Expropriere. Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 476/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 476/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.476 A
Ședința publică din 14.10.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de apelanții reclamanți S. N., S. (S.) E. și S. M., precum și de apelantul pârât M. București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.1635 din 14.09.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2010.
P. are ca obiect acțiune civilă pentru expropriere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2015, apoi la 14 octombrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 14.03.2011 sub nr._/3/2010 (ca urmare a admiterii excepției necompetenței funcționale prin încheierea din data de 23.02.2011 de Secția a IX-a de C. Administrativ a Tribunalului București), reclamanții S. N., S. E., S. M. au contestat, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, prin PRIMAR GENERAL, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3/22.07.2010 arătând că nu sunt de acord cu suma ce urmează a fi acordată cu titlu de despăgubire deoarece valoarea despăgubirii pentru clădire este mult inferioară celei acordate pentru imobile similare din curtea comună în care sunt situate acestea, iar la stabilirea despăgubirilor nu a fost luat în calcul valoarea terenului aferent construcției pentru care s-a depus Notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamanții au mai arătat că din măsurători reiese o suprafață totală a construcției de 60,34 mp, față de cea de 35, 89 mp locuință și 9, 71 mp magazie stabilite de expropriator, iar imobilului a fost renovat recent și are gresie, faianță și termopan, la exterior și interior a fost refăcută zidăria, tencuiala și fațada clădirii.
Cât privește terenul în suprafață de 79, 25 mp., acesta a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6334/11.07.1978, iar prin Notificarea nr. 39.428/24.11.2009 s-a solicitat eliberarea Titlului de proprietate asupra acestuia în temeiul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 18/1991. Față de despăgubirile oferite de expropriator celorlalți proprietari, reclamanții au arătat că au dreptul la o despăgubire în cuantum de 125.631 euro pentru teren și construcții și 12.000 lei chirie pentru 1 an.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 198/2004, ale Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.1635/14.09.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, a menținut Hotărârea nr. 3/22.07.2010 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 în ceea ce privește despăgubirile în cuantum de 53.634 lei aferente construcțiilor expropriate, a obligat pârâtul să plătească reclamanților despăgubiri în cuantum de 413.462, 87 lei corespunzătoare exproprierii terenului în suprafață de 79, 25 mp. situat în București, .. 7A, sector 1, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a obligat pârâtul să plătească reclamanților despăgubiri în cuantum de 600 lei, reprezentând contravaloare chirie și cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând o parte din onorariul de expertiză.
Tribunalul a reținut că în temeiul Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, H.G. nr. 434/2009 și HG. 590/23.06.2010 a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de proiectul ”Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzești – Berzei – V. P. – B.P. H. – Uranus – Calea Rahovei”, printre aceste imobile fiind și imobilul compus din 35, 89 mp construcție și 9, 71 mp magazie situat în București, sector 1, .. 7A, proprietatea reclamanților.
Astfel, prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 03/22.07.2010 M. București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a hotărât că pentru exproprierea imobilului menționat, reclamanții sunt îndreptățiți la o despăgubire în cuantum de 53.634 lei, cuantum contestat de aceștia.
Cât privește terenul aferent construcției, în suprafață de 79, 25 mp, Tribunalul a constatat că la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor, reclamanții nu aveau calitatea de proprietari, Titlul de proprietate nr. 2249/1 fiind eliberat în temeiul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 la data de 15.10.2010 (fila 21). Cu toate acestea, trebuie reținut că reclamanții au inițiat procedura de eliberare a titlului chiar din noiembrie 2009, așa încât întârzierea în emiterea acestuia nu le poate fi imputată, cu consecința privării lor de o despăgubire corespunzătoare terenului expropriat. Tribunalul constată că la momentul judecării prezentei cauze reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 79, 25 mp., destinat în totalitate proiectului menționat, așa încât nerecunoașterea unui drept la despăgubiri în favoarea acestora ar avea drept consecință încălcarea dreptului garantat de art. 44 din Constituție.
În acest context, tribunalul a reținut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. În cazul exproprierii parțiale, daca partea de imobil rămasă neexpropriata va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuala reducere numai a daunelor.
În cauză, cei trei experți desemnați pentru efectuarea expertizei nu au avut un punct de vedere unitar cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților. Astfel, în timp ce expertul desemnat de pârât a stabilit că valoarea construcției este de 52.416 lei, iar a terenului este de 62.894 lei (794 lei/mp sau 181 euro/mp), ceilalți doi experți desemnați au calculat o valoare a construcției de 53.634 lei, iar a terenului de 387.573 lei (4890, 51 lei/mp).
În raport de conținutul celor două analize efectuate de experți, tribunalul a avut în vedere opinia celor doi experți, cel desemnat de instanță și cel desemnat de reclamanți, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește valoarea construcției, tribunalul a constatat, în primul rând, că susținerile reclamanților privind suprafața de 60, 34 mp. sunt neîntemeiate, toți cei trei experți raportându-se la suprafața de 45, 6 mp. din care 35, 89 mp locuință și 9, 71 mp magazie, astfel cum se menționează și în extrasul de carte funciară depus la fila 25 din dosar. Întrucât potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator, tribunalul a avut în vedere despăgubirea în cuantum de 53.634 lei, egală cu cea stabilită de expropriator. Constatând că această despăgubire a fost consemnată la dispoziția reclamanților încă din octombrie 2010, tribunalul a apreciat că nu se impune actualizarea acestei sume, reclamanții nefiind prejudiciați sub acest aspect, întrucât nu a existat nici un impediment în încasarea sumei încă de la acel moment.
