Legea 10/2001. Decizia nr. 192/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 192/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.192
Ședința publică din 05.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte - L. D.
Judecător - S. G. P.
Judecător - M. V.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele-reclamante D. E. și B. N. și de recurentul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1603 din 28.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă d-nul avocat C. M. în calitate de reprezentant al recurentelor-reclamante D. E. și B. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberate de Baroul Bacău și d-nul consilier juridic I. M. în calitate de reprezentant al recurentului-pârât P. G. al Municipiului București, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care Curtea acordă cuvântul asupra probelor, punând în discuție cererea recurentului-pârât de suplimentare a probatoriului pe aspectul existenței unei parcări de reședință pe terenul aflat în litigiu, cerere care se regăsește în cuprinsul motivelor sale de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât P. G. al Municipiului București arată că nu insistă în administrarea unor probe cu privire la acest aspect, față de răspunsul primit la solicitarea instanței de la Primăria Sectorului 6 București.
Ambele părți arată că nu au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor, apreciind că probatoriul este complet, față de adresa aflată la fila 178 din dosarul tribunalului, prin care Primăria Sectorului 6 București comunică, la solicitarea instanței pentru a determina regimul juridic al terenului, faptul că nu figurează parcare de reședință la adresa .. 26 fost nr.22.
Avocatul recurentelor-reclamante D. E. și B. N. susține că principala problemă în cauză o reprezintă faptul că terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură nu poate fi folosit, întrucât nu permite, prin configurație, edificarea unei construcții și nici nu poate fi vândut. Prin această modalitate de restituire în natură,recurentele-reclamante sunt lipsite de un atribut al dreptului de proprietate, dar sunt obligate la plata impozitelor aferente.
În acest fel se nesocotește rațiunea legii, aceea conform căreia fostului proprietar trebuie să i se restituie bunul, pentru a se putea bucura de el, astfel cum menționează art. 480din Codul civil de la 1864; în concluzie, solicită, admiterea recursului declarat de reclamante, astfel cum a fost motivat în scris.
Reprezentantul recurentului-pârât P. G. al Municipiului București, având cuvântul, solicită admiterea ambelor recursuri, modificarea, în parte, a dispoziției instanței, în sensul de a se stabili acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de teren, avându-se în vedere situația actuală a imobilului, care este în mare măsură ocupat cu utilități, artere de circulație, parcare.
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 20.05.2010, sub nr._, reclamantele D. E. și B. N. au chemat în judecată pe pârâtul P. G. al Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să-l oblige pe pârât să se pronunțe cu privire la notificările având ca obiect restituirea imobilui (teren) situat în București, .. 26, formulate de reclamante, împreună cu defunctul D. G. și în calitate de moștenitoare ale acestuia, precum și obligarea acestuia la plata de daune de 100 lei/zi întârziere până la data îndeplinirii obligației sale.
În motivarea cererii de chemare în judecată,, reclamantele au arătat, în esență, că sunt soția supraviețuitoare(D. E.), respectiv sora defunctului D. G., decedat la data de 30.03.2009 și comoștenitoare a acestuia (B. N.), care a moștenit de la părinți, D. N. și D. M. un teren în suprafață de 696 mp, situat în București, .. 26 (fost nr. 22), sector 6: în timpul vieții soțul, respectiv fratele reclamantelor, a notificat în mai multe rânduri (încă din 2001) Primăria Municipiului București.
De asemenea, reclamantele, în nume propriu, au formulat și trimis notificări aceleași autorități locale, solicitând restituirea terenului în cauză, ultima notificare datând din 15.03.2010; Primăria Municipiului București nu a răspuns nici uneia dintre notificări, deși avea obligația, în conformitate cu prevederile art. 25 si urm. din Legea nr. 10/2001, să se pronunțe cu privire la solicitarea lor.
În dovedirea cererii de chemare în judecată reclamantele au depus acte de stare civilă, acte de proprietate, copii de pe notificările făcute, iar în în drept au invocat dispozițiile art. 25, art. 26, art. 38 și urm. din Legea nr.10/2001.
