Legea 10/2001. Decizia nr. 347/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 347/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.347 A
Ședința publică de la 10.09.2014
Curtea constituită din:
P. - C. B. T.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanți P. A. și P. E. M. și de către recurentul-pârât M. FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.73 din 21.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat O. C., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți P. A. și P. E. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/24.08.2014, eliberată de Baroul București – SCA „F. & Asociații”, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenții-reclamanți au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 27.08.2014, întâmpinare, care a fost comunicată și părții adverse.
Se mai învederează și faptul că recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin motivele de recurs aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Curtea, din oficiu, pune în discuție calificarea prezentei căi de atac în raport de valoarea pretențiilor și acordă cuvântul părților pe acest aspect.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, arată că din eroare dosarul a fost trecut pe lista de recursuri, hotărârea instanței de fond fiind dată cu apel și apreciază că raportat la dispozițiile art.282 din Codul de procedură civilă ca fiind apel.
Curtea, în urma deliberării, constată că în cauză calea de atac este apelul, sens în care se va constitui în complet legal de doi judecători, respectiv:
PREȘEDINTE - C. B. T.
JUDECĂTOR - E. V.
În continuare, în complet legal constituit de apel, avocatul apelanților – reclamanți susține că nu mai are cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și față de împrejurarea că apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din Codul de procedură civilă
Privind judecata în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul apelanților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și aplicarea dispozițiilor art.1344 din vechiul cod civil și a art.1701 din Noul Cod civil referitoare la materia evicțiunii, care trebuie să completeze art.501 din Legea nr.10/2001, așa cum a susținut și în motivele de apel depuse la dosar. Prin admiterea apelului solicită să fie obligat pârâtul M. Finanțelor la plata despăgubirilor în valoare de 100.655 euro și nu la suma dispusă de către Tribunalul București.
Referitor la apelul promovat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia, având în vedere argumentele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția V-a Civilă la data de 23.11.2012, sub nr._, precizată la data de 13.03.2013 și prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 25.03.2013 (file 19, 99-100), reclamanții P. A. și P. E. M. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, în conformitate cu art.501 din Legea nr.10/2001, obligarea pârâtului să îi despăgubească cu suma de 175.161 Euro (echivalent în lei la data plății), reprezentând valoarea de piață a apartamentului nr.3 bis al imobilului din București, sector 2, ..11, etaj 1, valoare stabilită prin expertiza efectuată în dosar nr._/3/2008, în care au fost evinși.
În subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în raport de prevederile art.501 din Legea nr.10/2001, susținând că pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață a imobilului ce a făcut obiectul unui contract de vânzare cumpărare în baza Legii nr.112/1995, este necesară întrunirea a două condiții: respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 la momentul încheierii contractului și desființarea contractului printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în speță nefiind îndeplinită cea de a doua condiție întrucât cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare a fost respinsă în mod irevocabil.
Tribunalul București - Secția V-a Civilă, prin sentința civilă nr.73/21.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ a admis în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de_ Euro echivalent în lei la data plății, reprezentând prețul de piață al apartamentului nr.3 bis al imobilului din București, ..11, etaj 1, sector 2.
Totodată, a fost obligat pârâtul la 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
În conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, cumpărătorul în baza Legii nr.112/1995 al cărui contract a fost desființat beneficiază de despăgubiri directe atât în temei extracontractual cât și în temei contractual.
În ceea ce privește temeiul extracontractual, potrivit art.48 alin.1, 3 și 5 din lege despăgubirile sunt în sarcina fostului proprietar căruia i-a fost retrocedat bunul (alin. 2 al aceluiași articol, introdus prin Legea nr.1/2009), ele reprezentând cheltuielile necesare și utile făcute de chiriaș cu bunul respectiv, dispozițiile legale menționate concretizând, în mod evident, instituția îmbogățirii fără justă cauză, ipoteză ce nu se regăsește în privința imobilului în litigiu.
Referitor la despăgubirile acordate fostului chiriaș în temeiul contractului desființat, legea distinge două situații după cum la încheierea acestui act s-au respectat (art.50 alin.21 din lege) sau nu (art.50 alin.2 din aceeași lege) dispozițiile Legii nr.112/1995.
În ambele situații, obligația de plată revine statului prin M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, în prima ipoteză cuantumul sumei de restituit fiind raportat la prețul de piață al imobilului de care a fost privat chiriașul prin retrocedarea lui către fostul proprietar, iar în cea de a doua situație, la nivelul prețului actualizat plătit de chiriaș.
