Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 429/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 429/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-12-2012 în dosarul nr. 429/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 429A
Ședința publică de la data de 07.12.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul – reclamant C. D. – domiciliat în București, ..4, ..B, ., împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 25.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – cu sediul în București, .,sector 5, cauza având ca obiect „ pretenții – acțiune în răspundere delictuală”.
Dosarul se află la primul termen în apel și a fost strigat la ordinea listei de apeluri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Curtea constată pricina în stare de judecată și o reține în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat de către apelantul – reclamant, judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 C.pr.civ.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă în cadrul dosarului nr._/_ la data de 6.06.2012, petentul C. D. a solicitat îndreptarea greșelilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 65/25.01.2010 a Tribunalul Bucuresti Secția a IV-a civilă, în sensul că se solicită menționarea actelor care au fost depuse la dosar de către reclamant și a calității sale prin înscrierea tuturor actelor depuse în dosar.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 25.06.2012 București, Secția a IV-a civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul C. D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit art. 281 alin.1 C.pr.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Nemenționarea tuturor înscrisurilor depuse de reclamant la dosar nu reprezintă o eroare materială, în accepțiunea acestei noțiuni desprinsă din dispozițiile legale anterior menționate.
Tribunalul a mai arătat că dispozițiile legale precitate nu obligă la consemnarea tuturor înscrisurilor depuse de părți, putând fi enumerate în prescurtare, în funcție de relevanța dată acestora pentru soluționarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul C. D..
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că a solicitat îndreptarea a două erori materiale conform art. 281 C.pr.civ., constând în precizarea actelor pe care le-a depus și rectificarea calității sale.
Cu privire la primul capăt al cererii, apelantul a arătat că instanța de fond a omis menționeze toate actele esențiale și relevante, probele dosarului.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, apelantul a arătat că lipsesc din sentința 65 actele dosarului care stabileau calitatea sa în cauză, de șomer.
Instanța nu a consemnat prin acte în sentința nr. 65/2010 că în cauză a fost, în concret, în evidențele statului, fără serviciu, salariu sau ajutor social, că a muncit 6 ani necalificat și că a fost considerat de societate a fi în meseria de șomer.
Analizând încheierea apelată conform art. 295 alin. 1 C.pr.civ. și analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 281 alin.1 C.pr.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Faptul că instanța de fond a omis, așa cum pretinde apelantul-reclamant, să enumere în considerentele sentinței civile nr. 65/25.01.2010 anumite înscrisuri care în opinia reclamantului erau esențiale pentru dovedirea calității sale sociale, în sensul că nu a avut loc de muncă o anumită perioadă de timp, nu se încadrează în instituția juridică a îndreptării erorilor materiale, așa cum în mod judicios a reținut instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., hotărârea trebuie să cuprindă susținerile în prescurtare ale părților, cu arătarea dovezilor; iar nerespectarea acestei condiții de către hotărârea de fond putea fi invocată de către apelantul-reclamant numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin promovarea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale.
În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat pe cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat rectificarea calității sale deoarece de la dosar lipesc probele care-i stabileau calitatea de șomer, Curtea constată că este nefondată, deoarece tribunalul s-a pronunțat prin aceeași încheiere pe ambele cereri, atât pe precizarea probelor pe care le-a depus cât și pe rectificarea calității reclamantului întrucât din motivarea sentinței nr. 65/2010 lipsește enumerarea unor înscrisuri care stabileau calitatea sa în cauză, de șomer.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – reclamant C. D. – domiciliat în București, ..4, ..B, ., sector 2, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 25.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – cu sediul în București, .,sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.12.2012.
Președinte, Judecător,
C. M. S. Z. D.
Grefier
D. L.
Red.dact.jud.MSC
4 ex./10.12.2012
Jud. fond – A. P.
← Pretenţii. Decizia nr. 1061/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2280/2012. Curtea de Apel... → |
---|