La data de 28.03.2010, reclamantele D. E. și B. N. au completat cererea de chemare în judecată în sensul că au solicitat obligarea pârâtului Primarului Municipiului București la restituirea suprafeței de teren situate în municipiul București, .. 26 (fost nr. 22), sector 6, iar în ipoteza în care restituirea totală în natură nu mai este posibilă, atribuirea parțială a terenului disponibil și, în completare, atribuire unui alt teren de aceeași natură și valoare ori, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc.
La judecata în primă instanță s-a administrat, la cererea reclamantelor, proba cu expertiză topografică pentru identificarea terenului situat în București, .. 26 (fost nr. 22) sector 6, ce face obiectul notificării.
Cu adresa nr._/28.11.2011, Primăria Municipiului București au comunicat, în fotocopii, înscrisurile existente în dosarul administrativ nr. 2430 constituit ca urmare a notificării nr.282/2002, cu mențiunea că acesta nu a fost soluționat nesoluționat deoarece nu au fost depuse următoarele înscrisuri: istoric de rol fiscal – original, situație juridică – original, certificate de moștenitor în copii legalizate, acte de identitate notificator și decret de preluare în fotocopie.
Prin sentința civilă nr.1603/28.09.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea completată formulată de reclamantele D. E. și B. N., în contradictoriu cu pârâtul P. G. al Municipiului București, l-a obligat pe pârât la restituirea în natură, către reclamante, a terenului în suprafață de 250,81 mp situat în București, .. 26 (fost nr. 22), sector 6, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert A. M., pe punctele de contur: 8-9-10-11-13-14-15-16-18 (246,54 mp) și 9-10-11-12 (4,27 mp), conform planului de amplasament și delimitare - planșa nr. 1 - anexă la raportul de expertiză și la emiterea dispoziției în acest sens, a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunerea de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii 247/2005, pentru restul suprafeței de teren de 445,19 mp, imposibil de restituit în natură, în favoarea reclamantelor, a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, până la data îndeplinirii obligației sale, ca inadmisibilă, și l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 282/2002, B. N. și D. G. au solicitat despăgubiri bănești, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, pentru terenul în suprafață totală de 696 m.p., situat în București, .. 26, sector 6, în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.12.1944, imobilul a fost dobândit de M. N. D. și N. D., fiind vorba despre un teren viran în suprafață de 696 m.p., situat în București, .. 22, pe o lățime de 10 m.l..
Tot locul avea la stradă o lățime de 12 m.l., iar vânzătorul, potrivit aceluiași contract, și-a lăsat un drum de ieșire pe toată lungimea acestui loc de 2 m.l. lățime, pentru folosința terenului înfundat pe care îl deținea, declarând în mod expres că drumul lăsat pe toată lungimea locului și pe lățimea de 2 m.l., nu constituie o servitute pentru terenul vândut, ci reprezintă o ieșire pentru terenul înfundat deținut de vânzător, cu mențiunea că în cazul în care pentru acest teren vânzătorul urma să găsească o altă posibilitate de ieșire, această fâșie se obliga să o vândă acelorași cumpărători; atașat contractului de vânzare-cumpărare părțile au întocmit un plan conform actului, în care se menționează terenul vândut într-o suprafață de 600 m.p..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. S 136/1955, D. N. a decedat la data de 21.02.1955, în masa succesorală fiind inclusă și cota de ½ din terenul viran, loc de casă, în suprafață totală de 696 m.p., situat în București, .. 22, cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare nr._/1944, moștenitori fiind D. M., soție supraviețuitoare, D. G. și B. N., fiii defunctului.
Conform certificatului de moștenitor nr.657/22.10.1965, D. M. a decedat la 29.09.1965, din masa succesorală făcând parte și cota de 5/8 din terenul în suprafață totală de 696 m.p., situat în București, .. 26, stăpânită de defunctă astfel: o cotă de 4/8 în baza actului de vânzare-cumpărare nr._/13.12.1944, iar o cotă de 1/8 prin moștenire de la soțul său D. N.. În calitate de moștenitori au rămas fiii defunctei B. N. și D. G., respectiv persoanele care au formulat notificarea nr. 282/2002.
