Legea 10/2001. Decizia nr. 328/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2012 în dosarul nr. 328/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.328 A
Ședința publică de la 1 octombrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant I. N., împotriva sentinței civile nr.2208 din 09.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - intervenienți E. P., E. A. și cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Z. M., în calitate de reprezentant al apelantului-reclamant I. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 14.06.2012, eliberată de Baroul București, depusă la dosar fila 14, avocat C. C., în calitate de reprezentant al intimaților - intervenienți E. P. și E. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 25.05.2012, eliberată de Baroul București, depusă la dosar fila 13 și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației depusă la dosar fila 21, lipsind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul apelantului-reclamant susținând oral motivele de apel solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate și analizând probatoriul să se admită acțiunea în sensul soluționării pe fond a notificării formulată de reclamant în anul 2009 și obligarea pârâtului la retrocedarea în natură a imobilului în litigiu.
Solicită să se constate că, în cauză, s-au efectuat expertize care au identificat imobilul și s-a constatat că 90% din imobil se află în administrarea pârâtului M. București prin Primarul General, astfel că nu există nici un motiv ca instanța de fond să soluționeze pe fond notificarea.
La întrebarea instanței, de a preciza temeiul juridic al acțiunii și modalitatea în care a fost soluționată cauza de către instanță, avocatul apelantului-reclamant învederează că, la data formulării acțiunii s-a menționat ca temei juridic art.480 din Codul civil cât și dispozițiile Legii 10/2001 și, astfel cum a precizat prin motivarea în drept, a indicat mai multe temeiuri instanța fiind în măsură să rețină temeiul corespunzător situației de fapt.
Arată că instanța de fond a soluționat cauza prin prisma dispozițiilor dreptului comun și nu pe dispozițiile legii speciale, cum a menționat prin notele scrise depuse la dosar, și astfel cum s-a arătat încă de la început, faptul că acțiunea a avut ca temei dispozițiile Legii nr.10/2001.
În situația în care se vor analiza susținerile reclamantului, menționează că a invocat prevederile art.24 din Legea nr.10/2001, în sensul că, în Cartea Funciară și în actul prezentat terenul pare a fi mai mic decât cel identificat prin expertiză.
În subsidiar, solicită obligarea pârâtului la restituirea imobilului mai puțin partea înstrăinată către intervenienți, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocatul intimaților - intervenienți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, considerând că instanța de fond a interpretat în mod corect ceea ce s-a solicitat și a aplicat corect dispozițiile obligatorii ale hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție; solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, din analiza probelor de la dosar rezultă că este vorba de o revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480-481 din Codul civil și se solicită restituirea întregului imobil.
Reprezentantul intimatului–pârât solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, având în vedere că, acțiunea a fost introdusă în anul 2009, este întemeiată în drept pe art.480 din Codul civil, iar instanța a soluționat cauza pe acest temei de drept prin raportare la dispozițiile Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această precizare, în sensul că se revine la temeiul juridic reprezentat de Legea nr.10/2001, a fost făcută prin concluziile scrise depuse după reținerea dosarului în pronunțare și instanța s-a pronunțat pe temeiul inițial al cererii introductive.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 26.03.2009 sub nr._ /2008, reclamantul I. N. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că S. R. nu deține nici un fel de titlu cu privire la imobilul situat în București . sector 3 (fost sector 4); să se constate calitatea reclamantului de unic moștenitor acceptant de pe urma defuncților săi părinți, I. F. și I. A., că este proprietar exclusiv al imobilului situat în București, ., sector 3 (fost sector 4) compus din construcție și teren aferent în suprafața de 360 mp; obligarea pârâtului să-i lase în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul situat în București . 3 (fost sector 4) compus din 360 mp teren și doua corpuri de casa; corpul 1 (5 camere dependințe și 1 etaj cu o camera și o veranda), corpul 2 (compus din 3 camere, dependințe și un garaj) și acordarea de cheltuieli de judecată, în conformitate cu art. 274 C.pr.civ.
Prin cererea modificatoare formulata la termenul de judecata din data de 11.05.2009, reclamantul a solicitat introducerea in cauza a paratului Statul Român prin Ministerul de Finanțe Publice pentru pretenția având ca obiect despăgubirea constând in contravaloarea terenului.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Secția notariat a Tribunalului I. sub nr. 7147 la data de 18.03.1933, tatăl sau F. I. a cumpărat de la numita M. P. Z. un loc viran pentru construit casa, situat în București .. Ulterior cumpărării, terenul a fost intabulat sub nr._ conform procesului verbal încheiat la 26.03.1943. Pe cei 360 mp achiziționați părinții săi au construit doua corpuri de casa pe care le-au folosit în interes personal ca spațiu de locuit, pana la momentul preluării abuzive a acestora de către S. R..