În ceea ce privește stabilirea valorii terenului, cei doi experți au avut în vedere standardele naționale de evaluare, actele normative în materie și metoda comparației directe în timp ce expertul desemnat de pârât a folosit doar metoda comparației directe. Ceea ce prezintă relevanță în stabilirea valorii terenului este, însă, în opinia tribunalului, faptul că cei doi experți s-au raportat și la prețul/mp stabilit de expropriator pentru terenul aflat în aceeași curte, însă în proprietatea altor persoane. În același timp, expertul desemnat de pârât a stabilit un preț de 794 lei/mp, nejustificat de mic în raport cu cel de 3094 lei/mp stabilit pentru M. V. și N. (fila 90) și 3771 lei/mp stabilit pentru D. N. (fila 86), proprietari ai terenului aflat în aceeași curte cu terenul reclamanților. Faptul că cei doi experți ai părților au calculat valoarea terenului raportat la iulie 2010, și nu la data efectuării expertizei, astfel cum prevede art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu poate avea drept consecință înlăturarea punctului de vedere exprimat de aceștia, atâta timp cât instanța este chemată să verifice în ce măsură cuantumul despăgubirii stabilită prin Hotărârea de expropriere corespunde valorii reale a terenului la momentul emiterii acesteia. Or, în situația în care s-ar avea în vedere numai valori stabilite la momentul efectuării expertizei (dată destul de îndepărtată de data emiterii Hotărârii, cauzată de termenul destul de lung de soluționare a procesului) s-ar ajunge ca, de cele mai multe ori, Hotărârea să fie anulată, deși despăgubirea stabilită a corespuns valorii de piață la data emiterii sale. Pentru aceste considerente, tribunalul a avut în vedere ca valoare a terenului suma de 387.573 lei, actualizată cu indicele de inflație menționat în Anexa 7 a raportului de expertiză, în total 413.462, 87 lei.
În ceea ce privește prejudiciul constând în contravaloarea chiriei suportată de reclamanți până la finalizarea procedurii de expropriere, tribunalul a constatat că potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite. De asemenea, potrivit art. 31 alin. 1 din aceeași lege, punerea în posesie a expropriatorului poate fi făcută numai după ce se constată îndeplinirea obligațiilor privind despăgubirea. Or, în cauză, potrivit înștiințării depusă la dosar, reclamanții au fost somați să evacueze imobilul încă din ianuarie 2011, așadar fără respectarea dispozițiilor legale anterior menționate. Prin urmare, constatând că prin aceasta reclamanților le-a fost produs un prejudiciu constând în contravaloarea chiriei pe care au fost nevoiți să o plătească pentru locuința în care s-au mutat, văzând și contractul de închiriere înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a orașului B. la data de 16.02.2011 în care se menționează doar achitarea sumei de 600 lei, neexistând nicio dovadă a plății sumei de_ lei, tribunalul a admis în parte acest capăt de cerere, cu consecința obligării pârâtului la plata despăgubirii în cuantum de 600 lei.
Cât privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, tribunalul a avut în vedere că pretențiile acestora privind valoarea construcției s-au dovedit a fi neîntemeiate, așa încât, în temeiul art. 274 C.p.c. pârâtul a fost obligat să plătească numai suma de 2000 lei reprezentând o parte din onorariul de expert suportat de reclamanți.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel reclamanții S. N., S. E. și S. M., pârâtul M. București prin Primarul General și apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București .
Apelanții – reclamanți solicită instanței de apel ca în raport de dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă, să verifice starea de fapt și de aplicarea legii de către prima instanță în raport de aceasta, astfel cum a fost prezentată de către ei, în calitate de reclamanți, nu a fost contestată de niciuna dintre părțile implicate, situație în care instanța avea obligația să o ia în considerare și, pe cale de consecință, să le acorde și suma de 13.000 lei, solicitată ca și prejudiciu reprezentat de contravaloarea chiriei suportate până la finalizarea procedurii de expropriere.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea acordată expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."
Apelanții – reclamanți învederează instanței faptul că instanța de fond, în raport de situația de fapt reținută, a făcut o aplicare trunchiată, diferențiată și nelegală a dispozițiilor legale aplicabile, deși, alături de despăgubirea acordată, aceasta avea obligația de a le acorda și „daunele aduse proprietarului" în cazul de față contravaloarea chiriei.
În ceea ce privește dovedirea contravalorii chiriei solicitate, învederează instanței faptul că au făcut dovada prin contractul de închiriere înregistrat la Direcția Finanțelor Publice a Orașului B. sub nr._/16.02.2011, a faptului că au stat cu chirie în perioada 01.02._12, prețul chiriei fiind de 250 euro/luna.
