Pretenţii. Decizia nr. 1296/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1296/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1296/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1296 R
Ședința publică de la 26.06.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
JUDECĂTOR: - D. M. Y.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. P. E. împotriva Sentinței civile nr. 278/07.02.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă,în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.278 din 07.02.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a III a Civilă s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei E. A. P. ( născută P.) având ca obiect obligarea Statului R. la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca efect al măsurii administrative de dislocare în B..
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că reclamanta împreună cu familia sa a fost dislocata prin Decizia MAI nr.200-1951, în localitatea Fetestii Noi, unde a avut domiciliu obligatoriu pana la 27.07.1955 când au fost ridicate restricțiile domiciliare.
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009 potrivit cu care constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu
De asemenea, Tribunalul are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Cu toate acestea, tribunalul reține că, prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Prin urmare, tribunalul urmează a stabili care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, își încetează efectele juridice, atât timp cât, deși au trecut cele 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, legiuitorul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Prin urmare, Tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică.
Tribunalul a reținut că legiuitorul roman a acordat o atenție deosebita reglementarilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale
In acest sens, instanța de control constituțional a reținut că, în ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România li s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista, decizia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, în ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, in conditiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul a constatat că scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate . cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (invocată de reclamantă) care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza K. si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a statului de a restitui proprietati care au fost expropriate inainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii proprietari (Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
Astfel, tribunalul a reținut, din jurisprudența constantă a instanței europene că, în materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei). Acordarea de despagubiri pentru daune morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, care este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este în masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor îndreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constituției.
Față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a reținut că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamantul a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene precum si Decizia 12/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, obligatorie, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii potrivit cu care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, va respinge actiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta E. A. P..
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele:
Printr-un prim motiv s-a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea motivului s-a susținut că în considerente instanța a reținut că prin Decretul – Lege nr.118/1990 legiuitorul ar fi prevăzut condițiile și cuantumul indemnizație lunare, astfel încât intervenția legiuitorului prin art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 a adus atingere valorilor supreme adoptate. Recurenta arată că acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Decretului – Lege nr.118/1990 și în temeiul Legii nr.214/1999 nu împietează asupra acordării despăgubirilor în temeiul Legii nr.221/2009 și nici nu creează o situație de inadmisibilitate. Despăgubirile obținute în temeiul altor legi nu constituie o justificare pentru respingere pretențiilor dreptul fiind acordat persoanelor persecutate politic de regimul comunist.
Recurenta mai arată că atât ea cât și familia sa nu sunt beneficiarii Decretului – Lege nr.118/1990 și a OUG nr.214/1999.
Printr-un al doilea motiv s-a arătat că prin neacordarea daunelor morale s-ar ajunge la încălcarea principiului nediscriminării,reglementat de Constituția României și de jurisprudența CEDO.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
În ce privește primul motiv de recurs, astfel cum a fost dezvoltat se constată, în primul rând, că recurenta este în eroare atunci când identifică un act normativ cu un act juridic. Din acest motiv toată critica privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și a schimbării naturii și înțelesului lămurit al actului juridic este greșit invocată.
În realitate din dezvoltarea motivului rezultă că de fapt s-a încercat o critică privind aplicarea greșită a Decretului – Lege nr.118/1990 și a OUG nr.214/1999.
Examinând sentința recurată din perspectiva aplicării greșite a acestor două acte normative, se constată fundamentarea soluției pe încetarea efectelor dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009,restul considerentelor fiind o explicitare a politicii legislative a legiuitorului.
În consecință nu se poate reține că soluția adoptată de instanță s-a bazat pe aplicarea greșită a Legii nr.118/1990 și a OUG nr.214/1999.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs astfel cum a fost formulat și această critică este nefondată. Astfel, acordarea unor despăgubiri unor persoane, anterior constatării caracterului neconstituțional al dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 și neacordarea de despăgubiri reclamantei, după ce textul de lege a fost declarat neconstituțional nu poate constitui o discriminare atâta timp cât condițiile legale sunt diferite. Numai în condiții de legalitate similară și de soluții diferite se poate susține că există discriminare.
Cât timp însă condițiile de legalitate sunt diferite, critica este nefondată.
Pentru aceste considerente în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă A. P. E. împotriva Sentinței civile nr. 278/07.02.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă,în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. M. A. D. M. Y.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
28.06.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 973/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1935/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
