Legea 10/2001. Decizia nr. 967/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 967/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 967/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.967R
Ședința publică de la 10 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă P. L. M. C. împotriva sentinței civile nr.1118/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 12 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19 aprilie 2013, 26 aprilie 2013 și apoi la 10 mai 2013.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.06.2011, reclamanta P. L. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București Prin Primar General, obligarea acestuia din urmă la restituirea în natură, către reclamantă, a imobilului construcție și a terenului aferent acestuia situat în București, ., mai puțin a apartamentului în suprafață utilă de 62,47 mp cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de C. I., cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 08.02.2012 reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului ca, în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, să dispună, sub sancțiunea de plată a unor daune cominatorii în cuantum de 100 Euro pentru fiecare zi de întârziere, restituirea către reclamantă a imobilului situat în București, ., sector 4, mai puțin a apartamentului în suprafață utilă de 62,47 mp cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de C. I., precum și obligarea Municipiului București la plata echivalentului în lei a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune-interese pentru refuzul de a soluționa notificarea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Prin aceeași cerere modificatoare, reclamanta și-a completat temeiul juridic cu art. 998-999 C. civ. și art. 33 din Legea nr. 10/2001.
La data de 04.03.2012 pârâtul a depus, prin serviciul registratură, note scrise, prin care a ridicat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea sa la plata de daune cominatorii, precum și excepția netimbrării capătului 2 din cererea modificatoare.
La termenul din 04.04.2012, tribunalul a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, urmând ca, după depunerea acestora, să se aprecieze asupra necesității efectuării unei expertize de identificare a imobilului.
La termenul din 30.05.2012 reclamanta a depus precizări legate de felul daunelor – interese solicitate de la pârât, arătând că suma de 100 Euro pentru fiecare zi de întârziere este solicitată cu titlu de daune cominatorii, iar capătul 2 din cererea modificatoare vizează daunele interese moratorii.
Tot la termenul din 30.05.2012, tribunalul a respins ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu expertiza topografică solicitată numai pentru identificarea imobilului din litigiu, precum și emiterea unei adrese privind situația juridică a aceluiași imobil față de faptul că reclamantei, în temeiul art. 1169 C. civ., îi incumbă această probă.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reține că reclamanta, în calitate de moștenitoare a autorilor săi, E. și N. P., a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în București, ., imobil dobândit de autoarea sa în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/11.09.1945 de Tribunalul I. - Secția notariat.
Reclamanta este unica moștenitoare a autorilor săi, E. și N. P., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 700/10.05.1984.
Imobilul din ., sector 4, a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, poziția 6000, de la fostul proprietar P. E..
Apartamentul nr. 1 din imobilul situat în ., sector 4, a fost vândut, în baza Legii nr. 112/1995, numitei C. I. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 923/12.12.1996.
Prin sentința civilă nr. 450/24.01.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._, numita C. I. a fost obligată să lase în deplina proprietate și liniștita posesie a reclamantei din prezenta cauză imobilul situat în București, ., sector 4, compus din teren în suprafață de 62,40 mp situat sub construcție și construcția compusă din 2 camere, hol, bucătărie, vestibul, culoar, culoar subsol și pivniță. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 410 R/19.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Față de situația de fapt reținută mai sus, tribunalul apreciază că cererea modificatoare formulată de reclamantă privind restituirea în natură a imobilului din litigiu este neîntemeiată..
Astfel, potrivit disp. art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În speță reclamanta nu a dovedit care este situația actuală a imobilului pentru ca tribunalul să se poată pronunța asupra cererii formulate.
Din acest punct de vedere tribunalul constată că partea a avut la dispoziție timp suficient pentru a depune înscrisuri privind situația juridică a imobilului solicitat a fi restituit în natură.
Astfel, de la data depunerii cererii de chemare în judecată și până la primul termen au trecut mai mult de 8 luni, iar reclamanta a beneficiat de apărare calificată încă de la momentul formulării cererii; mai mult decât atât, tribunalul constată că, privitor la o parte din imobilul în litigiu, reclamanta a inițiat un proces, în anul 2006, împotriva numitei C. I. pentru revendicarea unei părți din imobil ce fusese vândută în temeiul Legii nr. 112/1995.
Or, în aceste condiții, a solicita ca instanța de judecată să facă demersurile necesare pentru dovedirea pretențiilor reclamantei, în condițiile în care nu s-a dovedit de către reclamantă că s-a încercat măcar a se obține relații de la instituțiile statului în sensul solicitat, reprezintă o încercare de transferare a obligațiilor ce-i incumbă reclamantei, în această calitate, în sarcina instanței de judecată.