După instaurarea regimului comunist în România, tatăl sau a fost inclus în categoria cetățenilor "dușmani ai poporului și condamnat la ani grei de închisoare, fără ca prin faptele sale sa fi săvârșit vreo infracțiune de natura sa-i atragă răspunderea penala. Deoarece nu a pactizat cu autoritățile comuniste și a îndrăznit sa își păstreze propriul sau crez, autorul sau a fost înlăturat din societate, ocazie cu care i-au fost confiscate fără drept toate bunurile mobile și imobile realizate în timpul vieții sale.
Succesiunea părinților săi decedați a fost dezbătută la 08.05.2002, prin certificatul de moștenitor nr. 66/2002, ocazie cu care a fost constatata și recunoscuta calitatea reclamantului de unic moștenitor acceptant, dat fiind statutul de unic descendent.
Învederează ca a făcut demersuri în recuperarea bunurilor imobile deținute de autorii săi în proprietate și preluate în mod abuziv de statul roman, dar contrar diligentelor depuse a fost imposibil a lamuri, fata de contextul legal de atunci, regimul juridic al acestora.
După apariția Legii nr. 10/2001 a formulat în termen legal notificare prin executorul judecătoresc, ocazie cu care a solicitat sa ii fie restituit în integralitatea lui imobilul situat în ..
Arata ca potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, bunurile dobândite de stat în perioada 06.03._89, daca au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”. A.. 2 din același text de lege stipulează în mod expres ca: "bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari, instanțele judecătorești având competenta de a stabili valabilitatea titlului statului. ” Totodată dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ. rețin în mod expres ca:
- " proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, insa în limitele determinate de lege,
- " nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica și primind o dreapta și prealabila despăgubire".
Contrar normelor de drept mai sus invocate, S. roman si-a însușit imobilul părinților săi încălcând condițiile impuse atât de legea interna cat și de legea externa, fără a asigura o minima despăgubire și fără a motiva actul injust comis la aceea vreme. Situația se repeta oarecum și astăzi întrucât în pofida nenumăratelor demersuri efectuate la M. București a fost lăsata nesoluționata notificarea formulata în condițiile legii nr. 10/2001, notificare ce face obiectul dosarul_, conexat cu dosarul_.
Față de situația de fapt și de drept mai sus invocata, Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție prin doua decizii pronunțate au statuat ca:
- " persoanele care au fost deposedate nelegitim de proprietăților lor imobile în perioada 06.03._89 pot cere în justiție, pe calea acțiunilor în revendicare, atât nevalabilitatea titlului statului, cat și recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra acelor bunuri și ca urmare restituirea lor " ( decizia civila nr.5/2000)
- " în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin . 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în 06.03._89, republicata, instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv ci și notificarea persoanei îndreptățite în căzut refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea formulata" .( decizia XX/2007).
În egala măsura, urmează a se avea în vedere și dispozițiile CEDO respectiv art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului care garantează respectarea dreptului de proprietate și recunoaște calitatea de proprietari ai celor care au fost privați de bunul lor, fără a li se plăti vreo despăgubire.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului și înțeleg a mă folosi în apărare de toate mijloace de proba prevăzute de lege. La termenul de judecata din data de 22.02.2010, reclamantul a precizat temeiul in drept ca fiind art. 480-481 C. civ.
La termenul de judecata din data de 16.11.2009, numitul E. P. a formulat cerere de intervenție in interesul paratului M. București prin Primarul General, arătând ca au dobândit imobilul garsoniera situat in . prin contractul de vânzare cumpărare nr. 739/3/3.09.1997 încheiat in temeiul L 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 2208 din 09.12.2011, Tribunalul București Secția a V a Civilă, a respins, ca neîntemeiată acțiunea reținând următoarele considerente:
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7147/18.03.1933 (fila 11-13), numitul F. I., tatăl reclamantului, astfel cum rezulta din certificatul de naștere depus la fila 7, a dobândit dreptul de proprietate asupra unui loc viran in suprafața de 261 mp, situat in București, . de la vânzătoarea M. P. Z..
După decesul părinților reclamantului, acesta a rămas singurul moștenitor, astfel cum rezulta din certificatul nr. 66/2002 (fila 5).
La data de 3.09.1997 este încheiat contractul de vânzare cu plata prețului in rate nr. 739/3, (fila 43), având ca obiect același imobil situat in ., încheiat intre . fostul chiriaș, E. P. casatorit cu numita E. A.. Dreptul de proprietate astfel dobândit a fost intabulat in cartea funciara a imobilului, după cum rezulta din cuprinsul încheierii nr._/8.04.2008 (fila 47).