După formularea notificării, dar până la înregistrarea prezentei acțiuni, a decedat și D. G., la data de 30.03.2009, rămânând în calitate de unică moștenitoare, reclamanta D. E., care a formulat acțiunea alături de notificatoarea B. N..
Prima instanță a reținut că imobilul din Drumul Sării nr. 22 este unul și același cu imobilul din .. 26, că a fost dobândit de autorii reclamantelor prin actul de vânzare-cumpărare nr._/13.12.1944, că a fost deținut de aceștia cel puțin până în anul 1965, dar că se impune a se lămuri cu certitudine întinderea suprafeței dobândite.
Prin expertiza topografică efectuată în cauză, expertul a avut în vedere faptul că prin actul de vânzare-cumpărare menționat, autorii reclamantelor au cumpărat suprafața de teren de 696 m.p., dar în realitate, conform descrierii lungimii laturilor și vecinătăților imobilului, precum și a schiței anexate, aceștia au cumpărat suprafața de 600 m.p. (10 m x 60 m – 600 m.p.), diferența (2 m x 60 m – 120 m.p.) fiind păstrată de vânzător pentru „drumul de ieșire” către/de la imobilul înfundat rămas în proprietatea vânzătorului.
Tribunalul a apreciat că această concluzie a expertului nu corespunde întru totul realității, având în vedere, pe de o parte, că în certificatele de moștenitor emise de pe urma defuncților – autorii reclamantelor, în masa succesorală este inclus terenul dobândit cu suprafața de 696 m.p., iar dacă s-ar cumula suprafața de 600 m.p., cu diferența de 120 m.p., în mod evident nu ar rezulta un total de 696 m.p., ci un total de 720 m.p., iar vânzătorul nu a înstrăinat o astfel de suprafață.
Mai mult decât atât, în actul de vânzare-cumpărare, vânzătorul a declarat în mod expres că drumul lăsat nu constituie o servitute pentru terenul vândut, ci doar un drum de ieșire pentru lotul înfundat, situație în care, având în vedere că, în cazul unei servituți, aceasta apare ca o simplă sarcină, o limitare în exercițiul atributelor dreptului de proprietate, atribute ce rămân, însă, pe mai departe ale proprietarului, care nu pierde total pe nici unul din ele, tribunalul a reținut că terenul înstrăinat a avut suprafața totală de 696 m.p. și că atâta timp cât servitutea este de natură să mărească utilitatea fondului dominant, impunând o anumită restricție proprietarului fondului aservit, se poate constata că și drumul de ieșire pe care și l-a lăsat vânzătorul poate reprezenta doar o restricție asupra terenului vândut, fără a afecta dreptul de proprietate dobândit asupra terenului de 696 m.p..
De altfel, așa cum rezultă din istoricul de rol fiscal, comunicat în adresa nr. 240/29.03.2012, imobilul situat în București, .. 26 (fost nr. 22), compus din teren viran în suprafață totală de 696 m.p., a fost înscris în evidențele fiscale începând cu anul 1952 pe numele D. N. și D. M., iar ulterior, în baza declarațiilor din 29.11.1957 și 12.01.1966, s-au efectuat modificări în evidențele titularilor de rol fiscal, în conformitate cu certificatele de moștenitor invocate mai sus, nu și în privința suprafeței terenului, care figurează în evidențe ca fiind de 696 m.p..
Tribunalul a avut în vedere datele comunicate de Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale Sector 6, doar cu privire la terenul din Drumul Sării nr.26 (fost nr. 22), așa cum rezultă din înscrisurile existente în dosarul de impunere depuse până la data de 12.01.1966, întrucât mențiunile referitoare la numiții P. D. și P. E., în baza declarației de impunere nr._/31.01.1967 și, deci ulterior, vizează terenul de la Drumul Sării nr. 22, compus din construcții și teren, în suprafață de 290 m.p., în prezent, la adresa din București, .. 26 neexistând rol deschis.