În aceste condiții, tribunalul constată că reclamanta nu a dovedit că parte din imobilul situat în ., sector 4, se mai află în proprietatea statului, pentru a se putea dispune în sensul restituirii în natură, motiv pentru care va fi respinsă ca neîntemeiată cererea modificatoare privind restituirea în natură.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului din cererea modificatoare privind obligarea pârâtului la daune cominatorii, tribunalul constată că, față de prevederile exprese ale art. 580/3 alin. 5 C.pr.civ., daunele cominatorii nu se pot acorda pentru neexecutarea unei obligații de a face; în această situație excepția inadmisibilității apare ca fiind întemeiată, motiv pentru care tribunalul va respinge ca inadmisibil capătul din cererea modificatoare privind obligarea pârâtului la daune cominatorii.
S-a pronunțat sentința civilă nr. 1118/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosar nr._ prin care s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere modificatoare privind obligarea pârâtului la daune cominatorii, motiv pentru care respinge acest capăt ca inadmisibil și s-a respins ca neîntemeiată cererea modificatoare privind restituirea în natură formulat[ de reclamanta P. L. M. C., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.
Împotriva acestei sentințe civile cât și a încheierii de ședință din data de 30.05.2012 a declarat recurs reclamanta P. L. M. C. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii de la 30.05.2012, precum și a sentinței civile apelate și în consecință, admiterea acțiunii în sensul obligării Municipiului București prin Primarul General ca în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești să dispună, sub sancțiunea de plată a unor daune cominatorii în cuantum de 100 euro/zi de întârziere, restituirea către reclamantă a imobilului situat în București, ., mai puțin a apartamentului în suprafață utilă de 62,47 mp dobândit de către reclamantă în temeiul sentinței civile nr. 450/24.01.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă.
Este nelegală încheierea de ședință din data de 30.05.2012, prin care Tribunalul București a respins orice solicitare a reclamantei de administrare a unor probe suplimentare determinate de contestarea situației juridice a imobilului litigios de către M. București.
Contestarea existenței imobilului în detenția pârâtului, s-ar fi putut realiza, fie pe cale de excepție, invocându-se lipsa calității procesuale pasive a Municipiului București, fie prin înscrisurile existente la dosar ce instituie prezumția că imobilul se află în detenția pârâtului: adresa nr._/02.07.2002 a Primăriei Municipiului București necontestată de către reprezentantul acesteia atestă situația juridică și faptică a imobilului.
Pentru înlăturarea oricărui echivoc, la termenul din 04.04.2012, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea imobilului supus restituirii și a constatării situației faptice și juridice a acestuia, iar instanța de fond, după ce a prorogat discutarea probei, a respins-o ca nefiind utilă cauzei la termenul din 30.05.2012.
Prin măsura dispusă, instanța de fond a lipsit de conținut Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, fiind nesocotite în mod vădit și grav, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I la C.E.D.O.
Sentința civilă nr. 2228/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 teza II și teza III c.pr.civ.
Singurul motiv al netemeiniciei acțiunii invocat de prima instanță în sprijinul soluției de respingere a acțiunii, este cel conform căruia „În speță reclamanta nu a dovedit care este situația actuală a imobilului pentru ca Tribunalul să se poată pronunța asupra cererii formulate”, fiind invocată nerespectarea dispozițiilor art. 1169 C.civ de către reclamantă.
În cauză, toate cererile relative la probatoriu, formulate de către reclamantă în cursul judecății în primă instanță, au fost respinse de către Tribunalul București.
Instanța de judecată nu a pus în vedere reclamantei să facă demersuri extra judiciare în vederea aflării situației juridice a imobilului sau a dovedirii unor astfel de demersuri. Dimpotrivă, tribunalul s-a declarat lămurit cu privire la situația juridică a imobilului litigios, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 30.05.2012.
Motivul invocat de către prima instanță a fost adus la cunoștința recurentei, odată cu comunicarea sentinței civile apelate, nefiind pus în discuția părților, anterior închiderii dezbaterilor și rămânerii în pronunțare a instanței de judecată, fapt ce contravine principiului contradictorialității procesului civil.
În orice caz, motivul invocat de prima instanță ar fi putut constitui temei de respingere a acțiunii, în măsura în care situația juridică a imobilului, ar fi fost contestată de către M. București, fie pe cale de excepție, invocându-se lipsa calității procesuale pasive, fie prin invocarea unor apărări de fond.
Prin cea de-a doua critică, recurenta reclamantă susține aplicarea greșită a legii în ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de acordare a daunelor cominatorii.