Prin notificarea nr. 426/11.02.2002 efectuata prin intermediul B. Casagranda - S. A. (fila 17), reclamantul a solicitat despăgubiri in temeiul L 10/2001 pentru imobilul preluat.
Examinând limitele învestirii instanței trasate prin cererea de chemare in judecata, dar mai cu seama prin cererile precizatoare si modificatoare formulate ulterior, tribunalul a constatat ca in ceea ce îl privește pe paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pretenția reala fata de acesta rezida din înscrisul depus la fila 20 din dosar, respectiv, in subsidiar cererii principale, obligarea in solidar a celor doi parați la plata despăgubirii constând in contravaloarea terenului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța retine netemeinicia acesteia, in raport de lipsa ei de obiect fata de caracterul subsidiar al pretenției. Cu atât mai mult, cu cat prin cea de-a doua cerere precizatoare-fila 94 din dosar, pretenția având ca obiect despăgubiri bănești este formulata doar fata de paratul inițial, M. București, prin Primarul General. Așadar, având in vedere confuzia reclamantului cu privire la cei obligați in raportul juridic, având in vedere ca nu se poate analiza in mod cert legitimitatea procesuala fata de o cauza juridica, antamând si judecând - o odată cu fondul pricinii, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual pasive. Totodată, a atras atenția reclamantului si asupra soluției de inadmisibilitate consacrate de Înalta Curte de Casație si Justiție, completul de RIL, prin decizia nr. 27/2011.
Prin cererea de chemare in judecata, ca si prin concluziile pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii precizate, cu restituirea in natura a imobilului, in temeiul art. 480-481 C.civ rap. la art. 1 P1 CEDO.
Cu referire la revenirea la temeiul juridic inițial -L 10/2001, prin concluziile scrise atașate la dosar la data de 12.12.2011, după pronunțare, evident ca nu pot fi avute in vedere.
In ceea ce privește primul capăt de cerere al acțiunii, constatarea nevalabilității titlului statului, neîntemeiat in drept, retine instanța ca aceasta pretenție este reiterata in toate cererile precizatoare. Cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii introductive, respectiv constatarea calității de unic moștenitor al autorilor săi, nu mai este reiterat in ultima cerere modificatoare si nici in dezbateri, la acordarea cuvântului pe fondul pricinii.
Rămâne așadar, in discuție acțiunea in revendicare, de drept comun, cu privire la care, instanța retine inadmisibilitatea cererii decurgând din considerentele deciziei nr. 33/2008 pronunțata de ICCJ.
Anterior intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea operațiunii juridice de restituire integrala (restitutio in integrum), ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernata de prevederile dreptului comun in materia revendicării, reprezentat prin dispozițiile art. 480 si art. 481 din Codul civil. Legea noua extinde aplicarea principiului restitutio in integrum si, totodată, diversifica amplu gama masurilor reparatorii, pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ si, in parte, necunoscute dreptului civil comun.
Câta vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce condiții aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor îndreptățite, nu se poate susține ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu acesta. Mai mult decât atât, in speța dedusa judecații, reclamantul cunoaște existenta legii speciale, câta vreme a formulat notificare in temeiul L 10/2001, iar inițial cererea de chemare in judecata a fost întemeiata pe prevederile derogatorii.
Un alt punct de vedere nu ar putea fi primit, deoarece ar ignora principiul de drept care guvernează concursul dintre legea speciala si legea generala - specialia generalibus derogant - si care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat in fiecare lege speciala.
Așa cum s-a susținut in mod constant in practica CEDO si după cum s-a reiterat si in practica judiciara naționala, privarea de proprietate poate fi justificata numai daca se demonstrează ca a intervenit pentru o cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege, iar măsura răspunde principiului proportionalitatii.
In evaluarea proportionalitatii, Curtea Europeana tine cont de marja de apreciere a statului, dar si de asigurarea unui just echilibru intre cerințele de interes general ale comunității si imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului, intelese, in materia dreptului la respectarea proprietății, sub forma unei compensări rezonabile, proporționale a deposedării, prevăzuta ca atare in legislația naționala.