Prevederea în lege a acestui mecanism este, fără îndoială, expresia instituției răspunderii vânzătorului pentru evicțiune totală, fiind o aplicație particulară a prevederilor art.1344 din Codul civil, și are drept scop repunerea echitabilă a părților în situația anterioară încheierii contractului, iar interpretările date de pârât întinderii acestei obligații pot fi primite numai în măsura în care se circumscriu prevederilor legale amintite, fiind fără relevanță faptul că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat ca echitabilă și despăgubire mai mică decât aceea prevăzută de legea română, care, într-o atare situație se aplică cu prioritate, conform art.20 alin.2 din Constituția României.
Din verificarea hotărârilor judecătorești depuse la dosar, Tribunalul a reținut că acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare prin care, în baza dispozițiilor Legi nr.112/1995, reclamanții au dobândit proprietatea apartamentului nr.3 bis al imobilului din ..11, sector 2, a fost în mod irevocabil respinsă, reținându-se, printre altele, că ambele părți au fost de bună credință la încheierea actului, vânzătorul considerându-se proprietar al bunului vândut iar cumpărătorii apreciind că încheie contractul cu adevăratul proprietar.
Prin urmare, s-a apreciat că este îndeplinită prima condiție impusă de art.501 Legea nr.10/2001 pentru a se restitui cumpărătorului prețul de piață al imobilului.
Și cea de a doua condiție, aceea a desființării contractului de vânzare cumpărare, este îndeplinită, interpretarea noțiunii de desființare fiind făcută chiar de legiuitor la art.20 pct.21 din Legea nr.10/2001 atunci când dispune: „chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (…)”.
În consecință, tribunalul a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să restituie reclamanților prețul de piață pentru apartamentul nr.3 bis al imobilului din București, sector 2, ..11, etaj 1, în sumă de 84.166 Euro (conform expertizei efectuate de expert D. P.).
Tribunalul a apreciat că valoarea de înlocuire nu poate fi decât aceea de la momentul soluționării prezentei cauze și nu aceea de la momentul la care a fost soluționată irevocabil acțiunea în revendicare întrucât, astfel cum pârâtul arată, acordarea unei sume care depășește valoarea de piață de la acest moment, când prețurile imobilelor au scăzut față de cele din anul 2012, ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.
În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, tribunalul a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, reprezentând onorariul de expert.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.
Apelanții reclamanți critică sentința considerând-o nelegală și netemeinică sub aspectul sumei acordate drept despăgubire, ce a fost raportată la momentul realizării evaluării, și nu la momentul producerii evicțiunii.
Apreciază apelanții că aceasta opinie este nelegala, în dezacord cu prevederile generale în materie de evicțiune cu care se completează prevederile speciale din Legea nr.10/2001.
Așadar, dispozițiile art.50 ind 1 din Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.1/2009, nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași de buna-credință în baza Legii nr.112/1995.
Este evident că analiza acestor contracte de vânzare-cumpărare și analiza posibilității de a se acorda despăgubiri pentru evicțiune la valoarea de piață trebuie făcuta în contextul dispozițiilor legale din Legea nr.10/2001. Dar, în situația în care dispozițiile legii speciale nu prevăd în concret aspecte ce trebuie soluționate de către instanțe, este evident ca aceste prevederi speciale se vor completa cu prevederile generale din Codul civil.
În speța de față, este evident ca prevederile speciale trebuiau analizate și raportat la prevederile generale din Codul civil referitoare la evicțiune.
În conformitate cu art.1344 din Vechiul Cod civil, cat și în art.1701 din Noul Cod civil, obligația de a despăgubi a debitorului obligației curge de la momentul evicțiunii.
Or momentul evicțiunii este acela în care instanța de recurs s-a pronunțat în mod irevocabil pe cererea de revendicare în sensul admiterii ei. Din acel moment, proprietarul evins pierde dreptul de proprietate și ca atare contractul sau de vanzare-cumparare este
golit de efectele sale, iar proprietarul este lipsit de prerogativele sale.
Cum scopul art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001 este acela de a crea posibilitatea cumpărătorului de a înlocui bunul imobil cu unul de aceeași valoare, și cum M. Finanțelor nu își îndeplinește obligația de bunăvoie, așa cum are posibilitatea conform legii-deci imediat după evingere, ci doar urmare obligării sale printr-o hotărâre judecătoreasca, este evident ca prețul de piața cu care va fi despăgubit cumpărătorul va fi cel de la data evingerii sale, și de când ar fi trebuit sa își înlocuiască bunul cu un altul echivalent.