În mod netemeinic, instanța, deși reține faptul că apelanții – reclamanți au stat cu chirie, înțelege să le acorde doar suma de 600 lei, pe care ei au plătit-o ca și avans și fără să dea eficiență stării de chiriaș și să le acorde și cuantumul aferent de 250 euro/lună, care corespunde unei valori de 1.000 lei lunar.
Instanța a reținut că „în raport de analizele efectuate de experți, tribunalul va avea în vedere opinia expertului desemnat de instanța și a celui desemnat de reclamanți". Or, arată apelanții, cei doi experți menționați de instanță au verificat toate actele dosarului inclusiv contractul de închiriere menționat și au constatat, sub aspectul prejudiciului, faptul că reclamanților li se cuvine și suma de 13.000 de lei, de la data evacuării (01.02.2011) și până la data de 29.02.2012.
În plus, chiar experții înțeleg să specifice în cuprinsul Raportului de expertiză faptul că „acest prejudiciu se va putea percepe până la data achitării efective a despăgubirilor". Or, nici la această dată reclamanții nu au o locuință proprie, motiv pentru care în continuare plătesc chirie către terți pentru a avea unde locui.
Astfel, în mod paradoxal, deși instanța înțelege să omologheze concluziile experților care au efectuat raportul în cauză, aceasta înțelege să nuaplice legea și înlătură, în mod deliberat, dreptul apelanților – reclamanți la contravaloarea daunelor provocate ca urmare a evacuării din imobilul expropriat – chiria.
Important de menționat este faptul că apelanții – reclamanți au fost nevoiți să apeleze la soluția închirierii, deoarece imobilul urma să fie evacuat, în condițiile în care nu li s-a acordat „justa și prealabila despăgubire" conform prevederilor constituționale și ale legislației aplicabile în materie, astfel încât să poată avea resursele materiale pentru a putea achiziționa o locuință la nivelul celei de care au fot deposedat prin expropriere.
Însăși instanța de fond, privind starea de fapt, reține faptul că „.... potrivit înștiințării depusă la dosar, reclamații au fost somați să evacueze imobilul încă din ianuarie 2011, așadar fără respectarea dispozițiilor legale anterior menționate."
Astfel, cu atât mai mult cu cât însăși instanța constată încălcarea în cauză a dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aceasta avea obligația să aplice integral dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu modificările și completările ulterioare și să le acorde apelanților - reclamanți și contravaloarea chiriei conform contractului de închiriere menționat anterior și reținut de instanță. Or, apelanții - reclamanți au făcut dovada atât a stării de chiriaș, cât și a executării contractului de închiriere, conform actelor de la dosar.
Pentru considerentele expuse mai sus, solicită modificarea în parte a hotărârii apelate, în sensul de a fi acordată și suma de 13.000 lei, cu titlul de prejudiciu constând în contravaloarea chiriei suportate de reclamanți până la finalizarea procedurii de expropriere.
Apelantul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL solicită admiterea apelului său și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de apelanții-reclamanți, ca neîntemeiată.
Cu privire la teren, se arată că titlul de proprietate nr. 2249/1 din 15.10.2010 a fost eliberat după câteva luni de la desfășurarea procedurilor administrative de expropriere prevăzute de Legea nr. 198/2004, la momentul emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 03/22.07.2010, terenul în suprafață de 79,25 mp aflat în folosința reclamanților fiind în proprietatea Municipiului București.
Consideră apelantul că titlul de proprietate anterior menționat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 12, alin.1 din Legea nr. 198/2004, modificată și completată, potrivit cărora „actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii ... pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere, sunt lovite de nulitate absolută".
Pe cale de consecință, M. București a formulat o acțiune prin care a solicitat - în contradictoriu cu apelanții-reclamanți din prezenta cauză și cu Prefectura Municipiului București - constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr. 2249/1 din 15.10.2010, ce face obiectul dosarului nr._/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, având termen în data de 12.04.2013.
Cu privite la evaluarea terenului, apelantul - pârât apreciază că instanța de fond, în mod greșit, a validat raportul de evaluare efectuat de experții A. Vaier și loanovici D.-C., întrucât aceștia „au avut în vedere standardele naționale de evaluare, actele normative în materie și metoda comparației directe" (fila 2, paragraful 1 din sentința recurată).
Afirmația instanței anterior menționată duce la concluzia clară că experții nu au realizat expertiza în conformitate cu obiectivul stabilit de instanță prin încheierea de ședință din data de 03.02.2012, prin care s-a dispus "stabilirea despăgubirii pentru imobilul teren și construcție situate !a adresa din București, .. 7A, sector 1, ce a făcut obiectul exproprierii, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului și altor persoane îndreptățite, urmând a fi avute în vedere criteriile menționate de acest text legal pentru calcularea cuantumului despăgubirilor".
Valoarea de piață a unui imobil, definită de Standardele Internaționale de Evaluare utilizate de cei doi experți, reprezintă „suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată".
Această interpretare este contrară art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât suma estimată astfel definită nu reprezintă altceva decât o valoare ipotetică a proprietății respective. Această valoare poate fi diminuată sau sporită în funcție de voința părților (cumpărători și vânzători), de situația pieței imobiliare Ia momentul încheierii tranzacției etc. sau poate rămâne numai o noțiune teoretică, în lipsa unor cumpărători la un moment dat.