Deși s-a invocat de către prima instanță, prevederile art. 5803 alin. 5 C.pr.civ, prin soluția de respingere ca inadmisibilă a obligării pârâtului la plata de daune cominatorii, au fost înfrânte dispozițiile deciziei pronunțată în recursul în interesul legii pe acest aspect, precum și art. 6 C.E.D.O Cauza Albina C. România sau Cauza Vlasia G. V. C. România nr._/00, C.E.D.O, 2006..” fără a se impune un răspuns detaliat la fiecare argument al petentului, este obligația prezumată a instanței de judecată, ca partea să primească răspunsuri specifice și explicite relative la aspectele esențiale supuse analizei și deciziei instanței de judecată” .
O altă critică vizează nelegalitatea încheierii de ședință din data de 30.05.2012 determinată de două aspecte consemnate de către Tribunalul București care răstoarnă prezumția de legalitate a acesteia:
În primul rând prezumția de legalitate a încheierii de ședință este răsturnată de soluția instanței de judecată cu privire la cererile de încuviințare a probatoriului din cauză, întrucât la acest termen instanța a respins proba cu înscrisuri și expertiză de specialitate în vederea identificării imobilului supus restituirii și a constatării situației faptice și juridice a acestuia.
În al doilea rând, prima instanță a procedat nelegal cu privire la constatarea, în sarcina reclamantei a obligației de plată a taxei de timbru pentru capătul de cerere privind daunele moratorii, fără a pune în discuția părților, dacă cererea de despăgubire este sau nu supusă obligației de plată a taxei de timbru, fiind încălcat principiul contradictorialității.
Față de măsura disjungerii cererii de acordare de daune-interese, dar și față de excepția netimbrării acestui capăt de cerere, instanța de judecată ar fi trebuit, fie să dispună disjungerea capătului 3 de cerere, urmând ca în cadrul dosarului nou format, să pună în discuție excepția netimbrării invocată de M. București, fie să pună în discuția părților, excepția netimbrării anterior disjungerii capătului 3 de cerere și să soluționeze acest incident procedural.
Prin soluția pronunțată, instanța de fond a dispus că această cerere nu se timbrează conform dispozițiilor art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, deși potrivit opiniilor exprimate în doctrină „… sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, cererile privind plata daunelor materiale sau morale (contravaloare lipsă de folosință a imobilului), ce au rezultat din privarea reclamantului de dreptul de proprietate asupra imobilului, a cărui restituire se solicită sau a valorii de circulație a imobilului, dacă restituirea în natură nu mai este cu putință…. De asemenea, cererea privind acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate de stat sau de alte persoane juridice, în perioada 06.03._89 este scutită de plata taxei judiciare de timbru”.
Daunele moratorii solicitate de reclamantă corespund scopului urmărit de aceasta prin acțiune, constând în acoperirea integrală a prejudiciului cauzat recurentei, prin neîndeplinirea de către intimată a obligației legale de soluționare a notificării, acestea reprezentând tocmai „echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă, ca urmare a executării cu întârziere a obligației”.
În consecință, se solicită obligarea pârâtului la plata taxei judiciare de timbru relativ la cererea de despăgubiri a reclamantei.
Sentința civilă apelată cuprinde motive contradictorii față de considerentele încheierii de ședință, din 30.05.2012 – art. 304 pct. 7 teza II C.pr.civ.
Dacă instanța de fond ar fi constatat că față de probele încuviințate în cauză, nu se poate pronunța, soluția firească era să repună cauza pe rol și să pună în discuția părților eventuale demersuri anterioare sau ulterioare în vederea clarificării situației juridice a imobilului, ori respingerea cererii ca neprobată, în condițiile în care reclamantul și-a îndeplinit obligația procedurală de a propune probe, echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiție, și contravine noțiunii de drept la un proces echitabil, și, față de specificul cauzei, reprezintă o gravă nesocotire a dreptului de proprietate.
Față de incidența art. 3041 C.pr.civ, instanța de recurs poate examina cauza sub toate aspectele .
Calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului situat în ., sector 4 este recunoscută în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 450/24.01.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, potrivit cu care „… bunul în litigiu nu a ieșit din patrimoniul autoarei sale, și mai departe, din patrimoniul său, întrucât, autorul pârâtei, Statul Român, nu deținea un drept de proprietate pe care să-l transmită în mod valabil acesteia. Decretul nr.92/1950 era un act normativ neconstituțional în raport cu dispozițiile Constituției Românei nr. 1949 care garanta dreptul de proprietate, prevăzând exproprierea ca unic mijloc de deposedare a particularului, de bunurile sale”.