Având in vedere aceste considerente, precum si dispozițiile obligatorii ale deciziei 33/2008 pronunțata de ICCJ, după data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, o acțiune in revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiata pe dispozițiile dreptului comun, este inadmisibila, atât in situația in care nu s-a declanșat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevăzuta de legea speciala, cat si in situația in care aceasta procedura nu este finalizata la data sesizării instanței, cum este cazul in speța. Nu se poate opera nici cu soluția consacrata in materie de revendicare, de comparare a titlurilor de proprietate deținute de parți si de caracterizare a unuia dintre ele ca fiind mai puternic. Aceasta concluzie decurge din faptul ca in conformitate cu art. 45 alin. (2) si (4) coroborat cu art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, după . acestui act normativ, restituirea imobilelor preluate fără titlu valabil si înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționata de constatarea pe cale judecătoreasca a nulității actului de înstrăinare, determinata de reaua - credința a parților din actul de înstrăinare, iar in cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, aceeași măsura este consecința constatării nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării.
Insa, verificând actele dosarului, tribunalul a reținut ca actul de dispoziție privind imobilul in litigiu, respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. 739/3/3.09.1997, este valabil si își produce efectele.
De asemenea, instanța a avut in vedere faptul ca legea speciala stabilește si o posibilitate de reparație in echivalent. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, daca imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent.
Or, in speța, reclamantul nu a făcut dovada soluționării procedurii prealabile administrative, demarate in temeiul notificării nr. 426/2002.
Pe de alta parte, s-a reținut, in considerentele deciziei pronunțate in soluționarea recursului in interesul legii, ca prin respingerea ca inadmisibila a acțiunii in revendicare de drept comun formulata după data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, privind imobilele ce intra sub incidenta acestui act normativ, nu se aduce atingere nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeana a drepturilor omului, care garantează protecția unui bun actual aflat in patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimoniala respectiva.
Or, așa cum reiese din jurisprudența sa in materie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă niciun bun actual si nicio speranța legitima (Cauza P. contra Romaniei).
Instanța se va prevala si de dispozițiile L 1/2009 care reiterează încă o data soluția de inadmisibilitate.
Mai mult decât atât, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat în cauza Gladkvist și B. c. României, referindu-se la aspectele reținute în cauza Faimblat c. României, că, “date fiind particularitățile de fapt ale cererii și modalitatea concretă în care instanțele s-au raportat la cadrul legal general aplicabil, prin respingerea acțiunii formulate de reclamanți în temeiul finelor de neprimire interpretate și impuse de Legea 10/2001, nu s-a adus atingere dreptului reclamanților de acces la instanță, prevăzut de art.6 din CEDO”.
Prin urmare, Tribunalul a reținut in integralitate inadmisibilitatea prezentei cereri, având in vedere ca nu se face dovada respectării principiului specialia generalibus derogant, si nici dovada respectării cerințelor de forma prevăzute de legea speciala.
In ceea ce privește cererea de intervenție, soluția pronunțata in acțiunea principala trasează si cursul acestei cereri incidentale, dat fiind ca nu se mai pune in discuție valabilitatea titlului intervenienților, iar buna credința este prezumata. Chiar daca s-ar fi depășit soluția de inadmisibilitate, trebuie avut in vedere art. 45 alin 5 L 10/2001, privind termenul de prescripție special in aceasta materie.
Prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri, reclamantul a susținut că sentința este consecința aplicării greșite a dispoziției art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța neputând aprecia cererea reclamantului ca inadmisibilă deoarece, s-a indicat, ca și temei de drept, pe lângă dispozițiile Legii nr. 10/2001 și dispozițiile art. 480-481 din Codul Civil.
Reclamantul este persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii pentru imobilul din litigiu deoarece a formulat notificarea nesoluționată de pârâtul M. București.
La data formulării cererii imobilul exista în forma în care a fost preluat abuziv iar pe parcursul judecății a fost înstrăinată o parte din imobil către intervenienți.
Apelantul a mai susținut și că, din toate actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că imobilul din litigiu a fost identificat în condițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 23.1 din Normele metodologice.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar rezultă compunerea imobilului și faptul că terenul de 572 mp și construcțiile identificate ca având numerele 150, 57, 27 situate la adresa din . au aparținut părințiilor reclamantului iar imobilul cade sub incidența Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește raportul de expertiză se impune înlăturarea opiniei expertului privitoare la faptul că imobilul are două numere poștale deoarece aceste concluzii nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză iar singurul spațiu înstrăinat este apartamentul nr. 1.
Cererea de intervenție prin care se solicită instanței să constate că intervenienții sunt cumpărători de bună credință în temeiul Legii nr. 112/1995, se impune a fi respinsă deoarece pârâtul M. București și intervenienții persoane fizice au cunoscut cu certitudine, atât la data închirierii camerei cât și la data vânzării, că imobilului nu-i erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995 deoarece era preluat fără titlu. Mai mult, nu a fost respectată noțiunea de apartament astfel cum era definită de art. 3 din Legea nr. 112/1995.