Singura posibilitate de concretizare a valorii pentru care o proprietate va fi schimbată rămâne încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin, 2 din Legea nr. 33/1994, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la dată întocmirii raportului de expertiză”".
Experții A. Vaier și I. D.-C. nu au avut în vedere, pentru stabilirea cuantumului despăgubirii tranzacții efectiv realizate, nerespectând astfel criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, citat anterior. Aceștia au efectuat evaluarea "plecând de la cele trei hotărâri ale Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 nr. 01 din 22.07.2010, nr. 02 din 22.07.2010 și nr. 03 din 22.07.2010" (fila 4 din raportul de expertiză), raportarea la alte hotărâri ale expropriatorului nefiind prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Așadar, experții A. Vaier și loanovici D.-C. au utilizat metode care nu sunt prevăzute de legea cadru în materie de expropriere.
Instanța de fond consideră că "ceea ce prezintă relevanță în stabilirea valorii terenului este ... faptul că cei doi experți s-au raportat și la prețul/mp stabilit de expropriator pentru terenul aflat în aceeași curte, însă în proprietatea altor persoane", însă aceste considerații încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Singurul argument pentru care instanța de fond înlătură opinia separată a doamnei expert B. D. constă în faptul că aceasta a stabilit un preț nejustificat de mic în raport cu cel stabilit pentru M. V. și N. și pentru D. N., proprietari ai terenului aflat în aceeași curte cu terenul reclamanților, fără însă a indica un motiv concret.
Nu poate fi acceptată o evaluare care stabilește prețul/mp de construcție pornind de la hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 03/22.07.2010 (emisă pe numele apelanților-reclamanți) și care folosește suma rezultată pentru a defalca valoarea construcției de valoarea terenului pentru hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 01/22.07.2010 și nr. 02/22.07.2010.
Această ambiguitate în evaluare nu doar încalcă numai dispozițiile Legii nr. 33/1994, ci chiar Standardele Internaționale de Evaluare, întrucât acestea definesc valoarea de piață a unui imobil ca reprezentând „suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată".
Mai mult, criteriul legal impune ca experții să aibă în vedere prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel cu cel expropriat la data întocmirii raportului de expertiză.
Această cerință nu este îndeplinită, întrucât raportarea la hotărârile Comisiei pentru Aplicarea Legii nr.198/2004 nr. 01 din 22.07.2010, nr. 02 din 22.07.2010 și nr. 03 din 22.07.2010 are în vedere, în mod evident, data emiterii acestor hotărâri, respectiv 22.07.2010.
Instanța de fond reține în mod greșit că trebuie să mențină punctul de vedere al experților care au calculat valoarea terenului raportat la momentul iulie 2010, întrucât "instanța este chemată să verifice în ce măsură cuantumul despăgubirii stabilită prin Hotărârea de expropriere corespunde valorii reale a terenului la momentul emiterii acesteia".
Dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 impun, dimpotrivă, ca experții să aibă în vedere prețurile cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel cu cel expropriat la data întocmiri raportului de expertiză, ceea ce obligă instanța să ia în considerare, atunci când pronunță o hotărâre, tocmai valoarea despăgubirilor calculate la această dată, nicidecum la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor,
Cu privire la prejudiciu, arată apelantul că instanța de fond a reținut în mod greșit "că potrivit art. 28, alin. 1 din Legea nr. 33/1994, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniu, expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite. De asemenea, potrivit art.31 alin. 1 din aceeași lege, punerea în posesie a expropriatorului poate fi făcută numai după ce se constată îndeplinirea obligațiilor privind despăgubirea".
Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță, întrucât contravin dispozițiilor Legii nr. 198/2004. Dispozițiile Legii nr. 198/2004, modificată și completată, reprezintă norma specială în raport cu Legea nr. 33/1994, care rămâne norma generală.
Această interpretare este susținută de dispozițiile art. 9, alin. 3 din Legea nr. 198/2004, care prevăd că acțiunea formulată de persoanele expropriate nemulțumite de cuantumul despăgubirilor se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Sunt excluse, așadar, de la aplicare, în procedura prevăzută de Legea nr. 198/2004, art. 28, alin. 1 șl art. 31, alin. 1 din Legea nr. 33/1994, indicate de către instanța.
În spiritul aceleiași interpretări este edictat și art. 18 din Legea nr. 198/2004, modificată și completată, potrivit căruia dispozițiile acestui act normativ se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.
Art. 28 alin. 1 și art. 31 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 sunt contrare dispozițiilor Legii nr. 198/2004, tocmai pentru faptul că se încadrează în conținutul art. 18 din Legea nr. 198/2004.
Pe cale de consecință, rezultă fără dubiu faptul că Legea nr.198/2004, modificată și completată, se aplică prioritar, aceasta reprezentând norma specială în raport cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Specialia generalibus derogant
Potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, "transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora".
Rezultă că transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului este afectat de o condiție suspensivă, care se împlinește în momentul consemnării (în speța de față) de către expropriator, pe numele persoanelor expropriate, a sumelor stabilite cu titlu de despăgubire.