În consecință, tribun alul a reținut că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, atât în conformitate cu disp. art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr.10/2001, cât și în conformitate cu disp. art. 4 alin. 2 din lege, potrivit cărora de prevederile acestei legi, beneficiază și moștenitorii legali ai persoanei fizice îndreptățite, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
În ceea ce privește situația juridică a acestui teren, potrivit evidențelor deținute de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu – Serviciu Evidență Domeniu Public și Privat, comunicată prin adresa nr._/14.03.2012, tribunalul a constatat că imobilul identificat potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul A. M., reprezintă imobilul înscris în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986, pe adresa Drumul Sării nr. 26, sector 6, cu teren în suprafață de 570 m.p., ca proprietate de stat, categoria de folosință „parcuri”, ca posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor Consiliul Popular Sector 6 București.
În prezent, o secțiune din teren reprezintă parte din artera de circulație ., care se încadrează ca bun din domeniul public al Municipiului București fiind înscris la poziția nr. 5511 în Anexa HCGMB nr. 186/2008.
Prin aceeași adresă s-a comunicat faptul că Direcția nu deține date cu privire la actul normativ de trecere în proprietatea statului a imobilului cu adresa Drumul Sării nr. 26, sector 6, pentru informații suplimentare cererea fiind trimisă la Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale sector 6, care a comunicat instanței doar istoricul de rol fiscal, fără alte date, precum și la . a comunicat instanței că nu deține în arhiva unității acte cu privire la imobilul din Drumul Sării nr. 26 (fost nr. 22), ci doar cu privire la imobilul din Drumul Sării nr. 22 A, nr. 22 B și nr. 22 C, expropriate în baza Decretului nr. 51/1987.
Așadar, în cauză, nici în urma demersurilor efectuate de notificatori, dar nici în urma demersurilor efectuate de instanță nu s-a putut identifica actul normativ de preluare a terenului de către stat, împrejurare în raport de care tribunalul a avut în vedere disp. art. 1 lit. e din Normele metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001, care reglementează principiile de soluționare a notificărilor, din care rezultă că sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire, revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 23 și art. 3 alin. 1 lit. a din lege. În cazul în care, pentru imobilul notificat nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element, faptul că imobilul se regăsește în proprietatea statului constituind o prezumție relativă de preluare abuzivă.
Tribunalul a avut în vedere și înscrisul aflat la fila 104 din dosar, existent și în dosarul administrativ, reprezentând certificat nr._/14.05.1958, emis de fostul Sfat Popular Raionul V.I. Lenin – secțiunea financiară, prin care se atestă că la matricola 220/1957 figurează moștenitori D., impuși cu un teren situat în .. 26, suprafața terenului impus fiind de 696 m.p..
În ceea ce privește situația actuală a terenului notificat, tribunalul a constatat că expertiza topografică efectuată în cauză, care a răspuns la obiectivele stabilite în conformitate cu disp. art. 10.3, 10.4, 10.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, a indicat faptul că, terenul este ocupat pe o suprafață de 310,50 m.p., de . amenajări subterane, respectiv conducte de alimentare cu apă și alte utilități; pe o suprafață de 33,74 m.p., de trotuar; pe o suprafață de 246,54 m.p., de parcarea amenajată de locatarii blocului V 58 din Drumul Sării nr. 6; pe o suprafață de 4,27 m.p., de terenul viran împrejmuit cu gard de plasă de sârmă de Primăria sectorului 6 București iar pe o suprafață de 4,95 m.p., curții – construcții, teren ocupat de proprietarul imobilului din Drumul Sării nr.4B.
Expertul desemnat în cauză a concluzionat că poate fi restituită în natură suprafața de teren de 289,50 m.p., ocupată cu amenajările menționate mai sus, cu excepția suprafeței de teren de 310,50 m.p., ocupat de . amenajări de utilitate publică, această din urmă destinație fiind confirmată și de Primăria Municipiului București prin adresa aflată la fila 155 din dosar, menționându-se că se încadrează ca bun din domeniul public al Municipiului București, conform HCGMB nr. 186/2008.
