arătat că din motivarea încheierii recurate a constatat că temeiul de drept al respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate este art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, cu privire la care apreciază că este nelegală și netemeinică deoarece se bazează pe calitatea de pârât și de persoană care a întocmit o cerere de chemare în garanție, la care nu mai are acces datorită valorii taxei de timbru, nu și pe calitatea de pârât care poate să uzeze de alte căi procedurale la care se referă art. 34 alin. 3, de ex. formularea unei cereri reconvenționale sau a altei cereri de chemare în garanție.
În continuare, apelanta-pârâtă a motivat excepția de neconstituționalitate a art. 3, 30 și 34 alin. 3 din OUG nr. 80/2013, prin raportare la dispozițiile din Constituția României – art. 124 înfăptuirea justiției, art. 16 egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 accesul liber la justiție, Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale – art. 6, Rezoluția nr. (81) 7 a Comitetului de miniștri privind mijloacele de facilitare a accesului la justiție.
Intimatul-reclamant M. București prin Primarul General a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca tardiv formulat și, în subsidiar, ca neîntemeiat. S-a arătat că excepția de neconstituționalitate a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă, deoarece vizează în esență modul de stabilire a taxei de timbru pentru cererea de chemare în garanție, aspect care a fost deja tranșat în cadrul cererii de reexaminare ce a format obiectul dosarului nr._ 14/a1. Cum în cadrul cererii de reexaminare se analizează legalitatea și constituționalitatea dispozițiilor legale privind modul de stabilire și calcul al taxei de timbru, reiese că apelanta-pârâtă a avut dreptul dar și obligația să solicite în cadrul acelei proceduri inclusiv efectuarea unui control de constituționalitate privind prevederile legale în prezent contestate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, Curtea constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că tribunalul a reținut în mod corect care sunt condițiile de admisibilitate a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de una din părți în cursul judecării procesului și a făcut o corectă analiză a acestora, nefiind întemeiată critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Astfel, potrivit textului de lege în discuție, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv:
1. textul a cărei neconstituționalitate este invocată este cuprins într-o lege sau ordonanță;
2. este în vigoare, în înțelesul dat prin decizia nr. 766/2011 a Curții Constituționale;
3. nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
4. are legătură cu soluționarea cauzei.
Pentru a respinge cererea de sesizate a Curții Constituționale, Tribunalul a reținut că nu este îndeplinită condiția ca prevederea legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Stabilirea unei legături între dispozițiile legale criticate pentru neconformitate cu Constituția și soluționarea cauzei presupune ca instanța să constate că eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate ar produce un efect concret în cauza dedusă judecății. În cazul concret din speță, este necesar ca instanța să constate că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 3 din O.U.G nr. 80/2013 ar produce efecte în cauză, apelantul-pârât susținând că acest efect ar consta în scutirea sa de plata taxei de timbru la care a fost obligat pentru cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o în cadrul dosarului nr._ 14 sau, cel puțin, reducerea cuantumului acesteia.
Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul faptul că decizia Curții Constituționale nu ar avea nici un efect asupra obligației de plată a taxei de timbru și nici asupra întinderii acesteia, altfel spus, că nu există o legătură directă între normele contestate și decizia pe care tribunalul ar putea să o dea cu privire la problema timbrajului cererii de chemare în garanție formulate de pârâta I. C..
Astfel, Curtea reține, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de față nr._, din evidențele Ecris cu privire la dosarul nr._ 14/a1 și din susținerile necontestate ale părților, faptul că apelanta-pârâtă C. I. a formulat o cerere de chemare în garanție în cadrul dosarului nr._ 14 pentru soluționarea căreia tribunalul a stabilit o taxă de timbru în sumă de 8.270.181,81 lei.
Atât încadrarea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta C. I. ca fiind o cerere evaluabilă în bani supusă taxei de timbru la valoare cât și cuantumul efectiv al acestei taxe au fost stabilite de tribunal prin încheierea din data de 5.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14.
Cererea de reexaminare împotriva acestei încheieri a fost formulată de pârâta C. I. la data de 8.06.2015, iar pentru soluționarea acestei contestații a fost format dosarul nr._ 14/a1, pe rolul aceleiași instanțe - Tribunalul București.