M. București a consemnat despăgubirea în cuantum de 53.634 lei, pe numele apelanților-reclamanți, la data de 20.10.2010, dată la care s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în patrimoniul expropriatorului.
Așadar, instanța de fond a reținut în mod greșit că transferul dreptului de proprietate este condiționat de pronunțarea unei hotărâri judecătorești, care să stabilească anumite obligații în sarcina expropriatorului.
Faptul că apelanții-reclamanți au primit înștiințarea prin care au fost somați să evacueze imobilul expropriat în luna ianuarie 2011 este justificată de faptul că acesta era proprietatea expropriatorului încă de la data consemnării despăgubirii, respectiv 20.10.2010.
Având în vedere că persoanele expropriate au fost somate să părăsească un imobil în care locuiau fără a avea un titlu, nu poate produce un prejudiciu în persoana acestora, prejudiciat fiind numai expropriatorul, care a fost privat de folosința imobilului expropriat - proprietatea publică a Municipiului București.
Apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate sub aspectul acordării de către instanță de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 79,25 m.p., teren ce nu face obiectul hotărârii contestate de către reclamanți.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanții au înțeles să conteste Hotărârea nr.3 din 22.07.2010 emisă de municipiul București-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ce viza exproprierea imobilului compus din 35,89 m.p. construcție și 9,71 m.p. magazie, situat în București, ..7A, sector 1. Terenul în suprafață de 79,25 m.p. nu a fost cuprins în hotărârea menționată întrucât, la data declanșării procedurilor de expropriere, terenul nu se afla în proprietatea reclamanților, ci a pârâtului M. București. Potrivit titlului de proprietate nr.2249/1 din data de 15.10.2010 (fila 21 din dosar), terenul în suprafață de 79,25 m.p., „se trece în indiviziune în proprietatea d-nei S. C. N., d-nei S. N. E. și d-lui S. N. M. (...) în conformitate cu prevederile art.36 alin.3 din Legea 18/1991".
Consideră apelantul că instanța de judecată a acordat în mod eronat despăgubiri în cuantum de 413.462,87 lei reclamanților având în vedere aspectele expuse. Deși reclamanții au dovedit calitatea de proprietari, întrucât terenul nu a format obiectul unei exproprieri, finalizate cu emiterea unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor, instanța nu putea trece peste această etapă expres reglementată de lege și acorda direct despăgubiri acestora.
În cauză a fost efectuată o expertiză imobiliară de către o comisie compusă din trei experți, conform art.25 din Legea nr.33/1994, prin raportul întocmit de către experți stabilindu-se valoarea de circulație a imobilului expropriat, precum și a terenului în suprafață de 79,25 m.p.
Consideră apelantul că instanța de judecată nu putea omologa raportul de expertiză, având în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr.33/1994.
Sintagma „preturile cu care se vând în mod obișnuit", în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în spețe asemănătoare, reprezintă prețurile de vânzare(tranzacționare) reale și nu ofertele de vânzare inserate în anunțuri publicate. Singurele valori certe de tranzacționare sunt cele evidențiate de primărie și de către Camera Notarilor Publici, conform contractelor de vânzare-cumpărare autentice încheiate în aceeași perioadă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în decizia nr.6680/05.11.2008, într-o speță similară că, pentru corecta aplicare a dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994, trebuia să se administreze proba cu înscrisuri pentru a se stabili prețul de circulație a imobilului și să se ceară experților să completeze lucrarea, calculând cuantumul despăgubirilor ținând seama de acest preț.
În cauză, experții nu au avut în vedere aceste valori la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
De asemenea, instanța nu este ținută de concluziile raportului de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca de altfel și celelalte mijloace de probă.
Pentru toate aceste motive, în baza art.294 și urm. C.pr.civ. apelantul solicită desființarea hotărârii apelate și, pe fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Apelanții – reclamanți au formulat întâmpinare,solicitând respingerea apelurilor, ca neîntemeiate.
În motivare, apelanții arată că în conformitate cu disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului la care se adaugă și prejudiciul cauzat proprietarului, în același sens, disp. art. 5 alin. (61) și art. 9 alin.(4) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, menționând faptul că imobilele pentru care s-au formulat notificări vor fi expropriate în condițiile prezentei legi, despăgubirile urmând să fie consemnate pe numele persoanei care a făcut notificarea.
Astfel, se poate observa din cuprinsul dispozițiilor legale citate faptul că nu este necesar ca terenul să facă parte din hotărârea de expropriere atât timp cât el a fost expropriat de M. București, deși apelanții - reclamanți aveau depusă notificare pentru retrocedarea sa în patrimoniul lor.
Disp. art. 5 alin. (61) și art. 9 alin.(4) din Legea nr. 198/2004 prevăd faptul că notificarea de retrocedare este suficientă pentru a se acorda despăgubiri pe teren.
Faptul ca M. București nu a înțeles să includă în hotărârea de expropriere și valoarea terenului asupra căreia apelanții – reclamanți au depus notificare, este o problema care tine strict de competența și politica sa, neopozabilă apelanților reclamanți.