Tribunalul a apreciat însă, că nici suprafața de 33,74 m.p., ocupată de trotuar nu se poate restitui în natură, atâta timp cât la art. 10.3 din Norme și trotuarul este inclus la căile de acces, care prin ocuparea terenului determină imposibilitatea restituirii în natură, și nici suprafața de 4,95 m.p., ocupată de un alt proprietar, respectiv cel al imobilului din .. 4 B, acesta nemaiaflându-se în proprietatea unității deținătoare, Primăria Municipiului București. Pentru acest din urmă teren, instanța a făcut demersuri la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a identifica pe proprietarul actual și titlul în baza căruia a ocupat această porțiune de teren, însă această instituție a comunicat că nu au fost identificate înregistrări, motiv pentru care tribunalul nu a avut în vedere decât concluziile expertizei, în sensul că, terenul nu se află în proprietatea Primăriei, impediment care contrar celor arătate de expert, determină imposibilitatea restituirii în natură, având în vedere că, acesta nu mai este un bun asupra căruia unitatea deținătoare exercită, în numele statului, dreptul de proprietate.
Expertul a mai arătat că, în conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare a Legii privind amenajările teritoriului și urbanismul nr. 350/2001, pe suprafața propusă de acesta pentru restituirea în natură, nu se pot construi locuințe, ci numai construcții de tip ușor, în condițiile obținerii aprobărilor necesare de la Primăria Sectorului 6 București.
În raport de această concluzie a expertului, reclamantele au declarat că nu doresc restituirea în natură a vreunei suprafețe din terenul notificat, întrucât acesta are o altă configurație, după preluare, iar restituirea în natură nu mai prezintă utilitatea inițială, astfel încât actualul proprietar să-și poată exercita în mod concret atributele dreptului de proprietate.
Prima instanță a efectuat demersuri la instituțiile abilitate, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 6 București, care au comunicat că, pentru adresa din .. 26, fost nr. 22, nu dețin în evidențe informații privind amenajarea suprafeței de teren de 246,54 m.p., în scopul parcării.
În consecință, tribunalul a reținut că, în conformitate cu art. 10.3 din Norme, nu se restituie în natură suprafețele de teren ocupate de parcări amenajate, incluse în planurile de urbanism aprobate ale Municipiului București; în conformitate cu disp. art. 7 alin. 2 din Legea nr.10/2001(potrivit cărora, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de această lege s-a apreciat că, nefiind vorba de o parcare amenajată de o instituție abilitată, ci de locatarii blocului situat în vecinătatea terenului, se impune restituirea în natură a acestuia, fiind lipsit de relevanță în înțelesul Legii nr.10/2001 faptul că pe teren s-ar putea edifica numai construcții de tip ușor.
Tribunalul a avut în vedere că unul din principiile de soluționare a notificărilor, este prevalența restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 7 și 9 din lege, și că numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, față de considerentele expuse și având în vedere disp. art. 1 alin. 1, art. 7 și 9 din Legea nr.10/2001, tribunalul a admis în partea cererea completată și a obligat pârâtul la restituirea în natură, către reclamante, în calitate de persoane îndreptățite, a terenului în suprafață de 250,81 mp situat în București, .. 26 (fost nr. 22), sector 6, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert A. M., pe punctele de contur: 8-9-10-11-13-14-15-16-18 (246,54 mp) și 9-10-11-12 (4,27 mp), conform planului de amplasament și delimitare - planșa nr. 1 - anexă la raportul de expertiză și să emită dispoziție în acest sens.
Având în vedere că restul suprafeței de teren de până la 696 m.p., nu poate fi restituit în natură, așa cum s-a reținut mai sus, tribunalul, în baza art.26 din Legea nr.10/2001, a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunerea de acordare de despăgubiri care vor fi stabilite în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr.247/2005, în favoarea reclamantelor.
Având în vedere disp. art. 5803 alin. 5 C.pr.civ., potrivit cărora pentru neexecutarea obligațiilor care nu pot fi îndeplinite prin alte persoane decât debitorul, cum este cea de față, nu se pot acorda daune cominatorii, tribunalul a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, până la data îndeplinirii obligației sale, ca inadmisibilă.
În baza art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă, recurentele – reclamante D. E. și B. N. și recurentul – pârât Municipiul București, reprezentant prin P. G..