Prin încheierea din data de 25.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14/a1 Tribunalul București a respins cererea de reexaminare împotriva încheierii din data de 5.06.2015, ca neîntemeiată.
Dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale sunt cele ale art. 3, art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora:
ART. 3 (1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:
a) până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puțin de 20 lei;
b) între 501 lei și 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei;
c) între 5.001 lei și 25.000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei;
d) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei;
e) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.105 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei;
f) peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.
ART. 31 (1) Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată.
ART. 34 (3) Cererile reconvenționale, cererile de intervenție principală, precum cererile de chemare în garanție se taxează după regulile aplicabile obiectului cererii, dacă aceasta ar fi fost exercitată pe cale principală.
Apelanta-pârâtă urmărește ca prin declararea neconstituționalității acestor dispoziții legale instanța să constate: fie că nu datorează taxă de timbru pentru soluționarea cererii de chemare în garanție, fie că suma stabilită cu acest titlu nu a fost stabilită în mod corect din punctul de vedere al calculului matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege a se aplica asupra valorii obiectului cererii.
Or, atât caracterul timbrabil al cererii de chemare în garanție, implicit a existenței unui motiv legal de scutire de la plata taxei de timbru, cât și modul de calcul al acestei taxe sunt chestiuni care au făcut obiectul controlului judecătoresc în procedura reexaminării taxei de timbru, în dosarul nr._ 14/a1, în care a fost pronunțată o hotărâre ce are caracter definitiv și, prin urmare, se bucură de puterea lucrului judecat.
Numai cu ignorarea caracterului definitiv și încălcarea puterii lucrului judecat a încheierii din data de 25.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14/a1, Tribunalul București ar fi putut constata existența unei legături directe între dispozițiile legale menționate mai sus și soluționarea cauzei ce-i este dedusă judecății, deoarece ar fi însemnat să accepte ideea că poate reveni asupra problemei timbrajului, soluționată definitiv prin încheierea din data de 25.06.2015.
O parte poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii deduse judecății exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând formula astfel de critici ulterior momentului pronunțării instanței asupra cererii de reexaminare.
Practica judecătorească este constantă în acest sens după publicarea în M. Of. nr. 137 din 24 februarie 2015 a deciziei în interesul legii nr. 7/2014 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii.
A admite existența unei legături suficiente pentru sesizarea Curții Constituționale ar echivala cu recunoașterea dreptului apelantei-pârâte de a contesta, ulterior momentului soluționării definitive a cererii de reexaminare, caracterul timbrabil al cererii și modul de calcul al taxei de timbru, fapt inadmisibil din perspectiva dispozițiilor deciziei în interesul legii nr. 7/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește critica apelantei-pârâte - conform căreia a invocat în chiar cuprinsul cererii de reexaminare încălcarea prevederilor art. 124 alin. 2 din Constituție și art. 6 CEDO, însă nu avea posibilitatea, din punctul de vedere al procedurii aplicabile pentru soluționarea cererii de reexaminare a taxei de timbru astfel cum este reglementată de art. 39 din OUG nr. 80/2013, să invoce în mod util excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale în discuție – nu va fi reținută de Curte, pentru două considerente: (1) așa cum în mod corect a observat intimatul-reclamant, invocarea excepțiilor de neconstituționalitate în cadrul procedurii de soluționare a cererii de reexaminare este posibilă, așa cum rezultă din deciziile nr. 418/2015, 4/2015, 273/2015, 8/2015, 10/2015, 359/2013 ale Curții Constituționale; (2) controlul judiciar al Curții este limitat la încheierea apelată, respectiv încheierea din data de 18.09.2015, așa încât aspectele legate de legalitatea altor încheieri pronunțate în dosarul de fond nu fac obiectul investirii instanței de față.
Nu vor fi analizate nici criticile prin care apelanta-pârâtă susține motivele pentru care apreciază că dispozițiile art. 3, 30 și 34 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 sunt neconstituționale, având în vedere faptul că a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, respingând ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu respectiva excepție de neconstituționalitate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât C. I., cu domiciliul în București, .. 8, sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. R. T. M. S. C.
GREFIER
G. C. A.
Red.dact.jud.MSC
2 ex./19.11.2015
Jud. fond – C. S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 549/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1134/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