Poziția apelanților – reclamanți în legătura cu despăgubirea pentru teren a fost adusă la cunoștința expropriatorului atât prin întâmpinarea formulată în fata Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, cât și în cadrul audienței la care au fost invitați cu aceeași ocazie. Toate aceste susțineri au fost însoțite de acte doveditoare, care de altfel au fost depuse și în fața primei instanțe. Astfel, indiferent dacă la data emiterii hotărârii de expropriere apelanții - reclamanți ar fi avut sau nu titlu pe teren, simpla depunere a notificării îi îndreptățea la plata despăgubirilor la valoarea imobilului expropriat.
Pe cale de consecință, despăgubirea se va extinde și asupra bunurilor preluate în mod abuziv de stat, pentru care s-au făcut notificări de restituire.
Mai mult decât atât, legiuitorul a lăsat la îndemâna expropriatului posibilitatea de a se adresa instanței pentru a primii „o justă și prealabilă despăgubire", inclusiv de a face dovada întregului prejudiciu ce trebuie acoperit de stat - valoarea terenului în acest caz.
În concluzie, nu mai este necesară o nouă procedură de expropriere care să privească doar terenul, atât timp cât la data exproprierii apelanții – reclamanți erau îndreptățiți la plata despăgubirilor pentru acest imobil, ca urmare a notificării depuse în vederea retrocedării acestuia în baza Legii nr. 18/1991, republicată.
Apelanții – reclamanți susțin, de asemenea, că potrivit art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, la data apariției legii (republicării acesteia-1998) transferul dreptului de proprietate asupra terenului ce urmează a fi retrocedat operează ope legis, cererea de atribuire în patrimoniu și de eliberare a titlului fiind o simpla formalitate administrativă fără a avea ca efect translația proprietății. Astfel, la data exproprierii terenul nu se afla în patrimoniul Municipiului București, cum greșit încearcă să acrediteze MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ci în patrimoniul reclamanților, așa cum dispune legea.
Terenul în suprafața de 79,25 a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6334/11 iulie 1978, act prin care apelanții – reclamanți au dobândit proprietatea asupra imobilului. Mai precis terenul era al apelanților - reclamanți și au plătit pentru el, iar statul i-a deposedat de el în mod abuziv și fără plată.
M. București a formulat o acțiune aflată pe rolul Tribunalului București, în contradictoriu cu apelanții - reclamanți și cu Prefectura Municipiului București prin care solicită nulitatea titlului de proprietate și care face obiectul dosarului nr._/3/2012. Însă, susține apelanții reclamanți, titlul de proprietate obținut în baza Legii nr. 18/1991 nu este lovit de nulitate absoluta, deoarece nu-i sunt aplicabile disp. art. 12, alin. 1 din Legea nr. 198/2004, modificată și completată.
Cât privește evaluarea terenului, se arată că având în vedere cele dispuse de către instanța, experții au realizat expertiza pe baza standardelor internaționale de evaluare prin metoda stabilirii valorii de circulație (piață) a imobilelor (a se vedea expertiza - pag. 1 teza finala/pag. 2 penultima teza).
Aceasta metodă de evaluare prin stabilirea valorii de circulație (piață) a imobilelor este unanim admisă atât în doctrină, cât și în jurisprudență, fiind cea mai concludentă în determinarea valorii unui bun la un anumit moment.
De altfel, aceasta este și metoda de evaluare care sta la baza stabilirii valorii de circulație a imobilelor stabilite de către UNNPR pentru stabilirea taxelor legale care se aplica pe translația proprietății bunurilor.
Astfel, experții au întocmit expertiza cu respectarea disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea de circulație a terenului, pe de o parte. Pe de altă parte, la efectuarea expertizei trebuie avut în vedere și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994. Legiuitorul a instituit o obligație legala în sarcina expropriatorului de achita despăgubirea la nivelul ofertei înaintate către expropriat. Or, M. București a oferit pentru terenul din curtea . pe metru pătrat (mp) de la care au plecat experții în calculul despăgubirii care urmează să le fie acordată apelanților.
Din interpretarea dispozițiilor legale citate anterior (art. 26 și art. 27 din Legea nr. 34/1994), se poate observa faptul ca despăgubirea acordată nu poate fi mai mica decât cea oferita de M. București pentru același teren aflat în indiviziune (curtea . alte cuvinte, la calcularea valorii (pe mp) stabilită prin expertiză se va ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele (terenuri) de același fel, în aceeași unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (art. 26), fără ca despăgubirea acordată de către instanță sa fie mai mică decât cea oferită de expropriator (art. 27). Așadar, arată apelanții – reclamanți, aria de aplicare a disp. art. 26 din Legea nr. 34/1994 este mărginit de disp. art. 27 din același act normativ.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:
Întrucât apelurile declarate de apelanții M. București și P. de pe lângă Tribunalul București cuprind critici comune vizând soluția pronunțată de tribunal sub aspectul acordării de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 79,25 mp situat în București, .. 7A, sector 1, precum și a cuantumului acestora, Curtea va analiza temeinicia acestor critici împreună. Astfel, cât privește susținerile potrivit cu care, întrucât la data exproprierii reclamanții nu aveau în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, soluția de acordare către reclamanți a despăgubirilor corespunzătoare exproprierii acestuia este nelegală, Curtea reține temeinicia acestora.