Recurentele – reclamante au solicitat admiterea recursului și desființarea, în parte, a sentinței, respectiv în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 250,81 mp.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și 3041 Cod de procedură civilă, recurentele – reclamante au arătat că prin acțiunea formulată au solicitat inițial instanței obligarea paratului P. Municipiului București să răspundă la notificarea făcută în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr.10/2001, iar ulterior, și-au completat acțiunea principală, solicitând instanței să se pronunțe cu privire la restituirea suprafeței de teren de 696 mp situată în municipiul București, ..26, sector 6.
Instanța de fond a admis, în parte, cererea formulată în sensul că l-a obligat pe pârât să restituie în natură terenul în suprafață de 250, 81 mp situat în București, .. 26 și să emită dispoziție în acest sens, iar pentru restul suprafeței de teren, imposibil de restituit în natură, în suprafață de 444,19 mp din totalul de 696 mp, să emită dispoziție cu propunerea de acordare de despăgubiri, care vor fi stabilite în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr.247/2005.
În cauză a fost administrată proba cu expertiza topografică iar expertul a concluzionat că pentru suprafața propusă pentru a fi restituită în natură, nu se pot construi locuințe, ci numai construcții de tip ușor.
În opinia recurentelor – reclamante, hotărârea este nelegală având în vedere că în ceea ce privește suprafața de teren de 250,81 mp pentru care instanța a dispus restituirea în natură există o imposibilitate de exercitare a dreptului de proprietate, drept absolut a cărui manifestare nu poate fi îngrădită decât în condițiile legii; ori, în situația în care se restituie o suprafață de teren pe care se pot edifica doar un anumit tip de construcții, acest lucru echivalează în mod evident cu o limitare, în afara legii, a dreptului de proprietate.
Au mai arătat recurentele-reclamante că potrivit art. 555 din Noul Cod Civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege; dreptul de proprietate presupune atributul de dispoziție, care constă în posibilitatea titularului acestuia de a hotărî cum socotește de cuviință asupra destinației și însăși existenței bunului care îi aparține, dar și de a-și putea înstrăina bunul ori, în speță, aceste prerogative sunt cenzurate având în vedere că o înstrăinare, în condițiile în care nu se poate construi pe acest teren, este o operațiune imposibilă. Soluția pronunțată de instanța de fond le creează o situație defavorabilă prin recunoașterea unui drept de proprietate de care nu pot dispune astfel ca instanța de fond ar fi trebuit să acorde despăgubiri în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr.247/2005 pentru întregul teren în suprafață de 696 mp.
Mai mult, dreptul de proprietate presupune în sarcina titularului o . obligații privind plata unor taxe și impozite către stat, ori în condițiile în care recurentele – reclamante sunt limitate în exercitarea acestui drept statul nu mai asigura garanția protejării proprietății acestora, situație care contravine intereselor și drepturilor fundamentale ale persoanei.
Recurentul – pârât Municipiul București a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurentul – pârât a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat instanței de judecată să se pronunțe pe fondul notificării formulate în condițiile Legii nr.10/2001 și să oblige pârâtul la restituirea în natură a suprafeței de teren în litigiu.
In motivarea cererii de chemare în judecată s-a invocat dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului în cauză, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat și refuzul pârâtei de a soluționa notificarea în sensul restituirii în natură.
În opinia recurentului – pârât, în mod neîntemeiat instanța de judecată, reținând doar concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, pe care nu le-a coroborat cu nici o altă probă din dosar și le-a interpretat într-un stil propriu, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 250,81 mp situat in București, .. 26, sector 6 conform planului de amplasament și delimitare planșa nr. 1 anexă la raportul de expertiză și a obligat pârâtul să emită dispoziție în acest sens, deoarece restituirea în natură a suprafeței de teren mai sus menționată, nu este posibilă.
A susținut recurentul-pârât că acest aspect rezultă și din concluziile raportului de expertiză reținut de către prima instanță, potrivit cărora pe suprafața de teren restituită se află o parcare auto amenajată de locatarii blocului V58 din Drumul Sării nr.6 și teren împrejmuit cu gard de plasă de sârmă de Primăria Sector 6 București; prin urmare, nu poate fi vorba de restituirea în natură a suprafaței de teren care este afectată de elemente de sistematizare.