Mai mult, solicită instanței să observe ca prezenta acțiune a fost promovata imediat
după data evingerii. (evingerea s-a produs la data de 15.11.2012, iar acțiunea prezenta a fost introdusă la data de 23.11.2012). Cum acțiunea introdusa reprezintă o punere în întârziere a debitorului obligației, și cum debitorul obligației nu și-a îndeplinit-o de buna voie, este și mai mult necesar ca data evingerii sa fie data de referința pentru stabilirea valorii despăgubirii.
În aceste condiții, solicită admiterea apelului și obligarea intimatului – pârât M. Finanțelor să îi despăgubească cu valoarea de 100.655 EUR, așa cum rezulta din raportul de expertiza aflat la dosar.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la rândul său, critică sentința pentru că:
- în mod eronat a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât dreptul cumpărătorilor evinși de a cere restituirea valorii de circulație pentru imobilul în litigiu s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr.1/2009, respectiv 06.02.2009 de la acest moment începând sa curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, acest drept fiind supus termenului general de prescripție prevăzut de Decretul nr.167/1958 (lege aplicabila în prezentul litigiu).
În consecința, de la data la care Legea nr.1/2009 a intrat în vigoare, respectiv 06.02.2009, și până la data introducerii acțiunii, respectiv 23.11.2012, au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamanții nu au făcut dovada intervenirii nici uneia dintre situațiile prevăzute la art.13, respectiv art.16 din Decretul nr.167/1958, de natura a suspenda sau întrerupe cursul prescripției.
- Acțiunea nu este întemeiată nici pe fond, dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001 nefiind îndeplinite.
Astfel, susține apelantul-pârât pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piața este necesară îndeplinirea a doua condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele sa fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Arată că în prezenta cauza nu este îndeplinita cea de a doua condiție dintre cele doua prevăzute imperativ de Legea nr.10/2001.
În speța, reclamanții nu au pierdut dreptul de proprietate ca urmare a desființării (anularii) contractului lor de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr.112/1995, ci pe calea unei acțiuni în revendicare. Mai mult, o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al reclamanților a fost respinsă în mod irevocabil.
Având în vedere faptul că pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piața art.501 din Legea nr.10/2001 prevede îndeplinirea cumulativă a celor doua condiții expuse mai sus, iar reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii uneia dintre acestea, apreciază ca
speța nu se circumscrie dispozițiilor imperative prevăzute de art.501 din Legea nr.10/2001.
Față de motivele expuse mai sus, apelantul – pârât solicită admiterea apelului așa cum a fost motivat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecata formulata de reclamanți, ca neîntemeiata.
În mod eronat instanța de judecată l-a obligat la plata cheltuielilor de judecata, atâta timp cât în cauza nu se poate reține o culpa procesuala a Ministerului Finanțelor Publice, care nu a dat dovada de rea-credința sau neglijenta și nu se face vinovat de declanșarea litigiului, astfel ca nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Apelurile sunt nefondate.
În ceea ce privește apelul formulat de pârât, apel ce va fi analizat cu prioritate având în vedere că aspectele invocate privesc soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține următoarele:
Nu pot fi primite criticile referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, deoarece momentul de la care începe să curgă termenul general de prescripție de trei ani, nu este data intrării în vigoare a Legii nr.1/2009, ci data rămânerii irevocabile a deciziei civile nr.1523/02.10.2008 a Tribunalului București prin care reclamanții au fost evinși(fila 26 dosar fond).
Legitimarea procesuală pasiva recunoscută Ministerului Finanțelor Publice în asemenea cauze, cum este acțiune a de față, corespunde fără îndoială obligației de plată a unor sume de bani, cu titlu de despăgubiri.
Art.1886 Cod civil prevede că nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere, astfel că prescripția nu poate curge înainte de a se naște dreptul la acțiune.
De asemenea, potrivit art.7 alin.2 din Decretul nr.167/1958, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Raportul juridic care include această obligație nu a existat până în momentul intrării în vigoare a Legii nr.1/2009, titularul dreptului subiectiv neavând posibilitatea obligării subiectului pasiv menționat, la executarea obligației corelative, prin sesizarea organului de jurisdicție.
Odată cu . Legii nr.1/2009 s-a născut raportul de drept între chiriaș, cumpărător în temeiul Legii nr.112/1995, și Ministerul Finanțelor Publice cu privire la posibilitatea restituirii prețului plătit de chiriaș pentru imobilul de care acesta a fost evins și care intră în sfera de aplicare a Legii nr.10/2001.
Dar de la data intrării în vigoare a Legii nr.1/2009 a început să curgă termenul de prescripție de trei ani pentru cauzele care erau soluționate la această dată.