Potrivit înscrisurilor de la dosar, la data emiterii Hotărârii nr. 3/22.07.2010 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, contestată în cauză de apelanții reclamanți sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite pentru imobilul construcție .. 7A, sector 1, pentru terenul situat la aceeași adresă, apelanții reclamanți nu dețineau un titlu de proprietate cu privire la acesta.
Ulterior, ca urmare a cererii formulate de reclamanți în noiembrie 2009, a fost emis titlul de proprietate nr. 2249/1/15.10.2010 de către Instituția Prefectului Municipiului București prin care s-a trecut în indiviziune în proprietatea reclamanților suprafața de teren de 79,25 mp situat în .. 7A, sector 1, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.
Prin decizia civilă nr. 3663/21.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, irevocabilă, care a modificat sentința civilă nr._/26.11.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, titlul de proprietate nr. 2249/1/15.10.2010 a fost constatat nul absolut pentru nerespectarea dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 198/2004. S-a reținut prin hotărârea menționată că la data emiterii titlului de proprietate, reclamanții nu mai erau proprietarii imobilului construcție (suma reprezentând despăgubiri pentru expropriere fiind consemnată), condiție indispensabilă pentru constituirea dreptului de proprietate asupra terenului acordat în folosință. Este, așadar, nelegală, lipsit de cauză, constituirea dreptului de proprietate asupra terenului, în baza art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, în favoarea unor persoane care nu mai dețin un dreptul de proprietate, respectiv un drept de folosință asupra construcțiilor și asupra terenului aferent.
Cât privește titlul cu care apelanții reclamanții dețineau terenul în cauză la data exproprierii construcției, Curtea constată că suprafața de 79,25 mp situat în .. 7A, sector 1 a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974 ca efect al încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6334/11.07.1978 prin care apelanții reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției situate la aceeași adresă, fiindu-le atribuit un drept de folosință cu privire la teren.
Așadar, terenul făcea obiectul dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, republicată, dispozițiile ce reglementează situația juridică a terenurilor aflate în folosința celor care au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cum este și cazul apelanților, și reprezintă un beneficiu constitutiv de drept real în patrimoniul proprietarilor construcției opțional, condiționat așadar de cererea formulată potrivit Legii nr. 18/1991, republicată.
Dreptul de proprietate pentru situația anterior redată, cu privire la terenul aflat în folosința proprietarului construcției, ia naștere în baza ordinului prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor, și nu de drept, ope legis. Ordinul prefectului, prin care se atribuie terenul în proprietate, are efect constitutiv, și nu declarativ, prin recunoașterea unui drept născut ca atare din norma juridică.
Dispozițiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/1991, republicată, prevăd că atribuirea terenurilor în proprietate prevăzute la alin. (2) - (5) are loc prin ordinul prefectului, situația apelanților-reclamanți încadrându-se în alin. (3) al aceluiași text, iar alin. (2) din art. 36 prevede că terenurile proprietate de stat trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
Din analiza coroborată a acestor norme rezultă că nu numai pentru situația alin. (2) din art. 36 al Legii nr. 18/1991, republicată, este necesară cererea proprietarilor locuinței, ci și pentru toate celelalte ipoteze legale prevăzute la alin. (3) - (5), ca situație premisă de natură să conducă la efectul emiterii de către prefect a ordinului de atribuire în proprietate a respectivelor terenuri.
Apelanții reclamanți au formulat, așa cum s-a arătat, cererea de emitere a titlului de proprietate în baza acestor dispoziții legale, în noiembrie 2009, însă titlul emis la 15.10.2010, pe baza Ordinului prefectului nr. 729/14.10.2010 a fost constatat nul absolut prin hotărâre judecătorească irevocabilă, constatându-se că la data emiterii acestuia nu mai erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, apelanții reclamanți nemaifiind titularii dreptului de proprietate asupra construcției, transferul dreptului de proprietate către expropriator producându-se la data consemnării despăgubirilor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.
În aceste condiții, câtă vreme apelanții reclamanți nu au avut în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului de 79,25 mp nici la data emiterii hotărârii de expropriere privitoare la imobilul construcție și nici ulterior, efectele constatării nulității absolute a titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 producându-se retroactiv începând cu momentul întocmirii actului, Curtea constată că pretenția acestora de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenului nu poate avea ca temei legal dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Cu alte cuvinte, apelanții reclamanți, care erau numai titularii unui drept de folosință asupra terenului aferent construcției la data exproprierii acesteia, nu și titulari ai dreptului de proprietate, nu erau îndreptățiți la a solicita cu titlu de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 contravaloarea terenului (aceasta fiind pretenția formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ce stabilea cadrul procesual sub aspectul obiectului și în limitele căruia instanțele sunt obligate să se pronunțe, potrivit principiului disponibilității), ca valoare reală a imobilului (expropriat), o despăgubire la acest nivel fiind reglementată ca modalitate de acoperire a prejudiciului suferit de persoana expropriată pentru pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului pierdut.