S-a arătat, de asemenea, că sub aspectul situației juridice a imobilului ce face obiectul notificării, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că terenul e afectat de elemente de sistematizare, este traversat de rețele edilitare, pe el se află o parcare, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,
Recurentul – pârât a susținut că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită întrucât nu s-au administrat dovezi pentru a stabili dacă parcarea este sau nu inclusă în planurile de urbanism ale Municipiului București, ceea ce ar fi condus la incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005; în baza rolului activ, tribunalul ar fi trebuit să solicite Primăriei Sectorului 6 București, relații în sensul dacă parcarea este sau nu autorizată sau dacă parcarea este sau nu inclusă în planurile de urbanism ale Municipiului București.
A arătat, de asemenea, recurentul-pârât că, față de dispozițiile legale în vigoare la momentul soluționării cauzei, instanța de fond ar fi trebuit să constate imposibilitatea restituirii în natură și, considerând dovedit dreptul de proprietate al reclamantelor, să soluționeze cauza prin raportare la prevederile Legii nr. 247/2005 Titlului VII cap.5 art. 16 care prevăd în mod expres faptul că, unitatea deținătoare în cazul în care constată imposibilitatea de restituire în natură a imobilului solicitat se va pronunța printr-o dispoziție prin care va propune acordarea de măsuri reparatorii, modalitatea acestor măsuri, precum și valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmând a fi stabilită de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia i se predau pe bază de proces - verbal de predare - primire notificările formulate potrivit Legii nr.10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii.
În speță, recurentul - pârât consideră că nu pot fi ignorate aceste prevederi legale, iar argumentele invocate de către instanța de judecată sunt neîntemeiate întrucât restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind afectat de o parcare amenajată.
În faza procesuală a recursului nu s-au depus întâmpinări și nu s-au administrat probe.
Conform dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.1 alin.2 din OG nr.32/1995, cererile de recurs sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și de timbru judiciar.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile depuse la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursurile nu sunt fondate și urmează să le respingă pentru următoarele considerente:
Prin cererile de recurs formulate, atât recurentele-reclamante, cât și recurentul-pârât au susținut, în esență, că sentința este nelegală sub aspectul obligației de restituire în natură a suprafeței de 250,81 mp din terenul ce a făcut obiectul notificării nr.282/2002.
Astfel, în vreme ce recurentul-pârât susține că restituirea în natură nu este posibilă din cauza existenței elementelor de sistematizare, recurentele-reclamante susțin că restituirea în natură a acestei suprafețe de teren nu constituie în sine o măsură reparatorie întrucât configurația terenului restituit nu permite decât edificarea de construcții ușoare și implică serioase dificultăți de înstrăinare, ceea ce aduce atingere însuși dreptului de proprietate; acestea au susținut că sunt prejudiciate și din cauza obligațiilor corelative la care restituirea în natură dă naștere, aceea de plată a taxelor și impozitelor aferente dreptului de proprietate, în condițiile în care atributul dispoziției este afectat.
Cu referire la recursul declarat de recurentul-pârât, Curtea reține, sub un prim aspect, că, în opinia acestuia, constituie elemente de sistematizare parcarea auto amenajată de locatarii blocului V58 și împrejmuirea de sârmă aparținând Primăriei Sectorului 6 București; pe de altă parte a susținut că nu a fost lămurită împrejurarea dacă parcarea a fost inclusă în planurile de urbanism ale Municipiului București.
Curtea reține că potrivit adresei nr._/2801/14.03.2012, Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat din cadrul Primăriei Municipiului București, prin care au fost comunicate relațiile privitoare la situația juridică a terenului situate în București, ..26 (fost 22), sector 6, datele referitoare la parcarea notată P 3 în raportul de expertiză întocmit de expertul A. M., trebuiau solicitate Administrației Domeniului Public al Sectorului 6 și Direcției Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului București.