Prima instanță recunoaște în mod corect, în considerentele sentinței, calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului litigios.
Față de refuzul autorităților române cu competența administrative în restituirea în natură a imobilului litigios, în temeiul art. 6 paragraf 1 C.E.D.O și al art. 21 alin. 1 și 2 din Constituție, intervenția instanței de judecată apare ca imperios necesară în vederea restabilirii echilibrului de drept în cauză și a asigurării realizării dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului (construcție și teren) situat în București, ., sector 4.
Competența instanței de judecată de a interveni, soluționând pe fond, cererea de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul român, formulată de persoana îndreptățită la restituire, a fost statuată prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 interpretate sistematic și conformată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu acest obiect, prin Decizia nr. XX/2007.
Sunt evocate dispozițiile art. 21 alin. 1, 26 alin. 1 și 3, art. 14 din Legea nr. 10/2001, în raport de care, se impune ca instanța investită să evoce fondul, în condițiile art. 297 alin. 1 c.pr.civ, să constate pe baza probelor administrate, dacă este sau nu întemeiată, cererea de restituire în natură, sens în care, s-a pronunțat Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cauză, dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului, precum și dreptul acesteia la restituirea imobilului, sunt indeniabile, sens în care se precizează că imobilul litigios a aparținut părinților reclamantei E. P. și N. P., care l-au dobândit ca dotă la încheierea căsătoriei de la bunicii materni ai reclamantei E. Ghe C. și G. C.; la decesul bunicului reclamantei, G. C. între moștenitorii acestuia s-a încheiat un act de partaj parțial a data de 11.09.1945 prin care imobilul a fost atribuit părinților reclamantei în proprietate exclusivă, imobilul fiind preluat abuziv ulterior de către stat prin Decretul nr. 92/1950.
Reclamanta a notificat Primăria Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 15.11.2001 solicitând restituirea în natură a imobilului ce formează obiectul litigiului.
Caracterul abuziv al preluării imobilelor în temeiul Decretului nr. 92/1950 este declarat de dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, art. 17 și art. 36 din Constituția României din 1948, art. 13 și 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art. 480 C.civ.
Recurenta reclamantă invocă jurisprudența C.E.D.O – Cauzele U. și U. C. România, Cauza A. C. România, Cauza T. C.România, Cauza B. C. România, Cauza N. C.România, Cauza R. C.România, Cauza V. C. România, în raport de care „Deposedarea reclamanților de bunurile aflate în proprietatea lor coroborată cu lipsa totală de despăgubire reprezintă pentru reclamanți o sarcină disproporționată și excesivă ce încalcă dreptul fundamental la proprietate, astfel cum acesta este garantat de art. 1 Protocolul I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza V. C. România; Cauza N. C. România, Cauza Lowenton c. România) și că „Curtea apreciază că neacordarea de despăgubiri reclamanților și incertitudinea temporală a acordării acestora, determină un prejudiciu disproporționat și excesiv incompatibil cu dreptul fundamentale de proprietate garantat de dispozițiile art. I din Protocolul I la Convenție (Cauza R. C. România, Cauza B. C.,România).
Față de caracterul abuziv al preluării imobilului, proprietatea reclamantei și lipsa soluționării notificării, soluția pronunțată la fond este nelegală.
Recunoașterea judiciară a dreptului de proprietate al reclamantei privind imobilul în litigiu reprezintă o conformare a Statului Român reprezentat de autoritatea judecătorească cu recomandările Comitetului de Miniștri, precum și cu dispozițiile imperative ale C.E.D.O, astfel cum acestea au fost interpretate prin jurisprudența Curții Europene.
Ori, potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor, vor fi interpretate și aplicate, în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între acestea și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Este evocată Cauza V. c. România în ce privește caracterul repetitiv al încălcărilor constatare dublat de constatarea disfuncționalității mecanismului de restituire, astfel că numai prin restituirea în natură a imobilului și prin obligarea autorităților administrative la acoperirea prejudiciului produs reclamantei prin pasivitatea lor timp de mai mult de 11 ani, situația faptică dedusă judecății se conformează situației de drept determinate de dispozițiile Legii nr.10/2001, de Constituție și de blocul legislativ convențional constituit de prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În susținerea motivelor de recurs, s-au depus înscrisuri, iar la termenul din 07.12.2012, Curtea a încuviințat adresă către Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu – Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat, pentru a comunica relații privind situația juridică a imobilului în litigiu, în sensul de a preciza dacă acesta se află sau nu în patrimoniul Municipiului București, dacă a fost vândut sau închiriat unor terți, iar prin adresa nr._/4322/10.04.2013 comunicată instanței se precizează că „Imobilul cu adresa ., este înscris în anexa Decretului nr. 92/1950 la poz. 6000 pe numele P. E., imobilul fiind înscris în evidențele cadastrale în anul 1986, cu suprafața de 347 mp din care 200 mp construcții, proprietate de stat, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor – ICRAL Berceni”.