Or, în speță, decizia civilă nr.183A/21.02.2011 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie (fila 32 dosar fond) a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr.1/2009. Mai mult, această decizie a fost atacată cu recurs, ce a fost respins ca nefondat, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data de 13.12.2012 când s-a pronunțat decizia civilă nr.7038/15.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție(fila 47 dosar fond).
Cum acțiunea a fost promovată la data de 23.11.2012, rezultă că termenul de prescripție nu a fost depășit.
Potrivit art. 50 alin. 2 al Legii nr.10/2001, republicată în urma adoptării Legii nr.1/2009, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
De asemenea, în alin. 2^1 al aceluiași articol se menționează că cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
A..3 al art.50 prevede că restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.
Concluziile care se desprind din alin.3 al art.50 sunt în sensul că legea specială, Legea nr.10/2001, a înțeles să acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Economiei și Finanțelor în toate pricinile privind fie restituirea prețului actualizat, fie al prețului de piață al imobilului către chiriașii care au dobândit imobile prin cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 și care au pierdut posesia acestora. Dispozițiile legale sunt clare și de imediată aplicabilitate, astfel încât criticile privind lipsa de eficiență a alin.3 al art.50 al Legii nr.10/2001, republicată, nu pot fi primite.
Cât timp legea specială în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Legea nr.10/2001, stabilește în mod expres cui trebuie adresată cererea având ca obiect restituirea prețului imobilului, dispozițiile sale se aplică cu prioritate în raport de dreptul comun, respectiv față de art.1337 și următoarele Cod civil, care reglementează materia evicțiunii și conform căruia persona care are obligația de a restitui prețul plătit de cumpărătorul evins este vânzătorul.
Această concluzie se întemeiază pe principiul "specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant" - "norma specială derogă de la norma generală, dar norma generală nu derogă de la cea specială", care obligă instanța să facă aplicarea legii speciale și interzice reclamantului să aleagă legea aplicabilă cauzei.
Așa fiind și având în vedere că prin sentința civilă nr.1523/02.10.2008 a Tribunalului București - Secția V-a Civilă a fost admisă acțiunea în revendicare a foștilor chiriași, respectiv reclamanții din cauza de față, aceștia fiind evinși, Curtea va înlătura toate criticile recurentului Ministerul Finanțelor Publice privind netemeinicia acțiunii.
Nefondată este și critica privind restituirea comisionului de 0,1%de partea care l-a încasat, întrucât dispozițiile art.50 din lege sunt foarte clare și anume că Ministerul Finanțelor Publice datorează în întregime prețul actualizat fără a se face vreo referire la comisionul încasat de mandatarul care a încheiat în numele Primăriei Municipiului București contractul de vânzare-cumpărare.
Totodată, Curtea constată că și ultimul motiv de apel privind obligarea apelantului – pârât la plata cheltuielilor de judecată, este neîntemeiat.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă datorează intimaților – reclamanți cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză.
Neîntemeiat este și apelul formulat de către reclamanți întrucât:
Legea nr.10/2001 stabilește în mod expres cui trebuie adresată cererea având ca obiect restituirea prețului imobilului și cine efectuează plata și în ce temei, aceste dispoziții se aplică cu prioritate în raport de dreptul comun, respectiv față de art.1337 și următoarele Cod civil .
Astfel, potrivit art.501 din lege: (1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză.
De asemenea, Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.250/2007 prevăd că:
- art.50.3 - Restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în temeiul hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile, prin care s-a dispus restituirea prețului actualizat plătit de chiriaș, în cazul desființării contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sau, după caz, a prețului de piață al imobilelor, în cazul desființării contractelor încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
- art. 50^1.1. Expertiza prevăzută la art. 50^1 din lege va fi dispusă de instanța de judecată, în condițiile legii.
Din examinarea acestor dispozițiile legale rezultă că M. de Finanțe este obligat să plătească valoarea de circulație a imobilului astfel cum aceasta este stabilită de către instanța de judecată pe baza probelor administrate (expertize).
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că valoarea de înlocuire nu poate fi decât aceea de la momentul soluționării cauzei și nu aceea de la momentul la care acțiunea în revendicare a fost soluționată irevocabil.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate ambele apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți P. A. și P. E. M. ambii cu domiciliul în București, ..11, . și cu domiciliul ales la SCA F. și Asociații în București, ., ., . și de către recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și cu sediul ales în București, . Gerota, nr.13, sector 2 la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.73 din 21.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. B. T. E. V.
GREFIER
Ș. P.
Red. E.V.
Tehnored.C.S.
Ex.6/02.10.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – A.M.G.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1247/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1265/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