Indiferent de soluția asupra acestei cereri de intervenție, apelantul arată că acțiunea este admisibilă și se impune soluționarea pe fond a notificării în sensul obligării Municipiului București la emiterea deciziei de retrocedare în natură a părții de imobil neînstrăinat.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, având în vedere dispozițiile art. 295 din codul de procedură civilă cât și probatoriul administrat în cauză, Curtea apreciat că apelul este nefondat pentru considerentele care succed:
Așa cum corect a arătat prima instanță, deși inițial, reclamantul a promovat acțiunea indicând temeiul juridic al acesteia, în mod global, ca fiind dispozițiile art. 480 din Codul Civil, ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenție și dispozițiile Legii nr. 10/2001, la data de 22.02.2010 acțiunea reclamantului este precizată, printre alte aspecte, și cu privire la temeiul de drept indicându-se dispozițiile art. 480 și ale art. 481 cât și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În mod corect, solicitările formulate după momentul închiderii dezbaterilor au fost îndepărtate de către instanța de fond întrucât acestea au fost formulate pe calea concluziilor scrise și, în aceste condiții, nu respectă principiul contradictorialității, al nemijlocirii și al dreptului la apărare.
În acord cu dispoziția art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a examinat acțiunea în revendicare având în vedere atât deciziile de îndrumare ale Î.C.C.J cât și jurisprudența internă și comunitară care statuează că, după adoptarea legii de reparație nu mai există posibilitatea unei opțiuni între a urma procedura Legii nr. 10/2001 și a recurge în continuare la dreptul comun, aceasta fiind consecința aplicării principiilor specialia generalibus derogant și electa una via non datur recursus ad alteram.
Instanța de fond a analizat acțiunea în mod corect prin raportate la obiectul material al litigiului pendinte și la dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, ale art. 480-481 din Codul Civil, ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenție dispoziții din a căror coroborare se reține că imobilele preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale.
În mod corect, Tribunalul a procedat la analiza existenței ori a inexistenței unei ingerințe în dreptul de proprietate al reclamantului și a arătat că, instanța de contencios european a statuat că dreptul de proprietate, ca și dreptul la un proces echitabil, nu sunt drepturi absolute și sunt compatibile cu limitări implicite iar statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere. Legiuitorul român a adoptat un act normativ special care prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează iar art. 1 din Protocolul adițional la Convenția E.D.O. garantează protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială, situație care nu este regăsită în speță(Cauza M. A. contra România).
Solicitarea apelantului de a se aplica, de către instanța de apel, direct în apel, a dispozițiilor acestei legi speciale, nu poate fi primită deoarece reprezintă a schimbare a cauzei în apel și este o cerere inadmisibilă potrivit cu dispoziția art. 294 din Codul de procedură civilă.
În același sens, potrivit cu principiul tantum devolutum quantum judicatum, instanța de apel nu poate proceda la soluționarea pe fond a notificării reclamantului atâta timp cât instanța de fond nu a examinat o asemenea cerere, ci o acțiune în revendicare, iar o asemenea solicitare - în sensul obligării pârâtului M. București de a emite o dispoziție de restituire în natură a părții din imobil rămasă nerestituită - a fost formulată pentru prima dată în apel și este guvernată de norme de drept material și procesual distincte.
Prin urmare, toate argumentele care au legătură cu procedura administrativă, și implicit controlul jurisdicțional care îi urmează, - calitatea de persoană îndreptățită, identificarea imobilului și concluziile expertului în această privință, existența dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului din litigiu, preluarea imobilului de către stat fără un titlu valabil - nu pot fi primite de Curte fiind critici străine de modul în care prima instanță a soluționat cauza.
Nici cererea de intervenție nu poate primi o soluție pe fond, direct în apel, pentru aceleași considerentele cu cele precitate, această cerere fiind soluționată implicit, funcție de soluția pe care a primit-o cererea principală.
În aceste condiții, în temeiul dispoziției art. 296 din Codul de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispoziția art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul I. N. cu domiciliul ales la Cabinet A. dr. I. G., în București, .. 42, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr. 2208/09.12.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primar General cu sediul în București Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, E. P. și E. A. cu domiciliul în București, ., sector 3.
Obligă apelantul la 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților intervenienți E. P. și E. A..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Doinița M. D. A. B. L. C.
Tehnoredactat. D.M
Ex. 6/18.10.2012
Tribunalul București Secția a V a Civilă
Jud. C. L. B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 645/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1552/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