. precizează în adresa comunicată instanței la data de 14.01.2013, că imobilul enunțat a intrat în proprietatea statului integral, în baza Decretului nr. 92/_, iar conform Legii nr. 112/1995, . vândut apartamentul 1 parter fostului titular de contract de închiriere, C. I., cu contract de vânzare-cumpărare nr. 923/12.11.1996.
La instanța de fond, pe acest aspect, Primăria Municipiului București a comunicat în copie, actele ce au fost depuse în susținerea notificării nr. 6457/13.11.2001, în dosarul nr._, prin care notificatoarea P. L. M. C. solicită restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 4.
Asupra recursului, Curtea reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 03.06.2011, reclamanta P. L. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, obligarea acestuia din urmă la restituirea în natură, către reclamantă, a imobilului construcție și a terenului aferent acestuia situat în București, ., mai puțin a apartamentului în suprafață utilă de 62,47 mp cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de C. I., cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 08.02.2012 reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului ca, în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, să dispună, sub sancțiunea de plată a unor daune cominatorii în cuantum de 100 Euro pentru fiecare zi de întârziere, restituirea către reclamantă a imobilului situat în București, ., sector 4, mai puțin a apartamentului în suprafață utilă de 62,47 mp cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de C. I., precum și obligarea Municipiului București la plata echivalentului în lei a sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune-interese pentru refuzul de a soluționa notificarea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Prin aceeași cerere modificatoare, reclamanta și-a completat temeiul juridic cu art. 998-999 C. civ. și art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Motivarea hotărârii trebuie să se refere la probele administrate în cauză și să fie concordantă cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la pretențiile formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
În acest sens, sunt și hotărârile C.E.D.O în Cauzele Albina c. România și B. c. România, fiind necesar ca prin hotărârea pronunțată să se fi examinat în mod real problemele esențiale care au fost supuse judecății.
În cauză, instanța nu face nici o referire la actele dosarului, în legătură cu situația actuală a imobilului, contrar art. 167 alin. 1 c.pr.civ, reținând că, deși îi revenea sarcina probei, reclamanta nu a dovedit situația actuală a imobilului.
Potrivit art. 167 alin. 1 C.pr.civ, „dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere”. Instanța de fond a admis la termenul din 04.04.2012 proba cu înscrisuri pentru reclamantă, iar la termenul din 30 mai adresa către Primăria Municipiului București solicitată de parte a fost respinsă în considerarea faptului că la dosar există relații privind situația juridică a imobilului.
Mijloace legale de probă, precum: înscrisuri, probe suplimentare relativ la contestarea situației juridice a imobilului litigios de către M. București prin Primarul General sau expertiză tehnică imobiliară de identificare a imobilului privind situația factuală a acestuia au fost respinse de către prima instanță, deși administrarea lor era necesară pentru lămurirea unor situații de fapt și de drept hotărâtoare în pronunțarea sentinței de fond.
Ori asemenea probe pertinente și concludente în cauză au fost respinse la fond în contextul în care, în considerente, tribunalul reține: „În speță, reclamanta nu a dovedit care este situația actuală a imobilului pentru ca tribunalul să se poată pronunța asupra cererii formulate”, fiind invocată nerespectarea dispozițiilor art. 1169 C.civ, de către reclamantă.
Cum încheierea din 30..05.2012 este nelegală, din perspectiva motivelor invocate, recursul declarat de către recurenta reclamantă va fi admis conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ, iar încheierea precum și sentința de fond casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Urmează a se avea în vedere, cu ocazia rejudecării cauzei și că proba cu expertiză tehnică topografică a fost respinsă ca neutilă, deși se învederase de către reclamantă prin avocat că nu se cunoaște ce transformări a suferit imobilul după naționalizare, și nici câte apartamente are în prezent, instanța de rejudecare urmând să examineze toate mijloacele de apărare invocate de părți în soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă P. L. M. C. împotriva sentinței civile nr. 1118/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Casează sentința civilă nr. 1118/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. D. F. B. R. P.
GREFIER
G.-M. V.
Red. .. GC – 2 ex
01.08.2013
Jud. fond C. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1937/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 895/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