De asemenea, constată Curtea că invocarea de către apelanții reclamanți a dispozițiilor art. 5 alin. 61 și art. 9 alin. 4 din Legea nr. 198/2004, ca temei al tezei susținute de aceștia că despăgubirea trebuia să cuprindă și valoarea terenului, nu poate fi considerată ca pertinentă în condițiile în care normele vizate instituie o excepție de la aplicarea art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, ce interzic încheierea actelor de înstrăinare ori grevare pentru imobilele notificate potrivit Legii nr. 10/2001. Or, astfel cum s-a arătat, terenul în cauză intra în sfera de reglementare a Legii nr. 18/1991, astfel că nu îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind exclus din sfera sa de reglementare prin art. 8 din acest act normativ. În plus, este nerelevantă și fără nici un efect împrejurarea că prin cererea de emitere a ordinului prefectului formulată de apelanții reclamanți în anul 2009 au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, câtă vreme bunul nu intra în domeniul de reglementare a acestei legi.
Cât privește apelul declarat de apelanții reclamanți, Curtea constată că acesta vizează soluția primei instanțe de acordare numai în parte a sumei solicitate pentru acoperirea prejudiciului suferit în urma exproprierii și achitate cu titlu de chirie pentru perioada 01.02._12, aceeași soluție fiind criticată și prin apelul declarat de apelantul pârât, care, însă, susține că a fost constatat fără temei dreptul apelanților reclamanți la repararea unui astfel de prejudiciu, câtă vreme transferul dreptului de proprietate, ca urmare a exproprierii, intervenise anterior, în anul 2010.
Constată Curtea că este fondată critica apelantului pârât M. București. Astfel, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța urmând să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Așadar, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și anume, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele și respectiv daunele aduse proprietarului.
Reținând că pretenția apelanților reclamanți sub aspectul prejudiciului cauzat prin expropriere a constat în contravaloarea chiriei achitate pe perioada 01.02._12, cuantificată la 13.000 de lei, Curtea observă că analiza temeiniciei cererii apelanților reclamanți sub acest aspect trebuie să pornească de la sfera prejudiciilor avute în vedere de norma legală enunțată. Din interpretarea acesteia, rezultă că în cuantumul despăgubirii pentru expropriere, alături de valoarea reală a imobilului sunt incluse daunele efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, care însă sunt distincte de prejudiciul suferit prin chiar pierderea proprietății asupra imobilului. Prejudicii care se includ în ipoteza reglementată astfel sunt, spre exemplu, cele rezultate din afectarea importantă a valorii părții din imobilul rămas în proprietatea persoanei expropriate, în cazul exproprierii parțiale, ca urmare a imposibilității de a construi ori a creării unor servituți legale ori zone de protecție specială ulterior exproprierii. De asemenea, se încadrează în sfera prejudiciilor ce pot fi acordate în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 și cele rezultate din existența unei clauze penale în cadrul unui contract de închiriere încheiat anterior exproprierii pentru imobilul expropriat ori existența unor investiții ori amenajări speciale asupra acestui imobil și care presupun costuri prin reamplasarea acestora.
Or, în cauză, trebuie observat că prejudiciul invocat de apelanții reclamanți este cel rezultat din faptul că, ulterior pierderii posesiei imobilului, care reprezenta și locuința acestora, au încheiat un contract de închiriere, prejudiciul fiind reprezentat de chiria datorată în baza acestui contract, pe o perioadă de un an.
Apreciază Curtea, ca urmare a circumstanțierii prejudiciului, că natura acestuia nu poate fi considerată ca fiind distinctă de cea a prejudiciului suferit de apelanții reclamanți prin pierderea proprietății imobilului, iar valoarea reală a imobilului (construcție) la care aceștia sunt îndreptățiți acoperă în mod evident prejudiciul invocat de reclamanți, câtă vreme scopul său este chiar acela de a da posibilitatea persoanei expropriate să dobândească un imobil de valoarea celui pierdut.
Această concluzie este cu atât mai justificată cu cât, potrivit actelor de la dosar, inclusiv celor reținute prin decizia civilă nr. 3663/21.11.2014 a Tribunalului București Secția a V a Civilă, dar și susținerilor apelantului pârât din cererea de apel, necontestate, suma stabilită drept despăgubire prin Hotărârea nr. 3/22.07.2010 fusese consemnată în 2010, deci anterior perioadei 01.02._12 pentru care se invocă existența prejudiciului. Or, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora.
Norma cuprinsă în art. 15, având caracter special, înlătură de la aplicare dispozițiile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, invocate de prima instanță, dat fiind caracterul de norme generale a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 33/1994, aplicarea acestora din urmă fiind permisă exclusiv în situația expres reglementată de actul normativ special, prin art. 9 din Legea nr. 198/2004.
În consecință, în raport de cele arătate, Curtea constată că apelul declarat de apelanții – reclamanți este nefondat, urmând a fi respins ca nefondat. Cât privește apelurile declarate de apelantul – pârât M. București prin Primarul General și de apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Curtea constată că sunt fondate, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C.pr.civ., le va admite și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge în tot cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții - reclamanți S. N., S. (S.) E. și S. M., domiciliați în ., . A, ., județ I.,
Admite apelurile declarate de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6 și de apelantul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-3, sector 3 împotriva sentinței civile nr.1635/14.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,14.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
7 ex./30.10.2015
TB-S.4- A.I.T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 907/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 466/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