Aceste relații au fost solicitate de către tribunal, iar potrivit adreselor nr.3396/15.05.2012 și respectiv_/5429/21.06.2012, aflate la filele 178 și 185 din dosarul primei instanțe, Administrația Domeniului Public al Sectorului 6 și Direcția Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului București au comunicat că la adresa terenului ce face obiectul notificării în prezenta cauză nu există în evidențe un parcaj de reședință, așadar un parcaj amenajat de autoritățile administrației publice locale.
Cu referire la existența unor rețele edilitare care ar împiedica restituirea în natură a terenului în suprafață de 250, 81 mp, recurentul-pârât s-a referit în termeni generali, fără a arăta în concret despre ce fel de rețele edilitare este vorba.
Curtea reține că tribunalul a reținut, pe baza probatoriului administrat și făcând o analiză detaliată și coroborată, existența unor amenajări subterane, constând în conducte de alimentare cu apă și alte utilități dar pe suprafața de 310,50 mp pentru care nu s-a dispus restituirea în natură ci acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile prevăzute de Titlul VII all Legii nr.247/2005.
În consecință, întrucât parcarea amenajată în fapt de locuitorii unui imobil învecinat nu reprezintă un element de sistematizare ori de amenajare urbană care să împiedice restituirea în natură a terenului astfel ocupat, iar existența în concret a altor elemente de sistematizare decât cele reținute de prima instanță nu a fost probată, Curtea apreciază că recursul declarat de recurentul-pârât nu este fondat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentele-reclamante, Curtea reține că acestea au criticat măsura restituirii în natură a suprafeței de 250, 81 mp din cauza configurației care nu permite decât edificarea unor construcții ușoare și nu poate fi înstrăinat.
Curtea nu împărtășește punctul de vedere al recurentelor-reclamante întrucât, deși unele dintre atributele dreptului de proprietate, în special dispoziția materială, sunt susceptibile de unele limitări (comparativ cu terenul care a aparținut autorilor acestora) principiul restituirii în natură se aplică cu prioritate în materia Legii nr.10/2001, astfel cum rezultă din dispozițiile art.1 alin.2 și 7 alin.1.
Așadar, nu există un drept de opțiune al persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii între restituirea în natură, atunci câând aceasta este posibilă și măsurile reparatorii în echivalent.
Curtea reține, de asemenea, că dreptul de proprietate este susceptibil de unele limitări în condițiile prevăzute de lege, că imposibilitatea edificării de constucții este o limitare legală care decurge din actele normative care reglementează siguranța în construcții și respectarea unor distanțe minime privitoare la regulile de vecinătate.
Dispozițiile Noului Cod civil, nu sunt aplicabile în speță din perspectiva regulilor de aplicare a legii în timp însă art.555 la care recurentele-reclamante au făcut referire are corespondent în art.480 din Codul civil de la 1864 care reglementează conținutul dreptului de proprietate, și care include în sintagma a se bucura, atributele posesiei și folosinței.
Așa cum s-a arătat deja, dreptul de proprietate poate fi limitat, în condițiile prevăzute de lege.
Cu referire la limitarea atributului dispoziției juridice, Curtea reține că aceasta nu rezultă automat din împrejurarea că terenul restituit este îngust, neexistând un impediment legal la înstrăinarea acestuia ori grevarea cu sarcini.
În ceea ce privește obligația de plată a impozitelor și taxelor locale, Curtea reține că recurentele nu au invocat un motiv de nelegalitate a sentinței prin raportare la actele normative care instituie aceste obligații. În plus, față de principiul restituirii în natură care guvernează, ca regulă, legea specială de reparație, obligația de plată a impozitelor și taxelor aferente dreptului de proprietate nu este un element în raport de care să se aprecieze ce măsură reparatorie trebuie aplicată.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat deja, exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra suprafeței restituite în natură este cel mult limitată iar nu suprimată, astfel că nu se poate aprecia că s-ar ajunge la situația în care obligațiiile corelative dreptului de proprietate să fie lipsite de cauză.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.132 alin.1 și 304 ind.1 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentele-reclamante D. E. și B. N. și de recurentul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1603 din 28.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. D. S.-G. P. M. V.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehdact.R.L./S.G.P.
2 ex./04.03.2013
TB-S.3 – I.L.M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 194/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
